Unii oameni își proclamă în mod constant credința în Dumnezeu, dar, atunci când li se întâmplă ceva, ei caută părerea fiecărui frate și a fiecărei surori, fără să caute niciodată părerea lui Hristos. Ei nu se interesează despre ce spune Hristos, care este concluzia Sa, de ce vrea să facă acest lucru sau despre modul în care oamenii ar trebui să se supună. Au căutat opinia fiecărui frate și a fiecărei surori și sunt capabili să respecte toate opiniile și gândurile acestora, dar nu acceptă nici măcar o singură propoziție spusă de Hristos, demonstrând că nu au intenția de a se supune. Care este natura acestui lucru? Nu sunt ei antihriști? (Ba da.) Ce se întâmplă în această situație? De ce nu implementează această chestiune? De ce le este atât de greu să o pună în aplicare? Există un motiv pentru aceasta. Ei se gândesc: „Hristos are adevărul și esența lui dumnezeu, însă acestea reprezintă doar discuții oficiale, doar doctrine și sloganuri. Când vine vorba de chestiunile reale, nu poți deloc să vezi pe nimeni așa cum este de fapt. Cuvintele tale sunt rostite doar pentru ca noi să le auzim, sunt tipărite în cărți și nu au absolut nimic de-a face cu abilitățile tale reale. Prin urmare, dacă stabilești că cineva este o persoană rea sau un antihrist, acest lucru s-ar putea să nu fie corect. Cum de eu n-am observat că acel om este rău sau un antihrist? De ce nu înțeleg această chestiune?” Nu așa gândesc ei? Ei cred: „L-ai întâlnit doar de două ori pe acest om, l-ai văzut spunând câteva cuvinte și făcând un singur lucru, iar tu îl definești ca fiind rău. Frații și surorile nu sunt de această părere; tu cum poți să fii? De ce ar avea atât de multă greutate cuvintele tale? Nu am văzut nicio faptă rea din partea acestui om și nici nu știu ce lucruri rele a făcut, așa că nu pot spune «Amin!» la ceea ce spui tu. Am noțiuni și rezerve cu privire la ceea ce faci. Însă, deși am noțiuni, nu le pot exprima direct, așa că trebuie să recurg la metode indirecte: îi voi lăsa pe frați și surori să decidă această chestiune prin vot. Dacă frații și surorile nu sunt de acord, atunci nu mai e nimic de făcut; chiar poți să îi emondezi și pe toți aceștia? În plus, ai interacționat doar de câteva ori cu acest om și apoi îl definești ca fiind rău. De ce nu-i dai măcar o mică șansă? Uite cât de toleranți și iubitori sunt frații și surorile! Nu pot să fiu eu personajul negativ; și eu trebuie să fiu iubitor și să le acord oamenilor șanse, nu ca tine, care îți faci atât de repede o părere despre oameni. Nu este simplu să îndepărtezi pe cineva; ce se întâmplă dacă acea persoană devine slabă după aceea? Hristos ar trebui să-i protejeze pe frați și surori atunci când se confruntă cu probleme. Ar trebui să tolereze orice nesăbuință, răzvrătire sau ignoranță din partea fraților și surorilor și să nu fie atât de decisiv și neiubitor. Nu se presupune că dumnezeu ar trebui să fie extrem de milostiv? Unde a dispărut această milă? Să definești pe oricine nu-ți place ca fiind rău și să vrei să-l îndepărtezi nu corespunde deloc regulilor!” Acestea sunt noțiuni, nu-i așa? (Da.) Când Hristos face un lucru sau ia o decizie, dacă ei nu sunt de acord cu aceasta, devine dificil de pus în aplicare. Ei trag de timp, folosind diverse scuze și metode pentru a se opune; pur și simplu refuză să pună în aplicare acel lucru sau să se supună. Intenția lor este următoarea: „Dacă nu implementez acest lucru, atunci sarcina ta nu va fi îndeplinită!” Îți spun Eu: dacă nu pui în aplicare acest lucru, atunci voi găsi pe cineva care poate să fie conducător, iar tu te poți întoarce de unde ai venit! Nu ar trebui ca această chestiune să fie gestionată astfel? (Ba da.) I-am expediat așa pur și simplu, direct și eficient; nu a fost nevoie să Mă consult cu nimeni.

Unii oameni nu înțeleg niciodată adevărul și au mereu îndoieli cu privire la cuvintele lui Dumnezeu. Ei spun: „Faptul că adevărul deține puterea este același lucru cu faptul că hristos deține puterea? Cuvintele lui hristos nu sunt neapărat întotdeauna corecte, deoarece el are înfățișare umană.” Ei nu pot să accepte ca Hristos să dețină puterea. Dacă ar fi fost Duhul lui Dumnezeu cel care deține puterea, ei nu ar fi avut nicio noțiune. Care este problema aici? Astfel de oameni nu au nici cea mai mică îndoială cu privire la Dumnezeul din ceruri, dar se îndoiesc mereu de Dumnezeu întrupat. Hristos a exprimat atât de mult adevăr, și totuși ei nu-L recunosc ca fiind Dumnezeu întrupat. Prin urmare, pot ei să recunoască faptul că Hristos este adevărul, calea și viața? Este greu de spus. Chiar dacă astfel de oameni Îl urmează pe Hristos, pot ei să dea mărturie pentru El? Sunt compatibili cu Hristos? Nu există niciun răspuns definitiv la aceste întrebări. De asemenea, nu este sigur dacă astfel de oameni pot să urmeze calea până la capăt. Unii oameni conștientizează pe deplin în inimile lor că, în casa lui Dumnezeu, adevărul deține puterea. Dar cum înțeleg ei faptul că adevărul deține puterea? Ei cred că, indiferent ce lucrare se face, atât timp cât este legată de casa lui Dumnezeu, toată lumea ar trebui să discute și să decidă împreună. Atât timp cât se ajunge la un consens, indiferent de rezultat, acesta ar trebui să fie pus în aplicare. În opinia lor, acest lucru înseamnă ca adevărul să dețină puterea. Este acest punct de vedere corect? Aceasta este o concepție foarte eronată; este cea mai absurdă și ridicolă afirmație. De unde vine adevărul? Este exprimat de Hristos. Numai Hristos este adevărul, în timp ce omenirea coruptă nu deține niciun adevăr, așadar cum pot oamenii să producă adevărul prin deliberare? Dacă oamenii ar putea produce adevărul prin deliberare, asta ar însemna că omenirea coruptă deține adevărul. Nu este acesta cel mai absurd lucru? Prin urmare, faptul că adevărul are putere înseamnă că Hristos are putere și cuvintele lui Dumnezeu au putere, nu că toată lumea are putere sau un cuvânt de spus. Este corect să ne adunăm pentru a avea părtășie despre adevăr și cuvintele lui Dumnezeu; aceasta este viața bisericească. Dar care este efectul practicării în acest mod? Este de a le permite tuturor să înțeleagă adevărul și să afle cuvintele lui Dumnezeu, de a face în așa fel încât fiecare să fie capabil să se supună cuvintelor lui Dumnezeu și să lucreze în conformitate cu acestea. Oamenii se adună pentru a avea părtășie despre adevăr tocmai pentru că nu îl înțeleg. Dacă ar înțelege adevărul, s-ar putea supune direct lui Hristos și cuvintelor lui Dumnezeu; aceasta ar fi o supunere autentică. Dacă într-o zi aleșii lui Dumnezeu vor înțelege cu toții adevărul, dacă toți se vor putea supune în mod direct lui Hristos, Îl vor preamări și vor da mărturie pentru El, aceasta va însemna că aleșii lui Dumnezeu au fost desăvârșiți. Ba chiar mai mult, acest lucru va da mărturie că în casa lui Dumnezeu domnește adevărul, Hristos. Numai astfel de fapte și mărturii vor dovedi că Dumnezeu a domnit ca rege pe pământ și că Împărăția lui Hristos a apărut. Însă cum înțeleg unii antihriști și conducători falși faptul că adevărul deține puterea? În concepția lor, faptul că adevărul deține puterea înseamnă că frații și surorile dețin puterea. Indiferent de lucrarea pe care o fac, dacă pot să o înțeleagă temeinic, o fac conform propriei voințe; dacă nu pot, au părtășie cu câțiva oameni și lasă grupul să decidă. Poate dovedi acest lucru că adevărul este practicat? Decizia grupului se aliniază neapărat cu intențiile lui Dumnezeu? Poate o astfel de practică să facă astfel încât adevărul să dețină puterea? Poate aceasta să ateste că Hristos deține puterea în casa lui Dumnezeu? Ei consideră că a le permite fraților și surorilor să își exprime opiniile, să își discute punctele de vedere și, în cele din urmă, să ajungă la un consens și să ia decizii reprezintă o dovadă că adevărul deține puterea, implicând faptul că frații și surorile sunt purtătorii de cuvânt ai adevărului, sinonimi cu adevărul însuși. Este corect să înțelegem acest lucru astfel? În mod clar, nu este, dar unii antihriști și falși conducători acționează într-adevăr în acest fel și îl pun în aplicare ca atare. Ei cred că, procedând astfel, practică democrația, că iau o decizie democratică și că ar trebui să procedeze în acest fel, indiferent dacă acest lucru se aliniază sau nu cu adevărul. Care este esența acestui mod de a acționa? Chestiunile decise în mod democratic se aliniază automat cu adevărul? Îl reprezintă ele automat pe Dumnezeu? Dacă democrația ar fi adevărul, nu ar fi nevoie ca Dumnezeu să exprime adevărul; nu ar fi suficient să lăsăm pur și simplu democrația să domnească? Indiferent de modul în care omenirea coruptă practică democrația, aceasta nu poate produce adevărul prin practicarea democrației. Adevărul vine de la Dumnezeu, din exprimările lui Hristos. Oricât de mult s-ar alinia o metodă umană la ideile sau gusturile oamenilor, nu poate reprezenta adevărul. Acesta este un fapt. Esența abordărilor falșilor conducători și ale antihriștilor este, sub pretextul că adevărul deține puterea, de a-L marginaliza complet pe Hristos, de a-L înlocui pe Hristos cu democrația și de a înlocui domnia lui Hristos cu metoda părtășiei comune și a guvernării democratice. Sunt natura și consecințele acestui lucru ușor de perceput? Oamenii perspicace ar trebui să fie capabili să le vadă. Falșii conducători și antihriștii nu sunt cei care I se supun lui Hristos, ci aceia care Îl neagă și Îl sfidează. Indiferent despre ce are părtășie Hristos în biserică, chiar dacă ascultă și înțeleg, oamenii tratează acest lucru ca pe o simplă adiere de vânt pe lângă urechile lor și nu sunt dispuși să îl pună în aplicare. În schimb, ei acordă atenție la ceea ce spun falșii conducători și antihriștii; în cele din urmă, cuvintele lor sunt cele care contează. De deciziile acestor falși conducători și antihriști depinde dacă oamenii pot să practice conform cuvintelor lui Hristos, iar majoritatea oamenilor tind să îi urmeze. Antihriștii aplică o supraveghere strictă asupra lucrării bisericii, permițându-și doar lor să ia decizii și nepermițându-I lui Dumnezeu să aibă un cuvânt de spus sau să dețină puterea. Ei se gândesc: „Hristos este aici doar pentru a inspecta lucrarea. Poți să-ți spui partea și să rânduiești lucrarea, dar modul în care aceasta este pusă în aplicare depinde de noi. Nu te amesteca în lucrarea noastră.” Nu asta fac antihriștii? Ei spun mereu „toți frații și surorile au avut părtășie” sau „toți frații și surorile au ajuns la un consens”; oare cei care spun astfel de lucruri chiar înțeleg adevărul? Cine sunt frații și surorile? Nu sunt ei doar un grup de oameni profund corupți de Satana? Cât adevăr înțeleg ei, cât din adevărul-realitate dețin ei? Îl pot ei reprezenta pe Hristos? Sunt ei întruchiparea adevărului? Pot fi ei purtătorii de cuvânt ai adevărului? Au vreo relație cu adevărul? (Nu.) Din moment ce nu există nicio relație, de ce aceia care spun astfel de lucruri îi consideră întotdeauna pe frați și surori ca fiind supremi? De ce nu Îl preamăresc pe Dumnezeu și nu dau mărturie pentru El? De ce nu vorbesc și nu acționează în conformitate cu adevărul? Nu sunt absurzi cei care vorbesc în acest fel? După ce au citit cuvintele lui Dumnezeu și au ascultat predici atâția ani, ei nu înțeleg niciun adevăr și nu pot să vadă ce sunt adevărații frați și surori. Nu sunt ei orbi? Acum, au fost cu toții clasificați în funcție de felul lor; mulți și-au dezvăluit adevăratul caracter, sunt toți din șleahta Satanei, sunt pur și simplu fiare. Nu puteți vedea clar acest lucru? Voi nu dețineți deloc adevărul! Unii oameni nu sunt dispuși să Mă asculte cum îi disec pe antihriști. Ei spun: „O, nu vorbi mereu despre un lucru atât de banal precum antihriștii; este jenant. De ce îi diseci mereu pe antihriști?” Oare ar fi bine să nu îi disecăm? Ei trebuie să fie disecați în acest fel pentru a-i învăța pe oameni să discearnă. Altfel, odată ce apar antihriștii, ei vor dezlănțui multe erezii și falsități, vor induce în eroare mulți oameni și chiar vor controla biserica și își vor întemeia propria împărăție independentă. Vedeți clar cât de grave sunt consecințele acestei chestiuni? Chiar acum, am avut părtășie despre ce înseamnă ca adevărul să dețină puterea. Prin intermediul părtășiei, oamenii au văzut metodele absurde și opiniile ridicole ale antihriștilor. Antihriștii își doresc mereu să dețină ei puterea și nu vor ca Hristos să dețină puterea, așa că transformă domnia adevărului într-o formă democratică, susținând că toți cei care se întâlnesc pentru a discuta despre anumite chestiuni reprezintă adevărul care deține puterea. Nu cumva este vorba de șiretlicul Satanei în acest lucru? Este adevărul ceva la care toată lumea poate să ajungă prin deliberare? Adevărul este exprimat de Dumnezeu și provine de la Dumnezeu. De ce nu puteți să practicați direct cuvintele lui Dumnezeu, să vă supuneți direct lui Dumnezeu și să vă supuneți direct rânduielilor lui Dumnezeu? De ce trebuie ca poruncile lui Hristos să fie determinate prin deliberarea tuturor? Nu este acesta complotul Satanei? Antihriștii lansează deseori un set de teorii pentru a-i induce în eroare pe oameni și, indiferent de sarcina de lucru pe care o pun în aplicare, ei au ultimul cuvânt, încălcând în totalitate adevărurile-principii. Privind din perspectiva manifestărilor antihriștilor, care este, mai exact, firea lor? Sunt ei oameni care iubesc lucrurile pozitive și adevărul? Au ei o supunere adevărată față de Dumnezeu? (Nu.) Esența lor este de a fi scârbiți de adevăr și de a-l urî. Mai mult, sunt atât de aroganți, încât își pierd orice rațiune, lipsindu-le chiar conștiința și rațiunea de bază pe care oamenii ar trebui să le aibă. Astfel de oameni nu sunt vrednici să fie numiți umani. Nu se poate spune despre ei decât că sunt cei din șleahta Satanei; sunt diavoli. Oricine nu acceptă câtuși de puțin adevărul este un diavol; acest lucru este dincolo de orice îndoială.

De asemenea, există unii oameni care adoptă o atitudine nici umilă, nici arogantă față de cuvintele lui Hristos. Ei nici nu exprimă o acceptare completă, nici nu se opun. Atunci când Hristos vorbește, are părtășie despre adevăr, discerne un individ sau atribuie o sarcină de lucru, la suprafață, ei par să asculte și să ia notițe, dând dovadă de seriozitate și cooperare. Ei iau notițe meticuloase despre orice, făcând diverse însemnări, părând a fi foarte interesați de adevăr și a prețui foarte mult ceea ce spune Hristos, de parcă ar iubi în mod deosebit adevărul și I-ar fi neclintit de credincioși lui Hristos. Dar oare atitudinea acestor oameni față de adevăr, firea și esența lor pot să fie văzute din astfel de fenomene superficiale? Nu se pot vedea. La exterior, astfel de oameni par să ia notițe și să asculte, dar ce gândesc cu adevărat în inimile lor? Când se uită la ceea ce au notat, se gândesc: „Ce sunt toate acestea? Niciun rând util, nimic care să pară înălțător sau aliniat cu adevărul, nimic care să mi se pară logic. Aș putea la fel de bine să le rup!” Nu este acesta un tip de obrăznicie? Am văzut mulți oameni dând din cap și afișând diverse expresii faciale în timp ce ascultau predici, luând și notițe în același timp, dar ulterior nu le iau deloc în serios. Nu își amintesc ce ar trebui să pună în aplicare, nici nu păstrează acel lucru în inima lor sau nu acționează în consecință. În ceea ce privește punerea în practică a ceea ce ar trebui, acest lucru este și mai puțin probabil să se întâmple. Ceea ce ar trebui să implementeze este legat de lucrarea casei lui Dumnezeu și de datoria lor, iar ceea ce ar trebui pătruns de ei ține de intrarea personală. Ei nu pun în aplicare ceea ce ar trebui și cu atât mai puțin își iau în serios intrarea personală. Ei spun: „S-a zis că fiecare propoziție rostită și exprimată de hristos este adevărul, este ceea ce ar trebui pătruns de oameni, că toate sunt adevărul, calea și viața, dar eu nu văd niciun adevăr sau cale în ceea ce notez de fiecare dată, și nici nu simt că este viață. Prin urmare, cum ar putea fi îndeplinită afirmația potrivit căreia hristos are esența lui dumnezeu? Cum ar putea fi realizată? Cum ar putea să se potrivească cu ceea ce văd eu? Nu se potrivește cu ușurință.” Unii oameni spun: „Dacă aceasta este atitudinea lor după ce au ascultat, atunci de ce au mai luat notițe? Păreau să aibă o atitudine adecvată, serioasă și responsabilă; ce se întâmplă?” Există un singur motiv. Dacă cineva care nu iubește adevărul și este extrem de scârbit de acesta poate să pară deosebit de serios și atent atunci când Hristos vorbește, singura sa intenție nu este nimic altceva decât să parcurgă fără tragere de inimă formalitățile, nu o acceptare autentică. De fiecare dată când citesc cuvintele lui Dumnezeu sau intră în contact cu Hristos și conversează cu El, ceea ce percep ei nu este așa-numita măreție, caracterul de nepătruns sau minunea lui Dumnezeu, ci caracterul practic al lui Dumnezeu, normalitatea și lipsa Lui de însemnătate. Prin urmare, din punctul lor de vedere și din poziția lor, le este imposibil să asocieze cuvintele acestei persoane de rând cu adevărul, calea sau viața. Oricum ar privi-o pe această persoană, ei văd doar un om; nu pot să Îl considere Dumnezeu sau Hristos. Prin urmare, nu pot trata aceste cuvinte extrem de obișnuite ca fiind adevărul pe care să îl observe, să îl pună în practică și să îl folosească drept ghid pentru a trăi, scop pentru existență și așa mai departe; li se pare chinuitor. Ei spun: „Cum se face că eu nu pot vedea niciun adevăr în aceste cuvinte obișnuite? Cum puteți voi toți să-l vedeți? Nu sunt doar cuvinte obișnuite? Ele reprezintă un limbaj omenesc, un text omenesc, o gramatică omenească, folosind chiar și unele fraze și vocabular omenesc și disecând unele proverbe și aspecte ale culturii omenești. Cum pot aceste cuvinte să conțină adevărul? De ce nu-l pot vedea? Din moment ce voi toți spuneți că acesta este adevărul, atunci mă voi lua după voi și îi voi imita pe toți ceilalți ca un papagal; voi lua notițe pentru că asta fac toți ceilalți, dar, în timp ce voi toți îl considerați adevărul, eu cu siguranță nu o voi face. «Adevăr» este un cuvânt atât de sacru, trebuie să fie ceva extrem de înălțător! Când vine vorba de adevăr, acesta îl implică pe dumnezeu, iar când îl implică pe dumnezeu, nu poate fi atât de obișnuit, atât de neînsemnat, atât de comun. Așadar, oricât de mult aș scruta și analiza, nu pot găsi nicio urmă de dumnezeu în el. Dacă nu există nicio urmă de dumnezeu în el, cum ne poate mântui? Este imposibil. În cazul în care cuvintele sale nu ne pot mântui sau nu ne pot aduce beneficii, de ce ar trebui să-l urmăm? De ce ar trebui să punem în aplicare cuvintele sale? De ce ar trebui să trăim după cuvintele lui?” Acum și-au arătat adevărata față de antihriști, nu-i așa? De la început până la final, atitudinea lor față de întruparea lui Dumnezeu este una de scrutare. Nu există nici acceptare, nici supunere în modul în care ei tratează cuvintele lui Dumnezeu și cu atât mai puțin le practică, se dedică lor sau le experimentează. În schimb, tratează cuvintele lui Dumnezeu cu o atitudine de împotrivire, opoziție și respingere. Ei iau cu reticență câteva notițe atunci când Hristos conversează cu oamenii, dar, în adâncul sufletului, nu acceptă nimic din cele spuse. După ce interacționează cu Hristos, unii oameni spun: „Să vorbești și să ai părtășie cu Dumnezeu față în față este cu adevărat plăcut.” Antihristul spune: „Voi încerca și eu. Voi vorbi față în față cu hristos și voi vedea cum sunt cu adevărat expresiile faciale, acțiunile și discursul lui hristos atunci când vorbește cu oamenii. Voi vedea ce poate dobândi sau descoperi cineva din asta, dacă este benefic pentru oameni să pună o bază și să-și afirme credința în el ca fiind adevăratul dumnezeu.” Cu o astfel de atitudine față de Hristos și cuvintele Sale, pot ei să aibă vreo practicare sau implementare reală? Nu, nu pot. Ei nu sunt decât niște spectatori veniți să vadă agitația, nu sunt nicidecum aici pentru a căuta adevărul. Credeți că atitudinea cu care Îl tratează acești oameni pe Hristos și conversează cu El seamănă puțin cu un grup de doamne din cartier care stau de vorbă împreună pe verandă, unde discuția cu cineva nu necesită seriozitate, iar fiecare spune pur și simplu ce vrea? Acești oameni Îl tratează pe Hristos în același mod: „Tu îți exprimi părerile, eu o voi păstra pe a mea. Să convenim că nu suntem de acord; nu te aștepta să mă convingi, iar eu cu siguranță nu voi accepta ceea ce spui tu.” Nu despre acest tip de atitudine este vorba? Ce atitudine este aceasta? (Disprețuitoare și lipsită de respect.) Acești oameni sunt bizari. Din moment ce nu-L recunoști pe Hristos ca fiind întruparea lui Dumnezeu, atunci de ce crezi în El și-L urmezi? Dacă nu crezi, de ce nu pleci, pur și simplu, și termini cu asta? Cine te forțează să crezi? Nu te obligă nimeni să crezi în Dumnezeu; este alegerea ta.

Când unii oameni ascultă părtășia Mea cu privire la o chestiune, ei dezvoltă rapid opinii diferite: „Tu gândești în felul acesta, dar eu gândesc în alt fel. Tu ai ideile tale cu privire la fiecare chestiune, iar eu le am pe ale mele; fiecare are propriile idei.” Ce fel de creatură ar spune asta? Atunci când Dumnezeu îi aprovizionează pe oameni cu adevărul, este acesta un tip de argument? Sunt cuvintele lui Dumnezeu o teorie academică? (Nu.) Atunci, ce sunt ele? (Ele sunt adevărul.) Fii mai specific! (Ele reprezintă principiile și direcția pentru conduita umană, necesitățile pentru viața oamenilor.) De ce spunem că Dumnezeu îi aprovizionează pe oameni cu adevărul? S-a spus vreodată că El furnizează cunoaștere? (Nu.) De ce spunem despre cuvintele lui Dumnezeu că sunt pentru ca oamenii să le mănânce și să le bea? Cuvintele lui Dumnezeu sunt ca mâncarea oamenilor; ele îți pot susține trupul fizic și îți permit să trăiești și, mai mult, îți permit să trăiești bine, îți permit să trăiești cu o asemănare umană. Ele sunt viața pentru o persoană! Cuvintele lui Dumnezeu nu sunt o formă de cunoaștere, un argument sau o zicală. Cunoștințele, argumentele și cultura tradițională umană nu pot decât să corupă oamenii. Oamenii pot trăi cu sau fără acestea, dar dacă cineva își dorește să trăiască și să devină o ființă creată calificată, la înălțimea standardelor, nu poate face acest lucru fără adevăr. Prin urmare, ce este mai exact adevărul? (Este criteriul după care ne comportăm, acționăm și Îl venerăm pe Dumnezeu.) Corect, acest lucru este mai specific. Așa văd antihriștii lucrurile? Ei nu acceptă această realitate. Se opun, se împotrivesc și condamnă acest fapt, așa că nu pot dobândi adevărul. Gândurile și punctele lor de vedere sunt acestea: „Tu ești doar o persoană de rând. Spui un lucru și alți oameni încep să practice conform cuvintelor tale, așa că de ce nu pot spune și eu ceva corect și oamenii să practice? De ce întotdeauna este corect ceea ce spui tu, iar ceea ce spun eu este greșit? De ce cuvintele tale sunt considerate adevărul, în timp ce ale mele sunt considerate cunoștințe și doctrine?” Nu se bazează pe nimic; este un fapt, iar acesta este determinat de esență. Hristos este întruparea lui Dumnezeu, iar esența Sa este Dumnezeu. Nimeni nu poate nega acest lucru; chiar dacă antihriștii refuză să recunoască sau să accepte acest lucru, ei nu îl pot nega. Momentul în care omul se îndepărtează de Hristos și Îl respinge este momentul distrugerii omului. Fără Hristos și fără cuvintele Sale, nimeni nu poate fi mântuit. Nu este acesta un fapt? (Ba da.) Ce fel de edificare le pot aduce oamenilor acele cuvinte și teorii ale antihriștilor? Dacă oamenii nu le acceptă, vor suferi ei vreo pierdere? Nu, nu va fi nicio pierdere. Cuvintele antihriștilor nu au nicio influență pozitivă asupra nimănui, ci mai degrabă au multe efecte negative. Dacă Hristos nu ar spune nicio propoziție și ar veni pur și simplu să trăiască o viață normală pentru oricât de mulți ani înainte de a pleca, ce ar câștiga omenirea? În afară de purtarea crucii, ce altceva ar putea câștiga omenirea? Oamenii ar trăi în continuare în păcat, mărturisind și căindu-se, prinși iremediabil în păcat, devenind din ce în ce mai depravați și, în cele din urmă, când lucrarea lui Dumnezeu s-ar încheia, ar fi cu toții distruși. Asta s-ar alege de omenire. Însă Hristos a venit, a exprimat toate cuvintele pe care Dumnezeu intenționa să i le spună omului, a furnizat tot adevărul de care omul are nevoie și i-a dezvăluit omului ceea ce are și ceea ce este Dumnezeu. Nu a generat acest lucru un punct de cotitură pentru om? Altfel spus, cuvintele lui Hristos nu au creat un punct de cotitură pentru om? (Ba da.) Care este acest punct de cotitură? În primul rând, este trecerea de la oamenii care se confruntă cu condamnarea și distrugerea la cei care au oportunitatea și speranța de a fi mântuiți. Nu este acesta un punct de cotitură? Speranța oamenilor a sosit; ei văd zorii și au speranța de a fi mântuiți și de a supraviețui. Atunci când Dumnezeu distruge și pedepsește omenirea, ei pot evita distrugerea și pedeapsa. Așadar, pentru o astfel de omenire care poate supraviețui, Hristos și cuvintele Sale sunt un lucru bun sau rău? (Un lucru bun.) Sunt un lucru bun. Faptul că antihriștii sunt atât de ostili față de un asemenea Hristos și un astfel de om de rând și Îl urăsc într-atât este determinat de esența lor.

Există o altă manifestare a antihriștilor în tratamentul lor față de Dumnezeu întrupat. Ei spun: „De îndată ce am văzut că hristos era o persoană obișnuită, s-au format noțiuni în mintea mea. «Cuvântul Se arată în trup» este o expresie a lui dumnezeu; este adevărul, iar eu recunosc acest lucru. Am un exemplar din «Cuvântul Se arată în trup», iar acest lucru este suficient. Nu e nevoie să am contact cu hristos. Dacă am noțiuni, negativism sau slăbiciune, le pot rezolva doar citind cuvântul lui dumnezeu. Este ușor să-mi formez noțiuni dacă am contact cu dumnezeu întrupat, iar acest lucru va arăta că sunt prea profund corupt. Dacă se întâmplă să fiu condamnat de dumnezeu, nu voi avea nicio speranță la mântuire. Prin urmare, este mai bine dacă citesc cuvântul lui dumnezeu de unul singur. Dumnezeu din ceruri este cel care îi poate mântui pe oameni.” Cuvintele și părtășia din prezent ale lui Dumnezeu, în special acele cuvinte care dau în vileag firea și esența antihriștilor, sunt cele care înțeapă cel mai mult inimile antihriștilor și sunt cele mai dureroase pentru ei. Acestea sunt cuvintele pe care antihriștii sunt cel mai puțin dispuși să le citească. De aceea, în inimile lor, antihriștii își doresc ca Dumnezeu să părăsească pământul cât mai curând, pentru ca ei să poată domni prin propria putere pe pământ. Ei cred că întruparea lui Dumnezeu, această persoană de rând, este inutilă pentru ei. Se gândesc mereu: „Înainte de a asculta predicile lui hristos, simțeam că înțeleg totul și că sunt bine din toate punctele de vedere, dar după ce am ascultat predicile lui hristos este diferit. Acum mă simt de parcă nu aș avea nimic, simt că sunt atât de neînsemnat și de vrednic de milă.” Prin urmare, ei stabilesc că nu pe ei îi dau în vileag cuvintele lui Hristos, ci pe alții, și cred că nu este nevoie să asculte predicile lui Hristos, că este suficient să citească „Cuvântul Se arată în trup”. În inimile antihriștilor, principala lor intenție este să nege faptul că Dumnezeu a devenit trup, să nege faptul că Hristos exprimă adevărul, gândindu-se că în acest fel există speranța că vor fi mântuiți prin credința lor în Dumnezeu și că pot domni ca regi în biserică, satisfăcându-și astfel intenția inițială de a crede în Dumnezeu. Antihriștii au o natură înnăscută de împotrivire față de Dumnezeu; ei sunt la fel de incompatibili cu Dumnezeu întrupat ca focul și apa, în veșnic dezacord. Ei cred că fiecare zi în care Hristos există este o zi în care le va fi greu să strălucească și că sunt în pericol de a fi condamnați, eliminați, distruși și pedepsiți. Atât timp cât Hristos nu vorbește și nu lucrează și atât timp cât aleșii lui Dumnezeu nu Îl admiră pe Hristos, atunci este oportunitatea antihriștilor. Ei au șansa de a-și demonstra abilitățile. Cu o mișcare a mâinii, masele de oameni vor trece de partea lor, iar antihriștii pot domni ca regi. Natura-esență a antihriștilor este de a fi scârbiți de adevăr și plini de ură față de Hristos. Ei concurează cu Hristos cu privire la cine este mai talentat sau mai capabil; concurează cu Hristos cu privire la ale cui cuvinte au mai multă putere și ale cui abilități sunt mai bune. Întrucât fac același lucru ca Hristos, ei încearcă să-i determine pe alții să vadă că, deși ei și El deopotrivă sunt oameni, abilitățile și studiile lui Hristos nu sunt mai bune decât cele ale unei persoane de rând. Antihriștii concurează cu Hristos în toate felurile, contestând cine este mai bun și încercând să nege din toate unghiurile faptul că Hristos este Dumnezeu, că El este întruparea Duhului lui Dumnezeu și că El este întruparea adevărului. De asemenea, se gândesc la diverse căi și mijloace în fiecare domeniu pentru a-L împiedica pe Hristos să dețină puterea în rândul aleșilor lui Dumnezeu, pentru a împiedica răspândirea sau punerea în aplicare a cuvintelor lui Hristos în rândul aleșilor lui Dumnezeu și chiar pentru a evita ca lucrurile pe care le face Hristos și cerințele și speranțele Sale pentru oameni să fie realizate în rândul aleșilor lui Dumnezeu. Este ca și cum, atunci când Hristos este prezent, ei sunt desconsiderați și sunt condamnați și respinși de biserică – un grup de oameni puși într-un colț întunecat. Putem vedea în diferitele manifestări ale antihriștilor că, prin esență și prin fire, ei sunt ireconciliabili cu Hristos; ei nu pot fi sub același cer cu El! Antihriștii I-au fost potrivnici lui Dumnezeu de când s-au născut; ei au ca scop specific să se împotrivească lui Hristos și vor să-L înfrângă și să-L învingă pe Hristos. Ei vor ca toată lucrarea pe care o face Hristos să fie în zadar și degeaba, astfel încât, în cele din urmă, Hristos să nu câștige mulți oameni și astfel încât, indiferent unde lucrează El, să nu obțină niciun rezultat. Doar atunci vor fi fericiți antihriștii. Dacă Hristos exprimă adevăruri, iar oamenii sunt însetați de ele, le caută, le acceptă cu bucurie, sunt dispuși să se consume pentru Hristos, să se lepede de tot și să răspândească Evanghelia lui Hristos, atunci antihriștii devin descurajați și simt că nu există nicio speranță pentru ziua de mâine, că nu va exista niciodată o șansă pentru ei de a străluci, de parcă ar fi aruncați în iad. Dacă ne uităm la aceste manifestări ale antihriștilor, oare această esență a lor de a lupta împotriva lui Dumnezeu și de a-L privi cu ostilitate le-a fost inoculată de altcineva? În niciun caz; așa s-au născut. Prin urmare, antihriștii reprezintă un tip de persoană care, de la naștere, este reîncarnarea diavolului, diavolul venit pe pământ. Ei nu pot accepta niciodată adevărul și nu Îl vor accepta niciodată pe Hristos, nu Îl vor preamări pe Hristos și nu vor aduce mărturie pentru El. Deși, în aparență, nu îi veți vedea judecându-L sau condamnându-L în mod public pe Hristos și deși pot depune un efort și pot plăti un preț într-un mod mulțumitor, de îndată ce vor avea ocazia, la momentul potrivit, incompatibilitatea antihriștilor cu Dumnezeu își va face apariția. Faptul că antihriștii luptă împotriva lui Dumnezeu și întemeiază o împărăție independentă va deveni public. Toate aceste lucruri s-au mai întâmplat în locurile în care există antihriști și au fost deosebit de frecvente în acești ani în care Dumnezeu Își îndeplinește lucrarea de judecată din zilele de pe urmă; mulți oameni le-au experimentat și le-au observat.

27 iunie 2024