Luați în considerare și discerneți care dintre manifestările antihriștilor menționate anterior se încadrează în următoarea situație. A fost un conducător care lucra în fiecare zi din zori până în seară, părând destul de responsabil. Cu toate acestea, era văzut rar, dând impresia că era foarte ocupat cu lucrarea și, probabil, nu stătea degeaba, părând să plătească prețul pentru a-și face datoria. Mai târziu, când au fost lucrări de făcut în locuință și în curte, am aranjat ca cineva să îl îndrume cu privire la lucrare. Când noi nu eram prin preajmă, el ar fi trebuit să se implice pentru a ajuta la îndrumare și a fi responsabil pentru lucrare; ar fi trebuit să ia inițiativa. Nu este acest lucru rațional și adecvat? Ar trebui să fiu mereu acolo pentru a supraveghea aceste treburi și sarcini casnice? (Nu.) În majoritatea timpului, aceste tipuri de sarcini laborioase nu prea au legătură cu adevărul. Oamenii trebuie doar să lucreze cu sârguință, să nu se implice în acțiuni distructive, să fie ascultători și să facă ceea ce li se cere; este simplu și ușor de realizat. Mai târziu, când sarcinile din acea zonă au fost finalizate în esență, dar era încă nevoie de o gestionare continuă, i-am transferat responsabilitatea acestui conducător. I-am spus să mențină curățenia zonei, asigurându-Mă că tot ceea ce necesita întreținere era bine îngrijit. Era vorba de două lucruri în principal: în primul rând, să păstreze toate spațiile fixe și camerele din interior și exterior curate și ordonate. În al doilea rând, să aibă mare grijă de plante; de exemplu, să le ude pe cele nou plantate pentru a nu muri, să le taie la nevoie, în funcție de sezon și de creșterea lor, și să le fertilizeze atunci când este necesar. Doar aceste două sarcini; credeți că este mult? Ar putea fi obositor? (Nu.) Aceste două sarcini nu sunt mare lucru; cineva le-ar putea termina doar făcând o plimbare după masă. În plus, nu trebuie să ai grijă și de propriul mediu de viață? Pur și simplu, așa este viața unui om; aceste tipuri de sarcini sunt esențiale pentru o viață omenească normală. Trebuie să te îngrijești de propriul mediu de viață. Dacă nu o faci, nu ești cu nimic diferit de animale. Mai poți fi numit om atunci? Animalele nu își gospodăresc mediul înconjurător; nu au locuri desemnate pentru nevoile lor trupești și nici nu au locuri fixe pentru a mânca și a dormi. Oamenii sunt superiori animalelor în această privință; oamenii își gestionează mediul înconjurător, se preocupă de curățenie și au standarde pentru ceea ce îi înconjoară. Prin urmare, faptul că i-am cerut acest lucru nu a fost exagerat, nu-i așa? (Corect.) După ce i-am atribuit aceste sarcini, am plecat într-un alt loc, iar conducătorul trebuia să ducă la îndeplinire lucrarea specifică. Într-o zi, M-am dus să verific modul în care era gestionat mediul și, pe parcurs, am simțit durere în suflet, iritare și furie! Ce credeți că s-a întâmplat? Ce ar putea provoca aceste tipuri de emoții? (Nu a dus la bun sfârșit poruncile și rânduielile lui Dumnezeu.) Exact, acesta este singurul mod de a o spune: nu le-a pus în aplicare. În perioada în care am fost plecat, vremea nu a fost deosebit de uscată, dar mulți dintre puieții nou-plantați aveau frunzele îngălbenite, unele chiar căzând. Ceea ce a fost exasperant a fost faptul că frunzele a doi arbori faimoși cu flori au trecut de la verde intens la roșu-violet, aproape îngălbenindu-se. Vă enervează să auziți acest lucru? Și mai revoltător, platforma de ciment curată de la intrare era plină de coșuri, pungi de plastic, gunoaie, așchii de lemn de la lucrările terminate, cuie, unelte, totul era împrăștiat, creând un dezastru murdar și haotic! Cine nu ar fi supărat să vadă o astfel de scenă? Există un singur tip de persoană care nu ar fi supărată, cei care se aseamănă cu animalele, fără standarde sau sensibilitate față de mediul înconjurător, indiferenți la mirosuri, curățenie sau confort și complet inconștienți de ceea ce este bun sau rău. Oricine cu umanitate normală, care are standarde pentru mediul înconjurător și capacitatea de a gândi, ar fi înfuriat să vadă o astfel de situație. Acolo locuia un grup mare de oameni, dar ei nu se puteau ocupa nici măcar de această sarcină minoră. Ce fel de oameni sunt ei? După ce le-am dat instrucțiuni, iată cum au tratat locul, iată ce i-au făcut! Gestionarea mediului de aici și îngrijirea acestor câteva lucruri nu este obositoare, nu-i așa? Nu împiedică niciuna dintre activitățile tale, nu-i așa? Nu îți afectează adunările, rugăciunile sau citirea cuvântului lui Dumnezeu, nu-i așa? Atunci de ce nu se poate face? Când sunt prin preajmă, supraveghind și privind, acești oameni fac unele lucrări, dar de îndată ce plec se opresc; nimeni nu își asumă responsabilitatea. Ce se întâmplă aici? Consideră acest loc casa lor? (Nu.) Ei încă spun că Împărăția lui Hristos este casa lor primitoare, dar asta gândesc ei cu adevărat? Așa acționează ei cu adevărat? Nu. Ei nici măcar nu se ocupă de mediul în care trăiesc. Chiar și după ce i-am instruit, nimeni nu își asumă responsabilitatea și nimănui nu îi pasă. Când li se spune să lucreze, o fac puțin, dar după ce termină aruncă uneltele cu nepăsare deoparte, gândindu-se: „Cui îi pasă ar trebui să se ocupe de asta, nu e treaba mea. Atât timp cât am mâncare și adăpost, sunt bine.” Ce fel de umanitate este aceasta? Ce fel de moralitate? Oare o astfel de persoană are măcar o fărâmă de umanitate normală? Este de neconceput să crezi în Dumnezeu de atâția ani fără nicio schimbare! Am depus atât de mult efort în a face aceste lucruri pentru voi, rânduind totul atât de bine. Nu trăiesc aici, nu Mă bucur de nimic din toate acestea, totul este pentru voi. Nu trebuie să fiți recunoscători; trebuie doar să vă îngrijiți de propriul mediu de viață și este în regulă; de ce este acest lucru atât de greu de făcut? Ulterior, Mi-am dat seama că există un motiv pentru acest comportament. Oamenii vin în casa lui Dumnezeu, fie că și-au lăsat familiile și carierele în urmă sau au renunțat la studii și la perspective, pentru a-și face datoria, nu pentru a fi lucrători pe termen lung pentru Mine. De ce? Ei nu primesc niciun ban, așa că de ce ar trebui să Mă asculte? De ce ar trebui să se ocupe de mediul înconjurător pentru Mine? De ce ar trebui să depună acest efort pentru Mine? Acesta este modul lor de a gândi. Ei consideră că este suficient să își facă bine lucrarea și să își îndeplinească îndatoririle, că rezolvarea problemelor din sfera lor de activitate le acoperă responsabilitățile. Orice altceva le cer, atât timp cât ține de îndatoririle și profesiile lor, s-ar putea să ia în calcul acel lucru, dar pentru restul ar trebui să găsesc pe altcineva care să se ocupe. Mesajul implicit este următorul: „Suntem oameni ai Împărăției; cum putem face o lucrare atât de murdară și obositoare? Suntem oameni superiori; să ne pui mereu să facem o muncă umilă și înjositoare ne afectează imaginea! Suntem oameni cu o anumită identitate; de ce continui să ne îngreunezi situația?” După ce am înțeles acest lucru, am dobândit o anumită perspectivă asupra motivului pentru care majoritatea oamenilor sunt scârbiți de muncă, se împotrivesc și nu sunt dispuși să muncească, de ce se compară cu alții și recurg la șiretlicuri pentru a se sustrage de la îndatoririle lor atunci când fac o lucrare: este pentru că majoritatea nu urmăresc adevărul. A nu urmări adevărul este o zicală obișnuită, dar, în realitate, mulți oameni sunt predispuși în mod natural să iubească ușurința și să disprețuiască munca. În combinație cu faptul că sunt controlați de o mentalitate de a face față situației, ei cred că urmărirea adevărului înseamnă să stea împreună, să vorbească și să discute, la fel ca în națiunea marelui balaur roșu, unde oamenii au în mod constant întâlniri, citesc ziare și beau ceai; ei consideră că asta înseamnă să crezi în Dumnezeu și să-ți faci datoria. De îndată ce apare subiectul lucrului și al muncii ca fermieri, mulți cred că a trăi astfel nu are nimic de-a face cu noi, creștinii. Viața unui creștin este una îndepărtată de „plăcerile umile”. Implicit, ei cred că sunt mai presus de sarcinile banale ale lumii: curățenia, combaterea dăunătorilor, agricultura, curățarea uscăturilor, plantarea de flori și așa mai departe nu au nicio legătură cu ei; ei au depășit de mult timp astfel de moduri umile de viață. Nu este aceasta starea majorității oamenilor? (Ba da.) Este acest tip de stare ușor de rectificat? Atunci când li se cere să învețe să manevreze un utilaj, unii oameni nu iau acest lucru în serios și chiar îl folosesc în mod deliberat greșit, deteriorând utilajul în doar câteva zile. Utilajele nou-cumpărate sunt stricate, iar costul reparațiilor nu este ieftin. Ei se gândesc: „Nu mi-ai cerut să învăț? Acum, că am stricat utilajul și nu mai există niciun utilaj, am o scuză să mă odihnesc, nu? Nu mai trebuie să muncesc, nu-i așa? Mi-ai tot cerut să învăț, iar acesta este rezultatul. Asta ai vrut să vezi?” Costul reparării unor utilaje este aproape la fel de mare ca achiziționarea unora noi. Unii oameni nu se simt deloc prost sau vinovați după ce fac astfel de greșeli. Când comparați acest lucru cu noțiunea menționată anterior de „a nu cheltui un sfanț din banii casei lui dumnezeu, pentru că este o jertfă pentru dumnezeu”, care afirmație este rostită cu sinceritate și care comportament reprezintă realitatea? Ei strică utilajul, iar costul câtorva reparații este suficient pentru a cumpăra unul nou. Acest comportament risipitor este realitatea, în timp ce afirmația referitoare la faptul că nu se risipesc jertfele este falsă, înșelătoare și induce în eroare. Referindu-ne la exemplul discutat mai devreme, dacă ar fi să îl clasificăm sub firea sau esența unui antihrist, la ce aspect al discuției de astăzi s-ar raporta? Sub ce aspect ar fi catalogat? Ei spun: „Sunt aici pentru a-mi face datoria, nu pentru a fi muncitorul tău pe termen lung.” Este corectă această afirmație? Ești aici pentru a-ți face datoria, dar cine a definit ce presupune și ce nu presupune această datorie? Aceste sarcini nu sunt parte din ceea ce ar trebui să faci? La fel ca în viața de zi cu zi, a merge să câștigi bani pentru a-ți întreține familia este responsabilitatea ta. Dacă vrei legume și decizi să le cultivi singur, este alegerea ta, dar înseamnă asta că alte sarcini casnice nu sunt responsabilitatea ta? Afirmația conform căreia te afli aici pentru a-ți face datoria este corectă, dar este problematic să spui că nu te afli aici pentru a fi un muncitor pe termen lung. Ce înseamnă „muncitor pe termen lung”? Cine te tratează astfel? Nimeni nu te consideră un muncitor pe termen lung, iar îndeplinirea acestor sarcini sau depunerea unui pic de efort nu te transformă într-unul. Eu nu te văd ca pe un muncitor pe termen lung și nici casa lui Dumnezeu nu te folosește ca pe unul. Tu îndeplinești lucrarea care îți revine; toate acestea fac parte din sfera datoriei tale. La o scară mai mică, este vorba de a-ți menține viața de zi cu zi, de a-ți asigura bunăstarea fizică și funcțiile fiziologice normale, de a te asigura că trăiești bine. La o scară mai mare, fiecare sarcină este legată de extinderea lucrării lui Dumnezeu. Așadar, de ce ești dispus să îndeplinești unele dintre aceste sarcini, dar nu și pe celelalte? De ce faci nazuri? De ce consideri că a depune un pic de efort, a face puțină curățenie și a te ocupa de mediul înconjurător este lucrarea unui muncitor pe termen lung, o muncă măruntă? Aici se află un motiv: când vine vorba de poruncile lui Hristos și de toate cerințele Sale, oamenii consideră că sarcinile pe care sunt dispuși să le facă sunt parte din datoria lor, în timp ce acelea pe care nu sunt dispuși sau se împotrivesc să le facă sunt considerate sarcini ale unui muncitor pe termen lung. Nu este aceasta o denaturare a faptelor? Aceasta reprezintă o înțelegere tendențioasă. Ce cauzează această înțelegere tendențioasă? Este vorba de preferințele oamenilor. Și spre ce înclină aceste preferințe? Ele depind de măsura în care suferă trupul. Dacă trupul nu se poate bucura de confort, dacă îndură greutăți sau oboseală, oamenii devin potrivnici. Sarcinile pe care sunt dispuși să le facă, cele pline de farmec și respectabile, sunt acceptate cu reticență și considerate ca fiind îndeplinirea datoriei lor. Poate fi această atitudine catalogată ca opunându-se lui Hristos? Oamenii se opun ferm și refuză să facă sarcini pe care nu sunt dispuși să le facă; indiferent cât de bine argumentezi, ei pur și simplu refuză și se opun. Sunt aceste stări și probleme ale oamenilor ușor de rezolvat? Totul depinde de cât de mult iubește o persoană adevărul. Dacă cineva nu iubește deloc adevărul și este scârbit de acesta, atunci nu se va schimba niciodată. Cu toate acestea, dacă ai voința de a suferi, poți să te răzvrătești împotriva trupului și ai o supunere autentică și o atitudine de supunere, atunci aceste probleme pot fi ușor schimbate, nu-i așa? (Așa este.) În viața unei persoane, nu există să nu faci nicio lucrare. Unii oameni spun: „Împărații din trecut nu făceau nicio lucrare.” Chiar este adevărat? Majoritatea împăraților nu și-au petrecut toate zilele bucurându-se de viața de la palat. Unii au început să studieze poezia și literatura de la o vârstă fragedă, lucrând de dimineața până seara. După ce urcau pe tron, făceau vizite incognito pentru a înțelege necazurile poporului, iar în perioadele de criză națională, unii mergeau chiar pe câmpul de luptă. Deși nu existau mulți astfel de împărați, existau totuși unii. Chiar dacă au existat împărați care nu au făcut aproape nimic, așa cum spun unii oameni, aceștia au fost foarte puțini. O persoană care nu se implică în nicio activitate adecvată, dar care visează să se bucure doar de ce e mai bun, nu face decât să fabuleze.

Mulți oameni se gândesc mereu la munca fizică depusă ca la ceva lipsit de demnitate. Este corectă această părere? Există, de asemenea, cei care văd un astfel de efort ca fiind muncă și care cred că doar conducătorii și lucrătorii care fac lucrare bisericească se consideră că îndeplinesc o datorie; este acest tip de înțelegere corect? (Nu.) Trebuie să înțelegi această chestiune în felul următor: oamenii trebuie să îndeplinească tot ceea ce le cere Dumnezeu să facă și toate tipurile diferite de lucrare din casa lui Dumnezeu; toate aceste lucruri sunt considerate îndatoririle oamenilor. Orice lucrare fac oamenii, aceasta este datoria pe care ar trebui să o îndeplinească. Îndatoririle acoperă o sferă foarte largă și implică numeroase domenii, însă, indiferent ce datorie îndeplinești, aceasta este pur și simplu obligația ta și este ceva ce ar trebui să faci. Atât timp cât te străduiești să o îndeplinești bine cu toată inima ta, Dumnezeu te va aproba și te va recunoaște drept o persoană care crede cu adevărat în Dumnezeu. Indiferent cine ești, dacă încerci mereu să îți eviți datoria sau să te ascunzi de ea, atunci este o problemă. Pentru a ne exprima cu blândețe, ești prea leneș, prea alunecos, ești trândav și iubești timpul liber și detești munca. Pentru a ne exprima cu mai multă seriozitate, nu ești dornic să îți îndeplinești datoria și nu ai pic de loialitate sau supunere. Dacă nici măcar nu te poți strădui fizic pentru a face această mică lucrare, ce poți să faci? Ce ești capabil să faci în mod corespunzător? Dacă o persoană chiar are loialitate și un simț al responsabilității față de datoria sa, atunci, atât timp cât aceasta îi e cerută de Dumnezeu și atât timp cât este necesară casei lui Dumnezeu, ea va face orice i se cere, fără să facă propriile alegeri. Nu este unul dintre principiile îndeplinirii unei datorii ca o persoană să întreprindă și să facă bine orice este în stare și s-ar cuveni să facă? (Ba da.) Unii care prestează muncă fizică afară nu sunt de acord și spun: „Vă petreceți toată ziua făcându-vă datoria în camera voastră, feriți de vânt și soare. Lucrul acesta nu prezintă nicio dificultate, datoria voastră este mult mai confortabilă decât ce facem noi. Puneți-vă în pielea noastră, să vedem dacă puteți să suportați să lucrați afară câteva ore și să stați afară, pe vânt și ploaie.” De fapt, fiecare datorie implică unele greutăți. Munca fizică implică dificultăți fizice, iar munca mentală implică dificultăți psihice; fiecare are dificultățile sale. Totul este mai ușor de spus decât de făcut. Când oamenii se angajează cu adevărat într-o sarcină, important este, într-o privință, caracterul lor și, într-o altă privință, dacă iubesc sau nu adevărul. Haideți să vorbim mai întâi despre caracter. Dacă o persoană are un caracter bun, ea vede latura pozitivă în tot și poate să accepte și să înțeleagă lucrurile dintr-o perspectivă pozitivă și bazându-se pe adevăr; adică inima, caracterul și spiritul său sunt verticale; aceasta din perspectiva caracterului. În continuare, să discutăm despre alt aspect: dacă cineva iubește sau nu adevărul. A iubi adevărul se referă la a putea accepta adevărul, cu alte cuvinte, indiferent dacă înțelegi sau nu cuvintele lui Dumnezeu și indiferent dacă înțelegi sau nu intenția lui Dumnezeu, indiferent dacă viziunea, părerea și perspectiva ta despre slujbă, despre datoria pe care trebuie să o îndeplinești, sunt în conformitate cu adevărul, ești totuși capabil să o accepți de la Dumnezeu; dacă ești supus și sincer, atunci acest lucru este suficient, te califică să-ți îndeplinești datoria și reprezintă cerința minimă. Dacă ești supus și sincer, atunci, când îndeplinești o sarcină, nu vei fi superficial și nu vei lenevi în mod înșelător, ci îți vei pune toată inima și toată puterea în aceasta. Dacă starea lăuntrică a unei persoane este greșită și negativitatea apare în acea persoană, ea își pierde elanul și vrea să fie superficială; știe foarte bine în inima sa că starea ei nu este corectă și totuși nu încearcă să rezolve acest lucru prin căutarea adevărului. Oamenii de acest fel nu au iubire față de adevăr și sunt doar puțin dispuși să-și îndeplinească datoria; nu sunt înclinați să depună vreun efort sau să îndure greutăți și încearcă mereu să se relaxeze în mod înșelător. De fapt, Dumnezeu a scrutat deja toate acestea; așadar, de ce nu acordă atenție acestor oameni? Dumnezeu așteaptă doar ca aleșii Săi să se trezească, să îi discearnă și să îi dea în vileag pe acei oameni și să-i elimine. Totuși, astfel de oameni tot gândesc în sinea lor: „Uite ce isteț sunt. Mâncăm aceeași mâncare, dar după muncă voi sunteți complet epuizați și eu nu sunt obosit deloc. Eu sunt cel inteligent. Nu lucrez chiar atât de mult; oricine muncește din greu este un idiot.” Este corect să privească oamenii cinstiți în acest fel? Nu. De fapt, oamenii care trudesc când își îndeplinesc datoria practică adevărul și Îl mulțumesc pe Dumnezeu, așa că sunt cei mai deștepți oameni dintre toți. Ce îi face să fie deștepți? Ei spun: „Nu fac nimic din ceea ce Dumnezeu nu îmi cere să fac și fac tot ce îmi cere El. Fac orice îmi cere El, îmi pun inima și toată energia în acel lucru și nu fac deloc lucrurile de formă. Nu fac asta pentru vreo persoană, o fac pentru Dumnezeu. Dumnezeu mă iubește atât de mult; ar trebui să fac asta pentru a-L mulțumi.” Aceasta este starea de spirit corectă. Drept rezultat, atunci când biserica înlătură oameni, toți cei care sunt vicleni în îndeplinirea datoriei lor vor fi eliminați, în timp ce oamenii cinstiți care acceptă scrutarea lui Dumnezeu vor rămâne. Stările acelor oameni cinstiți se îmbunătățesc, iar ei sunt protejați de Dumnezeu în tot ceea ce se abate asupra lor. Și ce le câștigă această protecție? Faptul că, în inimile lor, sunt sinceri. Nu se tem de greutăți sau de epuizare atunci când își fac datoria și nu sunt pretențioși cu nimic din ceea ce li se oferă; nu întreabă de ce, fac pur și simplu ce li se spune, se supun, fără a face vreo investigație sau analiză sau a lua în considerare orice altceva. Nu fac calcule și sunt capabili de ascultare în toate lucrurile. Starea lor lăuntrică este întotdeauna foarte normală. Atunci când se confruntă cu pericolul, Dumnezeu îi protejează, când boala sau pacostea se abate asupra lor, Dumnezeu îi protejează și atunci, iar în viitor se vor bucura doar de binecuvântări. Unii oameni pur și simplu nu pot vedea această chestiune așa cum este de fapt. Când văd oameni cinstiți care înfruntă de bunăvoie greutăți și epuizare în îndeplinirea datoriei lor, ei cred că acești oameni cinstiți sunt nesăbuiți. Spuneți-Mi, este aceasta nesăbuință? Aceasta este sinceritate, aceasta este credință adevărată. Fără credință adevărată, există multe lucruri pe care omul nu poate să le înțeleagă sau să le explice cu adevărat. Doar cei care înțeleg adevărul, cei care trăiesc întotdeauna înaintea lui Dumnezeu și au asocieri normale cu El și cei care se supun cu adevărat lui Dumnezeu și se tem cu adevărat de El știu cel mai clar în inimile lor ce se întâmplă cu adevărat. De ce știu ei, în timp ce alții nu știu? Acest lucru se datorează faptului că ei dobândesc experiență prin practicarea adevărului și prin faptul că sunt oameni cinstiți. Această experiență nu poate fi dată de nicio persoană și nici nu poate fi furată sau luată de nimeni. Nu este aceasta o binecuvântare? O astfel de binecuvântare nu poate fi obținută de oamenii de rând. Și de ce este așa? Pentru că oamenii sunt prea înșelători și ticăloși; sunt lipsiți de onestitate, sunt incapabili să fie cinstiți și le lipsesc inimile sincere, astfel încât ceea ce primesc este limitat. Cât despre antihriști, este și mai puțin necesar să îi menționăm. Pe baza atitudinii lor față de diverse chestiuni, precum și a naturii-esențe pe care o au și, mai ales, pe baza atitudinii lor față de Hristos, oameni precum antihriștii nu vor primi niciodată această binecuvântare. De ce se întâmplă acest lucru? Pentru că inimile lor sunt prea ticăloase și viclene! Ei tratează oamenii diferit în funcție de persoană, își schimbă culorile ca un cameleon, iar gândurile lor sunt mereu în mișcare, fără să dea drumul șoimului până nu văd iepurele, nefiind sinceri față de Dumnezeu, neavând supunere față de El și făcând doar tranzacții cu El. Care este consecința unor astfel de atitudini și a unei asemenea esențe? Este că, în orice problemă, ei sunt incapabili să vadă dincolo de esența diferitelor persoane și situații sau să o înțeleagă, precum și adevărurile implicate în aceste situații. Cuvintele lui Dumnezeu sunt expuse în fața lor, iar ei sunt educați, știu să citească și să analizeze, au intelect și știu să scruteze, așadar de ce nu pot să înțeleagă? Nu contează cât de bătrâni ajung să fie, chiar dacă ajung până la 80 de ani, tot nu vor înțelege. De ce nu vor înțelege? Cel mai important motiv este că au fost legați la ochi. Unii oameni spun: „Dar nu am văzut cum li s-au acoperit ochii.” Inimile lor sunt cele care au fost acoperite. Ce înseamnă să fie acoperite? Înseamnă că inimile lor sunt neiluminate; sunt perpetuu învăluite. În trecut se spunea că „inima oamenilor este cerată grosier”. Așadar, cine a îngroșat inimile antihriștilor cu ceară? În realitate, Dumnezeu este cel care nu i-a luminat. El nu intenționează să îi desăvârșească sau să îi mântuiască. El intervine doar la momentul potrivit, în momente critice, importante, pentru a-i reține puțin și pentru a preveni ca interesele casei lui Dumnezeu să fie lezate. Însă, de cele mai multe ori, când vine vorba de chestiuni legate de cuvintele lui Dumnezeu, de adevăr, de supunerea față de El, de cunoașterea de sine și de cunoașterea Lui, El nu îi luminează niciodată. Unii ar putea spune: „Nu este corect. Cum poți spune că El nu îi luminează? Unii dintre cei care au fost catalogați drept antihriști sunt foarte inteligenți. După ce au ascultat o predică, dacă tu ai vorbit timp de trei ore, ei pot vorbi timp de șase. Nu este asta luminare?” Nu contează câte ore pot vorbi, chiar dacă sunt 30, reprezintă doar o grămadă de cuvinte și doctrine. Puteau fariseii și cărturarii să vorbească mai bine decât acești oameni? Fiecare dintre ei era expert în predici și fiecare dintre ei vorbea elocvent, dar la ce bun? Când Dumnezeu a sosit, ei tot I s-au împotrivit și L-au condamnat. Ce le-a adus acest lucru? Le-a adus distrugere, pierzanie și un mare dezastru. Din exterior, toată lumea din casa lui Dumnezeu pare să își facă datoria, fiecare persoană având trei mese pe zi, îndeplinindu-și îndatoririle în timpul zilei și odihnindu-se noaptea. Cu toate acestea, după mai mulți ani, diferențele dintre diferitele tipuri de oameni devin semnificative, iar rezultatele diferitelor tipuri de oameni sunt dezvăluite și se disting. Unii oameni proclamă verbal că ei cred în Dumnezeu, dar nu urmează calea cea dreaptă, grăbindu-se spre iad. Alții iubesc adevărul și luptă continuu pentru el, astfel că intră treptat în adevărul-realitate. Unii își doresc mereu să trăiască o viață confortabilă și devin din ce în ce mai vicleni în îndeplinirea îndatoririlor pe care le au, iar în cele din urmă sunt eliminați. Unii pot să accepte adevărul, să devină din ce în ce mai cinstiți în inimile lor și să experimenteze o schimbare în viața-fire a lor, devenind iubiți atât de Dumnezeu, cât și de oameni. Unii se concentrează mereu asupra predicării cuvintelor și doctrinelor și, după toate predicile lor, sunt respinși de Dumnezeu și, astfel, sunt ruinați. Unora le lipsește înțelegerea spirituală și, cu cât ascultă mai multe predici, cu atât devin mai confuzi, mai puțin interesați de adevăr și mai puțin supuși, dorindu-și să acționeze în mod voit și capricios, căutând mereu să-și satisfacă propriile dorințe și vizând faima, câștigul și statutul; acest lucru este periculos. Unii oameni Îl urmează pe Dumnezeu timp de mai mulți ani și, după ce mănâncă și beau cuvintele lui Dumnezeu și experimentează multe lucruri, ajung să înțeleagă multe adevăruri, au din ce în ce mai multă credință în Dumnezeu și Îi câștigă aprobarea. Toți acești oameni cred în Dumnezeu, trăiesc o viață bisericească și își îndeplinesc îndatoririle, așa că de ce, după opt sau zece ani, rezultatele lor sunt diferite, fiecare în funcție de felul său? Ce ilustrează acest lucru? Nu există diferențe în natura-esență a oamenilor? (Ba da.)

Iată o altă chestiune pe care să o ascultați și, având în vedere manifestările antihriștilor despre care am discutat, să vă gândiți în ce categorie a acestora se încadrează. În unele biserici, există în mod clar oameni răi care acționează tiranic și irațional. Ei nu pot face nicio lucrare concretă, dar vor mereu să dețină puterea. În orice lucrare pe care o întreprind, creează tulburări și distrugere și nu aderă la principii, iar în orice lucru pe care îl fac, nu vor niciodată să plătească prețul, dar vor întotdeauna ca ceilalți să îi asculte. Pe scurt, atât timp cât o astfel de persoană se află într-o biserică, mulți alții vor fi tulburați de aceasta, iar lucrarea casei lui Dumnezeu și ordinea bisericii vor fi afectate și discreditate. Deși astfel de persoane nu au săvârșit acte evidente de mare rău sau nu i-au rănit pe frați și surori, atunci când te uiți la umanitatea lor, la esența lor, la punctele lor de vedere despre diferite chestiuni, precum și la atitudinea lor față de frați și surori, față de lucrarea casei lui Dumnezeu și față de propriile îndatoriri, acestea se situează pur și simplu în rândul celor răi. Cum ar trebui să tratez o astfel de persoană dacă o întâlnesc înainte ca frații și surorile să fi observat? Ar trebui să aștept până când comite o greșeală gravă sau provoacă un mare dezastru pentru a o îndepărta, trimițând-o departe atunci când „face mare vâlvă”? Este necesar acest lucru? (Nu.) Atunci, ce ar trebui să fac? Cel puțin, ar trebui să o eliberez din funcție. Apoi, ar trebui să o izolez sau să o îndepărtez, împiedicând-o să își facă datoria pentru a nu îi afecta pe ceilalți. În lucrarea vitală a casei lui Dumnezeu, prezența unor astfel de oameni răi nu este permisă; este corect acest principiu? Dacă nu au fost dezvăluiți, atunci așa să fie, dar, odată ce sunt dezvăluiți, văzuți clar și catalogați ca fiind oameni răi, este corect să îi înlăturăm? (Da.) Unii oameni ar putea spune: „Acest lucru nu va funcționa. Tu i-ai văzut așa cum sunt de fapt, dar alții, nu. Înlăturarea lor îi va afecta pe ceilalți. Dacă îi înlături doar pentru că tu i-ai văzut așa cum sunt de fapt, nu va însemna că iei decizia singur? Chiar înseamnă acest lucru că lași adevărul să dețină puterea? Ar trebui să ne adunăm și să avem părtășie cu frații și surorile, să disecăm cu ei, să facem lucrare ideologică despre ei, să colectăm materiale și să obținem aprobarea tuturor înainte de a continua. Trebuie să urmezi procedurile, iar dacă nu o faci, nu încalci tu rânduielile de lucru ale bisericii? Nu ar fi acest lucru greșit? În primul rând, tu însuți ar trebui să respecți rânduielile de lucru ale bisericii; nu le poți sabota. În plus, nu din considerație pentru frați și surori se face totul, indiferent despre ce este vorba? Dacă așa stau lucrurile, atunci trebuie să îi faci pe toți frații și surorile pe deplin conștienți de acest lucru și să le clarifici acest aspect al adevărului. Nu îi poți lăsa confuzi; trebuie să le permiți tuturor fraților și surorilor să discearnă.” Dacă aceste proceduri nu sunt respectate și Eu spun să îndepărtăm pe cineva, voi cum ați proceda? Ați fi dezorientați, nu-i așa? Faptul că v-ați trezi blocați dovedește că astfel de puncte de vedere există în rândul vostru. Ceea ce spun Eu s-a întâmplat. Într-un cadru de lucru vital, a existat un diavol cu o umanitate rea, care, în timp ce își făcea datoria, lenevea în mod înșelător, încercând să evite greutățile și epuizarea. El perturba și tulbura lucrarea bisericii la fiecare pas, iar când era emondat, devenea indisciplinat, respingând cu desăvârșire adevărul. Voia mereu să dețină o funcție și să ia deciziile, dându-le totodată ordine celorlalți, și nu ținea niciodată cont de interesele bisericii și nici nu respecta principiile, acționând doar pe baza preferințelor sale. În perioada în care a fost responsabil de lucrare, a ignorat mai multe lucruri pe care i-am spus să le facă, tratând cuvintele Mele de parcă ar fi fost doar vânt în urechile lui. Pe lângă faptul că nu și-a îndeplinit sarcinile, a provocat tulburări. Biserica este un spațiu de lucru important pentru îndeplinirea îndatoririlor; dacă el a crezut că nu a venit ca să-și facă datoria, ci ca să trăiască într-un confort princiar sau să se bucure de o pensionare timpurie, atunci s-a înșelat. Casa lui Dumnezeu nu este nici instituție de asistență socială, nici adăpost. Astfel de scursuri ca acest om nu sunt bune de nimic oriunde ar merge; nu sunt niciodată loiali în niciuna dintre îndatoririle lor, fiind întotdeauna superficiali și pur și simplu în derivă, fără nicio țintă. Așadar, am spus să îl îndepărtăm imediat. Ar fi fost acest lucru ușor de pus în practică? (Da.) Cu toate acestea, pentru un anumit tip de persoană, chiar și o chestiune atât de simplă este greu de implementat. La trei luni după ce am vorbit, această persoană rea a fost în cele din urmă alungată cu forța. Care a fost motivul pentru asta? După ce am dat porunca de a-l îndepărta pe acest om, conducătorul acelei biserici a început să „implementeze” sarcina. În ce fel a implementat-o? A convocat o adunare pentru ca toată lumea să voteze cu privire la decizie. După multe discuții, majoritatea au fost, în cele din urmă, de acord să îl îndepărteze, dar a existat un vot împotrivă, așa că problema a fost pusă în așteptare. Acest conducător a spus că trebuie să lucreze cu persoana care nu a fost de acord, să discute cu ea și să îi ceară acordul. Între timp, am întrebat de două ori dacă omul a fost îndepărtat, iar conducătorul a răspuns că nu, că ei încă mai adunau și rezumau materiale. Pe la spatele Meu, au spus, de asemenea: „Atât timp cât o persoană nu este de acord, nu îl putem îndepărta.” Ceea ce a vrut să spună era că nu dorea să îl îndepărteze pe acest om, așa că a găsit acest motiv absurd. În realitate, îi păcălea pe ceilalți; se temea să nu îl jignească pe acest om și nu îndrăznea să îl îndepărteze. În cele din urmă, a venit un ultimatum de la Cel de mai sus: „Acest om trebuie să fie îndepărtat. Dacă nu pleacă el, atunci trebuie să pleci tu. Unul dintre voi trebuie să plece; voi alegeți!” Când a auzit acest lucru, s-a gândit: „Nu pot pleca; nu m-am bucurat destul de mult de funcția mea!” Abia atunci l-a alungat pe acest diavol. Spuneți-Mi, de ce l-a protejat acest conducător pe diavol? Nu este aceasta abordarea unui antihrist? Acesta este întocmai comportamentul unui antihrist.