4. Comportamentul lor atunci când sunt promovați sau demiși

În biserică, unii oameni au un pic de calibru și o oarecare capacitate de a-și îndeplini lucrarea. Atunci când sunt promovați, entuziasmul lor este grozav, își îndeplinesc sarcinile în mod activ, își asumă responsabilitatea, sunt dispuși să plătească prețul și, totodată, au loialitate. Cu toate acestea, atunci când sunt demiși din funcție din cauza incapacității de a-și îndeplini lucrarea și își pierd statutul, atitudinea lor față de Dumnezeu se schimbă. Când aveau statut, Îi vorbeau lui Dumnezeu astfel: „Frații și surorile din familia noastră sunt așa, clădirea familiei noastre trebuie renovată, curtea familiei noastre trebuie curățată…” Totul este despre „familia noastră”. Când au fost promovați, au devenit parte a casei lui Dumnezeu, păreau să aibă o singură inimă cu Dumnezeu, ca o familie, capabili să se ocupe de lucrarea casei lui Dumnezeu ținând cont de inima Sa și alături de El și să interacționeze cu Dumnezeu ca egali. Când au fost promovați și numiți într-o funcție importantă, s-au simțit onorați și, în același timp, și-au simțit responsabilitatea. Fie că vorbeau cu Mine sau cu frații și surorile, spuneau frecvent „familia noastră”. Auzind acest lucru, ai crede că acest om nu este rău, are o inimă bună, este cald la suflet, tratează casa lui Dumnezeu ca pe propria casă, îi pasă atât de mult și are atât de multă responsabilitate față de toate și gândește totul în avans, părând a fi cineva care urmărește adevărul și este entuziasmat să plătească prețul. Dar mai vorbesc ei astfel după ce sunt demiși? Odată ce sunt demiși, nu mai au aceeași stare de spirit, acea atitudine a dispărut. Nu mai spun „familia noastră”, iar când li se cere să facă ceva, nu mai sunt atât de entuziasmați. Ce gândesc ei? „Înainte, când m-ai promovat, aveam statut și eram cu toată inima alături de tine. Acum, că nu mai am statut, nu mai suntem o familie, așa că fă-o singur. Nu te sfătui cu mine despre cum o faci și nu mă anunța, nu are nicio legătură cu mine. Eu doar voi transmite mesaje pentru tine și asta e tot; voi face câte ceva din ceea ce îmi ceri să fac, dar nu mai sunt în asentiment cu tine.” Apoi, te tratează ca pe un străin. Dacă le ceri să facă ceva, ei lucrează ca și cum ar face doar o treabă pentru altcineva, făcând lucrurile de formă, în mod superficial. Înainte ar fi putut face cinci sarcini, dar acum fac doar una sau două, parcurgând pur și simplu procesul, făcând lucrurile de mântuială, o lucrare superficială și asta e tot. De ce se întâmplă acest lucru? Ei spun: „Înainte, eram din toată inima alături de tine, te ajutam cu diverse lucruri, tratam problemele tale ca pe ale mele, ca pe sarcina noastră comună, lucram în numele tău. Dar apoi m-ai demis pur și simplu, fără să ții cont deloc de sentimentele mele! Nu iei în considerare sentimentele mele; cum pot să lucrez pentru tine? Dacă mă promovezi din nou și îmi dai statut, va fi în regulă, dar, dacă nu-mi acorzi statut, atunci las-o baltă. Dacă vrei să apelezi din nou la mine pentru a face lucruri, nu va funcționa la fel de bine ca înainte. Dacă te folosești de mine, trebuie să-mi dai faimă și statut. Dacă nu există niciun statut și, în schimb, doar dai o poruncă și te aștepți ca eu să fac o oarecare lucrare, unde este recunoașterea în această situație? Ar trebui să existe o explicație!” Acum, când vorbești, nu mai este eficient. Când le ceri să facă ceva, ei nu mai sunt la fel de dedicați ca înainte, nu-și mai dedică întreaga inimă și minte; atitudinea lor s-a schimbat. Dacă le ceri din nou să facă ceva sau casa lui Dumnezeu le cere să facă ceva, ei tratează acest lucru ca pe o sarcină suplimentară, ca pe o treabă din afară, de parcă simplul fapt că se duc să facă acest lucru e o dovadă de mare respect pentru tine. Ei simt că, dacă nu îl fac, pare nejustificat, mai ales din moment ce ei cred în Dumnezeu. Însă, dacă se duc să îl facă, este fără voia lor și doar fac lucrurile de formă. De ce fac acest lucru? Ei se gândesc: „Înainte, am avut încredere 100% în tine, am tratat chestiunile tale ca pe ale mele, dar apoi m-ai dat la o parte pur și simplu, ceea ce mi-a rănit inima și stima de sine; m-ai ignorat. Bine, dacă nu ești bun cu mine, nu mă învinovăți că sunt lipsit de inimă. Dacă mă folosești din nou, este imposibil să fiu ca înainte, pentru că relația noastră s-a stricat deja. Nu sunt atât de ușor de comandat, să vin când sunt chemat și să plec atunci când sunt alungat. Cine sunt eu? Dacă nu aș crede în dumnezeu, i-aș lăsa pe alții să mă manipuleze astfel?” Atunci când antihriștii sunt demiși și își pierd statutul, atitudinea lor poate suferi o schimbare semnificativă. Când aveau statut, deși numeau casa lui Dumnezeu „familia noastră” și vorbeau deseori despre ea, nu tratau cu adevărat problemele casei lui Dumnezeu ca fiind ale lor. După ce sunt demiși și își pierd statutul, în cazul în care casa lui Dumnezeu le cere să își facă datoria, nu sunt dispuși să o facă fără negociere și, chiar și atunci, cer o explicație sau un fel de recunoaștere. Unii chiar spun: „Data trecută m-ai demis, aruncându-mă pur și simplu deoparte. Dacă vrei să fac ceva acum, fac acel lucru doar dacă omul folosit de duhul sfânt îmi vorbește personal sau dacă vine însuși dumnezeu întrupat să-mi vorbească, altfel, las-o baltă!” Cât de îngâmfați sunt! Spune-Mi, ar trebui să folosească casa lui Dumnezeu astfel de oameni? (Nu.) Ei se cred importanți, dar, de fapt, casa lui Dumnezeu nu apreciază oamenii de acest fel. Indiferent cât de talentat, capabil sau priceput la conducere ești, casa lui Dumnezeu nu te va folosi. Unii ar putea întreba: „Este din cauză că nu Te vei pleca în fața oamenilor răi?” Nu; acesta este decretul administrativ al casei lui Dumnezeu și principiul său în folosirea oamenilor. Dacă antihriștilor li s-ar permite să dețină puterea în casa lui Dumnezeu, ar fi un lucru bun sau rău pentru frați și surori, pentru biserică? (Ar fi un lucru rău.) Poate casa lui Dumnezeu să facă un lucru atât de rău? În niciun caz. Înainte de a fi dezvăluiți ca fiind antihriști, casa lui Dumnezeu i-a promovat cu reticență pentru a presta servicii. După ce au fost dezvăluiți ca fiind antihriști, ar mai putea casa lui Dumnezeu să îi promoveze? Nu este posibil. Ei se lansează în fantezii și gândesc destul de iluzoriu. Unii antihriști gândesc astfel: „Hm, casa lui dumnezeu nu poate să funcționeze fără mine. Nimeni din casa lui dumnezeu nu se poate ocupa de această lucrare în afară de mine. Cine ar putea să mă înlocuiască?” Antihriștii vor să facă această afirmație. Haideți să le arătăm dacă lucrarea lui Dumnezeu se poate desfășura fără probleme și poate ajunge la finalizare fără acești antihriști în casa lui Dumnezeu.

Progresul și dezvoltarea fără probleme a diferitelor tipuri de lucrări în casa lui Dumnezeu acum – are acest lucru vreo legătură cu îndepărtarea și excluderea a tot felul de antihriști și oameni răi din biserică? Are o legătură extrem de strânsă! Antihriștii nu își dau seama de acest lucru; ei nu sunt conștienți că tocmai datorită faptului că ei sunt îndepărtați, excluși și restricționați, lucrarea din casa lui Dumnezeu poate avansa fără probleme – ei chiar își dau aere și se plâng! De ce te plângi? Crezi că ai talent și minte, calibru și capacitatea de a face lucrare, dar ce poți face în casa lui Dumnezeu? Acești oameni nu fac decât să joace rolul de slugi ale Satanei, să tulbure și să saboteze lucrarea lui Dumnezeu. Fără prezența lor, viața bisericească a aleșilor lui Dumnezeu, viața de îndeplinire a îndatoririlor pe care le au și viața lor de zi cu zi ar fi toate mai liniștite, mai ușoare și mai pașnice, lucru de care antihriștii nu își dau seama. Acești antihriști își supraestimează capacitățile și nu își dau seama ce sunt cu adevărat. Ei cred despre casa lui Dumnezeu că nu poate funcționa fără ei, că lucrarea nu poate fi dusă la bun sfârșit și că diversele sarcini tehnice nu pot continua fără ei. Ei nu înțeleg că dreptatea și adevărul sunt cele care dețin puterea în casa lui Dumnezeu. De ce nu știu ei lucrul acesta? De ce nu pot antihriștii să înțeleagă o chestiune atât de simplă? Acest lucru arată doar că antihriștii au o esență scârbită de adevăr și ostilă față de acesta. Tocmai pentru că sunt scârbiți de adevăr și ostili față de acesta, ei nu știu ce este adevărul, nu știu ce sunt lucrurile pozitive. Dimpotrivă, ei cred despre comportamentele lor rele, răuvoitoare, care se împotrivesc lui Dumnezeu, că sunt bune și corecte, fără nicio greșeală. Ei cred că doar ei înțeleg adevărul, sunt loiali lui Dumnezeu și doar ei sunt vrednici să dețină puterea în casa lui Dumnezeu. Se înșală! Adevărul este cel care deține puterea în casa lui Dumnezeu. Toți antihriștii trebuie condamnați, respinși și eliminați; nu este posibil ca ei să aibă un loc în casa lui Dumnezeu și nu pot fi decât respinși pentru totdeauna.

Unii antihriști au unele daruri, un pic de calibru și anumite capacități, și sunt pricepuți în a juca jocuri de putere. Ei cred că, în casa lui Dumnezeu, ar trebui să fie cei promovați și puși în funcții importante, dar, dacă ne uităm la situația de astăzi, nu așa stau lucrurile. Acești oameni au fost condamnați, îngrădiți și respinși, iar unii chiar au fost îndepărtați sau excluși din biserică. Nu și-au imaginat niciodată că figuri atât de „nobile” ca ei, cu mari abilități și aptitudini înalte, se vor poticni de fapt în casa lui Dumnezeu și vor fi respinși. Pur și simplu nu pot să înțeleagă de ce. Prin urmare, ar trebui să continuăm să lucrăm asupra lor? Nu este nevoie. Poți să raționezi cu satanele? A încerca să raționezi cu satanele este ca și cum ai predica unui surd; există un singur mod de a descrie satanele: insensibile la rațiune. Este ca atunci când unii oameni spun: „Dumnezeu le cere oamenilor să fie cinstiți, dar ce este atât de bine în a fi cinstit? Ce e rău în a spune câteva minciuni, în a-i înșela pe oameni? Ce este rău în a fi necinstit și înșelător? Ce e rău în a fi neloial? Ce e rău în a fi șmecher, în a fi superficial? Ce este greșit în a-l judeca pe dumnezeu? Ce este greșit în a avea noțiuni despre dumnezeu? Ce este greșit în a te răzvrăti împotriva lui dumnezeu, ce mare greșeală este aceasta? Nu este chiar o chestiune de principiu!” Chiar și unii oameni spun: „Nu este absolut normal ca cineva capabil să își întemeieze propria împărăție independentă? În această lume, totul se rezumă la faptul că peștele mare îl mănâncă pe cel mic, o lume în care cei puternici îi vânează pe cei slabi. Dacă ai capacitatea, ar trebui să mergi înainte și să-ți creezi propria ta împărăție, ce e rău în asta? Fiecare are atâta putere câtă îi permite abilitatea și ar trebui să guverneze atâția oameni câți îi permite puterea sa!” Alții spun: „Ce este în neregulă cu promiscuitatea? Care este problema cu promiscuitatea? Ce este în neregulă cu a urma tendințele ticăloase?” Și așa mai departe. După ce auziți aceste cuvinte, ce simțiți? (Dezgust.) Doar dezgust? După ce aude aceste cuvinte, o persoană simte: „Toți purtăm aceeași piele umană, așa că de ce unii oameni nu numai că nu detestă aceste lucruri negative, dar chiar le prețuiesc? Și de ce unii oameni detestă aceste lucruri? De ce există o diferență atât de mare între oameni? Cum se face că aceia care sunt scârbiți de adevăr și de lucrurile pozitive nu iubesc lucrurile pozitive? De ce prețuiesc atât de mult lucrurile negative, considerându-le chiar comori? De ce nu pot recunoaște ticăloșia și caracterul detestabil al acestor lucruri negative?” În inimile oamenilor se nasc astfel de reflecții. Când aud aceste cuvinte din partea antihriștilor, oamenii se simt pe de o parte dezgustați și pe de altă parte fără cuvinte. Natura unor astfel de oameni este de neclintit; ei nu se pot schimba, motiv pentru care Dumnezeu spune că nu mântuiește diavoli sau satane. Mântuirea lui Dumnezeu este pentru omenire, nu pentru fiare sau demoni. Oameni ca acești antihriști sunt exact ceea ce Dumnezeu numește diavoli și fiare; ei nu pot fi considerați ca fiind din rândul omenirii. Acest lucru este clar, nu-i așa?

5. Comportamentul lor față de biserică în circumstanțe schimbătoare

Felul în care antihriștii Îl tratează pe Hristos este în funcție de starea lor de spirit – despre câte aspecte ale acestui punct s-a avut părtășie chiar acum? Un aspect este că ei Îl tratează pe Hristos într-un anumit fel atunci când se confruntă cu emondarea. Ce altceva? (Când generează noțiuni despre Dumnezeu întrupat, când sunt promovați sau demiși și când Hristos era vânat.) În total sunt patru aspecte. Haideți să continuăm părtășia. Antihriștii sunt scârbiți de adevăr, așa că ei nu cred în Dumnezeu pentru a dobândi adevărul, ei cred în Dumnezeu pentru a primi binecuvântări; au propriile planuri, intenții și scopuri. În plus, le plac puterea și influența, așa că ei cred în Dumnezeu cu o atitudine de tipul „să așteptăm și să vedem”. În ce fel așteaptă și văd? Aceasta înseamnă că, în timp ce cred, ei observă, totodată, dacă numărul oamenilor din casa lui Dumnezeu crește, cum se extinde lucrarea de evanghelizare, dacă aceasta merge bine sau nu și dacă influența casei lui Dumnezeu sporește în mod continuu. În plus, ei observă și dacă numărul oamenilor care își îndeplinesc îndatoririle în casa lui Dumnezeu este în creștere, dacă există din ce în ce mai mulți oameni dispuși să presteze servicii pentru Dumnezeu și dacă există din ce în ce mai mulți oameni dispuși să facă lucruri pentru casa lui Dumnezeu. De asemenea, observă mediul social și educațional al celor care îndeplinesc îndatoriri în casa lui Dumnezeu, care sunt identitatea și statutul lor real în societate. Prin observație, ei văd că din ce în ce mai mulți oameni cred în Dumnezeu, că numărul celor din casa lui Dumnezeu este în creștere și că tot mai mulți oameni sunt dispuși să se lepede de familiile lor, de locurile de muncă și de perspective pentru a-și îndeplini îndatoririle în casa lui Dumnezeu. Când observă aceste lucruri, ei simt că nu mai pot rămâne indiferenți și că ar trebui să se dedice și ei lucrării din casa lui Dumnezeu, să intre în rândurile celor care fac îndatoriri, devenind membri pentru a putea avea și ei parte de binecuvântările viitoare. Cu toate că pot să-și îndeplinească îndatoririle în casa lui Dumnezeu și să joace un rol acolo, ei nu renunță niciodată la perspectivele și destinul lor și rămân mereu calculați în inimile lor. Întrucât cei din acest grup, acești antihriști, au astfel de ambiții și firi, acest lucru determină faptul că atitudinea lor față de Hristos și Dumnezeu se va schimba pe măsură ce statutul și faima casei lui Dumnezeu continuă să crească. Prin urmare, în procesul de îndeplinire a îndatoririlor pe care le au, pe de o parte, ei planifică, fac calcule și gestionează viguros de dragul propriilor perspective și al propriului destin; pe de altă parte, monitorizează totodată dezvoltarea casei lui Dumnezeu, influența acesteia în străinătate și pe plan intern, dacă numărul de persoane crește treptat, dacă amploarea bisericii este în continuă expansiune, dacă biserica a intrat în legătură cu unele persoane cunoscute din societate, dacă a dobândit un anumit nivel de renume în Occident și dacă a stabilit o bază solidă. Ei urmăresc aceste chestiuni și se interesează în mod constant de ele. Chiar și unii oameni care nu participă la lucrarea bisericii și nu își îndeplinesc îndatoririle calculează în mod constant, de dragul propriilor perspective și al propriului destin, manifestând o mare curiozitate cu privire la dezvoltarea bisericii. Astfel, caută aceste informații pe site-ul web al bisericii, dar întreabă și în cadrul bisericii despre aceste aspecte. Când află că lucrarea din străinătate a casei lui Dumnezeu se extinde fără probleme și devine mai promițătoare, că lucrarea din Occident se extinde mai mult și că situația se îmbunătățește, ei se simt liniștiți în inimile lor. Oare sentimentul lor de liniștire indică o adevărată schimbare în ei? (Nu.) În timp ce se simt liniștiți, atitudinea lor față de Dumnezeu întrupat, față de Hristos, nu reprezintă decât un pic mai mult „respect” și admirație, fără supunere adevărată.

Când Hristos lucra în China continentală, antihriștii se întrebau deseori: „Poate fi arestat dumnezeu întrupat? Poate el să cadă în mâinile autorităților guvernamentale?” Când gândeau astfel, dezvoltau un pic de dispreț pentru această „persoană neînsemnată”. Când au auzit că, de multe ori, Dumnezeu întrupat nu avea un loc pe care să îl numească casă, nu avea unde să Își odihnească capul și Se ascundea oriunde putea pentru a nu fi prins, mica lor curiozitate și „respectul” foarte reticent pentru Dumnezeu întrupat au fost complet spulberate. Cu toate acestea, când au auzit că Dumnezeu întrupat, Hristos, Se afla în Statele Unite, în țara libertății după care tânjește omenirea, au simțit invidie față de Dumnezeu întrupat – nu respect, ci invidie. Însă, când au auzit că Dumnezeu întrupat era în Occident, respins, defăimat, condamnat și judecat printre oameni, valuri de frământări s-au stârnit în adâncul inimilor antihriștilor: „Tu ești dumnezeu, de ce nu te acceptă oamenii? Tu ești dumnezeu, de ce nu te acceptă comunitatea religioasă, ci răspândește atât de multe zvonuri despre tine? De ce nu ieși în față pentru a te apăra? Ar trebui să angajezi o echipă de avocați! Uită-te la acele cuvinte defăimătoare și calomnioase de pe internet, la zvonurile create de comunitatea religioasă, care te fac să pari atât de îngrozitor! Ne este rușine să te urmăm și este jenant chiar să menționăm aceste lucruri. Ești condamnat în Orient și în Occident, respins de comunitatea religioasă, de omenire, de această lume. Ne simțim dezonorați să te urmăm.” Aceasta este mentalitatea antihriștilor. În timp ce se simțeau dezonorați în inimile lor, ei au dezvoltat, totodată, dispreț și compătimire, o compătimire foarte reticentă, pentru această „persoană neînsemnată”, așa cum o vedeau în ochii și inimile lor. Cum a apărut această compătimire? Ei s-au gândit: „Faci o lucrare atât de mare fără să-ți pese de câștigul sau pierderea personală, lucru care ar putea fi considerat ca fiind dedicare altruistă. Ce urmărești tu îndurând o suferință și o umilință atât de mare? Logic vorbind, trebuie să fii o persoană bună; altfel, cum ai putut să înduri o umilință atât de mare și să suferi atât de multă durere? Este destul de jalnic și nu este ușor; probabil că te simți foarte nedreptățit în inima ta.” Prin urmare, au simțit un pic de compătimire pentru Hristos. Ei au meditat: „Dacă eram eu, nu puteam suporta o suferință atât de mare; mi-aș susține cauza în fața omenirii. Pe de o parte, aș angaja o echipă de avocați pentru a șterge acele zvonuri false de pe internet, iar pe de altă parte, aș arăta câteva miracole și minuni în comunitatea religioasă pentru a-i face să vadă cine este dumnezeu – cine este adevărat și cine este fals – pentru a le închide gura celor care defăimează și condamnă, pentru a-i pedepsi și a le da o lecție. Nu cumva nu ar mai îndrăzni să o facă? De ce nu procedezi așa? De ce nu te aperi niciodată? Este din cauză că îți lipsește puterea, curajul sau tăria? Ce se întâmplă de fapt? Ar putea fi vorba de lașitate? O, tu ai atât de multe lucruri ascunse în inima ta, îndurând o nedreptate atât de mare și păstrând tăcerea, extinzând în continuare lucrarea și vorbindu-le cu răbdare și seriozitate oamenilor din biserică, aprovizionându-i, și totuși ei au mereu noțiuni și sunt răzvrătiți. Cred că inima ta suferă! Văzând că poți să înduri toate acestea, ești într-adevăr o persoană destul de bună, care merită compătimită.” Așa a apărut compătimirea lor. Aceasta este compasiunea antihriștilor. De la începutul expunerii antihriștilor până acum, acesta este singurul fel de „bine” pe care l-au făcut. Cât de cuviincios este făcut acest „bine”? Este autentic? (Nu.)

Antihriștii Îl urmează pe Hristos și au acceptat timp de mulți ani cuvintele rostite de El, însă nu s-au simțit niciodată onorați pentru că L-au putut accepta pe Hristos ca Mântuitor în această viață și nici nu s-au simțit vreodată onorați să sufere la fel ca Hristos, fiind condamnați și respinși de lume la fel ca Hristos. În schimb, ei privesc suferințele lui Hristos ca pe o pârghie și o dovadă cu ajutorul căreia să-L disprețuiască și să-L renege. Nu au disponibilitatea sau atitudinea de a împărtăși toate aceste suferințe cu Hristos. Mai degrabă, stau ca spectatori, observând toate suferințele pe care le îndură Hristos, observând cum Îl tratează omenirea și își bazează tratamentul față de El pe aceste observații. Atunci când numele lui Dumnezeu este proclamat și lucrarea de evanghelizare se extinde treptat în rândul întregii omeniri, iar perspectivele lucrării de evanghelizare par promițătoare, antihriștii se apropie treptat de Dumnezeu întrupat, simțind un pic de respect și invidie pentru El. În același timp, ei fac eforturi mari pentru a se apropia de casa lui Dumnezeu, străduindu-se să devină membri ai casei lui Dumnezeu și o parte a expansiunii lucrării lui Dumnezeu. Este doar atât? Este atât de simplu? Nu; ei își schimbă atitudinea față de casa lui Dumnezeu și față de Hristos în funcție de stadiul extinderii diferitelor proiecte ale lucrării din casa lui Dumnezeu, făcând acest lucru în orice moment și în orice loc. Dacă aud că în rândul omenirii, și mai ales în Occident, o anumită rasă de oameni spun: „Aceste cuvinte sunt într-adevăr cuvintele lui Dumnezeu, chiar au autoritate! Din cuvintele lui Dumnezeu, Îi vedem esența, suntem siguri că această persoană de rând este Dumnezeu, iar această cale este adevărata cale”, antihriștii se bucură în secret în inimile lor: „Din fericire, nu am plecat; aceasta chiar este adevărata cale! Uite, chiar și occidentalii spun unde este dumnezeu întrupat. Ar trebui să ascult mai mult cuvintele sale, trebuie să mă grăbesc și să ascult predicile!” În acest moment, antihriștii simt că glasul lui Dumnezeu este atât de frumos, atât de purificator pentru sufletele lor, și simt că ar trebui prețuit. Cu toate acestea, atunci când casa lui Dumnezeu se confruntă cu unele eșecuri ocazionale în extinderea lucrării sale peste hotare și în rândul omenirii sau când lucrarea casei lui Dumnezeu este perturbată sau afectată, deranjată de forțe externe, sau chiar când casa lui Dumnezeu se confruntă cu unele dificultăți, antihriștii devin din nou neliniștiți în inimile lor: „Unde este dumnezeu întrupat? Vorbește? Cum este tratată această problemă? Îndreaptă dumnezeu lucrurile? Au fost aleșii lui dumnezeu înspăimântați? Sunt unii care au părăsit casa lui dumnezeu? Există oameni cunoscuți sau de rang înalt din lumea exterioară care să vorbească sau să ia măsuri pentru casa lui dumnezeu sau să o apere? Am auzit că nu există niciunul. Ce ar trebui făcut în acest caz? S-a terminat cu biserica lui dumnezeu? Oare ar trebui să ies cât mai pot?” Este semnificativă această frământare? La momentul respectiv, când ascultă din nou predicile lui Dumnezeu, se gândesc: „Nu mai vorbi despre acele cuvinte goale sau nu mai vorbi atât de înălțător. Acum nu te mai ascult. Casa lui dumnezeu ar putea fi înghițită de lume în orice moment; ce rost au acele cuvinte? Pot ele să-i mântuiască pe oameni? Influența casei lui dumnezeu poate dispărea cât ai clipi; oamenii acesteia se vor împrăștia pur și simplu.” Nu le mai place să asculte ce spun Eu. A mai rămas vreun pic de respect? Vreo compătimire? (Niciuna.) Ce rămâne? Doar o dorință de a privi și de a-și bate joc. Unii oameni spun lucruri urâte în culise, rostesc cuvinte dăunătoare și se bucură de nenorocirile din casa lui Dumnezeu: „Cred că se anunță probleme, nu cred că tu poți să rămâi ferm. Sunt aceste adevăruri de vreun folos? Sunt cuvintele tale eficiente? Ce e de făcut acum? Au apărut necazurile, nu-i așa?” Iese la iveală latura lor demonică. Nu-i așa că tot ceea ce fac antihriștii este exact ceea ce ar face diavolii? Le lipsește chiar și cea mai simplă morală umană; sunt extrem de răi, mușcând mâna care îi hrănește! Ei mănâncă din casa lui Dumnezeu, se bucură de susținerea cuvintelor lui Dumnezeu, se bucură de protecția și harul lui Dumnezeu, dar la primul semn de necaz se aliază cu cei din afară, trădează interesele casei lui Dumnezeu și se bucură de nenorocirile acesteia. Ce sunt ei, dacă nu diavoli? Sunt diavoli până la capăt! Când văd casa lui Dumnezeu câștigând avânt, se „trântesc” în genunchi înaintea lui Dumnezeu întrupat, ca și cum ar fi adepții lui Dumnezeu. Însă atunci când văd casa lui Dumnezeu asediată și condamnată de Satana, nu se mai prosternează înaintea lui Dumnezeu. În schimb, ei se prezintă mândri și înalți, considerându-se prea demni pentru a îngenunchea în fața cuiva, așteptând cu nerăbdare să își bată joc de tine. Tonul și volumul discursului lor atunci când îți vorbesc devin și ele mai puternice; încep să vorbească oficial, să acționeze anormal, ivindu-se comportamentul lor demonic, schimbându-se repede. Spune-Mi, când se vor teme vreodată acești oameni de Dumnezeu? (Niciodată.) Este exact așa, este o afirmație foarte adevărată. Acești oameni sunt din șleahta Satanei; ei nu se vor teme niciodată de Dumnezeu pentru că nu acceptă adevărul; aparțin Satanei. Aceasta este natura-esență a celor care aparțin Satanei, chipul hidos al antihriștilor care aparțin Satanei. Aceștia sunt întotdeauna gata să își bată joc de casa lui Dumnezeu, caută întotdeauna să Îl ridiculizeze pe Dumnezeu întrupat, pregătesc și adună în mod constant materiale cu ajutorul cărora să Îl nege pe Hristos și să renege esența lui Dumnezeu și sunt întotdeauna gata să fie de partea străinilor și să trădeze interesele casei lui Dumnezeu. Cu cât casa lui Dumnezeu se confruntă cu mai multe probleme, cu atât mai fericiți și mai încântați sunt antihriștii. Atunci când frații și surorile își pot face îndatoririle normal și totul în legătură cu lucrarea din casa lui Dumnezeu este în ordine, ei se simt inconfortabil și nemulțumiți, dorindu-și ca problemele să se abată imediat asupra casei lui Dumnezeu, sperând că lucrarea casei lui Dumnezeu nu decurge fără probleme, că întâmpină piedici și obstacole. Pe scurt, dacă totul merge bine în casa lui Dumnezeu, iar frații și surorile își pot îndeplini îndatoririle normal și acționează în conformitate cu adevărurile-principii, antihriștii nu se bucură deloc în inimile lor. Atunci când frații și surorile ascultă cuvintele lui Dumnezeu, practică în conformitate cu cuvintele Sale, Îi onorează pe Dumnezeu și pe Hristos ca fiind măreți, pot aduce mărturie pentru Hristos și Îl pot preamări, acela este cel mai insuportabil moment pentru antihriști, momentul în care ei sunt cel mai mult judecați și chinuiți.

Antihriștii se interesează despre diverse noutăți din casa lui Dumnezeu. Dacă, pentru o lungă perioadă de timp, nu pot afla cum progresează extinderea lucrării de evanghelizare a casei lui Dumnezeu, cum se dezvoltă diversele sarcini profesionale din casa lui Dumnezeu, dacă acestea se desfășoară fără probleme, dacă numărul persoanelor de peste mări crește, dacă amploarea bisericii se extinde, dacă au fost înființate biserici în diverse țări sau dacă nu pot auzi despre intrarea în casa lui Dumnezeu a mai multor persoane aspirante sau cu renume în societate, atunci ei simt că a crede în Dumnezeu întrupat este un lucru plictisitor și neinteresant. Ei nu-I mai acordă atenție lui Dumnezeu întrupat și chiar se gândesc să se alăture altor confesiuni mai vibrante sau mai influente. Cu toate acestea, dacă ocazional aud vești bune despre casa lui Dumnezeu, cum ar fi că videoclipurile cu mărturii ale fraților și surorilor stârnesc interes și atrag atenția unor organizații pentru drepturile omului, inimile lor sunt pline de fericire, speranță și bucurie. De exemplu, în cazul în care casa lui Dumnezeu primește atenție sau acoperire din partea unui grup bine-cunoscut, ei devin și mai încântați și entuziasmați: „Se pare că această persoană de rând nu este deloc simplă; se pare că va realiza ceva măreț!” Dacă numele bisericii este menționat din fericire de o figură proeminentă sau chiar de un conducător, antihriștii devin și mai agitați: „În această viață, am făcut cea mai mare și mai potrivită alegere, aceea de a-l urma pe dumnezeu atotputernic. De acum înainte, am decis să nu-l părăsesc niciodată pe dumnezeu atotputernic, să îl tratez ca pe dumnezeu și să îl venerez în inima mea, fiindcă acest dumnezeu este respectat de cutare conducător. Dacă el îl respectă, atunci și eu ar trebui să îl respect. Acest dumnezeu a fost numit și recunoscut de conducători, deci ce regrete ar putea exista dacă aș crede în el și l-aș urma? Oare nu ar trebui să fiu și mai hotărât în a-l urma? De acum înainte, sunt hotărât să nu-mi mai treacă prin cap ideea de a părăsi biserica lui dumnezeu atotputernic. Trebuie să mă descurc bine, să îndur mai multe suferințe, să plătesc un preț mai mare, să mă consult mai mult cu frații și surorile atunci când fac lucruri și să respect orice spune biserica. Poate că în viitor, pe măsură ce biserica se extinde și câștigă un renume mai mare, aș putea să obțin un titlu de rang înalt și să ies în evidență!” Gândindu-se la acest lucru, ei se simt încântați în inima lor: „Am făcut o alegere atât de bună, atât de potrivită! Ce inteligent sunt! Înainte chiar mă gândisem să plec – cât de nesăbuit și ignorant eram la acea vreme! Eram tânăr și impulsiv, predispus să fac alegeri și judecăți greșite. Acum, că sunt mai în vârstă, am devenit mai stabil și știu cum să mă ascund și văd în sfârșit speranța. Din fericire, nu am plecat, nu am crezut acele zvonuri și nu am fost indus în eroare sau influențat de acestea. A fost destul de periculos! Trebuie să fiu mai atent în viitor. Se pare că această persoană este extraordinară și trebuie să o tratez bine!” Fiind entuziasmați și impulsivi, au cumpărat câteva produse pentru sănătate și câteva lucruri frumoase de oferit, scriind pe ele: „Dedicat Dumnezeului meu iubit, cu următoarele articole.” În partea de jos, au semnat: „Prezentat în mod special și respectuos de către cutare și cutare, la o anumită dată.” Acesta a fost un cadou special și valoros, dar există o poveste, un motiv ascuns în spatele lui. Auzind acest lucru, nu ați spune: „Așadar, așa înțelegi Tu jertfele pe care le oferă oamenii lui Dumnezeu”? Nu este vorba că așa înțeleg Eu, nici că toți oamenii acționează în acest fel și nu toate jertfele vin cu astfel de motive. Cu toate acestea, nu se poate nega faptul că actul unor oameni de a oferi lucruri este într-adevăr influențat și mânat de astfel de intenții și de un astfel de context. Este aceasta o părere obiectivă? (Da.)

Atunci când antihriștii calculează totul în mintea lor, principalul lor considerent este interesul personal. Ei sunt egoiști și josnici, având propriile lor calcule în toate. În ceea ce privește progresul diferitelor sarcini din casa lui Dumnezeu, majoritatea celor care urmăresc adevărul, precum și majoritatea credincioșilor de rând, nu-și doresc să știe sau să întrebe despre astfel de chestiuni, întrucât cunoașterea acestor treburi generale nu are nicio relevanță pentru urmărirea adevărului. Nu are niciun rost să fii conștient de ele; nu înseamnă că deții viața sau adevărul și nici ignorarea lor nu înseamnă că ești de statură mică. Aceste chestiuni nu au legătură cu adevărul și nu ajută în niciun fel la înțelegerea adevărului sau la dobândirea fricii de Dumnezeu. Acesta este un nivel pe care oamenii cu rațiune îl pot atinge. Cu toate acestea, antihriștii se agață cu tenacitate de aceste chestiuni, tratându-le ca pe adevărul suprem. Se interesează și adună informații despre aceste chestiuni. După ce colectează informații despre aceste chestiuni, nu le păstrează doar pentru ei; le răspândesc peste tot, crezând că fiecare frate și soră este curios de aceste lucruri, deși, în realitate, mulți oameni nu sunt interesați. Rareori mă interesez Eu Însumi de aceste chestiuni. Dacă se întâmplă să întâlnesc pe cineva implicat, aș putea discuta despre acest lucru, dar nu caut în mod activ persoane pe care să le întreb. Există o singură situație în care pun întrebări: cu privire la modul în care ar trebui făcută o anumită lucrare, la progresul lucrării voastre și dacă există probleme sau scăpări. Doar în această situație pun întrebări, dar în afară de aceasta, nu Mă interesez din curiozitate sau îngrijorare. Întrebările Mele sunt legate doar de lucrare, nu de sursa informației sau de curiozitate. Antihriștii, care nu iubesc adevărul, sunt dornici să aprofundeze aceste chestiuni și au un scop specific în a face acest lucru. Ei se folosesc de situații și medii externe, inclusiv de circumstanțele bisericii în diferite perioade și în rândul diferitelor confesiuni, rase și grupuri etnice, ca să judece corectitudinea sau incorectitudinea lucrării lui Dumnezeu și chiar să judece dacă Hristos este Dumnezeu. Ce fel de creaturi sunt aceștia? Cred ei în Dumnezeu? În mod clar, sunt neîncrezători. Indiferent despre cât de mult adevăr ai părtășie, ei nu pot să-l audă sau să-l înțeleagă. Cu toate acestea, ei se interesează cu lux de amănunte despre evaluările externe ale bisericii și despre statutul și circumstanțele bisericii în diferite țări, fiind practic imposibil de diferențiat de neîncrezători. Acestea sunt manifestări ale neîncrezătorilor cu scopuri ascunse. Există astfel de oameni în jurul vostru? S-ar putea ca voi să nu fi observat. De fiecare dată când ne adunăm și dăm în vileag diversele esențe ale antihriștilor, o parte dintre acești oameni sunt condamnați. Odată ce au fost date în vileag, adevăratele lor feluri de a fi se estompează și nu mai îndrăznesc să se arate. Mai ales după această părtășie, unii oameni nu vor mai îndrăzni să pună întrebări. Însă, deși nu mai îndrăznesc să se intereseze în mod direct, ei continuă să adune zvonuri în culise. Ei nu mai pun întrebări printre frați și surori, ci întreabă în secret pe internet. În plus, se dau peste cap să afle ce cred și ce spun non-credincioșii, confesiunile și țările occidentale despre biserica noastră, aproape de parcă ar fi țicniți. Nu este acest lucru un pic deplasat? Sunt obsedați, nu se pot abține. Oamenii care nu iubesc adevărul și sunt scârbiți de adevăr depășesc orice raționament.