Cum poate cineva să creadă în Dumnezeu și să-L urmeze fără să depindă de starea sa de spirit și fără să fie influențat de starea de spirit sau de mediul său? Cum poate cineva să realizeze acest lucru? Care este cerința minimală pentru a crede în Dumnezeu? Este necesar să ai o atitudine de iubire față de adevăr și de căutare a acestuia. Unii oameni întreabă: „Este important să fim hotărâți și să facem jurăminte?” Acestea sunt indispensabile, dar depind de stadiul de credință. Dacă cineva se află în primul sau al doilea an de credință, fără ele, entuziasmul său nu poate fi aprins. Fără entuziasm, o persoană care începe să creadă în Dumnezeu ar putea fi timidă, nu foarte zeloasă în căutarea ei, nici retrasă, făcând doar orice i se cere. O astfel de persoană se luptă să progreseze și e lipsită de o atitudine clară. Prin urmare, noii credincioși au nevoie de acest entuziasm. Acest entuziasm poate să îi aducă multe lucruri pozitive unei persoane, permițându-i să înțeleagă rapid adevărul, viziunea și scopul lucrării lui Dumnezeu și să pună rapid o bază. În plus, atunci când oamenii se consumă și plătesc prețul în mod activ și cu entuziasm, pătrund mai repede în adevărul-realitate. Inițial, o persoană are nevoie de acest entuziasm și ar trebui să aibă hotărâre și idealuri. Cu toate acestea, dacă după mai mult de trei ani de credință în Dumnezeu, o persoană rămâne la stadiul de entuziasm, s-ar putea să existe un pericol. În ce constă acest pericol? Oamenii tratează întotdeauna credința lor în Dumnezeu și chestiunile legate de schimbarea firii pe baza închipuirilor și noțiunilor pe care le au. Ei încearcă să-L cunoască pe Dumnezeu și să dobândească o înțelegere a lucrării Sale și a cerințelor Sale pentru oameni pe baza închipuirilor și noțiunilor pe care le au. Pot astfel de oameni să pătrundă în adevărul-realitate sau să înțeleagă intențiile lui Dumnezeu? (Nu.) Dacă o persoană nu poate înțelege adevărul, apar probleme. Este cineva care crede în Dumnezeu și își trăiește întreaga viață într-un mediu de răsfăț, mereu în har și binecuvântări? Nu; mai devreme sau mai târziu, fiecare trebuie să se confrunte cu viața reală și cu diferitele medii pe care Dumnezeu le-a pregătit pentru el. Ce rol poate juca entuziasmul tău atunci când te confrunți cu aceste medii diferite și cu diverse probleme în viața reală? Acesta nu poate decât să te determine să te stăpânești, să plătești un preț, să suferi, dar nu te poate conduce să înțelegi adevărul sau intențiile lui Dumnezeu. Cu toate acestea, dacă tu cauți adevărul și îl înțelegi, situația este diferită. În ce fel este diferită? Atunci când înțelegi adevărul și te confrunți cu aceste situații, nu le mai tratezi pe baza entuziasmului sau a noțiunilor tale. Ori de câte ori te confrunți cu un lucru, mai întâi vii înaintea lui Dumnezeu să cauți și să te rogi, pentru a găsi adevărurile-principii. Cu asemenea conștientizare și atitudine, poți apoi să devii supus. Asemenea atitudine și conștientizare sunt cruciale. Se poate întâmpla ca, într-o anumită încercare, să nu obții nimic, să nu pătrunzi prea adânc în adevăr și să nu înțelegi care este de fapt adevărul-realitate. Cu toate acestea, în timpul acestei încercări, a avea o astfel de conștientizare și atitudine supusă îți permite să experimentezi cu adevărat modul în care ar trebui să acționeze oamenii, în calitate de ființe create, și ce ar trebui să facă pentru a fi cât mai normali și cum se cuvine înaintea lui Dumnezeu. Deși este posibil să nu înțelegi intenția lui Dumnezeu sau să nu știi exact ce vrea Dumnezeu să obții sau să câștigi într-un astfel de mediu, simți că te poți supune lui Dumnezeu și unor astfel de circumstanțe. Din adâncul inimii tale, poți accepta mediul pe care Dumnezeu l-a creat pentru tine. Simți că ți-ai păstrat locul care ți se cuvine ca ființă creată, că nu te-ai răzvrătit împotriva lui Dumnezeu sau că nu I te-ai opus, iar inima ta se simte în siguranță. În timp ce te simți în siguranță, încrederea ta în Dumnezeu din ceruri nu este vagă și nu te simți distant sau nu-L respingi pe Dumnezeul de pe pământ. În schimb, în adâncul inimii tale, există un pic mai multă teamă și, de asemenea, un pic mai multă apropiere. Privește acest aspect: diferența dintre cineva care caută adevărul și se poate supune și cineva care se bazează pe entuziasm și are doar un pic de hotărâre – este aceasta semnificativă? Diferența este uriașă. Atunci când se confruntă cu anumite situații, o persoană care se bazează pe entuziasm și are doar hotărâre se va împotrivi, se va certa, se va plânge și se va simți nedreptățită. S-ar putea gândi: „De ce mă tratează Dumnezeu în acest fel? Sunt încă tânăr, de ce Dumnezeu nu mă ademenește? De ce nu ține cont de realizările mele din trecut? De ce mă pedepsește în loc să mă răsplătească? Sunt încă atât de tânăr, ce știu eu? Nici măcar părinții mei nu m-au tratat niciodată așa acasă; m-au prețuit ca pe copilul lor scump, bebelușul lor. Acum că am crescut mult după ce am venit în casa lui Dumnezeu, ca Dumnezeu să mă trateze în acest fel mi se pare prea lipsit de considerație!” Acestea sunt tipurile de argumente greșite pe care le aduc. Cum apar astfel de argumente greșite? Dacă o persoană caută și înțelege adevărul, poate avea totuși aceste argumente greșite? Dacă o persoană înțelege și cunoaște aceste adevăruri în timp ce își face datoria în mod obișnuit, mai poate să nutrească astfel de plângeri și o asemenea impetuozitate atunci când se confruntă cu anumite situații? (Nu.) Cu siguranță, nu ar vorbi astfel. În schimb, s-ar vedea pe sine ca pe o ființă creată obișnuită și ar veni înaintea lui Dumnezeu fără a ține cont de vârstă, gen sau poziție și statut, supunându-se pur și simplu și ascultând cuvintele lui Dumnezeu. Atunci când oamenii pot să asculte de cuvintele lui Dumnezeu și cerințele Sale, ei au supunere în inimile lor. Când o persoană se poate supune în mod conștient, când are o atitudine de supunere, ea stă cu adevărat în ipostaza unei ființe create, având iubire, supunere și frică de Dumnezeu, fără să se bazeze pe starea ei de spirit sau pe emoții. Acestea sunt câteva reacții atunci când oamenii se confruntă cu emondarea. Care sunt principalele reacții? Aceștia se simt rău, se simt frustrați, nedreptățiți, și au nevoie de alinare. Atunci când nu primesc mângâiere sau căldură, încep să nutrească în inimile lor plângeri și neînțelegeri cu privire la Dumnezeu. Nu-și mai doresc să se roage lui Dumnezeu și, în adâncul sufletului, se gândesc să Îl abandoneze, vrând să se îndepărteze de El – atât de Dumnezeul din ceruri, cât și de Dumnezeul de pe pământ. Dacă îi emondez puțin, unii oameni Mă vor evita data viitoare când ne vom întâlni, nevrând să interacționeze cu Mine. De obicei, atunci când nu sunt emondați, sunt mereu în preajma Mea, oferindu-Mi ceai, întrebându-Mă dacă am nevoie de ceva, fiind într-o dispoziție bună, sârguincioși, vorbăreți și apropiați în relația lor cu Dumnezeu. Dar odată ce sunt emondați, nu mai este la fel; nu mai oferă ceai sau nu mai trimit salutări, iar dacă le mai pun câteva întrebări, pleacă pur și simplu, fără să mai fie văzuți.

Pe vremea când eram în China continentală, am stat în casele unor frați și surori. Unii dintre acești oameni aveau o umanitate rea, unii erau credincioși noi, unii au dezvoltat numeroase noțiuni la primul nostru contact și nu înțelegeau adevărul, iar alții nu urmăreau deloc adevărul. Văzându-i pe acești oameni dezvăluindu-și corupția, nu i-am putut emonda; a trebuit să le vorbesc cu blândețe și tact. Dacă i-ai emonda cu adevărat, ei ar dezvolta noțiuni și răzvrătire, așa că ar trebui să-i convingi și să negociezi cu ei și să ai mai multă părtășie despre adevăr pentru a-i îndruma. Cu siguranță nu ar funcționa dacă nu ai negocia sau nu ai avea părtășie și ai emite doar cerințe directe. De exemplu, ai putea spune: „Această mâncare este puțin prea sărată; poate data viitoare o faci un pic mai puțin sărată. Consumul prea mare de sare nu este bun pentru sănătatea ta. În calitate de credincioși în Dumnezeu, ar trebui, de asemenea, să apelați la bunul simț și să nu fiți ignoranți; trebuie să acceptați lucrurile pozitive. Dacă nu mă crezi, poți întreba un practician de medicină tradițională chineză despre efectele excesului de sare asupra rinichilor.” Această abordare este acceptabilă pentru ei. Dar dacă tu spui: „Mâncarea aceasta este atât de sărată! Încerci să omori pe cineva cu atât de multă sare? De ce o faci mereu atât de sărată? Este prea sărată pentru a o mânca! Cum poți fi atât de ignorant? Data viitoare nu o mai face atât de sărată!”, atunci nu va funcționa. La următoarea masă, s-ar putea să nu pună deloc sare. Atunci tu spui: „De ce este atât de fadă?” „Fadă? Nu ai spus că este prea sărată? Prea multă sare dăunează rinichilor, așa că nu este mai bine să nu pui deloc sare? Atunci nu va dăuna rinichilor.” Dacă ești prea dur, nu va funcționa; trebuie să negociezi și să convingi. Mulți oameni sunt destul de problematici; atunci când vorbești cu ei, trebuie să fii atent la modul și momentul în care vorbești și să ții cont și de starea lor de spirit – trebuie să negociezi puțin. Uneori, dacă vorbești din greșeală un pic prea dur, s-ar putea să-i rănești, iar ei s-ar putea împotrivi în sinea lor. La suprafață, s-ar putea să nu pară mare lucru, dar lăuntric, lucrurile stau diferit. În mod normal, atunci când le ceri să facă ceva, o fac prompt, dar dacă le rănești sentimentele, devin mai puțin entuziasmați în a face lucrurile, acționând fără tragere de inimă și fiind complet reticenți. Ei spun: „Cum aș putea să fiu bun cu tine când sunt într-o dispoziție proastă? Voi fi mai drăguț când voi fi binedispus, dar când nu sunt, este suficient să fac față.” Ce fel de creatură este aceasta? Nu-i așa că e greu să ai de-a face cu oamenii? (Ba da.) Oamenii sunt exact așa, insensibili la rațiune și dincolo de logică. Când reflectează asupra lor mai târziu, pot să-și plece capul, să-și mărturisească păcatele și să plângă amarnic, dar tot la fel reacționează când se confruntă din nou cu astfel de probleme și sunt emondați. Este aceasta o persoană care caută adevărul? (Nu.) Ce fel de persoană este aceasta? O astfel de persoană este încăpățânată și nu acceptă deloc adevărul. Acesta este genul de atitudine pe care oamenii o au față de Dumnezeu atunci când se confruntă cu emondarea și când au de-a face cu adversități. Pe scurt, ei nu sunt supuși, nu pot accepta adevărul, iar când sunt răniți, Îl tratează pe Dumnezeu în funcție de impetuozitatea lor. Nu este aceasta o problemă gravă? Când întâlnesc unii oameni, chiar înainte de a-i emonda, prin simplul fapt că vorbesc despre subiectul în cauză, le pică fața, vorbesc morocănos, au o atitudine proastă și chiar aruncă lucruri. Nu le poți vorbi deschis; trebuie să o iei pe ocolite și să ai tact. Pot Eu să vorbesc într-o manieră atât de întortocheată cum o fac oamenii? Indiferent dacă poți să accepți sau nu, trebuie să spun ceea ce este adevărat: lucrurile trebuie făcute în conformitate cu adevărurile-principii în casa lui Dumnezeu. Unii oameni nu afișează nicio reacție exterioară atunci când sunt emondați, dar pe dinăuntru sunt îmbufnați. Poate o astfel de persoană să își facă bine datoria? (Nu.) Dacă nu își poate face datoria cum trebuie și continuă să facă greșeli, biserica trebuie să se ocupe de aceasta conform principiilor.

2. Comportamentul lor față de Hristos când era vânat și nu avea unde să-Și odihnească capul

Există pericol în fiecare zi în a crede în Dumnezeu și a-L urma în China continentală. Este un mediu excepțional de dur pentru a face asta, în care o persoană ar putea fi arestată în orice moment. Ați experimentat cu toții un mediu în care sunteți vânați; și n-am făcut-o și Eu? Tu și cu Mine am trăit în același mediu, așa că, în acel mediu, nu am putut evita să Mă ascund deseori. Au fost momente când a trebuit să schimb locația de două sau trei ori pe zi; au fost chiar momente când a trebuit să merg undeva unde nu visasem să ajung. Cele mai grele vremuri au fost acelea în care nu aveam unde să Mă duc; organizam o adunare în timpul zilei, apoi noaptea nu știam unde eram în siguranță. Uneori, chinuindu-Mă să găsesc un loc, trebuia să plec a doua zi, pentru că marele balaur roșu se îndrepta spre acesta. Ce cred oamenii care cred cu adevărat în Dumnezeu când văd o astfel de scenă? „Că prețul pe care l-a plătit Dumnezeu este faptul că a venit pe pământ în trup pentru a-l mântui pe om. Aceasta este una dintre suferințele pe care El le-a îndurat și îndeplinește într-adevăr cuvintele Sale care spun: «Vulpile au vizuini și păsările cerului au cuiburi, dar Fiul Omului nu are unde să-Și odihnească capul» (Matei 8:20). Lucrurile chiar așa sunt, iar Hristos întrupat îndură personal o asemenea suferință, la fel ca omul.” Toți cei care cred cu adevărat în Dumnezeu pot vedea cât de anevoioasă este lucrarea Lui de mântuire a omului și, pentru aceasta, Îl vor iubi pe Dumnezeu și Îl vor slăvi pentru prețul pe care El îl plătește de dragul omenirii. Cei cu o umanitate deosebit de rea, care sunt rău intenționați și resping cu desăvârșire adevărul, precum și cei care Îl urmează pe Hristos doar din curiozitate sau din dorința de a fi martori la minuni, nu gândesc așa atunci când văd astfel de scene. Ei se gândesc în sinea lor: „Nu ai unde să stai? Ești dumnezeu, lucrezi pentru a-i mântui pe oameni, dar nu te poți salva nici măcar pe tine însuți și nu știi unde vei sta mâine. Acum nu ai nici măcar un loc unde să te adăpostești; cum aș putea să cred în tine sau să te urmez?” Cu cât circumstanțele sunt mai primejdioase, cu atât se bucură mai mult, gândindu-se: „Din fericire, nu m-am lepădat complet de toate; din fericire, am păstrat un plan de rezervă. Vezi? Acum nu mai ai niciun loc pe care să îl numești casă! Știam că se va ajunge la asta, nu ai niciun loc unde să-ți odihnești capul, iar eu chiar trebuie să te ajut să găsești un loc unde să te adăpostești.” Ei au fost dezvăluiți, nu-i așa? Dacă astfel de oameni ar fi fost martori la scena răstignirii Domnului Isus, cum s-ar fi comportat? Unde erau acești oameni când Domnul Isus ducea crucea spre Golgota? Puteau ei să-L urmeze în continuare? (Nu.) Ei I-au negat identitatea lui Dumnezeu, esența Sa și chiar existența Sa. Au fugit, plecând să se descurce singuri, fără să-L mai urmeze pe Dumnezeu. Indiferent câte predici au auzit înainte, toate au fost șterse din inimile lor, dispărând fără urmă. Ei credeau că tot ceea ce vedeau în fața lor era real și de origine umană, fără legătură cu Dumnezeu. Se gândeau: „Această persoană este doar un om; unde se află în el identitatea sau esența lui dumnezeu? Dacă ar fi dumnezeu, s-ar ascunde și s-ar preface astfel, vânat de Satana, fără un loc unde să-și odihnească capul, fără un loc unde să-și găsească refugiu? Dacă ar fi dumnezeu, ar trebui să se transforme brusc și să dispară din fața ochilor tuturor atunci când este vânat, făcând în așa fel încât nimeni să nu-l poată vedea, și știind cum să devină invizibil – acesta ar fi dumnezeu!” În mediul periculos din China continentală, văzând că am mers la ei acasă, unii frați și surori și-au riscat siguranța pentru a Mă găzdui și proteja, în timp ce alții au fugit, dispărând fără urmă. Unii chiar au privit cu amuzament, uitându-se de pe margine. Cine sunt acești oameni? Ei sunt neîncrezătorii, antihriștii. Cum au perceput ei această situație, când M-au văzut că nu am unde să Mă ascund? Cum au înțeles-o? „Și hristos este în pericol, pe cale să fie prins. Din păcate, biserica este terminată, lucrarea casei lui dumnezeu este pe ducă. Această etapă a lucrării este o greșeală, ceea ce a mărturisit dumnezeu este greșit – nu asta este ceea ce a mărturisit dumnezeu. Mai bine mă grăbesc și îmi trăiesc propria viață; am plecat să fac avere!” Acesta este comportamentul unui antihrist. Când Hristos S-a confruntat cu situația de a fi vânat fără să aibă unde să Se ascundă și fără să aibă unde să Își odihnească capul, în loc să își unească inimile pentru a suferi alături de Dumnezeu și să continue lucrarea bisericii cu El într-un astfel de mediu, ei au devenit spectatori care Îl priveau și își băteau joc. Ba chiar i-au incitat pe alții să provoace distrugeri, perturbări și tulburări și, mai mult, când unii oameni M-au văzut fără niciun loc unde să Mă ascund și fără niciun loc unde să Mă instalez, au profitat de ocazie pentru a tulbura lucrarea bisericii și pentru a-și însuși proprietatea casei lui Dumnezeu. Este exact ca atunci când Isus a fost răstignit, mulți neîncrezători și antihriști s-au gândit: „Biserica este terminată, lucrarea lui dumnezeu este pe ducă, demolată complet de Satana. Ar fi bine să ne grăbim să fugim și să începem să împărțim bunurile!” Indiferent de circumstanțele cu care se confruntă, acești neîncrezători și antihriști își vor dezvălui mereu firile vicioase, dezvăluind adevăratele caracteristici ale neîncrezătorilor. Ori de câte ori biserica se confruntă cu cel mai mic semn de probleme sau circumstanțe adverse, ei vor să fugă de îndată, dornici ca toți frații și surorile să se împrăștie, să se retragă și să nu-L mai urmeze pe Hristos. Își doresc cu ardoare ca acest curent să fie greșit și ca lucrarea lui Dumnezeu să fie lăsată incompletă. Acestea sunt adevăratele caracteristici ale antihriștilor. Aceasta este atitudinea antihriștilor față de Hristos atunci când se confruntă cu astfel de circumstanțe.

3. Comportamentul lor atunci când generează noțiuni despre Hristos

Un alt punct este reprezentat de manifestările antihriștilor atunci când au noțiuni despre trupul lui Dumnezeu întrupat. De exemplu, atunci când Îl văd pe Dumnezeu întrupat făcând anumite lucruri sau spunând anumite cuvinte care sunt foarte omenești, nepercepând nici cea mai mică urmă de divinitate, ei dezvoltă împotrivire și generează noțiuni și condamnări din adâncul inimii lor, gândindu-se: „Indiferent cum îl privesc, acel om nu pare a fi dumnezeu; el arată ca o persoană obișnuită. Dacă este ca un om, atunci mai poate fi dumnezeu? Dacă este om, nu ar fi incredibil de nesăbuit să-l urmez în felul acesta?” Ei generează noțiuni despre discursul și acțiunile lui Hristos, despre stilul de viață al lui Hristos, despre îmbrăcămintea și înfățișarea Sa și chiar despre maniera în care vorbește, tonul Său, alegerea cuvintelor și așa mai departe – ei pot genera noțiuni despre toate acestea. Cum răspund ei atunci când apar aceste noțiuni? Ei nutresc aceste gânduri și nu renunță la ele, crezând că a pricepe aceste noțiuni este la fel ca a pune mâna pe cheie. Ei cred că această „cheie” vine exact la timp, că odată ce au aceste noțiuni, le oferă un avantaj, iar odată ce au avantajul, devine ușor de gestionat. Acesta este modul în care gândesc antihriștii; ei simt că a avea noțiuni este egal cu a deține un avantaj, și astfel Îl pot renega pe Hristos în orice moment și în orice loc și pot nega faptul că întruparea lui Dumnezeu are esența lui Dumnezeu. Unii oameni întreabă: „De ce nutresc antihriștii astfel de intenții?” Spuneți-Mi, antihriștii, cei din cohorta Satanei, speră la finalizarea cu succes a lucrării lui Dumnezeu sau nu? (Nu o fac.) De ce nu speră la aceasta? Ce anume dă de înțeles acest lucru? Antihriștii au o aversiune inerentă față de adevăr, iar toate cuvintele exprimate de Dumnezeu sunt adevărul, pe care ei îl găsesc profund respingător în inimile lor și nu sunt dispuși să îl asculte sau să îl accepte. Cuvintele lui Dumnezeu de expunere și judecată a omenirii sunt condamnări ale acestor antihriști și oameni răi, iar pentru ei, aceste cuvinte sunt condamnări, judecăți și blesteme, făcându-i să se simtă inconfortabil și neliniștiți atunci când le aud. Ce cred în inimile lor? „Toate aceste cuvinte pe care dumnezeu le rostește mă judecă și mă condamnă. Se pare că cineva ca mine nu poate fi mântuit; eu sunt tipul care ajunge să fie eliminat și respins. Ce rost are să cred în dumnezeu, din moment ce nu am nicio speranță de a fi mântuit? Dar realitatea e că el este încă dumnezeu, el este întruparea lui dumnezeu, care a rostit atâtea cuvinte și are atât de mulți adepți. Ce ar trebui să fac în legătură cu acest lucru?” Această chestiune îi neliniștește; dacă nu pot să obțină un lucru, nu vor să îl aibă nici alții. Dacă alții pot obține ceva în timp ce ei nu pot, devin amarnic de odioși, de nefericiți. Ei speră ca Dumnezeu întrupat să nu fie Dumnezeu și ca lucrarea pe care o face să fie falsă și să nu fie făcută de Dumnezeu. Dacă așa ar sta lucrurile, s-ar simți echilibrați lăuntric, iar problema ar fi rezolvată la rădăcină. Ei se gândesc în sinea lor: „Dacă această persoană nu ar fi dumnezeu întrupat, atunci nu ar însemna că aceia care îl urmează au fost păcăliți? Dacă ar fi așa, atunci mai devreme sau mai târziu acești oameni s-ar împrăștia. Dacă s-ar dispersa și niciunul dintre ei nu ar câștiga nimic, atunci aș putea să stau liniștit și să mă simt echilibrat știind că nu am obținut nimic, nu-i așa?” Aceasta este mentalitatea lor; ei nu pot câștiga nimic, așa că vor ca nici alții să nu câștige. Cel mai bun mod de a-i împiedica pe alții să obțină vreun câștig este să-L renege pe Hristos, să nege esența lui Hristos, să nege lucrarea pe care a făcut-o Hristos și să nege toate cuvintele rostite de Hristos. În acest fel, ei nu vor fi condamnați și sunt resemnați și împăcați cu faptul că nu vor câștiga nimic, nemaifiind nevoie să fie preocupați de această chestiune. Aceasta este natura-esență a oamenilor precum antihriștii. Prin urmare, au ei noțiuni despre Hristos? Iar atunci când au noțiuni, le rezolvă? Pot să renunțe la ele? Nu pot. Cum sunt generate noțiunile lor? Este ușor pentru ei să genereze noțiuni: „Atunci când tu vorbești, eu te scrutez, încercând să înțeleg motivul din spatele cuvintelor tale și de unde vin ele. Reprezintă ceva ce ai auzit sau ai învățat sau te-a instruit cineva să le spui? A făcut cineva un raport sau o plângere la adresa ta? Pe cine dai în vileag?” Ei scrutează în acest mod. Pot ei să înțeleagă adevărul? Niciodată nu pot să-l înțeleagă; în inimile lor, se împotrivesc. Sunt scârbiți de adevăr, se împotrivesc acestuia și îl urăsc și ascultă predici cu acest tip de natură-esență. În afară de teorii și doctrine, tot ceea ce acumulează sunt noțiuni. Ce fel de noțiuni? „Hristos vorbește în acest fel, spunând uneori chiar glume; acest lucru nu este respectuos! El folosește uneori zicale alegorice; acest lucru nu este serios! Discursul său nu este elocvent; nu este foarte educat! Uneori trebuie să mediteze și să se gândească la cuvintele pe care le alege; nu a mers la universitate, nu-i așa? Uneori discursul său vizează pe cineva anume – pe cine? A depus cineva o plângere? Cine a fost? De ce hristos mă critică întotdeauna atunci când vorbește? Mă urmărește și mă observă toată ziua? Își petrece întreaga zi meditând asupra oamenilor? Ce gândește hristos în inima lui? Discursul lui dumnezeu întrupat nu seamănă cu glasul tunător al dumnezeului din ceruri, cu autoritatea sa incontestabilă; de ce pare atât de uman ceea ce manifestă el? Oricum l-aș privi, el este doar o persoană. Are dumnezeu întrupat vreo slăbiciune? Îi urăște pe oameni în inima sa? Are vreo filosofie pentru interacțiunile lumești în raporturile sale cu oamenii?” Nu sunt aceste noțiuni din abundență? (Ba da.) Gândurile antihriștilor sunt pline de lucruri care nu au legătură cu adevărul, toate provenind din gândirea și logica Satanei, din filosofia Satanei pentru interacțiunile lumești. În adâncul sufletului, ei sunt plini de ticăloșie, plini de o stare și o fire potrivnice adevărului. Ei nu vin să caute sau să dobândească adevărul, ci să-L scruteze pe Dumnezeu. Noțiunile lor pot apărea oricând, oriunde, iar ei generează noțiuni în timp ce observă, în timp ce scrutează. Noțiunile lor se formează în timpul judecății și condamnării lor și le păstrează strâns în inimile lor. Atunci când observă latura umană a lui Dumnezeu întrupat, ei generează noțiuni. Când văd latura divină, devin curioși și uimiți, ceea ce duce, de asemenea, la generarea de noțiuni. Atitudinea lor față de Hristos și față de întruparea lui Dumnezeu nu este una de supunere sau de acceptare autentică din adâncul inimii lor. În schimb, ei stau în opoziție față de Hristos, observându-I și scrutându-I privirea, gândurile și purtarea, și chiar observând și scrutând fiecare expresie a lui Hristos, ascultând fiecare tip de ton, intonație și alegere a cuvintelor, precum și la ce se face referire în discursul lui Hristos și așa mai departe. Atunci când antihriștii Îl observă și Îl scrutează pe Hristos în acest fel, atitudinea lor nu este una care intenționează să caute adevărul și să îl înțeleagă, astfel încât să Îl poată accepta pe Hristos ca Dumnezeul lor și să Îl accepte pe Hristos ca fiind adevărul lor și ca devenind viața lor. Dimpotrivă, vor să scruteze această persoană, să-L cerceteze amănunțit și să-L înțeleagă. Ce încearcă să înțeleagă? Ei scrutează modul în care această persoană seamănă cu Dumnezeu, iar dacă seamănă într-adevăr cu Dumnezeu, ei o acceptă. Dacă, indiferent cum Îl scrutează, nu pare a fi Dumnezeu, atunci renunță complet la idee și continuă să se agațe de noțiunile despre Dumnezeul întrupat sau, crezând că nu există nicio speranță de a primi binecuvântări, caută o oportunitate de a pleca rapid.

Este destul de normal ca antihriștii să genereze noțiuni despre întruparea lui Dumnezeu. Din cauza esenței lor de antihriști, a esenței lor care este scârbită de adevăr, le este imposibil să renunțe la noțiunile lor. Atunci când nu se întâmplă nimic, ei citesc din cartea cuvintelor lui Dumnezeu și văd aceste cuvinte ca fiind Dumnezeu, dar când intră în contact cu Dumnezeul întrupat și constată că El nu seamănă cu Dumnezeu, ei generează imediat noțiuni, iar atitudinea lor se schimbă. Atunci când nu sunt în contact cu Dumnezeul întrupat, ei doar țin în mână cartea care conține cuvintele lui Dumnezeu și le consideră pe acestea ca fiind Dumnezeu, și încă mai pot nutri o fantezie vagă și o intenție de a primi binecuvântări pentru a depune cu reticență unele eforturi, a îndeplini unele îndatoriri și a juca un rol în casa lui Dumnezeu. Însă, de îndată ce intră în contact cu întruparea lui Dumnezeu, mințile lor se umplu de noțiuni. Chiar dacă nu sunt emondați, entuziasmul lor de a-și face îndatoririle poate să scadă semnificativ. Acesta este modul în care antihriștii tratează cuvintele lui Dumnezeu și întruparea lui Dumnezeu. Deseori, ei separă cuvintele lui Dumnezeu de întruparea Sa, tratând cuvintele lui Dumnezeu ca pe Dumnezeu și întruparea Sa ca om. Atunci când întruparea lui Dumnezeu nu se aliniază la noțiunile lor sau le încalcă noțiunile, ei apelează rapid la cuvintele lui Dumnezeu și le citesc în rugăciune, încercând să-și suprime forțat noțiunile și să le blocheze. Apoi venerează cuvintele lui Dumnezeu ca și cum L-ar venera pe Dumnezeu Însuși și li se pare că noțiunile lor au fost înlăturate. În realitate, însă, neascultarea și disprețul lor lăuntric față de Hristos nu sunt deloc înlăturate. În tratamentul lor față de Hristos, antihriștii generează în mod continuu noțiuni și se agață cu încăpățânare de ele până la moarte. Atunci când nu au noțiuni, ei scrutează și analizează; atunci când au noțiuni, nu numai că scrutează și analizează, dar se și agață de ele cu încăpățânare. Ei nici nu-și înlătură noțiunile, nici nu caută adevărul; sunt convinși că au dreptate. Nu aparțin ei Satanei? (Ba da.) Acestea sunt manifestările antihriștilor atunci când au noțiuni despre Dumnezeu întrupat.

All Scripture quotations in this product are from Nouă Traducere În Limba Română (NTLR). Copyright © 2006 by Biblica, Inc.®. Used by permission. All rights reserved worldwide.