C. Disprețuirea sfințeniei și unicității lui Dumnezeu

Antihriștii nu recunosc sau nu cred câtuși de puțin în dreptatea și atotputernicia din firea-esență a lui Dumnezeu și cu atât mai puțin au vreo cunoaștere despre acestea. Desigur, le este și mai dificil să creadă în sfințenia și unicitatea lui Dumnezeu, să o recunoască și să o cunoască. Prin urmare, atunci când Dumnezeu menționează că El ar vrea ca oamenii să fie cinstiți, că ar vrea ca ei să fie ființe create cu picioarele pe pământ care se pot menține pe pozițiile lor, în antihrist apar ideile și îl cuprinde o atitudine, un sentiment. El spune: „Nu este dumnezeu preamărit? Nu este el suprem? Dacă da, cerințele pe care el le pune omului ar trebui să fie mărețe și preamărite. Am crezut că dumnezeu este atât de misterios; n-aș fi crezut că el i-ar cere omului lucruri atât de neînsemnate. Acestea pot fi considerate adevăruri? Sunt prea simple! Ar fi corect ca cerințele lui dumnezeu să fie ridicate în slăvi: ar trebui să fii o super-persoană, o persoană grozavă, capabilă – asta ar trebui să-i ceară dumnezeu omului să facă. El ar vrea ca o persoană să fie cinstită – este aceasta într-adevăr lucrarea lui dumnezeu? Nu este un lucru contrafăcut?” În adâncul inimilor lor, antihriștii nu numai că se împotrivesc adevărului – pe măsură ce o fac, le vine și să hulească. Nu înseamnă asta că ei disprețuiesc adevărul? Ei sunt plini de dispreț și desconsiderare față de cererile lui Dumnezeu; le definesc și le tratează cu o atitudine de dispreț, desconsiderare, sarcasm și batjocură. În mod evident, antihriștii sunt odioși prin firea-esență pe care o au; sunt incapabili să accepte lucruri sau cuvinte care sunt adevărate, frumoase și practice. Esența lui Dumnezeu este adevărată și practică, iar cerințele Sale de la oameni sunt în concordanță cu ceea ce au nevoie oamenii. „Grandios și preamărit”, așa cum menționează antihriștii – ce înseamnă asta? Este un lucru fals, gol și lipsit de substanță; corupe oamenii și îi induce în eroare; îi face să cadă și îi îndepărtează de Dumnezeu. În schimb, adevărurile exprimate de Dumnezeu și viața Lui sunt fidele, încântătoare și practice. Odată ce o persoană a experimentat cuvintele lui Dumnezeu și a trecut prin ele o vreme, va descoperi că doar viața lui Dumnezeu este cea mai încântătoare, că doar cuvintele Lui pot schimba oamenii și pot deveni viața lor și reprezintă ceea ce au nevoie oamenii – în timp ce acele opinii și zicale mărețe și preamărite propuse de Satana și de antihriști sunt diametral opuse adevărului și realității cerințelor lui Dumnezeu de la om. Prin urmare, pe baza esenței de acest fel a antihriștilor, ei sunt complet incapabili să accepte sfințenia și unicitatea lui Dumnezeu. Nu există absolut nicio șansă ca ei să recunoască aceste lucruri. Iar în ceea ce privește diferitele fațete ale firii și esenței corupte ale oamenilor care sunt expuse de Dumnezeu – intransigența și aroganța lor, firile lor de înșelăciune, ticăloșie, de aversiune față de adevăr și de cruzime – antihriștii nu le acceptă deloc. Iar în ceea ce privește judecata lui Dumnezeu cu privire la oameni și dojana Sa severă, antihriștii nu numai că sunt incapabili să recunoască sfințenia și frumusețea lui Dumnezeu în acestea – din contră, în inimile lor, simt aversiune față de acele cuvinte rostite de Dumnezeu și se împotrivesc lor. De fiecare dată când citesc cuvintele lui Dumnezeu care mustră, judecă și expun firea coruptă a omului, le urăsc și vor să înjure. Dacă cineva le spune că sunt aroganți, intransigenți, ticăloși care simt aversiune față de adevăr, se vor certa cu acea persoană și o vor înjura de strămoșii ei; iar dacă cineva le expune esența coruptă și îi condamnă, este ca și cum acea persoană ar intenționa să-i omoare – nu vor accepta sub nicio formă acest lucru. Din cauza că antihriștii au o astfel de esență și dezvăluie astfel de lucruri, sunt identificați, fără să știe, și izolați și dezvăluiți involuntar în casa lui Dumnezeu și în biserică. Ambiția și dorința lor rămân adesea neîmplinite și astfel, le crește ura pentru cuvintele rostite de Dumnezeu, pentru existența Sa și pentru expresia „adevărul domnește în casa lui Dumnezeu”. Dacă le spui această expresie, vor dori să se lupte cu tine până la moarte, să te chinuie și să te pedepsească până la moarte. Nu arată asta, în sine, că antihriștii sunt ostili față de Dumnezeu? Ba da, cu siguranță! Dacă cineva ar spune: „Dumnezeu este unic; omul nu trebuie să venereze nicio persoană și niciun idol, în afară de El”, ar fi un antihrist dispus să audă asta? (Nu.) De ce nu? Aceste cuvinte îl condamnă, nu-i așa? Nu îl privează acestea de dreptul său de a fi dumnezeu? Ar fi el fericit fără dreptul de a fi dumnezeu, fără acea speranță? (Nu.) De aceea, dacă ar fi să îl expui, să îi distrugi funcția și reputația, fără ca nimeni să-l venereze, să-l faci incapabil să câștige oameni de partea sa, fără statut, și-ar întinde ghearele lui malefice și demonice pentru a te chinui. Când se întâmplă lucruri într-o biserică și cineva intenționează să le raporteze Celui de mai sus, conducătorul bisericii, dacă este un antihrist, îi va permite acelei persoane să facă raportul? Nu va trece de acesta. Va spune: „Dacă faci acel raport, tu vei suporta consecințele! Dacă cel de mai sus ne emondează și îndepărtează oameni din biserica noastră, mă voi asigura că vei regreta – îi voi face pe toți să te abandoneze. Atunci vei simți pe pielea ta cum este să fii îndepărtat!” Nu o înfricoșează și nu o amenință acest lucru pe acea persoană care ar fi făcut un raport? Antihristul spune: „Dumnezeu este unic, nu-i așa? În regulă; voi fi și eu unic. Ce spun eu se face în biserica noastră. Indiferent ce vrei să faci, trebuie să treci de mine – iar de mine nu treci. Vrei să treci de mine? Va trebui să o faci peste cadavrul meu! Eu domnesc în biserica noastră; aici se face ceea ce spun eu. Eu sunt adevărul – eu sunt cel unic!” Nu este aceasta manifestarea unui diavol? Ba da – chipul său diabolic expus, cuvintele sale diabolice rostite.

În ceea ce privește modul în care antihriștii tratează esența lui Dumnezeu, ei trec de la neîncredere și îndoieli la așteptare și testare și, în cele din urmă, la judecată și hulire. Acest lucru îi conduce, pas cu pas, într-o mlaștină, într-un abis fără fund, și îi îndreaptă către calea de a se împotrivi lui Dumnezeu și de a fi dușmanii Săi, în totală opoziție cu El și vociferând împotriva Lui până la capăt, de unde nu există întoarcere. Ei nu doar că nu recunosc existența esenței lui Dumnezeu – în schimb, răsar în ei tot felul de noțiuni și închipuiri despre fiecare aspect al esenței lui Dumnezeu, cu care îi induc în eroare pe oamenii din jurul lor și pe cei cu care intră în contact. Țelul lor este de a-i face pe cât mai mulți oameni la fel ca ei, punând la îndoială existența lui Dumnezeu și existența esenței Lui. Atunci când mor, chiar i-ar trage și pe alții după ei. Nu le este suficient să facă lucruri rele pe cont propriu – vor să găsească și pe alții care să îi însoțească, să facă lucruri rele împreună cu ei, să se împotrivească lui Dumnezeu și să tulbure lucrarea casei Lui, să pună la îndoială și să nege existența Lui împreună cu ei. Antihriștii sunt plini de noțiuni și închipuiri despre fiecare aspect al esenței lui Dumnezeu. Nu numai că sunt incapabili să cunoască esența lui Dumnezeu din tot ceea ce face El – totodată, ei vor analiza, vor studia, vor testa cu rigurozitate și vor judeca esența lui Dumnezeu și chiar se vor confrunta în secret cu Dumnezeu, spunând: „Nu ești tu unic? Nu ești tu dumnezeul care deține suveranitatea asupra sorții omenirii? Cum ai putea să permiți să li se întâmple astfel de lucruri oamenilor care cred în tine? Dacă tu ești dumnezeul unic, nu ar trebui să permiți niciunei forțe inamice să pătrundă în locul unde se desfășoară lucrarea ta.” Ce fel de vorbe sunt acestea? De fiecare dată când se întâmplă ceva în biserică, antihriștii vor fi primii care vor ieși în față și vor spune lucruri subversive, cuvinte negative și de judecată. Vor fi primii care se vor ridica și se vor certa cu Dumnezeu, confruntându-L, cerându-I să facă ba un lucru, ba altul. Antihriștii sunt bucuroși peste măsură mai ales în acele momente în care casa lui Dumnezeu se confruntă cu dificultăți sau probleme grave. Acelea sunt momentele în care este cel mai fericit și mulțumit, când sare cel mai sus de bucurie. Nu numai că nu este capabil să susțină interesele casei lui Dumnezeu – nu, el stă pe margine, privind și râzând, așteptând cu nerăbdare ca răzvrătirea să apară în casa lui Dumnezeu, ca toți aleșii Lui să fie capturați și despărțiți, iar lucrarea casei Sale să nu mai poată progresa. Atunci ar fi la fel de fericit ca în ajunul Anului Nou. Iar de fiecare dată când un lucru care se întâmplă în casa lui Dumnezeu este rezolvat și soluționat, când frații și surorile au învățat o lecție din el, acela este momentul în care va fi pronunțată „sentința” antihriștilor. Este și momentul în care antihriștii sunt cei mai deznădăjduiți, triști și plini de disperare. Nu suportă să vadă că frații și surorile o duc bine, sau că discipolii lui Dumnezeu au credință și sunt plini de încredere în timp ce Îl urmează; nu suportă să vadă că frații și surorile își schimbă firile sub îndrumarea cuvintelor lui Dumnezeu, că își îndeplinesc cu loialitate îndatoririle și că lucrarea merge din ce în ce mai bine. Nu suportă să vadă că biserica înflorește sau că planul de gestionare al lui Dumnezeu se dezvoltă treptat într-o direcție bună – cu atât mai mult detestă atunci când oamenii predică mereu cuvintele lui Dumnezeu, sunt martori pentru El și Îi laudă frumusețea și firea Sa dreaptă. Și mai mult decât atât, ei urăsc momentul în care oamenii Îl caută pe Dumnezeu, se roagă Lui și caută cuvintele Sale, indiferent de ce li se întâmplă, supunându-se Lui și respectând orchestrarea Sa. Chiar și atunci când antihriștii mănâncă de la casa lui Dumnezeu, se bucură de cuvintele lui Dumnezeu și de toate beneficiile casei Sale, își doresc deseori să aibă o șansă să râdă de casa lui Dumnezeu. El așteaptă cu nerăbdare ca toți credincioșii în Dumnezeu să fie dispersați și ca lucrarea lui Dumnezeu să nu mai poată progresa. Prin urmare, când ceva se întâmplă cu casa lui Dumnezeu, în loc să o apere, sau să găsească soluții pentru a rezolva problema, sau să protejeze frații și surorile cu toată puterea lui, sau să se alăture lor pentru a rezolva problema la unison, venind împreună înaintea lui Dumnezeu și supunându-se suveranității Lui, antihriștii vor sta pe margine, râzând, oferind sfaturi proaste, distrugând și tulburând. Într-un moment critic, va ajuta chiar și străinii în detrimentul casei lui Dumnezeu, astfel acționând ca slujitorul Satanei, tulburând și distrugând intenționat lucrurile. Nu este o astfel de persoană un dușman al lui Dumnezeu? Cu cât momentul este mai critic, cu atât mai clar este expusă asemănarea lui diavolească; cu cât momentul este mai critic, mai încărcat de evenimente, cu atât mai detaliat și mai complet este expusă asemănarea lui diavolească; cu cât momentul este mai critic, cu atât mai mult ajutor va oferi străinilor în detrimentul casei lui Dumnezeu. Ce fel de creatură este el? Sunt astfel de oameni frați și surori? Sunt oameni care fac lucruri distructive, abominabile; sunt dușmanii lui Dumnezeu; sunt diavoli, sunt Satane; sunt oameni răi, antihriști. Nu sunt frați și surori și nu se califică pentru mântuire. Dacă ar fi cu adevărat frați și surori, oameni ai casei lui Dumnezeu, atunci, în privința oricărei probleme care ar apărea în casa Lui, s-ar uni în asentiment cu frații și surorile lor pentru a o înfrunta și a o gestiona împreună. Nu ar fi spectatori și cu atât mai puțin ar privi și ar râde. Doar astfel de oameni ca antihriștii ar sta pe margine, ar râde și ar aștepta cu nerăbdare să se întâmple lucruri rele în casa lui Dumnezeu.

Esența antihriștilor poate fi expusă în oricare și fiecare chestiune. Este destul de dificil de ascuns. Orice ar face, oricare ar fi problema, toate părerile și firile pe care le dezvăluie sunt detestabile pentru om și pentru Dumnezeu. Nu numai că el provoacă distrugere, perturbare și tulburare în tot felul de lucruri care se ivesc, râzând de pe margine – totodată, se confruntă deseori cu Dumnezeu și Îl testează. Ce înseamnă asta, să-L testeze pe Dumnezeu? (În inima lui, el nu crede în Dumnezeu și spune unele lucruri sau folosește anumite trucuri pentru a-I testa gândurile, încercând să-și dea seama care sunt acestea.) Vezi deseori că se întâmplă acest lucru. În cazul lui Iov, cum L-a testat Satana pe Dumnezeu? (Prima dată când a vorbit Satana, el a spus că dacă Dumnezeu ar lua casa și bunurile lui Iov, el nu-L va mai venera pe Dumnezeu; a doua oară, a spus că dacă Dumnezeu ar lovi în trupul și oasele lui Iov, el Îl va renega pe Dumnezeu. Satana a vrut să-l testeze pe Dumnezeu, făcând ca dezastrele să se abată asupra lui Iov.) Este acesta un test? Este aceasta o definiție exactă a termenului? (Nu.) În termeni stricți, acele pasaje se referă la o acuzație. Ce a vrut să spună Satana zicând acele lucruri a fost: „Nu ai spus tu că Iov este o persoană desăvârșită? Cu toate lucrurile bune pe care i le-ai dat, cum ar putea să nu te venereze? Dacă îi iei acele lucruri bune, crezi că te-ar mai venera atunci?” Aceasta este o acuzație. Ce fel de lucru este un test, atunci? Satana a pus bandiții să jefuiască și să prade bunurile lui Iov. Pentru Iov, acesta a fost un test. În ce fel este acesta un test? Astfel: „Nu crezi tu în dumnezeu? Odată ce îți iau aceste lucruri, să vedem dacă mai crezi în el atunci!” Și totuși cum a înțeles Iov asta? Crezând că este o încercare de la Dumnezeu, nu s-a zbătut și nu s-a luptat și nici nu a spus nimic – s-a supus și a acceptat acest lucru de la Dumnezeu. Mai sunt și lucrurile care I s-au întâmplat Domnului Isus: Satana care L-a făcut să transforme pietre în hrană și care I-a arătat toată slava și toate bogățiile lumii, făcându-L să se plece întru venerarea acestora. Acestea au fost ispite. Acum, ce lucruri fac antihriștii pentru a-L testa pe Dumnezeu? (Antihriștii nu au inimi cu frică de Dumnezeu. Ei fac rău, chiar cu bună știință; vor să-L testeze pe Dumnezeu ca să vadă dacă pedeapsa Lui se va abate asupra Lor. Având în vedere că ei nu cred în firea cea dreaptă a lui Dumnezeu, atunci când fac rău, nu sunt conștienți de aceasta.) Acela este un test. Ei abordează acest lucru cu o mentalitate de tipul „hai să încercăm și să vedem”; vor să vadă exact ce va face Dumnezeu: „Nu este dumnezeu maiestuos și mânios? Ei bine, eu tiranizez biserica și am făcut atât de multe lucruri rele pe la spatele lui dumnezeu și al oamenilor – știe dumnezeu despre acestea sau nu? Dacă nu simt nicio tristețe în interiorul meu și nu sufăr nicio pedeapsă fizică, înseamnă că dumnezeu nu știe.” Ei fac mici incursiuni pentru a testa dacă Dumnezeu este sau nu atotputernic, dacă El observă profunzimea inimilor oamenilor. Asta sunt testele. Vor să confirme veridicitatea acestei chestiuni, să testeze dacă Dumnezeu va acționa cu adevărat și dacă El chiar există. Asta sunt testele.

A fost odată un antihrist în China continentală care a indus în eroare un grup de oameni. A văzut casa lui Dumnezeu organizând coruri și cântând imnuri în străinătate și s-a gândit: „Dacă puteți avea coruri în străinătate, putem și noi aici.” Așa că a adus la un loc oameni din diverse locuri pentru a cânta într-un cor. A adunat și un public numeros pentru ei; a fost o scenă impresionantă. De ce a făcut asta? Pe de o parte, el întemeia o împărăție independentă, ceea ce nu necesită explicații suplimentare. Pe de altă parte, ceea ce voia să spună era: „Dumnezeul în care credem noi este adevăratul dumnezeu și avem lucrarea duhului sfânt. Poate că suntem într-un mediu ostil, cu marele balaur roșu care ne persecută și ne supraveghează îndeaproape, dar haideți să le arătăm oamenilor dacă dumnezeu ne protejează sau nu. Haideți să vedem dacă ni se poate întâmpla ceva; să vedem dacă putem fi arestați.” Ce fel de mentalitate este aceasta? (Una de testare.) Este testare – înseamnă a flutura astfel de pancarte și a folosi astfel de sloganuri precum credința că Dumnezeu este atotputernic și omniprezent pentru a examina ce va face Dumnezeu de fapt, pentru a paria cu El și a se confrunta cu El. Acest lucru se numește „testare”. Unii oameni, când li se spune: „Nu poți să mănânci acest lucru; îți va da dureri de stomac”, zic: „Nu te cred, o să-l mănânc! Ia să vedem dacă Dumnezeu îmi dă dureri de stomac sau nu.” Așa că mănâncă și, într-adevăr, li se face rău la stomac. Se gândesc în sinea lor: „De ce nu m-a protejat Dumnezeu? Acest lucru a făcut rău stomacului altor oameni, dar asta pentru că ei nu cred în Dumnezeu. Eu cred în Dumnezeu; de ce mi-a făcut rău la stomac la fel ca tuturor celorlalți?” Ce fel de comportament este acesta? (Testare.) Este un rezultat al faptului că ei nu-L cunosc pe Dumnezeu. Însă, în privința antihriștilor, există ceva în plus: ei nu recunosc deloc existența esenței lui Dumnezeu, așa că fac lucrurile prin propriile eforturi și închipuiri, și nu le fac prin credință. În schimb, ei Îl testează pe Dumnezeu. Își folosesc comportamentul, gândurile și impulsurile de moment pentru a investiga dacă Dumnezeu există sau nu și dacă atotputernicia Sa este sau nu reală și dacă El îi poate proteja cu adevărat. Dacă experimentul lor este un succes, atunci credința lor va continua pe baza aceasta; dacă eșuează, dacă Dumnezeu îi dezamăgește, ce vor face? Vor spune: „Nu voi mai crede în dumnezeu. Nu este ca și cum lui îi pasă de oameni. Toată lumea spune că dumnezeu este refugiu pentru oameni – după cum văd eu lucrurile, nu este neapărat așa. În privința acestor cuvinte, oamenii trebuie să își facă niște planuri de rezervă pentru viitor; nu pot fi atât de naivi cu privire la lucruri. Oamenii trebuie să-și rezolve singuri treburile – nu pot să se bazeze pe dumnezeu pentru toate.” Acesta este rezultatul pe care l-au dedus din testul lor. Ce părere ai despre acest rezultat? Va fi acesta rezultatul pentru oameni dacă ei urmăresc adevărul? (Nu.) De ce nu? Dacă oamenii urmăresc adevărul, în cele din urmă, vor ajunge la o realizare și o răsplată bune și pozitive. Adică, indiferent ce lucruri fac oamenii, Dumnezeu are metodele și principiile Sale în ceea ce privește felul în care acționează ca răspuns și în care privește aceste lucruri, iar oamenii au obligațiile lor de îndeplinit și propriile instincte. Dumnezeu le oferă instinctele lor; El le-a dat deja principii, așa că oamenii ar trebui să acționeze conform acestor principii sub îndrumarea cuvintelor lui Dumnezeu. În ceea ce privește unele lucruri, la suprafață, pare că Dumnezeu ar trebui să-l protejeze pe om, dar acel „ar trebui” vine de la om sau de la Dumnezeu? (De la om.) Este închipuit în mintea omului. Acel „ar trebui” nu este adevărul; nu este responsabilitatea lui Dumnezeu. Prin urmare, ce va face Dumnezeu mai exact? Dumnezeu are modurile Sale de a acționa și principiile Sale. Uneori, prin faptul că nu te protejează, El te dezvăluie, vede ce cale alegi. Alteori, prin intermediul unui mediu ostil, îți desăvârșește cunoștințele într-un anumit domeniu, lăsându-te să dobândești un aspect al adevărului și să te schimbi într-o anumită privință. Te întărește și te face să crești. Pe scurt, oricum ar acționa Dumnezeu, El are principiile și rațiunile Sale, precum și scopurile și obiectivele Sale. Dacă iei drept adevăr ideea că „Dumnezeu ar trebui să mă protejeze și ar trebui să acționeze într-un anumit fel” și o susții ca atare, având în acest sens cerințe de la Dumnezeu, atunci, când El nu va acționa în acel mod, va apărea un conflict între tine și El. Când va apărea acest conflict, nu Dumnezeu va fi vinovat. Cine va fi? (Omul.) Acest lucru începe cu o problemă în opiniile oamenilor, în adoptarea unui punct de vedere greșit, în ocuparea unei poziții greșite. Când Îi ceri lui Dumnezeu să acționeze într-un anumit fel, te vei simți destul de îndreptățit. Dar, făcând un pas înapoi, când poți să te supui și să accepți, vei simți atunci că justificările tale nu sunt fundamentate și că acestea sunt firile tale corupte și cerințele tale iraționale. Când poți să accepți, Dumnezeu îți va oferi măsura de adevăr și de cunoaștere pe care ar trebui să o dobândești. Așa cum vede El lucrurile, acesta este elementul adevărului pe care s-ar cuveni să-l dobândești cel mai mult, nu un simplu har sau binecuvântare. Numai Dumnezeu știe ce este cel mai important pentru tine și-ți va oferi acel lucru la momentul potrivit și dozat. Antihriștii, pe de altă parte, nu recunosc adevărul sau lucrarea Duhului Sfânt. Indiferent cine ar avea părtășie despre adevăr și ar mărturisi despre iubirea și mântuirea lui Dumnezeu, un antihrist nu doar că va refuza să accepte, ci va simți repulsie față de acest lucru și i se va împotrivi. Aceasta este diferența dintre antihriști și oamenii obișnuiți corupți.

Vom încheia aici părtășia noastră despre caracteristica antihriștilor de a nega identitatea lui Dumnezeu și esența unicității Sale. Mai aveți alte întrebări? (Dumnezeule, am o întrebare. Întâlnesc mulți credincioși în Domnul atunci când răspândesc Evanghelia și toți sunt hotărâți să susțină părerea lui Pavel care spune: „Pentru mine, a trăi este Hristos.” Ei cred că dacă pot să atingă standardul cuvintelor lui Pavel, pot să devină dumnezeu. Este aceasta o altă manifestare a antihriștilor și totodată o negare a esenței unicității lui Dumnezeu?) Mai mult sau mai puțin. Principalul motiv pentru care antihriștii neagă unicitatea lui Dumnezeu este acela că ei își doresc să fie dumnezeu. Cuvintele lui Pavel sunt preferatele lor, în mod deosebit: „Pentru mine, a trăi este hristos, a trăi este dumnezeu, cu viața lui dumnezeu, eu sunt dumnezeu.” Ei cred că, dacă acest mod de a privi lucrurile este adevărat, au speranța de a deveni dumnezeu, de a domni ca regi și de a-și exercita controlul asupra oamenilor; dacă nu, atunci speranțele lor de a domni ca regi și de a deveni dumnezeu sunt distruse. Pe scurt, Satana vrea întotdeauna să fie pe picior de egalitate cu Dumnezeu – la fel și antihriștii: și ei au această esență. De exemplu, printre cei care Îl urmează pe Dumnezeu, există oameni care Îl înalță în permanență pe Dumnezeu și mărturisesc pentru El, sunt martori pentru lucrarea Lui și efectul pe care îl au asupra omului judecata și mustrarea din cuvintele Sale. Ei laudă toată lucrarea pe care o săvârșește Dumnezeu pentru a-l mântui pe om și laudă și prețul plătit de Dumnezeu. Își doresc și antihriștii să se bucure de toate acestea sau nu? Își doresc să se bucure de sprijin, lingușire, exaltare – chiar laudă din partea oamenilor. Și ce alte idei rușinoase le mai vin? Vor ca oamenii să creadă în ei, să depindă de ei în toate lucrurile; este bine ca oamenii să se bizuie și pe Dumnezeu – dar, dacă în același timp în care depind de Dumnezeu, pentru ei este mai realist și mai sincer să depindă de antihriști, atunci antihriștii vor fi extrem de mulțumiți. Dacă, în același timp în care Îl lauzi pe Dumnezeu și numeri harurile pe care ți le-a făcut Dumnezeu, tu și însumezi toate realizările meritorii ale antihriștilor și le cânți laude printre frații și surorile tale, anunțând în lung și-n lat tot ceea ce fac ei, atunci, în inima lor, ei vor fi minunat de încântați și se vor simți mulțumiți. Astfel, vorbind din punctul de vedere al naturii-esențe pe care o are antihristul, atunci când spui că Dumnezeu este înzestrat cu autoritate, că El este drept și că este capabil să mântuiască oamenii, atunci când spui că doar Dumnezeu are o astfel de esență, că doar Dumnezeu poate face acest tip de lucrare și nimeni nu poate să stea în locul Lui sau să-L reprezinte în a face aceste lucruri, nici că ar putea cineva să aibă această esență și să facă aceste lucruri: când spui asta, antihriștii, în inima lor, nu acceptă aceste cuvinte și refuză să le recunoască. De ce nu le acceptă? Pentru că au ambiții – aceasta este o parte a chestiunii. Cealaltă parte este că nu cred și nici nu recunosc trupul întrupat a fi Dumnezeu. Ori de câte ori spune cineva că Dumnezeu este unic, că doar Dumnezeu este drept, ei obiectează în inima lor și se vor împotrivi lăuntric, spunând: „Greșit – și eu sunt drept!” Când spui că doar Dumnezeu este sfânt, ei vor spune: „Greșit – și eu sunt sfânt!” Pavel este un exemplu în acest sens: când oamenii au răspândit cuvântul Domnului Isus Hristos, spunând că Domnul Isus Hristos Și-a dat sângele prețios pentru omenire, că El a slujit ca jertfă de păcat și a mântuit toată omenirea și a răscumpărat toată omenirea de păcat, cum s-a simțit Pavel când a auzit asta? A recunoscut el că toate acestea erau lucrarea lui Dumnezeu? A recunoscut el că Unicul care a putut face toate acestea a fost Hristos și că doar Hristos ar fi putut să le facă pe toate? Și a recunoscut el că doar Unicul care era capabil să facă toate acestea Îl putea reprezenta pe Dumnezeu? Nu a recunoscut. El a spus: „Dacă Isus a putut fi răstignit, atunci și oamenii pot fi răstigniți! Dacă el a putut să-și dea sângele prețios, atunci și oamenii pot! În plus, pot să predic și eu și sunt mai bine informat decât el și pot să îndur suferința! Dacă spui că el este hristos, atunci nu ar trebui să fiu și eu numit hristos? Dacă îi răspândești numele sfânt, atunci nu ar trebui să îl răspândești și pe al meu? Dacă el este vrednic să fie numit hristos, dacă îl poate reprezenta pe dumnezeu și dacă el este fiul lui dumnezeu, atunci nu suntem și noi? Noi, cei care suntem capabili să suferim și să plătim un preț și care putem să trudim și să lucrăm pentru dumnezeu – nu putem să ne numim și noi hristos? În ce fel este a fi aprobat de dumnezeu și a fi numit hristos diferit de hristos?” Pe scurt, antihriștii nu au reușit să înțeleagă aspectul esenței lui Dumnezeu, adică unicitatea Sa și nu înțeleg ce este aceasta de fapt. Ei cred: „A fi hristos sau a fi dumnezeu este ceva la care ajungi prin puterea abilităților și a capacităților, la fel cum dobândești puterea prin luptă. Nu ajungi să fii numit hristos având esența lui dumnezeu. Să fii hristos este rezultatul obținut cu greu al abilităților tale. Este exact cum sunt lucrurile în lume – cine este mai priceput și mai capabil este cel care poate să fie o oficialitate importantă și care poate să aibă ultimul cuvânt.” Aceasta este logica lor. Antihriștii nu recunosc cuvântul lui Dumnezeu ca fiind adevărul. Esența și firea lui Dumnezeu despre care se vorbește în cuvintele lui Dumnezeu sunt de neînțeles pentru ei; aceștia sunt laici și profani și sunt lipsiți de indicii, așa că discursul lor constă în întregime din cuvintele profanilor, cuvinte fără înțelegere spirituală. Dacă au muncit câțiva ani și cred că sunt capabili să sufere și să plătească un preț, că pot să spună multe vorbe goale în timp ce predică doctrine, că au învățat cum să facă pe ipocriții și-i pot induce în eroare pe alții și că au câștigat aprobarea unora, atunci cred că, fără doar și poate, sunt capabili să devină hristos și să devină dumnezeu.