II. O disecare a comportamentului arbitrar și dictatorial al antihriștilor și a modului în care îi forțează pe oameni să asculte de ei

Antihriștii acționează într-un mod arbitrar și dictatorial, fără să aibă vreodată părtășie sau să discute cu alții, acționând după bunul plac și forțându-i pe alții să asculte de ei. Se poate spune că, indiferent de ceea ce fac antihriștii, indiferent de aranjamentele pe care le fac sau de deciziile pe care le iau, ei nu au părtășie cu ceilalți, nu ajung la un consens, nu caută adevărul pentru a rezolva problemele și nu caută principiile care ar trebui aplicate atunci când își fac îndatoririle. Mai mult, ei nu le permit oamenilor să înțeleagă de ce fac lucrurile într-un anumit fel, lăsându-i pe aceștia confuzi și obligați să-i asculte. Dacă cineva nu înțelege și îl întreabă despre asta, antihristul nu este dispus să aibă părtășie sau să explice. Ce situație vrea să mențină antihristul în această privință? Nimeni nu are voie să cunoască detaliile; nimeni nu are dreptul de a fi informat. El face tot ce vrea, iar ceea ce crede el că este corect trebuie să fie pus în aplicare în mod temeinic. Ceilalți nu au dreptul să pună întrebări, cu atât mai puțin sunt calificați să lucreze în coordonare cu ei; au doar rolul de a asculta de ei și de a li se supune. Cum vede antihristul acest lucru? „Din moment ce m-ați ales drept conducător, sunteți sub conducerea mea și trebuie să mă ascultați. Dacă nu vreți să mă ascultați, atunci nu ar fi trebuit să mă alegeți. Dacă mă alegeți, trebuie să mă ascultați. Eu am ultimul cuvânt în toate!” În ochii lui, care este relația dintre el și frați și surori? El este cel care dă ordine. Frații și surorile nu pot analiza binele și răul, nu pot întreba și nu au voie să acuze, să discearnă, să îl chestioneze sau să se îndoiască de el; toate acestea sunt interzise. Antihristul trebuie doar să propună planuri, afirmații și metode, iar toată lumea trebuie să aplaude și să fie de acord fără să pună întrebări. Nu este acest lucru un pic coercitiv? Ce fel de tactică este aceasta? Este arbitrară și dictatorială. Ce fel de fire este aceasta? (Depravată.) La suprafață, „arbitrar” se referă la a lua decizii de unul singur, având ultimul cuvânt, iar „dictatorial” înseamnă că, după ce a luat o hotărâre sau o decizie de unul singur, toți ceilalți trebuie să o execute fără să aibă dreptul de a avea opinii sau afirmații diferite, nici măcar de a pune întrebări. A fi arbitrar și dictatorial înseamnă că, atunci când se confruntă cu o situație, meditează și o analizează el însuși înainte de a lua o decizie cu privire la ce trebuie să facă. El ia independent decizii cu privire la modul în care trebuie să facă lucrurile pe ascuns, fără contribuția nimănui altcuiva; nici măcar propriii lui colegi, colaboratori sau conducători de rang superior nu pot interveni – iată ce înseamnă să fii arbitrar și dictatorial. Indiferent de situația cu care se confruntă, cei care acționează în acest fel procedează în mod consecvent rumegând lucrurile în mintea lor și storcându-și creierii în timpul deliberării, fără a se consulta niciodată cu alții. Ei au în cap una și alta, dar ceea ce gândesc de fapt, nimeni nu știe. De ce nu știe nimeni? Pentru că nu spun. Unii oameni ar putea crede că fac asta doar pentru că nu sunt vorbăreți, dar chiar este așa? Aceasta nu este o chestiune de personalitate; este o alegere intenționată de a nu le spune nimic celorlalți. Vor să facă lucrurile pe cont propriu, au socotelile lor. Ce calculează ei? Socotelile lor se învârt în jurul intereselor, statutului, faimei, câștigului și prestigiului personal. Se gândesc cum să acționeze în favoarea lor, cum să își protejeze statutul și reputația de prejudicii, cum să acționeze fără să-i lase pe alții să-i vadă așa cum sunt de fapt și, în principal, cum să își ascundă acțiunile de Cel de mai sus, în speranța de a primi în cele din urmă beneficii fără a-și dezvălui defectele nimănui. Ei se gândesc: „Dacă am o scăpare de moment și spun ceva greșit, toată lumea mă va vedea așa cum sunt. Dacă cineva vorbește fără să vrea și mă raportează celui de mai sus, cel de mai sus ar putea să mă înlocuiască, iar eu îmi voi pierde statutul. În plus, dacă am mereu părtășie cu ceilalți, abilitățile mele limitate nu vor fi evidente pentru toți? E probabil ca alții să mă privească de sus?” Acum, spuneți-Mi, dacă ar fi cu adevărat văzuți drept cine sunt, ar fi un lucru bun sau rău? De fapt, pentru cei care urmăresc adevărul, pentru oamenii cinstiți, să fie văzuți așa cum sunt și să-și știrbească puțin imaginea sau reputația nu contează prea mult. Ei nu par foarte preocupați de aceste lucruri; par să fie mai puțin conștienți în mod deschis de ele și nu le prețuiesc prea mult. Dar antihriștii sunt exact opusul; ei nu urmăresc adevărul și consideră că statutul lor și percepțiile și atitudinile celorlalți față de ei sunt mai importante decât viața însăși. Să le ceri să spună ce gândesc sau adevărul este extrem de dificil; s-ar putea să nu fie suficient nici să le oferi multe beneficii. Dacă li s-ar cere să își dezvăluie secretele sau problemele private, ar fi și mai greu – ar putea să nu o facă nici măcar cu prețul vieții lor. Ce fel de natură este aceasta? Poate o astfel de persoană să accepte adevărul? Poate fi mântuită? Categoric nu. La urma urmei, „lupul își schimbă părul, dar năravul ba”.

Antihriștii acordă o importanță deosebită prețuirii propriei persoane, statutului, imaginii și oricărui lucru care le poate menține puterea. Ai părtășie cu ei, spunând: „În desfășurarea lucrării bisericii, fie că este vorba de chestiuni externe sau de administrație internă, de ajustări de personal sau de orice altceva, trebuie să ai părtășie cu frații și cu surorile. Primul pas pentru a învăța să cooperezi cu alții este să înveți să ai părtășie. Părtășia nu înseamnă discuții inutile sau doar exprimarea propriei negativități sau a răzvrătirii împotriva lui Dumnezeu. Nu ar trebui să dai frâu liber stărilor tale negative sau de răzvrătire pentru a-i influența pe alții. Ideea principală este să ai părtășie despre cum să găsești principii în cuvintele lui Dumnezeu și să înțelegi adevărul.” Cu toate acestea, indiferent de modul în care ai părtășie despre adevăr, acesta nu îi poate mișca sau face să-și schimbe principiile și direcția în felul în care acționează și se comportă. Ce fel de fire este aceasta? Ca să o spunem blând, este intransigență; ca să o spunem cu duritate, este depravare. De fapt, este potrivit să o numim depravată. Gândește-te la un lup cu o oaie în fălci, bucurându-se de prada sa; dacă negociezi cu el, spunându-i: „Îți voi da în schimb un iepure, iar tu vei lăsa oaia să plece, bine?”, el nu va fi de acord. Îi spui: „Îți voi da o vacă, ce zici?” Nu va fi deloc de acord. Va mânca mai întâi oaia și apoi va lua vaca. Nu se mulțumește cu una singură, le vrea pe amândouă. Ce fel de fire este aceasta? (Una nespus de lacomă și extrem de depravată.) Este prea depravată! În mod similar, în ceea ce privește firea extrem de depravată a antihriștilor, părtășia despre adevăr, emondarea sau sfătuirea lor nu funcționează. Nimic din toate acestea nu le poate schimba goana lor adânc înrădăcinată după statut sau dorința lor de a-i controla pe alții, cu excepția cazului în care îi atragi cu un statut mai înalt sau cu beneficii mai mari. În caz contrar, ei nu vor renunța absolut deloc la prada care este deja în gura lor. Ce înseamnă acest refuz absolut de a renunța? Înseamnă că, odată ce au un anumit statut, vor folosi această oportunitate pentru a se manifesta și a se pune în evidență în mod viguros. Ce anume pun în evidență? Diferitele lor talente și daruri, trecutul, educația, valoarea și statutul lor în societate, lăudându-se și etalând cât de capabili și pricepuți sunt, cum se pot juca cu oamenii, cum îi pot manipula, cum îi pot conduce. Cei care nu au adevărul sau discernământ, auzind acest lucru, simt că astfel de antihriști sunt atât de impresionanți; ei înșiși se simt inferiori și se supun de bunăvoie controlului antihristului.

Unii antihriști sunt deosebit de vicleni și profunzi în uneltirile lor. Ei aderă la o filosofie satanică supremă, care constă în a vorbi rareori în orice împrejurare și în a nu-și exprima cu ușurință poziția în orice situație cu care se confruntă, vorbind doar atunci când sunt absolut obligați să o facă. Pur și simplu observă cu atenție acțiunile tuturor, ca și cum scopul lor ar fi să-i înțeleagă temeinic și să-i vadă așa cum sunt înainte de a vorbi sau de a acționa. Ei identifică mai întâi cine le poate fi pradă, cine le poate deveni sprijin și de cine trebuie să se ferească ca fiind „dușmanul lor politic”. Uneori nu vorbesc sau nu iau atitudine, rămânând tăcuți, însă meditează și calculează în sinea lor; acești indivizi sunt vicleni în suflet și rareori vorbesc deschis. Ați spune că o astfel de persoană este destul de sinistră? Dacă nu vorbesc des, cum o puteți discerne? Este ușor să o vedeți drept ceea ce este de fapt? Este foarte dificil. Inimile unor astfel de persoane sunt pline de filosofie satanică. Nu este acest lucru parșiv? Antihriștii cred că, dacă vorbesc prea mult, exprimându-și în mod constant opiniile și având părtășie cu ceilalți, toată lumea îi va vedea drept ceea ce sunt; vor crede că antihristul nu are profunzime, că este doar o persoană obișnuită și nu îl va respecta. Ce înseamnă pierderea respectului pentru antihrist? Înseamnă pierderea statutului său de stimă din inimile celorlalți, părând mediocru, ignorant și obișnuit. Iată ce nu speră să vadă antihriștii. De aceea, când îi vede pe alții din biserică deschizându-se mereu și recunoscându-și negativitatea, răzvrătirea împotriva lui Dumnezeu, greșelile pe care le-au făcut ieri sau durerea insuportabilă pe care o simt din cauza faptului că nu sunt cinstiți astăzi, antihristul îi consideră pe acești oameni proști și naivi, deoarece el nu recunoaște niciodată astfel de lucruri, ținându-și ascunse gândurile. Unii oameni vorbesc rar din cauza calibrului slab sau a stupidității, a lipsei de gânduri complexe, dar atunci când antihristul vorbește rar, nu este din același motiv; este o problemă a firii. El vorbește rar atunci când se întâlnește cu alții și nu-și exprimă cu ușurință părerile asupra unor chestiuni. De ce nu-și exprimă părerile? În primul rând, adevărul îi lipsește cu siguranță și nu poate să vadă lucrurile așa cum sunt. Dacă vorbește, ar putea face greșeli și ar putea fi văzut drept ceea ce este, de fapt; se teme să nu fie privit cu dispreț, așa că se preface că tace și simulează că este profund, ceea ce îngreunează evaluarea din partea celorlalți, părând înțelept și distins. Cu această fațadă, oamenii nu îndrăznesc să îl subestimeze pe antihrist și văzând calmul și liniștea lui aparentă, au o și mai mare considerație față de el și nu îndrăznesc să-l jignească. Acesta este aspectul parșiv și ticălos al antihriștilor. Nu-și exprimă cu ușurință opiniile, deoarece majoritatea opiniilor lor nu sunt în conformitate cu adevărul, ci sunt doar noțiuni și închipuiri omenești, care nu merită să fie scoase la lumină. Așa că rămân tăcuți. În sinea lor, speră să obțină o lumină pe care să o poată elibera pentru a câștiga admirație, dar în lipsa acesteia, rămân tăcuți și ascunși în timpul părtășiei despre adevăr, pândind în umbră ca o fantomă care așteaptă o oportunitate. Când îi găsesc pe alții care vorbesc despre lumină, născocesc modalități de a și-o însuși, exprimând-o într-un alt mod pentru a se scoate în evidență. Iată cât de vicleni sunt antihriștii. Indiferent de ceea ce fac, ei se străduiesc să iasă în evidență și să fie superiori, deoarece numai atunci se simt mulțumiți. Dacă nu au ocazia, mai întâi se ascund și își păstrează părerile pentru ei înșiși. Aceasta este viclenia antihriștilor. De exemplu, atunci când o predică este făcută public de casa lui Dumnezeu, unii oameni spun că pare a fi vorba de cuvintele lui Dumnezeu, iar alții cred că pare mai degrabă o părtășie de la Cel de mai sus. Oamenii relativ simpli la suflet spun ceea ce gândesc, dar antihriștii, chiar dacă au o părere în această privință, o țin ascunsă. Ei observă și sunt pregătiți să respecte punctul de vedere al majorității, dar, în realitate, ei înșiși nu-l pot pricepe în profunzime. Pot astfel de oameni șmecheri și vicleni să înțeleagă adevărul sau să aibă discernământ real? Ce lucruri poate să vadă așa cum sunt cineva care nu înțelege adevărul? Nu poate vedea nimic așa cum este. Unii oameni nu pot vedea lucrurile așa cum sunt și totuși pretind că sunt profunzi; de fapt, le lipsește discernământul și se tem că ceilalți îi vor vedea drept ceea ce sunt de fapt. Atitudinea corectă în astfel de situații este următoarea: „Nu putem vedea această chestiune așa cum este. Din moment ce nu știm, nu ar trebui să vorbim în mod nechibzuit. Dacă vorbim incorect poate avea un impact negativ. Voi aștepta și voi vedea ce spune Cel de mai sus.” Nu înseamnă asta să vorbești cu sinceritate? Sunt niște vorbe atât de simple, și totuși de ce nu le spun antihriștii? Ei nu vor să fie văzuți așa cum sunt, cunoscându-și propriile limite, dar în spatele acestui lucru se află și o intenție josnică – să fie admirați. Nu este acesta cel mai dezgustător lucru? După ce toată lumea a vorbit, văzând cum cei mai mulți spun că sunt cuvintele lui Dumnezeu și câțiva spun că nu sunt, antihristul simte și el că predica poate să nu reprezinte cuvintele lui Dumnezeu, dar nu o afirmă direct. Spune: „Nu mă pot grăbi să judec în această privință; voi fi de acord cu majoritatea.” Nu-și recunoaște lipsa de discernământ, folosind în schimb această abordare pentru a disimula și a ascunde, crezând în același timp că e foarte înțelept, că metodele lui sunt strălucite. Apoi, două zile mai târziu, când casa lui Dumnezeu anunță că predica a reprezentat cuvintele lui Dumnezeu, antihristul spune imediat: „Vedeți, ce v-am spus eu? Am știut tot timpul că sunt cuvintele lui dumnezeu, dar eram îngrijorat de slăbiciunea acelora dintre voi care nu le-au recunoscut, așa că nu am putut să spun. Dacă aș fi spus că sunt cuvintele lui dumnezeu, nu v-aș fi condamnat? Cât de triști ați fi fost! Aș fi putut fi liniștit știind cât de slabi sunteți? Ce fel de conducător aș fi fost atunci?” Un mare prefăcut! Există intenții și scopuri în spatele a tot ceea ce spun antihriștii; ori de câte ori deschid gura, este pentru a se lăuda, pentru a-și etala realizările, faptele bune și gloriile din trecut. Ori de câte ori vorbesc, este vorba despre aceste lucruri. Cei care nu-i pot vedea drept ceea ce sunt de fapt îi idolatrizează, în timp ce aceia care-i pot vedea așa cum sunt îi consideră extrem de insidioși și înșelători – antihristul nu-și recunoaște niciodată defectele. Antihriștii acționează în secret și vorbesc în mod echivoc; majoritatea lucrurilor pe care le spun sunt absurde și nu sunt capabili să vadă nimic așa cum este sau să înțeleagă vreun adevăr. Mai rău, pretind că înțeleg adevărul, deși nu înțeleg nimic și vor să se implice în tot, dorind să ia decizii și să aibă ultimul cuvânt în toate chestiunile, lăsându-i pe cei din jurul lor fără niciun drept de a ști. La ce situație duce în cele din urmă acest lucru? Oricine cooperează cu ei sau își face datoria alături de ei simte că, deși la suprafață par loiali și dispuși să plătească prețul, în realitate nu este chiar așa. Nici măcar cei care au fost aproape de antihrist ani de zile nu-l pot vedea așa cum este sau nu știu de ce este cu adevărat în stare – majoritatea oamenilor nu pot să-l vadă așa cum este de fapt. Ceea ce spune sunt numai minciuni și vorbe goale, cuvinte duplicitare și înșelătoare. Vrea să fie implicat în tot și să ia toate deciziile, dar odată ce a decis, nu își asumă nicio responsabilitate pentru posibilele repercusiuni și găsește motive pentru a scuza acest comportament. După ce a decis, îi lasă pe alții să facă treaba, în timp ce el trece mai departe pentru a interveni în alte chestiuni. Dacă problema inițială este urmărită, dacă este pusă în aplicare, dacă e executată eficient, dacă majoritatea celorlalți au vreo părere despre această abordare, dacă dăunează intereselor casei lui Dumnezeu sau dacă frații și surorile au discernământ în această privință, lui nu-i pasă, comportându-se ca și cum nu este treaba lui, că nu are nimic de-a face cu el – nu arată nici cea mai mică îngrijorare. Care este singurul lucru de care îi pasă? Nu îi pasă decât de chestiuni în care poate ieși în evidență și poate obține admirația celorlalți; nu ratează niciodată ocazia de a face asta. În munca lui, nu face altceva decât să dea ordine și să aplice reglementări. Este capabil doar să facă jocuri de putere și să-i manipuleze pe oameni, fiind în același timp mulțumit de sine și crezând că este realizat în munca lui. Nu este deloc conștient de consecințele modului său de lucru – le face rău aleșilor lui Dumnezeu, provocând perturbări și tulburări în lucrarea bisericii. Împiedică îndeplinirea voii lui Dumnezeu și încearcă să își înființeze propria împărăție independentă.

„Sunt arbitrari și dictatoriali, nu au niciodată părtășie cu ceilalți și îi forțează pe alții să asculte de ei” – ce înseamnă în primul rând acest comportament al antihriștilor? Firea lor este ticăloasă și depravată, iar ei au o dorință extrem de puternică de a-i controla pe alții, depășind limitele raționalității umane normale. În plus, care este înțelegerea sau viziunea și atitudinea lor față de datoria pe care o îndeplinesc? Cum diferă aceasta de cei care își realizează cu adevărat datoria? Cei care își realizează realmente datoria caută principii pentru ce fac, ceea ce reprezintă o cerință fundamentală. Dar cum își percep antihriștii datoria pe care o realizează? Ce fire și ce esență sunt dezvăluite prin realizarea datoriei lor? Au o poziție înaltă și îi tratează cu superioritate pe cei din subordinea lor. Odată ce sunt aleși să conducă, încep să se vadă ca indivizi cu statut și identitate. Nu acceptă datoria lor de la Dumnezeu. Atunci când dobândesc o anumită poziție, ei simt că statutul lor este important, puterea le este mare și identitatea lor este unică, ceea ce le permite să-i privească de sus pe ceilalți din poziția lor înaltă. În același timp, ei cred că pot da porunci și pot acționa conform propriilor gânduri și că nici măcar nu trebuie să aibă reticențe în a face acest lucru. Ei cred că pot folosi ocazia de a-și realiza datoria pentru a-și satisface setea de autoritate, pentru a-și satisface dorința și ambiția de a cârmui și de a-i conduce pe alții cu putere. S-ar putea spune că simt că au în sfârșit șansa de a fi necontestați în autoritatea lor. Unii spun: „Manifestările antihriștilor sunt să fie arbitrari și dictatoriali și să nu aibă vreodată părtășie cu alții. Deși conducătorul nostru are la rândul lui firea și dezvăluirile antihriștilor, el are adesea părtășie cu noi!” Oare asta înseamnă că nu este un antihrist? Antihriștii se pot preface uneori; după o rundă de părtășie cu toată lumea și după ce înțeleg și pricep gândurile tuturor – identificând cine li se aliniază și cine nu – ei îi cataloghează. În chestiuni viitoare, comunică doar cu cei care sunt în relații bune și compatibile cu ei. Celor care nu sunt în sincronie cu ei li se țin adesea ascunse majoritatea chestiunilor, iar ei pot chiar să le ascundă cărți despre cuvintele lui Dumnezeu. Ați acționat vreodată în acest fel, ați fost arbitrari și dictatoriali, fără a avea vreodată părtășie cu ceilalți? Se întâmplă, cu siguranță, să fii arbitrar și dictatorial, dar nu înseamnă obligatoriu că nu ai niciodată părtășie cu alții; ocazional, poți avea părtășie. Cu toate acestea, după ce ai părtășie, lucrurile continuă să decurgă așa cum ai spus. Unii oameni gândesc: „În ciuda părtășiei noastre, am stabilit de fapt deja un plan fixat cu mult timp în urmă. Am părtășie cu tine doar ca formalitate, doar pentru a-ți face cunoscut faptul că am principiile mele în ceea ce fac. Crezi că nu îți cunosc măsura? În cele din urmă, tot va trebui să mă asculți și să-mi urmezi calea.” De fapt, ei au decis deja în inimile lor cu mult timp în urmă. Ei cred: „Mă pricep la vorbe și pot întoarce orice argument în favoarea mea; nimeni nu poate vorbi mai bine decât mine, așa că, firește, tendința va urma calea mea.” Ei și-au făcut calculele cu mult timp înainte. Există o astfel de situație? A fi arbitrar și dictatorial nu este un comportament care se dezvăluie câteodată, în mod întâmplător; este controlat de o anumită fire. Poate că nu par a fi arbitrari și dictatoriali din modul lor de a vorbi sau de a acționa, dar prin firea lor și natura acțiunilor lor, sunt, într-adevăr, arbitrari și dictatoriali. Trec prin formalități și „ascultă” opiniile altora, permițându-le celorlalți să vorbească, făcându-i conștienți de detaliile unei situații, discutând despre ceea ce se cere în cuvântul lui Dumnezeu, dar folosesc o anumită retorică sau formulare pentru a-i ghida pe ceilalți să ajungă la un consens cu ei. Și care este rezultatul final? Totul se desfășoară conform planului lor. Acesta este aspectul lor viclean; acest lucru se mai numește și forțarea celorlalți să asculte de ei, este un fel de constrângere „blândă”. Ei se gândesc: „Nu asculți, nu-i așa? Nu înțelegi, nu-i așa? Lasă-mă să-ți explic.” Explicând, își leagă și își țes cuvintele, antrenându-i pe ceilalți în logica lor. După ce îi conduc, oamenii ascultă și se gândesc: „Ceea ce spui este corect; vom practica așa cum zici, nu mai este nevoie să fim atât de sârguincioși”, iar antihristul este mulțumit. Cei mai mulți oameni nu pot discerne cuvintele lor. Aveți discernământ? Ce ar trebui să faceți atunci când vă confruntați cu astfel de situații? De exemplu, atunci când te confrunți cu o chestiune, simți că există o problemă; nu o poți identifica exact în acest moment, dar simți că ești obligat să te supui. Ce ar trebui să faci atunci? Ar trebui să cauți principii relevante, să cauți îndrumare de la Cel de mai sus ori să ai părtășie cu persoana în cauză. În plus, cei care înțeleg adevărul pot să discute și să aibă părtășie despre această chestiune împreună. Uneori, lucrarea și îndrumarea Duhului Sfânt îți vor permite să înțelegi problemele din propunerile sau din teoriile înaintate de antihriști sau de cei care merg pe calea antihriștilor și motivele lor ascunse. Dacă aveți părtășie unii cu alții, puteți ajunge să înțelegeți. Dar poate că nu ai părtășie, gândindu-te în schimb: „Nu este o problemă importantă, lăsați-l să facă precum vrea. La urma urmei, nu eu sunt principalul responsabil, nu trebuie să îmi bat capul cu aceste chestiuni. Nu eu voi fi tras la răspundere dacă ceva merge prost; el va fi.” Ce fel de comportament este acesta? Asta înseamnă să fii neloial față de datoria ta. A fi neloial față de datoria ta nu înseamnă oare că trădezi interesele casei lui Dumnezeu? E ca Iuda! Atunci când se confruntă cu o putere opresivă, mulți oameni sfârșesc prin a face compromisuri și a se alătura celor care flutură această putere, ceea ce este o manifestare a faptului că sunt neloiali față de datoria lor. Fie că ai de-a face cu un antihrist sau cu cineva care acționează nesăbuit și te obligă să te supui, ce principii ar trebui să alegi să susții? Ce cale ar trebui să urmezi? Dacă simți că ceea ce faci nu intră în conflict sau nu se abate de la cuvintele lui Dumnezeu și de la rânduielile de lucru, trebuie să rămâi ferm. Aderarea la adevăr este corectă și aprobată de Dumnezeu, dar plecăciunea și compromisul față de Satana, de forțele ticăloase, de oamenii răi, este un comportament de trădare, este o faptă rea, urâtă și blestemată de Dumnezeu. Când antihriștii întâlnesc pe cineva care îi contrazice, ei spun adesea: „Eu am ultimul cuvânt în această chestiune și trebuie să se facă în felul meu. Dacă ceva nu va merge bine, îmi voi asuma responsabilitatea!” Ce fire denotă această afirmație? Poate cineva care vorbește și practică în acest fel să aibă o umanitate normală? De ce îi obligă pe ceilalți să îl asculte? De ce nu caută adevărul pentru a rezolva problemele atunci când apar? De ce nu poate determina principiile de practicare a adevărului? Acest lucru dovedește că îi lipsește adevărul. Puteți discerne problema prezentă în această afirmație? A spune astfel de lucruri este suficient pentru a dovedi că are firea unui antihrist; acesta este comportamentul unui antihrist. Cu toate acestea, un antihrist mai viclean, temându-se să nu fie detectat de ceilalți, trebuie să spună unele lucruri cu care toată lumea este de acord și care par corecte pentru a-și atinge scopul de a-i induce în eroare pe oameni și de a se impune. Apoi, se va gândi cum să-i controleze pe aleșii lui Dumnezeu.

Manifestările antihriștilor de a fi arbitrari și dictatoriali ar trebui să fie numeroase, pentru că acest tip de comportament, fire și calitate pot fi văzute la orice persoană coruptă, darămite la antihrist. Vă puteți gândi la câteva exemple în care ați fost arbitrari și dictatoriali? De exemplu, dacă cineva spune că îți stă bine cu părul scurt, iar tu răspunzi: „Ce este așa de bine în a avea părul scurt? Eu prefer părul lung și fac așa cum vreau”, este aceasta o afirmație arbitrară și dictatorială? (Nu.) Aceasta este doar o preferință personală, o parte a umanității normale. Unii oameni preferă să poarte ochelari, chiar dacă nu sunt miopi. Dacă unii oameni îi judecă, spunându-le: „Tu încerci doar să arăți bine, de fapt nu ai nevoie de ochelari!”, iar ei răspund: „Și ce dacă? Îi voi purta oricum!”, este acest lucru arbitrar și dictatorial? Nu, aceasta este o preferință personală, cel mult este încăpățânare și nu implică nicio problemă a firii lor; s-ar putea să nu mai poarte ochelarii după câteva zile, dacă au chef. Deci, ce constituie, în principal, faptul de a fi arbitrar și dictatorial? În principal, este vorba despre calea pe care o urmează cineva, firea sa, precum și despre principiile și motivațiile din spatele acțiunilor sale. De exemplu, într-o căsnicie în care soțului îi plac mașinile, iar familia are doar 20000 de yuani, iar soțul împrumută bani de unde poate pentru a cumpăra, fără să fie nevoie, o mașină de 200000 de yuani, lăsându-și familia în imposibilitatea de a-și permite hrană, iar soția nici măcar nu știe despre această achiziție, este acest soț arbitrar și dictatorial? Într-adevăr, acesta este arbitrar și dictatorial. Să fii arbitrar și dictatorial înseamnă să nu iei în considerare sentimentele, gândurile, opiniile, atitudinile sau punctele de vedere ale celorlalți, ci să te concentrezi doar asupra ta. În termeni simpli, în viața de zi cu zi, înseamnă satisfacerea plăcerilor și a dorințelor trupești, satisfacerea egoismului, iar atunci când implică datoria, se referă la satisfacerea ambiției și a dorinței de a urmări statutul și puterea. Iată un exemplu: biserica avea o casă, iar lângă ea trebuia construit un drum. Lățimea corespunzătoare a drumului trebuia să fie determinată de dimensiunea casei și a curții, urmărind deopotrivă partea estetică și funcționalitatea. Având în vedere suprafața mare a acestei case și a curții, drumul trebuia să aibă o lățime de cel puțin doi metri. Persoana responsabilă a spus: „M-am hotărât, îl vom face de un metru lățime.” Alții au zis: „Mulți oameni intră și ies în fiecare zi, iar uneori trebuie să cărăm lucruri; un metru, pur și simplu, nu va fi de ajuns, este prea îngust.” Dar cel responsabil a insistat asupra propriului punct de vedere și nu a fost deschis la discuții. După finalizare, toată lumea a văzut că drumul era prea îngust; nu se potrivea cu locuința și cu acea curte și era nepractic – trebuia refăcut, ceea ce a dus la reluarea lucrărilor. Toată lumea s-a plâns apoi de această persoană. De fapt, înainte de începerea construcției drumului, unii oameni au obiectat, dar această persoană nu a fost de acord și a insistat asupra propriului punct de vedere, forțându-i pe ceilalți să execute conform dorințelor sale, ceea ce a dus la astfel de consecințe. De ce nu a putut această persoană să accepte sugestiile celorlalți? Atunci când au existat opinii diferite, de ce nu a putut să ia în considerare toate aspectele și să găsească abordarea corectă? Dacă nu era nimeni cu care să se consulte, era bine să ia propriile decizii, dar acum, că existau persoane cu care să se consulte și sugestii chiar mai bune, de ce nu le-a putut accepta? Ce fel de fire este aceasta? Există cel puțin două posibilități: una este că persoana respectivă este nepăsătoare, un individ confuz; cealaltă este că firea sa este prea arogantă și neprihănită de sine, simțind întotdeauna că are dreptate, incapabilă să accepte ceea ce spun alții, indiferent cât de corect este – acest lucru este atât de arogant, încât determină pierderea rațiunii. O chestiune atât de simplă i-a dezvăluit firea. Aroganța excesivă duce la pierderea raționalității. Ce înseamnă lipsa raționalității? Ce fel de lucru este lipsit de raționalitate? Fiarele nu au raționalitate. Dacă o persoană nu are rațiune, nu se deosebește de o fiară; mintea ei nu are capacitatea de a judeca și nu are raționalitate. Dacă o persoană devine atât de arogantă încât își pierde rațiunea și îi lipsește raționalitatea, nu se aseamănă cu fiarele? (Ba da.) Asta este exact ceea ce este; lipsa raționalității umane înseamnă că nu este om. Au antihriștii o astfel de raționalitate? (Nu.) Antihriștilor le lipsește într-o măsură și mai mare; ei sunt mai răi decât fiarele, sunt diavoli. Ca atunci când Dumnezeu l-a întrebat pe Satana: „De unde vii?” Întrebarea lui Dumnezeu a fost de fapt foarte clară; ce mesaj a transmis Dumnezeu? (Îl întreba pe Satana de unde a venit.) Această propoziție se termină în mod evident cu un semn de întrebare; este o întrebare care se referă la „Satana” cu subiectul „tu”: „De unde vii?” Gramatica este adecvată, iar întrebarea lui Dumnezeu este ușor de înțeles. Cum a răspuns Satana? [„De la cutreierarea și de la plimbarea în sus și în jos pe pământ” (Iov 1:7).] Acesta este celebrul citat al Satanei. Prezintă răspunsul Satanei vreo rațiune? (Nu.) Este lipsit de raționalitate. Când Dumnezeu l-a întrebat din nou de unde vine, acesta a repetat același răspuns, ca și cum nu ar fi putut înțelege cuvintele lui Dumnezeu. Pot oamenii să înțeleagă ce a spus Satana? Are discursul său vreo rațiune? (Nu.) Îi lipsește raționalitatea – poate atunci să înțeleagă adevărul? Chiar și la o întrebare atât de simplă din partea lui Dumnezeu, a răspuns în acest fel; este și mai puțin capabil să înțeleagă adevărurile pe care le rostește Dumnezeu. Se poate spune că și antihriștii sunt lipsiți de raționalitate; cei care acționează în mod parșiv, care nu pot înțelege cuvintele lui Dumnezeu sau adevărul sunt cu toții iraționali. Indiferent cât de mult vorbiți despre practicarea adevărului, despre a acționa în conformitate cu principiile, despre căutarea principiilor și despre părtășia cu ceilalți în timp ce vă realizați datoria – lucru pe care ei spun că îl înțeleg și îl știu – când vine vorba de a acționa, ei nu iau în considerare cuvintele tale și fac tot ce vor. Aceasta este o natură demonică! Cei cu o astfel de natură demonică nu înțeleg adevărul și sunt lipsiți de raționalitate. Care este aspectul lor cel mai irațional și nerușinat? Oamenii sunt creați de Dumnezeu, iar Dumnezeu îi selectează și îi aduce în fața Lui cu ce scop? Cu acela de a-i face pe oameni să ia aminte și să înțeleagă cuvintele lui Dumnezeu, să meargă pe calea cea bună în viață, așa cum îi îndrumă El și, în cele din urmă, să fie capabili să distingă binele de rău, lucrurile pozitive și cele negative. Asta intenționează Dumnezeu; în acest fel, cei care Îl urmează pe Dumnezeu devin din ce în ce mai buni. Și în ce măsură sunt antihriștii lipsiți de rațiune? Ei se gândesc: „Dumnezeule, tu aduci oamenii în fața ta, așa că voi face la fel; tu-i poți alege pe oameni, îi poți orchestra și îi poți cârmui, așa că voi face la fel; tu poți face ca oamenii să se supună și să te asculte, tu dai porunci directe și îi determini să facă ce spui tu, așa că voi face la fel.” Nu este irațional acest lucru? (Ba da.) Faptul că sunt iraționali nu înseamnă că nu au simțul rușinii? (Ba da.) Sunt ai tăi oamenii? Ar trebui să te urmeze? De ce ar trebui să te asculte? Tu ești doar una dintre măruntele ființe create, cum ai putea aspira să fii mai presus de toate? Nu este acest lucru irațional? (Ba da.)

All Scripture quotations in this product are from Nouă Traducere În Limba Română (NTLR). Copyright © 2006 by Biblica, Inc.®. Used by permission. All rights reserved worldwide.