Supliment: Povestea lui Daming și a lui Xiaoming

Înainte de a trece la subiectul principal al părtășiei noastre, să începem prin a spune o poveste. Ce folos are să spui povești? (Sunt ușor de reținut.) Până acum, câte povești ușor de reținut am spus? (Povestea lui Dabao și a lui Xiaobao.) „Povestea lui Dabao și a lui Xiaobao” a fost cea pe care am spus-o data trecută. (Ai mai zis și „Vânătoarea de șobolani” și povestea femeilor conducătoare.) S-au spus deja destul de multe povești. De ce spun povești? De fapt, scopul este de a trece la o formă mai relaxată și mai ușor de înțeles de a avea părtășie despre unele adevăruri pe care oamenii ar trebui să le înțeleagă. Dacă înțelegeți adevărurile din poveștile pe care le spun, iar aceste adevăruri vă ajută în diferite aspecte ale intrării voastre în viața de zi cu zi, atunci poveștile nu au fost spuse în zadar. Asta arată că înțelegeți în mod real adevărurile incluse în povești, că înțelegeți latura practică a acestora, în loc să le auziți doar ca pe simple povestiri. Data trecută, am spus povestea lui Dabao și a lui Xiaobao. Astăzi, voi spune povestea lui Daming și a lui Xiaoming. În timp ce ascultați, gândiți-vă la ceea ce încearcă de fapt să vă facă să înțelegeți această poveste și ce aspect al adevărului include.

Daming și Xiaoming sunt tată și fiu. Cu ceva timp în urmă, Daming și fiul său, Xiaoming, au acceptat noua lucrare a lui Dumnezeu. Este acesta un lucru bun? (Da.) Este un lucru bun. Xiaoming este mic și nu știe decât puțin să citească, așa că Daming îi citește în fiecare zi din cuvintele lui Dumnezeu și îi explică răbdător cuvintele pe care Xiaoming nu le înțelege. După o perioadă de timp, Xiaoming ajunge să înțeleagă destul de multe doctrine despre cum să se poarte ca persoană, precum și anumiți termeni pe care nu i-a întâlnit niciodată înainte de a crede în Dumnezeu, cum ar fi „supunere”, „credință”, „onestitate”, „înșelătorie” și așa mai departe. Daming, văzând progresele fiului său, este foarte mulțumit. Cu toate acestea, în ultima vreme, Daming a observat că, oricât de mult i-ar citi lui Xiaoming din cuvintele lui Dumnezeu, copilul nu face prea multe progrese în ceea ce privește comportamentul sau vorbirea sa. Daming devine neliniștit și își creează o povară, gândindu-se: „Cum pot să-l fac pe fiul meu să înțeleagă unele adevăruri citind cuvintele lui Dumnezeu, să manifeste o oarecare schimbare, astfel încât ceilalți să-l aprobe, să-l susțină și să-l laude ca pe un copil bun? Și apoi, datorită performanței lui Xiaoming, ei ar putea proclama că este bine să crezi în Dumnezeu, iar Evanghelia ar putea fi răspândită altora prin schimbările produse cu fiul meu – cât de grozav ar fi!” După ce și-a creat această povară, Daming continuă să mediteze: „Cum pot să-l educ pe Xiaoming în mod corespunzător, ca să înțeleagă mai multe despre propria conduită, astfel încât să aibă performanțe mai bune și să se conformeze intențiilor lui Dumnezeu? În cele din urmă, când Xiaoming va deveni un copil bun și toată lumea îl va lăuda, toată această glorie ar putea fi dată lui Dumnezeu – cât de minunat ar fi! În acel moment, mi se va lua piatra grea de pe inimă.” Este rezonabilă povara pe care o simte Daming? Se poate considera că îndeplinește o sarcină adecvată pentru el? (Da.) Din această perspectivă, punctul său de plecare este corect – se consideră a fi rezonabilă și o sarcină adecvată. Este calea pe care Daming a ales-o pentru Xiaoming corectă sau greșită? Este bună sau rea? Să vedem pe parcurs. Daming se roagă și-L imploră adesea pe Dumnezeu în legătură cu acest lucru și, în cele din urmă, într-o zi, are o „inspirație”. Ce „inspirație”? Așa-numita „inspirație”, în ghilimele. Deoarece această „inspirație” este în ghilimele, la ce fel de cale s-ar putea referi Daming? Vă puteți imagina ce se va întâmpla în continuare în poveste? Nu este foarte clar, nu-i așa? Nu prea se știe.

Într-o zi, după ce îi citește fiului său din cuvintele lui Dumnezeu, Daming îl întreabă foarte serios pe Xiaoming dacă este bine să crezi în Dumnezeu. Xiaoming îi răspunde solemn: „Este bine să crezi în Dumnezeu. Oamenii care cred în Dumnezeu nu îi hărțuiesc pe alții, nu se confruntă cu dezastre, pot merge în rai și nu vor fi trimiși în iad după moarte.” Are Xiaoming dreptate? Având în vedere vârsta sa fragedă, faptul că Xiaoming poate spune acest lucru este deja un lucru destul de bun. Înțelegerea sa despre credința în Dumnezeu este foarte simplă, este rudimentară și extrem de superficială, dar pentru el, este deja profundă. Auzind asta, Daming este mulțumit, se simte liniștit și spune: „Bravo, ai făcut progrese, Xiaoming! Pesemne credința ta în Dumnezeu are un anumit fundament. Tăticul este foarte mulțumit și liniștit. Dar credința în Dumnezeu este într-adevăr atât de simplă?” Xiaoming meditează o clipă și spune: „Nu este asta tot ceea ce spun cuvintele lui Dumnezeu? Ce altceva ar mai fi?” Daming răspunde imediat: „Cerințele lui Dumnezeu nu sunt doar acestea. Tu crezi în Dumnezeu de atât de mult timp, iar atunci când frații și surorile te vizitează, nici măcar nu știi să-i saluți. De acum înainte, când vei întâlni persoane în vârstă, să le spui «bunic» și «bunică»; când vei întâlni adulți mai tineri, să le spui «unchi», «mătușă» sau «frate și soră mai mari». În acest fel, vei deveni un copil care este iubit de toată lumea – și Dumnezeu iubește doar copiii care sunt iubiți de toată lumea. De acum încolo, ascultă-mă și fă așa cum îți spun; când îți zic să îi spui cuiva într-un fel, așa i te vei adresa.” Xiaoming pune la inimă cuvintele tatălui său, simțind că ceea ce spune acesta este corect. În inima lui fragedă, crede că tatăl său este mai în vârstă, că a citit mai mult din cuvintele lui Dumnezeu și știe mai multe decât el. În plus, tatăl său îi vrea binele și cu siguranță nu îl va duce pe căi greșite, așa că tot ceea ce spune tatăl său trebuie să fie corect. Xiaoming nu înțelege ce este adevărul și ce este doctrina, dar, cel puțin, știe ce este bine și ce este rău, ce este corect și ce este greșit. După ce vorbește tatăl său, Xiaoming își creează și el un pic de povară în această privință. Pe viitor, ori de câte ori Xiaoming iese cu tatăl său și se întâlnesc cu cineva, dacă tatăl său îi spune să i se adreseze cu „mătușă”, el spune „Bună ziua, mătușă!”; dacă îi spune să i se adreseze cu „unchiule”, el spune „Bună ziua, unchiule!” Toți oamenii îl laudă pe Xiaoming ca fiind un copil bun și politicos și, de asemenea, îl laudă pe Daming pentru că-și crește și educă odrasla în mod cuviincios. Xiaoming este destul de mulțumit, gândindu-se în sinea lui: „Instrucțiunile tatălui sunt bune; toți cei care mă întâlnesc, mă plac.” Xiaoming se simte încântat în sinea sa și deosebit de mândru, gândindu-se că modul în care tatăl său îl îndrumă este cu adevărat bun și corect.

Într-o zi, de îndată ce Xiaoming se întoarce de la școală, dă fuga la tatăl său și spune: „Tată, ghici ce s-a întâmplat? Bătrânul Zhang, vecinul de alături, a prins un așa de mare…” Înainte de a putea termina, Daming îl întrerupe: „Bătrânul Zhang? Cum ai putut să spui asta, Xiaoming? Mai ești credincios sau nu? Cum poți să-i spui «bătrânul Zhang»? Ai uitat ce ți-am zis. De fapt, tu nu ai credință în Dumnezeu, nu ești un credincios adevărat. Uite, îmi amintesc asta; pot să te ajut și să-ți reamintesc. Ar trebui să-i spui «bunicul Zhang», ai înțeles?” Xiaoming se gândește la asta: „Merge să-i spun și «bunicul Zhang».” Continuă: „Deci, bunicul Zhang, vecinul de alături, a prins un pește atât de mare! Bătrâna doamnă Zhang a fost încântată!” „Iar ai uitat?”, spune Daming. „Încă nu ai înțeles, băiete, tocmai ți-am spus, ar trebui să-i spui «bunicul Zhang»; asta înseamnă că soției lui, care este din aceeași generație, cum trebui să-i spui? Ar trebui să fie «bunica Zhang». Ține minte asta; să nu mai spui niciodată «bătrânul Zhang» sau «bătrâna Zhang», altfel oamenii vor râde de noi. Nu ar fi jenant pentru noi, în calitate de credincioși? Ar spune că suntem nepoliticoși și necuviincioși, nu ca niște credincioși. Acest lucru nu aduce slavă lui Dumnezeu.” Inițial, Xiaoming a fost entuziasmat să îi povestească tatălui său despre peștele mare pe care l-a prins bătrânul Zhang, dar după ce a fost corectat de tatăl său, și-a pierdut interesul și nu mai vrea să vorbească despre asta. Se întoarce, își pune rucsacul în spate și mormăie în timp ce pleacă: „Crezi că știi totul, cu toate chestiile astea cu «bunicul Zhang», «bunica Zhang». Ce legătură are cu noi? De parcă tu ești singurul care este spiritual!” Daming îi răspunde: „Ei bine, de fapt, eu sunt spiritual! În cazul majorității oamenilor, indiferent cât de bătrâni sunt, pot să-mi dau seama de etatea lor doar uitându-mă la vârstă și știu cum ar trebui să mă adresez. Eu le spun oamenilor mai în vârstă «unchi» și «mătușă» – tu de ce nu poți să folosești măcar o formulă de adresare în mod corect? În calitate de credincioși, nu putem uita de acest lucru; nu putem încurca termenii privind generațiile.” După acest reproș, Xiaoming nu se simte grozav în sinea lui, dar, în adâncul sufletului său, încă mai crede că tatăl său are dreptate; tot ceea ce face tatăl său este corect și, chiar dacă nu vrea, recunoaște că a greșit. Din acel moment, ori de câte ori îi vede pe bătrânul Zhang sau pe bătrâna Zhang, li se adresează cu „bunicul Zhang” și „bunica Zhang”. Xiaoming ia în serios tot ceea ce îl învață și îi insuflă tatăl său. Este acesta un lucru bun sau rău? Până acum, pare a fi unul bun, nu-i așa?

Într-o zi, Xiaoming și tatăl său ies la plimbare și văd o scroafă bătrână în fruntea câtorva purcei. Relația dintre scroafă și purcelușii ei este foarte apropiată. Xiaoming crede că tot ceea ce a creat Dumnezeu este bun; fie că este vorba de un porc sau de un câine, toți au instincte materne și ar trebui respectați. De data aceasta, Xiaoming nu vorbește nepoliticos și nu o numește în mod pripit „scroafă bătrână”. De teamă să nu facă o greșeală și să nu-și înfurie tatăl, el întreabă în liniște: „Tată, câți ani are această mamă-porc? A dat naștere la atât de mulți purcei, cum ar trebui să o numesc?” Daming se gândește un moment: „Cum ar trebui să o numim? E greu de spus.” Văzându-l pe tatăl său pierdut în gânduri, fără să găsească un răspuns, Xiaoming se plânge: „Nu ai citit multe cuvinte de-ale lui Dumnezeu? Și ești mai în vârstă decât mine; cum de nu știi nici măcar asta?” Provocat de Xiaoming, Daming devine puțin neliniștit și spune: „Ce-ar fi să-i spunem «bunica»?” Înainte ca Xiaoming să strige porcul, Daming se răzgândește și spune: „Nu putem să-i spunem «bunica»; asta ar plasa-o în aceeași generație cu bunica ta maternă, nu-i așa? Să-i spunem «bunicuța-porc» ar fi și mai rău, asta ar pune-o în aceeași generație cu mama mea. Din moment ce a dat naștere la atât de mulți purcei, nu-i putem neglija identitatea sau statutul și nu putem greși generația ei. Ar trebui să-i spunem «mătușa-porc».” Auzind acest lucru, Xiaoming se înclină respectuos în fața porcului și zice: „Salutări, mătușă-porc!” Scroafa se sperie și, alarmată, ea și toți purcelușii o iau la goană. Văzând acest lucru, Xiaoming se întreabă dacă nu cumva i s-a adresat cu o formulă greșită. Daming spune: „Porcul trebuie să fie fericit și entuziasmat dacă a reacționat în acest fel. Pe viitor, atunci când ne vom confrunta cu astfel de situații, indiferent ce vor spune sau vor face ceilalți, ar trebui să continuăm să ne comportăm în acest fel. Fii politicos și respectă normele sociale; chiar și porcii vor fi mulțumiți când vor vedea asta.” Din această chestiune, Xiaoming învață ceva nou. Ce învață? El spune: „Dumnezeu a creat toate lucrurile; atât timp cât toate ființele se respectă între ele, sunt politicoase, înțeleg etatea, îi respectă pe cei în vârstă și îi iubesc pe cei tineri, atunci toate ființele pot coexista armonios.” Xiaoming înțelege acum această doctrină. Auzind acest lucru, tatăl său îl laudă pe Xiaoming ca fiind un băiețel extraordinar de ușor de învățat. Din acel moment, Xiaoming a devenit și mai civilizat și mai politicos. Oriunde mergea, era bine crescut și se remarca. Nu-i așa că este un „băiat bun”? Este un „băiat bun” în ghilimele. Și asta ne aduce la sfârșitul poveștii.

Ce părere aveți despre această poveste? Nu este destul de amuzantă? Cum a apărut această poveste? Este derivată din discursul, acțiunile, comportamentul, gândurile și punctele de vedere ale unor oameni din viața reală – acestea au fost concentrate în această povestioară. Despre ce problemă este vorba în această poveste? Ce probleme puteți vedea la Daming în această poveste? Dar la Xiaoming? Care este esența problemelor lui Daming? Mai întâi de toate, gândiți-vă: există vreo parte din ceea ce a sintetizat și a practicat Daming care să fie în conformitate cu adevărul? (Nu.) Ce practica el atunci? (Noțiuni și închipuiri.) De unde proveneau aceste noțiuni și închipuiri? (Din cultura tradițională.) Originea este cultura tradițională; noțiunile și închipuirile sale erau produsul coruperii, al condiționării și al educației din cultura tradițională. A luat ceea ce credea el că este cel mai bun, ce era pozitiv, elementele chintesențiale ale culturii tradiționale, le-a reambalat și le-a transformat în ceea ce considera că este adevărul pe care să-l practice fiul său. Poate fi considerată această poveste evidentă și ușor de înțeles? (Da.) Împărtășiți ce ați înțeles și ce ați reușit să cuprindeți ascultând această poveste. (După ce am ascultat, am simțit că problema lui Daming era că, deși credea în Dumnezeu, nu depunea niciodată eforturi pentru a înțelege cuvintele lui Dumnezeu. Credea în Dumnezeu pe baza noțiunilor tradiționale ale oamenilor, considerând că, dacă aderă la acele norme superficiale, Dumnezeu va fi mulțumit. Nu a căutat și nu a contemplat în cuvintele lui Dumnezeu ceea ce El cere, de fapt, de la oameni și cum ar trebui să trăiască o umanitate normală.) În funcție de ce trăia Daming? (În funcție de noțiuni și închipuiri.) A trăi în funcție de noțiuni și închipuiri sunt vorbe goale; de fapt, el trăia după cultura tradițională și o trata ca pe adevăr. Trăia după cultura tradițională – ce detalii implică asta? De ce a vrut ca Xiaoming să se adreseze oamenilor cu anumite formule? (La suprafață, a spus că făcea asta pentru a aduce slavă lui Dumnezeu prin aceste fapte bune, dar, în realitate, voia să-și satisfacă propria vanitate, să fie lăudat pentru că avea capacitatea de a-și educa bine copilul.) Da, aceasta a fost intenția lui. Educația lui nu a constat în a-și face copilul să înțeleagă cuvintele lui Dumnezeu și adevărul; a constat în a-l determina pe copilul său să facă lucruri care să îi adauge glorie, pentru a-și satisface vanitatea personală. Aceasta este, de asemenea, o problemă. Este oare o problemă dacă ne concentrăm mereu asupra împodobirii și a prezentării într-un mod favorabil a propriei persoane prin comportament? (Da.) Acest lucru indică o problemă cu privire la calea pe care se afla, iar aceasta este cea mai gravă problemă. Care este scopul concentrării asupra prezentării într-un mod favorabil a comportamentului cuiva? Este acela de a câștiga admirația oamenilor, de a-i determina să te măgulească și să te complimenteze. Care este natura acestui lucru? Este ipocrizie, este abordarea fariseilor. Oare înțeleg adevărul cei care se concentrează asupra comportamentelor exterioare bune, asupra prezentării într-un mod favorabil a comportamentului lor, care depun multe eforturi cu privire la purtarea lor? (Nu.) Ei citesc o mulțime de cuvinte de-ale lui Dumnezeu și depun destul de multe eforturi, așa că de ce nu înțeleg adevărul? Ei nu înțeleg că gestionarea și mântuirea omenirii de către Dumnezeu au ca scop să-i facă pe oameni să înțeleagă adevărul, să-i desăvârșească și să-i determine să treacă printr-o schimbare a firii – ei nu înțeleg asta. Aceștia se gândesc: „Indiferent de modul în care citesc cuvintele lui Dumnezeu, voi sintetiza unele discursuri, acțiuni și comportamente cu care oamenii sunt mai lesne de acord, pe care le apreciază și pe care le vor aproba, iar apoi voi trăi aceste lucruri și mă voi ține strâns de ele în viața reală. Asta ar face un credincios adevărat.”

Aveți probleme similare cu cele ale lui Daming? În afară de aspectele evidente despre care tocmai am discutat, cum ar fi respectarea normelor sociale, acordarea de atenție etății, respectarea celor în vârstă, grija față de tineri și menținerea unei ordini adecvate între vârstnici și tineri, există și alte comportamente, gânduri, puncte de vedere sau înțelegeri similare? Știți voi să cercetați și să disecați aceste aspecte? De exemplu, în biserică, dacă unii oameni sunt mai în vârstă sau cred în Dumnezeu de mulți ani, vrei întotdeauna să le arăți respect. Îi lași să termine de vorbit, nu îi întrerupi chiar dacă spun aiureli și chiar și atunci când fac ceva greșit și trebuie să fie emondați, încă încerci să-i faci să scape cu fața curată și eviți să îi critici în fața celorlalți, gândindu-te că, indiferent cât de iraționale sau îngrozitoare ar fi acțiunile lor, toată lumea trebuie să îi ierte și să îi tolereze în continuare. De asemenea, îi înveți adesea pe alții: „Ar trebui să le arătăm respect vârstnicilor și să nu le lezăm demnitatea. Le suntem juniori.” De unde provine acest termen de „juniori”? (Din cultura tradițională.) Derivă din gândirea culturală tradițională. În plus, în biserică s-a creat o anumită atmosferă în care oamenii, atunci când întâlnesc frați și surori mai mari, se adresează cu căldură acestora cu „frate mai mare”, „soră mai mare”, „mătușă” sau „fratele mai mare”, ca și cum toată lumea ar face parte dintr-o mare familie; acestor persoane mai în vârstă li se arată un plus de respect, ceea ce, în mod inconștient, lasă o impresie bună în mintea celorlalți despre cei tineri. Aceste elemente de cultură tradițională sunt adânc înrădăcinate în gândurile și în oasele poporului chinez, în așa măsură încât se răspândesc continuu și modelează atmosfera din viața bisericii. Deoarece oamenii sunt adesea îngrădiți și constrânși de aceste concepte, ei nu numai că le aprobă personal, se străduiesc să acționeze și să practice în această direcție, dar îi aprobă și pe alții care fac același lucru, îndemnându-i să le urmeze exemplul. Cultura tradițională nu este adevărul; acest lucru este sigur. Dar este suficient ca oamenii să știe pur și simplu că nu este adevărul? Faptul că nu este adevărul este un aspect; de ce ar trebui să îl disecăm? Care este rădăcina sa? Unde se află esența problemei? Cum se poate renunța la aceste lucruri? Scopul disecării culturii tradiționale este să-ți ofere o înțelegere cu totul nouă a teoriilor, gândurilor și opiniilor acestui aspect din adâncul inimii tale. Cum se poate obține această nouă înțelegere? În primul rând, trebuie să știi că Satana stă la originea culturii tradiționale. Și cum inoculează Satana aceste elemente ale culturii tradiționale în oameni? În fiecare epocă, Satana se folosește de unele personaje celebre și de personalități pentru a răspândi aceste gânduri, aceste așa-numite zicale și teorii. Apoi, treptat, aceste idei sunt sistematizate și concretizate, apropiindu-se tot mai mult de viața oamenilor, iar în cele din urmă se răspândesc în rândul lor; încetul cu încetul, aceste gânduri, zicale și teorii satanice sunt inoculate în mințile oamenilor. După ce au fost îndoctrinați, oamenii consideră aceste gânduri și teorii venite de la Satana ca fiind lucruri pozitive pe care ar trebui să le practice și să le respecte. Satana se folosește apoi de aceste lucruri pentru a întemnița și controla mințile oamenilor. Până în prezent, generații după generații au fost educate, condiționate și controlate în astfel de circumstanțe. Toate aceste generații au considerat cultura tradițională ca fiind corectă și bună. Nimeni nu disecă originile sau sursa acestor așa-zise lucruri bune și corecte – acesta este lucrul care determină gravitatea problemei. Chiar și unii credincioși care au citit cuvintele lui Dumnezeu timp de mulți ani încă mai cred că acestea sunt lucruri corecte și pozitive, în măsura în care consideră că acestea pot înlocui adevărul, pot înlocui cuvintele lui Dumnezeu. Ba mai mult, unii cred: „Indiferent cât de mult citim cuvintele lui Dumnezeu, trăind printre oameni, așa-numitele idei tradiționale și elementele tradiționale ale culturii – cum ar fi «Cele trei ascultări și cele patru virtuți», precum și concepte precum bunăvoința, dreptatea, decența, înțelepciunea și credibilitatea – nu pot fi înlăturate. Acest lucru se datorează faptului că ele sunt transmise de la strămoșii noștri, care erau înțelepți. Nu putem contrazice învățăturile strămoșilor noștri doar pentru că noi credem în Dumnezeu și nu putem modifica sau abandona învățăturile lor și ale acelor înțelepți străvechi.” Astfel de gânduri și conștientizări există în inimile tuturor oamenilor. În mod inconștient, cu toții sunt în continuare controlați și înrobiți de aceste elemente ale culturii tradiționale. De exemplu, atunci când un copil vede că ai în jur de 20 de ani și îți spune „unchi”, te simți mulțumit și satisfăcut. Dacă îți spune direct pe nume, te simți inconfortabil, crezând că acel copil este nepoliticos și ar trebui mustrat, iar atitudinea ta se schimbă. În realitate, indiferent dacă îți spune „unchi” sau pe nume, acest lucru nu are nicio legătură cu integritatea ta. De ce ești, așadar, nemulțumit când nu îți spune „unchi”? Pentru că ești stăpânit și influențat de cultura tradițională; aceasta s-a înrădăcinat preventiv în mintea ta și a devenit standardul tău de bază pentru a trata oamenii, evenimentele și lucrurile, precum și pentru a evalua și judeca toate lucrurile. Când standardul tău este greșit, poate natura acțiunilor tale să fie corectă? Cu siguranță că nu. Dacă ar fi comparată cu adevărul, cum ai trata această chestiune? Ți-ar păsa cum te numesc ceilalți? (Nu.) Desigur, asta dacă nu cumva te-ar insulta sau umili – în acest caz, te-ai simți cu siguranță inconfortabil; aceasta este o expresie normală a umanității. Cu toate acestea, dacă standardul tău de evaluare este reprezentat de cuvintele lui Dumnezeu, de adevăr sau de cultura venită de la Dumnezeu, atunci, indiferent dacă oamenii îți spun pe nume sau „unchi” sau „frate”, nu ai avea absolut nicio reacție. În această privință, poți urma obiceiurile locale. De exemplu, în China, când cineva îți spune „unchi”, simți că este respectuos față de tine, dar dacă ai merge într-o țară occidentală și cineva ți-ar spune „unchi”, te-ai simți stânjenit; ai prefera să ți se spună pe nume, considerând că este o formă de respect. În China, dacă o persoană mult mai tânără decât tine ți-ar spune pe nume, ai fi foarte nemulțumit, ai simți că nu ți-a respectat vârsta; te-ai simți foarte umilit și te-ai înfuria și chiar ai condamna persoana respectivă. Nu arată asta că există o problemă cu acest mod de gândire? Aceasta este problema pe care intenționez să o abordez.

Fiecare țară și fiecare etnie are propria cultură tradițională. Criticăm toate culturile tradiționale? Există o singură cultură care nu trebuie criticată. Puteți spune care este acea cultură? Vă voi da un exemplu. Dumnezeu l-a creat pe Adam; cine l-a numit pe Adam? (Dumnezeu.) Așadar, Dumnezeu a creat omenirea, iar atunci când interacționează cu ea, cum li se adresează oamenilor? (Spunându-le pe nume.) Corect, le spune pe nume. Dumnezeu îți dă un nume, iar acest nume are o semnificație în ochii lui Dumnezeu; servește ca denumire, ca apelativ. Când Dumnezeu îți dă o denumire, ți se adresează cu ea. Nu este aceasta o formă de respect? (Ba da.) Aceasta este cea mai bună formă de respect, un respect care se aliniază cel mai bine la adevăr și care este pozitiv. Acesta este standardul pentru a-i respecta pe oameni și vine de la Dumnezeu. Nu este aceasta o formă de cultură? (Este.) Ar trebui să milităm pentru această cultură? (Da.) Acest lucru vine de la Dumnezeu; Dumnezeu i se adresează unei persoane direct pe nume. Dumnezeu îți dă un nume, îți dă o denumire și apoi folosește această denumire pentru a te reprezenta și a ți se adresa. Acesta este modul în care Dumnezeu îi tratează pe oameni. Când Dumnezeu a creat o a doua persoană, cum a tratat-o? Dumnezeu l-a lăsat pe Adam să o numească. Adam a numit-o Eva. I s-a adresat Dumnezeu cu acest nume? Da. Așadar, aceasta este o cultură care vine de la Dumnezeu. Dumnezeu dă fiecărei ființe create o denumire, iar atunci când El i se adresează cu această denumire, atât oamenii, cât și Dumnezeu știu la cine se face referire. Acest lucru se numește respect, aceasta se numește egalitate, acesta este un standard pentru a evalua dacă o persoană este politicoasă, dacă există un simț al bunei cuviințe în umanitatea sa. Este corect? (Da.) Este, într-adevăr, corect. În Biblie, fie că se consemnează un anumit eveniment sau genealogia unei familii, toate personajele au nume, au denumiri. Cu toate acestea, există un lucru pe care nu sunt sigur dacă l-ați observat: Biblia nu folosește apelative precum „bunic”, „bunică”, „unchi”, „mătușă”, „unchi mai în vârstă”, „mătușă mai în vârstă” și așa mai departe; în Biblie se folosesc, pur și simplu, numele oamenilor. Ce puteți desprinde din acest lucru? Ceea ce Dumnezeu a stabilit pentru oameni, fie că este vorba de reguli sau legi, este, în termeni umani, un fel de tradiție care a fost transmisă între oameni. Și ce este această tradiție care a fost transmisă de Dumnezeu? Este ceva ce oamenii ar trebui să respecte: nu este nevoie de titluri ierarhice. În ochii lui Dumnezeu, nu există aceste titluri familiale întortocheate, cum ar fi „bunicul”, „bunica”, „unchiul mai în vârstă”, „unchiul mai tânăr”, „mătușa mai în vârstă”, „mătușa mai tânără” și așa mai departe. De ce sunt oamenii atât de preocupați de aceste formule de adresare și apelative ierarhice? Ce înseamnă acest lucru? Dumnezeu detestă cel mai mult aceste lucruri. Cei de teapa Satanei sunt întotdeauna cei care se agită în legătură cu acestea. În ceea ce privește această cultură tradițională, există un fapt foarte real legat de Dumnezeu: Dumnezeu a creat întreaga omenire și El știe clar câte familii și câți urmași poate avea o persoană; nu este nevoie de nicio ierarhie. Dumnezeu spune pur și simplu să fii roditor și să te înmulțești, să îți faci familia prosperă – asta este tot ce trebuie să reții. Câți urmași are fiecare generație și câți urmași au acei urmași – atât, nu este nevoie de ierarhie. Generațiile ulterioare nu au nevoie să știe cine au fost strămoșii lor și nici nu trebuie să construiască săli sau temple ancestrale, cu atât mai puțin să le ofere jertfe sau să li se închine. Biblia consemnează că toți cei care cred în Dumnezeu și Îl urmează, cei care cred în Iahve, aduc ofrande înaintea altarului. Toți membrii unei familii vin înaintea lui Dumnezeu și aduc ofrande. Acest lucru este diferit în cazul chinezilor, unde fiecare familie are o sală ancestrală plină de tăblițe memoriale pentru stră-stră-străbunici și stră-străbunici. În locul unde Dumnezeu Și-a început lucrarea, acestea nu există. Cu toate acestea, alte locuri îndepărtate de lucrarea lui Dumnezeu sunt controlate de Satana și de spiritele rele. În aceste țări budiste, aceste practici satanice prosperă. Acolo, oamenii trebuie să se închine strămoșilor lor și totul trebuie raportat la familie, totul trebuie transmis strămoșilor familiei; chiar dacă cenușa strămoșilor nu mai există, generațiile următoare trebuie să ofere tămâie și să-și plece capul. În vremurile moderne, unii oameni care au fost expuși la idei occidentale și mai noi și care s-au eliberat de legăturile familiale tradiționale nu-și doresc să rămână în astfel de familii. Ei se simt ferm și rigid controlați de astfel de familii, bătrânii din familie intervenind în aproape orice problemă, mai ales când vine vorba de căsătorie. În China, astfel de lucruri nu sunt neobișnuite. Satana îi face pe oameni să se concentreze asupra etății, iar acest concept pare să fie acceptat cu ușurință de oameni, care cred: „Fiecare generație are rangul ei; cei din vârf sunt strămoșii noștri. Odată ce este menționat cuvântul «strămoș», oamenii ar trebui să îngenuncheze și să li se închine ca unor zei.” Încă din copilărie, oamenii sunt influențați, condiționați și educați de familie în acest fel; mințile lor tinere sunt inoculate cu un singur lucru: că nu se poate trăi în această lume fără o familie și că a-ți părăsi familia sau a rupe legăturile de familie este o ofensă condamnabilă din punct de vedere moral. Ce înseamnă o ofensă condamnabilă din punct de vedere moral? Înseamnă că, dacă nu-ți asculți familia, ești un copil nefilial, iar a fi nefilial înseamnă că nu ești om. Prin urmare, majoritatea oamenilor nu îndrăznesc să rupă aceste cătușe familiale. Poporul chinez este puternic condiționat, influențat și controlat de ierarhie, precum și de concepte precum „Cele trei ascultări și cele patru virtuți” și „Cele trei legături fundamentale și cele cinci virtuți constante”. Tinerii care nu se adresează în mod corespunzător bătrânilor lor, spunându-le, de exemplu, „unchi”, „mătuși”, „bunic” sau „bunică”, sunt adesea acuzați că sunt nepoliticoși și inculți. Ce înseamnă asta? Înseamnă că în acest grup etnic, în această societate, ești considerat inferior, pentru că nu respecți normele sociale, că ești incult și lipsit de valoare. Ceilalți sunt bine îmbrăcați, iscusiți în a se preface și vorbesc manierat și cu grație; ei au o vorbă dulce, în timp ce tu nu știi nici măcar să-i spui cuiva „unchi” sau „mătușă”. Oamenii vor spune despre tine că ești incult și te vor privi cu dispreț oriunde te-ai duce. Acesta este genul de ideologie cu care sunt inoculați chinezii. Unii copii care nu știu cum să se adreseze oamenilor vor fi aspru certați sau chiar bătuți de părinții lor. În timp ce îi bat, unii părinți le spun: „Ești nepoliticos, lipsit de valoare și incult. Aș putea chiar să te omor în bătaie! Nu faci altceva decât să mă faci de râs și astfel, îmi pierd onoarea în fața oamenilor!” Doar pentru că acel copil nu știe cum să se adreseze celorlalți, părinții fac lucrurile să pară mai grave decât sunt de dragul propriei lor imagini, bătându-l crunt pe copil. Ce fel de comportament este acesta? Este o absurditate! V-ați fi dat seama de aceste lucruri dacă nu aș fi avut părtășie în acest fel? Poți, prin fenomenele pe care le observi în viața reală, citind cuvintele lui Dumnezeu sau prin propriile experiențe, să vezi treptat și puțin câte puțin aceste chestiuni și apoi să îți schimbi direcția vieții, modificând cursul drumului pe care te afli? Dacă nu puteți, vă lipsește intuiția. În toate chestiunile, folosirea cuvintelor lui Dumnezeu, a lucrării și a cerințelor Lui ca standard este cea mai corectă abordare, este fără greșeală – nu încape îndoială. Tot ceea ce vine de la Satana, indiferent cât de mult se aliniază la noțiunile sau gusturile umane, indiferent cât de decent pare, nu este adevărul, ci un lucru fals.

Scopul relatării acestei povești este de a vă lămuri, de a vă face să înțelegeți ce este adevărul, ce câștigă oamenii prin credința în Dumnezeu, ce înseamnă pentru Dumnezeu să îi facă pe oameni să își schimbe firile și să obțină adevărul și dacă adevărul rostit de Dumnezeu și cerințele Sale au vreo legătură cu ceea ce ar putea concepe cineva sau cu gândurile, perspectivele și diversele înțelegeri care sunt obținute prin educație și condiționarea din mediul național și social al cuiva. Ar trebui să disecați și voi înșivă aceste chestiuni. Astăzi, exemplul nostru a acoperit doar un singur aspect. De fapt, lucrurile din cultura tradițională nu lipsesc din inima niciunei persoane. Unii oameni spun: „Din moment ce suntem meniți să respingem ierarhia, asta înseamnă că aș putea să le spun părinților mei pe nume?” Este acest lucru în regulă? Dacă le spui părinților tăi „mamă” și „tată”, înseamnă că încă respecți ierarhia și că ai revenit la cultura tradițională? Nu. Părinții ar trebui să fie în continuare numiți așa cum trebuie; a-i numi „mamă” și „tată” este modul în care Dumnezeu îi pune pe oameni să li se adreseze. Așa se cuvine să li se spună; este la fel cum îți spun părinții tăi „copil”, „fiu” sau „fiică”. Așadar, ce ar trebui să înțelegeți în primul rând prin faptul că Eu vă spun această poveste? Ce problemă abordează ea în principal? (Standardul nostru de judecată a lucrurilor trebuie să se schimbe; totul trebuie judecat în funcție de cuvintele și de cerințele lui Dumnezeu.) Așa este. Nu inventați orbește lucruri. Oamenii vor întotdeauna să își creeze propriul „adevăr”. Ori de câte ori vor să facă ceva, ei vin cu un set de argumente și teorii, apoi cu un set de metode și le pun în aplicare indiferent de corectitudinea lor. Practică acest lucru ani de zile, ținându-se de el cu obstinație, indiferent dacă dă vreun rezultat și totuși continuă să se simtă binevoitori, drepți și buni. Ei cred că lucrurile pe care le trăiesc sunt bune și că asta le aduce laude și admirație și ajung să creadă din ce în ce mai mult că sunt grozavi. Oamenii nu meditează niciodată, nu încearcă să deslușească sau să caute care sunt cerințele lui Dumnezeu pentru fiecare chestiune, care sunt principiile de acțiune pentru a realiza fiecare lucru și dacă au dat dovadă de loialitate față de însărcinarea dată de Dumnezeu în procesul de a-și face datoria. Nu meditează la aceste lucruri; ei cugetă doar la acele chestiuni întortocheate și ticăloase – nu este aceasta implicare în ticăloșie? (Ba da.) Oricine este blând în exterior, se comportă corespunzător, este educat și respectă normele sociale, este plin de vorbe despre bunăvoință, dreptate, decență, înțelepciune și credibilitate, care vorbește cu o eleganță rafinată și spune lucruri care sună plăcut – observați dacă o astfel de persoană practică sau nu adevărul. Dacă nu practică niciodată adevărul, atunci nu este altceva decât un om ipocrit care mimează bunătatea; este exact ca Daming, și cu nimic mai diferit. Ce fel de oameni sunt aceia care se concentrează doar să aibă un comportament bun și îl folosesc pentru a-i determina pe alții, prin amăgire, să îi laude și să îi admire? (Ipocriți.) Au acești oameni înțelegere spirituală? (Nu.) Pot oamenii care nu au înțelegere spirituală să practice adevărul? (Nu.) De ce nu pot? (Ei nu înțeleg ce este adevărul, așa că adoptă doar un comportament exterior bun și lucruri pe care oamenii le consideră bune ca fiind adevărul și le practică.) Aceasta nu este ideea principală. Oricât de puțin înțeleg adevărul, oare nu cunosc, totuși, câteva principii evidente în a face lucruri? Atunci când le spui cum să își îndeplinească datoria, pot să nu înțeleagă? Astfel de oameni au o singură caracteristică: nu au nicio intenție de a pune în practică adevărul. Indiferent ce spui, nu te vor asculta; vor face și vor spune ce vor ei. În ultima vreme, am vorbit frecvent despre diferitele manifestări ale antihristului. Priviți-i pe cei din jurul vostru: vedeți cine a dat dovadă de o oarecare schimbare și cui nu i s-au schimbat defel comportamentul și principiile de acțiune, ale cui inimi rămân nemișcate indiferent de modul în care aveți părtășie cu ei și care tot nu se schimbă sau nu intenționează să se schimbe și continuă să acționeze după bunul lor plac, chiar dacă sunt capabili să facă legătura între conținutul părtășiei voastre și ei înșiși. Ați întâlnit astfel de oameni? Ați întâlnit, nu-i așa? De ce sunt înlăturați unii conducători și lucrători din rolurile lor? Pentru că nu practică adevărul, nu fac o lucrare adevărată. Ei înțeleg tot felul de doctrine și persistă în propriile lor căi. Indiferent de modul în care ai părtășie despre adevărurile-principii, ei continuă să aibă setul lor de reguli, se agață de propriile opinii și nu ascultă pe nimeni. Fac pur și simplu ce vor – tu spui un lucru, ei fac altul. Conducătorii și lucrătorii de acest fel ar trebui îndepărtați, nu-i așa? (Corect.) Într-adevăr, ar trebui. Pe ce cale se află acești oameni? (Pe calea unui antihrist.) Mergând pe calea unui antihrist, dacă vor avea suficient timp, vor deveni ei înșiși antihriști. Este doar o chestiune de cât va dura. Dacă, indiferent cât de mult ai părtășie despre adevăr, ei tot nu-l acceptă și nu se schimbă deloc, atunci este cu adevărat problematic, iar ei au devenit deja antihriști.

Ce v-a inspirat cel mai mult din povestea relatată astăzi? Ar trebui să fie faptul că oamenii deviază ușor. De ce se rătăcesc ușor oamenii? În primul rând, au firi corupte; în al doilea rând, indiferent de vârstă, oamenii nu au făcut tabula rasa în gândurile și în adâncul inimii lor. Deci, ce indicii vă dă această poveste? Oamenii se rătăcesc ușor – acesta este primul. În al doilea rând, au tendința de a adera la ceea ce cred că este bun și corect ca și cum ar fi adevărul, tratând cunoștințele biblice și doctrinele spirituale ca pe niște cuvinte ale lui Dumnezeu pe care să le pună în practică. După ce v-ați dumirit în legătură cu aceste două aspecte, ce înțelegere, idei sau planuri noi aveți pentru calea pe care ar trebui să o urmați și pentru fiecare sarcină pe care trebuie să o îndepliniți în viitor? (Atunci când vom face ceva în viitor, nu ar trebui să acționăm în funcție de ceea ce credem că este corect. Mai întâi, ar trebui să socotim dacă ale noastre gânduri se aliniază la ceea ce dorește Dumnezeu și dacă ele corespund cerințelor Sale. Ar trebui să găsim principii de practică în cuvintele lui Dumnezeu și apoi să purcedem. Doar în acest fel ne putem asigura că practicăm adevărul și că drumul pe care îl urmăm în credința noastră în Dumnezeu este corect.) Trebuie să depuneți eforturi cu privire la cuvintele lui Dumnezeu. Încetează să mai faci presupuneri. Nu ai înțelegere spirituală; calibrul tău este slab și, oricât de grandioase ar fi ideile pe care le ai, ele nu reprezintă adevărul. Chiar dacă ești convins că ceea ce ai făcut este fără cusur și corect, ar trebui totuși să prezinți fapta fraților și surorilor pentru părtășie și verificare sau să o raportezi la cuvintele relevante ale lui Dumnezeu. Poți obține perfecțiunea în acest fel? Nu neapărat; încă poți să deviezi în practica ta dacă nu ai priceput pe deplin adevărurile-principii și sursa a ceea ce a spus Dumnezeu. Acesta este un aspect. Care este al doilea? Dacă oamenii se îndepărtează de cuvintele lui Dumnezeu, indiferent cât de raționale sau agreabile pot părea acțiunile lor, ele nu pot înlocui adevărul. Orice lucru care nu poate înlocui adevărul nu este adevărul și nici nu este un lucru pozitiv. Dacă nu este un lucru pozitiv, ce este? Cu siguranță nu este ceva care Îl mulțumește pe Dumnezeu și nici nu este în concordanță cu adevărul; este un lucru pe care Dumnezeu îl condamnă. Care vor fi consecințele dacă faci ceva ce Dumnezeu condamnă? Îl vei determina pe Dumnezeu să te deteste. Toate lucrurile care nu vin de la Dumnezeu sunt lucruri negative, ele vin de la Satana. Este posibil ca unele persoane să nu înțeleagă asta; lasă acest lucru să vină treptat, pe măsură ce dobândești experiență.

Astăzi, am criticat solemn un lucru; ce anume? Faptul că ne adresăm unei scroafe bătrâne cu numele de „Mătușa-Porc”, nu-i așa? Este rușinos să numești o scroafă „Mătușa-Porc”? (Da.) Este o chestiune rușinoasă. Oamenii vor întotdeauna să aibă un titlu onorific. De unde vine această „onoare”? La ce se referă „onoarea”? Este vorba despre etate? (Da.) Să vrei mereu să fii considerat mai în vârstă, să te concentrezi mereu asupra etății – este bine? (Nu.) De ce nu este bine să te concentrezi asupra ei? Ar trebui să analizezi care este semnificația concentrării asupra etății. Este atât de simplu să spui așa: „Dumnezeu nu le permite oamenilor să se concentreze asupra etății, așa că de ce discuți fără rost despre asta? Spui aiureli în timp ce pretinzi că ești civilizat. Nu iei niciodată în considerare interesele casei lui Dumnezeu când îți îndeplinești datoria, trădându-le întotdeauna pentru propriile interese. Atunci când este vorba de propriile interese, nu vei ezita să trădezi interesele casei lui Dumnezeu. Pe cine încerci să păcălești comportându-te ca o persoană bună? Ești demn de a fi considerat bun?” Ar fi acceptabil să spui așa? (Da.) Ce ar trebui spus, ca să sune și mai dur? „Ce tot bălmăjești? Ești doar un porc prost, un imbecil, fără niciun fel de înțelegere a adevărului. Drept cine te dai? Ai fost educat, ești cultivat și crezi în Dumnezeu. Ai citit atâtea cuvinte de-ale lui Dumnezeu și tot consideri că tu crezi în Dumnezeu destul de bine. Dar, în cele din urmă, nici măcar nu știi ce înseamnă să practici adevărul. Nu ești oare doar un porc prost, un idiot în toată regula?” Asta e tot în legătură cu această poveste. Să ne întoarcem acum la subiectul principal al părtășiei.