O disecare a modului în care antihriștii sunt ticăloși, perfizi și înșelători

Ultima dată am avut părtășie despre a șaptea manifestare a antihriștilor – ei sunt ticăloși, perfizi și înșelători. Am avut de două ori părtășie despre acest aspect. Prima discuție a fost despre natura ticăloasă a antihriștilor – pe ce am pus accentul în acea discuție? (Ostilitatea și ura față de adevăr.) Antihriștii sunt ostili față de adevăr și îl detestă, urăsc toate lucrurile pozitive care sunt conforme cu adevărul și cu Dumnezeu, aceasta fiind prima și principala manifestare a ticăloșiei lor. Prima discuție a fost despre ceea ce detestă antihriștii. Oamenii obișnuiți detestă lucrurile negative și forțele ticăloase; ei detestă lucrurile murdare, întunecate și ticăloase. În schimb, cea mai puternică dovadă a primei manifestări a naturii ticăloase a unui antihrist este faptul că ei nu detestă lucrurile negative, ci detestă toate lucrurile pozitive legate de adevăr și de Dumnezeu, aceasta fiind prima dovadă puternică privind ticăloșia lor. Cea de-a doua discuție a noastră s-a referit la a doua dovadă puternică privind manifestările ticăloșiei unui antihrist. Dacă detestă lucrurile pozitive, ce iubește el? (Lucrurile negative.) Ce iubesc oamenii cu umanitate normală? Iubesc dreptatea, bunătatea și frumusețea, alături de dragostea, răbdarea și toleranța legate de umanitate, precum și bunul simț și cunoștințele pozitive și benefice oamenilor și toate lucrurile pozitive de la Dumnezeu, inclusiv legile și regulile stabilite de El pentru toate lucrurile, legile și decretele administrative ale lui Dumnezeu și toate adevărurile și modurile de viață exprimate de El, precum și alte lucruri legate de Dumnezeu. Natura ticăloasă a unui antihrist este contrară acestora; lui nu-i plac aceste lucruri – ce-i plac? (Minciunile și vicleșugurile.) Așa e, îi plac minciunile și vicleșugurile, alături de conspirații și comploturi, diverse mijloace pentru interacțiuni lumești, flatarea oamenilor, lingușirea, precum și vrajba, statutul și autoritatea. Iubește toate aceste lucruri negative care sunt contrare adevărului și lucrurilor pozitive, fapt care demonstrează exact natura ticăloasă a antihriștilor. Nu sunt convingătoare aceste dovezi? (Ba da.) Deși toate aceste dovezi sunt convingătoare, există doar două părți care încă nu pot fi considerate complete. Astăzi vom continua discuția despre al treilea aspect al modului în care antihriștii sunt ticăloși, perfizi și înșelători. Această a treia parte este cu siguranță diferită de prima și a doua parte, dar are legătură cu ele. Cum are legătură? Toate cele trei părți discută despre această esență – natura ticăloasă a antihriștilor. În ce sens este diferită? În această parte, lucrurile îndrăgite și necesare pentru natura lor ticăloasă, precum și cele pe care le urăsc sunt diferite de ceea ce am discutat în cele două părți anterioare – conținutul este diferit. Această diferență nu înseamnă că antihriștilor le plac și anumite lucruri pozitive sau că urăsc și unele lucruri negative; în schimb, constă într-o altă latură, care nu se referă doar la ceea ce iubesc sau au ei nevoie, ci cuprinde ceea ce prețuiește această forță ticăloasă a antihriștilor – altfel spus, ce slăvesc sau admiră ei. Unii oameni ar putea spune: „Termeni precum «prețuiesc», «slăvesc» și «admiră» ar trebui folosiți pentru interpretări ale lucrurilor pozitive, deci cum pot fi aplicați antihriștilor? Sunt acești termeni adecvați?” Acești termeni nu sunt nici elogiatori, nici jignitori – sunt neutri. Prin urmare, folosirea lor aici nu încalcă niciun principiu și este permisă.

III. O disecare a lucrurilor pe care antihriștii le venerează și le admiră

Ce venerează și admiră antihriștii? În primul rând, cu siguranță nu venerează adevărul, pe Dumnezeu sau nimic din ce este frumos sau bun în legătură cu Dumnezeu. Deci ce anume venerează? Aveți vreo idee? Lăsați-Mă să vă dau un indiciu. Acei oameni din religie care cred în Domnul, cum s-au cufundat în creștinism? De ce sunt caracterizați acum ca o religie, ca o confesiune și nu ca biserica lui Dumnezeu, casa lui Dumnezeu sau obiectul lucrării Lui? Au învățături religioase; compilează într-o carte, în materiale didactice lucrarea pe care a făcut-o cândva Dumnezeu și cuvintele pe care le-a rostit El cândva, apoi deschid școli și recrutează și instruiesc diverși teologi. Ce studiază acești teologi? Studiază oare adevărul? (Nu.) Atunci ce studiază? (Cunoștințe teologice.) Studiază cunoștințe și teorii teologice, care nu au nicio legătură cu lucrarea lui Dumnezeu sau cu adevărul rostit de El. Înlocuiesc cuvintele lui Dumnezeu și lucrarea Duhului Sfânt cu niște cunoștințe teologice și așa se cufundă în creștinism sau catolicism. Ce se apreciază în cadrul religiei? Dacă mergi la o biserică și cineva întreabă de cât timp crezi în Dumnezeu și tu spui că abia ai început să crezi, nu-ți va acorda nicio atenție. Dar dacă intri cu o Biblie și spui: „Tocmai am absolvit cutare seminar teologic”, îți va da un loc de cinste. Dacă ești un credincios laic, nu-și va bate capul cu tine decât dacă ai un statut social important. Acesta este creștinismul și așa este lumea religioasă. Cei din biserici care predică și au statut, poziție și prestigiu sunt un grup de oameni instruiți în seminare teologice să aibă cunoștințe și teorii teologice și constituie, în esență, organizația principală care susține creștinismul. Creștinismul îi instruiește pe astfel de oameni să urce pe scenă și să predice, să răspândească Evanghelia și să facă lucrare peste tot. Ei sunt de părere că, datorită talentelor precum acești studenți la teologie, pastori predicatori și teologi, existența creștinismului este asigurată până în prezent, iar acești oameni devin valoarea și capitalul existenței creștinismului. Dacă pastorul unei biserici este absolvent al unui seminar teologic, discută bine despre Biblie, a citit câteva cărți spirituale și are cunoștințe și elocvență, atunci acea biserică va fi frecventată de mulți enoriași și va deveni mult mai faimoasă decât altele. Ce prețuiesc acești oameni din creștinism? Cunoștințele, cunoștințele teologice. De unde vin aceste cunoștințe? Nu sunt transmise din vremuri străvechi? Au existat scripturi din vremuri străvechi, transmise din generație în generație, și așa le citește și le învață toată lumea până în ziua de azi. Oamenii împart Biblia în diverse secțiuni, compilează versiuni diferite și încurajează studiul și învățarea, dar studiul Bibliei de către ei nu are drept scop înțelegerea adevărului pentru a-L cunoaște pe Dumnezeu, nici înțelegerea intențiilor lui Dumnezeu pentru a se teme de El și a se feri de rău; în schimb, este realizat pentru a studia cunoștințele și tainele Bibliei, pentru a-și da seama ce evenimente au împlinit o anumită profeție din Apocalipsa, într-un anumit moment, și când vor veni marile dezastre și Mileniul – studiază aceste lucruri. Studiul lor are legătură cu adevărul? (Nu are.) De ce studiază ei lucruri care nu au nicio legătură cu adevărul? Deoarece cu cât studiază mai mult, cu atât simt că înțeleg mai multe și cu cât sunt înzestrați cu mai multe cuvinte și doctrine, cu atât calificările lor devin mai mari. Cu cât calificările lor sunt mai mari, cu atât simt că abilitățile lor sunt mai mari și cu atât mai mult cred că vor fi, în cele din urmă, binecuvântați în credința lor, că vor merge la Ceruri după moarte sau că viii vor fi ridicați în văzduh pentru a-L întâlni pe Domnul. Acestea sunt noțiunile lor religioase, nefiind deloc conforme cuvintelor lui Dumnezeu.

Toți pastorii și prezbiterii lumii religioase sunt oameni care studiază cunoștințele biblice și teologia; sunt farisei ipocriți care se împotrivesc lui Dumnezeu. Prin ce se deosebesc ei așadar de antihriștii ascunși în biserică? Să vorbim în continuare despre legătura dintre aceștia. Sunt cu adevărat credincioși cei din creștinism și catolicism care studiază Biblia, teologia și chiar istoria lucrării lui Dumnezeu? Sunt ei diferiți de credincioșii și adepții lui Dumnezeu despre care vorbește El? În ochii lui Dumnezeu, sunt oare credincioși? Nu, ei studiază teologia, Îl studiază pe Dumnezeu, dar nu-L urmează și nu sunt martori pentru El. Îl studiază pe Dumnezeu la fel cum studiază alții istoria, filosofia, dreptul, biologia sau astronomia. Doar că nu le plac alte materii sau știința – le place îndeosebi să studieze teologia. Care este rezultatul căutării lor de frânturi și fragmente din lucrarea lui Dumnezeu pentru a-L studia? Pot descoperi existența lui Dumnezeu? Nu, niciodată. Pot să înțeleagă intențiile Lui? (Nu.) De ce? Pentru că trăiesc prin cuvinte, prin cunoaștere, prin filosofie, prin mintea umană și prin gândurile umane; nu-L vor vedea niciodată pe Dumnezeu, nici nu vor fi luminați de Duhul Sfânt. Cum îi clasifică Dumnezeu? Ca neîncrezători, ca non-credincioși. Acești non-credincioși și neîncrezători se amestecă în așa-zisa comunitate creștină, purtându-se ca niște credincioși în Dumnezeu, ca niște creștini, dar, în realitate, Îl venerează ei cu adevărat pe Dumnezeu? Au o supunere adevărată? (Nu.) De ce? Un lucru este cert: mulți dintre ei nu cred în existența lui Dumnezeu în inimile lor; nu cred că Dumnezeu a creat lumea și că este suveran peste toate lucrurile și cred și mai puțin că Dumnezeu poate deveni trup. Ce înseamnă această lipsă de credință? Înseamnă că se îndoiesc și tăgăduiesc. Ba chiar adoptă o atitudine de a nu spera că profețiile rostite de Dumnezeu, în special cele referitoare la dezastre, se vor împlini sau vor avea loc. Aceasta e atitudinea lor față de credința în Dumnezeu și este esența și adevărata față a așa-zisei lor credințe. Acești oameni Îl studiază pe Dumnezeu fiindcă sunt interesați îndeosebi de subiectul și cunoașterea teologiei și de faptele istorice ale lucrării lui Dumnezeu; sunt, pur și simplu, un grup de intelectuali care studiază teologia. Acești intelectuali nu cred în existența lui Dumnezeu, deci cum reacționează când El vine să lucreze, când cuvintele Lui se împlinesc? Care este prima lor reacție când aud că Dumnezeu a devenit trup și a început o nouă lucrare? „Imposibil!” Condamnă orice persoană care predică noul nume al lui Dumnezeu și noua Lui lucrare și chiar vor să o omoare sau să o elimine. Ce fel de manifestare este aceasta? Nu este manifestarea unui antihrist tipic? Ce diferență există între ei și fariseii, preoții cei mai de seamă și cărturarii din vechime? Sunt ostili față de lucrarea lui Dumnezeu, față de judecata Lui din zilele de pe urmă, față de întruparea lui Dumnezeu și, chiar mai mult, sunt ostili față de împlinirea profețiilor Lui. Ei cred: „Dacă nu devii trup, dacă ești în forma unui corp spiritual, atunci ești dumnezeu; dacă ești întrupat și devii o persoană, atunci nu ești dumnezeu și nu te recunoaștem.” Ce implică acest lucru? Înseamnă că, atât timp cât sunt aici, nu-I vor permite lui Dumnezeu să devină trup. Nu este acesta un antihrist tipic? E un veritabil antihrist. Lumea religioasă ia parte la acest tip de argument? Vocea acestui argument este răsunătoare și foarte puternică, spunând: „Întruparea lui dumnezeu este greșită și imposibilă! Dacă el este întrupat, atunci sigur este fals!” Există și unii care spun: „Ei cred în mod clar într-o ființă umană; sunt doar induși în eroare!” În cazul în care pot spune asta, dacă ar fi fost prezenți pe vremea când Domnul Isus S-a arătat și a lucrat acum 2000 de ani, n-ar fi crezut în El. Acum cred în Domnul Isus, dar, de fapt, cred doar în numele Domnului Isus, în cele două cuvinte, „Domnul Isus”, crezând într-un dumnezeu nedeslușit din ceruri. Prin urmare, nu sunt credincioși în Dumnezeu, sunt neîncrezători. Nu cred în existența lui Dumnezeu, în întruparea Lui, în lucrarea Lui de creație și, cu atât mai puțin, în lucrarea Lui de răscumpărare a întregii omeniri prin răstignirea pe cruce. Teologia pe care o studiază este un fel de teorie sau teză religioasă, nimic mai mult decât sofisme aparent plauzibile, care îi induc pe oameni în eroare. Ce legătură inevitabilă au acești așa-ziși intelectuali teologici din creștinism cu antihriștii din biserica noastră? Care este legătura dintre diversele lor comportamente și natura-esența antihriștilor despre care discutăm? De ce vorbim despre ei? Să nu vorbim deocamdată despre cei din creștinism; în schimb, să vedem cum tratează adevărul cei clasificați drept antihriști și, din atitudinea lor față de adevăr, să vedem ce prețuiesc ei cu adevărat. În primul rând, după ce pricep unele adevăruri, cum le înțeleg ei? Cum tratează aceste adevăruri? Care este atitudinea lor față de acceptarea acestor adevăruri? Oare acceptă ei aceste cuvinte drept calea lor de practică sau și le însușesc drept un fel de teorie, apoi le predică altora? (Le tratează drept un fel de teorie de predicat.) Le tratează drept un fel de teorie de învățat, de analizat și de studiat și, după ce le studiază, le învață în mintea și în gândurile lor; le țin minte, pot discuta despre ele și vorbesc fluent despre ele, apoi fac paradă cu ele peste tot. Oricât de mult ar vorbi, există un lucru pe care nu-l poți vedea; și anume că, oricât de multă doctrină rostesc, oricât de bine vorbesc, indiferent cu câți oameni vorbesc, cât de fluent, cât de mult conținut spun sau dacă acesta este în concordanță cu adevărul, nu poți vedea niciun rezultat din acestea – nu poți vedea practica lor. Ce indică acest lucru? Faptul că nu acceptă adevărul. În ce au transformat ei adevărul? Într-un instrument pentru a se mândri. De exemplu, Dumnezeu le spune oamenilor să fie onești și explică manifestările pe care le are o persoană onestă, cum ar trebui ea să vorbească, să acționeze și să-și facă datoria. După ce ascultă asta, care este reacția lor? Ce impact au aceste cuvinte asupra lor? În primul rând, nu acceptă niciodată aceste cuvinte. Care este atitudinea lor? „Înțeleg: oamenii onești nu mint, oamenii onești spun adevărul altora și își pot deschide inimile, oamenii onești își îndeplinesc îndatoririle cu loialitate, nu superficial.” Păstrează aceste cuvinte ca pe o teorie în inimile lor. Poate acest gen de teorie, odată ce prinde rădăcini în inimile lor, să-i schimbe? (Nu.) Atunci de ce o mai țin minte? Le place corectitudinea acestor cuvinte și folosesc aceste teorii corecte pentru a se „ambala” frumos, obținând o stimă mai mare din partea celorlalți. Ce anume stimează mult oamenii? Capacitatea lor de a rosti cuvintele potrivite în mod fluent și pe îndelete – asta își doresc acești oameni. După ce au auzit aceste cuvinte, le-au luat în serios? (Nu.) De ce nu? Cum vă puteți da seama? (Nu le practică.) De ce nu le practică? În inimile lor, își spun: „Deci acestea sunt cuvintele lui dumnezeu? E simplu, le țin minte după ce le-am auzit o dată. Pot recita cum ar trebui să acționeze o persoană onestă după ce am auzit o singură dată; voi încă trebuie să luați notițe și să chibzuiți la asta, dar eu nu!” Consideră cuvintele lui Dumnezeu un fel de teorie sau cunoaștere; nu chibzuiesc cum să fie o persoană onestă în inimile lor, nu se compară cu aceasta, nu-și examinează acțiunile pentru a vedea cum nu reușesc să fie o persoană onestă sau ce acțiuni întreprinse de ei contravin principiilor de a fi o persoană onestă și nu-și spun niciodată: „Acestea sunt cuvintele lui Dumnezeu, așa că sunt adevărul. Oamenii ar trebui să fie onești, deci cum ar trebui să se comporte cineva pentru a fi o persoană onestă? Cum mă pot comporta pe placul lui Dumnezeu? Ce fapte ale mele sunt necinstite? Ce comportamente nu sunt cele ale unei persoane oneste?” Oare gândesc așa? (Nu.) Ce cred ei atunci? Cred: „Deci aceasta este o persoană onestă? Acesta e adevărul? Nu este doar o teorie, un slogan? Trebuie doar să adopt un ton moralizator, nu-i nevoie să-l pun în practică.” De ce nu-l pun ei în practică? Au următoarea impresie: „Dacă le-aș spune altora ce este în inima mea, nu m-aș da singur în vileag? Dacă mă dau în vileag și ceilalți îmi văd adevărata față, vor mai avea o părere bună despre mine? Dacă vorbesc, vor mai asculta ceilalți? Sensul cuvintelor lui dumnezeu este că o persoană onestă nu poate minți; fără să mintă, ar mai exista intimitate în inimile oamenilor? Nu le-ar permite celorlalți să le vadă adevărata față? N-ar fi o nesăbuință să trăiești așa?” Acesta este punctul lor de vedere. Înseamnă că, atunci când acceptă o teorie pe care o consideră corectă, încep să aibă idei în sinea lor. Care sunt aceste idei? De ce spun că sunt ticăloși? Ei analizează mai întâi efectele pe care le pot avea aceste cuvinte asupra lor, avantajele și dezavantajele pe care le prezintă. După ce analizează cuvintele și realizează că nu sunt în avantajul lor, își spun: „Nu pot practica așa, nu o voi face, nu sunt atât de nesăbuit, nu voi fi la fel de nesăbuit și credul ca voi! Trebuie să rămân în orice moment la propriile idei și să-mi păstrez propriile opinii. Poate că tu ai o mie de planuri, dar eu am o singură regulă; nu pot să dau în vileag uneltirea din inima mea – să fii o persoană onestă este pentru neghiobi!” Într-o privință, ei neagă că toate cuvintele lui Dumnezeu sunt adevărul; în alta, țin minte câteva fraze relativ esențiale pentru a se „ambala” frumos, făcându-i pe ceilalți să-i vadă mai mult ca pe niște credincioși autentici în Dumnezeu, ca pe niște persoane spirituale. Acestea sunt calculele din inima lor.

Din reacția pe care o au antihriștii față de adevăr după ce-l aud, este evident că nu sunt interesați de adevăr și că nu-l iubesc. Ce iubesc ei? Iubesc cunoștințele teoretice corecte, noi și oarecum mai rafinate, care îi pot „ambala” mai frumos, mai onorabil și cu mai multă demnitate și care îi determină pe oameni să-i venereze mai mult. Nu este o ticăloșie? (Ba da.) Ce anume constituie o ticăloșie? Indiferent despre care aspect al adevărului are părtășie, un antihrist poate mereu să evoce o serie de teorii aparent plauzibile sau cuvinte corecte pentru a-i induce în eroare pe oameni și a-i face să-l urmeze, fiind la fel de ticălos ca Satana. Ticăloșia unui antihrist se manifestă prin uneltirile lui ticăloase, prin premeditări și printr-o serie completă de planuri, dorind să fluture stindardul citirii cuvintelor lui Dumnezeu pentru a găsi o bază teoretică pe care să-și înfăptuiască ticăloșia; aceasta este ticăloșia antihristului. El scoate cuvintele lui Dumnezeu din context doar pentru a-i induce pe oameni în eroare și pentru a se da mare. Când ascultă părtășii și predici și aude o frază nouă pe care-o poate folosi, o notează imediat. Oamenii neghiobi văd acest comportament și își spun în sinea lor: „Cât de înfometat și însetat după dreptate este, încât își ia notițe oricând aude o predică și câtă înțelegere spirituală trebuie să aibă, întrucât își notează fiecare aspect crucial!” Modul lor de a lua notițe este la fel ca al altora? Nu, nu este. Unii oameni iau notițe deoarece gândesc: „Aceasta e o afirmație bună. Nu o înțeleg, așa că trebuie să o notez și să o aplic mai târziu în practică, astfel încât să am o cale și principii în practica mea.” Antihristul gândește oare așa? Care este motivația lui? Își spune: „Am notat astăzi un adevăr pe care niciunul dintre voi nu l-a auzit și nu-l voi spune nimănui, nici nu voi avea părtășie despre el cu alții – l-am notat și într-o zi vă voi spune totul despre el, mă voi lăuda, ca să vă anunț că înțeleg adevărul și toată lumea își va arăta aprobarea.” Poate crezi că antihriștii iubesc adevărul și sunt însetați de el fiindcă iau notițe în acest fel, iar notițele lor sunt destul de exacte, dar ce se întâmplă după ce termină de luat notițe? Își închid carnetul și atât. Când devin predicatori într-o zi și nu știu despre ce să predice, își răsfoiesc rapid carnetul, organizează conținutul predicii, îl citesc, îl memorează și îl scriu din memorie până când este totul clar în mintea lor. Doar atunci se simt „siguri pe ei înșiși”, crezând că dețin în sfârșit „adevărul” și pot spune vorbe goale oriunde merg. O caracteristică a ceea ce rostesc acești oameni este că toate sunt doctrine, argumente și reglementări goale. Când ai anumite dificultăți sau descoperi probleme și cauți soluții din partea lor, ei continuă să-ți ofere doar o grămadă de doctrine, vorbind clar și logic. Dacă îi întrebi cum să le pui în practică, rămân fără cuvinte. Dacă nu pot articula nimic, atunci există o problemă gravă, care demonstrează că nu înțeleg adevărul. Oamenii care nu înțeleg și nu iubesc adevărul îl tratează adesea ca pe un soi de zicală sau teorie. Și ce se întâmplă în cele din urmă? După mulți ani de credință în Dumnezeu, când li se întâmplă ceva, nu-și pot da seama, nu se pot supune și nu știu să caute adevărul. Când cineva are părtășie cu ei, au o „zicală faimoasă” cu care răspund: „Nu-mi spune nimic, înțeleg totul. Pe vremea când predicam, tu nici măcar nu învățaseși să mergi!” Aceasta este „zicala lor faimoasă”. Susțin că înțeleg totul, deci de ce se împotmolesc ori de câte ori apar probleme? Dacă înțelegi, de ce nu poți să iei nicio măsură? De ce te împiedică și te nedumerește această chestiune? Înțelegi sau nu adevărul? Dacă îl înțelegi, de ce nu-l poți accepta? Dacă îl înțelegi, de ce nu te poți supune? Care este primul lucru pe care ar trebui să-l facă oamenii după ce înțeleg adevărul? Ar trebui să se supună, nimic altceva. Unii spun: „Înțeleg totul – nu-i nevoie să ai părtășie cu mine, n-am nevoie de ajutor de la alții.” Este bine dacă nu au nevoie de ajutorul altora, dar este păcat că, atunci când sunt slabi, acele doctrine pe care le înțeleg nu sunt deloc de folos. Nici măcar nu vor să-și îndeplinească îndatoririle și, în plus, în ei apare o dorință rea de a-și abandona credința. După atâția ani de predicat teorii teologice, încetează pur și simplu să creadă și pleacă pur și simplu – au vreo statură? (Nu.) Fără statură, nu există viață. Dacă ai viață, de ce nu poți depăși o problemă atât de mică? Ești destul de elocvent, nu-i așa? Atunci convinge-te singur. Dacă nici măcar nu te poți convinge singur, atunci ce anume înțelegi? Este oare adevărul? Adevărul poate rezolva dificultățile reale ale oamenilor și le poate înlătura firile corupte. De ce nu pot acele „adevăruri” pe care le înțelegi să rezolve nici măcar dificultățile tale? Ce anume înțelegi? Sunt doar doctrine.

În ceea ce privește a șaptea manifestare a antihriștilor – că sunt ticăloși, perfizi și înșelători – tocmai am vorbit despre al treilea aspect al acestei manifestări: faptul că apreciază cunoașterea și erudiția. Antihriștii apreciază cunoașterea și erudiția – în legătură cu acest lucru, ce anume poate să le ilustreze firea ticăloasă? De ce se spune că aprecierea cunoașterii și a erudiției înseamnă că au o esență ticăloasă? Trebuie să vorbim negreșit despre fapte aici, întrucât, dacă am discuta doar cuvinte sau teorii goale, oamenii ar putea adopta o înțelegere unilaterală și mai puțin aprofundată. Mai întâi, să începem cu ceva mai îndepărtat din istorie. În timp ce vorbesc, comparați-Mi cuvintele cu acțiunile și comportamentele antihriștilor și cu manifestările și esența lor. Să vorbim mai întâi despre fariseii de acum 2000 de ani. Pe atunci, fariseii erau oameni ipocriți. Când Dumnezeul întrupat S-a arătat și a lucrat pentru prima dată, fariseii nu doar că nu au acceptat nici cea mai mică fărâmă de adevăr, ba chiar L-au condamnat cu fervoare pe Domnul Isus și I s-au împotrivit, fiind astfel blestemați de Dumnezeu. Acest lucru poate confirma că fariseii sunt reprezentanții clasici ai antihriștilor. „Antihriști” a devenit un alt nume pentru farisei și, în esență, fariseii sunt același tip de oameni ca antihriștii. Așadar, faptul că începem cu fariseii pentru a diseca natura antihriștilor este o scurtătură. Deci ce faptă a fariseilor le-a arătat oamenilor că aveau natura ticăloasă a unui antihrist? Tocmai am menționat că antihriștii apreciază cunoașterea și erudiția; de care oameni sunt strâns legate cunoașterea și erudiția? Cine sunt personificările acestora? Se referă la masteranzi și doctoranzi? Nu, ar însemna să ne abatem prea departe – se referă la farisei. Motivul pentru care fariseii sunt ipocriți, motivul pentru care sunt ticăloși este că sunt scârbiți de adevăr, dar iubesc cunoașterea, așa că doar studiază Scriptura și urmăresc cunoașterea Scripturii, dar nu acceptă niciodată adevărul sau cuvintele lui Dumnezeu. Nu se roagă lui Dumnezeu când citesc cuvintele Sale, nici nu caută sau au părtășie despre adevăr. În schimb, studiază cuvintele lui Dumnezeu, cercetând ce a spus și a făcut El, transformând astfel cuvintele Lui într-o teorie, o doctrină de predat altora, ceea ce se numește studiu erudit. De ce se dedică studiilor erudite? Ce studiază ei? În ochii lor, acestea nu sunt cuvintele sau exprimarea lui Dumnezeu și, cu atât mai puțin, adevărul. Sunt mai degrabă un tip de învățătură sau s-ar putea spune chiar că sunt cunoștințe teologice. În opinia lor, să propagi aceste cunoștințe, această învățătură înseamnă să răspândești calea lui Dumnezeu, să răspândești Evanghelia – asta numesc ei predicare, dar tot ceea ce predică sunt cunoștințe teologice.