În bisericile în care antihriștii dețin puterea, rânduielile de lucru ale casei lui Dumnezeu nu pot fi implementate. Totodată, apare un fenomen ciudat în acele biserici, unde singura lucrare realizată este una care nu are nicio legătură cu rânduielile de lucru ale casei lui Dumnezeu sau este contrară acestora, care dă naștere diferitelor opinii și polemici între frați și surori și aduce haos în biserică. Cum acționează conducătorii falși? Ei nu lucrează conform rânduielilor de lucru ale casei lui Dumnezeu; parcă nu ar avea nimic de făcut și nu răspund deloc rânduielilor de lucru. Oamenii aflați în subordinea acestor conducători sunt complet neștiutori; ca un morman de nisip, nu au pe nimeni să-i organizeze – fiecare face ce vrea, cum vrea. Conducătorii falși nu fac nicio afirmație și nu-și asumă această responsabilitate. Însă antihriștii se comportă diferit. Nu doar că nu reușesc să implementeze rânduielile de lucru, ci și vin cu afirmații și practici proprii. Unii iau rânduielile de lucru ale Celui de mai sus și le modifică, transformându-le în afirmații proprii, pe care le implementează mai apoi, în timp ce alții nu acționează deloc conform rânduielilor de lucru ale Celui de mai sus și doar fac ce vor. Aceștia opresc rânduielile de lucru ale Celui de mai sus și nu le transmit mai departe, ținându-i în întuneric pe cei aflați sub conducerea lor în timp ce fac tot ce vor, chiar născocind propriile teorii și afirmații pentru a-i induce în eroare și a-i trage pe sfoară pe cei din subordinea lor. Așadar, nu vă uitați la cât de mult pot renunța antihriștii sau câtă suferință pot îndura la suprafață. Lăsați deoparte acțiunile și comportamentele lor superficiale și uitați-vă la esența acestor lucruri pe care le fac. Ce fel de relație au cu Dumnezeu? Se opun la tot ce a spus și a făcut Dumnezeu, la tot ce le cere El fraților și surorilor să înțeleagă și la tot ce pretinde El să fie implementat la nivelul de jos – se opun tuturor acestor lucruri. Unii ar putea întreba: „Oare neimplementarea acestor lucruri este același lucru cu opoziția față de ele?” De ce nu implementează aceste lucruri? Pentru că nu sunt de acord cu ele. Întrucât nu sunt de acord cu ele, sunt ei superiori casei lui Dumnezeu? Întrucât nu sunt de acord cu aceste lucruri, au ei un plan mai bun? Nu, nu au. Așadar, de ce îndrăznesc să nu implementeze aceste lucruri doar pentru că nu sunt de acord cu ele? Pentru că vor să domine și să controleze biserica. În opinia lor, dacă ar implementa lucrurile în deplină conformitate cu rânduielile de lucru și cu cerințele Celui de mai sus, contribuțiile lor ar putea să treacă neobservate, să nu iasă în evidență și să nu fie văzute de nimeni. Pentru antihriști, acesta ar fi un dezastru. Dacă toată lumea ar aduce mărturie pentru Dumnezeu și ar avea în mod regulat părtășie despre adevăr, dacă toată lumea ar putea să înțeleagă adevărul, să gestioneze chestiunile conform principiilor, să caute adevărul, să se roage și să-L cheme pe Dumnezeu atunci când se confruntă cu probleme, care ar fi rolul lor? Antihriștii nu urmăresc adevărul, așa că n-ar avea niciun rol; ar deveni simple decorațiuni. Dacă ar deveni decorațiuni și nimeni nu le-ar mai acorda atenție, ar accepta asta? Nu, n-ar accepta. S-ar gândi la moduri de a salva situația. Antihriștii au o fire ticăloasă și o esență ticăloasă – pot oare anticipa că vor fi dați în vileag dacă frații și surorile ar urmări cu toții adevărul? Antihriștii sunt atât de răi și nu urmăresc adevărul; sunt ticăloși, înșelători, perfizi și nu iubesc lucrurile pozitive. Dacă toată lumea ar înțelege adevărul, ar avea discernământ în privința antihriștilor. Oare antihriștii știu asta? Da, știu. Simt acest lucru în spiritul lor. Este ca atunci când mergi undeva și întâlnești un spirit rău. Când spiritul rău se uită la tine, te găsește neplăcut și, dintr-o singură privire, consideri că spiritul rău este respingător și nu vrei să vorbești cu el. De fapt, nu te-a jignit și nu ți-a făcut niciun rău, dar consideri că e dezgustător să-l privești, iar să-l asculți este și mai dezgustător pentru tine. În realitate, nu te cunoaște, iar tu nu-l cunoști. Ce se întâmplă aici? Poți simți în spiritul tău că voi doi nu sunteți de același fel. Antihriștii sunt dușmanii aleșilor lui Dumnezeu. Dacă nu ai nicio percepție sau conștientizare când interacționezi cu ei, nu ești atunci destul de amorțit? Să spunem că, atunci când un antihrist nu vorbește foarte mult și spune doar câteva cuvinte în timp ce exprimă un argument, prezentând un punct de vedere sau dând dovadă de o anumită atitudine în acțiunile sale, nu poți vedea clar aceste lucruri. Dacă interacționezi cu el o perioadă lungă de timp și tot nu ai această conștientizare și, într-o zi, Cel de mai sus îl definește drept antihrist și doar atunci ai în sfârșit această epifanie și simți o oarecare frică, spunându-ți: „Cum de n-am discernut un antihrist atât de evident! A fost cât pe ce!”, cât de lent și de amorțit trebuie să fii!

Ticăloșia antihriștilor are o caracteristică evidentă, iar Eu vă voi împărtăși secretul discernerii acesteia: este faptul că, în vorbirea și acțiunile lor, nu le puteți înțelege profunzimile și nici să vedeți ce este în inimile lor. Când îți vorbesc, ochii lor se rotesc mereu, iar tu nu-ți poți da seama ce fel de uneltire pun la cale. Uneori, te fac să simți că sunt loiali sau foarte sinceri, dar nu este cazul – nu îi poți vedea niciodată așa cum sunt cu adevărat. Ai un sentiment special în inima ta, o senzație că există o subtilitate profundă în gândurile lor, o profunzime de nepătruns, că sunt prefăcuți. Aceasta este prima caracteristică a ticăloșiei antihriștilor, indicând că antihriștii au un atribut al ticăloșiei. Care este a doua caracteristică a ticăloșiei antihriștilor? Este că tot ceea ce spun și fac este o mare inducere în eroare. Unde se manifestă acest lucru? În priceperea lor deosebită de a iscodi mentalitățile oamenilor, de a spune lucruri care se potrivesc cu noțiunile și închipuirile lor și sunt ușor de acceptat. Există totuși un lucru pe care ar trebui să-l discerni: ei nu întruchipează niciodată lucrurile plăcute pe care le spun. De exemplu, le predică altora doctrine, spunându-le cum să fie oameni onești și cum să se roage și să-L lase pe Dumnezeu să fie stăpânul lor atunci când se abate ceva asupra lor, dar când li se întâmplă ceva chiar antihriștilor, ei nu practică adevărul. Tot ce fac este să acționeze conform propriei voințe și să se gândească la o multitudine de moduri de a beneficia ei înșiși, făcându-i pe toți ceilalți să îi slujească și să se ocupe de treburile lor. Nu se roagă niciodată lui Dumnezeu și nu-L lasă să fie stăpânul lor. Spun lucruri care sunt plăcute auzului, dar acțiunile lor nu se potrivesc cu ceea ce spun. Primul lucru la care se gândesc când întreprind o acțiune este beneficiul pentru ei înșiși; nu acceptă orchestrările și rânduielile lui Dumnezeu. Oamenii văd că nu sunt ascultători când fac lucruri, că sunt mereu în căutarea unui mod de a beneficia ei înșiși și a unei căi de a merge înainte. Aceasta este latura înșelătoare și ticăloasă a antihriștilor pe care o pot vedea oamenii. Când lucrează, antihriștii pot uneori să suporte greutăți și să plătească un preț, chiar renunțând la somn și la mâncare câteodată, dar fac asta doar pentru a câștiga statut sau pentru a-și face un renume. Îndură greutăți de dragul ambițiilor și scopurilor lor, dar sunt superficiali cu lucrarea importantă pe care le-o rânduiește casa lui Dumnezeu și pe care abia dacă o îndeplinesc. Așadar, se supun ei rânduielilor lui Dumnezeu în tot ceea ce fac? Își îndeplinesc îndatoririle? Există o problemă aici. Mai există un alt fel de comportament, și anume atunci când frații și surorile exprimă opinii diferite, antihriștii le resping într-un mod indirect, pe ocolite, făcându-i pe oameni să creadă că antihriștii au avut părtășie și au discutat cu ei – dar, când vine momentul, toți trebuie să facă ce spun ei. Caută mereu modalități de a respinge sugestiile altora, așa încât oamenii să le urmeze ideile și să facă ce spun ei. Este aceasta o căutare a adevărurilor-principii? Categoric nu. Deci care este principiul lucrării lor? Este că toată lumea trebuie să asculte de ei și să li se supună, că nu există o persoană mai bună de care să țină seama decât ei și că ideile lor sunt cele mai bune și mai elevate. Antihriștii ar vrea ca toată lumea să simtă că spusele lor sunt corecte, că ei sunt adevărul. Nu este o ticăloșie? Aceasta este a doua caracteristică a ticăloșiei antihriștilor. A treia caracteristică a ticăloșiei antihriștilor este că, atunci când mărturisesc pentru ei, mărturisesc adesea pentru contribuțiile lor, greutățile pe care le-au îndurat și lucrurile benefice pe care le-au făcut pentru toată lumea, vârându-le în mintea oamenilor, așa încât aceștia să-și aducă aminte că se desfată în lumina antihriștilor. Dacă cineva îi face un compliment sau îi mulțumește unui antihrist, poate chiar să spună câteva cuvinte foarte spirituale, cum ar fi: „Mulțumește-i lui dumnezeu. Este în întregime lucrarea lui. Harul lui dumnezeu este suficient pentru noi”, pentru ca toți să vadă că este destul de spiritual și un bun slujitor al lui Dumnezeu. În realitate, se înalță pe sine, mărturisește pentru el și nu există niciun loc în inima lui pentru Dumnezeu. În mintea tuturor celorlalți, statutul antihristului l-a depășit deja cu mult pe cel al lui Dumnezeu. Nu este aceasta o dovadă reală a faptului că antihriștii mărturisesc pentru ei înșiși? În bisericile în care un antihrist deține puterea și controlul, el are cel mai înalt statut în inimile oamenilor. Dumnezeu poate ocupa doar al doilea sau al treilea loc. Dacă Dumnezeu merge la o biserică în care un antihrist deține puterea și spune ceva, vor fi înțelese spusele Sale de oamenii de acolo? Le vor accepta ei din inimă? Este greu de spus. Acest lucru este suficient pentru a dovedi cât de mult efort depun antihriștii pentru a mărturisi pentru ei înșiși. Ei nu mărturisesc deloc pentru Dumnezeu, ci se folosesc de toate ocaziile de a mărturisi pentru Dumnezeu ca să mărturisească în schimb pentru ei înșiși. Nu este perfidă această tactică folosită de antihriști? Nu este incredibil de ticăloasă? Cu ajutorul acestor trei caracteristici despre care am avut părtășie aici, este ușor să-i discernem pe antihriști.

Antihriștii mai au o caracteristică, fiind și o manifestare importantă a firii lor ticăloase, și anume că, indiferent cum are casa lui Dumnezeu părtășie despre adevăr, cum au aleșii lui Dumnezeu părtășie despre cunoașterea de sine sau cum acceptă judecata, mustrarea și emondarea, antihriștii nu țin deloc seama de aceste lucruri. Ei urmăresc în continuare faima, câștigul și statutul și nu renunță niciodată la intenția și dorința lor de a obține binecuvântări. În mintea antihriștilor, atât timp cât cineva este capabil să facă o datorie, să plătească un preț și să sufere unele greutăți, acesta ar trebui să fie binecuvântat de Dumnezeu. Și, prin urmare, după ce fac lucrare bisericească o perioadă, încep să facă bilanțul sarcinilor pe care le-au făcut pentru biserică, al contribuțiilor pe care le-au adus în casa lui Dumnezeu și ce au făcut pentru frați și surori. Păstrează toate acestea ferm în mintea lor, așteptând să vadă ce haruri și binecuvântări le vor procura acestea de la Dumnezeu, astfel încât să poată determina dacă merită să facă ceea ce fac. De ce se preocupă tot timpul de astfel de lucruri? Ce anume urmăresc ei în adâncul inimii lor? Care este scopul credinței lor în Dumnezeu? De la început, credința lor în Dumnezeu s-a rezumat la obținerea binecuvântărilor. Și oricât de mulți ani ascultă predici, oricâte cuvinte ale lui Dumnezeu mănâncă și beau, oricâte doctrine înțeleg, nu vor renunța niciodată la dorința și intenția lor de a fi binecuvântați. Dacă le ceri să fie ființe create conștiincioase și să accepte suveranitatea și rânduielile lui Dumnezeu, ei vor spune: „Acel lucru nu are nimic de-a face cu mine. Nu pentru asta ar trebui să mă zbat. Lucrul pentru care ar trebui să mă zbat este: când am luptat, când am depus efortul necesar și am suferit greutățile necesare – odată ce am făcut asta în conformitate cu ceea ce dumnezeu cere – el ar trebui să mă răsplătească și să-mi permită să rămân și să fiu încoronat în Împărăție și să dețin o funcție mai înaltă decât oamenii lui dumnezeu. A trebui să fiu la conducerea a cel puțin două sau trei orașe.” De asta le pasă cel mai mult antihriștilor. Indiferent de modul în care casa lui Dumnezeu are părtășie despre adevăr, intenția și dorința lor de a obține binecuvântări nu pot fi risipite; sunt același tip de persoană ca Pavel. O tranzacție atât de goală nu adăpostește oare un fel de fire ticăloasă și feroce? Unii oameni religioși spun: „Generația noastră îl urmează pe dumnezeu pe calea crucii. Dumnezeu ne-a ales, prin urmare avem dreptul să fim binecuvântați. Am suferit și am plătit un preț și am băut din cupa amară. Unii dintre noi am fost chiar arestați și condamnați la închisoare. După ce am suferit toate aceste greutăți, am auzit atâtea predici și am învățat atât de multe despre Biblie, dacă într-o zi nu vom fi binecuvântați, vom merge în al treilea Cer și ne vom certa cu dumnezeu.” Ați auzit vreodată ceva asemănător? Ei spun că vor merge în al treilea Cer pentru a se certa cu Dumnezeu – cât de îndrăzneț este acest lucru? Nu vă sperie doar auzul acestor lucruri? Cine îndrăznește să încerce să se certe cu Dumnezeu? Din fericire, Isus în care cred ei S-a înălțat de mult la Ceruri. Dacă Isus S-ar afla încă pe pământ, n-ar încerca ei să-L răstignească din nou? Desigur, s-ar putea ca unii să considere inițial astfel de cuvinte puternice și impresionante atunci când încep să creadă în Dumnezeu, crezând că oamenii ar trebui să aibă acest tip de fermitate și hotărâre. Dar, întrucât ați crezut până acum, cum priviți aceste cuvinte? Nu sunt astfel de oameni arhangheli? Nu sunt satane? Te poți certa cu oricine, dar nu cu Dumnezeu. N-ar trebui să faci așa ceva și nici măcar să te gândești la asta. Binecuvântările vin de la Dumnezeu: le dăruiește oricui vrea El. Chiar dacă îndeplinești condițiile pentru a primi binecuvântări și Dumnezeu nu ți le acordă, tot n-ar trebui să te cerți cu El. Întregul univers și toată omenirea sunt sub stăpânirea lui Dumnezeu; El ia deciziile. Cum poți tu, o ființă umană măruntă, să îndrăznești să te cerți cu Dumnezeu? Cum poți să-ți supraestimezi atât de mult capacitățile? De ce nu te uiți în oglindă ca să vezi cine ești? Îndrăznind să vociferezi împotriva Creatorului și să-L înfrunți astfel, nu te joci cu moartea? „Dacă într-o zi nu vom fi binecuvântați, vom merge în al treilea Cer și ne vom certa cu dumnezeu” este o afirmație de protest deschis împotriva lui Dumnezeu. Ce fel de loc este al treilea Cer? Acolo stă Dumnezeu. A îndrăzni să mergi în al treilea Cer ca să te cerți cu Dumnezeu echivalează cu a încerca să-L „răstorni” pe Dumnezeu! Nu este așa? Unii ar putea întreba: „Ce legătură are cu antihriștii?” Are mare legătură cu ei, deoarece toți cei care vor să meargă în al treilea Cer să se certe cu Dumnezeu sunt antihriști. Doar antihriștii pot spune așa ceva. Astfel de cuvinte sunt vocea pe care antihriștii o adăpostesc în adâncul inimii lor. Aceasta este ticăloșia lor. Deși s-ar putea să nu spună în mod deschis aceste cuvinte, antihriștii nutresc într-adevăr aceste lucruri în inima lor, doar că nu îndrăznesc să le dezvăluie și nu permit nimănui să afle despre ele. Cu toate acestea, dorințele și ambițiile din adâncul inimii lor ard ca un foc de nestins. De ce? Pentru că antihriștii nu iubesc adevărul. Nu iubesc corectitudinea și dreptatea lui Dumnezeu, judecata și mustrarea Lui și, cu siguranță, nu iubesc atotputernicia, înțelepciunea și suveranitatea Lui asupra tuturor lucrurilor. Nu iubesc niciunul dintre aceste lucruri – le urăsc. Așadar, ce iubesc ei? Iubesc statutul și le pasă de recompense. Spun: „Am daruri, talente și abilități. Am muncit pentru biserică, așa că dumnezeu trebuie să mă răsplătească și să-mi dea recompense!” Nu sunt ei în necaz? Nu înseamnă asta că se joacă cu moartea? Nu este o provocare directă pentru Dumnezeu? Nu-L provoacă pe Creator? A îndrăzni să-și îndrepte vârfurile de lance direct către Dumnezeu, Creatorul, este ceva ce numai arhanghelul, Satana, este capabil să facă. Dacă există cu adevărat oameni cu astfel de puncte de vedere, care sunt capabili de astfel de acțiuni, nu încape nicio îndoială că sunt antihriști. Pe pământ, doar antihriștii îndrăznesc să se împotrivească în mod deschis lui Dumnezeu și să-L judece astfel. Unii ar putea spune: „Antihriștii pe care i-am văzut nu erau atât de îndrăzneți sau neobrăzați.” Acest lucru trebuie privit în funcție de contextul și de mediul în care se află antihriștii. Cum ar putea ei îndrăzni să-și arate laturile tăioase când nu au câștigat pe deplin puterea și nu s-au impus? Antihriștii știu să aibă răbdare, așteptând momentul oportun să se ridice. Când își intră în drepturi, laturile lor tăioase vor fi complet expuse. Deși unii antihriști își ascund destul de bine adevărata față cât timp nu au statut și, la exterior, nu se poate observa nicio problemă la ei, imediat ce dobândesc statut și se impun, ticăloșia și urâțenia lor sunt pe deplin scoase la iveală. Este ca situația anumitor oameni care nu dețin adevărul-realitate. Când nu au statut, se pot supune doar cu reticență să fie emondați și nu sunt sfidători în inimile lor. Dacă devin însă conducători sau lucrători și câștigă un oarecare prestigiu în rândul aleșilor lui Dumnezeu, când sunt emondați, este foarte posibil să-și dezvăluie adevărata față și să înceapă să se certe cu Dumnezeu și să vocifereze împotriva Lui. Este ca atunci când unii oameni își fac bine îndatoririle și nu se plâng de nimic în circumstanțe normale, dar dacă se confruntă cu un cancer sau cu o moarte iminentă, este foarte posibil să-și dezvăluie adevărata față. Vor începe să se plângă de Dumnezeu, să se certe cu El și să vocifereze împotriva Lui. Antihriștii, acest grup de oameni, sunt scârbiți de adevăr, îl urăsc și nu-l practică niciodată. Atunci de ce, chiar și după ce sunt dați în vileag și dezvăluiți, mai sunt dispuși să muncească în biserică și chiar să fie cei mai mici dintre adepți? Ce se întâmplă? Au un scop: nu au renunțat niciodată la intenția lor de a obține binecuvântări. Mentalitatea lor este: „Am de gând să mă agăț de acest ultim colac de salvare. Dacă nu pot să obțin binecuvântări, nu-l voi lăsa niciodată în pace pe dumnezeu. Dacă nu pot să obțin binecuvântări, atunci dumnezeu nu este dumnezeu!” Ce fel de fire e aceasta? A îndrăzni să-L tăgăduiască cu neobrăzare pe Dumnezeu și să vocifereze împotriva Lui – aceasta e ticăloșie. Atât timp cât au chiar și cea mai mică speranță de a obține binecuvântări, vor rămâne în casa lui Dumnezeu și vor aștepta acele binecuvântări. Cum poate fi observat acest lucru? Seamănă cu fariseii, pretinzând mereu că sunt buni – nu sunt evidente intenția și scopul din spatele acestui lucru? Oricât de bun pare comportamentul lor exterior, oricât de mult pot suferi la exterior, ei nu practică niciodată adevărul, nu caută adevărul când acționează, nici nu se roagă lui Dumnezeu și nu caută intențiile Sale. Nu fac niciodată lucruri care Îi plac lui Dumnezeu. În schimb, fac ce sunt dispuși să facă și ce le place, străduindu-se doar să-și satisfacă ambiția și dorința de binecuvântări. Nu le va atrage acest lucru necazuri? Nu expune esența antihriștilor? Ceea ce iubesc și urmăresc antihriștii le reprezintă doar firea satanică. Ei tratează ceea ce iubesc și urmăresc ca pe lucruri pozitive plăcute lui Dumnezeu și încearcă să-L facă să-i accepte și să-i binecuvânteze. Este în conformitate cu adevărurile-principii? Nu înseamnă că se împotrivesc lui Dumnezeu și se ridică împotriva Lui? Antihriștii încearcă la fiecare pas să se târguiască cu Dumnezeu. Se folosesc de suferința lor și de plata prețului pentru a cere recompense și cununi de la Dumnezeu, pentru a le schimba cu o destinație bună. Dar nu au calculat ei greșit? Împotrivindu-se astfel lui Dumnezeu, cum pot oare să nu primească pedeapsa Lui? Asta merită pentru păcatele lor. Aceasta este osânda lor.

Era pe vremuri un antihrist care știa câte ceva despre arta cântecului și a dansului, iar la acea vreme i-a fost rânduit să-i conducă pe frații și surorile din cor ca să-i învețe despre această artă. Acei frați și surori erau tineri și cei mai mulți dintre ei nu credeau în Dumnezeu de foarte mult timp; pur și simplu erau entuziasmați și dispuși să-și realizeze îndatoririle, asta era tot, dar nu înțelegeau adevărul, iar unii dintre ei nici măcar nu-și puseseră bazele. Cât timp a lucrat, acel antihrist i-a îndrumat să experimenteze sentimentul lucrării Duhului Sfânt, făcându-i să experimenteze diferența dintre sentimentul prezenței lui Dumnezeu și cel al absenței Sale – i-a îndrumat mereu să se bazeze pe sentimentele lor. El nu înțelegea adevărul și nici nu avea vreo experiență reală, dar i-a indus în eroare și i-a îndrumat greșit pe frați și surori în acest mod, pe baza noțiunilor și închipuirilor sale. Cel de mai sus știa că el nu deținea adevărul-realitate și i-a cerut doar să predea și să explice arta cântecului și dansului. Îndeplinirea acestui aspect al datoriei sale ar fi fost deja considerată adecvată și o îndeplinire a responsabilităților sale. Dar el tot voia să „aibă părtășie despre adevăr” și să-i facă pe oameni să-și priceapă sentimentele și să se bazeze pe sentimentele lor. Procedând astfel, nu i-ar fi fost ușor să le creeze oamenilor sentimentul supranatural al lucrării unui spirit rău? Acest lucru este prea periculos! Odată ce un spirit rău profită de o astfel de ocazie și posedă o persoană, acea persoană este distrusă. În perioada de pregătire, i-a pus pe acești oameni să se roage și, după rugăciune, le-a cerut să vadă cum lucrează Duhul Sfânt și dacă transpirau, plângeau sau simțeau altceva în trupul lor. A pus accent pe aceste lucruri, dar, în realitate, acestea fuseseră deja explicate suficient de clar. Există atât de multe adevăruri, dar el nu a avut părtășie despre ele și nici nu i-a condus pe acei oameni să mănânce și să bea cuvintele lui Dumnezeu și nu a reușit să se ocupe de lucrarea lui adecvată. Nu le-a permis fraților și surorilor să coregrafieze dansuri și, în schimb, i-a lăsat pe toți să danseze pe scenă cât le-a poftit inima, improvizând după bunul plac, spunând chiar: „Este în regulă, dumnezeu ne conduce, așa că nu ne temem, duhul sfânt lucrează!” Acest antihrist nu înțelegea adevărul, prin urmare făcea mereu lucruri prostești. Frații și surorile nu aveau deloc discernământ, așa că l-au ascultat și au început să se roage: „Dumnezeule, Te rugăm să lucrezi, Dumnezeule, te rugăm să lucrezi…” Au încercat din răsputeri să se roage „din toată inima” și chiar au plâns după rugăciune, apoi au urcat pe scenă și au improvizat dansuri. Cei care priveau de lângă scenă simțeau că atmosfera era minunată și că Duhul Sfânt făcea o lucrare puternică! Plângeau în timp ce-i priveau pe ceilalți dansând, de parcă ar fi simțit lucrarea Duhului Sfânt. La final, oamenii au înregistrat toate aceste lucruri și au făcut poze ca să Mi le arate. Unii dintre oamenii din poze plângeau cu ochii închiși și, în toiul iernii, aveau fețele roșii de căldură. Am văzut că se pregăteau necazuri și că acești oameni urmau să fie distruși de el. I s-a cerut doar să predea arta cântecului și a dansului, iar el nu înțelegea nimic din adevăr. Pur și simplu a acționat orbește, pe baza închipuirilor sale, dorind să găsească sentimentul lucrării Duhului Sfânt. Ține lucrarea Duhului Sfânt de sentimente? Trebuie să înțelegi adevărul – acesta este real. Sentimentele fără nimic altceva sunt deșarte și inutile. Poți înțelege adevărul și intențiile lui Dumnezeu pe baza sentimentelor tale? Categoric nu. Nu trebuie să cauți un sentiment, trebuie doar să cauți principiile și intențiile lui Dumnezeu pe baza cuvintelor Sale și apoi să le compari cu lucrurile care ți se întâmplă – acest lucru este foarte practic și vei ajunge încet să înțelegi adevărul. Când practici conform cuvintelor lui Dumnezeu, Duhul Sfânt va începe în mod natural să lucreze. Chiar dacă Duhul Sfânt nu lucrează, întrucât ai practicat conform cuvintelor Sale, Dumnezeu te va recunoaște ca adept al Său – acest lucru este foarte practic, este cel mai adevărat lucru. Acel antihrist nu a avut părtășie în acest mod, ci i-a încurajat în permanență pe oameni să caute sentimente, vise și lucruri precum semne și minuni. Era un profan fără înțelegere spirituală, care determina un grup de copii nesăbuiți și ignoranți să facă lucruri ridicole. Oamenii din poze plângeau și vărsau lacrimi. Ce reprezintă asta? Nu reprezintă nimic, dar există ceva ce explică natura faptelor lui. Acest antihrist a fotografiat toate aceste lucruri și le-a etichetat „detalii ale lucrării lui Dumnezeu”. Care erau aceste „detalii”? Oamenii respectivi nu înțelegeau adevărul, căutau sentimentul lucrării Duhului Sfânt și improvizau fără să aibă vreun motiv bine întemeiat și, de fiecare dată când dansau, era diferit, fiindcă de fiecare dată sentimentul era diferit și „conducerea” lui Dumnezeu era diferită – acestea erau „detaliile”. Ce altceva includeau acele „detalii”? Antihristul a spus și că acestea erau rezultatele lucrării Duhului Sfânt. Când a spus asta, frații și surorile au fost încântați, ca și cum dintr-odată credința și statura lor ar fi crescut semnificativ. De ce a spus „detalii”? De unde a venit cuvântul „detalii”? Am menționat odată detaliile lucrării lui Dumnezeu. La ce se referă aceste detalii? Ele sunt rezultatele lucrării lui Dumnezeu asupra oamenilor, care pot fi văzute și pricepute de om și nu sunt nici supranaturale, nici nedeslușite. Sunt ceva ce poți simți. Sunt atunci când Dumnezeu a lucrat mult asupra ta, ți-a spus multe cuvinte, a depus eforturi minuțioase și, ca urmare, ți-a schimbat modul de a exista, opiniile asupra lucrurilor, atitudinea pe care o ai în timp ce faci lucruri, atitudinea ta față de Dumnezeu, precum și alte laturi ale tale. Cu alte cuvinte, sunt câștigurile și roadele lucrării lui Dumnezeu – la acestea se referă detaliile. Acel antihrist a numit la rândul lui „detalii” lucrurile pe care le-a făcut. Lăsând deocamdată deoparte natura acestor lucruri, ce puteți vedea doar analizând această expresie? Dumnezeu lucrează asupra oamenilor și a spus că oamenii vor vedea detaliile lucrării pe care o face asupra lor, dar acest antihrist îi îndruma pe toți să se dezlănțuie și a transformat totul într-un haos, însă a numit și el aceste lucruri „detalii” – ce încerca să facă? (Voia să fie egal cu Dumnezeu.) Așa este. De unde a provenit folosirea termenului „detalii” de către el? Din dorința lui de a fi egal cu Dumnezeu și de a-L imita pe Dumnezeu. Folosind acest termen, a vrut să spună: „Dumnezeu lucrează în detaliu, iar ceea ce conduc acest grup de oameni să facă este tot în detaliu.” Determinantul care urmează după „detalii” este „ale lucrării lui Dumnezeu”, dar, de fapt, în inima lui, își atribuia lui rezultatele detaliilor lucrării Duhului Sfânt, așa cum fac antihriștii. Ori de câte ori apare ocazia de a păși în lumina reflectoarelor, ori de câte ori există o fărâmă de oportunitate, nu vor renunța la ea; se vor lupta cu Dumnezeu pentru oameni. Pentru ce fel de oameni se luptă? Unii dintre ei nu înțeleg adevărul, nu-i pot discerne pe oameni în conformitate cu adevărurile-principii și sunt nesăbuiți și ignoranți; unii nu urmăresc adevărul și le place să se ia după mulțime și să acționeze orbește la exterior; mai există și unii care sunt noi în credință și au o bază superficială – încă nu înțeleg ce înseamnă credința în Dumnezeu și sunt induși în eroare de antihriști. Acest comportament a fost oprit mai târziu, chiar la timp. Faptul că a fost oprit nu este ieșit din comun, dar a însemnat că lucrurile nesăbuite pe care le-a făcut antihristul au fost expuse, toate deodată. Pe când aveau toți părtășie și se gândeau la trecut, își spuneau: „Înainte de a veni acest antihrist, deși nu ne puteam găsi uneori calea în ceea ce privește aspectele profesionale și tehnice ale cântatului, când cântam, simțeam că putem să punem suflet și să cântăm fiecare cuvânt din inimă. După ce a venit și a vorbit despre unele teorii profesionale, ne-am simțit cu toții secătuiți și n-am mai vrut să cântăm, fiindcă nu puteam savura ceea ce spunea Dumnezeu în fiecare cuvânt – nu-L puteam simți pe Dumnezeu.” Nu erau ei în necaz? De îndată ce antihriștii își întind mâinile ca să acționeze, consecințele pe care le atrag sunt că oamenii nu mai simt unde este Dumnezeu și nu știu cum să acționeze adecvat. Își pierd direcția. Odată ce nu pot să-L simtă pe Dumnezeu, mai pot oamenii să-și îndeplinească îndatoririle? Mai pot să facă lucrurile cu loialitate ca să mărturisească pentru Dumnezeu? După ce au fost corupți de Satana, oamenii au dezvoltat o anumită caracteristică, și anume plăcerea de a se lua după mulțime. Sunt ca muștele: nu trebuie să existe un scop clar, atât timp cât există un conducător, alții i se vor alătura în orbecăirea lui prostească, pentru că este mai plin de viață așa și, când acționează în acest fel, nu sunt nevoiți să se constrângă, nu există nicio cerință minimă pentru acțiunile lor și nimeni nu se poartă conform principiilor. Nu sunt nevoiți să se roage sau să caute, nu sunt nevoiți să fie evlavioși sau liniștiți; atât timp cât au un cap și pot respira, se pot comporta în acest fel. Nu este mai mult sau mai puțin un comportament ca al animalelor? Întrucât au această caracteristică, oamenii corupți sunt ușor de indus în eroare, dar dacă înțelegi adevărul și poți discerne aceste lucruri, nu vei fi indus în eroare atât de ușor. După ce a fost dat în vileag acest antihrist, toți au disecat lucrurile amăgitoare pe care le-a spus și tacticile pe care le-a folosit pentru a acționa astfel, comparându-le cu cuvintele lui Dumnezeu. Și-au dat seama că acest individ se pricepea foarte bine să inducă oamenii în eroare, că a creat haos și că, deși ceea ce i-a determinat să facă li s-a părut destul de impresionant, de parcă ar fi simțit lucrarea puternică a Duhului Sfânt, în realitate, nu fuseseră deloc capabili să-L simtă pe Dumnezeu. La suprafață, părea că toată lumea era cuprinsă de fervoare și că statura și credința lor crescuseră brusc; dar, în realitate, era o iluzie, era lucrarea unui spirit rău. Au apărut aceste circumstanțe supranaturale, așa că Duhul Sfânt nu a lucrat. O perioadă de timp după aceasta, având părtășie despre adevăr, toți au putut să-l discearnă pe antihrist, iar stările lor au revenit puțin câte puțin la normal. Acești oameni fuseseră induși în eroare de antihrist și Se îndepărtaseră de Mine. Când am vorbit, aceștia M-au privit ca pe o persoană necunoscută, n-au vrut să răspundă la întrebările Mele și am devenit imediat ca niște străini. Au așteptat să vorbească antihristul, înainte de a se supune; ascultau orice spunea antihristul și orice spunea el îi reprezenta pe ei. Prin urmare, acești oameni nu aveau niciun cuvânt de spus, dar erau dispuși să nu aibă nimic de zis; așteptau ca el să vorbească și erau controlați de el. Spiritele rele și antihriștii fac astfel de lucruri pentru a-i induce pe oameni în eroare.

Unele lucruri ticăloase pot fi exprimate clar în cuvinte și disecate, dar despre altele se poate spune doar că au spirite rele care lucrează în ele și nu pot fi exprimate clar în cuvinte, pot fi discernute doar pe baza sentimentelor tale sau pe baza adevărurilor pe care le înțelegi și a experiențelor tale. Acest antihrist a fost discernut și abordat rapid, iar viața bisericească a revenit la normal. După aceea, toți au simțit o teamă persistentă când au avut părtășie despre acest incident. Au spus: „A fost cu adevărat periculos! Așa-zisele «detalii» ale acelui antihrist ne-au făcut atât de mult rău, încât aproape am fost distruși de el.” Prin urmare, trebuie să învățați să-i discerneți pe antihriști. Dacă nu iei niciodată în serios discernerea antihriștilor, vei fi în pericol și cine știe când sau cu ce ocazie vei fi indus în eroare de ei. S-ar putea chiar să urmezi un antihrist într-un mod confuz, fără să știi ce se întâmplă. Nu vei simți că este ceva în neregulă în acel moment și chiar vei simți că spusele antihristului sunt corecte – astfel vei fi indus în eroare fără să-ți dai seama. Faptul că ai fost indus în eroare arată că L-ai trădat pe Dumnezeu și atunci El nu va avea cum să te mântuiască. Există unii oameni care se descurcă bine de obicei, dar sunt un timp trași pe sfoară de antihriști, iar biserica îi aduce înapoi în cele din urmă, prin insistență și părtășie. Cu toate acestea, unii nu se întorc, indiferent cum primesc părtășie despre adevăr, și devin absolut hotărâți să-i urmeze pe antihriști – nu sunt complet distruși atunci? Aceștia refuză cu fermitate să se întoarcă, iar Dumnezeu nu mai lucrează asupra lor. Unor oameni le lipsește discernământul și le pare rău pentru acest tip de persoană, spunând: „Acea persoană este destul de cumsecade: a crezut în Dumnezeu mulți ani, s-a lepădat de lucruri și s-a consumat; își făcea datoria destul de loial, credința sa în Dumnezeu era mare și era un credincios adevărat – n-ar trebui să-i mai dăm o șansă?” Este corect acest punct de vedere? Se conformează adevărului? Oamenii pot vedea doar aspectul exterior al unei alte persoane, dar nu le pot vedea inima; nu pot vedea limpede ce fel de persoană este cu adevărat sau ce fel de esență are. Trebuie să fie în contact cu ea sau să o observe o perioadă de timp, iar acea persoană trebuie să se confrunte cu evenimente care să o dezvăluie, pentru ca oamenii să-i poată vedea adevărata față. În plus, dacă încerci să-i ajuți pe acești oameni din bunătatea inimii tale, dar ei nu se întorc, indiferent cât de mult ai părtășie cu ei, nu vei ști care este motivul din spatele acestui refuz. În realitate, Dumnezeu a văzut deja adevărata față a acestor oameni și i-a eliminat. De ce i-a eliminat Dumnezeu? Motivul cel mai simplu este că unii antihriști sunt în mod evident spirite rele și pot fi clasificați ca antihriști în care lucrează spirite rele. Dacă oamenii îi urmează o perioadă de timp, inimile lor vor deveni întunecate, iar ei vor deveni atât de slabi încât se vor prăbuși, ceea ce demonstrează că Dumnezeu a renunțat de mult la ei. Dumnezeu are o fire dreaptă și îl urăște pe Satana. Întrucât acești oameni îl urmează pe Satana și spiritele rele, poate Dumnezeu să-i mai recunoască drept adepți ai Săi? Dumnezeu este sfânt și detestă răul. El nu-i vrea pe cei care au urmat spirite rele; chiar dacă alții îi consideră oameni buni, El nu-i vrea. Ce înseamnă că Dumnezeu detestă răul? Ce indică „detestarea răului”? Ascultați ce spun acum și veți înțelege. Începând din momentul în care Dumnezeu alege o persoană, până când acea persoană recunoaște că Dumnezeu este adevărul, dreptatea, înțelepciunea și atotputernicia, că El este singurul Dumnezeu – odată ce a înțeles aceste lucruri și după ce a avut unele experiențe, va avea în adâncul inimii sale o înțelegere elementară a firii și esenței lui Dumnezeu și a ceea ce are El și ce este, iar această înțelegere elementară va deveni credința sa. De asemenea, o va motiva să-L urmeze pe Dumnezeu, să se consume pentru El și să-și facă datoria. Odată ce are experiență și înțelege adevărul, iar înțelegerea firii lui Dumnezeu și cunoașterea lui Dumnezeu de către ea au prins rădăcini în inima ei – când are această statură – nu-L va tăgădui pe Dumnezeu. Dar dacă nu are o cunoaștere adevărată a lui Hristos, Dumnezeul practic, și dacă este predispusă să venereze și să urmeze un antihrist, atunci încă se află în pericol. Încă ar putea să-I întoarcă spatele lui Hristos întrupat, ca să urmeze un antihrist ticălos. Aceasta ar însemna că-L tăgăduiește în mod deschis pe Hristos și întrerupe legăturile cu Dumnezeu. Subtextul este: „Nu-L mai urmez pe Dumnezeu – îl urmez pe Satana. Îl iubesc pe Satana și sunt dispus să-l slujesc; sunt dispus să-l urmez pe Satana. Indiferent cum mă tratează, cum mă distruge, mă calcă în picioare și mă corupe, sunt mai mult decât dispus. Indiferent cât de drept și de sfânt este Dumnezeu, cât de mult adevăr exprimă, nu sunt dispus să-L urmez. Nu-mi place adevărul. Îmi plac faima, statutul, recompensele și cununile; chiar dacă nu pot să le obțin, îmi plac.” A urmat pur și simplu o persoană care n-are nicio legătură cu ea, a fugit cu un antihrist care se opune lui Dumnezeu. Ar mai vrea Dumnezeu o astfel de persoană? Categoric nu. Este rezonabil ca Dumnezeu să nu o vrea? În cea mai mare măsură. Știi din doctrine că Dumnezeu este un Dumnezeu care detestă răul și că este sfânt. Înțelegi această doctrină, dar știi cum îi tratează Dumnezeu pe astfel de oameni? Dacă Dumnezeu disprețuiește și respinge pe cineva, va renunța la el fără ezitare. Nu stau lucrurile așa cum spun? (Ba da.) Așa stau lucrurile. Așadar, faptul că Dumnezeu renunță la o astfel de persoană înseamnă că are o inimă crudă? (Nu.) Dumnezeu are principii în acțiunile Sale. Dacă știi cine este Dumnezeu, dar nu-ți place să-L urmezi – dacă știi cine este Satana, dar insiști să-l urmezi – atunci Dumnezeu nu te va obliga. N-ai decât să-l urmezi pe Satana pentru totdeauna. Nu te întoarce; Dumnezeu a renunțat la tine. Cum poate cineva să înțeleagă firea lui Dumnezeu? Firea lui Dumnezeu este dreaptă și sfântă și există un element în firea Lui care detestă răul. Cu alte cuvinte, ca ființă creată, dacă ești dispus să fii depravat, ce altceva poate să spună Dumnezeu? El nu-i obligă niciodată pe oameni să facă lucruri pe care nu sunt dispuși să le facă. El nu-i obligă niciodată pe oameni să accepte adevărul. Dacă vrei să fii depravat este alegerea ta personală – în cele din urmă, tu vei suporta consecințele și nu vei putea să dai vina decât pe tine. Principiile lui Dumnezeu pentru a Se ocupa de oameni sunt invariabile; așadar, dacă îți convine depravarea, atunci sfârșitul tău inevitabil va consta în pedepsirea ta. Nu contează câți ani L-ai urmat pe Dumnezeu; dacă vrei să fii depravat, Dumnezeu nu te va obliga să te căiești. Tu ești cel dispus să-l urmezi pe Satana, să fii indus în eroare și distrus de Satana și, în cele din urmă, tu ești cel care va trebui să suporți consecințele. Unora le pare rău pentru astfel de oameni și își irosesc bunătatea ajutându-i, dar indiferent cum sunt îndemnați, nu vor să se întoarcă. Ce se întâmplă aici? Realitatea este că Dumnezeu nu mântuiește o astfel de persoană; nu o vrea. Ce poate face omul în această privință? Acesta e motivul inerent. Dar când oamenii nu pot vedea limpede o situație, ar trebui să facă ceea ce se cuvine să facă și să îndeplinească obligațiile și responsabilitățile care le revin. Cât despre rezultatele ce vor decurge din îndeplinirea acestor sarcini, trebuie să se bizuie pe conducerea lui Dumnezeu. Nu ați ajuns la o oarecare înțelegere privind expresia „Dumnezeu este un Dumnezeu care detestă răul” prin aceste detalii despre care am vorbit? Acesta este un aspect, și anume că Dumnezeu nu-i dorește pe cei întinați de spirite rele. Care este motivul pentru care nu-i dorește? Dacă l-ai ales pe Satana, cum ar putea Dumnezeu să te mai vrea? Dacă l-ai ales pe Satana, cum ar putea Dumnezeu să mai aibă milă și să-ți înflăcăreze inima, pentru a te determina să te întorci? Este Dumnezeu capabil să facă asta? Este mai mult decât capabil, dar alege să nu facă această lucrare, deoarece firea Lui este dreaptă și fiindcă este un Dumnezeu care detestă răul.

Ultima dată, părtășia noastră s-a axat pe modul în care principala manifestare a esenței ticăloase a antihriștilor este ostilitatea și dezgustul lor față de toate lucrurile pozitive și de adevăruri. Astăzi am părtășie dintr-o altă perspectivă, și anume că antihriștii iubesc tot ce este contrar lucrurilor pozitive. Și care sunt acestea? (Lucrurile negative.) Da, sunt lucrurile negative, adică tot ceea ce se împotrivește, contrazice și nu este de acord cu adevărul. Antihriștilor nu le plac lucrurile pozitive, deci trebuie să existe ceva ce le place, nu-i așa? Ce anume le place? Le plac vicleșugurile și minciunile, precum și uneltirile, comploturile și tacticile. Sunt antihriști care citesc „Cele 36 de stratageme” în timpul lor liber? Îmi imaginez că sunt. Crezi că Eu citesc „Cele 36 de stratageme”? Nu o citesc. Nu o studiez. Ce rost are să o citesc? Lectura acestei cărți îmi provoacă greață și dezgust. Cum vă simțiți după ce citiți „Cele 36 de stratageme”? Nu vă face să vă simțiți și mai dezgustați de omenirea ticăloasă? Experimentați acest sentiment? Cu cât o citiți mai mult, cu atât vă simțiți mai dezgustați. Simțiți că această persoană este pur și simplu prea rea! Merită să fii nevoit să folosești stratageme pentru fiecare lucru neînsemnat, să recurgi la așa ceva, să nu poți dormi noaptea sau mânca ziua și să-ți frămânți creierii ca să-ți dai seama cum să lupți? Unii antihriști pot să studieze cele 36 de stratageme în timpul lor liber și să-și măsoare istețimea cu altă persoană și cu Dumnezeu. Le plac minciunile, vicleșugurile, comploturile, uneltirile, precum și tacticile și strategiile – dar le plac corectitudinea și dreptatea lui Dumnezeu? Care este antonimul corectitudinii și al dreptății? (Ticăloșie și urâțenie.) Ticăloșie și urâțenie. Le plac lucrurile urâte, tot ce este inechitabil și nedrept, tot ce este injust și incorect. De exemplu, faptul că oamenii urmăresc adevărul este o cauză dreaptă – cum definesc antihriștii acest lucru? Aceștia spun: „Cei care urmăresc adevărul sunt neghiobi! Ce valoare are să trăiești o viață, dacă nu o trăiești așa cum vrei? Oamenii trebuie să trăiască pentru ei înșiși, iar cei care trăiesc pentru adevăr și pentru dreptate sunt cu toții neghiobi!” Acesta este punctul lor de vedere. Așadar, sunt ei capabili să facă lucruri juste? Nu sunt. Pot să ia atitudine și să vorbească răspicat atunci când în biserică apar lucruri care tulbură și perturbă lucrarea bisericii? Nu doar că nu iau atitudine, ci se amuză și se bucură în secret de această nenorocire – sunt soi rău. Nu sunt niciodată îngrijorați din cauza chestiunilor legate de lucrarea casei lui Dumnezeu, nici nu iau vreodată atitudine și nu fac nimic pentru a-i proteja pe aleșii lui Dumnezeu. Cei care se amuză în secret și iau în râs casa lui Dumnezeu când văd oameni răi făcând lucruri rele și tiranizând biserica, ce fel de oameni sunt aceștia? Sunt indivizi ticăloși. Atunci ce fel de oameni sunt conducătorii capabili să-i adăpostească pe acești oameni răi? Sunt antihriști. Nu permit ca interesele lor să fie afectate, dar nu crâcnesc când interesele bisericii sunt afectate și nu sunt deloc triști. În spatele ușilor închise, sunt chiar bucuroși că nu au pierdut nimic. Aceasta este ticăloșia antihriștilor.

Tocmai am vorbit despre modul în care antihriștii sunt scârbiți de adevăr, le plac lucrurile nedrepte și ticăloase, urmăresc interese și binecuvântări, nu renunță niciodată la intenția și dorința lor de a câștiga binecuvântări și încearcă mereu să facă înțelegeri cu Dumnezeu. Așadar, cum ar trebui să fie deslușită și clasificată această chestiune? Dacă ar fi să o numim „a pune profitul înainte de orice altceva”, ar fi prea blând. Este ca atunci când Pavel a recunoscut că avea un ghimpe în trup și că ar trebui să lucreze pentru a-și ispăși păcatele, dar, în cele din urmă, tot dorea să câștige o cunună a dreptății. Care este natura acestui lucru? (Răutate.) Este un tip de fire rea. Dar care este natura acestui lucru? (De a face înțelegeri cu Dumnezeu.) Are această natură. A căutat profitul în tot ce a făcut, tratând totul ca pe o tranzacție. Există o zicală printre non-credincioși: „Nu există prânz gratuit.” Antihriștii au și ei această logică, gândindu-se: „Dacă lucrez pentru tine, ce-mi vei da în schimb? Ce beneficii pot să obțin?” Cum ar trebui rezumată această natură? Înseamnă că ești condus de profit, pui profitul înainte de orice altceva și ești egoist și vrednic de dispreț. Aceasta este natura-esență a antihriștilor. Ei cred în Dumnezeu doar în scopul de a obține profit și binecuvântări. Chiar dacă îndură suferință sau plătesc unele prețuri, totul este pentru a face o înțelegere cu Dumnezeu. Intenția și dorința lor de a obține binecuvântări și recompense sunt imense, iar ei se agață cu putere de acestea. Nu acceptă niciunul dintre numeroasele adevăruri pe care le-a exprimat Dumnezeu, consideră mereu în inima lor că a crede în Dumnezeu se rezumă la obținerea de binecuvântări și asigurarea unei destinații bune, că acesta este cel mai înalt principiu și că nimic nu-l poate depăși. Cred că oamenii n-ar trebui să creadă în Dumnezeu decât de dragul de a obține binecuvântări și că, dacă n-ar fi de dragul binecuvântărilor, credința în Dumnezeu n-ar avea sens sau valoare, și-ar pierde sensul și valoarea. Au fost aceste idei insuflate antihriștilor de altcineva? Decurg ele din educație sau din influența altcuiva? Nu, sunt determinate de natura-esență inerentă a antihriștilor, pe care nimeni nu o poate schimba. În ciuda faptului că Dumnezeu întrupat rostește atât de multe cuvinte astăzi, antihriștii nu acceptă niciunul dintre ele, împotrivindu-se în schimb și condamnându-le. Natura aversiunii lor față de adevăr și de a urî adevărul nu se poate schimba niciodată. Dacă nu se pot schimba, ce indică acest lucru? Indică faptul că natura lor este ticăloasă. Această problemă nu se rezumă la a urmări sau nu adevărul; este o fire ticăloasă, o vociferare neobrăzată față de Dumnezeu și o antagonizare a Sa. Aceasta e natura-esență a antihriștilor; e adevărata lor față. Întrucât antihriștii sunt în stare să vocifereze cu neobrăzare împotriva lui Dumnezeu și să se opună Lui, cum este firea lor? Este ticăloasă. De ce spun că este ticăloasă? Antihriștii îndrăznesc să se împotrivească lui Dumnezeu și să vocifereze împotriva Lui de dragul de a obține binecuvântări și pentru faimă, câștig și statut. De ce îndrăznesc să facă asta? În adâncul inimii lor există o forță, o fire ticăloasă care îi stăpânește, așa încât sunt în stare să acționeze fără scrupule, să se certe cu Dumnezeu și să vocifereze împotriva Lui. Încă înainte ca Dumnezeu să spună că nu le va da o cunună, înainte ca El să le ia destinația, firea lor ticăloasă izbucnește din inimile lor, iar ei spun: „Dacă nu-mi vei da o cunună și o destinație, voi merge în al treilea Cer și mă voi certa cu tine!” Dacă n-ar exista firea lor ticăloasă, unde ar găsi ei o astfel de energie? Pot aduna cei mai mulți oameni o astfel de energie? De ce nu cred antihriștii că ale lui Dumnezeu cuvinte sunt adevărul? De ce se agață cu tenacitate de dorința lor de a primi binecuvântări? Nu este din nou vorba de ticăloșia lor? (Ba da.) Tocmai binecuvântările pe care Dumnezeu promite că le va acorda oamenilor au devenit ambiția și dorința antihriștilor. Sunt hotărâți să le obțină, dar nu vor să urmeze calea lui Dumnezeu și nu iubesc adevărul. În schimb, urmăresc binecuvântările, recompensele și cununile. Încă înainte ca Dumnezeu să spună că nu le va acorda aceste lucruri, ei vor să lupte cu El. Care este logica lor? „Dacă nu pot obține binecuvântări și recompense, mă voi certa cu tine, mă voi opune ție și voi spune că nu ești dumnezeu!” Nu-L amenință pe Dumnezeu spunând asemenea lucruri? Nu încearcă să-L răstoarne? Ba chiar îndrăznesc să tăgăduiască suveranitatea lui Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor. Atât timp cât acțiunile lui Dumnezeu nu corespund voinței lor, îndrăznesc să tăgăduiască că Dumnezeu este Creatorul, singurul Dumnezeu adevărat. Nu este aceasta firea Satanei? Nu este aceasta ticăloșia Satanei? Există vreo deosebire între purtarea antihriștilor și atitudinea Satanei față de Dumnezeu? Putem echivala pe deplin aceste două abordări. Antihriștii refuză să recunoască suveranitatea lui Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor și vor să smulgă binecuvântări, recompense și cununi din mâinile lui Dumnezeu. Ce fel de fire este aceasta? Pe ce bază vor ei să acționeze și să înhațe astfel lucruri? Cum pot aduna o asemenea energie? Motivul poate fi rezumat acum: aceasta e ticăloșia antihriștilor. Ei nu iubesc adevărul, dar vor totuși să obțină binecuvântări și cununi și să smulgă aceste recompense din mâinile lui Dumnezeu. Nu înseamnă asta că se joacă cu moartea? Își dau seama că se joacă cu moartea? (Nu-și dau seama.) S-ar putea și să simtă vag că obținerea recompenselor este imposibilă, prin urmare spun mai întâi ceva precum: „Dacă nu voi putea obține binecuvântări, voi merge în al treilea Cer și mă voi certa cu dumnezeu!” Ei prevăd deja că le va fi imposibil să obțină binecuvântări. La urma urmei, Satana a vociferat mulți ani împotriva lui Dumnezeu în înaltul cerului și ce i-a dat Dumnezeu? Singura afirmație a lui Dumnezeu a fost: „După ce se va încheia lucrarea, te voi arunca în Adânc. Locul tău este în Adânc!” Aceasta e singura „promisiune” a lui Dumnezeu față de Satana. Nu este o nebunie că încă își dorește recompense? Este o ticăloșie. Esența inerentă a antihriștilor este potrivnică față de Dumnezeu, iar antihriștii înșiși nici măcar nu știu de ce este așa. Inimile lor se axează doar pe obținerea de binecuvântări și cununi. Ori de câte ori ceva are legătură cu adevărul sau cu Dumnezeu, împotrivirea și mânia iau naștere înlăuntrul lor. Aceasta e ticăloșie. Probabil că oamenii normali nu pot înțelege sentimentele lăuntrice ale antihriștilor; este destul de greu pentru antihriști. Aceștia au ambiții de-a dreptul imense, au o imensă energie ticăloasă și o dorință foarte mare de a primi binecuvântări. Pot fi descriși ca arzând de dorință. Dar casa lui Dumnezeu are în permanență părtășie despre adevăr – trebuie să le fie foarte dureros și dificil să o asculte. Se nedreptățesc singuri și se prefac atât de mult ca să o suporte. Nu este un fel de energie ticăloasă? Dacă oamenii de rând n-ar iubi adevărul, viața bisericească li s-ar părea neinteresantă și chiar ar avea un sentiment de repulsie față de ea. Citirea cuvintelor lui Dumnezeu și părtășia despre adevăr li s-ar părea mai mult o suferință decât o plăcere. Așadar, cum pot antihriștii să o îndure? Pentru că dorința lor de a primi binecuvântări este atât de mare încât îi silește să se nedreptățească singuri și să o îndure cu reticență. În plus, se furișează în casa lui Dumnezeu ca să se poarte ca lacheii Satanei și se dedică provocării de perturbări și tulburări în lucrarea bisericii. Sunt de părere că aceasta este misiunea lor și, înainte de a-și îndeplini sarcina de a se împotrivi lui Dumnezeu, se simt rău și simt că l-au dezamăgit pe Satana. Acest lucru este determinat de natura antihriștilor.