Disecție a modului în care antihriștii sunt ticăloși, perfizi și înșelători

Ultima dată, am avut părtășie despre a șaptea manifestare a antihriștilor – ei sunt ticăloși, perfizi și înșelători. Despre care aspect am avut în principal părtășie? Am vorbit despre modul în care antihriștii sunt ticăloși. De ce spunem că sunt ticăloși? Ce firi, manifestări și caracteristici speciale din natura-esența lor îi pot clasifica drept ticăloși, perfizi și înșelători? Care sunt trăsăturile evidente care dovedesc că ticăloșia lor există și că se potrivește cu circumstanțele lor adevărate? Care sunt caracteristicile principale ale naturii-esenței lor care ne dau motive să spunem că astfel de oameni sunt ticăloși? Vă rog să vă împărtășiți gândurile. (Mulți antihriști înțeleg adevărul, dar i se împotrivesc cu obrăznicie. Insistă cu încăpățânare să meargă pe calea lor, deși știu clar ce este corect. Ticăloșia antihriștilor se manifestă și prin ostilitatea lor neîntemeiată față de cei care urmăresc în mod autentic adevărul și față de indivizii pozitivi.) (Antihriștii nu vor să vadă că alții se descurcă bine. Vor să se bucure doar ei de beneficiile pe care casa lui Dumnezeu le oferă fraților și surorilor – nu vor ca frații și surorile să se bucure de ele, așa că nu le transmit aceste beneficii.) (Dumnezeule, părtășia Ta anterioară mi-a lăsat o impresie puternică în ceea ce privește modul în care antihriștii se folosesc de Dumnezeu și de adevăr drept instrumente pentru a dobândi statut; simt că acest lucru este deosebit de ticălos.) Cei mai mulți dintre voi vă amintiți unele lucruri, și anume câteva dintre exemplele pe care le-am dat când am avut părtășie despre esența ticăloasă a antihriștilor. Vă amintiți doar exemplele, dar ați uitat conținutul părtășiei Mele și al disecării esenței ticăloase a antihriștilor. Câte dintre adevărurile pe care le-am abordat când am avut părtășie și am disecat natura-esență ticăloasă a antihriștilor sunteți capabili să înțelegeți atunci? Întrucât nu vă amintiți aceste lucruri, nu înseamnă că n-ați înțeles niciunul dintre ele la momentul respectiv? Dacă părtășia Mea ar fi lăsat o impresie puternică asupra voastră, n-ați fi capabili să vi le amintiți într-o oarecare măsură? Nu sunt lucrurile care vă revin în memorie cele pe care le înțelegeți? Nu sunt lucrurile pe care nu vi le amintiți cele pe care le considerați foarte greu de înțeles sau pe care, pur și simplu, nu le puteți înțelege? Când ați auzit acele adevăruri la momentul respectiv, vi s-au părut corecte și le-ați ținut minte sub formă de doctrine, ceea ce a necesitat un mare efort din partea voastră. Totuși, după o noapte de somn, le-ați uitat. O lună mai târziu, au dispărut cu totul. Nu așa se întâmplă? Ca să-ți dai seama de o problemă sau de esența unei persoane, trebuie să înțelegi adevărul. Dacă încă te agăți de punctele de vedere ale non-credincioșilor și dacă privești și consideri lucrurile pe baza afirmațiilor non-credincioșilor, acest lucru dovedește că nu înțelegi adevărul. Dacă n-ai câștigat nimic din cei câțiva ani pe care i-ai petrecut ascultând predici și părtășii, iar când oamenii au părtășie despre adevăr cu tine, nu-l poți înțelege indiferent cum îl explică, acest lucru indică lipsa capacității tale de a înțelege adevărul și se numește calibru slab. Nu așa stau lucrurile? (Ba da.) În ceea ce privește ticăloșia antihriștilor, niciunul dintre voi nu a menționat cea mai importantă afirmație. De ce nu ați menționat-o? Într-o privință, pentru că a trecut mult timp și ați uitat-o. În altă privință, pentru că nu v-ați dat seama de importanța acestei afirmații; nu ați știut că este o afirmație-cheie, care dezvăluie și dă în vileag esența ticăloasă a antihriștilor. Care este această afirmație? Este că ticăloșia antihriștilor se manifestă în primul rând prin ostilitatea și repulsia lor față de toate lucrurile pozitive și tot ce are legătură cu adevărul. De ce detestă antihriștii aceste lucruri pozitive și sunt ostili față de ele? Le-au făcut rău aceste lucruri pozitive? Nu. Le afectează interesele? Uneori poate că da, alteori deloc. Așadar, de ce sunt ei ostili în mod neîntemeiat față de lucrurile pozitive și le detestă? (Este natura lor.) Au acest tip de natură, sunt ostili și detestă toate lucrurile pozitive și adevărurile. Aceasta confirmă natura ticăloasă a antihriștilor. Este importantă sau nu această afirmație? Nu țineți minte o afirmație atât de importantă; țineți minte doar lucruri care nu sunt esențiale. De ce v-am pus acele întrebări? Ca să vorbiți și să văd în ce măsură pricepeți aceste lucruri, cât de multe vă puteți aminti în inimile voastre și cât de multe ați fost în stare să înțelegeți în acel moment. După cum era de așteptat, vă amintiți doar câteva lucruri minore. Tratați toate lucrurile despre care am vorbit ca pe o pălăvrăgeală absurdă. Nu am venit aici ca să stăm la taifas – am venit aici să vă spun cum să-i discerneți pe oameni. Afirmația pe care am exprimat-o este cel mai înalt adevăr-principiu pentru a discerne natura ticăloasă a antihriștilor. Dacă nu poți aplica această afirmație, nu vei fi capabil să discerni sau să cunoști natura ticăloasă a antihriștilor. De exemplu, când o persoană este definită drept antihrist, unii ar putea spune: „El este bun cu noi, este iubitor și ne ajută. De ce să definim o persoană atât de bună drept antihrist?” Nu înțeleg că, deși pot părea iubitori față de ceilalți la exterior, antihriștii tulbură și perturbă lucrarea lui Dumnezeu și se opun în mod specific lui Dumnezeu. Această latură perfidă și vicleană a lor este ceva ce majoritatea oamenilor nu pot vedea. Nu o pot discerne deloc și Îl înțeleg greșit pe Dumnezeu, dezvoltă noțiuni despre El și chiar Îl condamnă și se plâng de Dumnezeu din această cauză. Astfel de oameni sunt pur și simplu niște canalii și nu pot primi mântuirea lui Dumnezeu. Aceasta deoarece văd doar chestiuni de suprafață, cum ar fi modul în care antihriștii îi atrag în capcană, îi ademenesc și intră în grațiile oamenilor, dar nu observă esența ticăloasă a antihriștilor și nici nu văd metodele pe care le folosesc aceștia pentru a se împotrivi lui Dumnezeu și a întemeia împărății independente. De ce nu pot vedea aceste lucruri? Pentru că nu înțeleg adevărul și nu-i pot discerne pe oameni. Sunt mereu induși în eroare de fenomenele exterioare și nu-și dau seama de esența și de consecințele problemei. În plus, folosesc mereu noțiunile umane tradiționale despre moralitate și modurile lumești de a-i evalua pe oameni și de a da verdicte despre ei. Ca urmare, sunt induși în eroare de antihriști, sunt de partea antihriștilor, iar între ei și Dumnezeu iau naștere conflicte și ciocniri. Cine este vinovat? Cum a apărut această greșeală? Este consecința faptului că nu înțeleg adevărul, nu cunosc lucrarea lui Dumnezeu și privesc mereu oamenii și lucrurile pe baza noțiunilor și închipuirilor lor.

II. O disecare a dragostei antihriștilor față de lucrurile negative

Vom continua astăzi părtășia despre a șaptea manifestare a antihriștilor: ei sunt ticăloși, perfizi și înșelători. În centrul acestei manifestări se află ticăloșia lor, deoarece ticăloșia cuprinde atât perfidia, cât și înșelătoria. Ticăloșia este reprezentativă pentru esența antihriștilor, în timp ce perfidia și înșelătoria sunt secundare. Ultima dată am avut părtășie și am dat în vileag esența ticăloasă a antihriștilor. Am avut părtășie despre câteva concepte vaste și câteva conținuturi relativ definitorii, menționând unele cuvinte despre expunerea acestui aspect al esenței antihriștilor. Astăzi ne vom continua părtășia despre acest subiect. Unii ar putea întreba: „Există ceva despre care să avem părtășie cu privire la acest subiect?” Există. Sunt câteva detalii despre care încă trebuie să avem părtășie aici. Vom avea părtășie despre acest subiect într-un mod diferit și dintr-o perspectivă diferită astăzi. Care a fost principala caracteristică și manifestare a naturii ticăloase a antihriștilor despre care am avut părtășie data trecută? Oamenii precum antihriștii detestă toate lucrurile pozitive și adevărul și sunt ostili față de ele. Ostilitatea și repulsia lor față de adevăr și de lucrurile pozitive nu necesită un motiv și nici nu are loc în urma instigării de către cineva și, cu siguranță, nu este rezultatul faptului că sunt posedați de un spirit rău. În schimb, pur și simplu nu le plac aceste lucruri în mod inerent. Sunt ostili față de aceste lucruri și le detestă; în viața lor și în măduva oaselor lor, simt repulsie atunci când întâlnesc lucruri pozitive. Dacă aduci mărturie pentru Dumnezeu sau ai părtășie cu ei despre adevăr, vor căpăta ură față de tine și chiar își pot pune în minte să te atace. Am discutat în ultima noastră părtășie despre acest aspect al ostilității și repulsiei antihriștilor față de lucrurile pozitive, așa că nu-l vom discuta din nou de data aceasta. În această părtășie, vom explora un alt aspect. Care este celălalt aspect? Antihriștii sunt ostili față de lucrurile pozitive și le detestă, deci ce le place? Astăzi vom analiza și vom diseca natura ticăloasă a antihriștilor din această latură și perspectivă. Este acest lucru necesar? (Da.) Este necesar. Ați putea să vă dați seama singuri? (Nu.) Faptul că antihriștilor nu le plac lucrurile pozitive și adevărul este natura lor ticăloasă. Așadar, pe această bază, gândiți-vă cu atenție ce le place antihriștilor și ce fel de lucruri le place să facă, precum și metoda și mijloacele lor de a face lucrurile și tipul de oameni pe placul lor – nu este o perspectivă și o latură mai bună din care să privim natura lor ticăloasă? Aceasta oferă un punct de vedere mai specific și mai obiectiv. În primul rând, antihriștilor le displac lucrurile pozitive, însemnând că sunt ostili față de ele și le plac lucrurile negative. Care sunt câteva exemple de lucruri negative? Minciunile și vicleșugurile – nu sunt lucruri negative? Ba da, minciunile și vicleșugurile sunt lucruri negative. Care este așadar corespondentul pozitiv al minciunilor și vicleșugurilor? (Onestitatea.) Corect, onestitatea. Satanei îi place onestitatea? (Nu.) Îi plac vicleșugurile. Care este primul lucru pe care îl cere Dumnezeu oamenilor? El spune: „Dacă vrei să crezi în Mine și să Mă urmezi, ce fel de persoană ar trebui să fii în primul rând?” (O persoană onestă.) Care este așadar primul lucru pe care Satana îi învață pe oameni să-l facă? Să mintă. Care este prima dovadă a naturii ticăloase a antihriștilor? (Vicleșugurile.) Da, antihriștilor le plac vicleșugurile, le plac minciunile și detestă și urăsc onestitatea. Deși onestitatea este un lucru pozitiv, nu le place și, în schimb, simt repulsie și ură față de ea. Dimpotrivă, le plac vicleșugurile și minciunile. Dacă cineva vorbește adesea sincer în fața antihriștilor, spunând ceva precum: „Îți place să-ți desfășori lucrarea dintr-o poziție cu statut și ești uneori leneș”, ce părere au antihriștii? (Nu acceptă acest lucru.) Neacceptarea este una dintre atitudinile pe care le au, dar asta e tot? Care este atitudinea lor față de această persoană care vorbește sincer? Simt repulsie și nu o plac. Unii antihriști le spun fraților și surorilor: „V-am condus de ceva timp. Vă rog să-mi spuneți toți părerile voastre despre mine.” Toată lumea se gândește: „Din moment ce ești atât de sincer, îți vom da un feedback.” Unii spun: „Ești destul de serios și sârguincios în tot ce faci și ai îndurat multă suferință. Suportăm cu greu să vedem acest lucru și suntem întristați pentru tine. Casa lui Dumnezeu ar avea nevoie de mai mulți conducători ca tine! Dacă ar trebui să subliniem un defect, ar fi că ești prea serios și sârguincios. Dacă te surmenezi și te epuizezi, nu vei putea continua să lucrezi și nu vom fi terminați atunci? Cine ne va conduce?” Când antihriștii aud asta, sunt încântați. Știu că este o minciună, că acești oameni caută să le intre în grații, dar sunt dispuși să asculte. De fapt, oamenii care spun asta îi duc de nas pe acești antihriști, dar acești antihriști preferă să facă pe proștii decât să dezvăluie adevărata natură a acestor cuvinte. Antihriștii îi iubesc pe cei care le ling cizmele. Acești indivizi nu aduc în discuție defectele, firile corupte sau neajunsurile antihriștilor. În schimb, îi laudă și îi înalță pe ascuns. Chiar dacă este clar că acele cuvinte ale lor sunt minciuni și lingușeli, antihriștii le acceptă cu bucurie, găsindu-le reconfortante și plăcute. Pentru antihriști, aceste cuvinte sunt mai bune decât să savureze cele mai rafinate delicatese. După ce aud aceste cuvinte, devin încrezuți. Ce ilustrează asta? Arată că există o anumită fire înlăuntrul antihriștilor care iubește minciunile. Să presupunem că cineva le spune: „Ești prea arogant și îi tratezi nedrept pe oameni. Ești bun cu aceia care te susțin, dar dacă cineva păstrează distanța față de tine sau nu te lingușește, îl desconsideri și îl ignori.” Nu sunt adevărate aceste cuvinte? (Ba da.) Cum se simt antihriștii la auzul acestora? Devin nefericiți. Nu vor să le audă și nu le pot accepta. Încearcă să găsească scuze și motive pentru a explica lucrurile și pentru a aplana situația. Cât despre cei care îi lingușesc constant pe antihriști în persoană, care rostesc mereu cuvinte plăcute pentru a-i lăuda pe ascuns și chiar îi păcălesc în mod clar prin cuvintele lor, antihriștii nu-i cercetează niciodată pe aceștia. În schimb, se folosesc de ei drept figuri importante. Ba chiar pun în poziții importante persoane care mint întruna, desemnându-le să îndeplinească anumite îndatoriri importante și demne, rânduind totodată ca aceia care vorbesc mereu sincer și care raportează deseori probleme să-și îndeplinească îndatoririle în poziții mai retrase, împiedicându-i să aibă acces la conducerea superioară sau să fie cunoscuți de majoritatea oamenilor ori aproape de ei. Nu contează cât de talentați sunt acești oameni sau ce îndatoriri pot face în casa lui Dumnezeu – antihriștii ignoră toate acestea. Îi interesează doar cine poate recurge la vicleșuguri și cine le aduce avantaje; aceștia sunt indivizii pe care îi plasează în poziții importante, fără să țină câtuși de puțin cont de interesele casei lui Dumnezeu.

Antihriștii iubesc vicleșugurile și minciunile. De exemplu, să presupunem că bisericile pe care le supraveghează nu acordă atenție lucrării de evanghelizare și nu se concentrează pe instruirea oamenilor pentru a răspândi Evanghelia și, drept urmare, lucrarea de evanghelizare obține rezultate slabe și puțini oameni sunt câștigați. Cu toate acestea, antihriștii se tem că oamenii ar putea raporta situația reală. Ei urăsc pe oricine vorbește cinstit și le plac cei care pot să mintă, să recurgă la vicleșuguri și să ascundă toate informațiile dezavantajoase sub covor. Așadar, ce le place cel mai mult antihriștilor să audă? „Toți cei care răspândesc Evanghelia în biserica noastră sunt capabili să mărturisească și fiecare dintre ei este un expert în răspândirea Evangheliei.” Nu sunt aceste cuvinte menite să-i păcălească pe oameni? Dar antihriștilor le face plăcere să audă astfel de lucruri. Cum răspund ei la auzul acestora? Spun: „Minunat, rezultatele lucrării de evanghelizare a bisericii noastre continuă să se îmbunătățească, sunt mult mai bune decât ale altor biserici. Toți oamenii care răspândesc Evanghelia în biserica noastră sunt maeștri în acest domeniu.” Antihriștii și cei care îi lingușesc se ridică în slăvi unii pe alții în felul acesta, iar antihriștii nu dau în vileag lingușirea lor nerușinată. Ei procedează în felul următor: când subordonații lor îi păcălesc, ei cad de bunăvoie în plasă. Antihriștii doar își pierd vremea în acest fel. Dacă cineva cunoaște situația reală și ia atitudine spunând: „Nu este adevărat. Din cei zece indivizi cărora le-am răspândit Evanghelia, am stabilit că doi dintre ei nu acceptă adevărul și au renunțat deja să cerceteze. Doar trei din ceilalți opt cred sincer în Dumnezeu. Să facem tot posibilul să-i aducem pe aceia trei.” Când realitatea situației este expusă, cum reacționează antihriștii? Își spun: „Nu știam acele lucruri!” Când cineva vorbește cu sinceritate despre situația reală a lucrurilor despre care antihriștii nu erau conștienți, sunt de acord sau nu cu ele, sunt fericiți sau nefericiți? Sunt nefericiți. De ce sunt nefericiți? Sunt conducători și totuși nu sunt conștienți și nu pricep detaliile și faptele referitoare la lucrarea bisericii – ba chiar au nevoie de cineva care înțelege ce se întâmplă cu adevărat și care să le explice totul. Când cineva care înțelege situația și vorbește sincer clarifică aceste chestiuni, cum se simt inițial antihriștii? Simt că și-au știrbit complet reputația și că prestigiul lor se va prăbuși. Ținând cont de natura ticăloasă a antihriștilor, ce vor face ei? Înlăuntrul lor va încolți ura și își vor spune: „Gură-spartă ce ești! Dacă n-ai fi spus nimic, acest lucru ar fi trecut neobservat de toată lumea. Din cauza ta, toți știu despre el și ar putea începe să te admire pe tine în locul meu. Nu mă face asta să par incapabil, ca și cum n-aș face lucrare reală? Te voi ține eu minte. Spui adevărul, provocându-mă și opunându-te mie la fiecare pas. Voi avea grijă să regreți acest lucru!” Gândiți-vă la asta, cum îi privesc pe cei care lucrează conștiincios, care vorbesc sincer și care își îndeplinesc îndatoririle cu loialitate? Îi consideră adversari. Nu înseamnă asta că denaturează faptele? Nu doar că nu reușesc să coopereze prompt și să-și compenseze greșelile legate de lucrare, dar și continuă să-și neglijeze îndatoririle. Ba chiar nutresc ură față de cei care vorbesc sincer și care sunt grijulii și responsabili în lucrarea lor. S-ar putea chiar să încerce să-i chinuie. Nu este acesta comportamentul antihriștilor? (Ba da.) Ce fel de fire este aceasta? Este ticăloșie. Ticăloșia antihriștilor este dată în vileag în acest fel. Ori de câte ori apare o persoană onestă, ori de câte ori cineva rostește cuvinte oneste și sincere și ori de câte ori cineva respectă principiile și cercetează adevărata natură a problemei, antihriștii simt repulsie și îl detestă, iar natura lor ticăloasă iese la iveală și se dezvăluie. Ori de câte ori există vicleșuguri și ori de câte ori se spun minciuni, antihriștii devin încântați, se delectează cu ele și chiar uită de ei înșiși. A citit vreunul dintre voi „Hainele cele noi ale împăratului”? Comportamentul antihriștilor are o natură oarecum similară. În acea poveste, împăratul a defilat gol pe stradă, iar mii de oameni au exclamat: „Hainele cele noi ale împăratului sunt cu adevărat frumoase! Împăratul arată minunat! Împăratul este atât de măreț! Hainele cele noi ale împăratului sunt într-adevăr magice!” Toată lumea spunea minciuni. Oare împăratul știa? Era complet gol, cum a putut să nu-și dea seama că nu purta haine? Aceasta se numește nesăbuință. Așadar, acești antihriști ticăloși, în ciuda faptului că sunt perfizi și înșelători, nu au înțelepciune. De ce spun că nu au înțelepciune? Pentru că sunt ca acel împărat gol, care nu a avut discernământ în privința cuvintelor menite să-l păcălească. Ba chiar a fost capabil să se plimbe gol, expunându-și urâțenia. Nu este asta o nesăbuință? Așadar, ce anume dezvăluie adesea ticăloșia antihriștilor? Nesăbuința lor.

Întrucât antihriștii au o natură ticăloasă, întrucât le plac vicleșugurile și minciunile, dar nu le place onestitatea și întrucât detestă cuvintele sincere, în bisericile care sunt sub stăpânirea antihriștilor, acei indivizi care fie sunt onești, fie urmăresc să fie onești, cei care practică adevărul și nu doresc să păcălească sau să mintă sunt deseori chinuiți. Nu este așa? Cu cât vorbești mai mult sincer, cu atât mai mult te va chinui un antihrist și cu atât mai mult te va displăcea. În schimb, cei care îi lingușesc și îi păcălesc câștigă favoruri și sunt plăcuți în ochii lor. Nu sunt antihriștii ticăloși? Aveți astfel de antihriști ticăloși în jurul vostru? I-ați întâlnit vreodată? Nu le permit oamenilor să vorbească sincer; cine vorbește sincer este redus la tăcere. Dacă reușești să minți și să te aliniezi vreodată la ceea ce spun, devenind complicele lor, nu vor mai fi adversarii tăi. Dacă insiști să vorbești sincer și să tratezi problemele conform adevărurilor-principii, mai devreme sau mai târziu te vor chinui. A fost vreunul dintre voi chinuit? Ați fost chinuiți doar pentru că ați dat în vileag faptele rele ale conducătorilor falși și ale antihriștilor și, în cele din urmă, ați fost chinuiți până în punctul în care n-ați îndrăznit să spuneți nimic, chiar dacă ați vrut. S-a întâmplat vreodată așa ceva? Vorbirea sinceră și raportarea problemelor au dus la chinuirea ta. În diverse biserici, a fost chinuit vreunul dintre voi pentru că a raportat probleme? Este chinuit cineva care spune minciuni, păcălește biserica și este emondat? (Nu.) Aceasta e disciplina normală; nu este același lucru cu a fi chinuit. Acest lucru se întâmplă deoarece ești neglijent în datoria ta, încalci principiile și acționezi cu intenții greșite, mințind și păcălind, ceea ce duce la emondare. Așadar, în prezența lui Dumnezeu, nu vei suporta niciodată consecințe pentru faptul că vorbești sincer. Totuși, în prezența Satanei și a antihriștilor, trebuie să fii mai prudent. Aceasta reflectă zicala: „A fi apropiat de un rege este la fel de periculos ca a te culca lângă un tigru.” Când vorbești cu ei, trebuie să ții mereu cont de starea lor de spirit, evaluându-le fericirea și dacă expresia lor este sumbră sau senină, apoi să decizi ce să spui ca să fii în concordanță cu gândurile lor. De exemplu, dacă un antihrist spune: „Nu va ploua astăzi?”, trebuie să răspunzi: „Prognoza spune că va ploua astăzi.” În realitate, când antihristul spune că s-ar putea să plouă astăzi, este pentru că nu vrea să iasă și să-și facă datoria. Dacă zici: „Prognoza spune că va fi soare astăzi”, se va enerva. Va trebui să spui rapid: „O, am greșit. Va ploua astăzi.” Antihristul spune: „Tocmai ai zis că nu va ploua. Cum poți spune acum că va ploua?” Va trebui să răspunzi: „Doar fiindcă este soare acum nu înseamnă că va fi tot așa. După cum spuneau străbunii: «Cerurile au furtuni neașteptate.» Prognozele meteo nu sunt întotdeauna exacte, dar judecata ta este impecabilă!” Când antihristul aude asta, devine mulțumit și te laudă pentru că ești rezonabil. Vă comportați vreodată așa? O faceți, nu-i așa? Sunteți capabili să faceți ce fac adesea antihriștii, să nu le permiteți oamenilor să vorbească sincer și să-i chinuiți pe cei care fac asta? Nu ați urmărit cu toții drame despre palate? Care este relația dintre împărat și miniștrii săi de la curte? Poate că relația lor nu este ușor de exprimat într-o singură propoziție, dar există un fenomen între ei, și anume că împăratul nu ia cuvintele nimănui de bune. El analizează și scrutează tot ce spun miniștrii săi, fără să considere vreodată că este adevărul. Acesta este principiul lui când își ascultă miniștrii vorbind. Cât despre miniștri, aceștia trebuie să fie pricepuți în ascultarea implicațiilor nerostite. De pildă, când împăratul spune: „Prim-ministrul Wang a menționat ceva astăzi” și așa mai departe, toată lumea ascultă și se gândește: „Se pare că împăratul vrea să-l promoveze pe prim-ministrul Wang, dar se teme cel mai mult că oamenii vor forma facțiuni, vor căuta câștiguri private și se vor răzvrăti, așa că nu pot să-l susțin deschis pe prim-ministrul Wang. Trebuie să stau la mijloc, nici să mă opun, nici să-l susțin, așa încât împăratul să nu-mi poată desluși adevăratele intenții – dar nici nu mă opun voinței împăratului.” Vezi, în mintea lor, chiar și o singură propoziție implică atât de multe gânduri, cu răsuciri și întorsături chiar mai complicate decât mersul unui șarpe. Sensul de bază al spuselor lor rămâne evaziv, învăluit în ambiguitate. Este nevoie de ani de experiență acumulată pentru a analiza care afirmații sunt adevărate sau false și trebuie să descifrezi ce intenționează să spună pe baza modului în care se comportă și vorbesc de obicei. Pe scurt, nu există nici măcar o afirmație sinceră în vorbirea lor și nu spun decât minciuni. Dialogul tuturor, fie că au un rang mai mic sau mai mare, conține un mod propriu de a vorbi. Aceștia vorbesc din punctul lor de vedere, dar ceea ce spun nu este niciodată sensul literal pe care îl auzi – sunt doar minciuni. Cum apar minciunile? Întrucât oamenii au anumite intenții, scopuri și motivații în vorbirea și în acțiunile lor, atunci când vorbesc, sunt atenți la cuvintele și la implicațiile lor, bat câmpii și au propria metodă de a vorbi. Odată ce au o metodă, mai este o vorbire sinceră? Nu, nu este. Cuvintele lor conțin multe niveluri de semnificație, o combinație de adevăr și minciună – unele adevărate, unele false – și altele menite să păcălească. În orice caz, nu sunt sincere. Luați exemplul prim-ministrului Wang, care tocmai a fost menționat. Cineva se opune deschis prim-ministrului Wang la curte. Opoziția sa nu pare imediat adevărată sau falsă. Trebuie să te uiți mai în detaliu. În scena următoare, el bea într-un salon secret din casa prim-ministrului Wang. Se pare că cei doi lucrează împreună. Dacă urmărești doar scena în care această persoană se opune prim-ministrului Wang, cum poți să-ți dai seama că cei doi lucrează împreună? De ce i s-a opus? Ca să evite suspiciunile și să se folosească de acest lucru pentru a-l face pe împărat să-și lase garda jos, împiedicându-l să suspecteze că sunt în cârdășie. Nu este aceasta o tactică? (Ba da.) Acești oameni trăiesc într-un cerc în care nu îndrăznesc să spună nici măcar un cuvânt adevărat. Dacă a spune minciuni în fiecare zi este atât de obositor, de ce nu pleacă? Ba chiar vizitează mormântul unui adversar care a murit – de ce fac asta? Pur și simplu le place să lupte împotriva altora; fără luptă, simt că viața este plictisitoare. Dacă nu luptă, consideră că această viață este prea lipsită de evenimente. Având toate aceste uneltiri și comploturi în minte, dar neavând unde să le folosească, au nevoie de un rival împotriva căruia să lupte, să vadă cine este mai bun. Atunci simt că viața lor are valoare. Dacă adversarul lor moare, simt că viața lor nu mai are niciun sens. Spuneți-Mi, pot fi reformați astfel de oameni? (Nu, nu pot.) Aceasta e natura lor. Antihriștii au acest tip de natură: luptă împotriva altora și împotriva conducătorilor și lucrătorilor în fiecare zi. Ba chiar luptă împotriva lui Dumnezeu, spunând minciuni și înșelând în fiecare zi, tulburând și perturbând lucrarea casei lui Dumnezeu. Nu pot sta liniștiți nici măcar o clipă. Nu pot accepta adevărul, indiferent cum primesc părtășie despre el. Asemenea marelui balaur roșu, nu vor avea odihnă până când nu vor fi complet distruși.

Antihriștilor le displac cei care vorbesc sincer, le displac oamenii onești. Le plac vicleșugurile și minciunile. Așadar, care este atitudinea lor față de Dumnezeu? De exemplu, care este atitudinea lor față de cerința Lui ca oamenii să fie onești? În primul rând, ei disprețuiesc acest adevăr. Capacitatea lor de a disprețui lucrurile pozitive este cu adevărat elocventă pentru problema lor și dovedește deja că natura lor este ticăloasă. Însă aceasta nu este imaginea completă sau totală. Analizând mai profund, cum înțeleg antihriștii cerința lui Dumnezeu ca oamenii să fie onești? Ar putea spune: „Să fiu o persoană onestă, să vorbesc cu dumnezeu despre orice, să-i spun totul și să le împărtășesc totul deschis fraților și surorilor – nu înseamnă asta să-mi pierd demnitatea? Înseamnă să nu am demnitate, identitate și, cu siguranță, intimitate. Este îngrozitor; ce fel de adevăr este acesta?” Nu o privesc ei așa? În adâncul inimii lor, antihriștii nu doar că disprețuiesc cuvintele și cerința lui Dumnezeu de a fi onești, dar pot chiar să le condamne. Dacă pot să le condamne, pot fi oameni onești? Cu siguranță nu, sigur nu pot fi onești. Care este reacția antihriștilor când văd că unii oameni recunosc că au spus minciuni? În adâncul inimii lor, disprețuiesc și batjocoresc un astfel de comportament. Consideră că oamenii care încearcă să fie onești sunt prea nesăbuiți. Nu este o ticăloșie din partea lor să-i definească pe oamenii onești drept nesăbuiți? (Ba da.) E o ticăloșie. Își zic în sinea lor: „Cine spune adevărul în societatea din zilele noastre? Dumnezeu îți cere să fii onest, iar tu chiar încerci să fii onest – ba chiar vorbești sincer despre astfel de chestiuni. Ești cu adevărat incredibil de nesăbuit!” Disprețul pe care îl simt față de oamenii onești în adâncul inimii lor dovedește că ei condamnă și detestă acest adevăr și că nici nu-l acceptă, nici nu se supun lui. Nu este aceasta ticăloșia antihriștilor? Acest adevăr este în mod clar un lucru pozitiv și un aspect al trăirii umanității normale pe care oamenii ar trebui să o aibă în ceea ce privește comportamentul lor, dar antihriștii îl condamnă. E o ticăloșie. În biserică, sunt adesea oameni care, deoarece raportează probleme sau descriu adevărata stare a lucrurilor Celui de mai sus, ajung să fie „emondați” de anumiți conducători – sunt chinuiți. Uneori, când Cel de mai sus întreabă despre situația din biserică, unii conducători raportează doar lucruri pozitive și le omit pe cele negative. Când unii oameni află că rapoartele acestor conducători nu sunt reale și le cer să spună adevărul, acești conducători îi dau deoparte și îi împiedică să spună adevărul. Unii oameni nu acceptă felul antihriștilor de a face lucrurile. Își spun în sinea lor: „Din moment ce nu vrei să vorbești sincer, nu te voi trata ca pe un conducător. Voi spune adevărul Celui de mai sus. Nu mă tem că mă va emonda.” Prin urmare, raportează cu fidelitate situația reală Celui de mai sus. Când fac asta, dau cărțile pe față despre situația bisericii. Cum așa? Deoarece acești oameni au expus faptele despre acei antihriști – au dat în vileag adevărata stare a lucrurilor. Sunt antihriștii de acord cu acest lucru? Îl pot tolera? Cu siguranță nu-i vor cruța pe cei care au raportat problema. Ce fac antihriștii? La scurt timp după, convoacă o întâlnire despre această problemă, le cer oamenilor să discute despre ea și le observă reacțiile. Majoritatea oamenilor, fiind ușor de influențat, cântăresc problema și se gândesc: „Cineva a raportat faptele, iar acum acest conducător este în pericol. N-am raportat ce se întâmplă – dacă Cel de mai sus decide să-l pedepsească pe acest conducător, nu vom fi implicați împreună cu el?” Așadar, acești oameni găsesc modalități de a-i apăra pe conducători și, drept urmare, cei care au raportat adevărul devin izolați. În acest mod, antihriștii pot face ce vor deoarece, indiferent ce lucruri rele comit, nimeni nu îndrăznește să raporteze situația Celui de mai sus și, astfel, își ating scopurile. În consecință, pentru unii oameni, raportarea situației către Cel de mai sus prezintă multe dificultăți reale. Ei cunosc faptele, dar antihriștii vor mereu să-i reducă la tăcere. Din frică și timiditate, fac compromisuri și, astfel, nu devin ei victimele constrângerii antihriștilor? În cele din urmă, odată ce acești antihriști sunt dezvăluiți și înlocuiți, cum crezi că se simt oamenii care au făcut compromisuri? Oare regretă? (Da, regretă.) Se simt atât bucuroși, cât și plini de regrete, gândindu-se: „Dacă aș fi știut că lucrurile se vor sfârși așa, n-aș fi renunțat. Ar fi trebuit să continui să-i dau în vileag și să le raportez problemele până când ar fi fost înlocuiți.” Dar majoritatea oamenilor nu pot face asta; sunt prea lași.

Antihriștilor le plac vicleșugurile și minciunile și detestă onestitatea; aceasta este prima manifestare evidentă a naturii lor ticăloase. Vezi tu, unii oameni vorbesc mereu într-un mod care este dificil de înțeles de către alții. Uneori, propozițiile lor au un început, dar niciun sfârșit, uneori au un sfârșit, dar niciun început. Nu îți poți da seama deloc ce vor să spună, nimic din ceea ce spun nu are sens pentru tine și, dacă le ceri să îți explice clar, nu o vor face. Deseori, folosesc pronume în discursul lor. De exemplu, raportează ceva și spun: „Acel tip credea asta și apoi frații și surorile nu au fost foarte…” Ar putea continua ore în șir și tot nu se exprimă clar, bolborosind și bâlbâindu-se, fără să-și termine propozițiile, doar rostind câteva cuvinte izolate care nu au nicio legătură unul cu celălalt, fără să te facă cu nimic mai înțelept după ce îi auzi – ba chiar te neliniștesc. De fapt, au făcut multe studii și sunt bine educați – așadar, de ce sunt incapabili să rostească o propoziție întreagă? Este o problemă ce ține de fire. Sunt atât de alunecoși încât trebuie să depună un mare efort ca să spună chiar și puțin adevăr. Nimic din ceea ce spun antihriștii nu are substanță, există întotdeauna un început, dar niciun sfârșit; scot jumătate de propoziție, apoi înghit cealaltă jumătate și tatonează mereu, deoarece nu vor să înțelegi la ce se referă, vor să ghicești. Dacă îți spun direct, îți dai seama ce spun și vezi cine sunt cu adevărat, nu-i așa? Ei nu vor asta. Ce vor ei? Vor să ghicești singur și sunt fericiți să te lase să crezi ceea ce ghicești tu că este adevărat – în acel caz, nu ei au spus-o, așa că nu au nicio responsabilitate. Mai mult decât atât, ce obțin ei când le spui ce ai ghicit tu din ce voiau să spună? Ceea ce ghicești tu este exact ceea ce vor să audă și le spune ideile și părerile tale despre acea chestiune. De acolo, vor vorbi selectiv, alegând ceea ce să spună și ce nu și cum să o spună și apoi vor face pasul următor din planul lor. Fiecare propoziție se termină cu o capcană și, în timp ce îi asculți, dacă vei continua să le termini propozițiile, vei fi căzut cu totul în capcană. Este obositor pentru ei să vorbească tot timpul așa? Firea lor este ticăloasă – nu se simt obosiți. Este cu totul firesc pentru ei. De ce vor să creeze aceste capcane pentru tine? Pentru că nu pot să-ți vadă clar părerile și se tem că vei vedea cine sunt cu adevărat. În același timp, încearcă să te împiedice să-i înțelegi, încearcă să te înțeleagă. Vor să smulgă de la tine părerile, ideile și metodele tale. Dacă reușesc, atunci, capcanele lor au funcționat. Unii oameni trag de timp, spunând tot timpul „hm” și „ăh”; nu exprimă un punct de vedere concret. Alții trag de timp spunând „ca” și „ei bine”, ascunzând ceea ce cred cu adevărat, folosind aceste cuvinte în loc de ceea ce vor să spună. Există multe cuvinte de umplutură, adverbe și verbe auxiliare în fiecare propoziție de-ale lor. Dacă le-ai înregistra cuvintele și le-ai nota, ai descoperi că niciunul nu le dezvăluie părerile și atitudinile față de acea chestiune. Toate cuvintele lor conțin capcane, ispite și ademeniri ascunse. Cum este această fire? (Ticăloasă.) Foarte ticăloasă! Este vorba de vicleșuguri? Aceste capcane, ispite și ademeniri pe care le creează se numesc vicleșuguri. Aceasta este o trăsătură comună a oamenilor cu esența ticăloasă a antihriștilor. Cum se manifestă această trăsătură comună? Ei dau vestea bună, dar nu și vestea rea, vorbesc exclusiv în termeni plăcuți, vorbesc șovăielnic, își ascund parțial adevăratul înțeles, vorbesc confuz, vag, iar cuvintele lor sunt pline de ispite. Toate aceste lucruri sunt capcane și toate sunt mijloace ale vicleșugurilor.

Majoritatea antihriștilor prezintă aceste manifestări și vorbesc și acționează în acest fel. Ați putea discerne acest lucru dacă ați intra în contact cu ei mult timp? Le-ați putea vedea adevărata față? În primul rând, trebuie să stabilești dacă sunt oameni onești. Indiferent cât de mult le cer altora să fie onești și să vorbească sincer, trebuie să vezi dacă ei înșiși sunt oameni onești, dacă se străduiesc să fie onești și care este punctul de vedere și atitudinea lor față de oamenii onești. Vezi dacă sunt scârbiți de oamenii onești, dacă îi detestă și discriminează în adâncul inimii lor sau dacă vor să fie și ei oameni onești în adâncul sufletului, dar li se pare dificil și anevoios acest lucru, prin urmare nu reușesc. Trebuie să-ți dai seama care dintre acestea este situația lor. Ai putea să o discerni? Într-o perioadă scurtă de timp, este posibil să nu reușești acest lucru, deoarece s-ar putea să nu le vezi adevărata față dacă metodele lor înșelătoare sunt ingenioase. Cu toate acestea, în timp, toată lumea va putea să le vadă adevărata față; nu pot ascunde la nesfârșit adevărul despre ei. Este așa cum marele balaur roșu spune adesea că „slujește poporul” și „acționează ca funcționar public al poporului”. Dar, în zilele noastre, cine mai crede că este partidul poporului? Cine mai crede că ia decizii în numele oamenilor? Nimeni nu mai crede asta, nu-i așa? Inițial, oamenii aveau așteptări optimiste, crezând că pot să-și schimbe norocul și să devină stăpâni cu Partidul Comunist, că acesta va sluji poporul și va acționa ca funcționar public. Dar, în zilele noastre, cine îi mai crede cuvintele diavolești? Cum îl evaluează oamenii acum? A devenit un dușman public al lor. Deci, cum s-a transformat din funcționar public într-un dușman public? Prin acțiunile sale și, comparându-i acțiunile cu vorbele sale, oamenii au descoperit că toate lucrurile pe care le-a spus erau doar minciuni viclene, falsuri și cuvinte menite să-l scoată basma curată. A rostit cele mai plăcute cuvinte, dar a făcut cele mai rele lucruri. Antihriștii sunt și ei așa. De exemplu, le spun fraților și surorilor: „Ar trebui să vă îndepliniți îndatoririle cu loialitate – nu permiteți să fie alterate de impurități personale.” Dar gândește-te, ei se comportă în acest fel? Când le sugerezi ceva, de îndată ce le dezvălui doar puțin din opinia ta, nu sunt de acord cu ea și nu o acceptă. Când interesele lor personale intră în conflict cu îndatoririle lor sau cu interesele casei lui Dumnezeu, ei luptă pentru fiecare brumă de profit și nu renunță la nimic. Gândește-te la comportamentul lor, apoi compară-l cu ceea ce spun ei. Ce observi? Cuvintele lor sună frumos, dar sunt toate minciuni menite să-i păcălească pe oameni. Când uneltesc și luptă pentru interesele lor, comportamentul, precum și intențiile, mijloacele și metodele lor de acțiune, toate acestea sunt autentice – nu sunt false. Pe baza acestor lucruri, poți căpăta discernământ în privința antihriștilor.