Supliment: Rezolvarea înțelegerilor greșite ale oamenilor despre tratarea unei biserici din Canada

Ultima dată când ne-am reunit, s-a întâmplat ceva neobișnuit. Ce anume? (Tratarea unei biserici canadiene.) Acest lucru s-a întâmplat acum o lună. Este încă proaspăt în memoria voastră? (Da.) V-a stârnit mult sentimentele? (Da.) Când apar probleme cu anumite biserici sau cu unii oameni, iau o decizie pe baza circumstanțelor și le tratez conform principiilor; acesta a fost practic cazul când am tratat chestiunea bisericii canadiene. Spuneți-Mi așadar: de ce am tratat așa chestiunea când a apărut un antihrist în biserica din Canada și i-a indus în eroare pe oameni? Ce părere aveți? Se pare că unii oameni s-au speriat. De ce s-au speriat? Unii spun: „Situația a fost tratată într-un mod atât de dur. Oare a fost atât de gravă? Cum a putut fi tratată așa? A fost tratată conform principiilor? N-a fost tratată dintr-un capriciu de moment? Care vor fi consecințele tratării ei în acest mod? Ceea ce au făcut acei oameni chiar a fost atât de grav? Pe baza cerințelor de la oamenii de acolo și a atitudinii lor, a afirmațiilor și informațiilor auzite de la ei, se pare că n-ar fi trebuit să fie tratați atât de dur, nu-i așa?” Astfel gândesc unii oameni. Mai sunt alții care spun: „Poate că Dumnezeu a avut motivele și ideile Lui de a trata astfel situația.” Care anume sunt acele idei? A existat vreo intenție sau vreun motiv inițial de a trata problema în acel mod? A fost rezonabil ca acei oameni să fie tratați așa? (Da.) Spuneți cu toții că a fost rezonabil, prin urmare, haideți să discutăm astăzi problema și să vedem exact de ce a fost rezonabil să fie tratată așa, ce credeți exact despre această problemă, ce impact va avea asupra voastră în viitor, dacă ideile voastre în legătură cu aceasta sunt corecte sau greșite și dacă există ceva greșit sau denaturat în legătură cu ideile voastre. Dacă vă abțineți mereu, dacă vă mușcați limba și nu vă exprimați, simțindu-vă mereu potrivnici, atunci problemele nu vor fi niciodată rezolvate în cel mai bun mod și de aceea trebuie să ajungem la un consens. Care sunt principiile pentru a ajunge la un consens? Dacă nu sunteți capabili să acceptați această judecată pe care am făcut-o și aveți idei și noțiuni despre ea, dacă sunteți potrivnici față de ea și chiar nutriți înțelegeri greșite în privința ei și apar întrebări sau idei rele, ce ar trebui să facem atunci? Ar trebui să discutăm problema. Dacă avem opinii diferite, nu există un consens între noi. Cum putem ajunge atunci la un consens? Este în regulă să găsim un numitor comun, păstrându-ne totodată divergențele? Dacă rezolvăm vreo divergență prin compromis, dacă cedez puțin și cedați și voi puțin, ar fi în regulă? În mod clar, nu este în regulă. Nu așa se ajunge la compatibilitate. Prin urmare, dacă vrem să ajungem la un consens, la o înțelegere consecventă și la o decizie în această chestiune, care este modalitatea de a face acest lucru? Trebuie să căutați adevărul, să năzuiți spre adevăr și să vă străduiți să înțelegeți adevărul, iar pentru Mine este necesar să explic tuturor întreaga poveste și să o clarific. Nimeni n-ar trebui să nutrească în inima sa înțelegeri greșite în această privință. Astfel, vom ajunge la o opinie consecventă asupra chestiunii și apoi vom încheia cu ea. Dacă voi întâmpina o problemă similară în viitor, s-ar putea să o tratez la fel sau poate că nu o voi trata în acest fel, ci voi folosi în schimb o altă modalitate. Așadar, ce ar trebui să dobândiți din această chestiune? (Ar trebui să învățăm cum să căutăm adevărul și să înțelegem de ce a tratat Dumnezeu chestiunea în acel mod.) Ai menționat două aspecte. Excelent! Mai sunt altele? (Ar trebui să căutăm să înțelegem principiile acțiunilor lui Dumnezeu, așa încât să evităm să-I ofensăm firea. E un avertisment pentru noi.) Acesta este un alt aspect.

Ca să explic în mod clar tratarea bisericii canadiene, trebuie să începem cu începutul. Cu ce ar trebui să începem? Vom începe cu momentul în care acești oameni au plecat din China. Mergem prea mult înapoi? Poate vi se pare amuzant, dar de fapt nu e deloc de râs. Este o situație de reglare a unor conturi vechi? Nu, nu este. Când Mă veți auzi vorbind despre motivele Mele, veți ști de ce încep de acolo. Lăsând deoparte întrebarea dacă toți cei care vin în străinătate au o însărcinare, o misiune și o responsabilitate, vom începe cu o chestiune minoră – oare e întâmplător faptul că fiecare persoană poate să plece din China? (Nu.) Acest lucru nu este întâmplător. De la faptul că ești hotărât și dispus să pleci din China ca să-ți faci datoria și până când sosești în străinătate, pe tot parcursul acestui proces, pe lângă cooperarea ta, spune-Mi, cine stabilește dacă poți pleca fără probleme din China? (Dumnezeu.) Așa este. Plecarea ta nu este hotărâtă de relațiile sociale pe care le ai, nici de cât de mulți bani ai sau dacă ți-ai rezolvat toate formalitățile – toți cei care pleacă în străinătate ar trebui să aibă o înțelegere și o experiență comună. Ce experimentează toți? Dumnezeu este suveran asupra posibilității cuiva de a pleca fără probleme din China; nu are nicio legătură cu cât de capabil este sau dacă are vreo aptitudine deosebită. Nu înseamnă să pleci dintr-o provincie în alta într-o țară; înseamnă să-ți părăsești țara și sunt necesare multe formalități complicate. Mai ales în aceste vremuri, cu opresiunea smintită a marelui balaur roșu și hăituirea credincioșilor, monitorizându-i îndeaproape pe fiecare dintre ei, formalitățile pentru plecarea din China nu sunt atât de ușor de gestionat. Prin urmare, sosirea acestor oameni fără probleme în străinătate a fost în întregime sub suveranitatea lui Dumnezeu și arată atotputernicia Lui. Cine poate părăsi China, dacă formalitățile sunt rezolvate sau nu fără probleme și cât timp durează îndeplinirea lor, toate acestea sunt hotărâte de Dumnezeu, iar mâna Lui este cea care orchestrează și rânduiește toate aceste lucruri. Nu este acceptabil să nu crezi acest lucru și nu este acceptabil să nu-l recunoști – acestea sunt faptele. Chestiunea se încheie prin cooperarea oamenilor și cu suveranitatea lui Dumnezeu. Dacă ar fi să tragem o concluzie privind părăsirea Chinei de către tine, cine a facilitat acest lucru? (Dumnezeu.) Dumnezeu a făcut asta. Oamenii nu au de ce să se laude, ci ar trebui să-I mulțumească în schimb lui Dumnezeu. Așadar, ce ar trebui să faci? (Să depun efort pentru a ne îndeplini datoria.) Ar trebui să depui efort pentru a-ți îndeplini datoria și să o faci având o minte concentrată. Dintr-o perspectivă cuprinzătoare, putem să tragem o concluzie finală și să spunem că plecarea din China pentru a-ți îndeplini datoria a depins de rânduielile și îndrumarea lui Dumnezeu, și nu de abilitățile tale? (Da, putem.) Unii spun: „Cum adică nu a depins de abilitățile mele? Chiar dacă am avut îndrumarea lui Dumnezeu, dacă El nu m-ar fi îndrumat, plecarea din China n-ar fi fost oricum dificilă, deoarece am absolvit facultatea cu certificat TEM8 în limba engleză și n-ar fi o problemă să iau examenul TOEFL.” Foarte puțini oameni se află în această poziție. De exemplu, unii sunt bogați și pot emigra cu o viză de investitor, dar astfel de circumstanțe sunt puține și rare. Deci faptul că acești oameni pleacă din China are loc sub suveranitatea lui Dumnezeu și cu permisiunea Lui? Da. Nu vom intra în situații individuale; vom vorbi doar despre cei care pot părăsi China și care ajung mai târziu să-și facă datoria cu sinceritate. Acest lucru nu provine în totalitate din intențiile lor. Un aspect al faptului că părăsești China este că ai o misiune, iar un alt aspect este că ai părăsit China sub îndrumarea lui Dumnezeu. Privind problema sub acest aspect, din ce motiv ai plecat din China? (Ca să ne facem datoria.) Indiferent cât durează să termini procedurile în primele etape, cât cheltui sau cum domnește Dumnezeu ca suveran asupra chestiunii, în orice caz, întrucât poți să pleci din China și să-ți faci datoria în casa lui Dumnezeu, putem spune cu certitudine că ai o misiune în străinătate. Porți o responsabilitate și o povară grea, iar obiectivul tău de a merge în străinătate ar trebui să fie foarte clar. În primul rând, nu ești un imigrant care a venit în străinătate să se bucure de viață; în al doilea rând, n-ai venit în străinătate în căutarea unei surse de trai; în al treilea rând, n-ai venit în străinătate în căutarea unui alt mod de viață; și în al patrulea rând, n-ai venit în străinătate ca să duci o viață bună. Nu este așa? N-ai venit în străinătate să urmărești lumea; ai venit cu o misiune și cu însărcinarea dată de Dumnezeu de a-ți face datoria. Privind lucrurile sub acest aspect, care ar trebui să fie prima ta prioritate la venirea în străinătate? (Să ne facem datoria.) Prima ta prioritate este să vii în casa lui Dumnezeu, să-ți găsești locul și să-ți faci datoria într-un mod pragmatic și cuminte, potrivit rânduielilor casei lui Dumnezeu. Nu este așa? (Ba da.) Așa este. În plus, n-ai venit în străinătate pentru că te-a amenințat sau te-a răpit cineva – ai venit de bunăvoie. Indiferent sub ce aspect privești lucrurile, ai venit în străinătate, așa că ar trebui să-ți faci datoria. Este corect, nu-i așa? Este aceasta o cerință mare de la oameni? (Nu.) Nu este o cerință mare, nici una excesivă. Nu este irezonabilă. Acum, pe baza celor spuse, cum ar trebui să-ți tratezi datoria și cum ar trebui să-ți faci datoria pentru a te ridica la înălțimea însărcinării pe care ți-a încredințat-o Dumnezeu? Ar trebui să te gândești la aceste lucruri? Primul lucru pe care ar trebui să-l faci este să-ți spui: „Nu mai sunt doar o persoană obișnuită, acum port o povară pe umerii mei. Ce povară? Însărcinarea, povara pe care mi-a încredințat-o Dumnezeu. El m-a îndrumat să vin în străinătate și ar trebui să-mi îndeplinesc responsabilitățile și obligațiile pe care ar trebui să le îndeplinească o ființă creată răspândind Evanghelia lui Dumnezeu – aceasta e datoria mea. Mai întâi, ar trebui să mă gândesc ce datorie pot să fac și, apoi, cum să fac acea datorie bine, astfel încât să mă ridic la înălțimea suveranității lui Dumnezeu asupra mea și a rânduielilor Sale pentru mine.” Nu ar trebui să gândești așa? Este excesivă această gândire? Este falsă? Nu, nu este; este ceva la care ar trebui să se gândească cineva cu raționalitate, umanitate și conștiință. Dacă unii spun: „După ce am venit în străinătate, am descoperit că nu este așa cum credeam că va fi și regret că am venit”, ce fel de lucruri sunt acești oameni? Astfel de oameni nu au umanitate și și-au încălcat credința. Totuși, majoritatea oamenilor care vin în străinătate sunt dispuși să se dedice îndeplinirii datoriei lor. Am discutat suficient despre asta. Să facem acum legătura dintre discuția noastră și problema bisericii canadiene. Oamenii din acea biserică nu fac excepție. Oare au plecat în Canada întâmplător? Nu a fost întâmplător, a fost inevitabil. De ce spun că a fost inevitabil? Pentru că Dumnezeu hotărâse de mult timp ce oameni aveau să plece în ce țară, stăpânind ca suveran peste acest „inevitabil”. Când Dumnezeu hotărăște ca suveran că trebuie să mergi într-o țară, asta se întâmplă. Oamenii din biserica din Canada aveau și ei o misiune și au venit în străinătate prin suveranitatea și rânduiala lui Dumnezeu. El i-a îndrumat spre Canada și, pe baza talentelor, competențelor profesionale, punctelor forte și așa mai departe, biserica le-a repartizat diferite posturi de lucru și le-a îngăduit să-și facă datoria. Și-au făcut datoria cu o oarecare rigiditate încă de la început. Prin „rigiditate”, nu Mă refer la faptul că erau reticenți și lenți, ci că nu au urmărit adevărul, deși cei mai mulți dintre ei au venit să-și facă datoria. De ce spun că nu au urmărit adevărul? Când s-au confruntat cu probleme, nu au căutat adevărul și nu au căutat principiile în acțiunile lor. Uneori, când Cel de mai sus făcea unele rânduieli pentru ei sau le spunea să facă ceva, erau indisponibili – aceasta e atitudinea cu care au venit în îndeplinirea datoriei lor. Au continuat în această manieră superficială și îndeplinirea datoriei lor a ajuns într-o stare groaznică, într-un haos total. Nu era nimic bun în legătură cu viața bisericească sau cu intrarea în viață a acestor oameni, efectul datoriei lor era rău, nu exista realitate în părtășia lor despre adevăr și nu aveau deloc discernământ în privința conducătorilor falși și a antihriștilor – nu era nimic bun în legătură cu ce făceau. În timp, a apărut un antihrist pe nume Yan, iar ei s-au unit cu acest antihrist. Ce înseamnă „s-au unit”? Acest antihrist era doar un tânăr de 26 de ani, care lucrase în biserică doi ani și jumătate. În acel timp, a atras multe surori, poate chiar zece. Pe unele dintre acestea le-a îndrăgit, pe altele nu le-a îndrăgit și le-a ignorat, dar toate l-au adorat pe acest antihrist. Cu doi ani și jumătate înainte, oamenii din biserica din Canada nu excelau în îndeplinirea datoriei lor și se aflau într-o stare de amorțeală lipsită de viață. Indiferent ce lucrare le era rânduită de Cel de mai sus, ei o tratau cu superficialitate, erau indisponibili și era nevoie de mult efort extenuant pentru a implementa lucrarea. După ce au fost emondați de Cel de mai sus, au devenit abătuți, au căzut într-o stare proastă, au comunicat rar cu Cel de mai sus și au avut o atitudine foarte deznădăjduită față de lucrare. După ce antihristul pe nume Yan a devenit conducător, situația lor s-a înrăutățit de la o zi la alta și cei mai mulți dintre ei au făcut pur și simplu lucrurile de mântuială. De ce au ajuns în această stare de a face lucrurile de mântuială? Cu ce avea legătură acest lucru? O cauză obiectivă ar putea fi legată de conducători. Nu aveau conducători buni, niciunul dintre conducătorii lor nu urmărea adevărul, în schimb cultivau relații interpersonale și recurgeau la activități necinstite. Și care era cauza subiectivă? Era că niciunul dintre ei nu urmărea adevărul. Este ușor ca o bandă de indivizi care nu urmăresc adevărul să-și facă datoria loial și la standarde? (Nu.) Cu toate acestea, este ușor ca o bandă de indivizi care pur și simplu nu urmăresc adevărul și ca unii neîncrezători să recurgă la activități necinstite, să fie superficiali și să se opună Celui de mai sus? (Da.) Și este ușor pentru o bandă de astfel de indivizi să decadă și să devină degenerați asemenea non-credincioșilor? Este atât de ușor, iar aceasta a fost calea pe care o urmau. Sub pretextul de a-și îndeplini datoria, au mâncat mâncarea casei lui Dumnezeu, au trăit în locuințe aparținând casei Lui, iar casa lui Dumnezeu i-a susținut. Au consumat mâncarea și băutura casei lui Dumnezeu prin înșelăciune, dar tot așteptau cu nerăbdare să intre în Împărăția Cerurilor și să primească recompense – trăiau bazându-se astfel pe vicleșug. Când antihristul a tulburat lucrarea bisericii, niciunul dintre ei nu a raportat problema Celui de mai sus. Doar o femeie a raportat problema unui conducător fals și, drept rezultat, chestiunea nu a fost rezolvată. Ceilalți erau orbi și, văzând că apar atâtea probleme în biserică, nu le-au raportat. Rânduielile de lucru ale casei lui Dumnezeu stabilesc în mod clar principiile pentru înlocuirea conducătorilor și lucrătorilor, dar nimeni nu le-a acordat nicio atenție, ci doar au făcut lucrurile de mântuială de la o zi la alta, împreună cu acel antihrist. Printre acești neîncrezători, erau unii care credeau în Dumnezeu de peste 20 de ani la o extremă, iar la cealaltă erau cei care credeau de cel puțin 5 ani și nimeni nu a raportat aceste probleme. Dar ce a fost mai rău? Multe conducătoare de echipă și conducătoare adjuncte de echipă au flirtat cu acest antihrist și au concurat între ele pentru favorurile lui. Când un bărbat și o femeie încep să se întâlnească, acest lucru poate fi văzut cu ușurință de adulți și vârstnici dintr-o singură privire. Toți oamenii sunt sensibili la problema relațiilor dintre bărbați și femei și își pot da seama ce se întâmplă dintr-o singură privire. Totuși, nimeni nu a raportat, nimeni nu a luat atitudine ca să le reproșeze sau să-i expună și nimeni nu a fost în stare să-i discearnă. A ieșit cineva în față și, văzând că sunt o bandă condusă de acest antihrist, și-a spus în sinea sa: „Nu pot să vă urmez. Trebuie să raportez acest lucru conducerii superioare, astfel încât să fiți înlăturați sau să mă organizez cu câțiva frați și surori cu simțul dreptății ca să vă izgonim”? Nu, nimeni nu a făcut asta. Nimeni nu a raportat, până în momentul în care a fost dezvăluită problema. Ce fel de lucruri erau acești oameni? Erau credincioși adevărați în Dumnezeu? Urmăreau ei adevărul? (Nu.) Ca un lucru atât de important să se întâmple chiar sub nasul lor, iar ei să nu-și dea seama, oare acești oameni care n-au urmărit adevărul erau capabili să-și facă bine datoria? Ce atitudine aveau față de datoria lor? În mod clar, erau doar niște paraziți, care profitau zi de zi. Credeau că le va fi ușor să facă lucrurile de mântuială în casa lui Dumnezeu, că nimeni n-ar trebui să spună un cuvânt dacă observă o problemă, nimeni n-ar trebui să ofenseze pe cineva și că, dacă l-ar ofensa pe „șef”, ar fi îngrozitor, iar consecințele ar fi rele pentru ei. Dacă te temi să-i ofensezi pe oameni și nu îndrăznești să o faci, îndrăznești atunci să-L ofensezi pe Dumnezeu? Oare consecințele vor fi bune pentru tine dacă Îl ofensezi? Cum te va trata Dumnezeu? Nu vor exista consecințe? (Ba da, vor exista.) Vor exista consecințe. Faptul că s-au temut să ofenseze pe cineva nu a fost, desigur, un factor major. Factorul major a fost că erau oameni ticăloși care nu iubeau adevărul. Pe lângă faptul că nu urmăreau adevărul, au făcut și multe prostii. Nu erau mulți oameni în biserica din Canada, dar aveau multe ambiții necontrolate. Deși îndeplinirea îndatoririlor lor nu avea în mod clar niciun efect, ei doreau totuși să-și extindă domeniul de activitate și se ocupau cu achiziția de proprietăți, dar au plătit în cele din urmă degeaba un avans pentru o proprietate. Acum, majoritatea acestor oameni au fost izolați. Spuneți-Mi, ce lucruri sunt această adunătură de indivizi? Nu sunt ei o adunătură de fiare și nenorociți? În mod clar, nu sunt nimic și totuși au risipit ofrandele în acest mod. Nimeni nu proteja interesele casei lui Dumnezeu, nimeni nu avea simțul dreptății – sunt doar o adunătură de demoni! Este de-a dreptul exasperant!

Nu erau mulți oameni în biserica din Canada, doar câteva sute. Ei nu au depus mult efort în datoria lor, și-au neglijat datoria și au format clici, făcând cu toții lucrurile de mântuială de la o zi la alta. Nu este exasperant? Au fost ineficienți în lucrare și nu au făcut progrese, au complotat unul împotriva celuilalt și nu au lucrat armonios împreună. Conducătorii au recurs la activități necinstite cu alții și nimeni nu a avut câtuși de puțin sentimentul urgenței, nimeni nu s-a enervat și nimeni nu s-a întristat în această privință. Nimeni nu s-a rugat în această chestiune și nici nu a căutat sau nu a cerut ajutor de la Cel de mai sus. Nimeni nu a făcut asta și nimeni nu a venit să spună: „Nu este corect să ne facem datoria în acest mod. Această datorie pe care o facem este însărcinarea noastră dată de Dumnezeu și nu-L putem dezamăgi!” Nu le-a lipsit nimic, aveau suficienți oameni, aveau suficiente echipamente. Ce le-a lipsit? Ceea ce le-a lipsit au fost oamenii buni. Nimeni nu a avut simțul poverii față de lucrarea bisericii și nimeni nu a putut să protejeze lucrarea casei lui Dumnezeu, să ia atitudine și să vorbească sau să aibă părtășie despre adevărul privind discernământul, astfel încât toată lumea să se poată ridica, să-i discearnă și să-i expună pe conducătorii falși și pe antihriști; nimeni nu a făcut asta. Oare pentru că acești nenorociți erau orbi și nu vedeau ce se întâmplă sau pentru că le lipsea calibrul și erau confuzi din cauza anilor înaintați? (Nici una, nici alta.) Nu a fost niciuna din aceste cauze. Deci care a fost situația adevărată? Au fost cu toții alături de antihrist, protejându-se între ei și lingându-și cizmele unul altuia, neexpunând pe nimeni, trândăvind cu toții în acel bârlog de demoni. S-au gândit vreodată la datoria lor sau la însărcinarea dată de Dumnezeu? (Nu.) Au vrut doar să facă lucrurile de mântuială în acest mod, fără niciun sentiment de autoreproș. Ce este acest fenomen, când nu au avut niciun sentiment de autoreproș? Este faptul că Duhul Sfânt nu lucra asupra lor, iar Dumnezeu i-a părăsit. Există o altă explicație pentru părăsirea lor de către Dumnezeu, și anume că, din cauza atitudinii față de datoria lor, față de adevăr și de Dumnezeu, precum și a gândurilor lor, lui Dumnezeu I s-a făcut silă de ei și nu au mai meritat să facă acea datorie. De aceea nu s-a văzut niciun reproș și nicio disciplină în ei, nicio trezire a conștiinței lor, cu atât mai puțin au primit vreo luminare sau iluminare, vreo emondare, judecată sau mustrare. Aceste lucruri erau irelevante pentru ei, toți erau amorțiți și nu se deosebeau cu nimic de diavoli. Ascultaseră de ani de zile predici în casa lui Dumnezeu, precum și predici despre deslușirea antihriștilor și despre modul în care să-și îndeplinească datoria la standarde, dar au căutat și au acceptat ei adevărul în acest timp? I-au discernut pe antihriști? Au purtat vreo dezbatere despre diferitele manifestări ale antihriștilor? Nu, nu au purtat. Dacă ar fi făcut-o cu adevărat, cu siguranță ar fi existat o minoritate de oameni care ar fi putut să ia atitudine, să-l demaște și să-l raporteze pe antihrist, iar lucrurile nu s-ar fi înrăutățit atât de mult. Au fost doar o adunătură de oameni confuzi și inutili! Conform situației lor reale, comportamentului lor și clasificării pe care au primit-o, i-am expulzat în Grupul B pentru o perioadă de izolare și reflecție. A fost excesiv din partea Mea să tratez chestiunea în acest fel? (Nu.) Nu, nu a fost deloc excesiv. Și dacă nu a fost excesiv, atunci nu se poate considera pe deplin potrivit? S-a făcut pentru a le da o șansă. Ce șansă? Dacă într-adevăr au umanitate și conștiință, dacă se pot căi și schimba, atunci vor avea șansa de a reveni în biserică; dacă nu au nici măcar dorința de a se căi, vor rămâne pur și simplu izolați pentru tot restul vieții și chiar vor fi îndepărtați din biserică. Așa stau lucrurile. Nu au fost îndepărtați imediat pentru a le da șansa de a se căi. Ar putea spune: „Am făcut acest lucru rău, iar Tu Te-ai supărat și ne-ai izolat. Prin urmare, deși n-am câștigat niciun merit făcându-ne datoria înainte, cu siguranță am suferit pentru ea. De ce nu vezi asta?”, dar, în realitate, faptul că au fost izolați dă dovadă de suficientă clemență și, pe baza acțiunilor și comportamentului lor, ar fi trebuit să fie îndepărtați. Uitați-vă la această atitudine pe care o au – sunt într-un mare pericol! Așadar, cum ar trebui tratată această chestiune? Trebuie să-Mi împart abordarea în două etape: prima etapă este de a-i izola, iar a doua etapă este de a-i trata după cum cred de cuviință, pe baza situației lor din timpul perioadei de izolare și a comportamentului lor individual, apoi de a decide dacă să-i păstrez în biserică sau să-i îndepărtez. Nu arată aceasta suficientă clemență față de ei?

Acei oameni din biserica din Canada au făcut atât de multe lucruri rele și izolarea pe baza comportamentului lor a dat dovadă de o mare clemență, așadar, de ce mai au unii oameni idei proprii despre modul în care a fost tratată problema? Unii spun: „Poate că a fost corect să tratezi chestiunea în acel mod, dar există încă o mică problemă. Acei oameni din biserica din Canada și-au făcut-o cu mâna lor și au primit ce au meritat, dar procedând astfel, nu-i pedepsești aspru ca să le dai altora un exemplu?” Este aceasta o înțelegere corectă? (Nu.) I-am auzit pe unii spunând: „Acesta e modul corect de tratare. Ar trebui să-i pedepsești aspru ca să le dai altora un exemplu, să faci din ei un avertisment pentru alții și să dai dovadă de putere pentru a le transmite altora un mesaj.” Nu este ceva ce ar spune un non-credincios? Este punctul de vedere pe care l-ar avea un non-credincios. Poate că nu sunteți încă în stare să vă dați seama de esența acestei probleme și de aceea puteți încă să exprimați punctul de vedere al unui non-credincios. Nu credeți că este puțin dezgustător ca o persoană să spună asta? Dacă folosiți astfel de cuvinte pentru a explica această problemă, atunci spuneți lucruri care sunt pe lângă subiect și nu așa stau lucrurile. Cum ați descrie, așadar, modul în care am tratat problema? (Ai tratat-o conform principiilor.) Așa este, am tratat-o conform principiilor; ai spus un lucru practic. Altcineva? Nu și-au făcut-o cu mâna lor? (Ba da.) Și care este cel mai simplu mod de a descrie acest lucru? (Au primit ce au meritat.) Așa este, pe baza modului în care s-au comportat, au primit ce au meritat și și-au făcut-o cu mâna lor. Dumnezeu acționează în conformitate cu adevărurile-principii; El îi pedepsește pe oameni în conformitate cu comportamentul lor. În plus, oamenii ar trebui să suporte consecințele acțiunilor lor și, când fac lucruri greșite, ar trebui să fie pedepsiți – acest lucru este adecvat. Dumnezeu îi pedepsește pe oameni în conformitate cu comportamentul lor; aceasta este pedepsirea oamenilor respectivi din biserica din Canada și, pentru a folosi vocabularul actual, sunt tratați în conformitate cu principiile. Spuneți-Mi, care dintre aceste lucruri pe care le-am expus despre ei nu sunt adevărate? Care dintre analizele și definițiile acestor chestiuni, care dintre clasificările lor de către Mine nu sunt adevărate? Toate sunt adevărate. Prin urmare, sunt pedepsiți pe baza acestor manifestări și pe baza acțiunilor și comportamentului lor – ce este greșit în asta? Așadar, să dai dovadă de putere pentru a le transmite altora un mesaj, să-i pedepsești aspru pe oameni ca să le dai altora un exemplu și să faci din ei un avertisment pentru alții – natura acestor acțiuni este la fel ca modul în care am tratat biserica din Canada? (Nu.) Așadar, de ce să-i pedepsești aspru pe oameni ca să le dai altora un exemplu? Care este natura acestui lucru? Să-i pedepsești aspru pe oameni ca să le dai altora un exemplu, să dai dovadă de putere pentru a le transmite altora un mesaj și să faci din ei un avertisment pentru alții – natura acestor trei acțiuni este practic aceeași. Care este această natură? Este fapta unui conducător sau a unei persoane puternice care, într-o situație specifică, face ceva ce consideră necesar pentru a-și stabili autoritatea și îl folosește pentru a-i intimida pe alții. Aceasta se numește a-i pedepsi aspru pe oameni pentru a le da altora un exemplu. Care ar fi scopul lor de a face asta? Ar fi de a-i face pe ceilalți să asculte, să se teamă și să se simtă intimidați de el, să nu facă nimic impetuos în fața lui și să nu facă orice își doresc în fața lui. Faptul că procedează astfel este în conformitate cu principiile? (Nu.) De ce spui că n-ar fi în conformitate cu principiile? Un conducător ar avea motivația lui de a acționa, iar motivația lui ar fi să-și consolideze regimul și să-și asigure puterea. Ar vrea să facă mare caz în această privință și asta ar fi natura acțiunii sale. Tratarea bisericii canadiene s-a bazat pe adevărurile-principii, și nu pe filosofiile satanice ale non-credincioșilor. Antihristul i-a indus în eroare pe oameni, a tulburat și perturbat lucrarea bisericii, a întors biserica cu susul în jos și cei mai mulți oameni tot i-au luat apărarea – natura acțiunilor lor este într-adevăr atât de odioasă! Făcând lucrurile de mântuială în acest fel, ar fi fost mai bine să părăsească biserica și să-și trăiască viața. Cel puțin atunci resursele casei lui Dumnezeu n-ar fi fost irosite, ceea ce ar fi fost un lucru bun. Dar au procedat ei așa? Conștiința lor nu a realizat acest lucru și au irosit resursele financiare și materiale ale casei lui Dumnezeu, nu au depus efort în îndeplinirea datoriei lor și au fost în cârdășie cu antihristul, făcând rău împreună cu el – natura acestor acțiuni este atât de gravă! Casa lui Dumnezeu i-a tratat în acest mod pentru a-i face să reflecteze și să ajungă să se cunoască pe ei înșiși, astfel încât să știe să schimbe direcția și să se căiască, ceea ce este în beneficiul lor. Dacă n-ar fi fost tratați, poate că peste un an L-ar fi trădat toți pe Dumnezeu și s-ar fi întors în lume. Din fericire, au fost izolați și tratați la timp, evitând ca și mai mulți oameni să facă rău și ca lucrarea bisericii să sufere pierderi și mai mari. Procedând astfel, sunt ei mântuiți sau eliminați? (Sunt mântuiți.) De fapt, sunt mântuiți. S-a făcut pentru a-i ajuta, pentru a-i avertiza, pentru a trage un semnal de alarmă, pentru a le spune că nu a fost corect să acționeze astfel, că vor suferi pierzania, vor pieri și își vor pierde orice speranță de a dobândi mântuirea dacă vor continua astfel. Dacă pot înțelege acest aspect, încă mai au speranță. Dacă nu înțeleg nici măcar acest aspect și continuă să se simtă deznădăjduiți, să degenereze și să cadă pradă disperării, opunându-se Celui de mai sus și dând frâu liber noțiunilor lor într-o stare de spirit negativă, atunci vor avea probleme. Ce vă doriți pentru ei? (Să se căiască.) Vă doriți cu toții să fie bine și să se căiască. Și ce Îmi doresc Eu pentru ei? Îmi doresc să nu se căiască, să-i pot înlătura pe toți, deoarece bisericii îi va fi mai bine fără acești oameni? Asta vreau Eu? (Nu.) Nu, nu asta vreau. Îmi doresc să fie bine și să se căiască și, după ce s-au căit, să se întoarcă în casa lui Dumnezeu și să nu-și mai facă datoria ca înainte. Cum sună acel verset? „Să se întoarcă de la calea lor cea rea și de la violența lor, de care le sunt pline mâinile!” (Iona 3:8). În ceea ce-i privește, dacă pot obține acest efect, aceea va fi o amintire care nu poate fi ștearsă cât timp trăiesc și o experiență extraordinară pentru ei, va deveni un eveniment minunat. Acest lucru depinde de ceea ce urmăresc în mod individual.

All Scripture quotations in this product are from Nouă Traducere În Limba Română (NTLR). Copyright © 2006 by Biblica, Inc.®. Used by permission. All rights reserved worldwide.