Care este manifestarea principală a ticăloșiei unui antihrist? Este că știe clar ce este corect și ce este în acord cu adevărul, dar când trebuie să facă un lucru, va alege mereu doar ceea ce încalcă principiile și se împotrivește adevărului și ceea ce îi satisface interesele și poziția proprie – aceasta e manifestarea principală a firii ticăloase a unui antihrist. Indiferent câte cuvinte și doctrine înțelege, cât de plăcut este limbajul pe care îl folosește în predici sau cât de mult li se pare altor oameni că are înțelegere spirituală, când face lucruri, alege un singur principiu și o singură metodă, și anume împotrivirea față de adevăr, protejarea intereselor proprii și opoziția față de adevăr până la capăt, în totalitate – acestea sunt principiul și metoda pe baza cărora alege să acționeze. În plus, care anume sunt dumnezeul și adevărul pe care și le imaginează în inima sa? Atitudinea lui față de adevăr este doar aceea de a dori să vorbească și să predice despre adevăr, nu de a dori să-l pună în practică. Doar vorbește despre el, vrând să fie stimat de aleșii lui Dumnezeu și apoi să se folosească de acest lucru pentru a ocupa poziția de conducător al bisericii și pentru a-și atinge scopul de a-i stăpâni pe aleșii lui Dumnezeu. Se folosește de predicarea doctrinei pentru a-și atinge scopurile – oare nu dă astfel dovadă că disprețuiește adevărul, se joacă cu el și îl calcă în picioare? Nu ofensează firea lui Dumnezeu tratând adevărul în acest mod? Doar se folosește de adevăr. În inima lui, adevărul este un slogan, niște cuvinte elevate, pe care le poate folosi pentru a-i induce în eroare pe oameni și a-i cuceri, care pot potoli setea oamenilor de lucruri minunate. În opinia lui, nu există nimeni în această lume care să poată practica sau trăi adevărul, crezând că acest lucru pur și simplu nu funcționează, că e imposibil și că doar ceea ce e recunoscut de toată lumea și e realizabil este adevărul. Chiar dacă vorbește despre adevăr, în inima lui nu recunoaște că este adevărul. Cum testăm această chestiune? (Nu practică adevărul.) Nu practică niciodată adevărul; acesta este un aspect. Și care este un alt aspect important? Când se confruntă cu lucruri în viața reală, doctrina pe care o înțelege nu este niciodată realizabilă. Pare să aibă cu adevărat înțelegere spirituală, predică doctrină după doctrină, dar când se confruntă cu probleme, metodele sale sunt denaturate. Chiar dacă nu este capabil să practice adevărul, ceea ce face trebuie să fie cel puțin în conformitate cu noțiunile și închipuirile umane, cu standardele și gusturile umane și trebuie cel puțin să se ridice la înălțimea altor oameni. Astfel, poziția sa va fi menținută stabilă. În viața reală însă, lucrurile pe care le face sunt incredibil de denaturate și poți să-ți dai seama dintr-o privire că nu înțelege adevărul. De ce nu înțelege adevărul? În inima sa, este scârbit de adevăr, nu recunoaște adevărul, îi place să facă lucruri conform filosofiilor satanice, vrea mereu să se ocupe de chestiuni folosind metode umane și, dacă poate să-i convingă pe alții și să câștige prestigiu ocupându-se de aceste chestiuni, atunci este suficient pentru el. Dacă un antihrist aude pe cineva predicând teorie deșartă atunci când merge undeva, devine foarte entuziasmat, dar dacă acolo este cineva care predică adevărul-realitate și intră în detalii precum diferitele stări ale oamenilor, antihristul simte mereu că vorbitorul îl critică și îi străpunge inima, prin urmare se simte dezgustat și nu vrea să audă. Dacă i se cere să aibă părtășie despre starea lui din ultima vreme, dacă a făcut vreun progres și dacă a întâmpinat vreo dificultate în timp ce și-a îndeplinit datoria, nu are nimic de spus. Dacă ai părtășie în continuare despre acest aspect al adevărului, antihristul adoarme; nu-i place să audă despre așa ceva. Există și oameni care se apleacă în față când stai la taclale cu ei, dar imediat ce aud pe cineva având părtășie despre adevăr, se ascund într-un colț și moțăie – nu au pic de dragoste pentru adevăr. În ce măsură nu au dragoste pentru adevăr? Într-un caz ușor, nu sunt interesați de el și le este suficient să fie muncitori; într-un caz grav, sunt scârbiți de adevăr, se simt deosebit de dezgustați de adevăr și nu-l pot accepta. Dacă acest tip de individ este conducător, atunci este un antihrist; dacă este un adept de rând, atunci tot merge pe calea antihriștilor și este urmașul antihriștilor. Din exterior, pare inteligent și înzestrat, cu un oarecare potențial bun, dar natura-esență pe care o are este cea a unui antihrist – așa stau lucrurile. Pe ce se bazează aceste judecăți? Toate se bazează pe atitudinea acestor oameni față de adevăr și pe atitudinea lor față de lucrurile pozitive. Acesta e aspectul referitor la abordarea oamenilor privind adevărul. Celălalt aspect este că, de multe ori, oamenii nu înfruntă direct adevărul, unele lucruri nu implică adevărul, oamenii nu-și dau seama ce aspect al adevărului este implicat și, prin urmare, pe cine anume înfruntă ei în mod direct? Cel pe care Îl înfruntă direct este Dumnezeu. Și cum Îl tratează acești oameni pe Dumnezeu? Prin ce manifestări își arată ei firile ticăloase? Apelează la rugăciune adevărată și la o comuniune adevărată cu Dumnezeu? Au o atitudine onestă? Au credință adevărată? (Nu.) Se bazează cu adevărat pe Dumnezeu și se încredințează cu adevărat Lui? Se tem cu adevărat de Dumnezeu? (Nu.) Toate acestea sunt chestiuni practice, nefiind în niciun caz amabilități deșarte sau clișee. Dacă nu înțelegi că aceste cuvinte sunt practice, nu ai deloc înțelegere spirituală. Dați-Mi voie să vă prezint un exemplu de manifestări ale unor astfel de oameni. Unii oameni își încleștează pumnii și depun jurăminte la adunări, spunând: „Nu am de gând să mă căsătoresc cât timp voi trăi, am de gând să-mi dau demisia, să renunț la tot și să-L urmez pe Dumnezeu până la capăt!” Când termină de strigat și sunt pe cale să se consume pentru Dumnezeu, își spun: „Cum pot să obțin mai multe binecuvântări de la Dumnezeu? Trebuie să fac ceva ce să fie văzut de Dumnezeu.” Totuși, Îl aud pe Dumnezeu spunând că nu iubește oameni ca ei și se gândesc: „Acum ce voi face? Mă voi îndepărta de Dumnezeu, astfel încât să nu mă poată vedea.” Ce fel de stare este aceasta? (Precaută.) Se feresc de Dumnezeu pentru a se păzi de El. Și ce fire se află în interiorul precauției lor? Ticăloșie. Se păzesc mereu de Dumnezeu atunci când fac lucruri, se tem că Dumnezeu le va vedea adevărata față și nu acceptă scrutarea Lui – este aceasta credință în Dumnezeu? Nu înseamnă că se împotrivesc Lui? Este o stare extrem de negativă, nu este normală. Deși pot fi de acord să mănânce și să bea în continuare cuvintele lui Dumnezeu, în momentul în care Îl aud rostind cuvinte pentru a-i judeca și a-i da în vileag pe oameni, aceștia fug sau, dacă nu, aruncă rapid un pretext și găsesc o cale de compromis pentru a se acoperi. Încearcă din răsputeri să se ascundă și fac tot posibilul să fie evazivi și precauți, luptând totodată în permanență împotriva lui Dumnezeu în inima lor. Ei nu caută intențiile lui Dumnezeu, nici nu caută adevărul în lucrurile pe care le fac. În schimb, vor să arate și mai mult că pot accepta adevărul și se pot supune lui Dumnezeu fără să se plângă, încercând să câștige aprobarea tuturor prin prefăcătorie și falsitate. Cât despre ceea ce spune Dumnezeu, ce le cere unor astfel de oameni și cum evaluează și definește El astfel de oameni, lor nu le pasă de asemenea lucruri și nu vor să știe. Nu le este întru totul limpede în inima lor cine anume este Dumnezeu, totul fiind în schimb doar imaginație și judecată. Când Dumnezeu face ceva ce le contrazice noțiunile, condamnă acel lucru în inimile lor. Deși spun că au credință în Dumnezeu, inimile lor sunt pline de îndoială. Aceasta este firea ticăloasă a oamenilor.

Unii antihriști încearcă adesea să-L testeze pe Dumnezeu. Ei fac un pas în față, analizează situația și apoi fac încă un pas; în termeni simpli, se poate spune că au o atitudine de genul „așteaptă și vezi”. Ce înseamnă „așteaptă și vezi”? Voi da un exemplu. De pildă, cineva își dă demisia din slujba sa și apoi se roagă înaintea lui Dumnezeu, spunând: „O, dumnezeule, nu mai am slujbă. Sper că mă vei susține în viitor. Îți încredințez ție totul. Îmi dedic viața ție.” Când își termină rugăciunea, așteaptă să vadă dacă Dumnezeu îl binecuvântează cu ceva, dacă îi dă vreo revelație supranaturală sau un har mai mare, dacă măcar beneficiază de mai mult și se desfată mai mult decât atunci când muncea în lume. Așa Îl testează pe Dumnezeu. Ce sunt această rugăciune și această dăruire? (Sunt o tranzacție.) Nu există o fire ticăloasă în această tranzacție? (Ba da.) Abordarea lor este de a pune lucrurile în mișcare, oferind un stimulent modest pentru a atrage o contribuție mai valoroasă, cerând har și binecuvântări de la Dumnezeu – acesta e scopul lor. Cineva spune: „Situația din China este groaznică. Situația cu marele balaur roșu care arestează oameni devine tot mai rea. Este periculos chiar și când doi oameni se întrunesc, chiar și când o familie de patru persoane se întrunește. Este atât de periculos să crezi în dumnezeu în această situație din China. Dacă ceva chiar ar fi să meargă prost, am mai fi mântuiți? N-am crede în zadar?” Ei ajung să-și spună: „Trebuie să mă gândesc la un mod de a părăsi țara. Înainte, când situația era bună, râvneam la comoditate și confort și nu voiam să părăsesc China. Era atât de bine să mă întâlnesc cu familia mea și, în plus, puteam să cred în dumnezeu și să primesc binecuvântări; era o situație reciproc avantajoasă. Acum lucrurile sunt rele, au venit dezastrele și trebuie să mă grăbesc să plec din China. Pot să-mi fac în continuare datoria după ce plec din țară și, făcându-mi datoria, voi avea șansa să câștig binecuvântări.” Până la urmă, ei fug din țară. Ce este aceasta? Este oportunism. Toată lumea poate să calculeze și toată lumea are o mentalitate bazată pe tranzacții – nu cumva este ticăloșie? Există astfel de oameni printre voi? În inimile lor, aceștia spun: „Dacă sunt agresat în lume, părinții și familia mă pot proteja. Dacă voi fi arestat pentru credința mea în dumnezeu, mă va proteja el? Se pare că e greu să am certitudinea asta. Ce ar trebui să fac, așadar, dacă nu pot să am această certitudine? Părinții mei sigur nu vor putea să mă protejeze. Când cineva este arestat pentru credința în dumnezeu, oamenii obișnuiți nu-l pot salva și, dacă nu suport torturile crude și chinurile provocate de marele balaur roșu și devin o iudă, oare mica mea viață nu va fi distrusă? Cel mai bine ar fi să părăsesc țara și să cred în dumnezeu în străinătate.” Există cineva care gândește așa? Trebuie să existe, nu? Există, așadar, cineva care spune: „Ne denigrezi, nu am gândit așa”? Asemenea oameni nu sunt în niciun caz o minoritate și, cu timpul, vei vedea și vei înțelege.

Care sunt principalele trăsături ale ticăloșiei antihriștilor? Prima este că nu recunosc lucrurile pozitive, nu recunosc că există ceva numit adevăr și cred că sofismele lor eretice și lucrurile lor negative ticăloase sunt adevărul – aceasta este o manifestare a ticăloșiei antihriștilor. De exemplu, unii oameni spun: „Fericirea cuiva este în propriile mâini” și „Cineva poate deține totul doar având putere” – aceasta e logica antihriștilor. Sunt de părere că, odată cu puterea, vin oamenii care se dau bine pe lângă ei și îi lingușesc, oameni care le oferă daruri și se gudură pe lângă ei, precum și tot felul de beneficii ale statutului și tot felul de desfătări; cred că nu mai este cazul să li se dea ordine sau să fie conduși de nimeni și că îi pot conduce pe alții – aceasta este principala lor prioritate. Ce părere aveți despre felul în care calculează ei? Nu este ticălos? (Ba da.) Antihriștii își folosesc logica satanică și sofismele eretice în locul adevărului – acesta e un aspect al ticăloșiei lor. În primul rând, nu recunosc adevărul, nu recunosc că există lucruri pozitive și nu recunosc corectitudinea lucrurilor pozitive. Mai mult, chiar dacă unii oameni recunosc că există lucruri pozitive și lucruri negative în această lume, cum abordează ei lucrurile pozitive și existența adevărului? Tot nu le iubesc, viața pe care o aleg și calea pe care merg în credința lor în Dumnezeu rămân negative și contrare adevărului. Își protejează doar propriile interese. Indiferent dacă este un lucru pozitiv sau unul negativ, atât timp cât le poate proteja interesele, atunci este în regulă, este suprem. Nu este aceasta o fire ticăloasă? Există un alt aspect: asemenea oameni, care au o esență ticăloasă, disprețuiesc în mod inerent smerenia și ascunderea lui Dumnezeu, loialitatea și bunătatea Lui; disprețuiesc în mod inerent aceste lucruri pozitive. De pildă, uitați-vă la Mine: nu sunt întru totul obișnuit? Sunt obișnuit, de ce nu îndrăzniți să o spuneți? Eu Însumi recunosc că sunt obișnuit. Nu M-am considerat niciodată extraordinar sau măreț. Sunt doar o persoană obișnuită; am recunoscut mereu acest fapt și îndrăznesc să-l înfrunt. Nu vreau să fiu o super-persoană sau o persoană măreață – cât de epuizant ar fi! Unii oameni se uită de sus la această persoană obișnuită care sunt și nutresc mereu noțiuni despre Mine. Când aceia care cred cu adevărat în Dumnezeu vin înaintea Mea, au totuși o oarecare evlavie, indiferent cum arăt la exterior. Dar sunt și unii care, în ciuda faptului că-Mi vorbesc foarte politicos, nutresc o atitudine disprețuitoare față de Mine în inimile lor și pot să-Mi dau seama de acest lucru din tonul lor și din felul în care se mișcă. Chiar dacă par uneori foarte respectuoși, răspund mereu cu „nu” la orice le zic, contrazicând mereu ceea ce spun. De exemplu, Eu zic că vremea este foarte călduroasă astăzi, iar ei spun: „Nu, nu este. Ieri a fost foarte cald.” Contrazic ceea ce spun, nu-i așa? Orice le-ai spune, Mă contrazic întotdeauna. Nu există astfel de oameni în jur? (Ba da.) Eu spun: „Mâncarea de astăzi este sărată. Este prea multă sare sau prea mult sos de soia în ea?” Iar ei spun: „Nici una, nici alta. E prea mult zahăr în ea.” Orice aș spune, ei Mă contrazic, așa că nu mai spun altceva, nu suntem de acord și vorbim limbi diferite. Mai sunt și unii care, când Mă aud vorbind despre credința în Dumnezeu, spun: „Ești expert în aceste discuții, așa că voi asculta.” Dacă vorbesc puțin despre ceva extern, nu vor să mai asculte, de parcă n-aș ști nimic despre lucrurile externe. Nu-i nimic dacă nu-Mi acordă atenție, vreau să păstrez tăcerea. Nu am nevoie să-Mi acorde cineva atenție, doar fac ceea ce se cuvine să fac. Am responsabilitățile Mele și am modul Meu de viață. Spuneți-Mi, ce demonstrează aceste atitudini pe care le au oamenii? Ei văd că nu arăt ca o persoană măreață sau capabilă și că vorbesc și Mă port ca o persoană obișnuită, așa că se gândesc: „Cum de nu ești ca dumnezeu? Uită-te la mine. Dacă aș fi dumnezeu, aș fi cel mai mult ca el.” Nu este important dacă sunt sau nu ca Dumnezeu. Tu ești cel care cere să fiu ca Dumnezeu, n-am spus niciodată că sunt ca El și n-am vrut niciodată să fiu ca El; doar fac ceea ce se cuvine să fac. Dacă merg undeva și unii oameni nu Mă recunosc, e minunat, deoarece Mă scutește de necazuri. Vezi, Domnul Isus a vorbit și a lucrat atât de mult în Iudeea pe vremuri și, indiferent ce firi corupte aveau discipolii care Îl urmau, atitudinea lor față de El a fost ca atitudinea omului față de Dumnezeu – aceea era o relație normală. Au existat însă unii care au spus despre Domnul Isus: „Nu este fiul unui tâmplar?” Chiar și unii care L-au urmat mult timp au avut în permanență această atitudine. Este ceva cu care Dumnezeu întrupat Se confruntă adesea când devine o ființă umană obișnuită, normală; este o întâmplare comună. Unii oameni sunt foarte entuziasmați când Mă întâlnesc prima dată, iar când plec, rămân prosternați și plâng, dar asta nu se întâmplă în timpul interacțiunii reale și trebuie să îndur mare parte din timp. De ce trebuie să îndur? Pentru că unii oameni sunt nesăbuiți, alții nu pot fi cultivați, unii sunt necesari ca prestatori de servicii, iar alții nu ascultă de nicio rațiune. De aceea trebuie să îndur uneori, iar alteori există anumiți oameni cărora nu le pot permite să se apropie de Mine; aceștia sunt prea respingători și au o fire potrivnică. În ce mod este potrivnică? De exemplu, văd un cățel drăgălaș și spun: „Să-l numim Huamao.” Și ce atitudine au cei mai mulți oameni față de acest nume? E doar un nume și, întrucât Eu l-am numit așa primul, acesta va fi numele câinelui; e doar o chestiune foarte normală. Anumite persoane cu o fire potrivnică refuză să-l numească așa, zicând: „Ce fel de nume este Huamao? N-am auzit niciodată de un câine care să se numească Huamao. Hai să nu-l numim așa, ar trebui să-i punem un nume englezesc.” Spun: „Nu Mă pricep foarte bine la nume englezești, așa că spuneți-i cum vreți și Mă voi supune deciziei voastre.” De ce Mă supun deciziei lor? Aceasta e o chestiune minoră, deci ce rost are să ne certăm în privința ei? Unii oameni nu cedează și, în schimb, trebuie să se certe în privința unor astfel de lucruri. Doar pentru că Eu cedez nu înseamnă că sunt de părere că am greșit; este doar principiul după care Mă port și acționez. Doar pentru că nu Mă cert cu tine nu înseamnă că Mă tem de tine. Nu Mă cert, dar știu în inima Mea că ești un neîncrezător și aș prefera să am de-a face cu un câine decât cu cei de teapa ta. Pe lângă puținii oameni cu care trebuie să interacționez în mediul Meu de viață, cei cu care interacționez sunt frați și surori, oamenii casei lui Dumnezeu – acesta e principiul Meu. Nu interacționez nici măcar cu un singur non-credincios; nu am nevoie să fac asta. Totuși, dacă în casa lui Dumnezeu există neîncrezători care sunt prietenoși față de casa Lui, atunci pot fi prieteni ai bisericii. Fie că ajută biserica sau depun un efort și se ocupă de unele chestiuni pentru biserică, aceasta îi poate primi, dar Eu nu voi interacționa cu ei așa cum procedez cu frații și surorile; sunt foarte ocupat cu lucrarea Mea și nu am timp să Mă ocup de astfel de chestiuni. Unii oameni care cred în Dumnezeu de mai mulți ani ar trebui să aibă o anumită idee despre lucrarea Lui, despre Dumnezeu întrupat și despre mântuirea oamenilor de către Dumnezeu, însă nu au deloc o inimă cu frică de Dumnezeu. Sunt exact la fel ca non-credincioșii și nu s-au schimbat deloc. Spune-Mi, ce lucruri sunt acești oameni? Sunt diavoli născuți din fire, dușmanii lui Dumnezeu. Când asocierea dintre cineva și oamenii satanici, diavolești devine mai profundă, totul se transformă într-o calamitate și un dezastru.

Așa cum știți cu toții din viața voastră cotidiană, indiferent cărui grup de oameni te alături, va exista mereu cineva căruia nu-i place de tine și, chiar fără să-l provoci sau să-l deranjezi, va spune lucruri rele despre tine, te va judeca și calomnia. Nu ai idee ce s-a întâmplat, dar te antipatizează, nu se înțelege bine cu tine și vrea să te hărțuiască – care este situația aici? Nu ai idee ce ai făcut încât să nu-i fii pe plac, dar te hărțuiește dintr-un motiv necunoscut. Există astfel de oameni răi? (Da.) Sunt adversarii tăi și pot fi explicați doar ca atare. Înainte de a interacționa măcar cu ei, simt imediat antipatie față de tine și se gândesc cum pot să-ți facă rău – nu sunt adversarii tăi înverșunați? (Ba da.) Poți să te înțelegi bine cu un adversar înverșunat? Poți să mergi pe aceeași cale? Categoric nu. Așadar, te-ai confrunta și te-ai certa cu astfel de oameni? (Nu, nu m-aș certa cu ei.) De ce nu? Pentru că nu ascultă de nicio rațiune. Unii oameni sunt în mod inerent scârbiți și dezgustați de lucrurile pozitive, de lucrurile corecte, cele care sunt comparativ bune în rândul omenirii, adică lucruri pozitive la care oamenii tânjesc și care le plac; o fire clară pe care o au asemenea oameni este cea a ticăloșiei – sunt oameni ticăloși. De exemplu, un bărbat își caută prietenă și se gândește: „Indiferent dacă este urâtă sau drăguță, atât timp cât este virtuoasă și bună și ne putem înțelege în viață, atunci este suficient. În special o femeie cu umanitate și credință, indiferent dacă sunt bogat sau sărac, urât sau arătos, ori dacă mă îmbolnăvesc, va fi pe deplin devotată să rămână cu mine.” Oamenii decenți au de obicei această opinie. Ce fel de oameni nu apreciază sau nu aprobă acest tip de opinie? (Oamenii ticăloși.) Atunci spune-Mi, ce opinie au oamenii ticăloși? Cum reacționează ei când aud aceste cuvinte? Îți rânjesc în față, spunând: „Idiotule, în ce epocă trăim? Iar tu așa ceva cauți? Ar trebui să cauți o femeie bogată și frumoasă!” Bărbații obișnuiți se căsătoresc cu femei decente și virtuoase și trăiesc o viață demnă și adecvată împreună cu o familie unită și fericită; se poartă într-un mod curat în viață. Oare oamenii ticăloși gândesc așa? (Nu.) Ei spun: „În lumea din zilele noastre, mai poate un bărbat să se numească bărbat dacă nu a avut vreo 10 prietene și mai multe soții? Dacă nu a avut, și-a irosit viața!” Au cu toții această opinie. Le spui: „Găsește o femeie decentă, virtuoasă și bună, mai ales una cu umanitate și credință”, dar este acest lucru acceptabil pentru ei? (Nu.) Îți rânjesc în față și spun: „Ești atât de prost! Nimănui nu-i pasă de treburile altora în lumea din zilele noastre, toți trăiesc liber și fără constrângeri. Mai ales când pleci din China și mergi în Occident, viața e și mai liberă când nu-ți suflă nimeni în ceafă. De ce ești atât de dur cu tine însuți? Ești atât de neghiob!” Aceasta este opinia pe care o au. Așadar, cum se simt când le vorbești despre lucruri pozitive, despre cele mai frumoase lucruri pozitive ale omului, care țin de adevăr și de dreptate? Simt repulsie și te blestemă în inimile lor. Odată ce știu că ești acest tip de persoană, inimile lor vor deveni precaute față de tine și te vor evita. Oamenii care nu sunt la fel nu urmează aceeași cale. Ei știu că simți repulsie față de oamenii de felul lor și, în inimile lor, îi privesc cu dispreț pe oamenii ca tine. Nu vor să-ți vorbească despre cât de mult se deghizează și se prostesc cu alți oameni. Se tem că vei avea părtășie despre adevăr cu ei și vei încerca să-i determini să urmeze calea cea dreaptă și se simt complet dezgustați; cu alte cuvinte, în adâncul inimii lor simt dispreț față de toate lucrurile pozitive. Prin urmare, dacă întâlniți astfel de oameni când predicați Evanghelia, nu puteți să le-o predicați lor. Chiar dacă o predicați și ajung să creadă, sunt tot antihriști și nu pot fi mântuiți. Voi de ce puteți să stați aici și să-Mi ascultați predica? Oare nu datorită faptului că aveți întrucâtva o inimă care iubește adevărul? Atât timp cât Duhul Sfânt lucrează asupra ta în timp ce vă vorbesc, te vei simți mișcat și încurajat în inima ta și vei dori să te dedici, să suferi și să te consumi urmărind dreptatea, adevărul și mântuirea. În momentul în care cei ticăloși aud vorbindu-se despre a se consuma pentru dreptate, pentru adevăr și pentru Dumnezeu, ei simt că aceste cuvinte sunt deșarte, că sunt lozinci, că depășesc capacitatea de înțelegere și îi discriminează pe astfel de oameni. Prin urmare, atunci când întâlniți acești oameni ticăloși, nu aveți părtășie despre nimic cu ei, nu sunteți același tip de oameni ca ei, deci păstrați pur și simplu distanța. Când întâlnesc astfel de oameni și văd că au această atitudine față de Mine și vorbesc pe acest ton, ar trebui atunci să-i emondez și să le fac morală? (Nu, nu este necesar.) Nu este necesar, nu este nevoie să ții seama de ei, nu este nevoie să le răspunzi. Îi poți schimba răspunzându-le? Nu-i poți schimba. Dă-i pur și simplu deoparte și lasă lucrurile așa; asemenea oameni nu vor rezista mult timp în credința lor în Dumnezeu. În primul rând, nu iubesc adevărul; în al doilea, sunt dezgustați de lucrurile pozitive; în al treilea, Îl discriminează pe Dumnezeu, au cea mai puțină considerație și cel mai mare dispreț față de firea lui Dumnezeu și de tot ceea ce este adorabil în legătură cu Dumnezeu – aceste lucruri determină că nu vor fi niciodată mântuiți de Dumnezeu. Indiferent unde se află astfel de oameni, indiferent dacă sunt candizi sau vicleni, faptul că au aceste manifestări determină că există cu siguranță o oarecare ticăloșie în firile lor.

Oriunde deține controlul un antihrist, viața bisericii și efectele obținute de aleșii lui Dumnezeu care își îndeplinesc îndatoririle nu vor fi bune, iar lucrarea casei lui Dumnezeu va fi obstrucționată; prin urmare, dacă antihriștii nu sunt pedepsiți și excluși, lucrarea bisericii va suferi mari pierderi și mulți dintre aleșii lui Dumnezeu vor fi vătămați! În primul rând, conducătorii falși nu pot face o lucrare reală și, când se ocupă de unele chestiuni generale, progresează lent și sunt ineficienți. În plus, nu știu să cultive și să folosească oameni buni, de calibru bun, care urmăresc adevărul. Dar ce se întâmplă în cazul antihriștilor? Când deține controlul, un antihrist face lucrurile doar de dragul faimei, câștigului și statutului său, nu face deloc o lucrare reală și perturbă și tulbură în mod direct lucrarea bisericii – antihriștii se dedau în mod special la distrugere și nu diferă deloc de Satana. Dacă un antihrist vede unii oameni care iubesc și urmăresc adevărul, nu se simte în largul lui. De unde provine acest disconfort? Provine din firea lui ticăloasă, adică în natura lui există o fire ticăloasă care urăște dreptatea, urăște lucrurile pozitive, urăște adevărul și se opune lui Dumnezeu. De aceea, când vede pe cineva urmărind adevărul, el spune: „Nu ești foarte educat și nu arăți chiar grozav, însă chiar urmărești adevărul.” Ce atitudine arată asta? Este dispreț. De exemplu, unii frați și surori au o înzestrare sau o aptitudine specială și vor să îndeplinească o datorie aferentă acesteia. De fapt, acest lucru este adecvat în ceea ce privește diferitele lor condiții, dar cum îi tratează antihriștii pe astfel de frați și surori? În inimile lor, se gândesc: „Dacă vrei să îndeplinești această datorie, trebuie mai întâi să te dai bine pe lângă mine și să faci parte din gașca mea; doar atunci îți voi permite să îndeplinești această datorie. Dacă nu, continuă să visezi!” Nu așa acționează antihriștii? De ce sunt atât de dezgustați de cei care cred sincer în Dumnezeu, care au un oarecare simț al dreptății și o oarecare umanitate și care depun ceva efort pentru a urmări adevărul? De ce sunt mereu în dezacord cu astfel de oameni? Când văd oameni care urmăresc adevărul și se comportă bine, oameni care nu sunt niciodată negativi și au intenții bune, nu se simt în largul lor. Când antihriștii văd oameni care se poartă imparțial, care își pot îndeplini datoria conform principiilor, care pot pune adevărul în practică odată ce îl înțeleg, se enervează foarte tare, își frământă creierii, încercând să se gândească la un mod de a-i chinui pe acei oameni și încearcă să le facă greutăți. Dacă cineva își dă seama de natura-esență a unui antihrist, de perfidia și ticăloșia lui și dorește să-l expună și să-l raporteze, ce va face antihristul? Se va gândi la orice modalitate de a scăpa de acest ghimpe din ochi sau de acest spin din coasta lui și îi va instiga pe frați și surori să respingă această persoană. Un frate sau o soră de rând nu are prestigiu și nici statut în biserică; are doar puțin discernământ în privința acestui antihrist și nu reprezintă o amenințare pentru el. Atunci de ce antihristul o displace mereu și o tratează pe această persoană ca și cum ar fi un ghimpe în ochi sau un spin în coastă? Cum stă această persoană în calea antihristului? De ce nu poate antihristul să accepte astfel de oameni? Pentru că înlăuntrul lui există o fire ticăloasă. El nu poate tolera oamenii care urmăresc adevărul sau urmează calea cea dreaptă. Se opune oricui dorește să urmeze calea cea dreaptă, îți face în mod intenționat greutăți și își va frământa creierii, încercând să se gândească la un mod de a scăpa de tine sau te va asupri așa încât să devii negativ și slab, va găsi să te aibă cu ceva la mână și va spune tuturor, astfel încât alții să te respingă, și atunci este fericit. Dacă nu-l asculți sau nu faci ce spune și continui să urmărești adevărul, să urmezi calea cea dreaptă și să fii o persoană bună, se simte neliniștit în inima lui, supărat și nelalocul lui văzând că îți îndeplinești datoria. Care este cauza? L-ai nemulțumit? Nu. De ce te tratează așa chiar dacă nu i-ai făcut nimic și nu i-ai prejudiciat interesele în niciun fel? Acest lucru arată doar că natura acestui tip de lucru – antihriștii – este ticăloasă și că ei se opun în mod inerent dreptății, lucrurilor pozitive și adevărului. Dacă îi întrebi ce se întâmplă mai exact, nici măcar nu știu; pur și simplu îți fac în mod intenționat greutăți. Dacă spui să facă lucrurile într-un fel, ei trebuie să le facă în alt fel; dacă spui că nu e mare lucru de capul unei persoane, ei spun că acea persoană este minunată; dacă spui că aceasta este o modalitate grozavă de a răspândi Evanghelia, ei spun că este rea; dacă spui că o soră care crede în Dumnezeu doar de un an sau doi a devenit negativă și slabă și ar trebui susținută, ei spun: „Nu-i nevoie, este mai puternică decât tine.” Pe scurt, sunt mereu în dezacord cu tine și acționează în mod deliberat împotriva ta. Care este principiul lor de a fi în dezacord cu tine? Este că orice spui tu că e corect, ei spun că este greșit și orice spui tu că este greșit, ei spun că e corect. Există vreun adevăr-principiu în acțiunile lor? Absolut niciunul. Vor doar să te faci de râs, să te facă de rușine, să te distrugă, să te înfrângă, astfel încât să nu poți ține capul sus, să nu mai urmărești adevărul, să devii slab, să nu mai crezi, iar atunci își ating scopul și simt bucurie în inima lor. Ce se întâmplă aici? Aceasta este esența ticăloasă a genului de oameni care sunt antihriști. Dacă văd frați și surori lăudându-L pe Dumnezeu și aducând mărturie pentru Dumnezeu, fără să le acorde lor atenție, sunt oare fericiți? Nu, nu sunt. Ce simt? Simt invidie. De obicei, când oamenii aud pe cineva lăudând pe altcineva, reacția lor normală este: „Și eu sunt destul de grozav; de ce nu mă lauzi și pe mine?” Ei au această idee măruntă, dar când aud pe cineva aducând mărturie pentru Dumnezeu, se gândesc: „Are o asemenea experiență și aduce o asemenea mărturie și toată lumea îl aprobă. Are această înțelegere; oare eu de ce nu am această înțelegere?” O invidiază și o admiră pe această persoană. Antihriștii au o anumită trăsătură: când aud pe cineva mărturisind pentru Dumnezeu, spunând: „Aceasta e fapta lui Dumnezeu, aceasta e disciplinarea Lui, acestea sunt faptele și rânduielile lui Dumnezeu, iar eu sunt dispus să mă supun”, antihriștii sunt nefericiți și se gândesc: „Spui că totul este făcut de dumnezeu. Ai văzut cum stăpânește el peste toate lucrurile? Ai simțit cum rânduiește el totul? Eu cum de nu știu nimic despre acestea?” Un aspect este că sunt exact la fel ca Satana în ceea ce privește modul în care acesta a tratat aprobarea lui Iov de către Dumnezeu. Antihriștii au aceeași mentalitate ca Satana când Dumnezeu câștigă o persoană – au firea Satanei. Un alt aspect este că, dacă cineva înțelege adevărul și are discernământ în privința antihriștilor, nu îi urmează pe antihriști și, în schimb, îi respinge, atunci antihriștii au o mentalitate frenetică și se gândesc: „Nu pot să câștig deloc această persoană, așa că o voi anihila!” Prin urmare, când Iov s-a confruntat cu încercări, Dumnezeu i-a spus Satanei: „Iată, este în mâna ta; dar cruță-i viața.” Dacă Dumnezeu nu ar fi spus asta, ar fi dat Satana dovadă de milă? (Nu.) Acest lucru este cert; categoric n-ar fi dat dovadă de milă.

Ce atitudine au antihriștii față de frații și surorile care urmăresc și iubesc adevărul, față de oamenii care au o oarecare credință și care își îndeplinesc datoria cu o oarecare loialitate? Și ce atitudine au față de anumiți oameni care vorbesc despre experiențele de viață pentru a aduce mărturie pentru Dumnezeu și care au adesea părtășie despre adevăr cu frații și surorile? (Simt invidie și ură.) De ce depinde atitudinea lor? Depinde de firea lor ticăloasă. Prin urmare, când îi vezi adesea asuprind pe cineva în mod inexplicabil, urând pe cineva și făcând anumiți oameni să sufere, știi atunci că nimeni nu poate schimba firea ticăloasă a unui antihrist și că aceasta este adânc înrădăcinată și înnăscută. Din asta se poate vedea că acești oameni care sunt antihriști nu pot dobândi în niciun caz mântuirea. Ei nu le permit fraților și surorilor să aducă mărturie pentru Dumnezeu, deci pot aduce ei înșiși mărturie pentru Dumnezeu? (Nu.) Detestă atât de mult când alții aduc mărturie pentru Dumnezeu, încât scrâșnesc din dinți, deci spune-Mi, pot ei să aducă mărturie pentru Dumnezeu? Sunt absolut incapabili să aducă mărturie pentru Dumnezeu. Unii oameni spun: „Nu este așa, unii antihriști aduc o mărturie foarte bună pentru Dumnezeu, iar frații și surorile plâng când o aud.” Ce fel de mărturie este aceasta? Trebuie să ascultați acest fel de „mărturie” ca să vă dați seama dacă este o mărturie adevărată sau nu. Să spunem că există cineva care are o slujbă și o familie bună și, fiind mișcat de Dumnezeu, renunță la slujba și la familia lui bună și își dedică trupul și mintea consumându-se pentru Dumnezeu; chiar dacă simte tristețe în inima sa, totuși renunță la toate. Frații și surorile îi spun: „Nu te simți nici măcar puțin slab?” El răspunde: „Ba da, puțin, dar faptul că pot renunța la familia și la slujba mea, nu sunt toate acestea faptele lui dumnezeu? Înainte câștigam două sau trei mii pe zi și zeci de mii pe lună și dețineam multe bunuri. După ce am ajuns să cred în dumnezeu, ca să-mi îndeplinesc datoria, mi-am cedat bunurile altcuiva care să aibă grijă de ele.” Ceilalți întreabă: „Nu ți-ai gestionat deloc bunurile după ce le-ai predat altcuiva? Nu mai deții acum nicio parte din ele? Cum ai renunțat la bunurile tale?” El răspunde: „A fost fapta lui dumnezeu.” Nu este prea ambiguu? (Ba da.) Sunt doar vorbe goale. Mai mult, faptul că a spus cât de mari erau câștigurile sale nu însemna doar că se laudă? De ce spune asta? Aduce mărturie despre cât de multe a abandonat. Oare aduce mărturie pentru Dumnezeu? Aduce mărturie despre măruntul lui trecut „glorios”, despre prețul pe care l-a plătit și cum s-a consumat în trecut, despre cât de mult s-a dedicat și despre faptul că nu are nicio plângere față de Dumnezeu. Există vreo parte care să aducă mărturie pentru Dumnezeu? Nu ai văzut ce a făcut Dumnezeu în toate acestea, nu-i așa? Nu este adevărat că aduce mărturie pentru Dumnezeu; în mod clar, mărturisește pentru el însuși, dar spune că aduce mărturie pentru Dumnezeu! Nu este ceva înșelător? Pretinde că aduce mărturie pentru Dumnezeu ca să aducă mărturie pentru el însuși – nu este o ipocrizie? Atunci de ce se simt unii oameni foarte mișcați și plâng fără oprire când aud asta? Sunt tot felul de neghiobi în jur! Când cineva menționează că aduce mărturie pentru Dumnezeu, antihriștii trebuie să vorbească atunci despre câteva lucruri mărunte pe care le-au făcut, despre lucrurile mărunte pe care le-au dedicat și despre puținul timp pe care l-au petrecut consumându-se și, pe măsură ce trece timpul, oamenii nu mai acordă atenție, prin urmare inventează lucruri noi de spus și, astfel, aduc mărturie pentru ei înșiși. Dacă cineva este mai bun decât ei și poate avea părtășie mai bine decât ei, aducând puțină lumină a adevărului, ei nu se simt în largul lor. Nu se simt în largul lor pentru că eforturile lor față de adevăr sunt inferioare altora și sunt dornici să exceleze? Nu, nu vor permite nimănui să fie mai bun decât ei, nu suportă ca alții să fie mai buni decât ei și sunt fericiți doar atunci când ei sunt mai buni decât alții. Nu este aceasta ticăloșie? Dacă altcineva este mai bun decât tine și înțelege adevărul mai mult decât tine, atunci ar trebui să înveți de la el – nu este acesta un lucru bun? Ar trebui să fie un motiv de bucurie pentru toți. De exemplu, a existat Iov, acel om dintre adepții lui Dumnezeu din istoria omenirii. Oare a fost un lucru glorios care s-a întâmplat în lucrarea de gestionare de 6000 de ani a lui Dumnezeu sau a fost un lucru rușinos? (A fost un lucru glorios.) A fost un lucru glorios. Ce atitudine ar trebui să adopți în legătură cu această chestiune? Ce perspectivă ar trebui să ai? Ar trebui să fii fericit pentru Dumnezeu și să-L sărbătorești, să lauzi puterea Lui, să lauzi faptul că Dumnezeu a câștigat slavă – acesta a fost un lucru bun. A fost un lucru extrem de bun și, totuși, unii oameni se simt chiar dezgustați și îl detestă. Nu cumva sunt ticăloși? Ca să fim sinceri, sunt ticăloși, iar acest lucru este determinat de firea lor ticăloasă.

All Scripture quotations in this product are from Nouă Traducere În Limba Română (NTLR). Copyright © 2006 by Biblica, Inc.®. Used by permission. All rights reserved worldwide.