III. Conducători falși care sunt leneși și se complac în confort

Tocmai am avut părtășie despre două tipuri de conducători falși. Există un alt tip de conducător fals despre care am vorbit deseori în timpul părtășiei pe tema „responsabilităților conducătorilor și lucrătorilor”. Acest tip are un anumit calibru, nu este lipsit de inteligență, are căi și metode și planuri pentru rezolvarea problemelor în lucrarea sa, iar atunci când i se dă o lucrare, o poate pune în aplicare aproape de standardele așteptate. Este capabil să descopere orice probleme care apar în lucrare și, totodată, poate să rezolve unele dintre ele; atunci când aude problemele pe care le raportează unii oameni sau când observă comportamentul, manifestările, discursul și acțiunile unor oameni, are o reacție în inima sa și are propria opinie și atitudine. Desigur, dacă acești oameni urmăresc adevărul și au un simț al poverii, atunci toate aceste probleme pot fi rezolvate. Cu toate acestea, în mod neașteptat, problemele rămân nerezolvate în lucrarea care intră în responsabilitatea tipului de persoană despre care avem părtășie astăzi. De ce se întâmplă asta? Fiindcă acești oameni nu fac lucrare reală. Ei iubesc ușurința și urăsc truda, fac doar eforturi superficiale, aparente, le place să stea degeaba și să se bucure de beneficiile statutului, le place să dea ordine oamenilor și doar dau puțin din gură și oferă câteva sugestii, iar apoi consideră că lucrarea lor este terminată. Nu iau în serios lucrarea reală a bisericii sau lucrarea extrem de importantă pe care le-o încredințează Dumnezeu – nu au acest simț al poverii și, deși casa lui Dumnezeu semnalează în mod repetat aceste lucruri, ei tot nu le iau în serios. De exemplu, ei nu doresc să intervină în lucrarea producției de filme sau în lucrarea bazată pe texte a casei lui Dumnezeu sau nu vor să se intereseze de acestea, nici nu doresc să verifice cum progresează aceste tipuri de lucrări și ce rezultate se obțin. Fac doar câteva investigații indirecte și, odată ce știu că oamenii sunt ocupați cu această lucrare și fac această lucrare, nu se mai preocupă de ea. Chiar dacă știu foarte bine că există probleme în lucrare, tot nu vor să aibă părtășie despre acestea sau să le rezolve și nici nu investighează sau nu verifică modul în care își îndeplinesc oamenii îndatoririle. De ce nu investighează sau nu verifică aceste lucruri? Ei cred că, dacă le verifică, atunci vor exista o mulțime de probleme care așteaptă să fie rezolvate, iar acest lucru va fi prea îngrijorător. Viața va fi mult prea epuizantă dacă trebuie să rezolve mereu probleme! Dacă își fac prea multe griji, mâncarea nu li se va mai părea gustoasă și nu vor mai putea dormi bine, își vor simți trupul obosit, iar apoi viața va deveni nefericită. De aceea, atunci când văd o problemă, dacă pot, o evită și o ignoră. Care este problema cu acest tip de persoană? (Este prea leneșă.) Spuneți-Mi, cine are o problemă gravă: oamenii leneși sau oamenii care au un calibru slab? (Oamenii leneși.) De ce au oamenii leneși o problemă gravă? (Oamenii care au calibru slab nu pot fi conducători sau lucrători, dar pot fi oarecum eficienți atunci când fac o datorie care este în limitele capacităților lor. Cu toate acestea, oamenii care sunt leneși nu pot face nimic; chiar dacă au calibru, acesta nu are niciun efect.) Oamenii leneși nu pot face nimic. Pentru a rezuma în două cuvinte, sunt niște oameni inutili; au o dizabilitate de gradul doi. Oricât de bun ar fi calibrul oamenilor leneși, acesta nu reprezintă altceva decât o fațadă; chiar dacă au un calibru bun, acesta nu folosește la nimic. Sunt prea leneși – știu ce ar trebui să facă, dar nu o fac și, chiar dacă știu că un anumit lucru reprezintă o problemă, nu caută adevărul pentru a o rezolva și, deși știu ce greutăți ar trebui să îndure pentru ca lucrarea să fie eficientă, nu sunt dispuși să îndure aceste greutăți care merită efortul – prin urmare, nu pot să dobândească niciun adevăr și nu pot să facă nicio lucrare reală. Nu doresc să îndure greutățile pe care ar trebui să le îndure oamenii; știu doar să se desfete în confort, să savureze momentele de bucurie și tihnă și să se bucure de o viață liberă și relaxată. Nu sunt ei inutili? Oamenii care nu pot îndura greutăți nu merită să trăiască. Cei care mereu doresc să trăiască o viață de parazit sunt oameni fără conștiință sau rațiune; sunt fiare, iar astfel de oameni nu sunt potriviți nici măcar să muncească. Întrucât nu pot să îndure greutăți, chiar și atunci când muncesc, nu sunt capabili să o facă bine, iar dacă doresc să dobândească adevărul, speranța este și mai mică. O persoană care nu poate îndura și nu iubește adevărul este o persoană inutilă; nu este calificată nici măcar să muncească. Este o fiară, fără o fărâmă de umanitate. Astfel de oameni trebuie să fie eliminați; numai acest lucru este în acord cu intențiile lui Dumnezeu.

Unii oameni sunt responsabili de lucrarea agricolă și sunt deosebit de sârguincioși; au un plan în minte și știu ce lucrare să facă în fiecare sezon. Când vine timpul să lucreze pământurile, merg să se uite la fiecare parcelă. Compară ceea ce au planificat să planteze pe fiecare parcelă cu starea concretă a parcelei în sine și văd dacă planul lor este potrivit și dacă este în conformitate cu situația concretă. Mai mult, se uită la cât de umed sau uscat este solul în acest an, ce îngrășământ este necesar și ce este potrivit pentru plantare. Odată ce au aruncat o privire și au înțeles aceste lucruri, întreabă imediat dacă s-au cultivat răsaduri și câte au fost cultivate, apoi se duc la seră să arunce o privire și să vadă dacă persoana care cultivă răsadurile este de încredere sau dacă le va distruge. Dacă nu este suficientă o singură persoană pentru a face această lucrare, desemnează o alta să coopereze cu ea, iar cele două se supraveghează reciproc. Vor face oamenii leneși acest lucru? Nu, nu îl vor face. Dacă nu îi supraveghează și nu îi îndeamnă nimeni, cu siguranță nu vor merge ei înșiși la fața locului; în cazul în care casa lui Dumnezeu nu întreabă despre progresul unei lucrări, atunci cu siguranță nu vor lua inițiativa de a inspecta situația reală a acelei lucrări. Indiferent de lucrurile pe care le fac, oamenii care au un calibru slab le fac întotdeauna singuri, dar sunt incapabili să distingă ce este urgent și important de ce nu este, și acționează, pur și simplu, orbește. Pe de altă parte, acești oameni leneși sunt suficient de inteligenți și, indiferent ce fac, le place doar să dea din gură și să le poruncească altora să facă lucrarea; niciodată nu fac ei înșiși niciun lucru și nici nu pot face lucrare reală. Ei se gândesc: „Trebuie doar să dau un telefon sau să trimit un mesaj pentru a pune câteva întrebări și cu asta mi-am făcut treaba, problema este rezolvată. Acest lucru mă scutește de atâtea probleme! Privește cum este calibrul meu de conducător! Pot să termin treaba cu doar câteva cuvinte – nu înseamnă și asta că îmi îndeplinesc responsabilitățile? Nu-mi neglijez responsabilitățile. În cazul în care Cel de mai sus mă întreabă despre aceste lucruri, îi pot răspunde foarte cursiv și pot oferi o explicație clară. Ce rost are să merg la fața locului și să arunc o privire? Ar trebui să îndur greutăți și suferințe, iar pielea mi s-ar înnegri de la statul în soare. Nu este nevoie să trec prin această formalitate. Dacă pot să mă scutesc de unele neplăceri, atunci asta voi face. Nu este nevoie să-mi îngreunez atât de mult situația.” Nu sunt ei suficient de „inteligenți”? Atunci când lucrează, acest tip de persoană este deosebit de pricepută în a face lucrurile mai ușor pentru a-și atinge obiectivele și în a găsi scurtături și are propriile metode și căi. Nu face nimic ea însăși și nici nu participă la nimic. Doar dă telefoane pentru a pune întrebări, făcând lucrurile de formă, iar în momentul în care închide telefonul, se duce la culcare sau la un masaj și începe să-și desfete trupul. Acest tip de persoană chiar știe cum să „facă lucrare”, chiar știe cum să găsească ocazii de a sta degeaba și chiar știe cum să facă lucrurile de formă și să-i păcălească pe oameni! La ce îi folosește să aibă acea fărâmă de calibru? Este la fel ca acele oficialități din neamul Partidului Comunist, care, după ce ajung la lucru, doar beau ceai și citesc ziarul și încep să se gândească la ce vor mânca și unde vor merge să se distreze chiar înainte să se termine ziua de lucru – viața chiar este bună pentru ei. Acesta este principiul pe care îl respectă și acest tip de conducător fals în lucrarea sa; nu îndură nicio dificultate, nu suferă deloc de epuizare și, totuși, acționează ca o oficialitate și se bucură de beneficiile statutului, iar majoritatea fraților și surorilor nu sunt capabili să vadă că acest lucru reprezintă o problemă. Acesta este modul în care lucrează acest tip de conducător fals, nu face nicio lucrare reală și nu merge la fața locului pentru urmări și a inspecta lucrarea, așadar, poate el să descopere problemele din lucrare? (Nu.) Falșii conducători pseudo-spirituali și conducătorii falși care au un calibru slab sunt orbi, în ciuda faptului că ochii le sunt larg deschiși, și nu pot vedea problemele, așadar, ce ziceți de acest tip de persoană inutilă? Aceasta spune: „Nu particip la lucrarea reală și nu merg la fața locului pentru a mă integra printre oamenii care lucrează acolo, așa că, dacă apar probleme, nu poți spune că sunt orb în ciuda faptului că ochii îmi sunt larg deschiși. Nu am fost la fața locului și nu am văzut problemele, așadar, ce treabă am eu dacă apar probleme? Ar trebui să te duci tu să-i găsești pe cei implicați.” Nu sunt acești tipi realmente vicleni? Ei cred că tot ce trebuie să facă este să dea ordine și să rânduiască în mod corespunzător oamenii și atât, iar apoi responsabilitățile lor au fost îndeplinite și atunci se pot bucura de timpul lor liber și de distracție într-un mod nerușinat. Indiferent ce probleme există în subordinea lor, ei nu fac nicio anchetă și se grăbesc să se ocupe de o problemă doar dacă cineva o raportează Celui de mai sus. În fiecare zi, nu fac altceva decât să se bucure de beneficiile statutului, să se plimbe fără grabă peste tot, prefăcându-se că inspectează lucrarea, dar, de fapt, nu merg niciodată undeva unde există cu adevărat o problemă și nu inspectează niciodată lucrarea extrem de importantă – nu sunt oare la fel ca oficialitățile Partidului Comunist, care fac doar eforturi aparente și realizează doar lucrări care îi pun într-o lumină bună? Fac promisiuni frumoase că vor face lucrarea care le este încredințată, dar nu o urmăresc și nu o supraveghează și, chiar dacă merg la fața locului, se limitează la formalități. În niciun caz nu vor să facă ei înșiși lucrarea sau să rezolve ei înșiși problemele. Ei se gândesc: „Nu este nevoie să îndur și să plătesc un preț pentru a face aceste lucruri. Este suficient că e cineva acolo care le face. Oricum, nu câștig niciun ban, așa că este în regulă ca, pur și simplu, să mă descurc cu ce am.” Își pot face bine lucrarea când au această mentalitate? Ei au o mică uneltire în minte, gândindu-se: „Voi lucra doar pe măsura hranei pe care o primesc și voi petrece fiecare zi într-o manieră superficială.” Cu toate acestea, ei nu fac niciodată lucrare specifică și nu sunt niciodată văzuți la fața locului. Așadar, unde se află? Se simt bine într-un loc frumos și sigur, unde pot mânca, bea și dormi bine, trăiesc o viață de prinți – fac dușuri, primesc masaje și își schimbă hainele în mod regulat – și nu îndură nicio suferință. Nu reflectează niciodată la lucrarea reală pe care o pot face, la problemele reale pe care le pot rezolva, la contribuțiile pe care le-au adus lucrării casei lui Dumnezeu și în ce măsură sunt calificați să se bucure de toate aceste lucruri frumoase – nu iau niciodată în considerare nimic din toate acestea. Ce fel de creaturi sunt acești oameni? Acești nenorociți nu au conștiință de sine, sunt creaturi nerușinate și nu merită să fie conducători și lucrători ai bisericii.

Niciun conducător fals nu face niciodată lucrare reală. Conducătorii falși se comportă ca și cum rolul lor de conducere ar fi o funcție oficială în cadrul căreia se bucură de beneficiile statutului și tratează datoria pe care se cuvine să o îndeplinească și lucrarea pe care se cuvine să o facă în calitate de conducători ca pe un obstacol, ca pe o pacoste. În inimile lor, sunt plini de împotrivire față de lucrarea bisericii. Când li se cere să supravegheze lucrarea și să afle ce probleme există în cadrul ei, care trebuie urmărite și rezolvate, sunt plini de reticență. Aceasta este lucrarea pe care conducătorii și lucrătorii ar trebui să o facă, aceasta este treaba lor. Dacă nu o faci și nu ești dispus să o faci, atunci de ce mai vrei să fii conducător sau lucrător? Oare îți faci datoria pentru a fi atent la intențiile lui Dumnezeu sau pentru a fi o oficialitate și a te bucura de beneficiile statutului? Dacă ai devenit conducător doar pentru a putea ocupa o funcție oficială, oare nu este o nerușinare? Oameni de acest fel au cel mai josnic caracter, nu au demnitate și sunt lipsiți de rușine. Dacă-ți dorești să te bucuri de confortul trupesc, ar trebui să te grăbești să te întorci în lume, să te lupți, să iei cu forța și să pui mâna pe cât poți și nimeni nu va interveni în acest proces. Casa lui Dumnezeu este un loc în care aleșii Lui își fac datoria și se închină lui Dumnezeu; este un loc în care oamenii urmăresc adevărul și obțin mântuirea. Nu este un loc în care cineva să se răsfețe cu confortul trupesc, cu atât mai puțin un loc care le permite oamenilor să trăiască regește. Conducătorii falși nu au nicio rușine, sunt nerușinați și nu au rațiune. Indiferent de lucrarea specifică care le este încredințată, ei nu o iau în serios și o dau uitării; deși răspund foarte bine prin cuvinte, nu fac nimic real. Nu este acest lucru imoral? Nu numai că nu fac lucrare reală, dar vor să aibă putere exclusivă – să dețină puterea asupra finanțelor, a personalului și a tuturor celorlalte chestiuni și să-i determine pe oameni să le furnizeze rapoarte în fiecare zi. De fapt, ei sunt foarte sârguincioși când vine vorba de aceste lucruri. Când vine momentul să facă un raport privind lucrarea către Cel de mai sus, își atribuie lor înșiși rezultatele întregii lucrări desfășurate de frați și surori, astfel încât Cel de mai sus să creadă, în mod eronat, că au făcut o lucrare grozavă, când, de fapt, totul a fost făcut de alții. Câți oameni au fost câștigați prin predicarea Evangheliei, care oameni au fost promovați și sunt cultivați, care oameni au fost demiși din posturile lor, care oameni au fost îndepărtați și așa mai departe – niciuna dintre aceste sarcini specifice nu este făcută de ei, și totuși au tupeul să le raporteze. Nu sunt nerușinați acești oameni? Nu se implică în înșelătorie? Astfel de oameni sunt atât de înșelători și vicleni! Ei cred că sunt deștepți – de fapt, este vorba de faptul că au căzut victime propriilor șiretlicuri abile și, în cele din urmă, ajung să fie dezvăluiți și eliminați. Indiferent de lucrarea pe care o fac unii oameni sau de datoria pe care o îndeplinesc, nu sunt competenți pentru ea, nu își pot asuma responsabilitatea și nu sunt capabili să îndeplinească niciuna dintre obligațiile sau responsabilitățile pe care s-ar cuveni să le aibă o persoană. Nu sunt ei rebuturi? Mai sunt ei demni de a fi numiți oameni? Cu excepția oamenilor grei de cap, a celor cu handicap mintal și a celor care suferă de dizabilități fizice, există cineva în viață care nu s-ar cuveni să își facă îndatoririle și să își îndeplinească responsabilitățile? Dar o astfel de persoană este întotdeauna alunecoasă, leneșă și nu dorește să își îndeplinească responsabilitățile; implicația este că nu dorește să fie o ființă umană în adevăratul sens al cuvântului. Dumnezeu i-a dat șansa de a fi o ființă umană, i-a dat calibru și daruri, însă ea nu le poate folosi pentru a-și face datoria. Nu face nimic, ci dorește să se bucure de distracții la tot pasul. Este o astfel de persoană potrivită pentru a fi numită ființă umană? Indiferent ce lucrare îi este dată – fie că este importantă sau obișnuită, dificilă sau simplă – întotdeauna este superficială, alunecoasă și leneșă. Atunci când apar probleme, încearcă să arunce responsabilitatea pentru acestea asupra altora, neasumându-și nicio responsabilitate, și dorește să continue să-și trăiască viața parazitară. Nu este oare un rebut inutil? În societate, cine nu trebuie să depindă de sine pentru a-și câștiga existența? Odată ce o persoană devine adultă, trebuie să se întrețină singură. Părinții ei și-au îndeplinit responsabilitatea. Chiar dacă părinții ar fi dispuși să o întrețină, i-ar fi incomod. Aceasta ar trebui să fie capabilă să realizeze că părinții săi și-au încheiat misiunea de a o crește, că este un adult capabil și ar trebui să poată să trăiască independent. Nu este aceasta rațiunea minimă pe care s-ar cuveni să o aibă un adult? Dacă o persoană ar avea cu adevărat rațiune, nu ar putea continua să trăiască pe spezele părinților; i-ar fi frică să nu râdă ceilalți de ea, să nu se facă de rușine. Așadar, cui îi place să-i fie ușor și urăște munca are rațiune? (Nu.) Întotdeauna vrea ceva fără să depună efort; vrea să nu-și îndeplinească niciodată nicio responsabilitate, dorindu-și ca dulciurile să îi cadă pur și simplu din cer direct în gură; vrea întotdeauna să primească trei mese îndestulătoare pe zi, să aibă pe cineva care să-l servească, să se bucure de mâncare gustoasă și băuturi bune fără să muncească niciun pic. Nu este aceasta mentalitatea unui parazit? Oare oamenii care sunt paraziți au conștiință și rațiune? Au integritate și demnitate? Categoric că nu au. Cu toții sunt niște profitori buni de nimic, niște bestii fără conștiință sau rațiune. Niciunul dintre ei nu este potrivit să rămână în casa lui Dumnezeu.

Să presupunem că biserica rânduiește o treabă pentru tine, iar tu spui: „Fie că treaba asta este una care îmi permite să câștig atenție sau nu, din moment ce mi-a fost dată, o voi face bine și îmi voi asuma această responsabilitate. Dacă mi se rânduiește să fiu gazdă, voi da totul pentru a o face bine; mă voi îngriji bine de frați și de surori și voi face tot posibilul să garantez siguranța tuturor. Dacă mi se rânduiește să predic Evanghelia, mă voi echipa cu adevărul, voi predica bine Evanghelia, cu dragoste, și îmi voi realiza bine datoria. Dacă mi se rânduiește să învăț o limbă străină, o voi studia din tot sufletul, mă voi strădui în privința asta și voi încerca să o stăpânesc cât mai repede posibil, în decurs de un an sau doi, ca să pot mărturisi despre Dumnezeu străinilor. Dacă mi se va cere să scriu articole despre mărturii, mă voi pregăti în mod conștiincios să fac acest lucru, voi vedea faptele potrivit adevărurilor-principii și voi învăța despre limbaj. Deși s-ar putea să nu fiu în stare să scriu articole cu proză frumoasă, voi putea cel puțin să-mi comunic mărturia bazată pe experiență în mod clar, să am părtășie despre adevăr în mod inteligibil și să ofer mărturie adevărată pentru Dumnezeu, astfel încât oamenii să fie edificați și ajutați citindu-mi articolele. Orice slujbă îmi încredințează biserica, o voi prelua cu toată inima și puterea mea. Dacă există ceva ce nu înțeleg sau se ivește o problemă, mă voi ruga lui Dumnezeu, voi căuta adevărul, voi rezolva problemele potrivit adevărurilor-principii și voi face bine slujba. Oricare ar fi datoria mea, voi folosi tot ce am pentru a o face bine și pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu. Pentru orice pot realiza, voi face tot posibilul să preiau întreaga responsabilitate pe care ar trebui să o port și, cel puțin, nu mă voi împotrivi conștiinței și rațiunii mele, nu voi fi superficial, șiret și leneș și nici nu mă voi răsfăța cu roadele muncii altora. Nimic din ce voi face nu va fi sub standardul conștiinței.” Acesta este standardul minim pentru conduita personală, iar cel care își face datoria în acest fel se poate califica drept o persoană care are conștiință și rațiune. Trebuie cel puțin să ai conștiința curată în realizarea datoriei tale și trebuie să fii cel puțin vrednic de cele trei mese pe zi ale tale și să nu fii un parazit. Acest lucru se numește a avea un simț al responsabilității. Indiferent dacă ai un calibru bun sau slab și dacă înțelegi sau nu adevărul, în orice caz, trebuie să ai această atitudine: „Deoarece mi s-a dat să fac această lucrare, trebuie să o tratez cu seriozitate, trebuie să o transform în preocuparea mea și trebuie să-mi folosesc toată inima și toată puterea pentru a o face bine. În ceea ce privește posibilitatea de a o face perfect, nu pot să-mi permit să ofer o garanție, dar atitudinea mea este că mă voi strădui să o realizez bine și, cu siguranță, nu voi fi superficial în acest sens. Dacă apare o problemă cu lucrarea, ar trebui să-mi asum responsabilitatea și să mă asigur că învăț ceva din asta și-mi fac bine datoria.” Aceasta este atitudinea corectă. Aveți o astfel de atitudine? Unii oameni spun: „Nu trebuie neapărat să fac o treabă bună în lucrarea care îmi este atribuită. O să fac ce pot, pur și simplu, iar rezultatul final va fi cum va fi. Nu trebuie să mă obosesc atât de mult ori să devin distrus de neliniște dacă fac ceva greșit și nu trebuie să iau asupra mea atât de mult stres. Ce rost are să mă obosesc așa de mult? La urma urmei, tot timpul muncesc, nu sunt un parazit.” Genul acesta de atitudine față de responsabilitatea ta este iresponsabil. „Dacă am chef de lucru, voi lucra ceva. O să fac doar ce pot, iar rezultatul final va fi cum va fi. Nu e nevoie să o iau atât de în serios.” Astfel de oameni nu au o atitudine responsabilă față de datoria lor și le lipsește simțul responsabilității. Voi ce tip de persoane sunteți? Dacă sunteți primul tip, atunci sunteți persoane cu rațiune și umanitate. Dacă sunteți al doilea tip, atunci nu vă deosebiți cu nimic de tipul de conducători falși pe care tocmai i-am analizat. Doar vă pierdeți zilele: „O să evit oboseala, greutățile și, pur și simplu, o să mă distrez mai mult. Chiar dacă într-o zi voi fi demis, nu voi fi pierdut nimic. Cel puțin, mă voi fi bucurat câteva zile de beneficiile statutului și nu va fi o pierdere pentru mine. Dacă voi fi ales conducător, așa mă voi purta.” Ce părere aveți despre mentalitatea acestui tip de persoană? Astfel de oameni sunt neîncrezători care nu urmăresc adevărul câtuși de puțin. Dacă ai cu adevărat simțul răspunderii, atunci asta arată că ai conștiință și rațiune. Indiferent cât de mare sau mică e sarcina, indiferent cine îți atribuie acea sarcină – dacă ți-o încredințează casa lui Dumnezeu ori ți-o repartizează un conducător de biserică sau un lucrător – atitudinea ta ar trebui să fie următoarea: „Deoarece datoria aceasta mi-a fost atribuită, reprezintă înălțarea și harul de la Dumnezeu. Ar trebui să o fac bine, în conformitate cu adevărurile-principii. În ciuda faptului că am un calibru mediu, sunt dispus să-mi asum această responsabilitate și să-i dau tot ce am ca s-o fac bine. Dacă fac o treabă de proastă calitate, ar trebui să îmi asum răspunderea pentru ea, iar dacă fac o treabă bună, asta nu este un merit pentru mine. Asta e ceea ce s-ar cuveni să fac.” De ce spun că modul în care își tratează cineva datoria este o chestiune de principiu? Dacă ai într-adevăr simțul responsabilității și ești o persoană responsabilă, atunci vei fi capabil să preiei lucrarea bisericii și să îndeplinești datoria pe care trebuie s-o îndeplinești. Dacă nu îți iei datoria în serios, atunci viziunea ta asupra credinței în Dumnezeu este incorectă și atitudinea ta față de Dumnezeu și față de datoria ta este problematică. Perspectiva ta asupra îndeplinirii datoriei este să o faci cu superficialitate și de mântuială și, indiferent dacă este ceva ce ești dispus să faci sau nu, ceva la care te pricepi sau nu, o abordezi întotdeauna cu atitudinea de a face lucrurile de mântuială, așa că nu ești potrivit pentru a fi conducător sau lucrător și nu meriți să faci lucrarea bisericii. Mai mult, pentru a o spune foarte direct, oamenii ca tine nu sunt buni de nimic, sunt destinați să nu înfăptuiască nimic și sunt doar niște oameni inutili. Ce fel de oameni sunt inutili? Oamenii confuzi, oamenii care își pierd zilele aiurea. Oamenii de acest fel nu sunt responsabili în nimic din ceea ce fac și nici nu iau acel lucru în serios; transformă totul într-un dezastru. Nu iau în seamă cuvintele tale, indiferent de modul în care ai părtășie despre adevăr. Ei cred: „Voi face totul de mântuială dacă vreau. N-ai decât să spui ce vrei! În orice caz, chiar acum îmi fac datoria și am ce mânca, iar asta este de ajuns. Măcar nu trebuie să fiu un cerșetor. Dacă într-o zi nu voi avea ce să mănânc, mă voi gândi atunci la asta. Cerul va lăsa mereu omului o cale de ieșire. Spui că nu am conștiință sau rațiune și că sunt confuz – ei bine, și ce dacă? Nu am încălcat legea. Cel mult, îmi lipsește puțin caracterul, dar acest lucru nu reprezintă o pierdere pentru mine. Atât timp cât am de mâncare, e în regulă.” Ce părere ai despre această perspectivă? Îți spun, oamenii confuzi de acest fel, care își pierd zilele aiurea, sunt cu toții sortiți să fie eliminați și nu pot, sub nicio formă, să obțină mântuirea. Toți cei care cred în Dumnezeu de câțiva ani, dar niciodată nu au acceptat nicio parte din adevăr și nu au mărturii bazate pe experiență vor fi eliminați. Niciunul nu va supraviețui. Gunoaiele și cei buni de nimic sunt cu toții niște paraziți și sunt sortiți să fie eliminați. În cazul în care conducătorii și lucrătorii sunt doar niște paraziți, cu atât mai mult trebuie să fie concediați și eliminați. Oamenii confuzi ca aceștia vor încă să fie conducători și lucrători; nu sunt vrednici de acest lucru! Ei nu fac nicio lucrare reală și totuși vor să fie conducători. Într-adevăr, n-au pic de rușine!

După ce sunt demiși din funcțiile lor, unii conducători și lucrători spun: „Este minunat să nu fiu conducător sau lucrător! Nu am nevoie să fiu atât de neliniștit sau să mă necăjesc atât de tare. Este minunat să fiu un frate sau o soră de rând! De ce să îmi fac griji legat de asta? Nu am calibru doar ca să mă pot epuiza.” Altcineva le spune: „Ce vei face acum că nu mai ești conducător sau lucrător?” Ei răspund: „Îmi convine să fac orice, atât timp cât nu este prea obositor și nu necesită mult efort – ar fi bine ceva care implică mersul pe jos și privitul în jur, sau statul și vorbitul sau să mă uit la calculator și care nu presupune un program foarte lung sau suferință fizică.” Ce fel de discuție este aceasta? Dacă descoperiți că acel conducător sau lucrător pe care l-ați ales este acest tip de ființă, cum vă veți simți în inima voastră? Nu vă veți simți plini de regrete? (Ba da.) Așadar, veți avea vreo părere despre asta? Vei spune: „Inițial, am văzut că ai un pic de calibru și am vrut să te promovez și să te cultiv și să îți dau o șansă, astfel încât să poți înțelege câteva adevăruri în plus. Nu mi-am imaginat niciodată că ești mai prejos de nimic. Regret că, la momentul acela, te-am considerat o ființă umană. Nu mi-am imaginat niciodată că, de fapt, nu erai. Ești chiar mai prejos decât un porc sau un câine, ești un netrebnic. Nu meriți să porți acest înveliș uman și nu meriți să fii om!” Sună neplăcut aceste cuvinte? (Nu.) Pentru voi nu sună neplăcut, dar pentru acest tip de netrebnic nu sună foarte neplăcut? (Ba da.) Are inimă un astfel de netrebnic? (Nu.) Așadar, își poate da seama dacă cineva spune lucruri bune sau rele despre el? Atunci când se confruntă cu orice problemă, oamenii lipsiți de inimă nu-și vor schimba atitudinea de a-și pierde vremea toată ziua. Ei cred că este în regulă atât timp cât au beneficii, profită și se simt confortabil. Prin urmare, indiferent ce spun ceilalți, nu le pasă. Faimoasa lor zicală este: „Nu contează ce spui, nu contează cum mă vezi sau mă evaluezi, sau cum mă cataloghezi sau mă tratezi, nu-mi pasă!” Nu sunt acești oameni doar niște netrebnici? Indiferent ce spui, nu au niciun sentiment și nu pun la inimă. De ce nu pun la inimă? Sunt doar niște oameni care stau degeaba și nu au inimă. Oamenii care nu au inimă nu au demnitate sau integritate, nu le pasă de nimic din ceea ce le spui și, indiferent cât de sever le vorbești, nu vor simți nicio emoție în inimă. Doar cei cu demnitate, integritate și rațiune vor fi îndurerați și vor simți că inimile lor sunt străpunse când vor auzi astfel de cuvinte. Ei vor spune: „A fost un mod josnic de a mă comporta, care i-a făcut pe oameni să mă disprețuiască și mi-am pierdut demnitatea, așa că nu mă voi mai purta astfel. Vreau să-mi recâștig demnitatea și să nu-i fac pe oameni să mă disprețuiască. Mă voi strădui să-mi recuperez onoarea și voi face tot ce este necesar pentru a trăi cu demnitate și pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu.” Aceștia au un simț al sensibilității atunci când vine vorba de cuvinte care le lezează demnitatea și îi ating într-un punct sensibil, într-un punct slab – aceștia sunt oameni cu inimă. Când cei care au sentimente și demnitate aud afirmații care sunt corecte și văd lucruri pozitive și fac distincția între ceea ce este corect și ceea ce este greșit, ei se hotărăsc să se schimbe, pentru că au demnitate și nu vor ca alții să îi disprețuiască. Acei oameni care stau degeaba și sunt inutili nu au demnitate și, prin urmare, indiferent ce le spui, indiferent cât de corecte, sau exacte, sau în conformitate cu adevărul sunt afirmațiile tale, sau în ce măsură sunt afirmațiile tale lucruri pozitive, ele nu au niciun efect asupra lor și nu îi vor emoționa câtuși de puțin. O persoană lipsită de demnitate nu are niciun fel de sentiment în ceea ce privește orice lucru pozitiv, orice verdict sau orice expunere, și nici nu are atitudinea corectă în ceea ce privește calea vieții pe care să o aleagă. De aceea, indiferent ce îi spui, indiferent de modul în care o expui sau o caracterizezi, aceasta refuză categoric să accepte și nu îi pasă. Prin urmare, mai are rost să le predicăm adevărul și să le ținem predici oamenilor de acest fel? Are vreun rost să îi emondăm? Are rost să-i judecăm și să-i mustrăm? Nu! Astfel de oameni sunt, pur și simplu, inutili. O scot cumva la capăt în fiecare zi și fac parte din categoria fiarelor – mai exact, nu sunt oameni. Nu merită să audă cuvintele lui Dumnezeu. Dacă acești netrebnici, paraziți, devin conducători de biserică, pot ei să descopere problemele care sunt prezente în biserică? Pot să le rezolve? Cu siguranță, nu. Dacă aleșii lui Dumnezeu ridică o problemă, o pot ei rezolva? Cu siguranță, nu o pot rezolva nici pe aceasta. Sunt incapabili să rezolve orice problemă; prin urmare, cum ar putea să facă lucrare de conducere? Acest lucru ar fi de neconceput! În calitate de conducători și lucrători, oamenii trebuie să fie cel puțin capabili să rezolve problemele care sunt prezente în lucrarea bisericii și problemele existente legate de intrarea în viață a aleșilor lui Dumnezeu. Dacă se instruiesc o perioadă și ajung să aibă o oarecare experiență și pot, totodată, să aibă părtășie despre unele adevăruri și să vorbească despre unele mărturii bazate pe experiențe, atunci, treptat, pot deveni competenți în lucrarea de conducere. Dacă nu sunt capabili să descopere sau să rezolve nicio problemă, atunci nu au cum să facă lucrare de conducere; în acest caz, sunt conducători falși și ar trebui demiși, iar în locul lor ar trebui aleși conducători noi.