Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (5) Secțiunea a doua

Obiectivele casei lui Dumnezeu în promovarea și cultivarea oamenilor talentați de toate tipurile

În continuare vom avea părtășie despre motivul pentru care casa lui Dumnezeu promovează și cultivă tot felul de oameni talentați. Unii oameni nu prea înțeleg acest lucru și se gândesc: „Nu ar fi suficient pentru casa lui Dumnezeu să treacă direct la promovarea și folosirea diferiților oameni talentați? De ce trebuie să îi cultive și să îi instruiască pentru o perioadă de timp?” Înțelegeți acest lucru sau nu? Să vorbim mai întâi despre tipul de oameni care devin conducători și lucrători. De ce casa lui Dumnezeu îi promovează și îi cultivă pe aceia care au capacitate de înțelegere, care poartă o povară pentru biserică și care au capacitate de lucru? Pentru că, deși sunt calificați din punct de vedere al calibrului lor și îndeplinesc criteriile, ei nu au avut încă o experiență reală și nu înțeleg adevărul, cu atât mai puțin știu cum să practice adevărul și să facă lucrurile conform principiilor. Ei trebuie să fie instruiți pentru o perioadă de timp și să primească indicații numai atunci când și-au însușit principiile legate de îndeplinirea propriei datorii și au experiență reală, putând fi folosiți în mod oficial. Dacă aceștia ar fi ca frații și surorile din biserică, mâncând și bând cuvintele lui Dumnezeu, ascultând predici, ducând o viață bisericească și instruindu-se în îndeplinirea unei datorii și ar fi promovați și cultivați doar după ce viața lor ar fi crescut, atunci progresul lor ar fi prea lent. În acest caz, câți ani ar fi necesari pentru ca ei să fie potriviți pentru a fi folosiți de Dumnezeu? Nu ar afecta acest lucru lucrarea bisericii? Prin urmare, atât timp cât cineva are capacitatea de a înțelege adevărul, are capacitate de lucru și simțul poverii, ar trebui să fie promovat și cultivat și să i se ceară să se instruiască în îndeplinirea datoriei de conducător sau de lucrător și să i se dea o povară. Pe de o parte, acest lucru îi permite să își valorifice la maximum punctele forte. Pe de altă parte, atunci când se confruntă cu situații speciale, este nevoie să avem părtășie despre adevăr cu această persoană pentru a-i rezolva dificultățile. Uneori trebuie, de asemenea, emondată și, dacă este necesar, ea trebuie și disciplinată, să treacă prin numeroase încercări și rafinări și să îndure multă suferință. Numai trecând printr-o astfel de instruire practică poate să facă progrese reale și, pas cu pas, să înțeleagă adevărul și să stăpânească principiile, iar apoi să-și asume lucrarea de conducător și lucrător cât mai curând posibil. Cultivarea și instruirea conducătorilor și lucrătorilor în acest fel va produce rezultate mai bune și va fi mai rapidă, ceea ce este benefic pentru lucrarea casei lui Dumnezeu și mai benefic pentru intrarea în viață a aleșilor lui Dumnezeu, întrucât conducătorii și lucrătorii cu experiență practică pot să-i ude și să-i aprovizioneze direct pe aleșii lui Dumnezeu. Atunci când casa lui Dumnezeu promovează și cultivă pe cineva pentru a fi conducător, îi dă o povară mai mare pentru a-l instrui, pentru a-l face să se bazeze pe Dumnezeu și pentru a-l face să se străduiască să ajungă la adevăr; numai atunci statura lui va crește cât mai repede posibil. Cu cât povara care îi revine este mai mare, cu atât este mai mare presiunea la care e supus și cu atât mai mult este forțat să caute adevărul și să depindă de Dumnezeu. În cele din urmă, va fi capabil să își facă lucrarea în mod corespunzător și să respecte voia lui Dumnezeu, și astfel va fi pus piciorul pe calea cea dreaptă de a fi mântuit și desăvârșit – acesta este efectul care se obține atunci când casa lui Dumnezeu promovează și cultivă oameni. Fără a îndeplini aceste sarcini specifice, nu ar ști ce îi lipsește, nu ar ști cum să facă lucrurile conform principiilor și nu ar ști ce înseamnă să dețină adevărul-realitate. Astfel, efectuarea unei lucrări specifice îl ajută să își descopere neajunsurile și să vadă că, în afară de darurile sale, este lipsit de adevărul-realitate; îl ajută să simtă cât de secătuit și jalnic este, făcându-l să realizeze că, dacă nu depinde de Dumnezeu și nu caută adevărul, nu va fi capabil de nicio lucrare; îl face să ajungă să se cunoască pe sine cu adevărat și să vadă clar că, dacă nu urmărește adevărul și schimbările de fire, îi va fi imposibil să fie potrivit pentru a fi folosit de Dumnezeu. Toate acestea sunt efectele care trebuie obținute atunci când conducătorii și lucrătorii sunt cultivați și instruiți. Numai înțelegând aceste aspecte, oamenii pot urmări adevărul cu ambele picioare pe pământ, se pot purta cu discreție, se poate garanta că nu se mai laudă singuri atunci când își fac lucrarea, Îl înalță în mod constant pe Dumnezeu și dau mărturie pentru Dumnezeu în îndeplinirea datoriei lor și intră, pas cu pas, în adevărul-realitate. Atunci când cineva este promovat și cultivat pentru a fi conducător, i se dă posibilitatea să învețe cum să discearnă stările diferiților oameni, să se instruiască în căutarea adevărului pentru a rezolva dificultățile diverșilor oameni, să sprijine și să aprovizioneze diferitele tipuri de oameni și să-i conducă pe oameni în adevărul-realitate. În același timp, trebuie totodată să se instruiască în rezolvarea diferitelor probleme și dificultăți întâmpinate pe parcursul lucrării și să învețe cum să-i distingă și să-i trateze pe antihriștii de toate tipurile, pe oamenii răi și pe neîncrezători, și cum să facă lucrarea de curățire a bisericii. În acest fel, comparativ cu alții, poate experimenta mai mulți oameni, evenimente și lucruri și mai multe medii rânduite de Dumnezeu, poate mânca și bea tot mai mult din cuvintele lui Dumnezeu și poate intra în tot mai multe adevăruri-realitate. Aceasta este o oportunitate de a se instrui, nu-i așa? Cu cât sunt mai multe oportunități de instruire, cu atât mai abundente sunt experiențele oamenilor, cu atât mai largi sunt perspectivele lor și cu atât mai repede vor crește. Cu toate acestea, dacă oamenii nu fac lucrarea de conducere, ei vor întâlni și vor trăi doar existența personală și experiențele personale și vor recunoaște doar propriile firi corupte și diversele stări personale – iar toate acestea se referă doar la ei. Odată ce devin conducători, ei întâlnesc mai mulți oameni, mai multe evenimente și mai multe medii, ceea ce îi încurajează să vină adesea înaintea lui Dumnezeu pentru a căuta adevărurile-principii. Pentru ei, acești oameni, evenimente și lucruri formează o povară invizibilă și, în mod firesc, creează și condiții foarte favorabile pentru intrarea lor în adevărul-realitate, ceea ce este un lucru bun. Și astfel, cineva care are calibru, poartă o povară și are capacitate de lucru va intra încet ca simplu credincios și mai repede în calitate de conducător sau lucrător. Pentru oameni, este un lucru bun să intre în adevărul-realitate repede sau încet? (Repede.) Prin urmare, când vine vorba de oameni care au calibru, poartă o povară și au capacitate de lucru, casa lui Dumnezeu face o excepție promovând astfel de oameni, cu excepția cazului în care nu sunt oameni care urmăresc adevărul și nu se străduiesc spre adevăr, caz în care casa lui Dumnezeu nu îi va obliga. Atât timp cât o persoană are temelia credinței în Dumnezeu, îndeplinește criteriile pentru a fi conducător sau lucrător și este dispusă să urmărească adevărul și să fie folosită de Dumnezeu, nu există nicio îndoială că va fi promovată și cultivată de casa lui Dumnezeu, oferindu-i-se șansa de a se instrui pentru a fi conducător sau lucrător și dându-i-se posibilitatea să învețe să îndeplinească lucrarea bisericii, să învețe să discearnă oamenii, să învețe să se ocupe de toate problemele diverse din biserică și să învețe să ducă la bun sfârșit diferite sarcini în conformitate cu rânduielile de lucru. Pe parcursul perioadei de instruire, dacă oamenii pot să accepte adevărul și să fie emondați, se pot supune orchestrării și rânduielilor lui Dumnezeu, pot să caute adevărul pentru a rezolva diverse probleme și să învețe să se poarte cu tot felul de oameni și să distingă și să trateze tot felul de oameni conform cuvintelor lui Dumnezeu, atunci ei se pot familiariza cu adevărurile-principii relevante, pot ajunge să înțeleagă adevărul și să intre în realitate – acestea sunt lucruri pe care credincioșii obișnuiți nu le pot experimenta sau obține. Așadar, din acest punct de vedere, este un lucru bun sau un lucru rău faptul că cineva este promovat și cultivat de casa lui Dumnezeu? Este un beneficiu pentru acesta sau este o dificultate care îi este impusă? Este în beneficiul său. Desigur, atunci când unii oameni tocmai au fost promovați, nu știu ce sarcini ar trebui să îndeplinească sau cum să le îndeplinească și sunt un pic dezorientați. Acest lucru este normal; cine s-a născut vreodată capabil să facă totul? Dacă ai putea face totul, ai fi cu siguranță cel mai arogant și îngâmfat dintre oameni și nu ai ceda în fața nimănui – în acest caz, ai mai putea accepta adevărul? Dacă ai putea face totul, ai mai depinde de Dumnezeu și L-ai mai admira? Ai mai căuta adevărul pentru a rezolva problemele corupției tale? Cu siguranță nu ai face-o. Dimpotrivă, ai fi arogant și îngâmfat și ai merge pe calea antihriștilor, te-ai lupta pentru putere și statut și nu ai ceda în fața nimănui, i-ai induce în eroare pe oameni și i-ai prinde în capcană, ai perturba și ai tulbura lucrarea bisericii – în acest caz, ai mai putea fi folosit de casa lui Dumnezeu? Dacă știi că ai multe neajunsuri, ar trebui să înveți să asculți și să te supui și să îndeplinești bine diferitele sarcini, în conformitate cu cerințele casei lui Dumnezeu; acest lucru îți va permite să ajungi treptat în punctul în care îți poți face datoria într-un mod care este conform standardului. Însă majoritatea oamenilor nu pot face ceva atât de simplu precum ascultarea și supunerea, așa că nu ar trebui să dea vina pe casa lui Dumnezeu pentru că nu îi promovează și nu îi cultivă. De vreme ce ești incapabil să asculți, de vreme ce până și ascultarea te depășește, ar îndrăzni casa lui Dumnezeu să te promoveze și să te cultive? (Nu.) Și de ce nu? Ar fi prea riscant, ar fi prea mult deranj, prea îngrijorător să te folosească! Pentru că, dacă vreodată casa lui Dumnezeu te-ar folosi, ai putea să preiei controlul asupra oamenilor și să-i conduci pe calea ticăloșiei – de aceea este atât de riscant. Dacă ai fi folosit, ai putea să comiți nechibzuit fapte rele și să arunci lucrarea într-o dezordine totală, iar casa lui Dumnezeu ar trebui să te suspende și să curețe toată mizeria pentru tine – de aceea este prea mult deranj. Și dacă ai fi folosit, nu ai ști cum să faci nicio lucrare și nu ai avea niciun efect în ceea ce privește lucrarea ta; în toată lucrarea pe care o faci, ar trebui să fii îndemnat, supravegheat și urmărit de Cel de mai sus, care ar trebui să intervină în toate chestiunile – așadar, de ce ar trebui să fii folosit? Dai prea multe bătăi de cap! Acest tip de persoană nu poate fi folosită sub nicio formă. Chiar dacă ar fi cultivată, nu ar fi de niciun folos, ba chiar ar cauza o mulțime de probleme și, totodată, ar avea un impact asupra cultivării altora; nu cumva pierderile ar fi mai mari decât câștigurile? (Ba da.)

Din cauză că nu sunt niciodată promovați sau folosiți de casa lui Dumnezeu, unii oameni își fac idei în minte și spun: „De ce nu mă observă niciodată Cel de mai sus? De ce casa lui Dumnezeu nu mă promovează și nu mă cultivă niciodată? Nu este corect!” Ei bine, în primul rând, ar trebui să cântărești dacă poți asculta și dacă te poți supune rânduielilor casei lui Dumnezeu. În al doilea rând, ar trebui să evaluezi dacă îndeplinești cele trei criterii necesare pentru promovarea și cultivarea oamenilor de către casa lui Dumnezeu pentru a deveni conducători și lucrători – să fie capabili să înțeleagă adevărul, să poarte o povară și să aibă capacitate de lucru. Dacă îndeplinești aceste criterii, atunci mai devreme sau mai târziu vei avea ocazia să fii promovat, cultivat și folosit. Pentru a fi promovat de casa lui Dumnezeu, există lucruri care ți se cer. Și care sunt aceste lucruri? Ți se cere să acționezi în conformitate cu principiile și cerințele casei lui Dumnezeu; trebuie să faci ceea ce ți se cere și în modul în care ți se cere, fiind astfel cultivat să înveți mai întâi să acționezi într-o manieră bazată pe principii, să înveți să cauți adevărul și să te supui adevărului și să înveți să cooperezi armonios. Pe parcursul perioadei în care ești cultivat, uneori casa lui Dumnezeu te va emonda; uneori te va dojeni cu severitate; uneori te va întreba despre progresul lucrării tale; uneori te va întreba exact cum decurge lucrarea și o va verifica; iar uneori va testa care este punctul tău de vedere față de un anumit lucru. Scopul acestor teste nu este de a-ți îngreuna lucrurile, ci de a te face să înțelegi, în aceste chestiuni, care sunt intențiile lui Dumnezeu și ce atitudine și principii se cuvine să ai. Casa lui Dumnezeu face acest lucru pentru a te instrui și pentru a te face să practici. Și care sunt scopul și obiectivul instruirii oamenilor? Acelea de a le permite să înțeleagă adevărul. Scopul înțelegerii adevărului este ca oamenii să fie capabili să se supună adevărului și să acționeze în conformitate cu principiile, să își respecte locul, să-și îndeplinească datoria cu loialitate și, pe măsură ce își îndeplinesc datoria, să pătrundă în diferite adevăruri-realitate și să obțină schimbări în firea lor. Casa lui Dumnezeu îi instruiește astfel pe conducători și pe lucrători. Atât timp cât conducătorii și lucrătorii înțeleg adevărul, există speranța că vor fi capabili să-i conducă pe aleșii lui Dumnezeu să înțeleagă adevărul. Câte adevăruri înțeleg conducătorii și lucrătorii, tot atâtea adevăruri au speranța de a înțelege oamenii pe care îi conduc. Atunci când conducătorii și lucrătorii înțeleg adevărurile-principii în lucrarea lor, cei pe care îi conduc pot, de asemenea, să înțeleagă principiile și să intre în adevărul-realitate în lucrarea lor. Prin urmare, conducătorii și lucrătorii care se instruiesc trebuie să aibă un calibru mai bun decât alți oameni. Lor li se dă posibilitatea ca mai întâi să înțeleagă adevărurile-principii și să pătrundă în adevărul-realitate, iar apoi să îi conducă pe mai mulți oameni să intre în adevărul-realitate și să înțeleagă adevărurile-principii. Ce părere aveți despre o astfel de abordare? (Este bună.) Astfel de oameni s-ar putea să nu fie bine educați sau foarte buni oratori sau să înțeleagă multe despre tehnologie sau despre problemele actuale și politică. S-ar putea chiar să nu fie prea pricepuți într-o anumită profesie, dar sunt capabili să înțeleagă adevărul și, după ce au auzit cuvintele lui Dumnezeu, sunt capabili să le practice și să le experimenteze, să găsească adevărurile-principii și să conducă mai mulți oameni să intre în realitatea cuvintelor lui Dumnezeu și să respecte adevărurile-principii. La aceștia ne referim când vorbim despre genul de oameni talentați care sunt promovați și cultivați pentru a sluji drept conducători. Este acest lucru abstract? (Nu, nu este.) Unii oameni ar putea întreba: „Vorbești despre oameni talentați, deci sunt ei crema societății? Trebuie să fi condus vreun fel de afacere sau să fi fost vreun fel de director general sau antreprenor în societate? Sunt oameni de stat cu pregătire politică, sau talente în afaceri, sau talente în cercurile artistice și literare? Sunt oameni excepțional de înzestrați?” Oamenii talentați despre care se vorbește în casa lui Dumnezeu sunt diferiți de acei oameni talentați din lume. Ce se înțelege prin sintagma „oameni talentați” despre care vorbim? Înseamnă să fie capabili să înțeleagă adevărul și să-i conducă pe oameni în adevărul-realitate, să știe să discearnă diverse tipuri de oameni și cum să găsească soluții pentru diferitele stări și dificultăți în care se află aceștia, să aibă opinii și atitudini corecte atunci când se confruntă cu probleme și să aibă opiniile și atitudinile pe care ar trebui să le aibă oamenii care cred în Dumnezeu și Îl urmează. Nu se referă la oameni care nu au înțelegere spirituală, la oameni ipocriți sau la oameni care spun lucruri grandioase și perorează. Mai degrabă, se referă la oameni care dețin adevărul-realitate. Asta înseamnă „oameni talentați”. Sunt acestea cuvinte goale? (Nu.) Nu sunt foarte practice aceste criterii pe care casa lui Dumnezeu le cere de la acest tip de oameni talentați pe care îi promovează și îi cultivă pentru a fi conducători și lucrători? (Ba da.) Extrem de practice! Astfel de candidați nu trebuie să aibă calificări academice avansate, dar trebuie să aibă măcar calibrul necesar înțelegerii adevărului. Unii oameni ar putea spune: „Dacă nu li se cere să aibă calificări academice avansate, este în regulă ca ei să fie analfabeți?” Citirea cuvintelor lui Dumnezeu nu ar fi posibilă fără o oarecare educație. Ei trebuie să înțeleagă cuvântul scris, dar nu au nevoie de calificări academice avansate. Printre cei care sunt promovați în casa lui Dumnezeu sunt absolvenți de liceu, absolvenți de universitate și de doctorat, deci nu există limite în ceea ce privește nivelul educațional. În plus, nu există limite nici asupra statutului social al cuiva. De la fermieri și intelectuali, la oameni de afaceri și gospodine – tot felul de oameni sunt bineveniți. Pe lângă faptul că nu există restricții privind nivelul educațional și statutul social, criteriile cerute sunt acele câteva despre care am vorbit. Este acest lucru rațional? (Da.) Extrem de rațional! Acum înțelegeți puțin mai mult despre ceea ce vreau să spun prin „oamenii talentați pe care casa lui Dumnezeu îi promovează și îi cultivă”? (Da.) Oamenii care îndeplinesc aceste câteva criterii de a fi capabili să înțeleagă adevărul, să poarte o povară și să aibă capacitate de lucru sunt candidați pentru promovare și cultivare de către casa lui Dumnezeu. Dacă îndeplinesc aceste criterii, sunt calificați. În ceea ce privește alte lucruri, cum ar fi educația, mediul familial, statutul social, aspectul cuiva și așa mai departe, cerințele nu sunt atât de mari. Este vorba despre promovarea și cultivarea oamenilor pentru a fi conducători și lucrători.

Tocmai am discutat despre câteva criterii pe care oamenii talentați, cu aptitudini sau profesii, ar trebui să le îndeplinească pentru a fi promovați și cultivați, și anume faptul că ar trebui să iubească lucrurile pozitive și să fie capabili să accepte adevărul, să nu aibă o înțelegere distorsionată, să poată să-și îndeplinească datoria cu loialitate, să îndure greutăți și să plătească un preț, fără să se plângă și măcar fără să facă rău – aceste câteva criterii sunt esențiale când vine vorba de acești oameni. Prin urmare, care este scopul promovării și cultivării acestor oameni? Acela ca, de asemenea, ori de câte ori acești oameni întâmpină probleme în timp ce își îndeplinesc datoria și fac o anumită lucrare, să poată căuta adevărul ca să rezolve problemele și să acționeze în conformitate cu principiile. În procesul de practicare a intrării, ei sunt instruiți și temperați, fără să știe, și practică renunțarea la propriile intenții, corectarea opiniilor greșite și absurde despre mireni, renunțarea la unele gânduri copilărești și la prejudecăți, noțiuni și închipuiri referitoare la credința în Dumnezeu și lucruri de tipul acesta. Desigur, indiferent de circumstanțe, acest proces de practicare are scopul de a le permite oamenilor să înțeleagă treptat adevărul, să învețe să se supună și să învețe să intre în diverse adevăruri-realități. În procesul de învățare, ei ajung treptat să stăpânească adevărurile-principii, să înțeleagă ce înseamnă să crezi în Dumnezeu, ce înseamnă să practici adevărul și ce înseamnă să îți îndeplinești datoria și, în cele din urmă, ajung să înțeleagă treptat ce trebuie să facă pentru a-și îndeplini datoria conform standardului, cum ar trebui să acționeze așa cum se cuvine s-o facă un credincios și așa mai departe – acestea sunt lucruri în care oamenii intră treptat după ce sunt promovați și cultivați. Procesul de intrare treptată a oamenilor reprezintă procesul de cultivare, iar procesul de cultivare este, de fapt, procesul în care oamenii practică intrarea în adevărul-realitate. Însă, dacă nu ai fost promovat și cultivat și pur și simplu acționezi ca un credincios de rând care participă la adunări, citește cuvintele lui Dumnezeu, are părtășie despre adevăr sau învață imnuri, crezând în Dumnezeu în acest fel nu îți îndeplinești cu adevărat datoria de ființă creată, așa că ești departe de a-ți îndeplini datoria într-un fel care e conform standardului. Nici măcar nu îți este clar ce principii ar trebui să stăpânești în îndeplinirea datoriei tale și poți doar să vorbești despre unele doctrine și sloganuri; prin urmare, nu ai intrat încă în adevărul-realitate, iar intrarea ta în viață este lentă. În mod similar, scopul și obiectivul promovării și cultivării acestor persoane care se ocupă de sarcini profesionale este tocmai ca ele să intre mai repede în adevărul-realitate și să dobândească o înțelegere mai bună și mai precisă a adevărurilor-principii. Cei care pot să priceapă adevărurile-principii și să intre în adevărul-realitate – aceștia sunt oamenii talentați care sunt promovați și cultivați de casa lui Dumnezeu. La ce se referă acest tip de oameni talentați? Se referă la cei care – pe baza iubirii față de lucrurile pozitive, a capacității de a îndura greutăți și de a plăti un preț, a faptului că nu au o înțelegere distorsionată și că nu sunt oameni răi – au ajuns să înțeleagă adevărurile-principii și au intrat în adevărul-realitate și sunt capabili să se supună lui Dumnezeu și rânduielilor casei lui Dumnezeu și să aibă într-o oarecare măsură o inimă cu frică de Dumnezeu. Aceasta este a doua categorie de oameni talentați despre care vorbesc. Cerințele pentru ei sunt, de asemenea, practice, suficient de specifice și nu sunt abstracte. Așadar, acest tip de oameni talentați trebuie să fie elita societății, să aibă experiență socială, anumite calificări academice și un anumit statut social? (Nu.) Casa lui Dumnezeu nu cere niciodată ca oamenii să aibă statut social, renume, calificări academice sau un nivel ridicat de cunoștințe – aceste lucruri nu sunt niciodată cerute. Când promovează și cultivă oameni, casa lui Dumnezeu nu ține cont de înfățișarea lor, adică de cât de urâți sau atrăgători sunt. În afară de a nu promova genul de oameni care arată asemenea non-credincioșilor sau care au o înfățișare hidoasă sau ticăloasă, celelalte criterii sunt cele pe care le-am menționat anterior – acestea sunt cele mai practice. Atunci când non-credincioșii promovează pe cineva, ei se uită mai întâi la înfățișarea persoanei; bărbații ar trebui să fie arătoși ca niște oficiali, iar femeile, să fie frumoase asemenea unor zâne. În plus, ei compară și calificările academice, statutul social, trecutul familial și stratagemele. Dacă ai calificări academice avansate, dar nu dispui de stratageme, nici acest lucru nu este suficient; nu vei fi niciodată promovat și nimeni nu te va aprecia. Dacă ai calificări academice avansate și un talent real, dar nu ești deosebit de atrăgător, ești scund și nu știi cum să te apropii de superiorii tăi sau să-i lingușești, atunci nu vei fi niciodată promovat sau cultivat pe parcursul vieții tale și nimeni nu te va descoperi. Prin urmare, non-credincioșii au o vorbă care zice: „Sunt un individ de excepție, dar puțini sunt cei care pot recunoaște talentul adevărat.” Este această afirmație valabilă în casa lui Dumnezeu? (Nu, nu este.) Așadar, este valabilă expresia „Aurul adevărat este destinat să strălucească în cele din urmă”? Este validă? (Nu.) Oamenii cinici și care nu cedează în fața nimănui spun deseori acest lucru, dorind mereu să strălucească – aceasta este o ambiție umană. Diferitele tipuri de oameni talentați, promovați și cultivați de casa lui Dumnezeu nu sunt aur, sunt doar oameni obișnuiți. Promovarea și cultivarea despre care vorbim este doar un mod de a spune; de fapt, acestea se referă la a fi înălțat de Dumnezeu. Ești tu, o ființă creată, aur înaintea Creatorului? Ești doar colb, nu ești nici măcar cupru sau fier. De ce spun că ești mai degrabă colb decât aur? Nu este nimic lăudabil la oameni. Unii ar putea întreba: „Nu este contradictoriu ceea ce ai spus? Nu tocmai ai spus că o persoană poate fi promovată dacă îndeplinește criteriul de a iubi lucrurile pozitive?” Ca persoană, nu ar trebui să iubești lucrurile pozitive? Dacă iubești câteva lucruri pozitive, acest lucru te face aur? Te face să strălucești? Dacă iubești câteva lucruri pozitive, înseamnă că deții adevărul? Cineva strălucește doar dacă deține adevărul. Dacă nu deții adevărul, cum se poate spune că strălucești? Realitatea este că o ființă creată nu înțelege niciun adevăr. A avea o oarecare umanitate și o oarecare abilitate și calibru de a înțelege adevărul nu înseamnă a deține în mod firesc adevărul. Oamenii nu dețin adevărul și, chiar dacă umanitatea lor este onestă sau bună, aceste lucruri nu reprezintă adevărul, sunt doar calități pe care umanitatea normală ar trebui să le aibă. Prin urmare, nu vorbiți despre strălucire. Așadar, când poate cineva să strălucească puțin? Când poate să exprime cuvintele lui Iov: „Iahve a dat și Iahve a luat; binecuvântat să fie numele lui Iahve” (Iov 1:21), atunci se poate spune despre acea persoană că strălucește puțin și trăiește în lumină. Atunci când poți să folosești adevărul-realitate pe care îl deții și adevărul pe care îl înțelegi pentru a-i aproviziona, sprijini și conduce pe alții, prin care aceștia pot fi aduși înaintea lui Dumnezeu și în adevărul-realitate, să te supui lui Dumnezeu și să te închini Lui, abia atunci poți străluci puțin.

Diferitele tipuri de oameni talentați cultivați de casa lui Dumnezeu nu sunt oameni înzestrați în mod supranatural, ci doar persoane de rând, corupte. Atât timp cât pot accepta adevărul, se pot supune și asculta și au un anumit calibru, casa lui Dumnezeu va face o excepție, promovându-i și cultivându-i. Când vorbesc despre a face o excepție pentru a-i promova și cultiva pe oameni, mă refer la faptul că ești înălțat de Dumnezeu, la faptul că ți se oferă oportunitatea de a veni înaintea lui Dumnezeu, de a accepta conducerea Sa, de a primi cultivarea și instruirea Lui, astfel încât, în această perioadă, să poți intra cât mai repede în adevărul-realitate și să fii capabil să înțelegi corect adevărurile-principii, să-ți îndeplinești datoria conform standardelor și să trăiești cu o asemănare umană. Aceasta este semnificația termenului „oameni talentați” în casa lui Dumnezeu. Astfel de oameni nu sunt deloc mari sau impunători, ci pur și simplu înțeleg adevărul și dețin adevărul-realitate, pot să-și îndeplinească datoria cu conștiinciozitate și responsabilitate, au un pic de sinceritate și sunt capabili să plătească un mic preț, fără a acționa în mod nechibzuit bazându-se pe noțiunile și închipuirile lor. Este potrivit pentru casa lui Dumnezeu să facă o excepție prin promovarea și cultivarea unor oameni care îndeplinesc aceste criterii, instruindu-i? Este acest lucru benefic pentru oameni? Este extrem de benefic pentru ei! La fel ca alți credincioși, cei care sunt promovați și cultivați cred în Dumnezeu, citesc cuvintele Lui, ascultă predici și își îndeplinesc datoria, dar, comparativ cu alți credincioși, ei cresc mai repede și dobândesc mai mult. Voi v-ați dori să dobândiți mai mult sau doar puțin? (Mai mult.) Majoritatea oamenilor au această dorință, ceea ce înseamnă că iubesc lucrurile pozitive. Uneori am părtășie cu unele echipe despre pătrunderea în viață, iar destul de mulți oameni vin să asculte, ceea ce arată că majoritatea oamenilor au o dorință arzătoare pentru adevăr și sunt dispuși să înțeleagă mai mult din el și, totodată, să intre în adevărul-realitate. La început am avut părtășie cu unii oameni care păreau realmente amorțiți. Am vorbit mult timp, dar nu au răspuns sau nici măcar nu au schițat un zâmbet. După ce am fost în contact cu ei un an sau doi, cei mai mulți dintre ei au devenit mai naturali în expresiile lor faciale și au început să răspundă, iar în timp reacțiile lor au devenit mai rapide. Cu alte cuvinte, s-au transformat din oameni morți în oameni vii, iar duhurile lor s-au trezit. Cum s-a ajuns la acest lucru? Dacă oamenii nu înțeleg adevărul, atunci, indiferent cât de mult iubesc lucrurile pozitive sau cât de inteligenți sau isteți sunt, tot morți sunt. Unii oameni încep prin a fi proști și înguști la minte, nimeni în lume nu are o părere bună despre ei, nu sunt prea educați și orizonturile lor nu sunt prea largi. Însă, după ce ajung să creadă în Dumnezeu, pot înțelege multe adevăruri, pot vedea clar multe lucruri și astfel trăiesc o asemănare umană, devenind astfel oameni vii. Ce înseamnă „oameni vii”? Nu se referă la faptul dacă trupul tău fizic este viu sau mort, sau dacă poți să te miști sau să respiri, ci dacă duhul tău este conștient și sensibil cu privire la cuvintele lui Dumnezeu și la adevăr. Oamenii vii răspund la adevăr și la cuvintele lui Dumnezeu. După ce aud cuvintele lui Dumnezeu, au conștiință, o cale, un plan și un scop. Oamenii morți nu au aceste manifestări. Așadar, în cazul în care casa lui Dumnezeu promovează și cultivă pe cineva, acea persoană va dobândi relativ mai mult. Prin urmare, cum pot oamenii care nu îndeplinesc aceste criterii și nu sunt promovați sau cultivați să dobândească suficient? Cum pot intra rapid în adevărul-realitate? Ei trebuie să învețe să practice și să experimenteze cuvintele lui Dumnezeu, să ajungă să înțeleagă multe adevăruri și să fie capabili să aplice adevărul pentru a discerne oamenii și a rezolva problemele – atunci vor putea intra în adevărul-realitate.

Unii oameni spun: „Având în vedere că tot felul de oameni talentați sunt promovați și cultivați de casa lui Dumnezeu, iar aceasta le permite să intre în adevărul-realitate cât mai repede posibil, nu înseamnă acest lucru că oamenii care nu sunt talentați nu pot intra în adevărul-realitate?” Este corect să spunem asta? (Nu, este greșit.) Așadar, după ce am avut părtășie pe acest subiect, acest lucru i-a entuziasmat pe unii oameni, în timp ce pe alții i-a descurajat și i-a dezamăgit? Ar trebui să privim lucrurile în acest fel: cei care au fost promovați și cultivați nu ar trebui să fie mândri. Nu aveți de ce să vă lăudați, acestea sunt harul și binecuvântarea lui Dumnezeu. Când Dumnezeu îți dă mai mult, îți cere și ție să dai mai mult din tine. În cazul în care casa lui Dumnezeu face o excepție promovându-te și cultivându-te, înseamnă că trebuie să plătești un preț mai mare. Dacă poți să înduri aceste greutăți, atunci, desigur, vei dobândi mai mult. Dacă spui: „Nu sunt dispus să îndur aceste greutăți”, atunci nu vei obține adevărul și nici binecuvântarea lui Dumnezeu. Unii oameni spun: „Vreau să dobândesc aceste lucruri, dar nu cred că pot, întrucât casa lui Dumnezeu nu va face o excepție promovându-mă și cultivându-mă. Nu îndeplinesc criteriile.” Nu contează dacă nu îndeplinești criteriile. Atât timp cât urmărești adevărul și te străduiești din greu să ajungi la el, Dumnezeu nu te va trata nedrept. Acești oameni care sunt promovați și cultivați pot intra pur și simplu mai devreme în adevărul-realitate datorită calibrului lor și diferitelor condiții pe care le au. Cu toate acestea, această intrare timpurie nu înseamnă că ei sunt singurii care pot intra în adevărul-realitate. Înseamnă doar că pot câștiga puțin mai mult, mai devreme, și pot intra în adevărul-realitate un pic mai devreme. Cei care nu au fost promovați vor rămâne un pic în urma lor, dar asta nu înseamnă că nu pot pătrunde în adevărul-realitate. Faptul că cineva poate intra sau nu în adevărul-realitate depinde de ceea ce urmărește el. Acești oameni care sunt promovați și cultivați pot pricepe mai repede adevărurile-principii și pot intra mai repede în adevărul-realitate în timpul procesului de cultivare, ceea ce aduce beneficii lucrării casei lui Dumnezeu. Prin urmare, este corect să promovăm și să cultivăm oamenii despre care se constată că au un calibru bun și iubesc adevărul. Dacă o persoană poate să-i găsească pe acești oameni și să-i promoveze și să-i cultive fără să fie invidioasă pe ei sau să-i descurajeze, ci, în schimb, să le ofere îngrijire, atunci aceasta ține cont de intențiile lui Dumnezeu. În mod contrar, dacă unii sunt invidioși și se tem că acești oameni sunt mai buni decât ei și îi depășesc, așa că îi exclud și îi descurajează, acesta este în mod clar un act rău și ceva ce antihriștii fac deseori. Doar oamenii răi și antihriștii îi pot ataca și exclude pe frați și pe surori.

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2026!

Contactează-ne pe Messenger