În prezent, lucrarea de evanghelizare din străinătate este în desfășurare peste tot. În unele țări există mai mulți oameni care pot accepta adevărul, în timp ce altele au populații de calibru mai scăzut, astfel încât cei care pot accepta adevărul sunt mai puțini. În unele țări lipsește libertatea de credință, acestea fiind foarte potrivnice adevăratei căi și lucrării lui Dumnezeu și nu multe persoane pot să accepte adevărul. Mai mult, populațiile unor țări sunt prea înapoiate și au un calibru atât de scăzut, încât nu pot înțelege adevărul, indiferent de modul în care are loc părtășia, și se pare că oamenii de acolo nu se ridică la înălțimea adevărului. Evanghelia nu ar trebui să fie predicată în asemenea locuri. Cu toate acestea, cei care predică Evanghelia nu reușesc să vadă esența problemei; ei nu predică celor care pot accepta adevărul, ci, în schimb, insistă să caute cazurile dificile, ignorându-le pe cele mai ușoare. Ei nu predică în locurile în care lucrarea de evanghelizare este deja în curs de răspândire și unde este ușor să predici. În schimb, ei insistă să predice Evanghelia în acele locuri sărace și înapoiate, predicând grupurilor de oameni cu cel mai rău calibru, care nu pot să înțeleagă adevărul, precum și grupurilor etnice cu cele mai puternice noțiuni religioase și care se împotrivesc cel mai tare lui Dumnezeu. Nu este aceasta o abatere? Să luăm drept exemplu iudaismul și unele religii rasiale adânc înrădăcinate, care privesc creștinismul ca pe un dușman și chiar îl persecută. În cazul acestui tip de țări și grupuri etnice, Evanghelia pur și simplu nu ar trebui predicată. De ce nu? Deoarece predicarea este zadarnică. Chiar dacă investești toate resursele umane, financiare și materiale disponibile, ar putea să treacă trei, cinci sau chiar zece ani fără să se vadă rezultate semnificative. Ce poate fi făcut în această situație? La început, în necunoștință de cauză, cineva ar putea încerca; dar, văzând clar circumstanțele – și anume că, în cele din urmă, s-ar putea ca predicarea cu mari sacrificii a Evangheliei să nu producă neapărat rezultate bune – cei în cauză trebuie să aleagă o altă cale, o cale care poate să ofere rezultate. Nu este acesta un lucru pe care conducătorii și lucrătorii ar trebui să îl vadă așa cum este de fapt? (Ba da.) Dar conducătorii falși nu îl înțeleg. Când se discută de unde să se înceapă răspândirea Evangheliei în străinătate, unii spun: „Începeți cu Israelul. Având în vedere că Israelul a fost baza pentru primele două etape ale lucrării lui Dumnezeu, trebuie să o predicăm acolo. Indiferent cât de dificil este, trebuie să perseverăm și să le predicăm.” Cu toate acestea, după o perioadă îndelungată de predicare, nu există rezultate semnificative, ceea ce este dezamăgitor. Ce ar trebui conducătorii să facă în acest moment? Un conducător cu calibru și o povară ar spune: „Activitatea noastră de predicare a Evangheliei nu are niciun principiu; nu știm cum să ne adaptăm, ci vedem lucrurile doar pe baza închipuirilor noastre – asta este prea naiv din partea noastră! Nu ne-am așteptat la nesăbuința, încăpățânarea și absurditatea acestor oameni. Ne-am gândit că, deoarece ei cred în Dumnezeu de mii de ani, ar trebui să fie primii care să audă Evanghelia lui Dumnezeu, dar ne-am gândit greșit; sunt prea absurzi! De fapt, atunci când Dumnezeu făcea lucrarea de răscumpărare, El îi abandonase deja. Ar fi un efort inutil să ne întoarcem acum și să le predicăm; ar fi o muncă zadarnică și o nesăbuință. Am înțeles greșit intențiile lui Dumnezeu. Dumnezeu nu face lucrare referitor la această chestiune, deci cum am putea să o facem noi, oamenii? Am încercat, dar indiferent cum predicăm, ei nu acceptă adevărata cale. Momentan, ar trebui să renunțăm, să îi lăsăm deoparte și să nu le acordăm nicio atenție deocamdată. Dacă există persoane dispuse să caute, atunci îi vom întâmpina cu bucurie și le vom aduce mărturie despre lucrarea lui Dumnezeu. Dacă nu există nimeni care să caute, atunci nu este nevoie ca noi să îi căutăm din proprie inițiativă.” Nu este acesta un principiu al predicării Evangheliei? (Ba da.) Prin urmare, poate un conducător fals să respecte principiile? (Nu.) Conducătorii falși au calibru scăzut și nu pot vedea esența problemei; ei vor spune: „Dumnezeu a zis că israeliții sunt aleșii Săi. Nu putem niciodată să renunțăm la ei. Ei trebuie să fie pe primul loc; lor trebuie să le predicăm primii, înainte de a predica oamenilor din alte țări. Cât de mare ar fi slava dacă lucrarea lui Dumnezeu ar fi răspândită în Israel! Dumnezeu a adus slava din Israel în Est și noi ar trebui să ducem acea slavă înapoi, din Est în Israel, ca să îi lăsăm să vadă că Dumnezeu S-a întors!” Nu este acesta doar un slogan? Se aliniază acest lucru cu faptele? Asta ar spune cei cărora le lipsește înțelegerea spirituală. Cum rămâne cu acei conducători falși care nu fac lucrare reală? Ei nu acordă nicio atenție acestor lucruri. Oamenii care predică Evanghelia sunt tulburați de această problemă de multă vreme, sfâșiați între a renunța și a continua să predice, șovăind asupra modului de practicare. Conducătorii falși nu sunt deloc conștienți de faptul că aceasta este o problemă. Văzând acești oameni îngrijorați pentru că nu au o cale, ei spun: „De ce vă faceți griji? Avem adevărul și mărturiile bazate pe experiență; trebuie doar să le predicați acestor oameni!” Cineva spune: „Nu înțelegi, este foarte greu să le predici acestor oameni.” Când în lucrare apar probleme importante care trebuie rezolvate de conducători, aceștia continuă să strige sloganuri și să spună vorbe goale. Este acesta comportamentul așteptat de la conducători? Când sunt întrebați dacă ar trebui predicat unor asemenea potențiali destinatari ai Evangheliei, ei spun: „Ar trebui să predicăm tuturor, în special israeliților, cu siguranță ar trebui să le predicăm lor.” Vă dați seama de problema cu aceste cuvinte? Știu ei că asta este o abatere, un defect al lucrării de evanghelizare de care trebuie să se ocupe? Acești oameni de nimic nu știu, totuși sunt încă acolo, debitând cuvinte pompoase și strigând sloganuri, sunt cu adevărat gunoaie inutile! Ei cred totuși că sunt isteți, că au calibru și că sunt deștepți. Nici măcar nu sunt conștienți de faptul că în lucrare există un defect și o abatere atât de mare; pot ei să înceapă măcar să le rezolve? Acest lucru este chiar mai puțin probabil. Cei care predică Evanghelia sunt cu toții extrem de îngrijorați; lucrarea de evanghelizare a fost afectată, îngreunată și nu poate continua lin, dar, în mod surprinzător, conducătorii falși nu au nici cea mai mică idee despre abaterea care are loc în cadrul lucrării. Adeseori, când întâmpină probleme sau abateri în lucrare, majoritatea oamenilor nu se sinchisesc, nu observă și persistă cu încăpățânare în abordarea greșită, fără nicio restricție. Dacă nici conducătorii și lucrătorii nu înțeleg și nu pricep prompt situația, atunci, până în momentul în care problema a devenit gravă și a afectat progresul lucrării, putând fi descoperită de majoritatea oamenilor, conducătorii și lucrătorii sunt stupefiați. Această situație este cauzată de neglijarea responsabilității de către conducători și lucrători. Prin urmare, cum ar putea aceștia să evite asemenea consecințe grave? Conducătorii și lucrătorii trebuie să verifice regulat lucrarea și să înțeleagă prompt starea și progresul lucrării. Dacă se constată că eficiența lucrării nu este ridicată, aceștia trebuie să identifice partea în care există abateri și probleme și să chibzuiască: „În acest moment, acești oameni par a fi ocupați, dar de ce nu există o eficiență evidentă? De exemplu, lucrarea echipei de evanghelizare; atât de mulți oameni predică Evanghelia și aduc mărturie în fiecare zi, alături de unii oameni care cooperează la această lucrare, atunci de ce nu se câștigă mulți oameni în fiecare lună? Care parte are o problemă? Cine provoacă problema? Cum a fost creată abaterea? Când a început? Trebuie să mă duc la fiecare grup ca să aflu ce face fiecare persoană în acest moment, cum sunt actualii potențiali destinatari ai Evangheliei și dacă direcția de predicare a Evangheliei este corectă; trebuie să aflu toate aceste lucruri.” Treptat, prin consultări, părtășie și discuții, abaterile și imperfecțiunile lucrării devin evidente. După ce o problemă este descoperită, ea nu poate fi lăsată așa; trebuie să fie rezolvată. Prin urmare, ce fel de conducători pot să detecteze probleme, deviații și imperfecțiuni care apar în lucrare? Acești conducători trebuie să poarte o povară, să fie sârguincioși și să fie implicați în fiecare detaliu al lucrării specifice; să urmărească, să înțeleagă și să priceapă fiecare parte; să stabilească ce face fiecare, care este numărul adecvat de persoane pentru fiecare sarcină, cine sunt supraveghetorii, care este calibrul acestor oameni și dacă își fac sau nu lucrarea bine, ce eficiență au, cum progresează lucrarea și așa mai departe – toate aceste lucruri trebuie stabilite. În plus, cea mai importantă parte a lucrării de evanghelizare este reprezentată de deținerea adevărului de către predicatorii Evangheliei, dacă aceștia pot să aibă părtășie clară despre adevărurile viziunilor, ca să înlăture noțiunile și problemele oamenilor, dacă le pot oferi potențialilor destinatari ai Evangheliei ceea ce le lipsește, ca să îi convingă pe deplin și dacă pot să adopte un stil conversațional atunci când au părtășie despre adevăr, astfel încât potențialii destinatari ai Evangheliei să poată auzi mai mult glasul lui Dumnezeu. De exemplu, dacă un potențial destinatar al Evangheliei dorește să afle despre adevărurile referitoare la semnificația întrupării lui Dumnezeu, dar un anumit predicator al Evangheliei vorbește mereu despre însemnătatea lucrării lui Dumnezeu și despre ce sunt noțiunile religioase, nu este aceasta o problemă? Dacă o persoană dorește să afle doar despre cum poate să fie mântuită și care este conținutul planului de gestionare al lui Dumnezeu pentru mântuirea omenirii, nu este momentul să aibă părtășie despre adevărurile-viziuni privind cele trei etape ale lucrării lui Dumnezeu? (Ba da.) Dar acest predicator al Evangheliei vorbește întruna despre mustrarea și judecata lui Dumnezeu, despre expunerea Lui privind faptul că firile corupte ale oamenilor includ aroganța, înșelătoria și ticăloșia, precum și despre alte subiecte asemănătoare. Înainte ca celălalt să fi acceptat lucrarea lui Dumnezeu, predicatorul Evangheliei începe să îi vorbească despre mustrare și judecată, expunându-i firile corupte. Prin urmare, persoana respectivă este dezgustată, nu primește ceea ce dorește, iar problemele care trebuie rezolvate rămân fără soluție; își pierde interesul și nu este dispusă să continue să cerceteze. Nu înseamnă asta că problema este predicatorul Evangheliei? Predicatorul Evangheliei nu înțelege adevărul sau îi lipsește înțelegerea spirituală, prin urmare nu își dă deloc seama de ce are nevoie cealaltă persoană, nu reușește să scoată în evidență ideile principale atunci când vorbește, bate câmpii și nu rezolvă deloc problemele potențialului destinatar al Evangheliei – cum ar putea câștiga oameni predicând Evanghelia în acest mod?

Conducătorii falși ignoră toate problemele cu care se confruntă în lucrarea lor. Indiferent ce probleme apar în lucrarea de evanghelizare și indiferent în ce mod oamenii răi perturbă și afectează această lucrare, conducătorii falși nu le acordă nicio atenție, ca și cum nu ar avea nimic de-a face cu ei. Conducătorii falși fac lucrarea într-un mod confuz; indiferent dacă o anumită persoană are rezultate sau respectă adevărurile-principii în datoria sa, conducătorii falși nu oferă supraveghere sau verificare, permițându-le oamenilor să acționeze liber, indiferent de consecințe. Astfel, abaterile și imperfecțiunile care apar în lucrarea de evanghelizare nu sunt niciodată rezolvate și un număr incalculabil de persoane care caută adevărata cale pleacă pe nesimțite, fără să poată fi aduși dinaintea lui Dumnezeu cât mai curând posibil. Unii oameni, după ce ajung să accepte lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă, spun: „De fapt, cineva mi-a predicat Evanghelia acum trei ani. Nu se punea problema că nu doream să o accept sau că aș fi crezut propaganda negativă; doar că persoana care mi-a predicat era foarte iresponsabilă. Nu putea să răspundă la întrebările pe care le puneam, iar când am căutat adevărul și am avut părtășie, a fost neclară, spunându-mi doar niște cuvinte inutile. În consecință, singurul lucru pe care l-am putut face a fost să plec, dezamăgit.” Trei ani mai târziu, după ce au cercetat online, apoi au căutat și au avut părtășie cu frații și surorile, acești oameni înlătură, una câte una, toate noțiunile și confuziile din inima lor, confirmând pe deplin și acceptând faptul că într-adevăr Dumnezeu Se arată și face lucrare. Ei acceptă lucrarea lui Dumnezeu în urma propriilor căutări și cercetări. Dacă persoana care predica Evanghelia ar fi putut să aibă părtășie clară despre adevăr și să le înlăture toate noțiunile și întrebările cu trei ani în urmă, atunci ar fi acceptat-o cu trei ani mai repede. Cât de mult a fost întârziat progresul vieții în acești trei ani! Această situație trebuie considerată o neglijare a responsabilității din partea celor care predică Evanghelia și este direct legată de faptul că aceștia nu înțeleg adevărul. Unii lucrători evanghelici pur și simplu nu se concentrează să se echipeze cu adevărul, fiind capabili doar să debiteze câteva doctrine, fără să poată înlătura noțiunile sau problemele reale ale oamenilor. Drept urmare, atunci când aud Evanghelia, multe persoane nu o acceptă în timp util, ceea ce le întârzie cu mai mulți ani progresul în viață. Trebuie spus că responsabili de acest lucru sunt conducătorii care se ocupă de lucrarea de evanghelizare, din cauza îndrumării lor necorespunzătoare și supravegherii insuficiente. Dacă lucrătorii și conducătorii au cu adevărat o povară și pot îndura puțin mai multă suferință, pot practica mai mult părtășia despre adevăr și pot demonstra ceva mai multă loialitate, având părtășie clară despre toate aspectele adevărului, astfel încât acei lucrători evanghelici să poată să aibă părtășie despre adevăr și să înlăture noțiunile și îndoielile oamenilor, atunci rezultatele predicării Evangheliei ar deveni tot mai bune. Acest lucru le-ar permite mai multor oameni dintre cei care cercetează adevărata cale să accepte mai repede lucrarea lui Dumnezeu și să revină dinaintea lui Dumnezeu, ca să primească mai curând mântuirea Lui. Lucrarea bisericii este întârziată pur și simplu pentru că acești conducători falși sunt extrem de neglijenți în responsabilitățile lor, nu fac lucrare reală, nu verifică și nu supraveghează lucrarea și nu sunt capabili să aibă părtășie despre adevăr, ca să rezolve probleme. Bineînțeles, acest lucru se întâmplă și pentru că acești conducători falși se complac în beneficiile statutului, nu urmăresc deloc adevărul și nu sunt dispuși să verifice, să supravegheze sau să direcționeze lucrarea de răspândire a Evangheliei. Rezultatul este că lucrarea progresează încet și că multe deviații, absurdități și greșeli necugetate făcute de om nu sunt îndreptate sau rezolvate prompt, ceea ce afectează grav eficiența răspândirii Evangheliei. Aceste probleme sunt corectate doar atunci când sunt descoperite de Cel de mai sus, iar conducătorilor și lucrătorilor li se spune să le rezolve. Ca orbii, acești conducători falși nu pot descoperi nicio problemă și modul în care fac lucrurile este lipsit de orice principii. Și totuși, nu au capacitatea de a-și da seama de propriile greșeli și își recunosc erorile doar atunci când sunt emondați de Cel de mai sus. Prin urmare, cine își poate permite să își asume responsabilitatea pentru pierderile provocate de acești conducători falși? Chiar dacă sunt îndepărtați din funcțiile lor, cum pot fi compensate pierderile pe care le-au cauzat? De aceea, dacă sunt descoperiți conducători falși care nu sunt capabili să facă nicio lucrare reală, aceștia trebuie demiși cu promptitudine. În unele biserici, lucrarea de evanghelizare progresează foarte încet, iar acest lucru este pur și simplu din cauza faptului că acești conducători falși nu fac lucrare reală, precum și a numărului prea mare de cazuri de neglijență și de greșeli făcute de aceștia.

Toate aspectele diverse ale lucrării făcute de conducătorii falși prezintă numeroase probleme, deviații și defecte pe care aceștia trebuie să le rezolve, să le corecteze și să le remedieze. Însă, întrucât acestor conducători falși le lipsește un simț al poverii, ei complăcându-se doar în beneficiile statutului, fără a face lucrare reală, până la urmă aceștia dau complet peste cap lucrarea. În unele biserici, oamenii nu au aceeași gândire, toți se suspectează, se feresc unii de alții și se subminează, temându-se în același timp că vor fi eliminați de casa lui Dumnezeu. Atunci când se confruntă cu aceste situații, conducătorii falși nu acționează pentru a le rezolva și nu reușesc să facă lucrare reală, specifică. Lucrarea bisericii se oprește, însă conducătorii falși nu sunt deloc supărați de acest lucru, continuând să creadă că ei au lucrat destul de mult și nu au întârziat lucrarea bisericii. Asemenea conducători falși sunt esențialmente incapabili să îndeplinească lucrarea de a oferi viață și nici nu pot să rezolve probleme reale conform adevărului. Ei fac doar puțină lucrare legată de treburile generale, special stabilită și precizată de Cel de mai sus, ca și cum lucrarea lor trebuie făcută doar pentru Cel de mai sus. Când vine vorba de lucrarea fundamentală a bisericii, o cerință permanentă a Celui de mai sus – cum ar fi lucrarea de aprovizionare cu viață și lucrarea de cultivare a oamenilor – sau de anumite sarcini speciale poruncite de Cel de mai sus, aceștia nu știu cum să le facă și nu pot să le facă. Ei doar delegă aceste sarcini celorlalți și apoi consideră că și-au făcut treaba. Fac exact atât cât le-a spus Cel de mai sus și iau atitudine doar atunci când sunt îmboldiți; altfel, sunt leneși și superficiali – aceștia sunt conducători falși. Ce este un conducător fals? Pe scurt, este cineva care nu face lucrare reală, care nu își îndeplinește munca de conducător, afișând o neglijare gravă a responsabilității în ceea ce privește lucrarea esențială și fundamentală, și cineva care nu acționează – acesta este un conducător fals. Conducătorii falși se ocupă doar de treburi generale superficiale, confundându-le cu lucrarea reală. De fapt, când vine vorba de munca lor de conducător și de lucrarea esențială primită de la casa lui Dumnezeu, pe acestea nu le fac deloc bine. În plus, în diferitele elemente ale lucrării bisericii apar frecvent probleme care necesită o soluție din partea conducătorului, însă acesta nu poate să le rezolve, adoptând adeseori o atitudine de eschivare, iar frații și surorile nu pot să îl găsească atunci când vor să rezolve o problemă. Dacă reușesc să îl găsească pe conducător, acesta îi evită, cu scuza că este prea ocupat cu lucrarea și le cere fraților și surorilor să citească singuri cuvintele lui Dumnezeu și să caute adevărul ca să își rezolve problemele în mod independent, adoptând o abordare detașată. În cele din urmă, se ajunge la o acumulare de prea multe probleme nerezolvate, întrerupând progresul tuturor elementelor lucrării și oprind lucrarea bisericii. Aceasta este consecința faptului că falșii conducători nu fac lucrare reală. Conducătorii falși nu sunt niciodată onești sau sârguincioși în ceea ce privește responsabilitățile lor de bază și nici nu caută adevărul ca să rezolve diferite probleme. Asta înseamnă că falșii conducători vor fi cu siguranță incapabili să facă lucrare reală și să rezolve probleme. Conducătorii falși excelează la predicarea cuvintelor și a doctrinelor, la strigarea de sloganuri și la îmboldirea celorlalți, concentrându-se doar să fie ocupați cu lucrarea legată de treburile generale. În ceea ce privește lucrarea fundamentală a bisericii, care le-a fost încredințată de casa lui Dumnezeu, cum ar fi să ofere viață și să aibă părtășie despre adevăr ca să rezolve probleme, ei nu știu să facă aceste lucruri, nu se instruiesc ca să învețe cum să le facă și nu pot să rezolve probleme reale – aceștia sunt conducători falși.

Când li se cere să îndrume lucrarea bazată pe texte, precum scrierea scenariilor, scrierea articolelor cu mărturii bazate pe experiență și alte sarcini specifice, unii conducători falși consideră că nu trebuie să facă ceva concret, deoarece este vorba doar de îndrumare, așa că, în schimb, pur și simplu umblă de colo-colo. „Zhang”, spun ei, „cum merge articolul tău?” „Aproape am terminat.” „Li, ai întâmpinat dificultăți la scrierea acelui scenariu?” „Da, poți să mă ajuți să le rezolv?” „Discutați între voi. Continuați să vă rugați.” Pe lângă faptul că acești conducători falși nu îi îndrumă și nu îi ajută pe frați și surori, ei nici nu se concentrează să își facă bine treaba, hoinăresc fără țintă și trăiesc o viață tihnită și confortabilă. La suprafață, pare că inspectează lucrarea, dar, în realitate, nu rezolvă nicio problemă – sunt de fapt niște birocrați! Funcționarii competenți din unele țări ale lumii non-credincioase sunt oameni la fel de corupți, dar chiar și ei sunt superiori acestor conducători falși, cărora le lipsește simțul responsabilității pe care îl au acești funcționari. De exemplu, după izbucnirea pandemiei, țările din întreaga lume au început să implementeze măsuri de prevenție. În cele din urmă, majoritatea acestor țări au fost de acord că eforturile de prevenție ale Taiwanului au fost eficiente, arătând că funcționarii din guvernul taiwanez și-au îndeplinit sarcinile de răspuns la pandemie la cele mai înalte standarde și extrem de detaliat. Este cu adevărat admirabil faptul că o țară din lumea profană și funcționari și politicieni ai omenirii corupte au executat o sarcină la cele mai înalte standarde și atât de detaliat. Mulți funcționari europeni au fost dispuși să viziteze Taiwanul și să învețe de la el; din această perspectivă, funcționarii guvernamentali ai Taiwanului au fost superiori celor din alte țări. Doar faptul că majoritatea acelor funcționari au fost capabili să acționeze concret și au putut să își îndeplinească responsabilitățile din toată inima dovedește că s-au ridicat la nivelul standardului. Unii conducători și lucrători din biserică sunt mereu superficiali când își fac îndatoririle și, indiferent cum sunt emondați, acest lucru este ineficient. Consider că acești conducători și lucrători au un caracter care nu se ridică nici măcar la nivelul celui al funcționarilor din lumea non-credincioasă care pot face lucrare reală. Majoritatea susțin că au credință în Dumnezeu și că urmăresc adevărul, dar, în realitate, nu sunt dispuși să plătească un preț. Deși le este oferit foarte mult adevăr, aceasta este atitudinea lor față de îndeplinirea datoriei. Rezultatul este că toți devin conducători falși, care lasă mult de dorit atunci când sunt comparați cu funcționarii guvernamentali superiori! De fapt, cerințele Mele pentru oameni nu sunt exigente; nu le cer oamenilor să înțeleagă prea multe adevăruri sau să aibă un calibru prea înalt. Standardul minim este să acționeze cu conștiință și să-și îndeplinească responsabilitățile. Cel puțin, ar trebui să meriți pâinea zilnică și să te ridici la înălțimea însărcinării date de Dumnezeu; asta este suficient. Însă lucrarea lui Dumnezeu a fost făcută până acum și pot mulți oameni să acționeze cu conștiință? Văd că unii funcționari din țări democratice vorbesc și acționează cu sinceritate. Nu exagerează și nu avansează teorii pompoase, discursul lor este deosebit de riguros și de autentic și pot să se ocupe de multe chestiuni reale. Într-adevăr, lucrarea lor este foarte bună, reflectând cu adevărat integritatea și umanitatea lor. Observând majoritatea conducătorilor și lucrătorilor din biserică în acest moment, aceștia fac lucrurile de mântuială și sunt superficiali în lucrarea lor, nu au obținut rezultate foarte bune și nu și-au îndeplinit complet responsabilitățile. După ce devin conducători, se transformă în funcționari religioși, fac pe grozavii și dau ordine, devenind niște birocrați. Pur și simplu se concentrează să se complacă în beneficiile statutului lor și le place ca toată lumea să îi urmeze și să se învârtă în jurul lor. Foarte rar au discuții profunde cu oamenii obișnuiți din biserică, pentru a rezolva probleme reale. În inimile lor, se îndepărtează tot mai mult de Dumnezeu. Aceste tipuri de conducători falși și lucrători falși sunt complet lipsiți de speranță! Mi-am dat toată silința să am părtășie despre adevăr, însă acești conducători și lucrători nu îl înțeleg, se agață cu încăpățânare de ideile lor eronate și sunt nepăsători. Atitudinea lor față de îndatoriri este mereu superficială și nu au nici cea mai mică intenție să se căiască. Îmi dau seama că acești oameni nu au conștiință, nu au rațiune, nu sunt deloc umani! Atunci, chibzuiesc: mai este necesar să am în mod repetat părtășie despre aceste adevăruri cu aceste feluri de oameni? Trebuie să am părtășie într-un mod atât de specific? Trebuie să îndur această suferință? Sunt aceste cuvinte de prisos? După un răstimp de gândire, hotărăsc că totuși trebuie să vorbesc, deoarece, chiar dacă aceste cuvinte nu au niciun efect asupra celor complet lipsiți de conștiință sau rațiune, ele sunt utile celor care, în ciuda faptului că au un calibru puțin mai scăzut, pot să accepte adevărul și să își facă în mod sincer îndatoririle. Conducătorii falși nu fac lucrare reală și nu își îndeplinesc responsabilitățile, dar cei care urmăresc adevărul vor trage învățăminte, vor fi inspirați și vor găsi o cale să practice din aceste cuvinte și chestiuni. Intrarea în viață nu este ușoară; fără cineva care să îi susțină și să îi aprovizioneze, fără să analizeze în detaliu și să clarifice fiecare aspect al adevărului, oamenii sunt foarte slabi și adeseori se regăsesc într-o stare de neputință și de dezorientare, o stare de negativitate și de pasivitate. De aceea, când îi văd pe acești conducători falși, adeseori Mă simt descurajat să am părtășie cu ei. Însă, atunci când Mă gândesc la suferința îndurată și la prețurile plătite de cei care cred cu sinceritate în Dumnezeu și care își fac îndatoririle cu loialitate, Mă răzgândesc. Fac acest lucru dintr-un singur motiv: chiar dacă numai 30-50 de persoane – sau cel puțin 8 sau 10 persoane – pot să se consume în mod sincer și să fie loiale când își fac îndatoririle, sunt dispuse să asculte și să se supună, atunci merită să rostesc aceste cuvinte. Nu aș avea nicio motivație să vorbesc și să am părtășie cu cei care nu au conștiință și rațiune; conversațiile cu aceste persoane Mi se par istovitoare și sunt inutile. Cei mai mulți dintre voi nu urmăresc adevărul și nu plătesc un preț în îndatoririle lor – nu au nicio povară sau loialitate, pur și simplu fac lucrurile de mântuială atunci când acționează și le fac fără tragere de inimă, în speranța că vor câștiga binecuvântări. Faptul că ascultați aceste cuvinte este efectiv o favoare pe care nu o meritați. Trageți foloase de pe urma celor care își fac îndatoririle cu sinceritate, care plătesc cu adevărat un preț, care posedă loialitate și povară și care sunt dispuși să practice adevărul. Aceste cuvinte sunt menite acelor oameni și voi primiți o favoare nemeritată prin faptul că le auziți. Dacă privim din această perspectivă – și anume că majoritatea dintre voi au o atitudine prin care fac lucrurile de mântuială, fără niciun pic de seriozitate în îndatoririle lor – atunci voi nu sunteți demni să auziți aceste cuvinte. De ce nu sunteți demni? Deoarece, chiar dacă ascultați, este în zadar; indiferent cât de multe sunt spuse sau cât de detaliat, voi ascultați doar mecanic și nu practicați aceste cuvinte, indiferent cât de mult înțelegeți după ce le ascultați. Pentru cine ar trebui rostite aceste cuvinte? Cine este demn să le audă? Merită să asculte doar cei dispuși să plătească un preț, cei care se pot consuma în mod sincer și care sunt loiali în îndatoririle și însărcinările lor. De ce spun că merită să asculte? Deoarece, după ce ascultă și înțeleg o părticică de adevăr, o pot aplica și practică ceea ce înțeleg; nu sunt vicleni și nu se lasă pe tânjală; tratează adevărul și cerințele lui Dumnezeu cu o atitudine de sinceritate și năzuință, fiind capabili să iubească și să accepte adevărul. Prin urmare, după ce ascultă, aceste cuvinte au efect asupra lor și obțin un rezultat.

13 februarie 2021