Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (4) Secțiunea a treia

Conducătorii falși nu urmăresc lucrarea și nu oferă îndrumări referitor la aceasta

Tocmai am discutat despre acest aspect al celei de-a cincea responsabilități a conducătorilor și lucrătorilor: „mențineți o pricepere și o înțelegere a stării fiecărui element al lucrării.” Discutând acest aspect, am expus unele manifestări specifice ale conducătorilor falși, precum și umanitatea și caracterul lor. Acum, să analizăm ce înseamnă „mențineți o pricepere și o înțelegere a progresului fiecărui element al lucrării.” Bineînțeles, progresul lucrării este, într-o oarecare măsură, legat de starea lucrării, relația dintre aceste aspecte fiind relativ strânsă. Dacă cineva nu poate să mențină o înțelegere și o pricepere a stării unui element al lucrării, atunci acea persoană nu poate nici să mențină o înțelegere și o pricepere a progresului lucrării. De exemplu, care este progresul lucrării, la ce etapă a avansat, care sunt stările persoanelor implicate, dacă există dificultăți legate de aspecte profesionale, dacă există domenii ale lucrării care nu îndeplinesc cerințele casei lui Dumnezeu, cum sunt rezultatele obținute, dacă persoanele fără prea multe abilități profesionale implicate în lucrare învață, cine organizează învățarea, ce învață acele persoane, cum învață și așa mai departe – toate aceste chestiuni specifice sunt legate de progres. De exemplu, nu este foarte importantă lucrarea de compunere a imnurilor? Pentru un singur imn, de la alegerea fragmentelor esențiale din cuvintele lui Dumnezeu, până la finalizarea compoziției, ce sarcini specifice trebuie desfășurate în cadrul acestui proces? Mai întâi, trebuie alese fragmente esențiale din cuvintele lui Dumnezeu, potrivite pentru a deveni imnuri și care să aibă o lungime corespunzătoare. Al doilea pas implică stabilirea stilului muzical cel mai adecvat pentru fragmentul respectiv, astfel încât acesta să fie cântat cu plăcere și bucurie. Apoi, trebuie găsiți oamenii potriviți care să cânte imnul. Nu sunt acestea sarcini specifice? (Ba da.) După ce un imn este compus, conducătorul fals nu se interesează deloc dacă acea compoziție este calificată sau dacă stilul este corespunzător. Observând lipsa supravegherii, compozitorul este de părere că imnul este adecvat și îl înregistrează. Fragmentul din cuvintele lui Dumnezeu a cărui transformare în imn era așteptată cu nerăbdare de toată lumea este în sfârșit pus pe note și devine imn, dar, când este cântat, cei mai mulți constată că încă mai are imperfecțiuni. Ce problemă apare? Imnul compus nu este la înălțime: a fost înregistrat în ciuda faptului că nu este melodios și nici nu are farmec. După ce îl aude, conducătorul fals întreabă: „Cine a compus acest imn? De ce a fost înregistrat?” Până când pune el această întrebare, a trecut deja cel puțin o lună. În această lună, nu ar fi trebuit ca acest conducător să verifice și să priceapă prompt progresul lucrării? De exemplu, cum decurgea compoziția? A fost stabilită melodia de bază? Avea o linie melodică? Se potriveau melodia și stilul acestui imn cu aceste cuvinte ale lui Dumnezeu? Au ajutat cu îndrumări persoanele cu experiență relevantă? După ce este compus, ar putea acest imn să fie cântat la scară largă? Ce efect ar avea? Melodia a fost considerată bună? Conducătorul fals nu a urmărit deloc astfel de chestiuni. Și are un motiv pentru care nu le-a urmărit: „Nu înțeleg activitatea de compunere a imnurilor. Cum pot să urmăresc ceva ce nu înțeleg? Este imposibil.” Este acesta un motiv îndreptățit? (Nu.) Nu este un motiv îndreptățit; prin urmare, poate totuși să urmărească cineva care nu este familiarizat cu activitatea de compunere a imnurilor? (Da.) Cum ar trebui să o urmărească? (Poate să coopereze cu frații și surorile și să audieze melodia pe baza principiilor, ca să își dea seama dacă este potrivită; poate să urmărească practic lucrarea, în loc să se spele pe mâini de ea.) Caracteristica principală a lucrării conducătorilor falși este faptul că trăncănesc despre doctrine și repetă papagalicește sloganuri. După ce își emit ordinele, ei pur și simplu se spală pe mâini de chestiunea respectivă. Nu pun întrebări despre dezvoltarea ulterioară a lucrării; ei nu întreabă dacă a apărut vreo problemă, abatere sau dificultate. Ei consideră că și-au terminat treaba de îndată ce repartizează lucrarea. De fapt, în calitate de conducător, după ce rânduiești lucrarea, trebuie să urmărești progresul unui proiect. Chiar dacă nu ești familiarizat cu aceste chestiuni – chiar dacă îți lipsește orice cunoștință despre ele – poți găsi o cale de a-ți face lucrarea. Poți găsi pe cineva care o pricepe cu adevărat, care înțelege meseria în cauză, pentru a efectua verificări și a oferi sugestii. Din sugestiile lor poți identifica principiile potrivite și, astfel, vei putea urmări lucrarea. Indiferent dacă ești sau nu familiarizat ori dacă înțelegi sau nu meseria în cauză, trebuie cel puțin să dirijezi lucrarea, să o urmărești, să te interesezi continuu și să pui întrebări pentru a fi informat în legătură cu progresul ei. Trebuie să stăpânești astfel de chestiuni; aceasta este responsabilitatea ta, e rolul pe care trebuie să-l joci. Să nu urmărești lucrarea, să nu mai faci nimic odată ce a fost repartizată – să te speli pe mâini de ea – acesta este modul în care fac lucrurile conducătorii falși. Să nu urmărești lucrarea și să nu oferi îndrumare în privința ei, să nu te interesezi de problemele care apar sau să nu le rezolvi și să nu pricepi progresul sau eficiența lucrării – și acestea sunt manifestări ale conducătorilor falși.

Conducătorii falși nu fac lucrare reală, ceea ce întârzie progresul lucrării

Întrucât conducătorii falși nu sunt la curent cu progresul lucrării și pentru că sunt incapabili să identifice prompt – cu atât mai puțin să rezolve – problemele care apar în lucrare, asta duce adesea la întârzieri repetate. În anumite lucrări, întrucât oamenii nu înțeleg principiile și nu există nicio persoană potrivită pentru a fi responsabilă cu lucrarea și care să o dirijeze, aceia care o execută trăiesc adesea într-o stare de negativism, pasivitate și expectativă, lucru care afectează grav progresul lucrării. Dacă acei conducători și-ar fi îndeplinit responsabilitățile – dacă ar fi dirijat lucrarea, ar fi accelerat lucrarea, ar fi supravegheat-o și ar fi găsit pe cineva care înțelege acel domeniu pentru a îndruma lucrarea, atunci aceasta ar fi progresat mai repede în loc să sufere întârzieri repetate. Atunci, pentru conducători este vital să înțeleagă și să priceapă starea lucrării. Bineînțeles, este imperios ca acești conducători să înțeleagă și să stăpânească felul în care lucrarea progresează, deoarece progresul are legătură cu eficiența lucrării și cu rezultatele pe care această lucrare trebuie să le obțină. În cazul în care conducătorii și lucrătorii nu pricep cum progresează lucrarea bisericii și nu urmăresc sau nu supraveghează lucrurile, atunci sigur progresul lucrării bisericii va fi lent. Asta e din cauză că majoritatea oamenilor care fac îndatoriri sunt cu adevărat mizerabili, nu au un simț al poverii și sunt deseori negativi, pasivi și superficiali. Dacă nu există nimeni cu un simț al poverii și cu abilități de lucru care să-și asume în mod concret responsabilitatea pentru lucrare, informându-se despre progresul ei în timp util și îndrumând, supraveghind, disciplinând și emondând personalul care face îndatoriri, atunci, în mod firesc, nivelul de eficiență a lucrării va fi foarte scăzut și rezultatele acesteia vor fi foarte slabe. Dacă nici măcar nu pot să vadă clar acest lucru, conducătorii și lucrătorii sunt nesăbuiți și orbi. Prin urmare, conducătorii și lucrătorii trebuie să investigheze prompt lucrarea, să o urmărească și să-i priceapă progresul, să analizeze ce probleme trebuie să rezolve în cazul oamenilor care fac îndatoriri și să înțeleagă care dintre acestea ar trebui rezolvate pentru a obține rezultate mai bune. Toate aceste lucruri sunt cruciale, o persoană care acționează în calitate de conducător trebuie să fie lămurită în privința lor. Pentru a-ți face bine datoria, nu trebuie să fii ca un conducător fals, care face puțină lucrare superficială și apoi crede că și-a făcut bine datoria. Conducătorii falși sunt neglijenți și nepăsători în lucrarea lor; ei nu au simțul responsabilității, nu rezolvă probleme când acestea apar și, indiferent ce fel de lucrare fac, ei fac lucrurile de mântuială și superficial; nu fac decât să spună cuvinte pompoase, perorează doctrine și vorbe goale și fac lucrurile mecanic în lucrarea lor. În general, aceasta este starea în care conducătorii falși fac lucrare. În comparație cu antihriștii, deși ei nu fac lucruri rele fățișe și nu fac rău în mod intenționat, din perspectiva eficienței lucrării lor, este corect să-i caracterizăm ca fiind superficiali, lipsiți de o povară, iresponsabili și lipsiți de loialitate față de lucrarea lor.

Tocmai am avut părtășie despre conducătorii falși, care nu fac lucrare reală și care nu înțeleg și nu stăpânesc progresul fiecărui aspect al lucrării. În ceea ce privește problemele și dificultățile care apar în lucrarea bisericii, este de asemenea adevărat că falșii conducători pur și simplu nu le acordă nicio atenție sau doar debitează doctrine și repetă papagalicește câteva sloganuri ca să scape de ele. În toate aspectele lucrării, nu îi vei vedea niciodată venind personal la locul unde se desfășoară lucrarea, pentru a încerca să o înțeleagă și să o urmărească. Nu îi vei vedea având părtășie despre adevăr pentru a rezolva problemele de acolo și cu atât mai puțin îi vei vedea conducând și supraveghind personal lucrarea, prevenind apariția defectelor și abaterilor în ea. Aceasta este cea mai evidentă manifestare a modului superficial în care lucrează conducătorii falși. Deși, spre deosebire de antihriști, conducătorii falși nu-și propun să perturbe și să tulbure lucrarea bisericii, nu fac o varietate de rele și nici nu-și înființează propriile împărății independente, diferitele lor comportamente superficiale provoacă piedici uriașe lucrării bisericii, astfel încât problemele apar la nesfârșit și rămân nerezolvate. Acest lucru are un impact sever asupra progresului fiecărui aspect al lucrării bisericii și afectează intrarea în viață a aleșilor lui Dumnezeu. Oare nu ar trebui eliminați astfel de conducători falși? Conducătorii falși nu sunt doar incapabili să facă lucrări reale – orice fac începe bine, dar dispare în final. Rolul pe care îl joacă este cel al unui maestru de ceremonii: scandează sloganuri și predică doctrine, iar când le-au încredințat altora lucrarea și au stabilit cine va fi responsabil pentru ea, au terminat cu aceasta. Se aseamănă cu difuzoarele puternice pe care le găsim în zonele rurale din China – la asta se limitează rolul pe care îl joacă. Ei fac doar un pic de lucrare preliminară; pentru restul lucrării, nu sunt de găsit nicăieri. În ceea ce privește întrebările specifice, cum ar fi maniera în care decurge fiecare aspect al lucrării, dacă este sau nu în conformitate cu principiile și dacă este eficient – ei nu știu răspunsurile. Ei nu se implică niciodată profund, până la nivelul de bază, și nu vizitează locul de muncă pentru a înțelege și a pricepe progresul și particularitățile fiecărui aspect al lucrării. Prin urmare, conducătorii falși s-ar putea să nu-și propună să provoace perturbări și tulburări sau să facă diverse rele în timpul mandatului lor de conducători, însă de fapt paralizează lucrarea, întârzie progresul fiecărui aspect al lucrării bisericii și îi împiedică pe aleșii lui Dumnezeu să-și facă bine îndatoririle și să dobândească intrarea în viață. Lucrând în felul acesta, cum ar putea ei vreodată să-i conducă pe aleșii lui Dumnezeu pe calea cea dreaptă a credinței în Dumnezeu? Acest lucru arată că falșii conducători nu fac nicio lucrare reală. Nu reușesc să urmărească lucrarea pentru care ar trebui să fie responsabili și nici să ofere îndrumare și supraveghere, pentru ca lucrarea bisericii să progreseze în mod normal; nu îndeplinesc funcțiile care le revin în calitate de conducători și lucrători și nu își păstrează loialitatea și nu își îndeplinesc responsabilitățile. Acest lucru confirmă faptul că ei nu sunt loiali în modul în care își fac îndatoririle, că sunt, pur și simplu, superficiali, că îi înșală atât pe aleșii lui Dumnezeu cât și pe Dumnezeu Însuși și că afectează și împiedică îndeplinirea voii Sale. Acest fapt este vizibil pentru toți. Este posibil ca un conducător fals chiar să nu fie pregătit pentru lucrare; se poate, totodată, să se sustragă de la lucrarea sa și să fie în mod deliberat superficial. Oricum ar fi, realitatea rămâne că face un dezastru din lucrarea bisericii. Nu se înregistrează nici cel mai mic progres în niciunul dintre aspectele lucrării bisericii și o mulțime de probleme care s-au adunat rămân nerezolvate vreme îndelungată. Acest lucru nu afectează doar lucrarea de răspândire a Evangheliei, ci, totodată, împiedică grav intrarea în viață a aleșilor lui Dumnezeu. Aceste fapte sunt suficiente pentru a arăta că falșii conducători nu numai că sunt incapabili să facă lucrare reală, ci devin, totodată, obstacole în calea lucrării de răspândire a Evangheliei și impedimente în calea îndeplinirii voii lui Dumnezeu în biserică.

Conducătorii falși nu fac lucrare reală și sunt incapabili să rezolve probleme reale. Pe lângă faptul că acest lucru întârzie progresul lucrării și îi afectează rezultatele, provoacă și pierderi serioase pentru lucrarea bisericii, irosind mână de lucru, resurse materiale și resurse financiare semnificative. Prin urmare, conducătorii falși ar trebui să compenseze pierderile economice. Unii oameni spun: „În cazul în care conducătorii și lucrătorii trebuie să compenseze pierderile cauzate de faptul că nu își fac bine lucrarea, atunci nimeni nu ar mai fi dispus să fie conducător sau lucrător.” Asemenea oameni iresponsabili nu sunt calificați să fie conducători sau lucrători. Cei fără conștiință sau rațiune sunt oameni răi – nu este supărător faptul că oameni răi doresc să fie conducători și lucrători? Având în vedere că mare parte din lucrarea casei lui Dumnezeu presupune cheltuieli financiare, nu este necesar să dăm socoteală pentru ele? Pot oamenii să risipească și să irosească după placul inimii jertfele lui Dumnezeu? Cu ce drept irosesc conducătorii și lucrătorii jertfele lui Dumnezeu? Pierderile economice cauzate de cineva trebuie compensate; acest lucru este absolut firesc și justificat, nimeni nu îl poate nega. De exemplu, să spunem că există o sarcină care poate fi finalizată de o persoană într-o lună. Dacă realizarea acestei sarcini durează șase luni, irosirea celorlalte cinci luni nu reprezintă o pierdere? Să vă dau un exemplu despre predicarea Evangheliei. Să spunem că o persoană este dispusă să cerceteze adevărata cale și, probabil, ar putea fi convinsă în doar o lună, după care acea persoană s-ar alătura bisericii și ar continua să primească udare și provizii, iar după șase luni ar putea stabili o bază. Însă, dacă atitudinea persoanei care predică Evanghelia față de această chestiune este una de desconsiderare și de superficialitate, dacă, la rândul lor, conducătorii și lucrătorii își ignoră și ei responsabilitățile și durează o jumătate de an pentru a convinge persoana respectivă, nu va fi această jumătate de an o pierdere pentru viața acesteia? Dacă se confruntă cu marile dezastre și încă nu a stabilit o bază pe adevărata cale, va fi în pericol. Nu înseamnă asta că acei oameni au dezamăgit persoana respectivă? O astfel de pierdere nu poate fi măsurată cu bani sau cu lucruri materiale. Dacă înțelegerea adevărului de către acea persoană este ținută pe loc jumătate de an și, pentru ea, stabilirea unei fundații și începerea îndeplinirii datoriei este întârziată cu jumătate de an, cine își va asuma responsabilitatea pentru asta? Își pot permite conducătorii și lucrătorii să-și asume responsabilitatea pentru acest lucru? Nimeni nu-și poate permite să-și asume responsabilitatea de a fi ținut pe loc viața cuiva. Din moment ce nimeni nu-și poate permite să poarte această responsabilitate, ce se cuvine să facă lucrătorii și conducătorii? Trei cuvinte: să dea totul. Să dai totul pentru a face ce? Să îți îndeplinești propriile responsabilități, făcând tot ceea ce poți vedea cu ochii tăi, toate lucrurile la care te poți gândi în mintea ta și tot ce poți realiza cu propriul calibru. Asta înseamnă să dai totul, asta înseamnă să fii loial și responsabil, iar aceasta este responsabilitatea pe care ar trebui să o realizeze conducătorii și lucrătorii. Unii conducători și lucrători nu iau în serios predicarea Evangheliei. Ei se gândesc: „Oile lui Dumnezeu Îi vor auzi glasul. Cei care cercetează și acceptă vor fi binecuvântați; cei care nu cercetează și nu acceptă nu vor fi binecuvântați și merită să moară într-un dezastru!” Conducătorii falși nu au niciun respect pentru intențiile lui Dumnezeu și nu poartă nicio povară pentru lucrarea de evanghelizare; de asemenea, nu își asumă nicio responsabilitate pentru nou-veniții care tocmai s-au alăturat bisericii și nu iau în serios intrarea în viață a aleșilor lui Dumnezeu – se concentrează mereu să se complacă în beneficiile statutului lor. Indiferent cât de mulți oameni cercetează adevărata cale, conducătorii falși nu sunt deloc îngrijorați, mereu fac lucrurile doar de mântuială, purtându-se ca un împărat sau un funcționar pensionat. Indiferent cât de importantă sau de urgentă este lucrarea, ei nu apar niciodată la fața locului, nu întreabă despre situația lucrării și nu o înțeleg, și nici nu urmăresc lucrarea ca să rezolve problemele. Ei pur și simplu stabilesc sarcinile și cred că și-au terminat treaba, considerând că asta înseamnă să faci lucrare. Nu înseamnă asta că sunt superficiali? Nu înseamnă că îi înșală atât pe superiori cât și pe cei de sub ei? Sunt asemenea conducători și lucrători potriviți pentru a fi folosiți de Dumnezeu? Nu sunt ei exact ca funcționarii marelui balaur roșu? Aceștia se gândesc: „Să fii conducător sau lucrător este ca și cum ai deține o funcție publică, așa că ar trebui să te bucuri de beneficiile acestui statut. Deținerea unei funcții îmi asigură acest privilegiu, scutindu-mă de obligația de a fi prezent la toate chestiunile. Cât de obositor, cât de înjositor ar fi să fiu mereu la fața locului, ca să urmăresc lucrarea și să înțeleg situația! Nu pot să accept o asemenea oboseală!” Acesta este exact modul în care lucrează conducătorii și lucrătorii falși, fiind preocupați doar să râvnească la confort și să se bucure de beneficiile statutului, fără să facă nicio lucrare reală și fiind complet lipsiți de conștiință sau de rațiune. Asemenea paraziți efectiv ar trebui eliminați și, chiar dacă sunt pedepsiți, o merită! Unii conducători și lucrători, în ciuda faptului că fac lucrarea bisericii de mulți ani, nu știu cum să predice Evanghelia, cu atât mai puțin să aducă mărturie. Dacă îi rogi să aveți părtășie despre toate adevărurile referitoare la viziunile lucrării lui Dumnezeu pentru potențialii destinatari ai Evangheliei, nu sunt capabili de acest lucru. Dacă sunt întrebați: „Ai făcut vreodată efortul de a te echipa cu adevărul viziunilor?”, conducătorii falși chibzuiesc: „De ce ar trebui să depun un asemenea efort? Având în vedere statutul meu înalt, această sarcină nu este pentru mine; sunt mulți alții care o pot face.” Spune-Mi, ce fel de creaturi sunt aceștia? Fac lucrarea bisericii de mulți ani, însă nu știu cum să predice Evanghelia. Iar când vine vorba să aducă mărturie, trebuie să găsească un predicator al Evangheliei ca să facă acest lucru în locul lor. Dacă tu, în calitate de conducător sau de lucrător, nu poți predica Evanghelia, nu poți aduce mărturie sau nu poți avea părtășie cu oamenii despre adevărurile referitoare la viziuni, atunci ce poți să faci? Care sunt responsabilitățile tale? Le-ai îndeplinit? Te descurci doar cu ceea ce ai deja? Ce ai mai exact? Cine te-a autorizat să te descurci cu ceea ce ai deja? Unii supraveghetori ai echipei de evanghelizare nici măcar nu au observat și nu au ascultat alte persoane predicând Evanghelia. Ei nu se sinchisesc să asculte; nu se deranjează, li se pare prea anevoios și nu au răbdare. Sunt conducători, nu știați? Sunt funcționari, nici mai mult, nici mai puțin, așa că ei nu fac aceste sarcini specifice; îi pun pe frați și pe surori să le facă. Să presupunem că niște lucrători evanghelici găsesc o persoană de calibru înalt, care abordează toate lucrurile cu seriozitate și care dorește să înțeleagă unele adevăruri specifice referitoare la viziuni. Lucrătorii evanghelici nu pot avea părtășie foarte clar, așa că îi roagă pe conducătorii lor să facă acest lucru. Conducătorii nu își găsesc cuvintele și chiar recurg la scuze, spunând: „Eu nu am făcut niciodată această lucrare. Mergeți voi și faceți-o; eu vă voi sprijini. Dacă apar orice probleme, vă voi ajuta să le rezolvați; eu vă susțin. Nu vă faceți griji. De ce să ne temem când Îl avem pe Dumnezeu? Când cineva caută adevărata cale, voi puteți să aduceți mărturie sau să aveți părtășie despre adevărul viziunilor. Eu sunt responsabil doar de părtășia despre adevărurile intrării în viață. Lucrarea de aducere a mărturiei este povara grea pe care voi trebuie să o purtați, nu vă bazați pe mine.” De fiecare dată când vine momentul esențial al aducerii mărturiei în cadrul predicării Evangheliei, aceștia se ascund. Sunt perfect conștienți de faptul că le lipsește adevărul, prin urmare, de ce nu fac un efort pentru a se echipa cu acesta? Știind foarte bine că le lipsește adevărul, de ce se străduiesc mereu din răsputeri să devină conducători? Nu au niciun talent, dar au nerușinarea să accepte orice poziție oficială – ar accepta chiar și rolul de împărat dacă i-ai lăsa – sunt mult prea nerușinați! Indiferent de nivelul de conducere pe care îl dețin, ei nu pot să facă lucrare reală, totuși îndrăznesc să se bucure de beneficiile statutului fără să aibă deloc mustrări de conștiință. Nu sunt ei oameni fără nicio rușine? Ar fi de înțeles dacă ți s-ar cere să vorbești într-o limbă străină și nu ai putea; dar să ai părtășie despre adevărurile viziunilor și despre intențiile lui Dumnezeu în limba ta maternă ar trebui să fie posibil, nu-i așa? Oamenii care sunt credincioși doar de trei-cinci ani pot fi scuzați pentru faptul că nu pot avea părtășie despre adevăr. Însă unii cred în Dumnezeu de aproape 20 de ani și, cumva, încă nu sunt capabili să aibă părtășie despre adevărurile referitoare la viziuni – nu sunt asemenea oameni inutili? Nu sunt ei oameni de nimic? Mă uimește să aud că o persoană crede în Dumnezeu de mulți ani, însă nu știe cum să aibă părtășie despre adevărurile referitoare la viziuni. Voi ce simțiți auzind acestea? Nu este de neconceput? Cum și-au făcut aceste persoane lucrarea în toți acești ani? Când li se cere să ofere îndrumare pentru compunerea muzicii, ei nu știu cum și spun că acest domeniu specializat este prea dificil, că nu este ceva ce poate fi înțeles de o persoană obișnuită. Când li se cere să ofere îndrumare în lucrarea de realizare a operelor de artă sau a producției de filme, ei susțin că nu se pot ocupa de aceste sarcini, deoarece necesită un nivel prea înalt de competențe tehnice. Când li se cere să scrie articole cu mărturii bazate pe experiențe, ei spun că au un nivel de educație prea scăzut, că nu știu cum să le scrie și că nu s-au instruit niciodată în acest sens. Faptul că nu pot face asemenea sarcini este scuzabil, dar, prin natura sa, lucrarea de evanghelizare face parte din datoria lor. Sunt extrem de familiarizați cu această lucrare – nu ar trebui să le fie ușor? Cel mai important aspect al părtășiei despre adevărurile referitoare la viziuni este să ai părtășie clară despre adevărul celor trei etape ale lucrării. Inițial, oamenii nu au multă experiență în acest sens și este posibil să nu aibă părtășie foarte bine. Însă, instruindu-se, în timp devin tot mai buni la părtășie, pe măsură ce fac acest lucru tot mai mult și devin capabili să vorbească în mod organizat, având un limbaj precis și clar și un mod de exprimare elegant. Nu este acesta un domeniu specific al unei lucrări specializate pe care conducătorii ar trebui să o stăpânească? Nu este ca și cum ai obliga un pește să trăiască pe uscat, nu-i așa? (Nu, nu este.) Însă, acești conducători falși nu sunt capabili să facă nici măcar această mică parte a lucrării. Cu toate acestea, încă slujesc în calitate de conducători? De ce continuă să ocupe acea poziție? Unii oameni spun: „Sunt o persoană cu gândire confuză și neclară, îmi lipsește logica și nu prea mă pricep să vorbesc despre adevărurile referitoare la viziuni.” În acest caz, poți să identifici și să rezolvi diferitele imperfecțiuni și abateri care apar în lucrarea de evanghelizare? Dacă nu poți să le identifici, cu siguranță nu poți nici să le rezolvi. Când de lucrarea de evanghelizare se ocupă conducători falși, aceștia nu joacă niciun rol în verificare sau supraveghere; îi lasă pur și simplu pe cei de sub ei să facă ce vor, astfel încât oricine poate să facă lucrurile așa cum dorește și poate să predice oricui dorește – nu se aplică niciun principiu sau standard. Unele persoane acționează după bunul plac, le lipsesc rațiunea și mai ales principiile atunci când fac lucruri, comițând în mod nechibzuit fapte rele. Conducătorii falși nu reușesc deloc să depisteze sau să identifice aceste probleme.

Se spune că, în America de Sud și în Africa, niște persoane sărace s-au alăturat bisericii ca urmare a lucrării de evanghelizare. Aceste persoane nu au un venit stabil, au probleme chiar și cu asigurarea unei cantități suficiente de hrană și cu supraviețuirea. Prin urmare, ce ar trebui făcut? Au existat conducători care au spus: „Dumnezeu intenționează să mântuiască omenirea și, pentru ca cineva să fie mântuit, mai întâi trebuie să aibă suficientă mâncare, nu-i așa? În acest caz, nu ar trebui să ofere ajutor casa lui Dumnezeu? Dacă ei cred în Dumnezeu, le putem distribui câteva cărți ale cuvintelor lui Dumnezeu. Nu au calculatoare sau telefoane, deci, ce ar trebui să facem dacă solicită să facă îndatoriri? Faceți niște cercetări, aflați dacă sunt cu adevărat dispuși să facă îndatoriri.” Cercetările au dezvăluit faptul că, la momentul respectiv, acei oameni nu aveau bani, dar, dacă ar fi avut bani și ar fi putut să mănânce pe săturate, ar fi fost dispuși să meargă și să predice Evanghelia și să își facă datoria. După ce au înțeles aceste circumstanțe, conducătorii au început să distribuie fonduri de ajutor în fiecare lună. Mâncarea și cazarea, chiar și taxele pentru internet, achiziția de telefoane, calculatoare și alte echipamente pentru acești oameni, toate au fost plătite cu banii casei lui Dumnezeu. Distribuirea banilor către acești oameni nu avea ca scop răspândirea lucrării de evanghelizare, ci mai degrabă, reprezenta un ajutor pentru supraviețuirea lor. Era acest lucru conform cu principiile? (Nu, nu era.) Are casa lui Dumnezeu o regulă care spune că, atunci când predicăm Evanghelia, dacă întâlnim oameni săraci, fără mijloace de subzistență, atât timp cât ei acceptă această etapă a lucrării, ar trebui să primească ajutor? Există un asemenea principiu? (Nu.) Atunci, pe baza cărui principiu le-au distribuit acești conducători fonduri de ajutor? Au făcut acest lucru deoarece credeau că erau bani în casa lui Dumnezeu, dar nu aveau pe ce să fie cheltuiți sau pentru că îi considerau pe acești oameni demni de milă, ori în speranța că acești oameni ar ajuta la răspândirea Evangheliei? Care era mai exact intenția lor? Ce încercau să obțină? Când a fost vorba să distribuie telefoane, computere și să acopere costurile de trai, au dat dovadă de mult entuziasm; le-a plăcut să se implice într-o astfel de lucrare, ce oferea beneficii altora, deoarece le permitea să se dea bine pe lângă acești oameni și să le câștige inimile. Erau deosebit de interesați de acest fel de sarcini, mergând tot mai departe fără să aibă niciun pic de rușine. Asta înseamnă să folosești banii lui Dumnezeu ca să intri în grațiile oamenilor și ca să le cumperi afecțiunea. De fapt, acești oameni săraci nu credeau cu adevărat în Dumnezeu; încercau doar să își umple burțile și să găsească un mod de a-și câștiga traiul. Asemenea oameni nu urmăreau să dobândească adevărul sau mântuirea. I-ar mântui Dumnezeu pe acești oameni? Unii, chiar dacă erau dispuși să facă o datorie, nu erau sinceri, ci mai degrabă erau motivați de dorința de a avea telefoane și calculatoare, de a se bucura de confort în viață. Dar conducătorilor falși nu le păsa de acest lucru; atât timp cât cineva era dispus să facă o datorie, aveau grijă de acea persoană. Pe lângă faptul că trimiteau bani pentru cazare și mâncare, mai și cumpărau calculatoare, telefoane și diverse echipamente. S-a dovedit însă că acești oameni își făceau îndatoririle fără să obțină nici cel mai mic efect. Nu aruncau pur și simplu conducătorii falși cu banii pe fereastră? Nu foloseau banii casei lui Dumnezeu ca să își arate generozitatea? (Ba da.) Este aceasta lucrarea care ar trebui făcută de conducători și lucrători? (Nu.) Nu erau aceștia conducători falși? Conducătorilor falși le place să simuleze bunătatea, bunăvoința și mărinimia. Dacă vrei să arăți că ești mărinimos, foarte bine, dar folosește banii proprii! Dacă nu au haine, dezbracă-te și dă-le hainele tale; nu cheltui jertfele lui Dumnezeu! Jertfele lui Dumnezeu sunt menite lucrării de răspândire a Evangheliei, nu pentru cheltuieli de asistență socială și, cu siguranță, nu sunt destinate să fie ajutor pentru cei săraci. Casa lui Dumnezeu nu este o instituție de asistență socială. Conducătorii falși sunt incapabili să facă lucrare reală și sunt chiar mai puțin capabili să furnizeze adevărul sau viața. Se concentrează doar să folosească jertfele lui Dumnezeu ca să distribuie ajutoare sociale, astfel încât să intre în grațiile oamenilor și să-și mențină reputația și statutul. Sunt risipitori fără rușine, nu-i așa? Dacă sunt descoperiți asemenea conducători falși, poate cineva să îi expună și să îi oprească la timp? Nimeni nu a luat atitudine ca să îi oprească. Dacă Cel de mai sus nu ar fi aflat și nu ar fi oprit această practică, folosirea banilor lui Dumnezeu pentru a oferi beneficii oamenilor nu ar fi încetat niciodată. Acei oameni săraci își tot întind mâinile, mereu vor mai mult. Sunt nesătui; indiferent cât de mult le dai, nu este niciodată suficient. Cei care cred cu adevărat în Dumnezeu pot să-și lase în urmă familiile și carierele ca să își facă datoria și să fie mântuiți și, chiar dacă se confruntă cu dificultăți în viață, pot să găsească modalități de a le rezolva singuri, fără să ceară constant lucruri de la casa lui Dumnezeu. Rezolvă singuri ceea ce pot, iar pentru ceea ce nu pot rezolva, se roagă lui Dumnezeu și se bazează pe credința lor ca să experimenteze. Cei care cerșesc mereu de la Dumnezeu, așteptând de la casa Lui să le acopere cheltuielile de trai și să îi susțină, sunt complet lipsiți de rațiune! Nu vor să facă nicio datorie, dar își doresc să se bucure de viață, știind doar să întindă mâna și să ceară lucruri de la casa lui Dumnezeu și, chiar și atunci, nu este niciodată suficient. Nu sunt ei cerșetori? Iar conducătorii falși – acești idioți – pur și simplu continuau să împartă beneficii și nu s-au oprit, făceau mereu pe plac oamenilor ca să le câștige recunoștința, gândindu-se chiar că asemenea acțiuni Îl proslăveau pe Dumnezeu. Acestea sunt lucrurile care îi încântă cel mai mult pe conducătorii falși. Prin urmare, există cineva care poate să identifice aceste probleme, care poate să vadă esența acestor probleme? Majoritatea conducătorilor închid ochii, gândindu-se: „În orice caz, eu nu mă ocup de lucrarea de evanghelizare, de ce mi-ar păsa de asemenea lucruri? Banii cheltuiți nu sunt ai mei. Atât timp cât banii din buzunarul meu rămân neatinși, totul este bine. Voi puteți dărui oricui doriți, ce are asta de-a face cu mine? Indiferent, nu este ca și cum acei bani vor ajunge în portofelul meu.” Există mulți asemenea oameni iresponsabili în jur, dar câți pot sprijini lucrarea casei lui Dumnezeu?

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2026!

Contactează-ne pe Messenger