Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (4) Secțiunea întâi

Punctul cinci: Mențineți o pricepere și o înțelegere actualizate ale stării și progresului fiecărui element al lucrării și fiți capabili să rezolvați problemele, să corectați abaterile și să remediați imperfecțiunile din lucrare cu promptitudine, astfel încât aceasta să progreseze fără probleme

Părtășia de astăzi este despre a cincea responsabilitate a conducătorilor și lucrătorilor: „Mențineți o pricepere și o înțelegere actualizate ale stării și progresului fiecărui element al lucrării și fiți capabili să rezolvați problemele, să corectați abaterile și să remediați imperfecțiunile din lucrare cu promptitudine, astfel încât aceasta să progreseze fără probleme.” Ne vom concentra asupra acestei responsabilități pentru a diseca diversele manifestări ale conducătorilor falși, pentru a observa dacă aceștia își îndeplinesc responsabilitățile în cadrul acestei lucrări, dacă își mențin îndatoririle și își fac treaba bine în ceea ce privește lucrarea.

Conducătorii falși se complac în confort și nu se implică profund la nivelul de bază pentru a înțelege lucrarea

A cincea responsabilitate a conducătorilor și lucrătorilor menționează mai întâi „mențineți o pricepere și o înțelegere actualizate ale stării și progresului fiecărui element al lucrării”. Ce se înțelege prin „starea fiecărui element al lucrării”? Se înțelege starea actuală a unui anumit element al lucrării. Ce ar trebui să înțeleagă conducătorii și lucrătorii în acest sens? De exemplu: ce sarcini specifice îndeplinește personalul, cu ce activități se ocupă, dacă aceste activități sunt necesare, dacă reprezintă sarcini-cheie importante, cât de eficient este acest personal, dacă lucrarea progresează fără probleme, dacă numărul personalului corespunde volumului de lucru, dacă fiecăruia i s-au atribuit sarcini suficiente, dacă sunt cazuri în care există prea mult personal pentru o anumită sarcină – când există prea mult personal pentru prea puțină lucrare, iar majoritatea sunt inactivi – sau cazuri în care volumul de lucru este prea mare și personalul, prea puțin, iar supraveghetorul nu reușește să coordoneze eficient, ducând la o eficiență scăzută a lucrării și la un progres lent. Toate acestea sunt situații pe care conducătorii și lucrătorii ar trebui să le înțeleagă. În plus, în timpul îndeplinirii fiecărei sarcini de lucru, dacă cineva provoacă tulburări sau acțiuni de sabotare, dacă cineva împiedică progresul sau subminează activitatea, dacă există orice fel de interferență sau superficialitate – acestea sunt, de asemenea, lucruri pe care conducătorii și lucrătorii ar trebui să le înțeleagă. Așadar, cum reușesc ei să dobândească o înțelegere referitor la aceste probleme? Unii conducători ar putea da ocazional un telefon pentru a întreba: „Sunteți ocupați acum?” Auzindu-i pe ceilalți spunând că sunt foarte ocupați, ar putea răspunde astfel: „În regulă, atâta timp cât voi sunteți ocupați, eu mă simt ușurat.” Ce părere aveți despre acest mod de lucru? Ce părere aveți despre această întrebare? Este aceasta o întrebare necesară și crucială? Aceasta este o caracteristică a lucrării conducătorilor falși – ei pur și simplu fac lucrurile mecanic. Se mulțumesc cu a face un pic de lucrare superficială pentru a-și liniști oarecum conștiința, dar nu se concentrează să facă o lucrare reală, cu atât mai puțin să meargă până la nivelul de bază, la fiecare echipă, pentru a înțelege stadiul actual al lucrării. De exemplu, dacă rânduielile privind personalul sunt adecvate, cum se desfășoară lucrarea, dacă au apărut probleme – aceste chestiuni reale nu sunt cercetate de conducătorii falși, care, în schimb, vor prefera să găsească un loc ferit pentru a mânca, a bea și a se relaxa, fără să îndure asprimea vântului sau a soarelui. Aceștia se limitează la a trimite scrisori sau la a pune din când în când pe cineva să se intereseze în numele lor, crezând că astfel își fac treaba. Ba chiar mai mult, este posibil ca frații și surorile să nu îi vadă vreme de zece zile sau o jumătate de lună. Când frații și surorile sunt întrebați: „Cu ce este ocupat conducătorul vostru? Face lucrări concrete? Vă oferă îndrumare și vă rezolvă probleme?”, ei răspund: „Nici vorbă de așa ceva, nu l-am văzut pe conducătorul nostru de o lună. De la ultima adunare pe care a organizat-o pentru noi, nu a mai venit deloc, iar acum avem multe probleme și nimeni nu ne ajută să le rezolvăm. Nu există altă cale; supraveghetorul grupului nostru și frații și surorile noastre trebuie să se reunească pentru a se ruga și a căuta împreună principii, pentru a discuta și a coopera în ceea ce privește lucrarea. Conducătorul nu este eficient aici; acum nu avem conducător.” Cât de bine își face lucrarea acest conducător? Cel de mai sus îl întreabă pe acest conducător: „După terminarea ultimului film, ai primit vreun scenariu nou? Ce filmați acum? Cum evoluează lucrarea?” Conducătorul răspunde: „Nu știu. După ultimul film, am avut o întâlnire cu ei, după care toți au fost plini de energie, nu au fost negativi și nu au avut dificultăți. Nu ne-am mai întâlnit de atunci. Dacă vrei să știi situația lor actuală, pot să sun și să întreb pentru tine.” „De ce nu ai sunat mai devreme pentru a înțelege situația?” „Pentru că am fost prea ocupat, participând la adunări peste tot. Încă nu e rândul lor. Voi fi în măsură să înțeleg situația doar când ne vom aduna împreună data viitoare.” Aceasta este atitudinea lor față de lucrarea bisericii. Cel de mai sus spune apoi: „Tu nu ești conștient de situația actuală sau de problemele care există în lucrarea de producție a filmelor, deci cum rămâne cu progresul lucrării de evanghelizare? În ce țară lucrarea de evanghelizare s-a răspândit cel mai bine, în mod ideal? Care este țara în care oamenii au un calibru relativ bun și înțeleg repede? Care țară are o viață bisericească mai bună?” „Ah, m-am concentrat doar asupra adunărilor, am uitat să întreb despre aceste lucruri.” „Atunci, în cadrul echipei de evanghelizare, câți oameni sunt capabili să mărturisească? Câți oameni sunt cultivați pentru a mărturisi? În ce țară și cine este responsabil și urmărește lucrarea bisericii și viața bisericească? Cine udă și păstorește? Au început noii membri ai bisericii din diverse țări să ducă o viață bisericească? Au fost înlăturate complet noțiunile și închipuirile lor? Câți oameni au prins rădăcini pe adevărata cale, fără a mai fi induși în eroare de către oamenii religioși? După ce au crezut în Dumnezeu timp de un an sau doi, câți își pot îndeplini îndatoririle? Înțelegi și sesizezi aceste aspecte? Când apar probleme în cadrul lucrării, cine le poate rezolva? În echipa de evanghelizare, știi ce grup sau care indivizi sunt responsabili pentru lucrarea lor și au rezultate reale?” „Nu știu. Dacă vrei să știi, pot întreba pentru tine. Dacă nu te grăbești, voi întreba când voi avea timp; sunt încă ocupat!” A făcut acest conducător vreo lucrare concretă? (Nu.) Aceștia răspund cu „nu știu” la orice; ei pun întrebări despre cum merg lucrurile doar în momentul în care sunt întrebați. Așadar, cu ce sunt ei de fapt ocupați? Indiferent în ce grup se duc pentru adunări sau pentru verificarea lucrării, ei nu reușesc să identifice problemele lucrării și nu știu cum să le rezolve. Dacă nu poți desluși adecvat stările și caracterul diverselor persoane de îndată, nu ar trebui atunci să monitorizezi, să înțelegi și să pricepi problemele care există în lucrare, ce lucrare se efectuează în prezent și în ce stadiu a progresat aceasta? Cu toate acestea, conducătorii falși nu pot face nici măcar atât; oare nu sunt ei orbi? Chiar dacă aceștia se prezintă în cadrul diferitelor echipe din biserică pentru a urmări și a verifica lucrarea, ei nu înțeleg deloc situația reală, nu pot identifica problemele-cheie și, chiar dacă identifică unele probleme, nu le pot rezolva.

Era o echipă de producție a filmelor care se pregătea să toarne un film foarte solicitant, de tipul celor pe care nu le mai încercaseră până atunci. Dacă erau potriviți să preia acest scenariu de film, dacă regizorul și întreaga echipă aveau capacitatea de a finaliza această lucrare – conducătorul lor nu era conștient de aceste situații. A spus doar: „V-ați apucat de un scenariu nou. Atunci, dați-i drumul și filmați-l. O să vă sprijin și o să vă monitorizez. Faceți tot ce puteți, iar când apar dificultăți, rugați-vă la Dumnezeu și rezolvați-le conform cuvintelor lui Dumnezeu”. Și apoi a plecat. Acest conducător nu putea să vadă sau să identifice niciuna dintre dificultățile existente; se poate lucra bine în acest fel? După ce echipa de producție a filmelor a primit acest scenariu, regizorul și membrii echipei analizau adesea intriga și discutau despre costume și cadre, dar habar nu aveau cum să filmeze; nu au putut începe oficial producția. Nu este oare aceasta starea actuală? Nu sunt oare acestea problemele existente? Nu sunt oare acestea problemele pe care conducătorul ar trebui să le rezolve? Conducătorul petrecea fiecare zi la adunări, nicio problemă reală nu a fost rezolvată după multe zile de adunări, iar filmările tot nu puteau decurge normal. A avut conducătorul vreun efect? (Nu.) El doar a strigat sloganuri pentru a ridica moralul: „Nu putem sta degeaba, nu putem să profităm de pe urma casei lui Dumnezeu!” Ba chiar le făcea morală oamenilor: „Voi nu aveți conștiință, profitați de pe urma casei lui Dumnezeu fără niciun fel de sentiment – nu vă este rușine?” După ce a spus asta, toți au avut oarecare mustrări de conștiință: „Da, lucrarea progresează atât de încet, iar noi tot ne primim cele trei mese pe zi în felul acesta – nu înseamnă asta că profităm? Nu am lucrat cu adevărat. Atunci, cine va rezolva aceste probleme care apar în lucrare? Noi nu le putem rezolva, așa că îl întrebăm pe conducător, dar conducătorul ne spune doar să ne rugăm cu sârguință, să citim cuvintele lui Dumnezeu și să cooperăm armonios, fără să aibă părtășie despre modul în care ar trebui rezolvate aceste probleme.” Conducătorul organiza adunări la fața locului în fiecare zi, dar aceste probleme pur și simplu nu puteau fi rezolvate. Cu timpul, credința unor oameni s-a răcit, iar stările lor au devenit demoralizate pentru că nu vedeau o cale de urmat și nu știau cum să înceapă filmarea. Și-au pus ultima speranță în conducător, nădăjduind că vor putea rezolva niște probleme reale, dar, din păcate, acest conducător era ca și orb, nu învăța meseria și nici nu avea părtășie, nu discuta și nu cerceta cu aceia care o înțelegeau. Ținea frecvent în mână o carte cu cuvintele lui Dumnezeu și spunea: „Citesc cuvintele lui Dumnezeu pentru devoțiune spirituală. Mă echipez cu adevărul. Să nu mă deranjeze nimeni, sunt ocupat!”. În cele din urmă, s-au acumulat din ce în ce mai multe probleme, ceea ce a dus la o stare de semiparalizie a lucrării, însă conducătorul fals tot mai credea că face o lucrare grozavă. De ce a fost așa? El credea că, din moment ce a organizat adunări, a întrebat despre situația lucrării, a identificat problemele, a împărtășit cuvintele lui Dumnezeu, a evidențiat stările oamenilor, iar toată lumea s-a comparat cu aceste stări și a luat decizia fermă să își facă bine datoria, atunci responsabilitatea lui de conducător a fost îndeplinită și a făcut tot ce se putea aștepta de la el – dacă sarcinile specifice legate de aspectele profesionale nu puteau fi gestionate bine, aceasta nu era preocuparea conducătorului. Ce fel de conducător este acesta? Lucrarea bisericii căzuse într-o stare de semiparalizie, dar el nu era deloc neliniștit sau tulburat. Dacă Cel de mai sus nu întreba sau nu îl îndemna, el continua să tragă de timp, fără să menționeze ce se întâmplă în rândul celor de sub el, fără să rezolve nicio problemă. Un astfel de conducător și-a îndeplinit responsabilitățile de conducător? (Nu.) Așadar, despre ce vorbea toată ziua în adunări? Vorbea degeaba, doar predicând doctrine și strigând sloganuri. Conducătorul nu a rezolvat problemele reale din lucrare, nu a rezolvat stările superficiale și negative ale oamenilor și nu a știut cum să rezolve problemele din lucrarea oamenilor în conformitate cu adevărurile-principii. Ca urmare, întregul proiect s-a blocat și nu s-a putut observa niciun progres pe o perioadă îndelungată. Totuși, conducătorul nu era deloc neliniștit. Nu cumva aceasta este o manifestare a conducătorilor falși care nu fac lucrare adevărată? Care este esența acestei manifestări a conducătorilor falși? Nu este aceasta o gravă neglijare a responsabilității? Neglijarea gravă a lucrării, neîndeplinirea responsabilităților – este exact ceea ce face un conducător fals. Ești prezent la fața locului doar ca să faci lucrurile mecanic, fără să rezolvi problemele reale. Rămâi la fața locului doar pentru a-i înșela pe oameni, fără să faci nicio lucrare reală – și chiar dacă ai rămâne acolo tot timpul, nu ai realiza nimic. Apar diverse probleme legate de lucrare și printre aspectele profesionale, dintre care pe unele le poți rezolva, dar nu o faci – aceasta este deja o gravă neglijare a responsabilității. În plus, atât ochii cât și mintea ta sunt orbite: uneori, atunci când descoperi probleme, nu le poți desluși esența. Nu le poți rezolva, dar pretinzi că ești capabil să le gestionezi, abia rezistând în timp ce refuzi categoric să ai părtășie sau să te consulți cu cei care înțeleg adevărul, și nici nu raportezi sau nu cauți de la Cel de mai sus. De ce se întâmplă acest lucru? Îți este teamă să nu fii emondat? Îți este teamă că Cel de mai sus va afla adevărul despre tine și te va demite? Nu înseamnă asta că te concentrezi asupra statutului fără a susține câtuși de puțin lucrarea casei lui Dumnezeu? Cu o astfel de mentalitate, cum ai putea să îți faci bine datoria?

Indiferent ce lucrare importantă săvârșește un conducător sau un lucrător și care este natura acestei lucrări, prioritatea sa numărul unu este să înțeleagă și să priceapă modul în care se desfășoară lucrarea. El trebuie să fie personal acolo pentru a urmări lucrurile și pentru a pune întrebări, obținându-și informațiile direct de la sursă. Nu trebuie pur și simplu să se bazeze pe zvonuri sau să asculte rapoartele altor oameni. În schimb, trebuie să observe cu ochii lui situația personalului și cum progresează lucrarea și să înțeleagă ce dificultăți există, dacă vreun domeniu este în contradicție cu cerințele Celui de mai sus, dacă există încălcări ale principiilor, dacă există tulburări sau perturbări, dacă există sau nu o lipsă a echipamentului necesar sau a materialelor de instruire conexe privind lucrarea profesională – trebuie să rămână la curent cu toate acestea. Indiferent câte rapoarte ascultă sau cât de multe informații adună din zvonuri, niciunul dintre aceste lucruri nu e mai bun decât o vizită personală; este mai precis și mai de încredere să vadă lucrurile cu propriii ochi. Odată ce se familiarizează cu toate aspectele situației, își va face o idee clară despre ceea ce se întâmplă. Trebuie, mai ales, să priceapă clar și precis cine este de calibru bun și demn de a fi cultivat, deoarece numai acest lucru îi permite să-i cultive și să-i folosească pe oameni corect, ceea ce este crucial pentru ca conducătorii și lucrătorii să își facă bine lucrarea. Conducătorii și lucrătorii ar trebui să aibă o cale și principii prin care să-i cultive și să-i formeze pe oamenii de calibru bun. În plus, ei ar trebui să priceapă diferitele tipuri de probleme și dificultăți care există în lucrarea bisericească și să știe cum să le rezolve și, de asemenea, ar trebui să aibă propriile idei și sugestii cu privire la modul în care trebuie să progreseze lucrarea sau la perspectivele sale de viitor. Dacă ei sunt capabili să vorbească limpede despre astfel de lucruri, cu ușurință, fără nicio îndoială sau reținere, atunci lucrarea va fi mult mai ușor de realizat. Și lucrând în acest fel, un conducător își va îndeplini responsabilitățile, nu-i așa? Trebuie să fie foarte conștienți de cum să rezolve problemele din lucrare, menționate mai sus, și trebuie să mediteze adesea la aceste lucruri. Atunci când întâmpină dificultăți, trebuie să aibă părtășie și să discute despre aceste lucruri cu toată lumea, căutând adevărul pentru a rezolva problemele. Dacă fac lucrare adevărată cu picioarele bine înfipte în pământ, nu vor exista dificultăți care să nu poată fi rezolvate. Știu conducătorii falși cum să facă acest lucru? (Nu.) Conducătorii falși știu doar să se prefacă și să înșele oamenii, acționând ca și cum ar înțelege lucruri pe care nu le înțeleg, incapabili să rezolve probleme reale și ocupându-se doar cu chestiuni inutile. Când sunt întrebați cu ce au fost ocupați, ei răspund: „Locuinței noastre îi lipseau câteva perne, iar echipei de producție a filmelor îi lipsea o bucată de stofă pentru costume, așa că m-am dus să cumpăr. Altă dată, bucătăria a rămas fără ingrediente, iar bucătarul nu a putut pleca, așa că a trebuit să mă duc să cumpăr, iar pe drum am luat câteva pungi de făină. Toate aceste lucruri a trebuit să le fac singur.” Chiar au fost foarte ocupați. Nu își neglijează sarcinile care le revin? Nu le pasă deloc și nici nu poartă vreo povară când vine vorba de lucrarea care intră în sfera responsabilităților lor de conducători, căutând doar să facă lucrurile de mântuială. Problema faptului că propriul lor calibru este destul de slab și că nu văd, nici cu ochii, nici cu mintea, este destul de gravă, dar ei nu poartă nicio povară; în schimb, se complac în confort, petrecând frecvent mai multe zile într-un loc confortabil. Când cineva are o problemă și îi caută pentru o soluție, ei nu sunt de găsit nicăieri și nimeni nu știe ce pun la cale cu adevărat. Ei își gestionează singuri timpul. Săptămâna aceasta, într-o dimineață, organizează o adunare pentru o echipă, după-amiaza se odihnesc și apoi, seara, îi adună pe responsabilii cu chestiuni generale pentru a discuta problemele. Săptămâna următoare, organizează o adunare pentru cei responsabili cu chestiuni externe, întrebând întâmplător: „Există dificultăți? Ați citit cuvântul lui Dumnezeu în această perioadă? Ați fost constrânși sau tulburați în contactele voastre cu non-credincioșii?” Și, după ce pun aceste câteva întrebări, spun că au încheiat. Într-o clipită, trece o lună. Ce lucrare au făcut? Deși au organizat adunări pentru fiecare echipă în parte, nu au știut nimic despre situația de lucru a niciunei echipe, nici nu au aflat sau nu s-au interesat despre aceasta, cu atât mai puțin s-au alăturat lucrării sau au dirijat-o în fiecare echipă. Nu au participat la lucrare, nu au urmărit-o și nu au dat indicații cu privire la lucrare, dar au făcut câteva lucruri punctual: au mâncat la timp, au dormit la timp și au ținut adunări la timp. Viața lor este destul de regulată, au grijă de ei înșiși, dar randamentul lor profesional nu este la înălțime.

Unii conducători nu îndeplinesc deloc responsabilitățile de lucrători și conducători, nu fac lucrarea esențială a bisericii; în schimb, se concentrează doar asupra unor chestiuni generale nesemnificative. Se specializează în gestionarea bucătăriei, întrebând mereu: „Ce mâncăm astăzi? Avem ouă? Câtă carne mai este? Dacă am rămas fără, mă duc să cumpăr.” În opinia lor, munca la bucătărie este extrem de importantă și hoinăresc pe acolo fără niciun motiv, gândindu-se mereu să mănânce mai mult pește, mai multă carne, desfătându-se mai mult și consumând mâncarea fără niciun fel de scrupule. În timp ce oamenii din fiecare echipă sunt ocupați cu lucrarea, concentrându-se să își facă îndatoririle bine, acești conducători se concentrează doar să mănânce bine, ducând o viață foarte confortabilă. De când au devenit conducători, pe lângă faptul că nu s-au preocupat de lucrarea bisericii și au evitat orice strădanie, ei au avut grijă să se mențină rotofei și rumeni în obraji. Ce fac ei toată ziua? Sunt ocupați cu unele lucrări de afaceri generale, cu niște chestiuni banale, fără să fi făcut bine vreo lucrare reală și fără să fi rezolvat vreo problemă reală. Cu toate acestea, nu simt niciun fel de remușcare în inima lor. Niciun conducător fals nu face lucrarea esențială a bisericii și nici nu rezolvă probleme reale. După ce devin conducători, se gândesc: „Trebuie doar să găsesc câțiva oameni să facă lucrarea specifică, iar apoi nu voi mai fi nevoit să o fac eu.” Aceștia cred că, după ce au desemnat supraveghetori pentru fiecare element al lucrării, ei nu mai au nimic de făcut. În opinia lor, asta înseamnă lucrarea de conducere, ei având dreptul să se bucure de beneficiile statutului lor. Nu participă la nicio lucrare reală, nu urmăresc și nu oferă îndrumare, nu investighează și nu cercetează ca să rezolve probleme. Îndeplinesc ei responsabilitățile de conducător? Poate lucrarea bisericii să fie bine făcută în acest fel? Atunci când Cel de mai sus îi întreabă cum se desfășoară lucrarea, ei spun: „Totul este normal în ceea ce privește lucrarea bisericii. Pentru fiecare element al lucrării există un supraveghetor responsabil.” Dacă sunt apoi întrebați dacă există probleme cu lucrarea, ei răspund: „Nu știu. Probabil că nu este nicio problemă!” Aceasta este atitudinea conducătorilor falși față de lucrarea lor. În calitate de conducător, afișezi o lipsă completă de răspundere față de lucrarea care ți-a fost repartizată; totul este delegat altora, fără urmărire, fără întrebări sau ajutor din partea ta privind rezolvarea problemelor – tu doar stai acolo ca un șef neimplicat. Nu ești neglijent față de responsabilitatea ta? Nu te porți ca un funcționar? Nu fac lucrare specifică, nu urmăresc lucrarea, nu rezolvă probleme reale – nu sunt acești conducători doar niște obiecte decorative? Nu sunt ei conducători falși? Aceasta este chintesența unui conducător fals. Lucrarea unui conducător fals este doar să dea din gură și să dea ordine, fără să participe efectiv la lucrare sau să o urmărească, fără să caute sau să identifice problemele din lucrare. Chiar și atunci când sunt identificate probleme, acesta nu le rezolvă. Se poartă doar ca un șef neimplicat, crezând că asta înseamnă să faci lucrare. Totuși, acest mod de a conduce nu îi tulbură liniștea sufletească; își duce viața confortabil în fiecare zi și este mereu vesel. Cum de mai poate să zâmbească? Am descoperit un fapt: asemenea oameni sunt complet lipsiți de rușine. Nu fac nicio lucrare concretă în calitate de conducători, ci doar rânduiesc câțiva oameni să facă sarcinile și consideră că și-au terminat treaba. Nu îi vezi niciodată la locul lucrării; nu au nicio idee despre progresul sau rezultatele lucrării bisericii, totuși, ei continuă să creadă că sunt competenți și corespunzători standardului de conducător. Aceasta este chintesența unui conducător fals, faptul că nu face nicio lucrare concretă. Conducătorii falși nu poartă nicio povară pentru lucrarea bisericii, nu devin îngrijorați sau neliniștiți, indiferent câte probleme apar; ei sunt satisfăcuți dacă fac doar niște chestiuni generale și, apoi, cred că au făcut lucrare concretă. Indiferent în ce mod îi expune Cel de mai sus pe conducătorii falși, pe ei nu îi mustră conștiința, nici nu se recunosc în expunere; nu știu să reflecteze asupra lor sau să se căiască. Nu sunt asemenea oameni lipsiți de conștiință și de rațiune? Poate cineva care are cu adevărat conștiință și rațiune să trateze lucrarea bisericii în acest mod? Categoric nu.

În general, oamenii care au măcar un pic de conștiință și rațiune, auzind expunerea diverselor manifestări ale conducătorilor falși și comparându-se pe ei înșiși cu aceste descrieri, vor fi capabili să vadă, într-o măsură mai mică sau mai mare, că există ceva din ei înșiși în aceste descrieri. Fețele lor se vor înroși, vor deveni agitați, inimile lor vor fi neliniștite, simțindu-se îndatorați față de Dumnezeu, și vor hotărî în secret: „Anterior, m-am complăcut în confortul trupului, nu mi-am făcut lucrarea bine, nu mi-am îndeplinit responsabilitățile, nu am lucrat cu adevărat, am fost ignorant atunci când am fost întrebat, am vrut mereu să mă eschivez și m-am prefăcut mereu, temându-mă că, odată ce alții vor vedea ce se întâmplă cu adevărat cu mine, reputația și statutul meu vor fi pierdute, iar poziția de conducător pe care o dețineam nu va putea fi menținută. Abia acum îmi dau seama că un astfel de comportament este rușinos și nu mai poate continua. Trebuie să fiu un pic mai serios în activitatea mea și să depun efort. Dacă aș continua să nu mă descurc bine, ar fi de neiertat – conștiința mea m-ar acuza!” Asemenea conducători falși încă mai au ceva umanitate și conștiință; cel puțin, conștiința lor este trează. După ce au auzit expunerea Mea, ei se recunosc pe ei înșiși în aceste cuvinte și se simt tulburați; ei reflectează: „Chiar nu am făcut nicio lucrare reală și nu am rezolvat nicio problemă reală. Nu merit însărcinarea dată de Dumnezeu sau titlul de conducător. Atunci, ce ar trebui să fac? Trebuie să îndrept lucrurile; de acum înainte, trebuie să mă străduiesc să rezolv probleme reale, să particip la fiecare sarcină specifică, să evit să mă eschivez, să evit să mă prefac și să fac lucrurile în măsura deplină a capacităților mele. Dumnezeu scrutează inimile și gândurile ascunse ale oamenilor, Dumnezeu cunoaște adevărata măsură a fiecăruia; indiferent dacă fac lucrurile bine sau prost, cel mai important este să le fac din toată inima. Dacă nu pot face nici măcar acest lucru, mai pot fi numit om?” Capacitatea de a reflecta asupra propriei persoane în acest mod se numește a avea o conștiință. Oamenii fără conștiință, indiferent de modul în care sunt expuși, nu se înroșesc la față și nici nu simt că inima lor o ia la galop; ei continuă să facă ce vor. Chiar dacă se văd pe ei înșiși în ceea ce Dumnezeu a expus, se simt indiferenți în legătură cu asta: „Nu e ca și cum mi-ar fi fost menționat numele”, gândesc ei. „De ce mi-ar fi teamă? Calibrul meu este bun, sunt talentat; casa lui Dumnezeu nu se poate descurca fără mine! Și ce dacă nu fac nicio lucrare adevărată? Nu o fac eu însumi, dar pun pe altcineva să o facă, așa că este realizată totuși, nu-i așa? În orice caz, fiecare sarcină pe care îmi cereți să o fac, o fac pentru voi, indiferent pe cine rânduiesc să o facă. Calibrul meu este bun, așa că lucrez inteligent. În viitor, voi continua să fac lucrurile de mântuială și să mă bucur de viață așa cum îmi doresc.” Indiferent de modul în care îi disec sau îi expun pe falșii conducători pentru că nu fac lucrare adevărată, oamenii în cauză rămân aceiași, complet inconștienți: „Lasă-i pe alții să gândească ce vor și să mă vadă așa cum vor ei să mă vadă – eu pur și simplu nu voi face asta!” Au astfel de conducători falși conștiință? (Nu.) Aceasta este a patra oară când am avut părtășie pentru a expune diversele manifestări ale conducătorilor falși și, de fiecare dată când expun astfel de indivizi, cei care au măcar un pic de conștiință se simt ca și cum ar sta pe ace, simțindu-se nesiguri pentru că nu își fac lucrarea bine și hotărăsc în secret să se căiască repede și să facă o schimbare. Între timp, cei fără conștiință sunt extrem de nerușinați; ei nu simt absolut nimic. Indiferent de modul în care am părtășie, ei continuă să-și trăiască zilele ca de obicei, bucurându-se de viață așa cum doresc. Când îi întrebi: „Unii oameni sunt responsabili cu lucrarea de evanghelizare, alții cu lucrarea de traducere și alții cu lucrarea de producție a filmelor – tu cu care lucrare anume ești responsabil?”, ei răspund: „Deși nu am făcut nicio lucrare specifică, eu supraveghez totul. Organizez adunări pentru ei.” Dacă apoi îi întrebi: „Câte adunări organizezi într-o lună?”, vor răspunde: „Cel puțin o adunare mare pe lună și una mică la fiecare două săptămâni.” Iar când îi întrebi: „În afară de organizarea de adunări, ce lucrare specifică ai făcut?”, ei vor răspunde: „Fiind atât de ocupat cu adunările, ce lucrare specifică pot face? În plus, domeniul pe care îl gestionez este atât de larg, încât nu am timp pentru o lucrare specifică.” Acești conducători falși simt că sunt pe deplin îndreptățiți – sunt conducători foarte fermi și stabili! Indiferent de modul în care sunt expuși și emondați, asta nu-i supără deloc. Dacă aș fi pus să îndeplinesc o sarcină specifică, de exemplu să gătesc pentru cinci persoane, dar aș pregăti suficientă mâncare doar pentru patru, M-aș simți inconfortabil pentru că nu am pregătit suficient și M-aș simți vinovat pentru că nu am hrănit bine pe toată lumea. Apoi M-aș gândi cum să Mă revanșez, asigurându-Mă că data viitoare voi calcula corect, astfel încât toată lumea să mănânce suficient. Și dacă cineva ar spune că mâncarea a fost prea sărată, și atunci M-aș simți prost. Aș întreba care fel de mâncare a fost prea sărat, apoi i-aș întreba pe ceilalți dacă au fost potrivite condimentele. Deși este greu să mulțumești pe toată lumea, trebuie totuși să încerc prin toate mijloacele să-Mi îndeplinesc bine rolul. Acest lucru se numește îndeplinirea propriilor responsabilități; aceasta este rațiunea pe care oamenii ar trebui să o aibă. Trebuie întotdeauna să-ți îndeplinești responsabilitățile; indiferent de sarcină, trebuie să participi tu însuți la ea. Dacă cineva vine cu o opinie diferită – indiferent cine este – și îți dai seama că ai greșit și te simți prost după ce ai auzit-o, atunci trebuie să faci rectificări și să pui suflet în ceea ce vei face în viitor, descurcându-te bine chiar dacă asta înseamnă să înduri unele greutăți. Conducătorii falși nu au acest sentiment, așa că nu îndură niciun fel de greutăți. După ce au auzit aceste fapte despre expunerea conducătorilor falși, ei nu simt absolut nimic, continuând să se bucure de mâncare, să doarmă liniștiți și să ducă o viață bună, cu aceeași bună dispoziție în fiecare zi și fără sentimentul de a purta o povară grea pe umeri sau o senzație de vinovăție în inima lor. Ce fel de oameni sunt aceștia? Astfel de oameni au o problemă cu caracterul lor: le lipsește conștiința, sunt lipsiți de rațiune și au un caracter slab. În ciuda faptului că am expus diversele manifestări ale conducătorilor falși atât de mult timp – atât dintr-o perspectivă pozitivă, oferind și având părtășie, cât și dintr-o perspectivă negativă, expunându-i și disecându-i – o parte dintre conducătorii falși încă nu își pot recunoaște propriile probleme și nici nu intenționează vreodată să reflecteze și să se căiască. Dacă nu ar exista nicio supraveghere și niciun îndemn de la Cel de mai sus, ei ar continua să-și facă lucrarea de mântuială cât de mult ar putea, fără să-și schimbe deloc cursul. Oricum i-aș expune, ei tot acolo vor rămâne, imperturbabili și complet nepăsători. Nu sunt ei mult prea nerușinați? Oamenii de acest tip nu sunt potriviți pentru a fi conducători sau lucrători; au un caracter atât de josnic, încât nu cunosc rușinea! Oamenilor normali, chiar și simplul fapt de a auzi pe cineva menționându-le neajunsurile, defectele sau ceva nepotrivit sau împotriva principiilor cu privire la ceea ce au făcut – ca să nu mai vorbim de a fi expuși în mod specific – le-ar fi greu să suporte, s-ar simți supărați și extrem de rușinați și s-ar gândi cum să se schimbe și să se corecteze. În schimb, acești conducători falși fac un dezastru complet din lucrarea lor și totuși trăiesc cu o conștiință curată, fără să se simtă îngrijorați sau neliniștiți și rămânând complet nepăsători, indiferent de modul în care sunt expuși – ei chiar găsesc locuri în care să se ascundă, caută timp pentru relaxare și niciodată nu sunt de găsit. Ei chiar nu cunosc rușinea!

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2026!

Contactează-ne pe Messenger