Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (28) Secțiunea a doua
Ce alte manifestări au oamenii lași? Acești oameni pot tăgădui oricând numele lui Dumnezeu și se pot lepăda de el, Îl pot trăda oricând pe Dumnezeu și pot deveni iude oricând. Oamenii lași nu sunt vrednici să intre în Împărăția Cerurilor – nu este așa? (Ba da.) Care este slăbiciunea fatală a oamenilor lași? (Se tem de moarte și pot recurge la trădare.) Acești oameni trec prin viață fără demnitate, râvnesc la viață și se tem de moarte. Frica de moarte este slăbiciunea lor fatală. Atât timp cât nu sunt trimiși la moarte, sunt dispuși să facă orice – indiferent dacă trebuie să devină iude, transformându-se în fii ai distrugerii sau să fie blestemați; sunt dispuși să facă orice, atât timp cât pot să trăiască. Viața este scopul lor suprem. Indiferent cum ai părtășie, spunând că viața și moartea oamenilor sunt în mâinile lui Dumnezeu, că Dumnezeu controlează și orchestrează soarta oamenilor, fiind suveran asupra ei, și că oamenii ar trebui să se supună orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu, ei nici nu cred și nici nu acceptă aceste cuvinte. Cred doar că este o ocazie rară de a renaște ca oameni și, prin urmare, nu pot în niciun caz să moară; cred și că, odată ce mor și trupul lor piere, sufletul lor fie va renaște ca animal, fie va deveni o fantomă rătăcitoare, fără să mai aibă vreodată șansa de a renaște ca om. Așadar, se tem mai ales de moarte. Pentru ei, moartea este un dezastru catastrofal, nu o ocazie bună pentru următoarea reîncarnare, nici un nou început pentru o altă renaștere. De aceea nu precupețesc niciun efort pentru a rămâne în viață. Chiar dacă asta înseamnă să-i vândă pe alții sau să provoace daune de orice fel lucrării bisericii, nu vor ezita să facă acest lucru; și chiar dacă înseamnă să se lepede de numele lui Dumnezeu, nu le pasă de consecințe – le pasă doar să trăiască în siguranță. Ce fel de oameni sunt aceștia? (Oameni care lungesc o existență rușinoasă.) Sunt oameni josnici care lungesc o existență rușinoasă! Trăiesc fără demnitate sau integritate, dispuși să facă orice doar pentru a rămâne în viață, coborându-se la orice nivel. Unii și-au calculat deja în inimile lor ce să facă înainte de a se confrunta cu un mediu periculos: „Dacă sunt arestat, pur și simplu voi vorbi. Când marele balaur roșu vă torturează, vă amenință și vă intimidează, forțându-vă să vindeți biserica, refuzați cu toții să scoateți un cuvânt. Ei bine, nu sunt la fel de nesăbuit ca voi, care preferați să îndurați durerea fizică decât să vorbiți. Aș vorbi chiar înainte să fiu bătut sau intimidat – vedeți cât de deștept sunt! Așa spune și zicala: «Un om înțelept se supune circumstanțelor». Ce-i atât de rău dacă îi vând pe frații și surorile bisericii? Toată lumea trebuie să fie egoistă, nu-i așa? Nu este pur și simplu nesăbuit să nu ai grijă de tine însuți?” Înainte să se întâmple ceva, au calculat deja cum să se protejeze. S-au gândit bine cu mult timp în urmă. Care este crezul lor pentru modul în care să se comporte? „De ce ar trebui să ne facem viața grea? De ce să fim așa încăpățânați? Numai dacă suntem buni cu noi înșine nu vom fi trăit această viață în zadar!” Acesta este crezul lor pentru modul în care se comportă. Nu au limite morale. Ce credeți că ar trebui făcut cu asemenea oameni? (Dacă se descoperă asemenea oameni, trebuie îndepărtați cu înțelepciune – sunt bombe cu ceas.) Exact, sunt bombe cu ceas. Sunt de-a dreptul lași, iar când se va ivi un pericol, vor vinde biserica. Dacă cineva are umanitate normală, va folosi metode înțelepte pentru a răspunde mediilor periculoase și va avea credință adevărată în Dumnezeu. Nu va permite să fie împiedicat să participe la adunări sau să-și facă datoria și va face tot posibilul să se consume pentru Dumnezeu, în funcție de statura și circumstanțele sale. Aceasta este dezvăluirea umanității normale. Dar oamenii lași își prețuiesc mai ales viața; râvnesc la viață și se tem de moarte, prețuindu-și viața mai presus de orice altceva. Nu au credință adevărată în Dumnezeu și nu pot vedea că El este suveran peste toate lucrurile. Așadar, când se confruntă cu persecuții, sunt dezvăluiți în mod firesc drept oameni lași. Oamenii lași, pentru a se proteja pe ei înșiși, pot deveni iude. Astfel de oameni sunt elemente periculoase, sunt indivizi înfricoșători. Biserica nu le poate încredința în niciun caz vreo lucrare și nici nu le poate permite să facă vreo datorie. În caz contrar, dacă recurg la trădare, daunele aduse lucrării bisericii ar fi prea mari; ar face mai mult rău decât bine.
Cum se manifestă suspiciunea oamenilor care sunt lași și suspicioși? Unii oameni nu pot vedea niciodată cu claritate diferitele aspecte ale lucrării casei lui Dumnezeu. Ei nu știu exact ce lucrare săvârșește Dumnezeu sau dacă aceste cuvinte pe care le rostește El sunt adevărul. Nu au o înțelegere sau un punct de vedere corect asupra acestor chestiuni, așa încât nu pot confirma ce anume este realizat în lucrarea casei lui Dumnezeu, ce rezultate vizează această lucrare sau dacă este făcută în scopul mântuirii oamenilor. Nu pot vedea clar niciunul dintre aceste lucruri. Nu le este clar nici ce este biserica. Indiferent câte predici ascultă, nu înțeleg nici măcar un strop de adevăr. Au mereu îndoieli în legătură cu frații și surorile care își îndeplinesc îndatoririle, gândindu-se în sinea lor: „Acești oameni sunt în permanență ocupați, vin și pleacă în fiecare zi – ce fac ei, mai exact?” În special în contextul credinței în Dumnezeu și al îndeplinirii îndatoririlor în țara marelui balaur roșu, conducătorii și lucrătorii au părtășie și discută despre anumite aspecte ale lucrării bisericii – cum ar fi lucrarea administrativă, lucrarea privind personalul, cea a treburilor generale și, în special, o lucrare care implică asumarea riscurilor – fără a le spune aceste lucruri fraților și surorilor de rând. Asta îi protejează, nu le face rău. Unii oameni nu înțeleg însă acest aspect și vor mereu să pună întrebări despre aceste lucruri. De exemplu, întreabă unde sunt tipărite cărțile sau unde sunt găzduiți anumiți conducători și lucrători. Ți-ar aduce beneficii cunoașterea acestor lucruri? (Nu.) Pierzi ceva dacă nu le cunoști? (Nu.) Faptul că nu cunoști aceste lucruri nu-ți afectează mâncatul și băutul cuvintelor lui Dumnezeu, nu-ți afectează dobândirea adevărului și, cu siguranță, nu împiedică pătrunderea ta în viață sau transformarea firii tale. Nu este așadar inutil să pui întrebări și să investighezi aceste chestiuni? Unii oameni care găzduiesc sunt mereu suspicioși. Când conducătorii și lucrătorii nu-i informează despre părtășia și discuțiile lor în legătură cu lucrarea bisericii, aceștia se gândesc: „Oare de ce conducătorii și lucrătorii se adună și au mereu părtășie fără știrea mea? Ce activități pun la cale?” Nu sunt la curent cu informațiile personale ale unor conducători și lucrători și încep să se întrebe: „De ce nu mă pun la curent? Nu știu cum îi cheamă, unde locuiesc sau care este situația lor reală. Ar putea acești oameni să mă păcălească sau să-mi facă rău în timp ce mă conduc în credința mea în dumnezeu?” Există și unele tipuri confidențiale de lucrare, cum ar fi lucrarea care implică ofrandele sau unele lucrări periculoase – acestea sunt lucruri despre care n-ar trebui să se pună întrebări de la bun început, dar acești oameni vor mereu să întrebe despre ele. Când ceilalți nu le dau răspunsuri, devin și mai suspicioși. În special, sunt unii oameni care nu au avut multă credință în Dumnezeu de la început – după ce ajung să creadă în Dumnezeu, văd că afacerea lor de familie merge mai bine și că membrii familiei lor sunt sănătoși și cred că acestea reprezintă harul și binecuvântarea lui Dumnezeu. Ei oferă niște bani ca urmare a acestei fericiri trecătoare, dar apoi încep să se întrebe: „Unde au fost cheltuiți banii pe care i-am oferit? Au fost folosiți pentru lucrarea bisericii? Au fost investiți în afaceri sau folosiți pentru activități ilegale?” Vor mereu să pună întrebări, să afle aceste lucruri și să descopere toate detaliile. Îndoielile unora sunt și mai puternice. De exemplu, când biserica achiziționează unele echipamente sau aparate pentru nevoile lucrării sau când oferă îngrijire și asistență pentru viața zilnică a celor care își îndeplinesc datoria, persoanele suspicioase de acest fel au mereu bănuieli: „Se cheltuiesc bani în foarte multe domenii diferite – de unde vin oare? Face și biserica afaceri de vreun fel? Are un protector bogat sau vreun sponsor puternic în culise? Există vreun grup care sprijină biserica?” Mai ales când le ajung la urechi unele zvonuri nefondate și cuvinte diavolești din partea autorităților, care defăimează biserica – afirmații cum ar fi că un membru al bisericii a comis o crimă și a încălcat legea, individul cutare este un infractor căutat de autorități, cutare a fugit în străinătate cu o sumă uriașă de bani și așa mai departe – îndoielile lor în privința bisericii și a lucrării lui Dumnezeu devin și mai puternice. Au asemenea oameni o gândire normală? Pot să vadă clar principiile pe care ar trebui să le urmeze credincioșii? Odată ce sunt convinși că aceasta este lucrarea lui Dumnezeu, cei mai mulți oameni nu mai au îndoieli în legătură cu Dumnezeu. Indiferent ce probleme sau ce tipuri de oameni apar în biserică, ei sunt capabili să le abordeze conform cuvintelor lui Dumnezeu. Chiar dacă oamenii răi sau antihriștii provoacă tulburări, pot înțelege corect acest lucru. Nu au niciodată suspiciuni despre Dumnezeu, despre lucrarea Lui, despre biserică sau despre casa lui Dumnezeu. Cel mult, pot avea opinii în legătură cu anumiți indivizi sau unele noțiuni despre lucrarea lui Dumnezeu, dar le pot rezolva treptat, trăind viața bisericească. Dar oamenii suspicioși sunt altfel. Încă de la începuturile credinței lor în Dumnezeu, nutresc suspiciuni și tot felul de noțiuni. Nu sunt siguri dacă aceste cuvinte ale lui Dumnezeu sunt adevărul, nu sunt siguri dacă faptul că Dumnezeu exprimă aceste cuvinte reprezintă lucrarea Lui și sunt chiar mai puțin siguri dacă întrunirea fraților și a surorilor constituie biserica lui Dumnezeu. Au în permanență suspiciuni și caută mereu dovezi concrete pentru a-și demonstra că suspiciunile lor sunt corecte. Ce fel de atitudine este aceasta? Crezi că oamenii cu acest tip de atitudine pot înțelege adevărul în credința lor în Dumnezeu? (Nu.) Nu vor fi niciodată în stare să înțeleagă adevărul. Pe ce se axează cel mai mult în inimile lor? Aceștia cugetă mereu: „Cine sunt acești oameni? Este aceasta vreun fel de organizare socială? Deși casa lui dumnezeu asigură cheltuielile de trai ale acestor oameni în timp ce îi găzduiesc, tot îmi asum un risc fiind gazda lor. Așadar, își va aminti dumnezeu faptele mele bune? Dacă dumnezeu nu-și va aminti de ele, faptul că i-am găzduit nu va fi fost în zadar?” Tot timpul au astfel de îndoieli în inimile lor. Crezi că-i găzduiesc de bunăvoie pe frați și surori? (Nu.) Fac acest lucru doar din dorința de a obține binecuvântări, fiind plini de îndoieli în acest timp. Îndoielile din inimile lor sporesc mai ales când aud unele lucruri pe care nu le pot înțelege clar și pe care le consideră negative în conformitate cu noțiunile lor. De exemplu, în timpul adunărilor, cineva poate aduce în discuție subiecte referitoare la acțiunile regimului marelui balaur roșu și fețele urâte ale regilor demoni sau, uneori, părtășia despre adevăr se referă la oprimarea și arestările efectuate de marele balaur roșu, de natura-esență a marelui balaur roșu și așa mai departe. Aceste subiecte nu se referă de fapt la politică – doar îi ajută pe oameni să învețe să-l discearnă pe marele balaur roșu și să-i vadă fața cu claritate, astfel încât să ajungă să-l urască și să-l respingă și să nu mai fie constrânși și limitați de influența Satanei. Dar când oamenii suspicioși aud astfel de subiecte, sunt cuprinși de lașitate și frică: „Acești oameni discută chiar și despre politică! Nu sunt criminali politici? Nu sunt contrarevoluționari? Aceste subiecte sunt prea sensibile! Închideți repede ferestrele, încuiați poarta, deconectați internetul și liniile telefonice! Dacă ne ascultă guvernul, am putea avea mari necazuri! Sigur vom primi condamnări pe viață!” Nu sunt dispuși să asculte astfel de subiecte și vor încerca să întrerupă părtășia prin orice mijloace pentru a împiedica discutarea lor. Se gândesc în sinea lor: „Ce fel de lucrare fac mai exact acești oameni? Se spune că dumnezeu nu se implică în politica oamenilor, deci de ce vorbesc ei despre politică? N-ar trebui credincioșii să vorbească doar despre chestiuni privind credința în dumnezeu? De ce discută despre aceste lucruri? Nu o caută cu lumânarea? Dacă vor să vorbească despre aceste lucruri, o pot face oriunde vor, dar nu trebuie să o facă în casa mea. Nu vreau să fiu părtaș la asta!” Nu pot vedea nimic în mod clar. Când aud niște zvonuri lansate de guvern, nu doar că nu reușesc să le discearnă, dar îndoielile lor devin și mai puternice. Dacă ar fi adesea suspicioși și sceptici în legătură cu grupul de demoni aflat la putere sau cu forțele antihriștilor și sectele spiritelor rele din religie, acest lucru chiar i-ar ajuta să se protejeze. Dar în biserica în care lucrează Dumnezeu, El a exprimat atât de mult adevăr, însă ei tot nu-l pot înțelege și nu pot stabili că este adevărata cale. După ce au ascultat atât de mult timp predici și L-au văzut pe Dumnezeu vorbind atât de mult, suspiciunea lor rămâne nerezolvată, iar noțiunile și închipuirile lor nu au fost eradicate. Este clar că au un calibru prea slab, că nu au absolut nicio capacitate de înțelegere și că nu sunt oameni care urmăresc adevărul. De la începuturile credinței lor în Dumnezeu, nu au crezut niciodată că Dumnezeu este suveran asupra tuturor lucrurilor și nu au crezut niciodată că toate cuvintele Sale sunt adevărul; cu atât mai puțin au crezut că lucrarea casei lui Dumnezeu este condusă pe deplin de Duhul Sfânt. Ca urmare, totul îi face să se îndoiască. De exemplu, când avem părtășie în timpul adunărilor despre discernerea diferitelor tipuri de oameni, am putea vorbi despre modul în care antihriștii îi induc pe oameni în eroare, despre modul în care unii oameni nu fac o lucrare reală, în ciuda tuturor lucrurilor pe care le consumă și de care se bucură, fiind aprovizionați și folosind ofrandele lui Dumnezeu, ceea ce înseamnă că trăiesc de pe urma bisericii, despre felul în care unii oameni fură sau risipesc ofrandele, cum anumiți indivizi din biserică se implică în activități licențioase sau cum unii oameni săvârșesc în timp ce predică Evanghelia lucruri care Îl fac pe Dumnezeu de ocară. Discutăm despre aceste chestiuni pentru ca oamenii să învețe să-i discearnă pe alții și să poată privi persoanele și chestiunile conform cuvintelor lui Dumnezeu și adevărurilor-principii, să tragă învățăminte și să învețe din aceste lucruri și să evite să fie induși în eroare sau constrânși de alții. Totuși, când aud aceste lucruri, oamenii suspicioși spun: „O, nu! Aceasta e casa lui dumnezeu, locul unde este realizată lucrarea lui – cum s-ar putea întâmpla asemenea lucruri aici? Se pare că aveam dreptate anterior să fiu suspicios. Trebuie să fiu și mai atent de acum înainte. Toți oamenii sunt prea nedemni de încredere și nici casa lui dumnezeu nu este de încredere. Este dumnezeu de încredere atunci? Cine știe? Poate că nici el nu este de încredere.” Vezi, nu înțeleg adevărul, nici nu-l pot cuprinde. Indiferent despre care aspect al adevărului are părtășie casa lui Dumnezeu, la ce concluzie ajung ei mereu în cele din urmă? Că aveau dreptate să fie suspicioși în toți acești ani și că acest lucru nu a fost inutil. Dacă aud aceste lucruri, cei care urmăresc adevărul și au gândirea umanității normale le pot trata corect. Într-o privință, își lărgesc orizontul și capătă discernământ pe baza acestor lucruri. În altă privință, pot să tragă învățăminte și să învețe din aceste lucruri, înțelegând că oamenii nu pot să urmeze alți oameni, că trebuie să-i discearnă pe alții și să înțeleagă mai mult din adevăr, că pot fi induși în eroare oricând și oriunde dacă nu înțeleg adevărul și că, odată ce înțeleg adevărul și au statură, nu vor fi constrânși, induși în eroare sau controlați de alții. Dar oamenii suspicioși nu vor gândi niciodată așa. Cu cât casa lui Dumnezeu are mai mult părtășie despre discernerea diferitelor tipuri de oameni și chestiuni, cu atât mai mult simt că suspiciunile lor sunt corecte și confirmate: „Vezi, eu sunt cel inteligent! Bine că am rămas precaut. Oamenii spun adesea că sunt suspicios și neîncrezător, dar faptele dovedesc că aveam dreptate să fiu suspicios. Uitați-vă cât de nesăbuiți sunteți cu toții – în credința voastră în dumnezeu, știți doar să vă faceți îndatoririle și să vorbiți despre cunoașterea voastră bazată pe experiență. La ce folosește? Poate să te protejeze? Nu! Indiferent cu ce situații te confrunți, nu te poți proteja decât dacă ești mai precaut și pui mai mult lucrurile sub semnul întrebării. Trebuie să te păzești de toată lumea. Nu te poți baza pe nimeni așa cum te bazezi pe tine, nici măcar pe propriii părinți!” Spuneți-Mi, ce fel de oameni sunt? Sunt credincioși în Dumnezeu? (Nu.) Indiferent despre ce tip de lucrare are părtășie casa lui Dumnezeu sau ce tipuri de oameni discerne și indiferent ce medii pregătește Dumnezeu pentru oameni, scopul este ca aleșii lui Dumnezeu să învețe lecții din aceste lucruri, să primească o instruire mai practică în ceea ce privește Împărăția și, prin aceste lecții practice, să ajungă să înțeleagă adevărul și să capete discernământ în privința oamenilor, să vadă oamenii și diversele chestiuni în mod clar și, astfel, să înțeleagă mai bine la care persoane, evenimente și lucruri reale se referă mai exact cuvintele și adevărurile exprimate de Dumnezeu. Dar oamenii suspicioși nu sunt doar incapabili să învețe vreo lecție din aceste lucruri, ci devin în schimb și mai suspicioși și vicleni.
Unii oameni suspicioși, ori de câte ori spun sau fac ceva în casa lui Dumnezeu, sunt mereu extrem de precauți, temându-se constant că frații și surorile sau conducătorii și lucrătorii îi vor emonda sau chiar îi vor chinui. Ei spun: „Dacă nu mai cred în dumnezeu și părăsesc biserica, se va răzbuna aceasta împotriva mea?” S-ar cuveni să stea liniștiți în această privință. Dacă un neîncrezător părăsește biserica, este o ocazie fericită pentru toată lumea – este în beneficiul tuturor. Așadar, dacă vrei să părăsești biserica sau să renunți la datoria ta pentru a te întoarce acasă și a-ți trăi viața, ar trebui să aduci în discuție acest lucru cu îndrăzneală și fără nicio grijă. Ai putea și să scrii o declarație, spunând: „Începând cu data cutare, părăsesc oficial Biserica lui Dumnezeu Atotputernic și mă retrag din rândul celor care își îndeplinesc datoria.” Este complet permis. Ușile casei lui Dumnezeu sunt deschise și poți să pleci cu îndrăzneală, fără să-ți faci griji că se va răzbuna cineva pe tine. Nu este nevoie să te temi sau să fii suspicios. Vezi vreun om rău printre acești oameni din biserică? Absolut niciunul. Chiar dacă există oameni răi, trebuie înlăturați. Majoritatea oamenilor sunt destul de manierați și preferă să meargă pe calea cea dreaptă în viață. Răzbunarea împotriva altora sau vătămarea lor încalcă adevărurile-principii și nu ar putea niciodată să facă așa ceva. Ce credeți că este în neregulă cu modul în care se comportă oamenii suspicioși? Au doar o minte neîncrezătoare, dar nu au inteligență. Consideră că mintea lor vicleană, înșelătoare și neîncrezătoare este cea mai înaltă formă de înțelepciune când vine vorba de modul în care se comportă. Nu sunt interesați de adevărurile-principii, nici de lucrarea și cuvintele lui Dumnezeu – nici nu înțeleg, nici nu caută să înțeleagă. În schimb, trăiesc doar conform filosofiilor Satanei, gândind: „Indiferent ce mi se întâmplă, ar trebui să pun mai multe întrebări. În plus, indiferent față de cine am suspiciuni, cred că este rezonabil să procedez așa și, indiferent dacă suspiciunile mele se aliniază la fapte, acest lucru este justificat. Pe scurt, este în beneficiul meu să suspectez mai mult când mă confrunt cu situații.” Drept urmare, indiferent de câți ani cred în Dumnezeu, ei nu caută niciodată adevărul în cuvintele Sale, nici nu caută răspunsuri în cuvintele lui Dumnezeu pentru a rezolva diferitele probleme și îndoieli pe care le au. În schimb, se bazează pe propria minte, pe mentalitatea neîncrezătoare, pe filosofiile pentru interacțiuni lumești sau pe propriile experiențe de viață pentru a analiza și trata aceste chestiuni. În cele din urmă, cu cât se confruntă mai mult cu diverse situații și cu cât aud mai multe informații de diferite tipuri, nu doar că natura lor suspicioasă rămâne neschimbată, dar îndoielile lor se tot înmulțesc. De exemplu, când cred în Dumnezeu de unul sau doi ani și află despre incidentul Zhaoyuan, născocit de PCC pentru a defăima casa lui Dumnezeu, persoanele suspicioase de acest fel se gândesc: „Poate casa lui dumnezeu a făcut acest lucru. Chiar dacă nu a fost comandat de casa lui dumnezeu, trebuie să fi fost săvârșit de unii frați și surori de nivel mai mic, iar voi pur și simplu nu recunoașteți asta.” După ce cred în Dumnezeu între trei și cinci ani, încă mai cred versiunea marelui balaur roșu asupra evenimentelor. Chiar și după opt până la zece ani, bănuielile lor cu privire la casa lui Dumnezeu rămân nerezolvate. Ei nu cred că marele balaur roșu a fost cel care i-a înscenat bisericii și a defăimat-o, presupunând pur și simplu că oamenii casei lui Dumnezeu au făcut acel lucru. Vezi, când consideră o chestiune, nu se bazează niciodată pe cuvintele lui Dumnezeu sau pe adevărurile-principii – cred versiunea marelui balaur roșu și consideră chestiunea din punctul de vedere al diavolilor și al Satanei. Indiferent cum îi asuprește și brutalizează Satana pe aleșii lui Dumnezeu, ei simt că este de înțeles, dar nu cred niciodată în nevinovăția casei lui Dumnezeu sau în lipsa vinei fraților și surorilor care suferă persecuții din cauza credinței în Dumnezeu. Chiar dacă văd cu ochii lor că frații și surorile din casa lui Dumnezeu sunt cu toții oameni cuminți, care își cunosc locul, ei cred mereu în inima lor, fără nicio îndoială, lucrurile pe care le-a făcut marele balaur roșu pentru a defăima biserica. Deși astfel de oameni pot să îndure greutăți, să plătească un preț și chiar să facă ofrande în credința lor în Dumnezeu, în cele din urmă sunt tot neîncrezători. De fapt, oamenii suspicioși sunt mai problematici decât cei care nu iubesc sau nu acceptă adevărul. În ce fel sunt mai problematici? Cei neinteresați de adevăr sunt complet indiferenți și neinteresați de lucrarea bisericii și de îndeplinirea îndatoririlor; indiferent cum Îl urmează credincioșii pe Dumnezeu sau cum își îndeplinesc îndatoririle, acest lucru nu este important pentru ei. Drept urmare, nu au îndoieli privind chestiunile referitoare la credința în Dumnezeu sau la îndeplinirea unei datorii și, practic, nu pun niciodată întrebări despre treburile bisericii. Dar oamenii suspicioși sunt exact opusul – le place să se intereseze despre zvonuri. De ce vor să se intereseze despre aceste lucruri? Unul dintre obiectivele lor este cu siguranță următorul: „Dacă întreb mai multe și aflu mai multe, asta mă va ajuta să-mi pregătesc dinainte planul de rezervă și să decid în orice moment dacă rămân sau plec.” De asemenea, se concentrează pe a pune întrebări despre anumite chestiuni, de exemplu, care este numele real al unui anumit conducător sau lucrător, unde locuiește, ce fel de carieră are în lumea seculară sau de ce și-a părăsit căminul pentru a-și îndeplini datoria. S-ar putea să întrebe și despre cei care predică Evanghelia, de exemplu, cui i-au predicat, care dintre membrii familiei lor cred în Dumnezeu, de câți ani predică Evanghelia, câți oameni au câștigat și așa mai departe. Se interesează în detaliu despre toate aceste lucruri. Oamenilor suspicioși le place să strângă informații de acest tip și, după ce le strâng, se simt liniștiți, crezând că este foarte necesar să cunoască aceste lucruri și că se pot folosi de aceste informații în momente cruciale. Oamenii suspicioși știu prea multe. Sunt „baze de date cu informații” și chiar știu unele lucruri pe care conducătorii și lucrătorii nu le cunosc, de exemplu, cine a plecat în străinătate să-și facă datoria și în ce țară a plecat – ba chiar cunosc aceste lucruri despre oamenii care pleacă în alte țări. Dar dacă îi întrebi care episod al predicilor a fost publicat cel mai recent, nu vor putea să-ți spună. Nu acordă niciodată atenție chestiunilor legate de intrarea în viață, dar când vine vorba de informațiile personale ale fraților și surorilor și de unele circumstanțe ale bisericii, cunosc foarte clar acele lucruri. Unul dintre scopurile lor de a pune adesea întrebări este să afle mai multe despre tot soiul de circumstanțe și, după aceasta, își pot pregăti o cale de scăpare în orice moment. Ei cred că ar fi extrem de nesăbuit să nu se gândească deloc la scăparea lor – folosind cuvintele non-credincioșilor, „ar ajuta pe cineva să-și numere banii după ce au fost trași pe sfoară de el.” De fapt, sunt ca o mâncare veche și râncedă, nu fac nici cât o ceapă degerată și totuși se consideră foarte valoroși. Ce credeți: sunt acești oameni suspicioși? (Da.) Sunt într-adevăr suspicioși. Oamenii suspicioși au o umanitate deosebit de vicleană și înșelătoare. Unii oameni consideră că viclenia și înșelătoria sunt semne ale unei inteligențe superioare, dar nu este așa. În realitate, acești oameni vicleni și înșelători sunt extrem de stupizi și lipsiți de calibru. Calibrul lor este foarte slab, iar acest lucru este deja dificil de schimbat; faptul că sunt și vicleni înseamnă că sunt cu atât mai greu de vindecat. Dacă cineva are doar un calibru slab, dar este relativ onest, nu este viclean și își poate face datoria cu sinceritate, poate mai are o urmă de speranță de a fi mântuit. Dacă are un calibru slab și este întrucâtva înșelător, dar poate accepta adevărul și se cunoaște pe el însuși, este posibil să aibă o urmă de speranță de a se elibera de firea sa înșelătoare. Dacă poate să înțeleagă adevărul și poate să-l cunoască și să pătrundă treptat în el, suspiciunea lui s-ar putea disipa puțin câte puțin. Dar, din păcate, acești oameni sunt atât lipsiți de calibru, cât și înșelători și vicleni, fiind și stupizi în mare măsură. Sunt asemenea unui orb care suferă de o problemă la ochi – nu există niciun leac, nu-i așa? (Așa e.) Astfel de oameni sunt iremediabili. Întrucât acești oameni sunt suspicioși într-o măsură iremediabilă, cum credeți că ar trebui tratați? (Dacă sunt descoperiți astfel de oameni, trebuie să ne păzim de ei. Sunt capabili să vândă biserica pentru a se proteja pe ei înșiși; sunt indivizi periculoși. Putem căuta ocazii de a-i da în vileag și de a-i îndepărta sau, dacă nu găsim ocazia potrivită, îi putem convinge să plece într-un mod înțelept.) Odată ce ești sigur că cineva este suspicios, nu interacționa cu el. Interacțiunea cu el nu va atrage decât necazuri. Dacă interacționezi cu el, va încerca mereu să te „citească”. Dacă urmează să pleci undeva, va sta cu ochii pe tine, întrebând întruna: „Unde pleci? Câte zile vei fi plecat? Ce ai de gând să faci?” Când te întorci, te va întreba: „Cu cine te-ai întâlnit? Ți-ai îndeplinit sarcina? Despre ce ați discutat?” Dacă nu-i răspunzi, se va plânge: „Nu mă pune la curent cu nimic. Nu are încredere în mine, nu-i așa? Nu mă tratează ca pe un membru al casei lui dumnezeu! A spus că intenționează să facă lucrarea bisericii, dar de ce se ascunde de mine? Sigur a plecat să facă ceva ilegal.” Te va spiona mereu fără știința ta. Astfel de oameni sunt cu adevărat problematici. Se interesează despre o mulțime de lucruri, dorindu-și să știe totul, dar, odată ce știu acele lucruri, nu pot să le înțeleagă în mod pur sau să le trateze corect și, în plus, încearcă să caute elemente suspecte în ele, făcând ca îndoielile lor să devină tot mai mari. Să presupunem că îi sfătuiești, spunând: „Întrucât ai îndoieli atât de mari în legătură cu Dumnezeu și nu crezi că sunt adevăruri cuvintele Sale, că-l pot purifica și mântui pe om, ar trebui pur și simplu să nu mai crezi în Dumnezeu!” Nu vor fi dispuși să facă asta – tot își vor dori să creadă și să obțină binecuvântări. Nu sunt problematici acești oameni? (Ba da.) Este ușor să vă ocupați de acești oameni. Dacă pot cauza probleme majore bisericii, atunci convingeți-i rapid să plece. Acești oameni nu sunt de încredere, nu au capacitatea de a înțelege adevărul și, chiar dacă pot face o mică datorie, vor aduce mari necazuri casei lui Dumnezeu – fac mai mult rău decât bine. Așadar, este necesar să-i convingeți să plece.
Oamenii lași sunt problematici, la fel și oamenii suspicioși. Dar cei care sunt atât lași, cât și suspicioși, sunt și mai problematici. Acești oameni sunt extrem de temători și speriați de moarte, sunt suspicioși în legătură cu orice, bănuind întruna că ar putea fi păcăliți din cauza credinței în Dumnezeu. Se tem că perspectivele le-ar putea fi zădărnicite și cred că arestarea și persecutarea, ducând la moartea lor, nu ar avea mare valoare. Dacă sunt suspicioși în această măsură, la ce le folosește să creadă în Dumnezeu? Nu doar își fac viața grea? Se păzesc de frați și surori și de orice rânduială de lucru a casei lui Dumnezeu de parcă s-ar păzi de șarlatani, întocmai așa cum se păzesc de marele balaur roșu sau de diavoli și satane. Unii oameni încearcă totuși să-i sfătuiască, spunând: „Asigură-te doar că ai o credință stăruitoare în Dumnezeu, urmărește adevărul și fă-ți bine datoria, iar Dumnezeu te va aproba.” Dar la ce se gândesc ei în sinea lor? „Vrei să-mi fac datoria cum se cuvine, dar odată ce voi fi cunoscut și marele balaur roșu mă va aresta, nu va fi acesta sfârșitul meu?” Dacă aceasta e într-adevăr mentalitatea lor, atunci nu are rost să încercați să-i sfătuiți. Sunt extrem de temători și sunt mereu îngroziți de moarte. Când aud că au fost arestați credincioși în Dumnezeu, sunt atât de speriați, încât se scapă pe ei. Dar când vine vorba de escrocarea și înșelarea oamenilor în afaceri, indiferent în câte necazuri intră, nu se tem deloc – sunt destul de îndrăzneți în această privință. Însă, când vine vorba de chestiuni privind credința în Dumnezeu, sunt de-a dreptul temători. Debordează de îndoieli de tot felul cu privire la frați și surori, la casa lui Dumnezeu și mai ales cu privire la Dumnezeu și la cuvintele și lucrarea Sa și nicio părtășie nu le poate rezolva aceste îndoieli. Indiferent de câți ani cred, tot nu știu ce înseamnă credința în Dumnezeu sau de ce trebuie să se adune și să-și facă datoria. Este evident că acești oameni au probleme de inteligență și sunt destul de vicleni și înșelători. Astfel de oameni ar trebui convinși să plece rapid. Dacă nu mai vin la adunări și nu mai vor să-și facă datoria fiindcă sunt lași sau din orice alt motiv, atunci este perfect – ne scutește de efortul de a-i îndepărta și evităm bătăile de cap. Dacă devin într-o bună zi interesați să creadă din nou în Dumnezeu și vor să se întoarcă la credința în Dumnezeu, le poți spune: „Dacă ești credincios în Dumnezeu, ai putea fi arestat și închis în orice moment și există chiar și riscul de a-ți pierde viața. Dar dacă nu crezi în Dumnezeu și, în schimb, faci afaceri în lume și câștigi o mulțime de bani, s-ar putea să te bucuri de niște vremuri confortabile.” La auzul acestora, inimile lor se vor liniști pe deplin și nu se vor mai gândi la credința în Dumnezeu. Vor gândi următoarele: „Anii de îngrijorare și spaimă s-au terminat în sfârșit. Nu mai trebuie să suspectez biserica, pe frați și surori sau casa lui dumnezeu. În sfârșit m-am eliberat.” Și uite așa, acești oameni lași și suspicioși sunt convinși să plece. Această problemă majoră este rezolvată, nu-i așa? (Da.) Este o modalitate excelentă de a rezolva problema.
Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2026!