De fapt, chiar și atunci când sunt teferi și nevătămați, oamenii șovăielnici au îndoieli și observă mereu. Odată ce se confruntă cu persecuții și arestări, încep să șovăie. Asta arată că, în credința lor obișnuită în Dumnezeu, nu cred cu sinceritate. Când apar unele circumstanțe, ei sunt dezvăluiți. Asta arată că nu au fost niciodată siguri în legătură cu lucrarea lui Dumnezeu, punând mereu totul sub semnul întrebării și observând. De ce nu au părăsit biserica? Ei gândesc următoarele: „Cred în dumnezeu de atâția ani și am suferit atât de multe greutăți. Dacă aș pleca acum, fără să fi obținut niciun beneficiu, n-ar fi o pierdere? N-ar fi fost toată această suferință în zadar?” Asta gândesc ei. Ai putea crede că sunt siguri, că au credință, că înțeleg adevărul, dar, de fapt, nu este așa. Au încă îndoieli, încă observă. În inimile lor, vor doar să vadă dacă lucrarea casei lui Dumnezeu prosperă cu adevărat, dacă fiecare aspect al lucrării dă roade și dacă a avut un impact mare asupra lumii. Vor îndeosebi să știe următoarele lucruri: cum decurge răspândirea Evangheliei de către biserici în diferite țări? Are amploare și influență? Există o recunoaștere internațională a acestui curent? A acceptat vreo persoană celebră sau vreo personalitate influentă această etapă a lucrării? Biserica lui Dumnezeu Atotputernic a fost recunoscută sau aprobată de Națiunile Unite? Beneficiază de sprijin din partea guvernelor diferitelor țări? S-au aprobat cererile de azil politic ale fraților și surorilor în diferite țări? Acestea sunt genul de lucruri care îi preocupă mereu pe asemenea oameni și aceasta este o manifestare clară a șovăielilor pe care le au. Odată ce văd casa lui Dumnezeu câștigând putere și lucrarea de evanghelizare răspândindu-se, se simt norocoși că nu au părăsit casa lui Dumnezeu și nu se mai îndoiesc de Dumnezeu. Dar, de îndată ce văd că lucrarea casei lui Dumnezeu este tulburată, obstrucționată sau prejudiciată, că îndeplinirea datoriei de către frați și surori este și ea afectată și că biserica este exclusă și respinsă de lume, încep să se gândească să plece din casa lui Dumnezeu. Se întreabă mereu: „Este dumnezeu cu adevărat suveran asupra tuturor acestor lucruri? De ce nu pot să-i văd atotputernicia? Chiar sunt cuvintele lui dumnezeu adevărul? Chiar pot să-i curețe și să-i mântuiască pe oameni?” Nu sunt niciodată capabili să-și dea seama de aceste chestiuni și continuă să le pună la îndoială fiindcă nu au înțelegere spirituală și nu pot pricepe cuvintele lui Dumnezeu. Indiferent câte predici ascultă, nu pot ajunge la o concluzie în legătură cu nimic din toate acestea. Drept urmare, pun mereu întrebări, dorind să aibă urechi care să poată auzi lucruri extrem de îndepărtate și ochi care să vadă la o mie de kilometri distanță, astfel încât să afle și să primească vești despre cele întâmplate la mare depărtare. Atunci ar putea decide din timp dacă ar trebui să rămână sau să plece. Nu sunt stupizi asemenea oameni? (Ba da.) Nu trăiesc oamenii de acest fel vieți epuizante? (Ba da.) Nu au gândirea umanității normale și nici nu înțeleg adevărul. Cu cât se întâmplă mai multe lucruri, cu atât devin mai agitați și mai perplecși. Nu știu cum să discearnă aceste chestiuni sau cum să le caracterizeze și, cu siguranță, nu știu să discearnă binele de rău în aceste chestiuni sau să tragă învățăminte din ele și apoi să găsească principiile de practică în cuvântul lui Dumnezeu. Nu știu să facă aceste lucruri. Ce fac, așadar? De exemplu, când apar în biserică antihriști și oameni răi care îi induc în eroare pe alții, ei încep să se întrebe: „Cine anume are dreptate și cine greșește? Chiar este adevărată această cale? Voi fi binecuvântat dacă voi continua să cred până la final? Îmi fac datoria de câțiva ani – a meritat această suferință? Ar trebui să continui să-mi fac datoria?” Ei analizează totul din perspectiva propriilor interese și nu pot înțelege nimic despre oamenii, evenimentele și lucrurile din fața lor, părând foarte stângaci. Nu au gânduri și puncte de vedere corecte și vor să observe de pe margine, să vadă cum decurg lucrurile. Uitându-te la ei, simți că sunt jalnici și ridicoli. Când nu se întâmplă nimic, se comportă destul de normal, dar imediat ce se întâmplă ceva important, nu știu din ce perspectivă ar trebui să privească problema respectivă, iar lucrurile pe care le spun reflectă gândurile și punctele de vedere ale non-credincioșilor. După ce se termină totul, nu se poate vedea ce au câștigat din asta. Nu sunt foarte stupizi asemenea oameni? (Ba da.) Exact așa se comportă oamenii stupizi. Așadar, care sunt principiile pentru tratarea oamenilor de acest fel? Pe baza manifestărilor lor, nu pot fi considerați extrem de perfizi și ticăloși. Cu toate acestea, au un defect fatal, și anume că acești oameni nu au gânduri, nu au suflet și nu-și pot da seama de nimic. Orice se întâmplă în jurul lor îi pune în încurcătură, neștiind în cine să aibă încredere, pe cine să se bazeze, cum să privească problema sau de unde să înceapă să o rezolve – sunt pur și simplu într-o stare de panică. După ce intră în panică, pot căpăta îndoieli sau se pot calma temporar, dar șovăiala lor obișnuită rămâne neschimbată. Din manifestările lor, întrucât nu pot fi clasificați ca oameni răi, dacă sunt în prezent capabili să facă o mică datorie și să muncească de bunăvoie, li se poate permite să-și facă în continuare datoria. Totuși, aceasta se bazează pe premisa că datoria lor produce, cel puțin, unele rezultate. Dacă își fac datoria fără să accepte deloc adevărul și sunt mereu superficiali, ar trebui trimiși acasă. Dacă sunt însă dispuși să-și corecteze greșelile, ar trebui să li se permită să rămână în casa lui Dumnezeu și să-și facă în continuare datoria. Ar trebui să li se atribuie orice datorie pentru care sunt potriviți. Dacă nu sunt în stare să facă nicio datorie și sunt de-a dreptul inutili, atunci ar trebui să fie trimiși într-un loc care li se potrivește. În acest caz, nu mai contează dacă sunt pregătiți și dispuși să muncească. Nu este simplu acest mod de gestionare a lucrurilor? (Ba da.)

Îi puteți discerne pe oamenii șovăielnici? Există astfel de oameni în jurul vostru? Unii au fost înlăturați de biserică în trecut. Să presupunem că unul dintre ei spune: „M-am schimbat în bine. Nu mai sunt șovăielnic. Obișnuiam să șovăi mereu în legătură cu adevărata cale deoarece, atunci când casa lui dumnezeu abia își începea lucrarea în străinătate, situația era foarte grea. La vremea aceea, fraților și surorilor din biserică le era foarte greu să predice evanghelia și puțini oameni din străinătate acceptau adevărata cale. În plus, nu părea să existe perspective pentru răspândirea lucrării de evanghelizare. De aceea atunci aveam mereu îndoieli în legătură cu lucrarea lui dumnezeu. Acum, văzând că lucrarea de evanghelizare a casei lui dumnezeu se răspândește, diverse aspecte ale lucrării se îmbunătățesc și dau rezultate, iar bisericile din diferite țări înfloresc tot mai mult, nu mai am îndoieli și nu mai șovăi. Te rog, lasă-mă să-mi fac datoria! Nu mă include în rândul celor care au fost îndepărtați sau excluși!” Ar fi în regulă să-i dai o șansă unei astfel de persoane? (Nu.) De ce nu? (Cuvintele ei sunt false. Vrea doar să se lipească din nou de biserică, deoarece vede că lucrarea casei lui Dumnezeu tinde să se răspândească și a câștigat putere. Dar, ori de câte ori se întâmplă ceva contrar noțiunilor sale, va șovăi din nou.) Ți-ai dat seama de această chestiune? (Da.) Unii oameni sunt șovăielnici din naștere. Astăzi vântul bate într-o direcție, iar ei urmează acea direcție; mâine bate în alta, iar ei o urmează pe aceea – chiar și când nu bate vântul, tot șovăie de unii singuri. Astfel de oameni nu au capacitatea de gândire pe care ar trebui să o aibă un om normal, așa că nu îndeplinesc standardul de a fi umani. Este corect? (Da.) Dacă cineva are capacitatea de gândire a unui om normal și are abilitatea de înțelegere pe care ar trebui să o aibă oamenii, ar vedea că Dumnezeu a exprimat atât de multe adevăruri și ar putea confirma că aceasta e lucrarea lui Dumnezeu. Mai mult, sunt atât de mulți oameni care cred în Dumnezeu – ei văd în fiecare zi lucrarea lui Dumnezeu și lucrarea Duhului Sfânt, precum și faptele minunate ale lui Dumnezeu; credința lor devine mai puternică și energia lor în a-și îndeplini datoria sporește. Sunt acestea lucruri care pot fi realizate de lucrarea omului? Cei care nu au capacitatea de gândire a unui om, indiferent cât de clar le explici aceste lucruri, nu pot confirma că este lucrarea lui Dumnezeu. Le lipsește capacitatea de a ajunge la această concluzie. Indiferent cât de măreață este lucrarea pe care o face Dumnezeu acum, cât de mult vorbește El, câți oameni Îl urmează, câți sunt siguri că este lucrarea Lui sau câți sunt siguri că soarta omenirii este supusă suveranității și rânduielilor lui Dumnezeu și că El este Creatorul, nimic din toate acestea nu este important pentru ei. Așadar, care este cel mai important lucru pentru ei? Au nevoie să-L vadă personal pe Dumnezeu din Ceruri arătându-Se lor și, de asemenea, au nevoie să-L vadă pe Dumnezeu deschizând gura și vorbind, să-L vadă creând personal cerul, pământul și toate lucrurile și săvârșind personal semne și minuni și, când vorbește, cuvintele Sale ar trebui să răsune ca tunetul. Doar atunci ar crede în Dumnezeu. Sunt ca Toma – indiferent câte cuvinte a rostit Domnul Isus, cât de mult adevăr a exprimat sau câte semne și minuni a săvârșit în timpul petrecut pe pământ, nimic din toate acestea nu a contat pentru Toma. A contat dacă învierea Domnului Isus după moarte a fost adevărată sau nu. Cum a confirmat acest lucru? I-a cerut Domnului Isus: „Întinde-ți mâinile și lasă-mă să văd semnele cuielor. Dacă ești cu adevărat domnul Isus înviat, vor fi semne de cuie pe mâinile tale și atunci voi recunoaște că ești domnul Isus. Dacă nu pot să simt semnele cuielor pe mâinile tale, atunci nu voi recunoaște că ești domnul Isus, nici nu voi recunoaște că ești dumnezeu.” Nu era un imbecil? (Ba da.) Oamenii de acest fel cred doar în faptele pe care le pot vedea cu propriii ochi și în închipuirile și raționamentul propriu. Chiar dacă aud cuvintele lui Dumnezeu, experimentează lucrarea Sa și văd ascensiunea, extinderea și înflorirea lucrării lui Dumnezeu, tot nu cred că aceasta e lucrarea Lui. Nu pot să vadă marea putere a lui Dumnezeu, nu pot să vadă autoritatea Lui și nu pot să discearnă puterea cuvintelor lui Dumnezeu sau rezultatele pe care le pot obține asupra oamenilor. Nu pot vedea sau discerne niciunul dintre aceste lucruri. Ei speră doar un singur lucru: „Trebuie să vorbești din ceruri cu o voce tunătoare, declarând că ești creatorul. În plus, trebuie să săvârșești semne și minuni și să creezi personal cerul, pământul și toate lucrurile pentru a-ți arăta marea putere. Atunci voi crede că ești dumnezeu, voi recunoaște că ești dumnezeu.” Prețuiește Dumnezeu o astfel de recunoaștere? Prețuiește El o astfel de credință? (Nu.) Are El nevoie de recunoașterea ta pentru a fi Dumnezeu? Are El nevoie de aprobarea ta? Dumnezeu a exprimat atât de multe adevăruri, atât de mulți oameni I-au acceptat lucrarea și există atât de multe mărturii bazate pe experiențe – mărturii care le depășesc pe cele ale oricărei generații anterioare – dar tu încă nu poți confirma dacă este apariția și lucrarea lui Dumnezeu. Nu crezi și nu recunoști faptele pe care le-a săvârșit deja, nici împlinirea promisiunilor Sale. Ce fel de lucru ești atunci? Nu ești nici măcar uman – ești un imbecil! Și totuși vrei să primești binecuvântări de la Dumnezeu – slabe șanse! Visezi cu ochii deschiși! Te îndoiești de Dumnezeu și Îl tăgăduiești la tot pasul, dorindu-ți mereu să râzi de necazurile casei Sale. Nu ai recunoscut și nu ai crezut niciodată în existența lui Dumnezeu, nici nu ai recunoscut, nu ai crezut sau nu ai acceptat niciodată cuvintele și lucrarea Lui. Prin urmare, promisiunile lui Dumnezeu nu au absolut nicio legătură cu tine și nu vei câștiga nimic. Unii spun: „Dar își fac în continuare datoria. Cum ar putea să nu câștige nimic?” Atunci trebuie să ne fie clar care este scopul lor când își îndeplinesc datoria, pentru cine o îndeplinesc și ce principii urmează atunci când o îndeplinesc. Dacă nu accepți cuvintele lui Dumnezeu, chiar dacă îți faci datoria, doar muncești – nu este o supunere adevărată. Dumnezeu nu recunoaște ceea ce faci drept îndeplinirea datoriei tale. În ochii Lui, nu ești nimic mai mult decât o persoană moartă, fără spirit. O persoană moartă încă speră la binecuvântări – nu este doar o speranță deșartă? Reușești să faci măcar o mică datorie pentru că ești motivat de intenția de a obține binecuvântări. Și te îndoiești constant, judecându-L, condamnându-L, tăgăduindu-L mereu în sinea ta pe Dumnezeu și, de asemenea, judecând și tăgăduind cuvintele și lucrarea Lui. Acest lucru face din tine un dușman al lui Dumnezeu. Poate un dușman al lui Dumnezeu să fie conform standardului de ființă creată? (Nu.) Treci la fiecare pas drept un dușman al lui Dumnezeu, observându-L în secret și observând lucrarea Sa din umbră, protestând în secret împotriva Lui în inima ta, judecându-L și condamnându-L și judecând și condamnând cuvintele și lucrarea Sa. Dacă asta nu înseamnă că ești un dușman al lui Dumnezeu, atunci ce înseamnă? Ești pe față un dușman al lui Dumnezeu. Și nu ești un dușman al lui Dumnezeu în lumea non-credincioasă, ci în casa lui Dumnezeu. Acest lucru este și mai impardonabil!

Acești oameni șovăielnici, fie că ne uităm la substanța umanității lor sau la manifestările lor, nu acceptă adevărul și nu acceptă cuvintele și lucrarea lui Dumnezeu. Le pasă doar dacă pot primi binecuvântări. Nu sunt niciodată siguri în legătură cu Dumnezeu sau lucrarea Lui, observând mereu din culise, șovăind și îndoindu-se în permanență. Îl urmează pe Dumnezeu în timp ce observă, mergând și oprindu-se, oprindu-se și mergând. Acești oameni sunt destul de problematici! Mai ales acum, când biserica înlătură frecvent oameni, aceștia stau mereu ca pe ace, gândind: „Sunt mereu șovăielnic. Poate într-o zi va observa cineva și voi fi îndepărtat din biserică. Nu pot lăsa să-mi scape îndoielile lăuntrice în privința lui dumnezeu. Nu pot să le menționez nimănui.” Așadar, observă în secret din culise și nu se tem că vor fi dezvăluiți de Dumnezeu, deoarece nu cred în existența Lui, cu atât mai puțin în scrutarea Lui. Acești oameni aud adesea părtășia fraților și surorilor despre modul în care i-a îndrumat Dumnezeu, în care i-a disciplinat, în care i-a dezvăluit pe oameni, în care i-a mântuit pe oameni, în care le-a dăruit har și binecuvântări și în care, în timp ce-L urmau pe Dumnezeu, I-au experimentat lucrarea și ceea ce au simțit, au văzut sau au apreciat și așa mai departe. Când aud părtășia fraților și surorilor despre aceste înțelegeri bazate pe experiențe, se gândesc în sinea lor: „Sunt acele experiențe despre care vorbiți doar în închipuirea voastră? Sunt doar sentimente omenești? De ce n-am simțit acele lucruri? Mai ales cei care scriu articole de mărturie bazată pe experiență – nu-i cunosc și n-am văzut cum au realizat aceste lucruri prin intermediul experiențelor. Încă nu este sigur dacă dețin în mod real adevărul-realitate!” Unii imbecili încă observă și pun la îndoială lucrarea casei lui Dumnezeu, neputând să vadă care adevăruri-realități sunt cuprinse în articolele de mărturie bazată pe experiență scrise de aleșii lui Dumnezeu, încercând să găsească scuze și motive pentru propria șovăială și lipsă de credință. Sunt de părere că, din moment ce ei șovăie, cu siguranță șovăie și alții. Dacă cineva nu șovăie niciodată, nu are îndoieli, iar părtășia sa obișnuită despre adevăr este întotdeauna destul de practică și, indiferent ce probleme întâmpină, poate căuta adevărul pentru a le rezolva, atunci neghiobii aceștia au o senzație de discordanță și disconfort în inimile lor. Când nu se simt în largul lor, cum își găsesc ușurarea? Caută pe cineva exact ca ei, încercând să găsească un suflet-pereche. Când văd că cineva se simte negativ și slab, fac aluzii la propriile gânduri pentru a încerca apele, spunând: „Uneori, și eu mă simt negativ. Când mă simt negativ, știu că n-ar trebui să fiu așa, dar uneori mă îndoiesc că dumnezeu există cu adevărat.” Dacă cealaltă persoană nu le răspunde și văd că persoana respectivă este doar negativă și slabă, dar nu are îndoieli în privința lui Dumnezeu, vor spune un alt lucru nesincer și vor testa pe altcineva: „Ce se întâmplă cu mine, după părerea ta? Cred în dumnezeu fără probleme, dar de ce am mereu îndoieli în privința lui? Nu este o răzvrătire? N-ar trebui să fie așa!” Ei spun acest lucru doar pentru a intra în grațiile celeilalte persoane și pentru a o testa. Speră din tot sufletul că și alți oameni se îndoiesc de Dumnezeu exact ca ei – asta i-ar face fericiți! Dacă descoperă pe altcineva care are mereu îndoieli în legătură cu Dumnezeu și are în permanență noțiuni despre El, se simt norocoși că au găsit un suflet-pereche. Având aceeași mentalitate detestabilă, cei doi își fac adesea confidențe unul altuia. Cu cât vorbesc mai mult, cu atât mai mult se îndepărtează de Dumnezeu. Cu cât vorbesc mai mult, cu atât mai puțin vor să-și facă datoria și să lectureze cuvintele lui Dumnezeu, dorindu-și chiar să nu mai participe la viața bisericii. Treptat, cei doi ajung să plece în lume să muncească, agățându-se unul de altul ca niște parteneri de nedespărțit, lipiți unul de celălalt în timp ce pleacă împreună. Când pleacă, nu iau cu ei nici măcar o singură carte a cuvintelor lui Dumnezeu. Cineva îi întreabă: „Nu mai crezi în Dumnezeu?”, iar ei răspund: „Ba nu, cred.” Neagă în continuare cu încăpățânare. Cealaltă persoană întreabă: „Atunci, de ce nu ai luat cu tine nicio carte a cuvintelor lui Dumnezeu?”, iar ei răspund: „Sunt prea grele și n-am unde să le pun.” Tot ceea ce spun este doar pentru a o expedia pe cealaltă persoană. De fapt, doar se pregătesc să se întoarcă în lume, să găsească o slujbă și să-și trăiască viața. Vă spun adevărul: oamenii de acest fel sunt neîncrezători și acesta va fi finalul lor ultim – așa sunt în realitate. Credința lor în Dumnezeu nu va dura mult. De îndată ce găsesc pe cineva pe placul lor, pe cineva cu care să-și poată împărtăși cele mai intime gânduri, își spun: „În sfârșit, am găsit pe cineva care mă sprijină, pe cineva pe care să mă bazez. Să mergem! Credința în dumnezeu e atât de plictisitoare! Oricum nu există niciun dumnezeu pe lumea asta. E prea greu de suportat să tratez ceva care nu există ca fiind real. Acești ultimi ani au fost atât de grei!” Ei pleacă, nu mai cred pe cont propriu și chiar le spun fraților și surorilor să nu-i mai caute, zicând: „Am plecat să muncim. Nu ne mai sunați, altfel anunțăm poliția!” Acești doi neghiobi, un cuplu de catâri netoți, pleacă pur și simplu. Călătorie sprâncenată, din partea Mea – asta scutește casa lui Dumnezeu de deranjul de a-i exclude sau îndepărta. Spuneți-Mi, este nevoie să avem părtășie despre adevăr cu oameni de acest fel, pentru a-i sprijini și ajuta? Este nevoie să încercăm să ne înțelegem cu ei și să-i convingem? (Nu.) Dacă încercați să-i convingeți, sunteți extrem de nesăbuiți. Oamenii de acest fel sunt neîncrezători până în măduva oaselor – sunt cadavre vii și prostănaci lipsiți de creier. Dacă încerci să-i convingi, atunci și tu ești nesăbuit. Ar trebui să-ți iei repede rămas-bun de la asemenea oameni – și nu este nevoie să-i cauți după aceea. Au spus clar că nu vor mai crede în Dumnezeu și că te vor raporta la poliție dacă îi suni din nou. Dacă tot încerci să-i contactezi, nu o cauți cu lumânarea? Dacă sună într-adevăr la poliție și te acuză de hărțuire, ar crea acest lucru o reputație bună dacă s-ar răspândi vestea? (Nu.) Nu trebuie în niciun caz să faci ceva atât de stupid! Lasă-i să aibă grijă de ei înșiși și să plece în liniște – este o abordare mult mai bună! Fiecare om își urmează propria cale; calea fiecărui om este determinată de identitatea lui. Ei nu sunt binecuvântați, au vieți mizerabile, lipsite de valoare. O binecuvântare atât de mare le depășește capacitatea de a moșteni sau de a se bucura de ceva – pur și simplu nu au șansa de a o primi. A accepta aprovizionarea cuvintelor lui Dumnezeu și a accepta adevărul ca viață sunt cea mai mare binecuvântare din întregul univers și din întreaga omenire. Oricine poate accepta adevărul este o persoană binecuvântată și oricine nu poate accepta adevărul pur și simplu nu are această binecuvântare. Într-o zi, cei care au acceptat adevărul vor supraviețui marilor catastrofe și vor fi binecuvântați din belșug, iar cei care nu au acceptat adevărul vor pieri în catastrofe și vor suferi calamități, moment în care va fi prea târziu pentru regrete. Chiar dacă recunoști acum că ale lui Dumnezeu cuvinte sunt adevărul și că lucrarea lui Dumnezeu este săvârșită de Dumnezeu Însuși, dacă nu urmărești sau nu accepți adevărul și nu pătrunzi în adevăr, tot nu vei dobândi o astfel de binecuvântare! Crezi că această binecuvântare poate fi dobândită atât de ușor? Este o binecuvântare care nu a existat niciodată de la începutul timpurilor și nu va mai exista niciodată – cum ți s-ar putea permite să o dobândești atât de ușor? Dumnezeu a promis o astfel de binecuvântare omenirii, dar nu este ceva ce oamenii obișnuiți pot dobândi. Această binecuvântare este pentru cei aleși de Dumnezeu și este imposibil să fie ales un catâr netot, un cadavru viu, o lepădătură sau un netrebnic. Dumnezeu săvârșește trei etape ale lucrării pentru a mântui omenirea și, în cele din urmă, va crea un grup de biruitori, permițându-le acestor oameni să devină stăpâni peste toate lucrurile și să devină o nouă omenire. Cât de măreață este această binecuvântare pentru omenire! De câți ani durează această etapă a lucrării de judecată din zilele de pe urmă? (De peste treizeci de ani.) Doar uitându-ne la acești treizeci de ani, se poate vedea ce preț mare a plătit Dumnezeu și cât de multă lucrare a săvârșit, așa încât este clar cât de incredibil de valoroasă și de nobilă va fi omenirea pe care o va câștiga în cele din urmă Dumnezeu și că aceasta este prețioasă și extrem de importantă în ochii Lui! Cât de norocoși sunteți atunci; aceasta este o binecuvântare extrem de mare pentru voi! Prin urmare, unii oameni care încă șovăie în acest moment nu sunt cu adevărat binecuvântați! Chiar dacă nu ar șovăi și și-ar lua pe deplin angajamentul să urmeze, dacă nu ar urmări apoi adevărul, tot nu ar dobândi această binecuvântare. Așadar, cei care dobândesc această binecuvântare în final nu sunt oameni obișnuiți – sunt aceia pe care Dumnezeu i-a verificat riguros și în repetate rânduri și pe care i-a selectat cu grijă; sunt aceia care pot fi câștigați în cele din urmă de Dumnezeu.

Principalele manifestări ale celor care șovăie sunt tocmai aceste probleme. Indiferent de finalul lor ultim, în orice caz, odată ce astfel de oameni sunt identificați în biserică, ar trebui să fie tratați conform principiilor. Nu ar trebui tratați ca frați sau surori. Dacă au sentimente pozitive față de credința în Dumnezeu sau pot depune eforturi și sunt dispuși să muncească, sunt cel mult prieteni ai bisericii și nu pot fi considerați frați sau surori. Așadar, chiar dacă își iau un nou nume, cum ar fi „Supunere” sau „Sinceritate”, tot n-ar trebui să-i numești frate sau soră – este suficient să le spui pe noul nume. De ce? Pentru că astfel de oameni nu se ridică la nivelul fraților sau surorilor. Înțelegeți acum? (Da.) Aveți acum principiile pentru a trata astfel de oameni, nu-i așa? (Da.) Aici se încheie părtășia de astăzi. La revedere!

29 iunie 2024