I. Sunt capabili în orice moment să plece

A noua manifestare constă în faptul că „sunt capabili în orice moment să plece”. Persoanele de acest tip care sunt capabile în orice moment să plece din casa lui Dumnezeu nu sunt persoane care pleacă doar când întâmpină o situație specială sau când se confruntă cu un mare dezastru, peste ceea ce poate suporta o persoană obișnuită, depășindu-și limitele. În schimb, sunt capabile în orice moment să plece – chiar și o mică problemă le poate determina să plece; chiar și o mică problemă le poate face să nu mai vrea să-și îndeplinească datoria, să nu mai vrea să creadă în Dumnezeu și să-și dorească să plece din casa lui Dumnezeu. Persoanele de acest tip sunt și o mare bătaie de cap. La suprafață pot părea puțin mai bune decât oamenii care sunt iude, dar sunt în stare să părăsească oricând și oriunde casa lui Dumnezeu. Nu se știe dacă sunt sau nu capabile să-și vândă frații și surorile. Credeți că persoanele de acest tip sunt de încredere? (Nu.) Au așadar principii în modul lor de comportament? Au o bază în credința lor în Dumnezeu? (Nu.) Dau vreun semn al unei credințe adevărate? (Nu.) Atunci ce fel de persoane sunt? (Neîncrezătoare.) Ele cred în Dumnezeu și își îndeplinesc datoria de parcă totul ar fi o glumă. Seamănă cu cineva care nu se ocupă de sarcinile care-i revin, care iese să cumpere niște sos de soia și, văzând acrobați sau artiști stradali care creează o atmosferă animată, este cuprins de entuziasm și uită să cumpere sosul de soia, ajungând să întârzie treburile care-i revin. Oamenii de acest fel nu se atașează de nimic mult timp; nu au tragere de inimă și sunt nestatornici. Credința lor în Dumnezeu se bazează și pe interesul lor – ei simt că este destul de distractiv să creadă în Dumnezeu, dar, la un moment dat, când își pierd interesul, pleacă imediat, fără nicio ezitare. Unii care pleacă intră imediat în afaceri, alții urmează o carieră de funcționar, unii intră în relații romantice și se pregătesc de căsătorie, iar alții care-și doresc să se îmbogățească rapid se duc direct la cazinou. Se spune că, dacă nu vezi pe cineva timp de trei zile, ar trebui să-l privești cu alți ochi. În cazul celor care sunt capabili să părăsească în orice moment casa lui Dumnezeu, dacă nu-i vezi o singură zi, când îi întâlnești din nou sunt complet diferiți. Ieri încă se îmbrăcau decent și adecvat, părând manierați și prezentabili. Chiar se rugau lui Dumnezeu, cu lacrimi șiroindu-le pe față, spunând că vor să-și dedice tinerețea și să-și verse sângele pentru Dumnezeu, să moară pentru Dumnezeu, să fie loiali până la moarte și să intre în Împărăție. Strigau astfel de sloganuri mărețe, dar, la scurt timp după aceea, au plecat la cazinou. Ieri erau fericiți să-și îndeplinească datoria și, în timpul adunării, citeau cuvintele lui Dumnezeu cu o față luminoasă și debordând de entuziasm, fiind atât de mișcați, încât se tânguiau cu ochii plini de lacrimi. Cum se face, așadar, că azi au fugit la cazinou? Au jucat până târziu în noapte, nedorindu-și să meargă acasă, distrându-se din plin și debordând de entuziasm. Ieri încă participau la adunări, dar azi au fugit la cazinou – așadar, care manifestare îi reprezintă cu adevărat? (Aceasta din urmă îi reprezintă cu adevărat.) Dacă cineva nu înțelege adevărul, chiar nu-și poate da seama cum anume este această persoană. Cele două manifestări, atât înainte, cât și după, sunt de fapt prezentate de aceeași persoană – cum se face atunci că par a fi afișate de două persoane diferite? Majoritatea oamenilor nu pot vedea adevărata față a unei astfel de persoane. Vezi că, fiind credincioasă în Dumnezeu, aceasta participă adesea la adunări, nu face rău și este destul de capabilă să îndure greutăți și să plătească un preț pentru a-și îndeplini datoria. Când stă în fața computerului, este concentrată și sârguincioasă, muncind din greu și străduindu-se din toată inima. Ai crede că, în calitate de credincioasă în Dumnezeu, n-ar trebui să joace Mahjong, nu-i așa? Dar după o singură zi în care nu o vezi, a fugit la sala de Mahjong sau la cazinou ca să joace jocuri de noroc. Și este o jucătoare excelentă de Mahjong – nu arată deloc ca o persoană care crede în Dumnezeu! Te-a zăpăcit total – este cineva care crede în Dumnezeu sau o non-credincioasă care joacă Mahjong? Cum poate schimba rolurile atât de repede? Când crede în Dumnezeu, Îl are atunci pe Dumnezeu în inima sa? (Nu.) Crede în Dumnezeu doar ca să se distreze și să-și omoare timpul, pentru a vedea ce înseamnă credința în Dumnezeu și dacă îi poate aduce fericire în viață. Dacă nu este fericită, este capabilă să plece în orice moment. Nu a intenționat niciodată să creadă toată viața și, cu siguranță, nu a intenționat niciodată să-și facă datoria și să-L urmeze pe Dumnezeu toată viața. Ce a intenționat, așadar? În mintea ei, dacă este să creadă cu adevărat în Dumnezeu, atunci cel puțin nu trebuie să-i afecteze capacitatea de a se distra, nu trebuie să implice realizarea niciunei lucrări și trebuie să garanteze totuși că poate duce o viață fericită. Dacă trebuie să citească în fiecare zi cuvintele lui Dumnezeu și să aibă părtășie despre adevăr, atunci nu va fi interesată sau fericită. Odată ce se satură, va părăsi biserica și va fugi înapoi în lume. Persoana respectivă gândește următoarele: „Viața nu-i ușoară, așa că oamenii n-ar trebui să se poarte urât cu ei înșiși. Trebuie să fim stăpânii propriului destin și să nu ne maltratăm trupul. Trebuie să ne asigurăm că suntem fericiți în fiecare zi – aceasta e singura modalitate de a trăi liber. N-ar trebui să credem cu încăpățânare în dumnezeu. Privește cât de relaxat sunt! Oriunde există fericire, acolo mă duc. Dacă nu sunt fericit, voi pleca. De ce să-mi creez singur disconfort? Capacitatea de a pleca în orice moment este cel mai înalt crez al meu pentru felul în care mă comport, fiind un «credincios cu spirit liber» – un astfel de mod de viață este atât de confortabil și lipsit de griji!” Ce fel de „poezii” recită adesea oamenii de acest fel? „Nu mă întreba de unde vin, orașul meu natal este departe.” Ce altceva recită altminteri? „De ce să nu trăiești liber măcar o dată?” Când simt că este plictisitor sau nu mai este distractiv, pleacă repede, gândindu-se: „De ce să rămâi într-un singur loc când sunt atâtea de văzut în lume?” Ce altă zicală faimoasă folosesc? „De ce să renunți la o pădure întreagă de dragul unui singur copac?” Ce credeți: au credință adevărată oamenii de acest fel? (Nu, sunt neîncrezători.) Când vine vorba de neîncrezători, întrucât spunem că toate problemele lor sunt probleme ale umanității, atunci ce anume este în neregulă cu umanitatea unor asemenea oameni? Credeți că oamenii de acest fel s-au gândit vreodată la întrebări precum modul în care ar trebui să se comporte, pe ce cale ar trebui să meargă sau ce fel de perspectivă asupra vieții și ce valori ar trebui să aibă în timp ce trăiesc? (Nu.) Așadar, care este problema cu umanitatea acestui tip de persoană? (Acest tip de persoană nu are conștiința și rațiunea umanității normale; nu se gândește la astfel de întrebări.) Acest lucru este sigur. În plus, pentru a vorbi exact, persoanele de acest fel nu au suflet; sunt doar cadavre umblătoare. Nu au cerințe proprii în ceea ce privește comportamentul sau calea pe care ar trebui să meargă, nici nu se gândesc la aceste lucruri. Motivul pentru care nu se gândesc la aceste lucruri este că, deși au la exterior înfățișarea unui om, esența lor este de fapt cea a unui cadavru umblător, a unui înveliș gol. Indivizii de acest fel au o atitudine de a pluti doar în derivă prin viață când vine vorba de chestiuni legate de viața omenească și de supraviețuire. Pentru a fi mai preciși, „a pluti în derivă prin viață” înseamnă doar a orbecăi și a aștepta moartea, neînvățând și rămânând ignoranți, petrecându-și zilele mâncând, bând și distrându-se. Ei merg oriunde există fericire și orice îi face să se simtă fericiți, voioși și confortabili în trup, asta vor face. Dar vor evita și vor păstra distanța față de orice le provoacă suferință trupului sau le aduce durere lăuntrică; pur și simplu nu vor ca trupul lor să îndure greutăți. Cu toate acestea, există unii oameni care experimentează viața prin îndurarea greutăților. Sau, prin faptul că parcurg și experimentează diverse lucruri, fac în așa fel încât viața lor să nu fie goală și să poată câștiga ceva din ea. În cele din urmă, ajung la o concluzie în privința căii pe care ar trebui să meargă și a tipului de persoană care ar trebui să fie. Aceștia dobândesc multe prin intermediul experiențelor de viață. În primul rând, sunt capabili să vadă adevărata față a anumitor oameni; în plus, pot concluziona ce principii și metode ar trebui să folosească cineva pentru a trata diverse persoane, evenimente și lucruri și cum ar trebui să-și trăiască întreaga viață. Indiferent dacă ceea ce concluzionează ei în cele din urmă se aliniază la adevăr sau este contrar adevărului, cel puțin s-au gândit la asta. Pe de altă parte, cei care sunt capabili să părăsească în orice moment casa lui Dumnezeu nu au niciun interes să urmărească adevărul sau să-și facă datoria în credința lor în Dumnezeu. Ei caută mereu oportunități de a-și satisface dorințele desfrânate și preferințele și nu vor niciodată să deprindă cu sârguință o competență profesională în îndeplinirea datoriei lor, să-și facă bine datoria sau să trăiască o viață plină de sens. Vor doar să fie asemenea non-credincioșilor, fericiți și voioși în fiecare zi. Astfel, oriunde merg, caută distracție și amuzament, doar pentru a-și satisface interesele și curiozitatea. Dacă sunt nevoiți să facă neîntrerupt o singură datorie, își pierd interesul și nu mai au motivația să o facă în continuare. La oamenii de acest fel, atitudinea față de viață este doar să orbecăie. La suprafață, pare că trăiesc foarte liber și relaxat, fără să se agite din cauza lucrurilor. Par veseli și lipsiți de griji în fiecare zi, capabili să se adapteze circumstanțelor oriunde merg. Unii par chiar neafectați și neîngrădiți de obiceiurile lumești sau de convențiile relațiilor umane, dând impresia la exterior că sunt extraordinari și mai presus decât mulțimea obișnuită. Dar, de fapt, esența lor este aceea a unui cadavru umblător, a unui obiect fără suflet. Cei care cred în Dumnezeu, dar sunt capabili să părăsească în orice moment biserica, nu se țin niciodată mult timp de ceea ce fac – pot păstra doar un entuziasm temporar. Dar oamenii care au conștiință și rațiune sunt diferiți. Indiferent ce datorie realizează, o învață cu seriozitate și se străduiesc să o facă bine. Sunt în stare să realizeze ceva și să creeze o oarecare valoare. În primul rând, sunt capabili să câștige recunoașterea celor din jur și, totodată, se pot simți încrezători în sinea lor, văzând că sunt capabili să realizeze ceva și sunt oameni utili, nu lipsiți de valoare. Acesta este minimul pe care îl poate dobândi o persoană care are conștiința și rațiunea umanității normale. Dar cei care plutesc în derivă prin viață nu se gândesc niciodată la aceste lucruri. Oriunde ar merge, nu fac decât să mănânce, să bea și să se distreze. La exterior poate părea că trăiesc foarte liber și în largul lor, dar, de fapt, asemenea oameni nu au niciun gând în mintea lor. Nu sunt niciodată serioși în ceea ce fac; sunt mereu grăbiți și motivați de un entuziasm de scurtă durată, fără să realizeze vreodată ceva. Vor să orbecăie toată viața lor și, oriunde ar merge, au aceeași atitudine – nici măcar credința lor în Dumnezeu nu constituie o excepție. Poți vedea că, într-o anumită perioadă, pare că sunt destul de serioși în ceea ce privește realizarea datoriei lor și sunt capabili să îndure greutăți și să plătească un preț, dar, indiferent cine le subliniază problemele sau le spune cum să facă lucrurile, nu iau niciodată în serios și nu acceptă deloc adevărul. Pur și simplu fac lucrurile după bunul plac – atât timp cât sunt fericiți, este în regulă pentru ei. Dacă nu sunt fericiți, pleacă să se distreze, fără să asculte sfatul nimănui. În inimile lor, se gândesc: „Oricum nu am intenționat niciodată să cred în dumnezeu pe termen lung.” Dacă cineva îi emondează, sunt în stare să plece imediat. Aceasta este una dintre manifestările oamenilor care sunt capabili în orice moment să părăsească biserica.

Cei care sunt capabili să părăsească în orice moment biserica au alt tip de manifestare. Unii oameni – indiferent de câți ani cred în Dumnezeu, indiferent dacă par să aibă o bază și indiferent ce datorie au îndeplinit anterior – odată ce se confruntă cu o situație specială, care le implică interesele personale, pot să dispară dintr-odată. Ceilalți pot să piardă în orice moment contactul cu ei și să nu-i mai vadă în biserică, fără să aibă habar ce se întâmplă cu ei. Unii oameni, când întâlnesc pe cineva de sex opus care încearcă să-i seducă, nu-și mai fac datoria și pleacă la întâlniri, devenind imposibil de contactat. Există și cei ai căror copii au ajuns la vârsta căsătoriei și devin ocupați cu pregătirile pentru căsătoria copiilor lor, fără să-și mai facă datoria sau să participe la adunări. Nu primesc pe nimeni, indiferent cine îi caută. Unele persoane, când părinții, soțul sau soția lor sunt bolnavi și internați în spital, când se întâmplă ceva important sau intervine un dezastru neașteptat acasă – dacă sunt credincioși adevărați în Dumnezeu – vor da o explicație, spunând: „Au existat recent niște probleme acasă de care trebuie să mă ocup, așa că nu pot participa la adunări. Trebuie să cer un concediu și, dacă puteți găsi pe cineva potrivit, vă rog să-i cereți să-mi preia temporar datoria fără întârziere.” Vor da măcar o înștiințare și o explicație. Dar cei care sunt capabili să părăsească în orice moment biserica întrerup contactul cu aceasta fără să spună un cuvânt și, indiferent cum ar încerca frații și surorile, nu pot lua legătura cu ei. Problema nu este că nu au mijloacele de a fi contactați – s-ar putea lua legătura cu ei prin orice metodă – dar pur și simplu nu vor să intre în contact sau să le răspundă fraților și surorilor. Spun următoarele: „De ce ar trebui să iau legătura cu tine? Îmi fac datoria în mod voluntar; nu sunt plătit pentru asta. Dacă vreau să plec, voi pleca! Dacă se întâmplă ceva acasă, este treaba mea personală. Nu sunt obligat să te informez și n-ai niciun drept să afli!” Unii oameni pleacă timp de o lună sau două și apoi se întorc să dea raportul fără să se simtă măcar jenați, comportându-se ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Alții pleacă doi sau trei ani și sunt imposibil de găsit. Oamenii din biserică, necunoscând situația, consideră că, întrucât această persoană crede în Dumnezeu de mulți ani, este imposibil să părăsească biserica. Aceștia presupun că s-a întâmplat ceva neașteptat și sunt îngrijorați că persoana respectivă a fost arestată de PCC. În realitate, se întâmplă doar că persoana nu mai vrea să creadă în Dumnezeu și a plecat fără să-i anunțe pe frați și surori. Unii pleacă vreo zece zile și apoi se întorc; aceasta nu înseamnă că au încetat să creadă. Unii oameni pleacă și lipsesc apoi doi sau trei ani – ați spune că au încetat să mai creadă? (Da.) Într-adevăr, au încetat să mai creadă și ar trebui să fie înlăturați. Aceasta nu este o plecare obișnuită; au încetat să creadă. Dintr-o perspectivă umană, se spune că nu mai cred. Cum vede Dumnezeu acest lucru? În ochii Lui, acest lucru se numește a-L tăgădui pe Dumnezeu, a nu-L urma și a-L respinge pe Dumnezeu. Dar, din perspectiva lor, aceștia cred: „Nu l-am respins pe dumnezeu; încă mai cred în dumnezeu în inima mea!” Vezi? Se debarasează cu ușurință. Mai sunt și alții care nu mai participă la adunări și nu-și mai îndeplinesc datoria doar pentru că sunt într-o dispoziție proastă sau sunt supărați în sinea lor, deoarece cred că este prea greu și obositor să-și îndeplinească datoria sau pentru că au fost emondați puțin. Aceștia pleacă fără să dea măcar o explicație despre lucrarea de care se ocupau, spunând: „Nimeni să nu mă contacteze! Nu sunt fericit și nu mai vreau să cred!” Când se supără, poate dura vreun an. Temperamentul lor este cu adevărat ieșit din comun – nu pot să-și vină în fire vreun an! Unii oameni își asumă lucrarea conducătorilor și lucrătorilor din biserică, dar nu doar că nu reușesc să facă lucrarea bine, ci comit și fapte rele în mod nechibzuit, provocând perturbări și tulburări în lucrarea bisericii. Mai târziu, frații și surorile nu-i aleg și, în plus, îi discern și îi dau în vileag în timpul părtășiei. Așa că încep să se gândească: „Este aceasta o sesiune de critică împotriva mea? Pur și simplu n-am făcut lucrarea bine, chiar e așa mare lucru? De ce au părtășie și mă dau în vileag așa? În toți anii mei, n-am suferit niciodată o asemenea nedreptate! Înainte să cred în dumnezeu, eu eram mereu cel care îi mustra pe alții; nimeni nu m-a mustrat vreodată. Când am îndurat vreodată o asemenea greutate înainte? Vă luați cu toții de mine, făcându-mă să mă simt umilit. Nu voi mai crede!” Pur și simplu, încetează să mai creadă. Cei care spun asta nu sunt doar oameni tineri – unii dintre ei cred în Dumnezeu de opt sau zece ani și au patruzeci sau cincizeci de ani, dar pot spune și asemenea lucruri când sunt nemulțumiți. Au astfel de oameni un loc pentru Dumnezeu în inimile lor? Consideră ei credința în Dumnezeu drept cel mai important lucru din viață? Este normal să te simți puțin negativ și slab când ești emondat sau când te confrunți cu dezastre sau eșecuri, dar aceste lucruri nu ar trebui să te facă să nu crezi în Dumnezeu. Astfel de oameni nu cred cu sinceritate în Dumnezeu. Cei care cred cu sinceritate în Dumnezeu pot stărui în credința lor chiar și atunci când sunt arestați și persecutați – doar aceștia sunt oameni care au mărturie. Unii oameni, când se confruntă puțin cu un dezastru natural, dacă frații și surorile fie nu știu acest lucru, fie află cam târziu și nu-i ajută la timp, încep să se gândească: „Mă confrunt cu dificultăți și nimeni nu-mi acordă atenție, deci se uită de sus la mine! Este inutil să cred în dumnezeu. Nu voi mai crede!” Pot înceta să creadă în Dumnezeu doar din cauza unei chestiuni atât de mărunte. Aceasta este una dintre manifestările oamenilor care sunt capabili în orice moment să părăsească biserica.

Există o altă situație pentru cei care sunt capabili în orice moment să părăsească biserica. PCC, pentru a-i câștiga de partea sa, le oferă o slujbă bună, spunându-le: „Nu câștigi nimic crezând în dumnezeu. Ce perspective ai putea să ai? Ți-am găsit un post la o companie străină cu un salariu lunar mare, beneficii bune și asigurare de muncă. Nu ai niciun viitor crezând în dumnezeu; mai bine muncești, câștigi bani și trăiești o viață bună.” În cele din urmă, aceștia părăsesc biserica și merg la muncă. Cineva spune: „Ieri, această persoană încă își îndeplinea datoria în biserică. De ce și-a făcut bagajele și a plecat astăzi?” Aceștia se duc să muncească și să câștige bani; nu mai cred în Dumnezeu. Pleacă fără să spună un cuvânt și, de atunci înainte, merg pe o cale separată de frați și surori, devenind oameni care merg pe alt drum. Vor să urmărească faima și câștigul, să se ridice la înălțime și să iasă în evidență și nu mai cred în Dumnezeu. Există și oameni care, în timp ce predică Evanghelia, întâlnesc pe cineva de care le place, încep o relație și pleacă să-și trăiască viața împreună. Nu doar că nu-și mai fac datoria, dar chiar încetează să mai creadă în Dumnezeu. Acasă, părinții lor încă nu știu, crezând că aceștia își fac datoria în casa lui Dumnezeu. De fapt, ei au dispărut cu mult timp în urmă – cine știe: poate chiar au avut copii până acum. Îndeplinirea datoriei este foarte importantă, dar ei pot să abandoneze chiar și o astfel de lucrare esențială cum este predicarea Evangheliei. Când întâlnesc pe cineva de care le place sau pe cineva căruia îi place de ei, câteva cuvinte simple, seducătoare și ispititoare de la acea persoană sunt suficiente pentru a-i atrage. Sunt foarte frivoli și neglijenți, capabili să-L părăsească și să-L trădeze pe Dumnezeu oricând și oriunde. Indiferent de câți ani cred astfel de oameni în Dumnezeu sau câte predici au ascultat, tot nu înțeleg nicio fărâmă de adevăr. Pentru ei, credința în Dumnezeu pur și simplu nu este importantă și nici îndeplinirea datoriei lor nu contează – ei simt că nu au de ales decât să facă aceste lucruri de dragul de a obține binecuvântări. De îndată ce intervine o problemă personală sau de familie, sunt capabili să plece într-o clipă. Când se confruntă puțin cu un dezastru natural, pot înceta pur și simplu să mai creadă. Orice poate interveni în credința lor în Dumnezeu; orice problemă îi poate determina să devină negativi și să renunțe la datoria lor. Ce fel de oameni sunt? Merită cu adevărat să reflectăm profund la această întrebare!