Standardele și bazele pentru discernerea diverselor tipuri de oameni răi

II. Pe baza umanității cuiva

Ne continuăm părtășia despre cea de-a paisprezecea responsabilitate a conducătorilor și lucrătorilor: „Discerneți prompt și apoi îndepărtați sau excludeți toate tipurile de oameni răi și antihriștii”. Standardele pentru discernerea tuturor tipurilor de oameni răi sunt împărțite în trei categorii principale. Am avut anterior părtășie despre scopul credinței în Dumnezeu a unei persoane și apoi am trecut la umanitatea ei. În ceea ce privește umanitatea, am clasificat, de asemenea, multe manifestări diferite. Care sunt manifestările despre care am avut deja părtășie? Citiți-le. (Al doilea aspect privind discernerea tuturor tipurilor de oameni răi se referă la umanitatea lor. În primul rând, iubesc să denatureze faptele și falsitățile; în al doilea rând, iubesc să profite; în al treilea rând, sunt deșănțați și neînfrânați; în al patrulea rând, sunt înclinați spre răzbunare; în al cincilea rând, sunt incapabili să-și măsoare cuvintele.) Am avut părtășie până la al cincilea punct, referitor la incapacitatea de a-și măsura cuvintele. Indiferent dacă avem părtășie despre manifestările concrete ale umanității sau ale altor lucruri, așa cum am spus, acest lucru va avea un efect diferit asupra unor tipuri diferite de oameni. Cei care urmăresc adevărul, după ce ascultă, se vor concentra asupra examinării propriei persoane; se vor evalua în raport cu părtășia Mea și vor avea o intrare proactivă și pozitivă. Pe de altă parte, cei care nu urmăresc adevărul, cum sunt muncitorii, doar vor asculta și atâta tot. Ei nu pun la suflet și nici nu ascultă cu toată inima. Uneori pot chiar să adoarmă în timp ce ascultă predici. Nu le pot asimila și chiar se gândesc: „La ce bun să ascult aceste chestiuni banale? E o pierdere de timp – nici măcar nu mi-am terminat lucrarea actuală!” Sunt mereu preocupați de muncile care necesită trudă. Sunt deosebit de entuziaști și devotați față de trudă, dând dovadă de loialitate, dar pur și simplu nu-și pot aduna energia pentru chestiunile care implică adevărul. Aceasta dezvăluie clar că asemenea oameni nu sunt interesați de adevăr; se mulțumesc doar cu truda. Există un alt grup de oameni care păstrează aceeași atitudine, indiferent cum are casa lui Dumnezeu părtășie despre adevăr: „Sunt doar potrivnic și ostil. Chiar dacă îmi subliniezi problemele și îmi dai în vileag manifestările, dezvăluirile și firile, tot nu voi acorda atenție și nu voi lua acest lucru în serios. Și ce dacă știu alții că sunt dat în vileag?” Pur și simplu continuă să sfideze și să se opună cu nerușinare, ceea ce este irecuperabil. Cu toate acestea, manifestările diferitelor tipuri de oameni se pot diferenția. Adevărul – pentru cei care îl urmăresc, pentru cei care sunt dispuși să trudească, dar nu-l iubesc, sau pentru cei care sunt dezgustați și scârbiți de adevăr – este ca o sabie cu două tăișuri, o piatră de încercare. Poate măsura atitudinea oamenilor față de adevăr și, de asemenea, calea pe care merg.

F. Sunt iraționali și problematici în mod intenționat și nimeni nu îndrăznește să-i provoace

Am avut părtășie anterior despre discernerea celor cinci manifestări ale diverșilor oameni răi. Astăzi continuăm părtășia cu cea de-a șasea manifestare. Cea de-a șasea este și o manifestare a unui tip de persoană rea sau, mai bine spus, chiar dacă oamenii nu consideră că acest tip este rău, toți îl displac totuși. De ce? Pentru că acestor oameni le lipsesc conștiința și rațiunea, le lipsește umanitatea normală, iar interacțiunile cu ei sunt deosebit de problematice și dificile, provocând repulsie. Care sunt manifestările specifice ale acestor oameni? Sunt iraționali și problematici în mod intenționat și nimeni nu îndrăznește să-i provoace. Există astfel de oameni în biserică? Deși nu sunt mulți, aceștia există cu siguranță. Și care sunt manifestările lor specifice? În circumstanțe tipice, acești oameni își pot îndeplini în mod normal îndatoririle și pot interacționa cu alții destul de normal; nu vei vedea o fire malițioasă la ei. Când acțiunile lor se împotrivesc însă adevărurilor-principii, iar ei sunt emondați, vor exploda de furie, respingând complet adevărul, în timp ce-și găsesc scuze pe baza unor sofisme. Îți dai brusc seama că sunt ca niște arici acoperiți de țepi, niște tigri care nu pot fi atinși. Te gândești: „Am interacționat cu această persoană atât de mult timp, crezând că are o umanitate bună, înțelegătoare, că poți vorbi ușor cu ea și că poate accepta adevărul. Nu mă așteptam să fie irațională și problematică în mod intenționat. Pe viitor trebuie să fiu mai atent în interacțiunile mele cu ea, să reduc la minimum contactul dacă nu este necesar și să păstrez distanța ca să nu o provoc.” Ați văzut astfel de oameni care sunt iraționali și problematici în mod intenționat? În general, cei care îi înțeleg știu cât de redutabili sunt și le vorbesc cu deosebită politețe și precauție. În special atunci când le vorbești nu poți în niciun caz să-i rănești; în caz contrar, vei avea necazuri la nesfârșit cu ei. Unii spun: „Cine anume sunt acești oameni neciopliți? Nu i-am întâlnit încă.” În acest caz, chiar trebuie să vorbim despre aceasta. De exemplu, în timp ce frații și surorile au părtășie despre experiențele lor, când unii își menționează stările corupte sau dificultățile personale, alții vor empatiza în mod inevitabil, deoarece au avut experiențe sau sentimente similare. Este ceva destul de normal. După ce ascultă, cineva s-ar putea gândi: „Și eu am avut astfel de experiențe, așa că hai să avem părtășie împreună despre acest subiect. Vreau să aud cum ai trecut prin asta. Dacă părtășia ta are lumină și se referă la o problemă pe care o am, atunci o voi accepta și voi practica în conformitate cu experiențele și calea ta pentru a vedea care vor fi rezultatele.” Există un singur tip de indivizi care, auzind părtășia altora despre cunoașterea de sine și dezvăluirea propriei corupții și urâțenii, cred că aceasta îi dă în vileag și îi judecă în mod indirect și nu se pot abține să nu dea cu pumnul în masă, izbucnind furioși: „Cine nu are corupție? Cine trăiește într-un vid? Din câte văd eu, corupția voastră este chiar mai rea decât a mea! Ce calificări aveți cu toții ca să mă vizați, să mă dați în vileag? După părerea mea, vreți doar să-mi faceți greutăți, să mă excludeți! Nu este doar din cauză că vin de la țară și nu pot rosti cuvinte plăcute ca să vă măgulesc pe toți? Nu este din cauză că nu sunt la fel de educat ca voi? Nici dumnezeu nu mă privește cu dispreț, deci ce vă dă vouă dreptul să mă disprețuiți?” Alții spun: „Aceasta e o părtășie normală, nu te vizează pe tine. Nu sunt la fel firile corupte ale tuturor? Când cineva are părtășie despre un subiect și își menționează propria stare coruptă, alții se vor găsi în mod inevitabil în stări similare. Dacă simți că ai aceeași stare, poți să ai și tu părtășie despre experiențele tale.” Persoana respectivă răspunde: „Chiar așa? Aș putea tolera o astfel de părtășie de la o singură persoană, dar de ce vă adunați voi doi sau trei ca să mă hărțuiți? Credeți că sunt ușor de intimidat?” Nu cumva cuvintele sale devin tot mai scandaloase cu cât vorbește mai mult? (Ba da.) Au astfel de oameni rațiune când spun aceste cuvinte? (Nu.) În cazul în care chiar crezi că subiectul părtășiei altora te vizează pe tine, poți să discuți sau să ai părtășie despre acest subiect; întreabă direct dacă te vizează, în loc să aduci în discuție trecutul tău de fermier, nivelul mai mic de educație sau faptul că oamenii te disprețuiesc. Ce rost are să spui acele lucruri? Nu bați câmpii despre bine și rău? Nu înseamnă că ești irațional și problematic în mod intenționat? (Ba da.) Nu credeți că astfel de oameni sunt îngrozitori? (Ba da.) După ce face o astfel de scenă, toți știu ce fel de om este și, când au părtășie la adunările viitoare, sunt mereu nevoiți să vorbească cu grijă și să-i studieze expresiile. Dacă expresia lui devine mohorâtă, ceilalți încep să ezite să vorbească și toți se simt reprimați în timpul părtășiei de la adunări. Nu sunt acestea constrângerea și tulburarea cauzate de faptul că este irațional și problematic în mod intenționat? (Ba da.) Cei care sunt iraționali și problematici în mod intenționat nu au pic de rațiune; astfel de indivizi nu vor accepta adevărul și nu pot fi în niciun caz mântuiți.

Acest tip de individ care este irațional și problematic în mod intenționat are o altă manifestare. Unii oameni spun mereu în timpul adunărilor: „Nu mai pot să acționez superficial. Trebuie să mă axez pe practicarea adevărului; trebuie să urmăresc desăvârșirea. Mă străduiesc în mod firesc să excelez. Orice fac trebuie făcut bine.” Ei spun cuvinte frumoase, dar, în realitate, continuă să acționeze superficial când își fac datoria, iar datoria pe care o îndeplinesc are multe probleme, fiind departe de a obține efectul de a aduce mărturie pentru Dumnezeu. Când conducătorii evidențiază problemele din felul în care își îndeplinesc datoria și îi emondează, aceștia se enervează imediat, spunând: „Știam eu. Mă judecați cu toții pe la spate, spunând că am competențe profesionale slabe. Nu doar mă disprețuiți cu toții? A fost doar o mică greșeală, atâta tot. Chiar e nevoie să mă emondezi așa? În plus, cine nu face greșeli? Spui că acționez superficial – nu ai fost și tu înainte superficial în lucrarea ta? Ești calificat să mă critici? Fără cooperarea mea, care dintre voi ar putea să-și asume această lucrare?” Ce părere aveți despre asemenea oameni? Indiferent ce fac, nu le permit altora să le arate deficiențele sau să ofere sugestii; nu acceptă nici măcar o emondare justificată. Indiferent cine vorbește, ei se ridică împotriva lor și li se opun, rostind cuvinte iraționale, spunând chiar că sunt disprețuiți sau că sunt hărțuiți fiindcă sunt singuri și lipsiți de putere sau alte lucruri de acest fel. Nu înseamnă că sunt nestăpâniți, iraționali și problematici în mod intenționat? Ba chiar sunt unii care, după ce sunt emondați, își abandonează datoria: „Nu voi mai face această lucrare. Dacă puteți să o faceți, n-aveți decât. Atunci voi vedea dacă mai puteți să continuați lucrarea fără mine!” Frații și surorile încearcă să-i convingă, dar nu ascultă. Refuză să accepte chiar și atunci când conducătorii și lucrătorii au părtășie despre adevăr cu ei; încep să-și dea aere și își abandonează datoria. În timpul adunărilor se îmbufnează, nici nu citesc cuvintele lui Dumnezeu și nici nu au părtășie, fiind mereu ultimii care ajung și primii care pleacă. Când pleacă, merg cu pași apăsați și trântesc ușa, iar cei mai mulți oameni nu știu cum să se înțeleagă cu ei. Când li se întâmplă lucruri unor astfel de oameni, debitează argumente ridicole și prostii; devin de nestăpânit și chiar aruncă lucruri, devenind irezonabili. Unii au manifestări chiar mai grave: dacă frații și surorile nu-i salută, devin nemulțumiți și profită de ocazie în timpul adunărilor pentru a plânge: „Știu că mă disprețuiți cu toții. În timpul adunărilor vă concentrați doar la părtășia despre cuvintele lui dumnezeu și la discuțiile despre ceea ce înțelegeți pe baza experiențelor voastre. Nimănui nu-i pasă de mine, nimeni nu-mi zâmbește și nimeni nu mă conduce când plec. Ce fel de credincioși sunteți? Vă lipsește cu adevărat umanitatea!” Fac astfel de crize în biserică. Se înfurie chiar și din cauza unor chestiuni banale, dând frâu liber la toate nemulțumirile acumulate. În mod clar, își dezvăluie propria fire coruptă, dar nici nu reflectă asupra lor, nici nu se cunosc pe ei înșiși și nu au nicio dorință de a urmări schimbarea sau adevărul. În schimb, caută probleme la alții, găsind diverse scuze pentru a-și echilibra propriul psihic – și, în timp ce fac asta, caută ocazii de a-și vărsa nemulțumirile. Mai important, scopul lor este de a se face observați și temuți de mai mulți oameni, astfel încât să câștige un dram de prestigiu și atenție în rândul oamenilor. Astfel de oameni sunt atât de problematici! Orice ar spune, nimeni nu îndrăznește să-i refuze, nimeni nu îndrăznește să-i evalueze cu ușurință și nimeni nu îndrăznește să se destăinuie și să aibă părtășie cu ei. Chiar dacă se observă unele defecte și firi corupte la ei, nimeni nu îndrăznește să le scoată în evidență. În timpul adunărilor, când au părtășie despre experiențele personale și despre modul în care înțeleg cuvintele lui Dumnezeu, toți evită cu grijă „cuibul de viespi” care sunt acești indivizi, temându-se să nu-i provoace și să nu creeze necazuri. Unii oameni se descarcă în timpul adunărilor după ce simt că sunt tratați rău sau după ce se confruntă cu neplăceri acasă sau la serviciu. În mod clar, își varsă nemulțumirile asupra fraților și surorilor, transformându-i în sacul lor de box. Când sunt supărați, debitează argumente ridicole, plâng și fac crize. Cine ar îndrăzni atunci să aibă părtășie despre adevăr cu ei? Dacă cineva are părtășie cu ei și se întâmplă ca un cuvânt să atingă un punct sensibil, vor amenința cu sinuciderea. Aceasta va fi și mai problematic. Cu asemenea oameni, părtășia normală nu funcționează; conversația normală nu funcționează; să fii prea cald sau prea rece nu funcționează; să-i eviți nu funcționează; să te apropii prea tare nu funcționează; iar dacă frații și surorile nu-și exprimă fericirea în mod egal cu fericirea lor, nu funcționează; și când acești oameni întâmpină unele dificultăți, dacă frații și surorile nu le pot egala suferința, nici asta nu funcționează. Nimic nu funcționează cu ei. Orice acțiune îi poate supăra și enerva. Indiferent cum sunt tratați, nu sunt niciodată mulțumiți. Chiar și predicile Mele și părtășia Mea despre stările anumitor oameni îi pot provoca. Cum îi provoacă? Se gândesc: „Nu mă dă acest lucru în vileag? Nici măcar n-ai interacționat cu mine și nu ți-am spus nimic despre ce am făcut în privat. Cum ai putea să știi? Sigur există un turnător. Trebuie să aflu cine a fost în contact cu tine, cine m-a turnat, cine m-a raportat; nu voi ignora asta!” Indivizii de acest tip, iraționali și problematici în mod intenționat, pot avea gânduri denaturate despre orice și nu sunt capabili să trateze nimic corect. Sunt lipsiți de orice rațiune! Raționalitatea este departe de ei și cu atât mai puțin pot accepta adevărul. Nu aduc nici un beneficiu dacă rămân în biserică, provoacă doar daune. Sunt doar o piedică, o povară de care ar trebui să ne eliberăm rapid; ar trebui înlăturați imediat!

În China, credința în Dumnezeu conduce la oprimare și persecuție din partea marelui balaur roșu și foarte mulți oameni sunt hăituiți și nu pot merge acasă. Cu toate acestea, când sunt persecutați și nu se pot întoarce acasă, unii cred că au câștigat un merit sau o calificare. Ei locuiesc cu familii gazdă și nu doar că au oameni care îi servesc – dacă ceva nu se conformează întru totul dorințelor lor sau dacă începe să le fie dor de casă, se apucă să facă scandal, iar alții trebuie să-i calmeze și să-i tolereze. Nu sunt astfel de indivizi iraționali și problematici în mod intenționat? Foarte mulți oameni sunt persecutați și nu există multe familii gazdă. Frații și surorile îi găzduiesc din dragoste pe cei care nu se pot întoarce acasă. Nu-i lasă să ajungă pe stradă și le dau voie să locuiască în casele lor. Nu este acesta harul lui Dumnezeu? Cu toate acestea, unii nu doar că nu reușesc să aprecieze harul lui Dumnezeu, ci nu reușesc nici să vadă dragostea fraților și a surorilor. În schimb, se simt nedreptățiți și chiar se plâng și sunt nestăpâniți. Condițiile de viață din casele fraților și surorilor sunt, de fapt, ceva mai bune decât în casa lor. Mai ales în ceea ce privește credința în Dumnezeu și îndeplinirea datoriei, este chiar mai bine să stai în casele fraților și surorilor decât în propria casă și să ai frați și surori cu care să cooperezi armonios este mereu mult mai bine decât să fii singur. Deși condițiile de viață din unele regiuni sunt puțin deficitare, tot constituie un nivel mediu de trai. Cel mai important este că pot să trăiască cu frații și surorile, să se adune deseori, să mănânce și să bea din cuvintele lui Dumnezeu, să înțeleagă mai multe adevăruri și să știe care sunt scopurile a ceea ce urmăresc. Așadar, cei care urmăresc adevărul sunt capabili să plătească acel preț și să îndure acea suferință. Majoritatea oamenilor au atitudinea corectă față de acest lucru; sunt capabili să-l accepte din partea lui Dumnezeu, știind că acea suferință merită și că trebuie să o îndure. O pot trata corect. Dar unii oameni iraționali, problematici în mod intenționat și nestăpâniți pur și simplu nu pot înțelege lucrurile în acest fel. Abia dacă tolerează să nu se poată întoarce acasă o săptămână, dar după două săptămâni devin capricioși și, după una sau două luni, devin nestăpâniți, spunând: „De ce familiile voastre pot sta împreună, fericite, iar eu nu mă pot întoarce la a mea? De ce nu am libertate, în timp ce voi toți puteți să veniți și să plecați după bunul plac?” Alții răspund: „Nu este din cauza persecuției marelui balaur roșu? Nu se cuvine să îndurăm o astfel de suferință deoarece Îl urmăm pe Dumnezeu? De ce faci mare caz de această mică suferință? Ținând cont de circumstanțe, ce motive ai să faci mofturi? Dacă alții pot să îndure această suferință, tu de ce nu poți?” Cei care sunt iraționali și problematici în mod intenționat nu vor să sufere deloc. Dacă ar fi prinși și băgați la închisoare, ar deveni cu siguranță iude. Câtă suferință există în a locui cu o familie gazdă? În primul rând, mâncarea este tot potrivită pentru oameni; în al doilea rând, nimeni nu-ți creează neplăceri; și în al treilea rând, nimeni nu te agresează. Problema e doar că nu poți să mergi acasă și să te reunești cu familia ta – iar acea mică suferință este de-a dreptul inacceptabilă pentru oamenii iraționali și problematici în mod intenționat. Când alții au părtășie despre adevăr cu ei, refuză să-l accepte, spunând lucruri precum: „Nu-mi da lecții despre acele doctrine mărețe. Nu înțeleg mai puțin decât tine; știu toate astea! Spune-mi doar: când pot să merg acasă? Când va înceta marele balaur roșu să-mi monitorizeze casa? Când voi putea să merg acasă fără ca marele balaur roșu să mă aresteze? Dacă nu știu când voi putea pleca acasă, aș putea la fel de bine să nu mai trăiesc!” Fac din nou scandal și, în acest răstimp, se așază pe jos, dând din picioare – și, cu cât dau mai mult din picioare, cu atât devin mai furioși, izbucnind în mod nestăpânit, plângând și tânguindu-se. Alții spun: „Vorbește mai încet. Dacă vei continua așa și vor auzi vecinii, descoperind că locuiesc străini aici, aceasta ne va da în vileag, nu-i așa?” Ei răspund: „Nu-mi pasă, vreau doar să fac scandal! Puteți să mergeți cu toții acasă, dar eu nu pot. Nu-i corect! Voi face așa scandal, încât nici voi nu veți putea să mergeți acasă, exact ca mine!” Izbucnirea lor nestăpânită nu se calmează, iar ciuda lor iese la suprafață; nimeni nu le poate băga mințile în cap, nimeni nu-i poate convinge. Când starea lor de spirit se îmbunătățește puțin, se liniștesc și nu mai provoacă scandal. Dar cine știe? Ar putea în orice zi să fie din nou nestăpâniți și să provoace scandal: vor ține neapărat să iasă la plimbare, să fie liberi și să vorbească tare în casă; vor complota întruna să plece acasă. Frații și surorile îi avertizează: „Este prea riscant să mergi acasă; există niște polițiști care supraveghează și monitorizează.” Ei răspund: „Nu-mi pasă, vreau să mă întorc! Dacă mă prind, mă prind! Ce mare lucru? În cel mai rău caz, doar voi fi o iudă!” Nu este o nebunie? (Ba da.) Spun pe față că sunt dispuși să fie iude. Cine ar îndrăzni să-i găzduiască? Vrea cineva să găzduiască o iudă? (Nu.) Este un astfel de individ credincios în Dumnezeu? Frații și surorile îl găzduiesc ca pe un credincios în Dumnezeu. Dacă umanitatea lor este întrucâtva deficitară, acest lucru ar putea fi tolerat; și neurmărirea adevărului ar putea fi tolerată. Dar ei sunt în stare să le facă rău fraților și surorilor vânzând biserica și devenind iude și, astfel, aducând mulți oameni în imposibilitatea de a se întoarce acasă sau de a-și îndeplini îndatoririle în mod normal – cine și-ar putea permite să-și asume vina pentru aceste consecințe? Ai îndrăzni să găzduiești acest tip de dușman? Găzduirea sa n-ar însemna doar să-ți creezi singur probleme?

Oamenii care sunt iraționali și problematici în mod intenționat se gândesc doar la propriile interese atunci când acționează, făcând orice își doresc. Cuvintele lor nu sunt altceva decât argumente și erezii absurde, iar ei sunt irezonabili, debordând de firi vicioase. Nimeni nu îndrăznește să se asocieze cu ei și nimeni nu este dispus să aibă părtășie despre adevăr cu ei, de teamă să nu atragă dezastrul asupra lor. Ceilalți oameni stau ca pe ghimpi de fiecare dată când le spun ce gândesc, temându-se că, dacă spun un cuvânt care nu este pe placul lor sau care nu este în conformitate cu dorințele lor, vor profita de acest lucru și vor face acuzații scandaloase. Nu sunt răi oamenii ca aceștia? Oare nu sunt ei demoni în viață? Toți cei cu firi vicioase și rațiune nefondată sunt demoni vii. Iar când o persoană interacționează cu un demon viu, poate atrage un dezastru asupra sa cu o singură clipă de neglijență. Nu ar însemna mari necazuri dacă astfel de demoni vii ar fi prezenți în biserică? (Ba da.) După ce acești demoni în viață au făcut crize de furie și și-au vărsat mânia, s-ar putea să vorbească precum un om pentru un timp și să își ceară scuze, dar nu se vor schimba ulterior. Cine știe când li se va acri starea de spirit și vor mai avea un acces de furie, debitându-și argumentele absurde. Ținta acceselor de furie și a defulărilor lor este diferită de fiecare dată; la fel și sursa și contextul defulărilor lor. Cu alte cuvinte, orice îi poate declanșa, orice îi poate face să se simtă nemulțumiți și orice îi poate face să reacționeze într-un mod isteric și recalcitrant. Cât de îngrozitor, cât de supărător! Acești oameni răi și dereglați își pot pierde mințile în orice moment; nimeni nu știe ce sunt capabili să facă. Am cea mai mare ură pentru astfel de oameni. Fiecare dintre ei ar trebui să fie înlăturat – toți trebuie îndepărtați. Nu vreau să am nicio legătură cu ei. Au mintea tulbure și o fire brutală, sunt plini de argumente absurde și de cuvinte diavolești, iar atunci când li se întâmplă lucruri, răbufnesc cu privire la acestea într-un mod impetuos. Unii dintre ei plâng când răbufnesc, alții țipă, alții bat din picioare și sunt unii care chiar scutură din cap și gesticulează. Pur și simplu, sunt fiare, nu oameni. Unii bucătari aruncă oale și farfurii când își pierd cumpătul; alții, care cresc porci sau câini, le dau cu piciorul și lovesc aceste animale când își pierd cumpătul, vărsându-și toată furia asupra lor. Indiferent ce se întâmplă, acești indivizi reacționează mereu cu furie; nici nu se calmează ca să reflecteze, nici nu acceptă acel lucru din partea lui Dumnezeu. Ei nu se roagă și nu caută adevărul, nici nu caută să aibă părtășie cu alții. Când nu au de ales, îndură; când nu sunt dispuși să îndure, o iau razna, debitând argumente absurde, acuzându-i și condamnându-i pe alții. Spun deseori lucruri precum: „Știu că toți sunteți educați și mă priviți cu dispreț”; „Știu că familiile voastre sunt bogate și mă disprețuiți pentru că sunt sărac” sau „Știu că mă disprețuiți pentru că nu am o bază solidă în credința mea și pentru că nu urmăresc adevărul.” În ciuda faptului că sunt în mod evident conștienți de numeroasele lor probleme, nu caută niciodată adevărul pentru a le rezolva și nici nu discută despre cunoașterea de sine în părtășia lor cu ceilalți. Când sunt menționate problemele lor, le resping și dau vina pe altcineva, împingând toate problemele și responsabilitățile asupra altora și chiar se plâng că motivul pentru comportamentul lor este faptul că alții îi maltratează. Este ca și cum crizele lor de furie și provocările lipsite de sens ar fi cauzate de alții, ca și cum toți ceilalți ar fi de vină și, pur și simplu, ei nu au altă opțiune decât să acționeze în acest fel – cred că se apără în mod legitim. Ori de câte ori sunt nemulțumiți, încep să-și verse resentimentele și să debiteze prostii, insistând asupra argumentelor lor absurde, de parcă toți ceilalți ar greși, înfățișându-i pe alții ca pe niște ticăloși și pe ei înșiși ca pe singurele persoane bune. Indiferent cât de multe crize de furie fac sau câte argumente absurde debitează, cer să se vorbească bine despre ei. Chiar și atunci când greșesc, le interzic altora să-i expună sau să-i critice. Dacă atragi atenția chiar și asupra unei mici probleme a lor, te vor ademeni în dispute fără sfârșit, iar atunci poți să-ți iei gândul de la o viață pașnică. Ce fel de persoană este aceasta? Este cineva irațional și problematic în mod intenționat, iar cei care procedează așa sunt oameni răi.

Oamenii care sunt iraționali și problematici în mod intenționat s-ar putea, în general, să nu comită nicio faptă însemnată trădătoare sau rea, dar în clipa în care le sunt implicate interesele, reputația sau demnitatea, explodează imediat de mânie, au accese de furie, acționează indisciplinat și chiar amenință cu sinuciderea. Spuneți-Mi, dacă o asemenea persoană absurdă și irațional de crudă apare într-o familie, oare nu ar suferi întreaga familie? Gospodăria ar fi atunci învăluită în agitație, plină de țipete și urlete, fiind imposibil de trăit acolo. Unele biserici au asemenea oameni; deși s-ar putea să nu se vadă când totul este normal, nu știi niciodată când s-ar putea să aibă o răbufnire și să se dezvăluie. Principalele manifestări ale unor asemenea oameni includ, printre altele, accese de furie, perorarea unor argumente absurde și înjuratul în public. Chiar dacă aceste comportamente apar doar o dată pe lună sau la șase luni, ele provoacă mari suferințe și greutăți, tulburând în diferite măsuri viața bisericească a celor mai mulți oameni. Dacă se confirmă cu adevărat că o persoană face parte din această categorie, ar trebui să fie gestionată cu promptitudine și îndepărtată din biserică. Unii ar putea spune: „Acești oameni nu fac niciun rău. Nu pot fi considerați oameni răi; ar trebui să fim toleranți și răbdători cu ei.” Spuneți-Mi, ar fi în regulă să nu ne ocupăm de asemenea oameni? (Nu, nu ar fi în regulă.) De ce nu? (Pentru că acțiunile lor provoacă necazuri și supărări semnificative majorității oamenilor și, de asemenea, provoacă tulburări în viața bisericii.) Pe baza acestui final, este clar că aceia care tulbură viața bisericii, chiar dacă nu sunt oameni răi sau antihriști, nu ar trebui să rămână în biserică. Asta este pentru că asemenea oameni nu iubesc adevărul, ci sunt scârbiți de el și indiferent de câți ani cred în Dumnezeu sau de cât de multe predici aud, nu vor accepta adevărul. Odată ce fac un lucru rău și sunt emondați, au accese de furie și perorează aberații. Chiar și atunci când cineva are părtășie cu ei despre adevăr, nu o acceptă. Nimeni nu se poate înțelege cu ei. Chiar și atunci când am părtășie cu ei despre adevăr, s-ar putea să rămână tăcuți în aparență, dar în sinea lor nu o acceptă. Când înfruntă situații reale, se comportă în continuare așa cum au făcut-o întotdeauna. Nu-Mi ascultă cuvintele, așa că sfaturile voastre ar fi și mai puțin acceptate de ei. Deși s-ar putea ca acești oameni să nu comită fapte foarte rele, ei nu acceptă deloc adevărul. Uitându-ne la natura-esență pe care o au, nu numai că le lipsesc conștiința și rațiunea, dar sunt, de asemenea, iraționali, problematici în mod intenționat și irezonabili. Pot să obțină mântuirea asemenea oameni? Categoric nu! Cei care nu acceptă deloc adevărul sunt neîncrezători, slugile Satanei. Când lucrurile nu merg cum vor ei, fac crize de furie, perorează insistent argumente ridicole și nu ascultă adevărul, indiferent cum are cineva părtășie despre el. Asemenea oameni sunt iraționali și problematici în mod intenționat, pur și simplu diavoli și duhuri rele; sunt mai răi decât fiarele! Devin cazuri de boli psihice cu rațiune nesănătoasă și nu sunt niciodată capabili de căință adevărată. Cu cât rămân mai mult în cadrul bisericii, cu atât mai multe noțiuni au despre Dumnezeu, cu atât mai multe cerințe absurde au de la casa lui Dumnezeu și cu atât mai mari tulburări și prejudicii provoacă vieții bisericești. Asta afectează pătrunderea în viață a aleșilor lui Dumnezeu și progresul firesc al lucrării bisericii. Prejudiciul adus lucrării bisericii nu este mai mic decât cel provocat de oamenii răi; ar trebui să fie îndepărtați din timp din biserică. Unii oameni spun: „Nu cumva doar sunt puțin indisciplinați? Nu ajung la punctul de a fi răi, așa că nu ar fi mai bine să-i tratăm cu iubire? Dacă îi păstrăm, probabil că se pot schimba și pot fi mântuiți.” Îți spun Eu, este imposibil! Nu există niciun „probabil” în cazul acesta – acești oameni nu pot fi mântuiți sub nicio formă. Asta pentru că nu înțeleg adevărul și cu atât mai puțin îl acceptă; le lipsesc conștiința și rațiunea, gândirea lor este anormală și le lipsește chiar și bunul-simț fundamental necesar pentru a se comporta cum se cuvine. Sunt oameni cu rațiune nesănătoasă. Dumnezeu nu mântuiește sub nicio formă asemenea oameni. Nici cei cu o gândire ceva mai normală și un calibru mai bun, dacă nu acceptă deloc adevărul, nu pot fi mântuiți, nemaivorbind despre cei cu rațiune șubredă. Să tratezi în continuare asemenea oameni cu dragoste și să te agăți de speranță pentru ei nu este prea nesăbuit și ignorant? Vă spun acum: este absolut corect să-i înlăturați din biserică pe cei care sunt iraționali, problematici în mod intenționat și irezonabili. Acest lucru le oprește în mod esențial hărțuirea față de biserică și aleșii lui Dumnezeu. Aceasta este responsabilitatea conducătorilor și lucrătorilor. Dacă există asemenea oameni iraționali în orice biserică, aleșii lui Dumnezeu ar trebui să-i raporteze și, odată ce conducătorii și lucrătorii primesc astfel de rapoarte, ar trebui să-i trateze prompt. Acesta este principiul pentru tratarea celui de-al șaselea tip de oameni – cei care sunt iraționali și problematici în mod intenționat.