II. Oamenii lui Dumnezeu

După ce am avut părtășie despre manifestările muncitorilor loiali, haideți să vorbim despre manifestările unui alt tip de oameni. După ce L-au auzit pe Dumnezeu expunând și judecând firile corupte ale tuturor tipurilor de oameni, acești indivizi, prin comparație, se gândesc mai mult la diversele dezvăluiri din trecut ale firii lor corupte și la diferitele atitudini față de Dumnezeu și adevăr care se ivesc sub stăpânirea firii lor corupte – aceștia încep să reflecteze la diferitele lor manifestări și să le cunoască, folosesc cuvintele lui Dumnezeu drept comparație, își examinează atitudinea față de datoria lor și examinează diversele corupții pe care le dezvăluie în timp ce își fac datoria și în mijlocul oamenilor, evenimentelor și lucrurilor diferite rânduite de Dumnezeu. Se examinează și se cunosc pe ei înșiși din fiecare detaliu, în timp ce încearcă să accepte judecata, expunerea și disciplina lui Dumnezeu. Cum sunt acești indivizi mai buni decât muncitorii? Ei pot accepta în mod proactiv și pozitiv adevărul, cuvintele lui Dumnezeu și orice fire coruptă dată în vileag de Dumnezeu. Deși pot uneori să fie negativi, evazivi sau chiar se gândesc să renunțe, indiferent de situație, au totuși dorința de a se determina să accepte adevărul. Care este această dorință? Este următoarea: „Cuvintele lui Dumnezeu îi pot schimba pe oameni. Atât timp cât cineva acceptă adevărul, toate aceste probleme și firi corupte pot fi rezolvate și atunci persoana poate fi mântuită. Dacă vreau să fiu mântuit, trebuie să cooperez cu lucrarea lui Dumnezeu și să accept adevărul.” De pildă, după ce aud adevărul despre a fi o persoană onestă, unii încep să reflecteze la ei înșiși și să vadă mai clar înșelătoria și vicleșugurile la care recurg, precum și aspectele lor perfide și ticăloase. Își amintesc minciunile și metodele înșelătoare din trecut, care rămân în inimile sau impresiile lor și care se derulează la nesfârșit în mintea lor, ca niște scene dintr-un film, făcându-i să se simtă tot mai rușinați, îndurerați și întristați. După ce se examinează și reflectează continuu la propria persoană, se simt ca niște răufăcători, devin imediat complet neputincioși și nu pot să stea în picioare. Simt că nu sunt oameni buni, ci oameni răi și cred că este un noroc faptul că nu s-au împotrivit direct lui Dumnezeu, adică au scăpat într-adevăr ca prin urechile acului! Apoi încep să se trezească, nedorindu-și să dea greș astfel ca persoane și iau o hotărâre: „Trebuie să o iau de la capăt și să fiu o persoană onestă, altfel nu pot fi mântuit de Dumnezeu. Ca să fiu mântuit, trebuie să fiu o persoană onestă. Nu pot în niciun caz să renunț acum!” Indiferent dacă acești oameni acceptă adevărul mai devreme sau mai târziu și indiferent dacă înțeleg profund sau superficial cuvintele lui Dumnezeu, atitudinea lor față de cuvintele Sale nu este una de dispreț, cu atât mai puțin de aversiune sau de împotrivire. În schimb, recunosc și acceptă în mod activ cuvintele lui Dumnezeu, apoi sunt mereu gata să le pună în practică. Atunci când acționează sau își îndeplinesc îndatoririle, fac tot posibilul să caute principiile în cuvintele lui Dumnezeu și apoi acționează în mod conștient conform acestor principii. Chiar dacă uneori nu pot să găsească principiile exacte sau să înțeleagă direcția, intenția lor este să-și facă bine datoria, să o îndeplinească în acord cu intențiile lui Dumnezeu și în conformitate cu adevărurile-principii. Umanitatea acestor oameni și cea a muncitorilor sunt în mare parte la fel; nu există o distincție între superior și inferior sau între nobil și umil. Desigur, mulți oameni din acest tip consideră că „au o umanitate bună, cred cu adevărat în Dumnezeu, au capacitatea de a se lepăda în calitate de credincioși în Dumnezeu și dorința de a plăti un preț și de a îndura greutăți pentru a-și îndeplini datoria”. Dar care este diferența dintre acești oameni și muncitori? După ce aud cuvintele lui Dumnezeu de judecată și de expunere a oamenilor, atitudinea lor nu este de a ignora, de a se sustrage, ci de a accepta în mod activ și sincer. Chiar dacă se simt mâhniți și descurajați după ce aud aceste cuvinte, chiar manifestând furie față de propria corupție dezvăluită, în cele din urmă sunt totuși capabili să le înfrunte corect, să le accepte în mod activ și să le practice și să pătrundă în ele proactiv. Nu este și acesta un tip de persoană? (Ba da.) Nu sunt acești oameni reprezentativi într-o anumită măsură? (Ba da.) Sunt mulți astfel de oameni? (Nu sunt mulți.) Deși nu sunt mulți acum, există speranța că numărul lor va crește. Așadar, în ce categorie ar trebui să fie clasificați acești oameni? Pot aceste manifestări specifice să arate că acești oameni iubesc adevărul și sunt capabili să îl accepte? (Da.) Pot. Deși unii oameni cu abilități slabe de înțelegere acceptă adevărul mai încet, în adâncul inimii lor acceptă adevărul și au o mentalitate de a pătrunde în mod activ în el. Ori de câte ori are cineva părtășie despre o nouă lumină sau despre căi de practică noi, care sunt în conformitate cu adevărurile-principii, ochii lor se luminează, inimile lor se limpezesc și devin bucuroși, gândindu-se: „În sfârșit, cineva a avut părtășie despre această lumină. Asta îmi lipsește.” Sunt mereu capabili să priceapă ce le lipsește, să obțină lumina și luminarea de care au nevoie urgent și care le lipsesc și să găsească adevărurile-principii de care au nevoie din înțelegerea autentică, bazată pe experiență, despre care au părtășie frații și surorile lor. Pe baza acestor manifestări specifice, oare inimile lor nu tânjesc după adevăr? (Ba da.) Dacă spunem că acești oameni iubesc adevărul, această afirmație nu este foarte obiectivă sau exactă. Totuși, pe baza manifestărilor lor specifice, acești oameni chiar tânjesc după adevăr. De unde vine această aspirație? Vine din speranța lor de a-și rezolva firile corupte, de a rezolva diferitele probleme și dificultăți pe care le întâmpină în intrarea lor în viață și de a face progrese spre adevăr, de a aprofunda, precum și din speranța lor de a fi capabili să acționeze într-adevăr cu principii, de a practica având o cale, de a recunoaște mai precis din dezvăluirile firilor lor corupte care este esența firilor lor corupte și cum să le rezolve și să se elibereze de ele. Chiar dacă acești oameni trăiesc adesea în firi corupte, cum ar fi lupta pentru statut, încăpățânarea de a merge pe propria cale, neprihănirea de sine, aroganța, înșelătoria sau chiar intransigența, mâncând și bând în permanență din cuvintele lui Dumnezeu și experimentând lucrarea Sa, aceste probleme evidente vor fi examinate și identificate treptat. Apoi le pot recunoaște drept probleme, dezvăluiri ale firilor corupte, neconforme cu adevărul și detestate de Dumnezeu. După ce devin conștienți de firile lor corupte, ei tânjesc și mai mult să le rezolve și să se elibereze de ele. Aceasta este una dintre sursele aspirației lor către adevăr. Cu alte cuvinte, simt nevoia să-și rezolve firile corupte, au mentalitatea urgentă de a se elibera de firile lor corupte. Totodată, după ce descoperă diferitele stări, probleme și dificultăți dezvăluite de firile lor corupte, sunt mai dornici să înțeleagă care sunt cuvintele și cerințele exacte ale lui Dumnezeu pentru aceste probleme și ce adevăruri sau cuvinte ale Sale le pot rezolva. Acestea sunt manifestările și sursele specifice ale aspirației lor către adevăr. Este aceasta o afirmație obiectivă? (Da.) Nu se poate spune că acești oameni iubesc adevărul. Dacă ar iubi adevărul, ar fi foarte proactivi, iar diferitele lor manifestări ar fi mai pozitive. Însă, pe baza diferitelor manifestări ale acestor oameni și a staturii lor reale, ei nu au ajuns în punctul de a iubi adevărul, ci doar tânjesc după el. Această afirmație este deja destul de obiectivă. Așadar, analizând diferitele manifestări ale acestor oameni, în ce categorie ar trebui să fie clasificați? În termeni exacți, acești oameni fac parte din categoria poporului lui Dumnezeu. Această afirmație are o bază. Ce bază? Firile corupte ale acestor oameni sunt la fel ca ale celorlalți. În ceea ce privește umanitatea, nu se poate spune că umanitatea lor este bună și nici că sunt desăvârșiți în ochii lui Dumnezeu; majoritatea au o umanitate medie. Ce înseamnă „medie” aici? Înseamnă că au un anumit nivel de conștiință și rațiune. Dar acesta nu este cel mai important aspect. Care este cel mai important? Este că, după ce aud cuvintele și cerințele lui Dumnezeu, după ce aud despre firile corupte ale tuturor tipurilor de oameni, expuse de cuvintele lui Dumnezeu, ei nu sunt indiferenți, ci sunt mișcați și vor lua măsuri. Ce înseamnă că vor lua măsuri? Înseamnă că, după ce aud aceste cuvinte ale lui Dumnezeu și aceste adevăruri, nu mai sunt dispuși să trăiască în firile corupte și să continue cu modul de viață anterior. Mai degrabă se străduiesc să schimbe diferitele gânduri, puncte de vedere, moduri de existență și stilul de viață pe care se bazau anterior. Totodată, caută în mod activ adevărul în îndeplinirea datoriei lor și în diferitele circumstanțe rânduite de Dumnezeu, folosind cuvintele Sale ca bază și principii de practică, în loc să fie nechibzuiți și îndărătnici. Pe baza umanității, calibrului, atitudinii și punctelor lor de vedere față de cuvintele, lucrarea și cerințele lui Dumnezeu și așa mai departe, acești oameni sunt tocmai cei pe care Dumnezeu intenționează să-i mântuiască. Pentru ei există mai multă speranță să se elibereze de firile lor corupte și să fie mântuiți decât pentru muncitori. Doar cei care acceptă adevărul și se pot elibera de firile corupte pentru a fi mântuiți sunt considerați oamenii lui Dumnezeu. Nu este această definiție destul de potrivită? (Ba da.) Este cea mai potrivită. Mântuirea nu presupune doar să depui puțin efort și să plătești un mic preț pentru a putea rămâne, iar apoi totul este rezolvat. Care este starea celor care pot fi mântuiți? Este o stare în care, acceptând și experimentând cuvintele și lucrarea lui Dumnezeu, firile corupte le sunt rezolvate. Pe parcursul acestui proces, ei ajung să-L cunoască pe Dumnezeu, să-și înțeleagă firile corupte, să aibă experiențe reale și concrete cu aceste cuvinte ale lui Dumnezeu, fiind astfel capabili să aducă mărturie pentru Dumnezeu – sunt capabili să aducă mărturie pentru El. Despre care aspecte ale lui Dumnezeu aduc ei mărturie? Aduc mărturie despre intențiile lui Dumnezeu, despre firea Lui, despre ceea ce are Dumnezeu și ceea ce este, despre identitatea Lui și despre faptul că Dumnezeu este Creatorul. Asta se poate manifesta într-o persoană după ce dobândește mântuirea. De ce pot oamenii să obțină aceste rezultate după ce sunt mântuiți? Motivul pentru care le obțin nu e deoarece consideră că „au o umanitate bună, cred cu adevărat în Dumnezeu, au capacitatea de a se lepăda în calitate de credincioși în Dumnezeu și dorința de a plăti un preț pentru a-și îndeplini datoria”. Singurul motiv – și cel mai important aspect – este că pot accepta cuvintele lui Dumnezeu ca pe viața lor, sunt capabili să practice adevărul pentru a se elibera de firile lor corupte, să lase deoparte vechile moduri de viață și puncte de vedere inițiale despre viață și să considere cuvintele lui Dumnezeu ca pe noua lor viață. Ei folosesc cuvintele Sale drept bază pentru a se comporta, a face lucruri, a-L urma pe Dumnezeu, a I se supune Lui și a-L mulțumi. Acesta este rezultatul care poate fi obținut la acești oameni. Care este cel mai important aspect pentru dobândirea mântuirii? (Capacitatea de a accepta adevărul.) Așa este. Capacitatea de a accepta adevărul este cheia.

Unii oameni spun: „Dacă mă consum pentru Dumnezeu până la sfârșit, mă va binecuvânta El din belșug?” Dacă nu accepți adevărul, dar poți stărui totuși să-L urmezi pe Dumnezeu până la sfârșit, muncind până la capăt, iar în acest timp nu comiți fărădelegi importante și nu-I ofensezi firea, atunci, în astfel de circumstanțe, Dumnezeu te va considera un muncitor loial, care poate să rămână. Unii oameni întreabă: „Ce fel de binecuvântare este să rămâi?” Nu este o binecuvântare neînsemnată! Dacă există șansa și posibilitatea, ai putea să vezi persoana reală a lui Dumnezeu, iar acest lucru depinde de ceea ce va face El în epoca următoare. Dacă există o oportunitate de a rămâne și de a trăi alte câteva decenii, acea binecuvântare este destul de mare. Cum apare această binecuvântare? Este obținută prin muncă loială, având totodată punctul de vedere conform căruia „Am o umanitate bună, cred cu adevărat în Dumnezeu, mă pot lepăda, sunt dispus să plătesc un preț și sunt capabil să îndur greutăți pentru a-mi îndeplini datoria”. N-ar trebui ca muncitorii să știe să fie mulțumiți? (Ba da.) Ar trebui să fie mulțumiți să obțină această binecuvântare. Nici măcar nu accepți cuvintele lui Dumnezeu, dar, deoarece Dumnezeu îți vede loialitatea și capacitatea de a munci până la capăt, fără să dezertezi în această perioadă, fără să-I ofensezi firea sau să-I încalci decretele administrative, fără să comiți fărădelegi semnificative, El îți acordă această binecuvântare și acest har – de la crearea omenirii, acesta e cel mai mare dar pe care Dumnezeu îl dăruiește oamenilor corupți care doar au muncit cu loialitate, dar nu au dobândit mântuirea. Tu doar ai depus puțin efort și nici măcar nu accepți cuvintele lui Dumnezeu – a putea să primești o binecuvântare atât de mare este deja destul de bine; acesta e harul imens al lui Dumnezeu. O altă categorie este poporul lui Dumnezeu, despre care tocmai am vorbit. Binecuvântările primite de poporul lui Dumnezeu sunt categoric mai mari decât cele primite de muncitori. Așadar, care este binecuvântarea poporului lui Dumnezeu? Desigur, nu se rezumă doar la posibilitatea de a rămâne sau la ocazia de a vedea persoana reală a lui Dumnezeu. Există mult mai multe binecuvântări, dar nu vom discuta despre ele aici. Nu este realist să vorbim despre ele și, în plus, chiar dacă v-aș spune, nu le veți înțelege sau dobândi chiar acum. Oamenii lui Dumnezeu sunt aceia pe care Dumnezeu intenționează să-i mântuiască și, din întreaga omenire, ei primesc cele mai mari binecuvântări; nu este nicidecum o exagerare. De ce? Pentru că, în lucrarea lui Dumnezeu, în cadrul planului Său de gestionare de șase mii de ani pentru mântuirea omenirii, oamenii lui Dumnezeu, fiind capabili să-I accepte cuvintele, să-I trateze cuvintele drept adevăr și principiile pentru existența lor și transformând cuvintele lui Dumnezeu în viața lor, s-au eliberat de firea coruptă a Satanei și au trăit cuvintele lui Dumnezeu, aducând o mărturie puternică și răsunătoare pentru Dumnezeu. Ei sunt capabili să utilizeze ceea ce trăiesc, viața lor, pentru a riposta împotriva Satanei și a-l face de rușine, fiind capabili să aducă mărturie pentru Dumnezeu în rândul omenirii și, astfel, aducându-I slavă. Prin urmare, oamenii lui Dumnezeu sunt cei pe care El intenționează să-i mântuiască și cei care primesc mântuirea. Unii spun: „Întrucât acești indivizi pot să transforme cuvintele lui Dumnezeu în viața lor, să trăiască ale Sale cuvinte și să aducă mărturie pentru El, sunt ei fiii Săi iubiți, cei care Îl desfată pe Dumnezeu?” Te gândești prea mult; este destul de bine să fii unul dintre oamenii lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu te numește fiul Său, copilul Său ori fiul Său iubit este treaba Lui, dar indiferent de moment, nu trebuie niciodată să pretinzi tu însuți că ești fiul iubit al lui Dumnezeu, fiul Său ori îndrăgit de Dumnezeu. Nu face astfel de afirmații despre tine și nu te considera astfel; ești o ființă creată – acest lucru este corect. Chiar dacă ești chemat într-o zi între oamenii lui Dumnezeu sau ai pornit deja pe calea mântuirii, tot ești numai o ființă creată. O astfel de gândire demonstrează că te afli pe calea corectă. Dacă mereu cauți să fii fiul iubit al lui Dumnezeu, să fii iubit de Dumnezeu, să-I aduci desfătare, atunci calea pe care mergi este cea greșită; această cale nu duce nicăieri și n-ar trebui să ai astfel de dorințe deșarte. Indiferent dacă Dumnezeu a rostit vreodată astfel de cuvinte sau a făcut o astfel de promisiune oamenilor, nu ar trebui să te consideri în acest fel; nu asta ar trebui să încerci să obții. Este deja destul de bine să fii unul dintre oamenii lui Dumnezeu; oamenii Lui corespund deja standardului de ființe create – este păcat doar că nu ești încă unul dintre ei. Așadar, nu urmări acele lucruri vagi, iluzorii, deșarte. A fi capabil să urmărești mântuirea înseamnă, într-o anumită măsură, că ai pornit deja pe calea mântuirii. Caracteristicile principale ale oamenilor lui Dumnezeu sunt că aceștia pot accepta adevărul și manifestă dragoste față de adevăr. Pe parcursul experimentării lucrării lui Dumnezeu și al urmăririi mântuirii, firile lor corupte, vechile gânduri și diferitele stări și manifestări negative legate de firile lor corupte pot fi rezolvate, alungate și schimbate în diferite măsuri. Apoi pot trăi cerințele lui Dumnezeu de a fi persoane oneste, persoane care înțeleg adevărurile-principii, persoane care au loialitate și supunere și persoane care pot să se teamă de Dumnezeu și să se ferească de rău. Cât despre modul în care poți fi una dintre persoanele etalon, oameni ai lui Dumnezeu care îndeplinesc standardul, nu vom dezvolta aici acest subiect; nu este subiectul părtășiei noastre de astăzi.

III. Lucrători angajați

În afară de muncitori și de oamenii lui Dumnezeu, există o altă categorie de indivizi, care sunt cei mai jalnici dintre cei aleși de Dumnezeu. După ce aud diferitele adevăruri exprimate de Dumnezeu și diferitele cuvinte ale expunerii Sale adresate omenirii, comportamentul lor, ceea ce trăiesc și ceea ce urmăresc nu prezintă nicio schimbare. Indiferent cum ai părtășie despre adevăr cu ei, rămân indiferenți: „Nu vreau să mă schimb. Voi trăi cum vreau și nimeni nu poate să mă controleze. Fă ce vrei, nu-mi pasă! Nu sunt într-o pasă bună acum, așa că niciunul dintre voi n-ar trebui să mă provoace. Dacă o faceți, nu voi fi politicos!” Nu se consideră având în mod clar atitudinea sau punctul de vedere potrivit căruia „Am o umanitate bună, cred cu adevărat în Dumnezeu, mă pot lepăda și sunt dispus să îndur greutăți și să plătesc un preț”, ci dau dovadă de o atitudine mai clară în rândul fraților și surorilor. Care este această atitudine? Este aceasta: „Voi acționa oricum vreau, voi face orice vreau. Nimeni n-ar trebui să mă îndemne să accept adevărul, nimeni n-ar trebui să încerce să mă schimbe. Cine încearcă să mă îndemne să accept adevărul doar o caută cu lumânarea și, dacă încearcă cineva să mă emondeze, mă voi opune cu prețul vieții!” Aceștia nu sunt câtuși de puțin interesați de nicio propoziție rostită de Dumnezeu și nici de lucrarea pe care o săvârșește El. Desigur, în ceea ce privește firile corupte ale oamenilor și principiile pentru realizarea lucrurilor, precum și atitudinea pe care ar trebui să o aibă oamenii față de Dumnezeu și principiile care ar trebui respectate în interacțiunile interpersonale – pe care le menționează frații și surorile în timpul adunărilor sau în timp ce își îndeplinesc îndatoririle – au o atitudine disprețuitoare. Unii indivizi realizează o datorie, dar ignoră complet principiile cerute de casa lui Dumnezeu, făcând lucrurile oricum le-au planificat. Imediat ce termini să ai părtășie cu ei despre principii, sunt de acord în fața ta, dar apoi se întorc și încep să acționeze nechibzuit și arbitrar, arătându-și aspectul demonic. Există și indivizi care par niște oameni cumsecade la exterior, dar când vorbești sau discuți cu ei, opiniile lor sunt incorecte, tonul lor este incorect și, ceea ce este mai important, firea lor este incorectă, făcând ca purtarea unei conversații cu ei să fie imposibilă. Când îi întrebi: „Există Dumnezeu în lume?”, ei spun: „Nu știu.” Spui: „Acest lucru ar trebui făcut astfel, aceasta e intenția lui Dumnezeu.” Ei răspund: „Mă consideri dezagreabil? Vrei să-mi creezi necazuri? Încerci să mă excluzi?” Tu zici: „A acționa astfel înseamnă că răspândești noțiuni și dai frâu liber negativității, ceea ce i-ar putea determina pe unii credincioși noi să se poticnească. Trebuie să respectăm regulile casei lui Dumnezeu și trebuie să ne fie clare principiile care ar trebui urmate în interacțiunile și asocierile dintre oameni. Dacă spusele și faptele noastre nu-i pot edifica sau ajuta pe ceilalți, cel puțin nu ar trebui să-i afecteze negativ. Aceasta e rațiunea pe care ar trebui să o aibă cineva cu umanitate normală.” Ei spun: „Îmi vorbești despre umanitatea normală, îmi dai lecții despre reguli, cine te crezi? Care e problema dacă dau frâu liber negativității? Fiecare nou credincios care se poticnește înseamnă un nou credincios în minus – mă scutește de neplăcerea de a fi nevoit să-i văd!” Este inutil să vorbești cu ei despre reguli, la fel cum sunt și discuțiile despre umanitate. Cum rămâne cu părtășia despre adevăr, despre cuvintele lui Dumnezeu? Nu ascultă nici părtășia despre cuvintele lui Dumnezeu. Nimeni nu îndrăznește să-i critice, nimeni nu îndrăznește să-i deranjeze sau să-i provoace. Există asemenea oameni în biserică? (Da.) Printre cei care au fost îndepărtați, există într-adevăr astfel de indivizi. Acești oameni sunt muncitori, sunt oameni ai lui Dumnezeu sau ce sunt? (Sunt oameni care au fost eliminați.) De ce au fost eliminați? (Pentru că nu acceptă adevărul; pentru că sunt scârbiți de adevăr.) Aceasta este esența problemei. Atunci de ce nu acceptă adevărul? De ce sunt scârbiți de adevăr? Care este cauza principală? (Esența acestor oameni este cea a neîncrezătorilor.) Corect, esența lor este cea a neîncrezătorilor. Sunt destul de mulți neîncrezători în biserică, dar sunt toți neîncrezătorii așa? (Nu.) Acești indivizi, cărora le lipsesc chiar și moralitatea și educația umană elementară, sunt eliminați doar pentru că sunt neîncrezători? De ce sunt eliminați? La origine, este o problemă de umanitate; acești oameni au o umanitate rea, malițioasă. Mai exact, le lipsește umanitatea. Întrucât le lipsește umanitatea, ce sunt ei? Sunt oameni cu o natură diavolească. Cum se compară cu fiarele oamenii cu o natură diavolească? Cred că sunt chiar mai răi decât fiarele; unele fiare pot fi ascultătoare și pot evita să facă rău. De exemplu, câinii pot fi destul de buni; unii câini chiar sunt animale de companie minunate, se înțeleg excepțional de bine cu oamenii! Sunt deosebit de ascultători și inteligenți, înțelegând tot ce spun oamenii, și pot fi ținuți în casă. Astfel de câini sunt mult mai buni decât oamenii neascultători. Mulți oameni sunt chiar mai răi decât câinii buni. Mai sunt ei atunci umani? Nu, nu sunt umani; sunt non-umani. Mulți oameni nu înțeleg limbajul uman; e imposibil să comunici cu ei. Nu acceptă adevărul indiferent cum li se transmite prin părtășie, se plâng atunci când sunt emondați și, când sunt eliminați, au un acces de furie, sunt slobozi la gură, nedând dovadă de nicio schimbare, indiferent de câți ani cred. Li se mai poate permite unor asemenea oameni să rămână în casa lui Dumnezeu? (Nu.) Nu li se poate permite să rămână. În ce categorie ar trebui clasificați asemenea indivizi? În primul rând, ar trebui acești indivizi să fie clasificați printre aleșii lui Dumnezeu? (Nu.) Dacă nu fac parte dintre aleșii lui Dumnezeu, în ce categorie ar trebui incluși? Cum ar trebui interpretat faptul că nu se află printre aleșii lui Dumnezeu? Înseamnă că, din perspectiva umanității pe care o afișează și o trăiesc, problema nu se rezumă la simplul fapt că sunt neîncrezători; esența lor nu este umană. Există mulți neîncrezători – sunt toți la fel de răi și malițioși ca acești indivizi? Nu. Chiar și în rândul non-credincioșilor, nu sunt toți atât de răi; unii oameni au standarde morale elementare. Cum rămâne atunci cu acești indivizi? Le lipsesc chiar și morala și educația elementară pe care le au non-credincioșii; dezvăluirile lor și ceea ce trăiesc, pentru a ne exprima exact, nu corespund standardelor moralității umane. Esența acestor oameni este diavolească. Atunci, din perspectiva esenței lor, îi mântuiește Dumnezeu? (Nu.) Dumnezeu nu-i mântuiește. Și de ce anume? Pentru că umanitatea lor este rea și malițioasă, are o natură demonică și, astfel, sunt scârbiți de adevăr și i se împotrivesc. De fapt, o astfel de exprimare îi înalță; mai exact, acești indivizi sunt scârbiți de lucrurile pozitive și le urăsc, nu se ridică la nivelul de a fi scârbiți de adevăr și de a nu-l accepta. Sunt scârbiți, urăsc și se împotrivesc chiar și lucrurilor pozitive elementare; regulile pe care o persoană cu umanitate normală ar trebui să le urmeze și educația pe care ar trebui să o aibă sunt toate lucruri care îi dezgustă. Pot ei să accepte adevărul? (Nu se ridică la acest nivel.) Așa e, nu se ridică la acest nivel; nu sunt nici măcar muncitori. Unii oameni spun: „Întrucât nu sunt nici măcar muncitori, cum sunt considerați în casa lui Dumnezeu? Cum au intrat în casa lui Dumnezeu?” Dacă ar fi să-i explicăm, să-i includem într-o categorie, vorbind exact, acești indivizi sunt ca niște lucrători angajați sau niște lucrători temporari, aduși din rândul non-credincioșilor. Este clar ce înseamnă acest lucru? Aceasta e categoria lor, precum și rolul pe care îl joacă în casa lui Dumnezeu. Nu sunt nici măcar muncitori; nu-i consider muncitori, nu sunt vrednici! Muncitorii au unele caracteristici, cum ar fi următoarele: „au o umanitate bună, cred cu adevărat în Dumnezeu, au dorința de a plăti un preț și capacitatea de a îndura greutăți” și trăiesc aceste lucruri. Acestor indivizi le lipsesc până și aceste calități; prin urmare, a-i clasifica drept lucrători angajați le arată deja cea mai mare bunăvoință și este un lucru foarte politicos. Ce înseamnă că sunt lucrători angajați sau temporari? Înseamnă că, din cauza nevoilor speciale din anumite perioade, casa lui Dumnezeu recrutează unii indivizi lipsiți de relevanță în ceea ce privește mântuirea ca să îndeplinească anumite sarcini. După ce sunt îndeplinite sarcinile, acești indivizi își arată adevărata față. Aleșii lui Dumnezeu au suferit destul din cauza interacțiunii cu ei, săturându-se de ei într-o măsură insuportabilă, și au dobândit, de asemenea, suficient discernământ în privința lor. În astfel de circumstanțe, acești indivizi ar trebui îndepărtați; acesta este cel mai potrivit moment pentru astfel de acțiuni. S-a explicat clar adineaori cum apar acești indivizi? (Da.) Sunt lucrători angajați, care nu au legătură cu mântuirea și care sunt aduși în perioade speciale ale lucrării bisericii. După ce fac tot felul de munci și prestează servicii un timp, acești indivizi comit fapte rele și nechibzuite în casa lui Dumnezeu, provocând numeroase perturbări și tulburări. Rolul pe care îl joacă este cel al personajelor negative. Ei reflectă pe deplin adevărata față a Satanei și a diavolilor, tulbură lucrarea bisericii și distrug ordinea vieții bisericești. Mai concret, se poate spune că acești indivizi afectează în mod semnificativ interesele casei lui Dumnezeu, de exemplu, deteriorând multe echipamente, utilaje, obiecte de valoare și alte lucruri din casa lui Dumnezeu. Se poate spune că acțiunile și comportamentele acestor indivizi au provocat o furie generală. Desigur, le-au și îngăduit mai multor oameni să învețe lecții și să capete discernământ, să afle ce este un diavol și ce înseamnă lipsa umanității și să vadă clar adevărata față a neîncrezătorilor; le-au îngăduit oamenilor să vadă, într-un mod clar și mai concret, care sunt gândurile și punctele de vedere ale neîncrezătorilor, ce urmăresc, la ce aspiră în adâncul inimii lor, ce atitudine au față de Dumnezeu și de adevăr, față de îndatoririle lor și de lucrurile pozitive și chiar și atitudinile pe care le au acești indivizi față de anumite reglementări create de casa lui Dumnezeu și așa mai departe. Când devine atât de specific, modul în care acești indivizi își trăiesc umanitatea, umanitatea-esență pe care o au și ceea ce urmăresc sunt pe deplin date în vileag. Păstrarea acestor indivizi în biserică pare atunci inutilă; va provoca mult rău aleșilor lui Dumnezeu și nu le va aduce deloc beneficii. Acesta este momentul să plece. Atunci, dacă spunem că au avut destul timp și destule oportunități din partea casei lui Dumnezeu de a accepta adevărul și a-L slăvi pe Dumnezeu, este corectă această afirmație? (Nu.) Cum ar trebui să spunem atunci? Casa lui Dumnezeu le-a oferit numeroase oportunități și suficient timp pentru a se schimba, dar rezultatul final dezvăluie ceva: un diavol este întotdeauna un diavol, indiferent de moment, și nu se poate schimba niciodată. Aceasta e realitatea. Este posibil să-l facem pe marele balaur roșu să recunoască statutul și identitatea lui Dumnezeu? Să-i facem pe acești oameni cu natură demonică să se schimbe și să urmeze niște reguli? Este ceva realizabil? (Nu.) Ei nu pot realiza acest lucru. Nu li se oferă oportunități ca să accepte adevărul, să recunoască lucrarea săvârșită de Dumnezeu sau să acționeze conform adevărurilor-principii, ci pentru a le da șanse de a se schimba. Dacă ar exista chiar și un mic semn că s-au transformat, finalul lor eventual s-ar putea schimba. Însă acești oameni nu știu ce este bine pentru ei; natura lor demonică va fi mereu așa. Oricât de mult timp sau oricâte oportunități li se oferă, ceea ce trăiesc și esența lor nu se vor schimba; aceasta e realitatea. Prin urmare, modalitatea ultimă de a-i trata pe acești oameni este de a le lua îndatoririle, de a-i determina să plece din biserică și de a ne asigura că nu mai au nicio legătură sau relație cu casa lui Dumnezeu. Oare există indivizi care vor fi reticenți față de plecarea lor și cărora le va fi milă de ei, spunând: „Acești oameni sunt încă destul de tineri; în timp ar deveni excelenți. Au un calibru atât de bun, sunt atât de înzestrați și talentați! Cât de grozav ar fi dacă ar putea accepta adevărul! În cazul în care casa lui Dumnezeu poate fi mai iubitoare și mai tolerantă și le poate da mai multe șanse să se căiască, atunci când vor înainta în vârstă, poate lucrurile se vor sfârși altfel”? Ce fel de oameni gândesc așa? (Oamenii confuzi, încurcați.) Corect. Toți sunt oameni confuzi, încurcați – doar niște ticăloși! Dumnezeu nu mântuiește astfel de oameni, iar casa Lui nu le permite să rămână – de ce să vă fie milă de ei? Dumnezeu spune că nu va mântui asemenea oameni, dar tu sugerezi să le dai șansa să se căiască. Poți mântui oameni? Nu înseamnă asta că te împotrivești lui Dumnezeu? Încerci să-i faci pe alții să creadă că ești mai iubitor decât Dumnezeu? Deții adevărul-realitate? Îți poți da seama de esența unei persoane? Cine poate mântui oameni, Dumnezeu sau tu? A îndrăzni să te împotrivești lui Dumnezeu este un lucru mult prea arogant, neprihănit de sine și lipsit de rațiune, nu-i așa? Nu este aceasta o mare răzvrătire? Nu este reîncarnarea Satanei și a spiritelor rele, care se desfată mereu împotrivindu-se lui Dumnezeu? Neîncrezătorii pe care tocmai i-am menționat sunt inferiori fiarelor. Indiferent cum are cineva părtășie despre adevăr cu ei, nu este de niciun folos; chiar și emondarea lor este în zadar. Se poate spune că au natura Satanei și nu se vor schimba niciodată. Dacă vrea cineva să le dea acestor tipuri satanice șansa de a se căi, nu are decât să-i aprovizioneze pe acești oameni; vom vedea dacă au într-adevăr dragostea necesară. Acei neîncrezători care nu acceptă deloc adevărul sunt cei mai răi din biserică; toți sunt asemenea unor fiare, dincolo de rațiune, și nu pot fi mântuiți. Atât în trecut, cât și în prezent, biserica i-a tratat cât se poate de adecvat; biserica a dat dovadă de o răbdare și o toleranță imense față de ei și le-a oferit suficiente oportunități. Dar, până în prezent, nu s-au schimbat deloc, ba chiar și-au intensificat felul de a fi. La început, când ajung să creadă în Dumnezeu cu noțiunile, închipuirile și dorința lor de binecuvântări, acești oameni pot să fie oarecum reținuți, făcându-și îndatoririle cu un oarecare entuziasm și zel. În cele din urmă însă, când văd că „a crede în Dumnezeu înseamnă a urmări adevărul, a cunoaște lucrarea Lui și a se supune lui Dumnezeu și asta este tot”, atitudinea lor față de Dumnezeu și de adevăr, precum și adevărata lor față sunt pe deplin date în vileag. Ce anume este dat în vileag? Nu doar faptul că le lipsesc umanitatea, conștiința și rațiunea, dar și că sunt extrem de feroce, ticăloși și brutali. Îl disprețuiesc pe Dumnezeu, disprețuiesc adevărul și chiar tratează cerințele și regulile casei lui Dumnezeu – și decretele Sale administrative – cu ostilitate și sfidare. Aceste manifestări ale lor au intensificat dezgustul și repulsia pe care aleșii lui Dumnezeu le simt față de ei și au accelerat și ritmul în care casa lui Dumnezeu îi înlătură, stabilind în cele din urmă cu rapiditate dacă rămân sau pleacă, hotărându-le finalul și destinul. Și-au atras singuri finalul și destinul, nu au fost provocate din cauza incitării sau instigării cuiva sau fiindcă cineva i-a forțat sau i-a ispitit pe acești oameni, și cu siguranță nu au fost rezultatul unor circumstanțe obiective; finalul și destinul lor au fost autoprovocate, au fost rezultatul propriilor alegeri, fiind determinate de natura-esență pe care o au și de căile pe care au mers. Finalul și destinul acestor oameni au fost stabilite; odată ce sunt îndepărtați din rândurile celor care își îndeplinesc îndatoririle, nu mai sunt nici măcar muncitori. Vă puteți imagina foarte bine ce fel de destin vor avea – nu merită menționat aici, întrucât nu sunt vrednici.