D. Sunt înclinați spre răzbunare

Părtășia noastră despre manifestările celui de-al treilea tip de oameni – cei care sunt deșănțați și neînfrânați – s-a încheiat. Pe lângă oamenii de acest fel, există mulți alții care se încadrează în categoria oamenilor răi, iar biserica ar trebui să discearnă și să îndepărteze toate aceste tipuri de oameni răi. În continuare, vom discuta despre al patrulea tip. Dintre diferiții oameni răi pe care biserica ar trebui să-i discearnă și să-i îndepărteze, al patrulea tip prezintă o provocare și o problemă semnificativă. Care sunt aceștia? Sunt cei înclinați spre răzbunare. Din sintagma „înclinați spre răzbunare”, este evident că acești oameni nu sunt deloc buni; în termeni colocviali, sunt mere putrede. Judecând după manifestările și dezvăluirile constante ale umanității lor, precum și după principiile lor de acțiune, inimile lor nu sunt blânde. După cum spune o expresie frecventă, sunt niște „figuri dubioase”. Noi spunem că nu sunt de soi bun; mai exact, acești indivizi nu au o inimă bună, ci manifestă ferocitate, malițiozitate și cruzime. Odată ce o persoană spune sau face un lucru care afectează interesele, reputația sau statutul acestor indivizi ori îi jignește, pe de o parte, ei nutresc ostilitate în inima lor. Pe de altă parte, acționează pe baza acestei ostilități; acționează cu scopul și direcția de a-și vărsa ura și de a-și da frâu liber furiei, un comportament cunoscut sub numele de răzbunare. Există mereu unii indivizi de acest fel printre oameni. Fie că este ceea ce oamenii descriu ca a fi meschini, dominatori sau exagerat de sensibili, indiferent de termenii folosiți pentru a descrie sau rezuma umanitatea lor, manifestarea comună a interacțiunilor acestora cu ceilalți este că oricine îi rănește sau ofensează din greșeală sau intenționat trebuie să sufere și să înfrunte consecințele corespunzătoare. Este așa cum spun unii oameni: „Dacă îi ofensezi, vei obține mai mult decât te așteptai. Dacă îi provoci sau îi rănești, să nu crezi că vei scăpa ușor.” Există astfel de indivizi printre oameni? (Da.) Cu siguranță există. Orice s-ar întâmpla, indiferent dacă merită sau nu să fie supărați sau meschini în acea privință, cei înclinați spre răzbunare o pun în agendele lor zilnice, tratând-o ca pe o chestiune de maximă importanță. Indiferent cine îi jignește, este inacceptabil, iar ei cer să se plătească un preț echivalent, acesta fiind principiul lor pentru tratarea oamenilor, pentru tratarea oricărui individ pe care îl consideră dușman. De exemplu, în viața bisericească, unii oameni au părtășie despre starea lor sau au părtășie și își împărtășesc în mod normal experiențele, discutând despre starea și corupția lor. Procedând astfel, se referă accidental la starea și corupția altora. Vorbitorul poate să nu aibă nicio intenție, dar ascultătorul pune la inimă. După ce ascultă, acest individ nu poate înțelege sau aborda corect situația și este predispus să dezvolte o mentalitate răzbunătoare. Dacă nu renunță la această problemă și insistă să atace și să caute răzbunare, va cauza necazuri lucrării bisericii, prin urmare această problemă trebuie gestionată prompt. Atât timp cât există oameni răi în biserică, tulburările vor apărea inevitabil, așadar incidentele prin care oamenii răi tulbură biserica nu trebuie tratate cu ușurință. Indiferent dacă este intenționat sau nu, de vreme ce îi provoci sau îi rănești, nu vor renunța ușor. Aceștia își spun în sinea lor: „Vorbești despre corupția ta, de ce mă menționezi? Vorbești despre cunoașterea ta de sine, de ce mă expui? Expunerea corupției mele mă face să-mi pierd reputația și demnitatea, mă pune în încurcătură printre frați și surori, mă face să-mi pierd prestigiul și îmi afectează reputația. Ei bine, atunci, voi căuta să mă răzbun pe tine; vei primi mai mult decât te așteptai! Să nu crezi că sunt ușor de intimidat, să nu crezi că mă poți hărțui doar pentru că familia mea este săracă și statutul meu social nu este înalt. Nu mă considera o pradă ușoară; nu sunt cineva cu care să te joci!” Nu contează cum anume își duc la îndeplinire răzbunarea; să ne gândim doar la acești oameni: când se confruntă cu aceste chestiuni minore – chestiuni comune în viața bisericii – nu doar că nu le pot trata sau înțelege corect, dar dezvoltă ură și așteaptă ocazii de a căuta răzbunare, recurgând chiar la mijloace lipsite de scrupule pentru a-și duce la bun sfârșit răzbunarea. Ce spune acest lucru despre umanitatea lor? (Este malițioasă.) Sunt oameni de treabă? (Nu.) Oamenii de cel mai bun tip sunt cei care pot accepta adevărul. Când îi aud pe alții având părtășie și împărtășindu-și experiențele, ei cugetă astfel: „Și eu am această corupție. Ceea ce descriu ei seamănă cu starea mea. Fie că mă expun în mod intenționat, fie că vorbesc neintenționat despre ceva ce întâmplător seamănă cu starea mea, voi înțelege corect, voi auzi cum au experimentat acel lucru, cum caută adevărul pentru a înlătura această stare și cum practică și pătrund.” Aceasta este o persoană care acceptă realmente adevărul. O persoană inferioară, la auzul acestora, s-ar putea gândi: „Cum se face că firea coruptă pe care o recunosc ei este exact ca starea mea? Vorbesc despre mine? Ei bine, lasă-i să vorbească! La urma urmei, n-am suferit nicio pierdere și, oricum, majoritatea oamenilor probabil nu știu. Poate că doar vorbesc despre ei înșiși și se întâmplă să coincidă cu starea mea; avem cu toții aceeași stare.” Nu iau acest lucru în serios, nu au ură în inima lor și nici nu adoptă o mentalitate răzbunătoare. Este însă diferit pentru oamenii care nu sunt de treabă, oamenii răi. Alții ar considera aceeași chestiune drept banală, ocupându-se de ea și tratând-o în mod corespunzător. Desigur, oamenii buni care acceptă adevărul ar putea să o rezolve în mod proactiv și pozitiv. Oamenii obișnuiți, deși nu o rezolvă în mod pozitiv, nu nutresc ură, cu atât mai puțin nu caută răzbunare. Dar acelor oameni care nu sunt de treabă, o chestiune atât de comună și absolut obișnuită le poate cauza frământări interioare, făcându-i incapabili să se calmeze. Lucrurile pe care le au nu sunt pozitive sau obișnuite, ci feroce și ticăloase; ei caută răzbunare. Care este motivul răzbunării lor? Ei cred că oamenii le fac rău în mod intenționat cu remarci malițioase, expunând situații reale despre ei, precum și latura lor urâtă și corupția lor. Sunt de părere că ceea ce spun oamenii este intenționat, considerându-i astfel dușmanii lor. Apoi, se simt îndreptățiți să recurgă la răzbunare pentru a rezolva problema, folosind diverse mijloace pentru a-și atinge scopurile răzbunătoare. Nu este aceasta o fire răutăcioasă? (Ba da.) În viața bisericească, când frații și surorile vorbesc despre stările lor, cei mai mulți ascultători se pot regăsi și pot accepta acest lucru din partea lui Dumnezeu. Doar cei care sunt scârbiți de adevăr și au o fire ticăloasă dezvoltă ostilitate și chiar o mentalitate răzbunătoare la auzul acestora, dezvăluindu-și pe deplin natura-esență. Odată ce apare mentalitatea răzbunătoare, urmează o serie de comportamente și acțiuni de răzbunare. Când au loc acte prin care se caută răzbunare, ce se întâmplă cu relațiile dintre oameni? Nu mai sunt adecvate. Și cine este adevărata victimă în aceasta? (Persoana pe care caută să se răzbune.) Corect; adevăratele victime sunt persoanele care au părtășie despre mărturia lor bazată pe experiență. Cei înclinați spre răzbunare îi vor judeca apoi, îi vor ataca și chiar le vor înscena lucruri sau îi vor calomnia pe cei pe care îi percep ca expunându-i sau afișând ostilitate față de ei, folosind cuvinte sau acțiuni în diverse situații. Cei înclinați spre răzbunare nu au pur și simplu o ură temporară în inimile lor și atâta tot; ei caută și chiar creează tot felul de ocazii de a căuta răzbunare împotriva celor care sunt țintele răzbunării lor, a celor față de care sunt ostili și a celor pe care îi percep ca fiind nefavorabili față de ei. De exemplu, în timpul alegerii conducătorilor, dacă persoana față de care sunt ostili îndeplinește principiile pentru folosirea oamenilor în casa lui Dumnezeu și se califică pentru a fi aleasă drept conducătoare, ostilitatea lor îi va determina să judece, să condamne și să atace acea persoană. Probabil ar apela chiar la acțiuni din culise sau la a face lucruri dăunătoare față de acea persoană, pentru a se răzbuna. Pe scurt, mijloacele lor de a-și duce la îndeplinire răzbunarea sunt variate. De pildă, ar putea să găsească lucruri pe care să le folosească drept pârghii împotriva cuiva și să vorbească de rău acea persoană, să scornească zvonuri despre ea prin exagerare și vorbe în vânt, fără temei, sau să semene zâzanie între acea persoană și ceilalți. Ba chiar ar putea să acuze pe nedrept acea persoană în fața conducătorilor, susținând că este neloială, negativă și potrivnică în îndeplinirea îndatoririlor. Toate acestea sunt, de fapt, născociri intenționate, făcând din țânțar armăsar. Vezi cum, din suspiciunile și înțelegerile lor greșite despre acea persoană, apar atât de multe comportamente și acțiuni nejustificate; toate aceste abordări izvorăsc din natura lor răzbunătoare. De fapt, atunci când acea persoană și-a împărtășit mărturiile bazate pe experiențe, nu i-a vizat deloc; nu a intenționat deloc să dea dovadă de răutate față de ei. Doar pentru că sunt scârbiți de adevăr și au o fire ticăloasă, înclinată spre răzbunare, nu le permit altora să-i expună, nici nu permit discuții despre cunoașterea de sine, despre firile corupte sau despre natura satanică a cuiva. Când se discută despre astfel de subiecte, devin furioși, presupunând că sunt vizați și expuși, dezvoltând și căpătând astfel o mentalitate răzbunătoare. Manifestările acestui tip de persoană de a-și duce la îndeplinire răzbunarea nu se limitează deloc la o singură circumstanță. De ce spun asta? Pentru că astfel de indivizi au o natură feroce; nimeni nu-i poate irita sau provoca. Au în mod inerent o agresivitate față de oricine și de orice, asemenea unui scorpion sau a unui miriapod. Prin urmare, indiferent dacă cineva îi provoacă sau îi rănește vorbind intenționat sau neintenționat, atât timp cât simt că și-au pierdut mândria sau prestigiul, vor găsi mijloace de a le salva, ceea ce conduce la o serie de acțiuni răzbunătoare.

În continuare voi avea părtășie despre alte manifestări ale celor înclinați spre răzbunare. Unii sunt emondați de conducători fiindcă și-au îndeplinit îndatoririle cu superficialitate, ceea ce-i determină să nutrească nemulțumiri. Spuneți-Mi, este justificată emondarea lor? (Da.) Este complet justificată și normală. Dacă îți faci datoria în mod superficial, cauzând prejudicii lucrării bisericii și nu acționezi în conformitate cu principiile, iar cineva ia atitudine pentru a te da în vileag și emonda, este justificat și ar trebui să accepți acest lucru. Însă cei înclinați spre răzbunare nu numai că refuză să-l accepte, dar nutresc și nemulțumiri. După plecarea conducătorilor, încep să arunce insulte: „De ce te dai mare? Nu doar pentru că ai o poziție oficială? Dacă aș avea o astfel de poziție, m-aș descurca mai bine decât tine! Cine te crezi de mă emondezi? Te urăsc din cauză că mă emondezi. Te blestem să fii călcat de o mașină, să mori înecat cu o băutură sau cu mâncare! Te blestem să mori oribil! Îndrăznești să mă emondezi? Nu există nimeni pe pământ care să îndrăznească să mă emondeze!” Când acei conducători sunt emondați de conducătorii de nivel superior din cauza unor probleme, ei se bucură de necazul conducătorilor și devin extrem de fericiți, fredonând o melodie, gândindu-se în sinea lor: „Ce zici de asta? Te-ai dat mare și acum îți primești răsplata! Îi voi face viața mizerabilă oricui mă emondează!” Ce părere aveți despre asemenea oameni? (Sunt malițioși.) Indiferent cât de justificată este emondarea lor, ei nu o pot accepta. Insistă să se certe și să se apere, iar după aceea continuă să-și facă îndatoririle în mod superficial, rămânând incorigibili în ciuda dojenilor repetate. Dacă acționezi mereu cu superficialitate, în casa lui Dumnezeu nu vei fi decât emondat; dacă ești la locul tău de muncă din lumea laică și acționezi cu superficialitate, s-ar putea să fii concediat și să-ți pierzi mijloacele de trai. De cele mai multe ori, în casa lui Dumnezeu principiul este de a avea părtășie despre adevăr și de a sprijini cu dragoste, permițând majorității oamenilor să urmărească adevărul și să-și facă îndatoririle în mod normal. De fapt, dintre conducători și lucrători, doar o mică parte se poate confrunta cu o emondare dură. Cei mai mulți oameni acționează pe baza credinței, conștientizării, conștiinței și rațiunii, acceptând scrutarea lui Dumnezeu și nu comit greșeli grave, prin urmare nu se confruntă cu o emondare dură. Totuși, emondarea este un lucru bun; câți oameni au ocazia să se confrunte cu emondarea, mai ales din partea Celui de mai sus? Aceasta oferă o ocazie excelentă de autocunoaștere și de creștere în viață. Credincioșii trebuie cel puțin să înțeleagă semnificația emondării, recunoscând-o ca pe ceva bun. Chiar dacă emondarea din partea anumitor indivizi nu este în întregime în conformitate cu principiile, fiind amestecată cu înclinații personale și impulsivitate, tot ar trebui să te examinezi pe tine însuți pentru a vedea care aspecte ale acțiunilor tale nu se aliniază la principii și să o accepți în mod pozitiv; acest lucru este util pentru tine. Dar acești oameni răi nu pot accepta nici măcar o emondare justificată. Chiar dacă nu iau măsuri pentru a se răzbuna, inimile lor sunt pline de o nemulțumire imensă, iar ei blestemă și înjură. Când cei care i-au emondat se confruntă la rândul lor cu emondarea sau când întâmpină adversități, sunt mai fericiți decât un copil care sărbătorește Anul Nou. Aceasta e manifestarea oamenilor răi. Există și unii oameni care sunt competitivi în realizarea datoriei lor; adesea nu respectă principiile și acționează superficial, ceea ce duce la o îndeplinire neproductivă a îndatoririlor personale. Când conducătorii au părtășie despre problemele lor și îi emondează, cei înclinați spre răzbunare nu pot trata corect această chestiune. Chiar dacă își recunosc lăuntric superficialitatea și lipsa de principii în îndeplinirea îndatoririlor, tot dau naștere la gânduri și acțiuni de căutare a răzbunării ca răspuns la faptul că sunt emondați. Ulterior, scriu scrisori în care îi acuză în mod fals pe conducători, profitând de unele dintre practicile lor și de dezvăluirile lor de corupție pentru a exagera și a raporta superiorilor în încercarea de a obține demiterea conducătorilor. Dacă nu-și ating obiectivul, subminează și provoacă tulburări în culise, împotrivindu-se cu încăpățânare rânduielilor conducătorilor. Nu țin cont de lucrarea bisericii, de principiile cerute de casa lui Dumnezeu sau de eficiența îndeplinirii datoriei lor; sunt preocupați doar să-și dea frâu liber furiei. Refuză să asculte de ceilalți, respingând chiar și dojenile conducătorilor și ale lucrătorilor. Deși nu răspund obraznic sau nu se împotrivesc fățiș, în culise pot să-și verse negativitatea, să-și abandoneze responsabilitățile ca să se opună și să profite de orice pârghie împotriva rânduielilor de lucru ale casei lui Dumnezeu sau împotriva conducătorilor și lucrătorilor. Ba chiar răspândesc noțiuni; sunt negativi și reticenți în a-și face datoria, dar încearcă și să atragă mai mulți oameni în negativitate și lene și în neglijarea îndatoririlor. Care este principiul lor? „Nu mă tem de moarte; trebuie să găsesc pe cineva pe care să-l trag în jos alături de mine. Conducătorii mă emondează, spunând că nu-mi îndeplinesc datoria conform standardului – atunci mă voi asigura că nimeni nu reușește să-și facă bine datoria. Dacă eu nu mă descurc, niciunul dintre voi nu se va descurca! Conducătorii mă emondează, iar voi râdeți cu toții de mine; vă voi face viața grea tuturor!” Când își fac datoria cu superficialitate sau împotriva principiilor, iar cineva raportează acest lucru conducătorilor, ei investighează următoarea chestiune: „Cine m-a raportat? Cine m-a pârât conducătorilor? Cine este în strânsă legătură cu ei? Dacă aflu cine m-a raportat conducătorilor de nivel superior, nu voi fi deloc amabil cu acea persoană! Nu voi uita niciodată!” Nu sunt capabili doar să facă afirmații dure, ci, desigur, pot să și pună în aplicare astfel de amenințări. Acești indivizi au multe tactici neplăcute și ascunse pentru a se răzbuna, nu doar folosindu-se de pârghii cu care să-i judece și să-i condamne pe alții; unii fură în mod intenționat încărcătorul de la laptopul persoanei pe care vor să se răzbune, lăsând-o în imposibilitatea de a-și reîncărca laptopul și împiedicând-o să-și facă datoria. Alții adaugă intenționat multă sare în mâncarea cuiva pentru a o face necomestibilă. Aceste mijloace grosolane de răzbunare, comune printre non-credincioși, sunt folosite și de oamenii răi din biserică. Metodele lor de a-și duce la îndeplinire răzbunarea le depășesc cu mult pe acestea, incluzând unele tactici lipsite de scrupule pe care nu le-am mai văzut până acum; cităm doar câteva exemple simple. Printre acestea, unii indivizi creează în mod deliberat necazuri, obstacole și dificultăți pentru alții; aceasta este o situație obișnuită. În fiecare grup, în diferite circumstanțe și medii, firea feroce a celor înclinați spre răzbunare este în mod constant dată în vileag. Manifestările răzbunătoare ale oamenilor răi și ale antihriștilor sunt și mai evidente. Atât timp cât există oameni răi și antihriști în biserică, aleșii lui Dumnezeu, care cred sincer în El și urmăresc adevărul, vor fi tulburați. Fiecare zi în care sunt prezenți oamenii răi și antihriștii este o zi în care biserica nu cunoaște pacea – oamenii buni vor fi atacați și excluși; în special, cei care urmăresc adevărul se vor confrunta cu ostilitatea și răzbunarea oamenilor răi și a antihriștilor. Cum îi chinuie pe alții oamenii răi și antihriștii și cum se răzbună pe ei? Mai întâi, îi vizează pe cei care urmăresc adevărul și respectă principiile. Acești indivizi răi percep în mod clar că doar oamenii care urmăresc adevărul sunt cei mai nocivi pentru ei. În primul rând, oamenii care înțeleg adevărul îi pot discerne; atât timp cât fac ceva rău, cei care înțeleg adevărul își vor da seama. În al doilea rând, în prezența oamenilor care înțeleg adevărul, faptele lor rele vor fi oarecum limitate, ceea ce le va îngreuna atingerea obiectivelor. Din această perspectivă, doar cei care urmăresc adevărul sunt protectori ai lucrării bisericii. Când sunt prezenți cei care urmăresc adevărul, antihriștii și oamenii răi nu îndrăznesc să acționeze tiranic și trebuie să dea dovadă de o oarecare reținere. Astfel, cei care urmăresc adevărul sunt un ghimpe în coasta antihriștilor și a oamenilor răi, sunt o bătaie de cap și acesta este motivul pentru care cei din urmă născocesc modalități de a se răzbuna.

Atunci când își duc la îndeplinire răzbunarea, oamenii răi dau dovadă de o fire feroce, fiind irezonabili și lipsiți de rațiune. Cei care au petrecut ceva timp cu ei și îi înțeleg se tem de ei într-o oarecare măsură. Conversația cu ei necesită maximă prudență și politețe, impunând un grad excesiv de respect. Trebuie să-i liniștească și să le facă în permanență concesii, iar problemele sau defectele lor nu pot fi scoase direct în evidență. În schimb, trebuie să discute despre aceste probleme pe ocolite, lingușitor, iar după ce vorbesc, trebuie să-i și laude, spunând: „Deși ai acest defect sau această deficiență, deprinzi aptitudini mai repede decât noi, capacitățile tale profesionale sunt mai puternice decât ale altora, iar eficiența muncii tale este mai mare decât a noastră. Îți consider defectele drept puncte forte.” Trebuie chiar să-i flateze. De ce fac asta? Din teama de răzbunarea lor. Astfel, acești indivizi răi devin mulțumiți și se simt domoliți în inimile lor. Pentru a le evita răzbunarea, majoritatea oamenilor se tem să le spună în față problemele pe care le constată și nu îndrăznesc nici să raporteze aceste probleme. Chiar și când este clar că dăunează intereselor casei lui Dumnezeu și că lucrarea bisericii este întârziată din cauza încăpățânării și îndărătniciei lor nechibzuite sau chiar atunci când se observă unele denaturări în direcția și principiile lor, nimeni nu îndrăznește să obiecteze sau să le raporteze superiorilor. Din cauza firii lor feroce și a umanității lor înclinate spre răzbunare, ceilalți se tem întrucâtva de ei, simțindu-se furioși, dar sunt prea speriați pentru a vorbi despre asta. Conversațiile cu ei trebuie să fie deosebit de politicoase și pline de tact, cu o atitudine excepțional de amabilă, blândă și rafinată față de ei. Atunci când oamenii le vorbesc cu respect și politețe, cedând în fața lor, se simt confortabil în sinea lor. Dar dacă cineva este direct, expunându-le problemele și oferindu-le sugestii, devin dezgustați, percepând acest lucru ca pe o lipsă de respect, ca pe niște obiecții sau o dușmănie a celorlalți față de ei. Acest lucru îi determină să caute răzbunare împotriva persoanei respective și să o chinuie; trebuie să o doboare și să-i facă numele de ocară. Dacă acea persoană cade în mâinile lor, nu va avea un sfârșit bun. Sunt astfel de oameni de temut? (Da.) Dacă nu-i înțelegi și îi jignești, îți vor purta pică, gândindu-se să se răzbune pe tine chiar și în timp ce mănâncă și dorm. Odată ce te iau în vizor, necazurile sunt inevitabile, deoarece sunt hotărâți să se răzbune. Deși s-ar putea să-ți vorbească la fel ca înainte la exterior, în momentul în care se gândesc să se răzbune, tot ce le-ai făcut sau le-ai spus anterior se transformă în muniție pentru ei. Te vor trata ca pe un dușman, ducându-și răzbunarea la îndeplinire puțin câte puțin, până când se vor simți suficient de răzbunați și satisfăcuți pe deplin. Aceasta este consecința asocierii cu oamenii răi.

Pe baza diferitelor lor comportamente și a principiilor și metodelor prin care acționează și se comportă, persoanele înclinate spre răzbunare reprezintă o amenințare pentru aproape toată lumea, cu excepția celor care sunt buni la suflet și amabili cu toți și cărora le lipsesc principiile când au de-a face cu cineva – astfel de indivizi sunt în siguranță în preajma oamenilor feroce. Cu toate acestea, cei care au chiar și un minim simț al conștiinței sau dreptății se vor simți amenințați, în diferite proporții și într-o măsură mai mare sau mai mică atunci când se află în prezența unor persoane înclinate spre răzbunare. În cazuri grave, s-ar putea confrunta cu vătămări fizice sau chiar cu amenințări la adresa vieții lor, în timp ce, în scenarii mai blânde, ar putea fi supuși atacurilor verbale, defăimării sau înscenării. Acestea se numără printre dezvăluirile și manifestările generale ale firii feroce a persoanelor înclinate spre răzbunare. Pe baza manifestărilor lor generale, aceste persoane provoacă și tulburări în rândul fraților și surorilor și în cadrul bisericii. Aproape toți cei care interacționează cu aceste persoane răzbunătoare devin ținta răzbunării lor și, aproape invariabil, victime ale acestora. Cei înclinați spre răzbunare au o fire feroce, sunt bombe cu ceas care pot exploda în orice moment. Deși se pot lua după mulțime pentru a-și îndeplini îndatoririle și a duce o viață bisericească normală, judecând după umanitatea lor, ar putea să caute răzbunare și să constituie o amenințare la adresa altora în orice moment, făcându-i pe oameni să se teamă și să se ferească de ei. Nu sunt acestea deja tulburări pentru cei mai mulți? (Ba da.) Pentru a evita să-i jignească, pentru a le face pe plac și a scăpa de ranchiuna și răzbunarea lor, oamenii trebuie să fie mereu atenți la expresiile lor și să asculte semnificațiile implicite ale limbajului lor, încercând să le ghicească intențiile, obiectivele și direcțiile atunci când vorbesc. Din această perspectivă, nu sunt majoritatea oamenilor nu doar tulburați, ci și controlați de ei? (Ba da.) Prin urmare, judecând după natura acestei chestiuni, nu sunt astfel de indivizi răzbunători niște oameni răi? (Ba da.) Este foarte clar că ar trebui caracterizați drept oameni răi. Dacă cineva încearcă să înțeleagă situația unor asemenea indivizi, cei mai mulți se tem să spună adevărul despre ei și vor da la o parte orice întrebare despre aceștia cu răspunsuri evazive precum „Este în regulă”, neîndrăznind nici să le raporteze problemele, nici să vorbească despre ei sau să-i evalueze. Nu este aceasta o situație supărătoare? Unii spun: „Astfel de oameni răi pot căuta să se răzbune oricând și oriunde; cine ar îndrăzni să-i provoace? În plus, pretind mereu că au legături atât în lumea interlopă, cât și în cercurile legitime, amenințând că, dacă îi jignește cineva, lucrurile nu se vor sfârși bine pentru acea persoană, îi vor da o lecție și îi vor aduce familiei sale o moarte îngrozitoare. Prin urmare, nimeni nu îndrăznește să-i provoace. Lăsați-i în pace! Doar vom spera la cea mai bună situație pentru noi.” Vezi, o astfel de situație ia naștere în biserică, însemnând efectiv că i-au controlat deja pe acești oameni. Din cauză că au fost martorii firii lor feroce de a căuta răzbunare, oamenii nu îndrăznesc să-i acuze sau să-i emondeze, nici să spună cum îi evaluează cu adevărat. Trebuie să evite să-i menționeze în timpul conversațiilor, de teamă să nu-i jignească și chiar să vorbească în termeni specifici despre adevăratele lor manifestări fără știrea lor este îngrozitor de intimidant. De ce se tem oamenii? Se tem că vorbele lor vor ajunge la urechile persoanei răzbunătoare, care va căuta să se răzbune pe ei. După ce vorbesc, se lovesc peste frunte și spun: „O, nu, mi-a luat-o gura pe dinainte azi! Așteaptă doar, voi suferi din cauza asta. De ce nu pot să-mi țin gura?” Începând de atunci, trăiesc într-o teamă și anxietate permanentă, mergând ca pe ace în viață, observând mereu când sunt în preajma acelei persoane și întrebându-se: „Știe ce am spus? I-a ajuns la urechi? Atitudinea sa față de mine este aceeași ca înainte?” Cu cât se gândesc mai mult, cu atât devin mai neliniștiți și, cu cât durează mai mult, cu atât teama lor devine mai mare, așa că decid că este mai bine să o evite cu desăvârșire, gândindu-se: „Nu pot risca să o provoc, dar cel puțin pot să o evit. Indiferent dacă știe sau nu ce am spus, nu pot să stau la distanță de ea?” Această teamă devine atât de copleșitoare încât nu îndrăznesc nici măcar să participe la adunări, evitând orice loc în care s-ar putea afla această persoană feroce, chiar dacă este vorba de locul unde trebuie să-și facă datoria, fiind speriați de moarte.

Cum ar trebui tratați acei oameni răi care sunt înclinați spre răzbunare? (Ar trebui îndepărtați.) Este destul de simplu: sunt suficiente doar trei cuvinte – ar trebui îndepărtați – și s-a rezolvat. Dacă sunt îndepărtați și majoritatea sărbătorește, simțind un profund sentiment de satisfacție, atunci a fost decizia corectă să-i îndepărtăm. Anterior, în timpul adunărilor, prezența oamenilor răi însemna că majoritatea oamenilor erau constrânși în timpul părtășiei; se temeau că un cuvânt greșit i-ar putea ofensa pe cei răi, așa că erau prudenți față de ei și îi evitau când vorbeau. A luat naștere o regulă tacită în timpul adunărilor: dacă cineva făcea un semn din ochi, subiectul se schimba rapid. Aceasta a fost starea de fapt care a apărut. Odată cu îndepărtarea celor înclinați spre răzbunare, biserica a fost liniștită, viața bisericească a devenit normală, iar relațiile dintre oameni au revenit și ele la normal. Frații și surorile puteau acum să împărtășească liber și să citească prin rugăciune cuvintele lui Dumnezeu, împărtășindu-și liber mărturiile bazate pe experiențe, fără să fie controlați de nimeni, fără să se teamă de nimeni și fără să fie nevoiți să fie atenți la expresiile cuiva. Pe baza acestui rezultat, a fost corect să îndepărtăm astfel de oameni răi? (Da.) Categoric. Ar trebui să fie îndepărtați. Dacă n-ar fi îndepărtați, viața ar deveni insuportabilă pentru toată lumea, iar mulți ar fi prea speriați pentru a participa la adunări. Unele persoane temătoare ar putea chiar suferi de coșmaruri, visând mereu că sunt strangulate de demoni răi. Ar fi mereu extrem de precaute în timpul adunărilor, n-ar îndrăzni niciodată să vorbească, fiind incapabile să se simtă eliberate și libere. De când oamenii răi au fost îndepărtați, aceste persoane s-au schimbat complet: acum îndrăznesc să vorbească în timpul adunărilor, au devenit mai active în timpul părtășiei și se simt eliberate și libere. Nu este un lucru bun? (Ba da.) Astfel de indivizi răzbunători cu o fire feroce sunt ușor de discernut. În general, după ce interacționează cu cineva timp de peste șase luni, toată lumea ar trebui să fie capabilă să simtă și să vadă clar dacă este un individ de acel tip; devine evident după ce petrece ceva timp cu el. Conducătorii și lucrătorii din biserică nu ar trebui să fie pasivi în tratarea unor asemenea oameni răi. Ce înseamnă să nu fie pasivi? Înseamnă să nu aștepte până când mânie pe toată lumea inducând în eroare unii oameni și comițând fapte rele înainte de a-i trata – acest lucru ar fi prea pasiv. Așadar, care este cel mai bun moment pentru a-i trata pe oamenii răi? Atunci când un număr mic de oameni au fost deja afectați și simt o puternică aversiune și precauție față de ei și când au fost caracterizați pe deplin drept oameni răi. În acest moment, ar trebui tratați și îndepărtați imediat pentru a evita să fie afectați mai mulți oameni și pentru a evita ca persoanele temătoare să fie speriate de moarte sau împiedicate de ei. Care este cel mai important aspect aici? Dacă oamenilor răi li se permite să provoace tulburări în biserică prea mult timp, rezultatul final este că vor controla biserica și pe aleșii lui Dumnezeu. Dacă se ajunge în acest punct, toată lumea suferă. Pentru a evita să fie afectată toată lumea, când unii au fost afectați sau au dezvoltat o antipatie puternică față de asemenea indivizi și le-au văzut adevărata față, identificându-i drept oameni răi înclinați spre răzbunare, conducătorii bisericii ar trebui să-i îndepărteze prompt. Nu trebuie să aștepte până când oamenii răi comit multe fapte rele și provoacă o indignare publică înainte de a decide să acționeze – ar fi prea pasivi; în plus, nu-i așa că n-ar fi buni de nimic asemenea conducători ai bisericii? (Ba da.) Când întreprind o astfel de lucrare, conducătorii bisericii ar trebui să fie deosebit de sensibili la stările, manifestările și dezvăluirile unor astfel de indivizi, să-și dea rapid seama de firile lor și apoi să determine că sunt oameni răi care ar trebui îndepărtați, ocupându-se de ei cât mai curând posibil. Dacă nu se poate face o determinare la început, atunci este necesar să ne concentrăm pe observarea lor, acordând o atenție deosebită limbajului, comportamentului și conduitei lor, înțelegându-le gândurile și tendințele acțiunilor. Odată ce se descoperă că aceștia intenționează să se răzbune, ar trebui luate măsuri prompte pentru a-i îndepărta, astfel încât să nu fie afectați mai mulți oameni sau să fie victimele actelor de răzbunare.

Unii conducători ai bisericii spun: „Nu ne este frică de oamenii răi; în afară de teama de Dumnezeu, nu ne este frică de nimeni. Ce sunt oamenii răi pentru noi? Nu ne temem nici măcar de Satana, nici de arestările și persecuțiile marelui balaur roșu, deci de ce să ne temem de oamenii răi? Un individ rău este doar un demon neînsemnat, de ce să ne temem de el? Îl vom păstra pur și simplu în biserică și îi vom lăsa pe majoritatea fraților și surorilor să sufere prejudiciile. După ce vor suferi, își vor dezvolta discernământul și, având discernământ, nu vor mai fi limitați și constrânși de asemenea oameni răi. Ar fi minunat!” Pot cei mai mulți să ajungă la această statură? (Nu.) Nu pot. Credința lor este prea slabă, adevărurile pe care le înțeleg sunt prea puține, iar statura lor este prea mică. Îi evită pe oamenii răi ori de câte ori îi văd, neîndrăznind să-i jignească. Pe lângă faptul că se tem de moarte și își prețuiesc viața, majoritatea oamenilor își protejează și diversele interese trupești; sunt incapabili să dobândească discernământ sau să învețe lecții din diversele lucruri pe care le fac oamenii răi. Astfel, această idee este fundamental nepractică și nu poate da niciun rezultat. Dacă o persoană rea apare într-o biserică, atunci când majoritatea a recunoscut și a stabilit că acea persoană este rea, câți oameni au simțul dreptății pentru a lua atitudine, a se separa de cel rău, a lupta împotriva lui și a proteja interesele casei lui Dumnezeu? Care este procentul? Este 10%? Dacă nu este 10%, atunci este 5%? (Cam atât.) Asta înseamnă că, într-un grup de douăzeci de oameni, ar putea exista unul care să ia atitudine pentru a lupta împotriva unei persoane rele, pentru a o da în vileag și a o contesta folosind cuvintele lui Dumnezeu, pentru a se angaja într-o dezbatere și a o îndepărta din biserică. Astfel de indivizi sunt eroii din rândul aleșilor lui Dumnezeu, figurile meritorii ale bisericii. Unii conducători și lucrători se tem să se ocupe de persoanele rele. Sunt astfel de oameni potriviți pentru rolurile lor? Sunt ei calificați să aducă mărturie pentru Dumnezeu? Când aud de o persoană rea care trebuie îndepărtată din biserică, aceștia spun: „Este puțin problematic să o îndepărtăm. Pe vremuri o cunoșteam destul de bine. Știe unde locuiesc și cine din familia mea crede în Dumnezeu. Dacă o exclud, cu siguranță va căuta să se răzbune pe mine.” Ce credeți, merită asemenea oameni să fie conducători și lucrători? (Nu.) După ce descoperă o persoană rea care trebuie să fie îndepărtată, prima dată se gândesc la propriile interese, temându-se de răzbunarea persoanei rele. Nu se gândesc dacă persoana rea, cunoscând unele locuri de adunare și informații de contact ale fraților și surorilor, ar putea vinde biserica sau pe frați și surori după ce este îndepărtată, nici cum ar trebui evitat acest lucru. Principala lor preocupare nu o reprezintă interesele casei lui Dumnezeu, ci teama că persoana rea, cunoscând situația familiei lor, ar putea să-i vândă familia și să aibă un impact negativ asupra ei. Aduc mărturie astfel de conducători și lucrători? (Nu.) Unii conducători și lucrători văd persoane rele comportându-se tiranic și încercând să controleze biserica, dar nu îndrăznesc să vorbească. În schimb, fac compromisuri și se sustrag, neîndrăznind să se ocupe de persoanele rele. Când văd persoane rele, sunt la fel de îngroziți de parcă ar fi văzut un demon rău cu trei capete și șase brațe, nereușind să protejeze interesele casei lui Dumnezeu. Pe de altă parte, unii frați și surori de rând au un oarecare simț al dreptății, având curajul și credința de a lua atitudine și a-i da în vileag pe cei răi după ce-i descoperă, fără să se teamă că cei răi vor căuta să se răzbune pe ei. Totuși, astfel de indivizi sunt prea puțini în biserică. Cei 5% pe care i-ați menționat cu toții mai devreme ar putea fi o exagerare, nu o estimare prudentă. Din această perspectivă, care este atitudinea majorității față de indivizii cu o fire feroce care sunt înclinați spre răzbunare? (Majoritatea oamenilor se apără pe ei înșiși.) Primul lor gând este să se protejeze pe ei înșiși, fără să se gândească să ia atitudine și să lupte împotriva celor răi pentru a proteja interesele casei lui Dumnezeu și pe frați și surori, concentrându-se doar pe autoprotecție. Ce problemă indică această autoprotecție? (Faptul că astfel de oameni sunt foarte egoiști.) Pe de o parte, reflectă o umanitate profund egoistă, iar pe de altă parte, arată că majoritatea oamenilor au o credință prea slabă în Dumnezeu. Ei susțin verbal: „Dumnezeu deține suveranitatea asupra tuturor lucrurilor; Dumnezeu este sprijinul nostru”, dar când se confruntă cu realitatea, simt că nu se pot bizui pe Dumnezeu și trebuie să se bazeze pe ei înșiși, acordând prioritate autoprotecției, pe care o consideră înțelepciunea supremă. Implicația este următoarea: „Nimeni nu mă poate proteja, nici măcar Dumnezeu nu este de încredere. Unde este Dumnezeu? Nu-L putem vedea! Mai mult, nu știu dacă Dumnezeu mă va proteja sau nu. Ce se întâmplă dacă nu mă protejează?” Credința oamenilor este atât de jalnică. Ei proclamă întruna: „Dumnezeu deține suveranitatea asupra tuturor lucrurilor; Dumnezeu este sprijinul nostru”, dar când apar situații, caută doar autoprotecția, fiind incapabili să ia atitudine pentru a lupta împotriva Satanei și să rămână fermi în mărturia lor, neavând nici măcar atâta credință. Credința oamenilor este atât de jalnică; este, la rândul ei, complet expusă de această problemă. Statura lor chiar este atât de mică. În privința acelor oameni răi înclinați spre răzbunare, dacă există câțiva indivizi care-și doresc să-i dea în vileag, dar se simt izolați și neputincioși și se tem să nu fie suprimați de cei răi, ar trebui să-și unească forțele cu mai mulți conducători și lucrători sau cu frați și surori care au discernământ. După ce își unesc forțele, vor avea încredere absolută în victorie. Apoi, pot da în vileag și diseca acțiunile și comportamentele unor asemenea oameni răi, permițând majorității să discearnă și să vadă clar adevărata față a oamenilor răi, astfel încât toată lumea să fie capabilă să se unească în cuget și simțire și să-i îndepărteze împreună pe oamenii răi. Ați menționat mai devreme că, atunci când apar indivizi răi, aproximativ unul din douăzeci dintre aleșii lui Dumnezeu ar putea avea simțul dreptății pentru a vorbi just și a îndrăzni să ia atitudine și să îndepărteze astfel de indivizi răi. Unul din douăzeci este un pic prea puțin; dacă o biserică este formată doar din zece persoane, cum i-ar putea înlătura pe indivizii răi? N-ar putea; acele zece persoane ar fi sub controlul celor răi și ar îndura maltratările lor, ceea ce este inacceptabil. Ar fi minunat să ne propunem ca unul din zece sau chiar unul din cinci oameni să aibă curajul de a lua atitudine și a lupta împotriva celor răi! Încercarea permanentă de a se proteja nu duce doar la pierderea mărturiei în fața Satanei, ci, chiar mai rău, la pierderea ocaziei de a dobândi adevărul în fața lui Dumnezeu. Într-o biserică cu un singur individ rău, cel puțin unii oameni vor fi afectați; dacă există doi indivizi răi, majoritatea vor fi afectați, iar dacă un antihrist deține puterea, având mai mulți complici și acoliți în subordine, atunci toți aleșii lui Dumnezeu din biserică vor fi afectați. Așa stau lucrurile? (Da.) O persoană care ia atitudine împotriva celor răi reprezintă o unitate de putere, în timp ce zece persoane care iau atitudine împotriva celor răi reprezintă zece unități de putere. Credeți așadar că oamenii răi se tem mai mult de o persoană sau de zece? (De zece persoane.) Atunci, dacă douăzeci, treizeci sau cincizeci de persoane iau atitudine împotriva celor răi, cine va învinge în cele din urmă? (Frații și surorile.) În cele din urmă, frații și surorile vor învinge. Nu devine astfel mult mai ușoară îndepărtarea oamenilor răi? În unire stă puterea – acest concept simplu ar trebui să vă fie clar tuturor. Prin urmare, discernerea și îndepărtarea oamenilor răi nu reprezintă doar responsabilitatea unui anumit conducător sau lucrător, ci o responsabilitate colectivă a tuturor aleșilor lui Dumnezeu din biserică. Cu eforturile conducătorilor și lucrătorilor, alături de cooperarea aleșilor lui Dumnezeu pentru a-i îndepărta pe oamenii răi, toată lumea se poate bucura de vremuri bune. Dacă oamenii răi nu sunt îndepărtați și sunt lăsați în biserică în speranța că se vor căi, dar nu se observă nicio îmbunătățire după șase luni sau un an, iar aceștia continuă să provoace tulburări insuportabile aleșilor lui Dumnezeu, acesta este rezultatul milei arătate celor răi. A-i lăsa pe oamenii răi să se comporte tiranic și să controleze biserica este echivalent cu a te preda celor răi, precum și a-i preda pe frați și surori în mâinile lor, permițându-le să-i controleze nestingheriți pe aleșii lui Dumnezeu și să le facă un rău cumplit. Este ușor să înțelegi și să dobândești adevărul într-un mediu în care oamenii răi și antihriștii dețin puterea? (Nu.) Timpul este prețios. Îndepărtându-i cât mai curând posibil pe oamenii răi, poți restabili pacea, te poți bucura cât mai curând posibil de o viață bisericească adecvată și poți înțelege mai mult din adevăr. Dacă nu-i îndepărtezi, oamenii răi vor provoca tulburări și distrugeri printre semeni ca niște câini turbați, spunând și făcând orice doresc. Acest lucru te privează de timpul necesar pentru a dobândi adevărul, însemnând că timpul tău și îndeplinirea datoriei tale sunt controlate de cei răi. Este acesta un lucru bun sau rău? (Un lucru rău.) În teorie, toți știu că este un lucru rău, dar când se confruntă cu oameni răi care tulbură biserica, nu mai gândesc așa, concentrându-se doar să evite uneltirile și răul plin de cruzime din partea celor răi. Dacă toți aleșii lui Dumnezeu dintr-o biserică se tem astfel de oamenii răi, biserica va cădea cu ușurință sub controlul oamenilor răi și al antihriștilor, iar aleșii lui Dumnezeu vor fi controlați la rândul lor de aceștia. Pot fi atunci mântuiți de Dumnezeu? Este greu de spus. Dacă o biserică nu are doi sau trei oameni care să înțeleagă adevărul și să fie în asentiment când aduc mărturie pentru Dumnezeu și Îl slujesc, este o biserică fără speranță, iar aceasta este o situație tragică.

A fi înclinat spre răzbunare este o manifestare a conduitei rele, fiind unul dintre comportamentele și manifestările produse de o fire feroce. Când afișează acest comportament specific, astfel de indivizi ar trebui caracterizați drept oameni răi. Desigur, unii oameni, deoarece erau meschini, nu aveau perspicacitate sau erau noi credincioși care nu înțelegeau adevărul, au despicat mereu firul în patru cu ceilalți, au nutrit ură față de cei care nu i-au sprijinit sau le-au făcut rău ori au folosit cândva niște mijloace pentru a-și duce la îndeplinire răzbunarea împotriva anumitor indivizi, dar auzind că aceia înclinați spre răzbunare sunt oameni răi și trebuie îndepărtați din biserică, își schimbă gândurile, se schimbă în secret în sinea lor și dau dovadă de o oarecare moderație și reținere în comportamentul lor. Spuneți-Mi, sunt considerați astfel de oameni ca făcând parte din rândul celor răi? (Nu.) Ce indică acest lucru? (Capacitatea lor de a se schimba.) Ce demonstrează capacitatea lor de a se schimba? Demonstrează că pot accepta adevărul; este un fenomen bun. De ce spunem că pot accepta adevărul? Pentru că, după ce au auzit adevărul în această privință și și-au dat seama că a căuta să se răzbune este o manifestare a oamenilor răi, ei reflectează asupra propriei stări corupte, își recunosc esența coruptă și apoi se căiesc în fața lui Dumnezeu, acționează conform cuvintelor Sale și își înfrânează comportamentul. Aceasta este o manifestare a acceptării adevărului. Oamenii răi despre care vorbim aici nu acceptă adevărul. Indiferent cât de clar ai părtășie despre adevăr cu ei, nu îl acceptă; rămân încăpățânați, refuzând să asculte de oricine. Chiar dacă îi avertizezi: „Vei fi îndepărtat din cauza acțiunilor tale”, nu le pasă și continuă pe calea lor, fără să-i poată schimba cineva. Când îi dai în vileag, nu-și recunosc greșelile. Când le spui că sunt oameni înclinați spre răzbunare, că sunt răi și ar trebui să fie îndepărtați, tot nu vor renunța la faptele lor rele și cu siguranță nu se vor schimba. Ce fel de oameni sunt aceștia? Sunt cei scârbiți de adevăr. Nu acceptă deloc adevărul – indiferent cum este caracterizată firea-esență pe care o au, cum sunt date în vileag faptele lor rele sau cum sunt tratați ei, rămân nemișcați, nu-și vor pleca în niciun caz capul, nu-și vor recunoaște greșelile și cu siguranță nu vor renunța. Aceasta este o incapacitate de a se schimba. Care este esența faptului că nu se schimbă? Este refuzul de a accepta adevărul. Dacă ar putea accepta chiar și o singură afirmație corectă sau o singură fațetă a adevărului, nu ar mai continua pe calea greșită fără să se întoarcă. Ar face cale întoarsă, și-ar recunoaște greșelile și, într-o anumită măsură, ar renunța la lucrurile în care persistau anterior. Deoarece sunt oameni răi, deoarece sunt indivizi răi cu o fire feroce, după ce ia naștere comportamentul lor de a căuta răzbunarea dintr-o asemenea fire, nu doar că refuză să accepte ceea ce este expus de cuvintele lui Dumnezeu, emondarea sau acest tip de caracterizare, ci, dimpotrivă, persistă pe calea lor până la sfârșit. Nu intenționează să accepte faptul că sunt caracterizați sau dați în vileag și nici să-și admită corupția. Desigur, fără să-și admită corupția, nu intenționează nici să-și abandoneze comportamentul și acțiunile de căutare a răzbunării, nici principiile lor privind conduita proprie. Sunt întru totul răi. Nu sunt astfel de oameni răi niște diavoli? (Ba da.) Sunt diavoli care au în mod categoric esența Satanei. Nu-i poți schimba. De ce nu pot fi schimbați? Cauza principală este refuzul lor categoric de a accepta adevărul. Ei resping chiar și cel mai mic adevăr, orice afirmație corectă, cuvânt pozitiv sau lucru pozitiv. Chiar dacă recunosc verbal cuvintele lui Dumnezeu drept adevărul și drept lucruri pozitive, inimile lor nu acceptă absolut deloc adevărul, iar ei nu intenționează nici să pună în practică și să experimenteze cuvintele lui Dumnezeu pentru a-și schimba modul în care se comportă și fac lucrurile. Uneori ar putea recunoaște verbal că acțiunile lor se bazează în întregime pe filosofia Satanei, dar tot nu vor accepta în niciun caz adevărul. Oricine are părtășie despre adevăr cu ei se confruntă cu repulsia lor extremă și chiar cu ura și judecata lor, iar oricine îi dă în vileag și îi discerne devine ținta urii și răzbunării lor, indiferent despre cine este vorba – nici măcar proprii părinți nu sunt cruțați. Nu sunt dincolo de a putea fi răscumpărați? (Ba da.) Sunt dincolo de a putea fi răscumpărați. Este păcat să-i îndepărtăm? (Nu.) Astfel de indivizi trebuie îndepărtați sau excluși. Acestea sunt, în esență, toate manifestările celor înclinați spre răzbunare; acestea sunt caracteristicile, firile, modul și metodele lor de a face lucrurile și procesele lor de gândire, precum și atitudinea lor față de adevăr – este tot, în esență. Impactul pe care îl au asupra bisericii și asupra fraților și surorilor a fost deja discutat, așa că nu este nevoie să avem din nou părtășie despre el. Aici se încheie părtășia despre manifestările celui de-al patrulea tip de oameni, cei înclinați spre răzbunare.