Standardele și fundamentele pentru a discerne diverse tipuri de oameni răi

Să revenim la cea de a paisprezecea responsabilitate a conducătorilor și lucrătorilor: „Să discearnă prompt și apoi să îndepărteze sau să excludă toate tipurile de oameni răi și antihriști.” Să analizăm dacă această lucrare pe care trebuie să o facă lucrătorii și conducătorii are legătură cu fiecare detaliu despre biserici despre care tocmai am avut părtășie. De ce este nevoie să avem părtășie despre aceste detalii specifice? Care este relația dintre aceste detalii și lucrarea aceasta pe care trebuie să o facă lucrătorii și conducătorii? (Acești oameni răi și antihriști nu sunt membri ai bisericii și trebuie să fie înlăturați. Mai mult, existența lor împiedică și tulbură lucrarea pe care o fac bisericile.) Așadar, există o legătură; această părtășie nu este în zadar. După ce am înțeles fiecare detaliu despre denumirea sau definiția unei biserici, haideți să examinăm cum ar trebui să-i trateze conducătorii și lucrătorii pe membrii bisericii, cum ar trebui să-i trateze pe diverșii oameni care trebuie îndepărtați sau excluși din biserică, cum pot face bine această lucrare și cum ar trebui să-și îndeplinească responsabilitatea și să continue lucrarea bisericii. În primul rând, conducătorii și lucrătorii trebuie să înțeleagă care este definiția unei biserici, de ce trebuie să existe o biserică și ce lucrare ar trebui să facă o biserică. După ce au înțeles aceste lucruri, ar trebui să vadă ce membri actuali ai bisericii nu joacă un rol pozitiv atunci când vine vorba despre valoarea existenței unei biserici sau despre lucrarea pe care o face biserica, sau despre cine ar putea să provoace perturbări, tulburări și impacturi negative asupra lucrării esențiale a bisericii sau chiar să afecteze grav reputația bisericii și să dezonoreze numele lui Dumnezeu. A-i discerne clar și a-i îndepărta sau exclude prompt pe acești oameni – nu este aceasta lucrarea pe care ar trebui să o facă lucrătorii și conducătorii? (Ba da.) Așadar, ce este implicat în a face bine această lucrare? Pentru a îndepărta sau a exclude tot felul de oameni răi, a purifica biserica și a permite ca valoarea existenței bisericii să se manifeste și ca biserica să îndeplinească rolul pe care ar trebui să-l îndeplinească și, în același timp, pentru a permite ca lucrarea bisericii să înainteze fără probleme, conducătorii și lucrătorii trebuie mai întâi să discearnă exact ce persoane din biserică sunt oameni răi și antihriști. Aceasta este informația sau situația concretă pe care trebuie să o înțeleagă mai întâi conducătorii și lucrătorii atunci când desfășoară această lucrare. Prima chestiune cu care se confruntă conducătorii și lucrătorii în această lucrare este discernerea diferitelor tipuri de oameni. Care este scopul discernerii diferitelor tipuri de oameni? Este să îi separe în funcție de felul lor și să îi protejeze pe cei care sunt adevărați membri ai bisericii. Totuși, doar a-i proteja pe acești oameni nu înseamnă că lucrarea rezumată în cea de a paisprezecea responsabilitate este dusă la îndeplinire cu succes. Atunci care este cel mai important aspect al ducerii la îndeplinire cu succes a acestei lucrări? Este îndepărtarea sau excluderea tuturor tipurilor de neîncrezători și oameni răi care nu au ce căuta în biserică. Indiferent dacă aceștia sunt caracterizați drept oameni răi sau antihriști, dacă ei întrunesc condițiile pentru a fi îndepărtați sau excluși, atunci se ivește nevoia cu privire la această lucrare și este momentul ca lucrătorii și conducătorii să-și îndeplinească responsabilitatea. Haideți să avem părtășie mai întâi despre cum să discernem diferite tipuri de oameni.

I. Pe baza scopului credinței cuiva în Dumnezeu

Cum ar trebui să discernem diferite tipuri de oameni? Primul criteriu este să-i discernem conform scopului credinței lor în Dumnezeu. Al doilea este s-o facem conform umanității lor, iar al treilea este s-o facem conform atitudinii lor față de propria datorie. Dacă ar fi să folosim unele titluri simple, scurte, acestea ar fi: în primul rând, scopul credinței lor în Dumnezeu; în al doilea rând, umanitatea lor și, în al treilea rând, atitudinea lor față de propria datorie. Acum că avem aceste trei titluri, ce înțelegeți din fiecare dintre acestea? Înainte nu am discutat mult despre scopul credinței oamenilor în Dumnezeu. Am vorbit mai mult despre umanitatea oamenilor și despre atitudinea lor față de propria datorie, așa că v-ați familiarizat mai mult cu aceste lucruri. De fapt, nici scopul credinței oamenilor în Dumnezeu nu vă este foarte nefamiliar, fiindcă și voi ați ajuns să credeți în Dumnezeu cu un scop. Unii oameni cred în Dumnezeu fiindcă nu vor să meargă în iad, unii fiindcă vor să meargă în rai, unii fiindcă nu vor să moară, unii ca să evite dezastrele, unii pur și simplu fiindcă vor să fie oameni buni, unii fiindcă vor să evite să fie tratați rău și așa mai departe. Acest subiect nu ar trebui să vă fie nefamiliar; doar că detaliile despre care voi vorbi ar putea să vă fie întrucâtva nefamiliare – este posibil să vă simțiți nesiguri în legătură cu ele, neștiind ce voi spune despre ele sau de unde voi începe. Așadar, haideți să vorbim pe scurt despre asta. Spuneți-Mi, oamenii care au ce fel de intenții și scopuri în credința lor în Dumnezeu sunt cei care ar trebui îndepărtați sau excluși? (Cei care urmăresc doar faima și statutul și care vor doar să dețină putere și care vor tulbura fără scrupule biserica, de dragul statutului lor.) Acesta este un tip de persoană. Există și altele? (Neîncrezătorii care urmăresc doar să obțină binecuvântări și caută să-și umple stomacul.) Neîncrezătorii reprezintă un alt tip. Mai sunt și altele? E posibil să vă gândiți la manifestările unor oameni, dar nu puteți să discerneți clar dacă acești oameni pur și simplu dezvăluie firi corupte sau dacă sunt, de fapt, oameni cu scopuri impure pentru credința în Dumnezeu, care ar trebui îndepărtați sau excluși. Nu vă dați seama de acest lucru și simțiți că e puțin neclar, așa că nu-l puteți exprima limpede. Subiectul scopului credinței oamenilor în Dumnezeu este destul de amplu. Toți oamenii au unele intenții și scopuri în credința lor în Dumnezeu. Totuși, tipurile de oameni care au scopuri impure în credința în Dumnezeu, despre care vorbim aici, nu întrunesc condițiile pentru mântuirea de către Dumnezeu. Nu pot atinge mântuirea și nu pot atinge nici măcar standardul minim de a fi muncitori. Indiferent ce scop au acești oameni pentru a crede în Dumnezeu, în orice caz, când li se oferă ocazia, acești oameni care ajung să creadă în Dumnezeu cu un scop vor încerca să-și împlinească țelurile și, dacă nu vor avea ocazia, vor comite rele și vor provoca tulburări. Asta va cauza consecințe inimaginabile pentru lucrarea bisericii sau pentru pătrunderea în viață a aleșilor lui Dumnezeu, iar acești oameni ar trebui să fie cei vizați de îndepărtare sau excludere. Lăsând la o parte pentru moment umanitatea acestor oameni sau ce atitudini au aceștia față de îndatoririle lor, vorbind doar din perspectiva scopului credinței lor în Dumnezeu, acesta categoric nu este să accepte adevărul și să atingă mântuirea, cu atât mai puțin să se supună lui Dumnezeu și să I se închine. Prin urmare, în mod firesc, credința lor în Dumnezeu nu va avea ca rezultat mântuirea. Decât să le permitem acestor oameni să rămână în biserică și să-i tulbure încontinuu pe aleșii lui Dumnezeu – veritabilii frați și surori – este preferabil să-i discernem și să-i caracterizăm cu exactitate cât mai devreme posibil și apoi să-i înlăturăm prompt din biserică. Nu ar trebui tratați ca niște membri ai bisericii sau ca niște frați și surori. Așadar, care sunt aceste tipuri de oameni? Tocmai ați vorbit într-un mod general despre unele concepte. Voi da câteva exemple concrete și veți înțelege, odată ce le veți auzi.

A. Ca să-și satisfacă dorința de a fi funcționar

Mai întâi, haideți să vorbim despre primul tip de persoană care ar trebui să fie îndepărtată sau exclusă din biserică. Unii oameni vor mereu să devină funcționari în societate și să aducă glorie strămoșilor lor, dar calea lor profesională e lipsită de succes. Totuși, dorința lor de a fi funcționari nu se diminuează deloc. Dar familia lor nu are un statut social înalt, așa că viața li se pare lipsită de speranță și consideră lumea prea nedreaptă, nefiind în stare nici măcar să-și împlinească această mică dorință. Simt că au ceva cunoștințe și competențe, dar nimeni nu îi apreciază. Nu pot găsi un sponsor, iar perspectiva de a deveni funcționar li se pare foarte îndepărtată. În această situație disperată, ei au găsit biserica. Simt că, dacă pot deveni conducători în biserică, e ca și cum ar fi funcționari, iar dorința le poate fi satisfăcută. Așadar, vin în casa lui Dumnezeu dorindu-și să obțină măreția. Cred că au competențe și abilități potrivite pentru a fi folosite în casa lui Dumnezeu, iar speranța lor de a fi funcționari și persoane distinse se poate realiza, îndeplinindu-și, astfel, o dorință de o viață. Părerea lor despre credința în Dumnezeu poate fi rezumată prin zicale precum: „Binele cu bine se răsplătește”, „Aurul adevărat este destinat să strălucească până la urmă” și „Pasărea isteață își alege cu înțelepciune copacul” – acesta este genul de context din care au ales să pășească pe calea credinței în Dumnezeu. Judecând după esența acestei persoane, este clar că nu crede în existența adevărului în lume și cu atât mai puțin crede în existența Mântuitorului. Pe scurt, nu crede în singurul Dumnezeu adevărat și crede chiar mai puțin în existența Creatorului. Indiferent dacă e vorba de ceea ce este scris în Biblie sau de ce se predică în lumea religioasă – că Dumnezeu a creat lumea și omenirea, că Dumnezeu este suveran peste omenire și o conduce – pentru ea, toate aceste zicale sunt doar consemnări istorice. Nimeni nu le investighează și nimeni nu le poate confirma; sunt doar legende și povești, un fel de cultură religioasă. Aceasta este înțelegerea sa cea mai simplă cu privire la credință. Ajunge să creadă în Dumnezeu cu această înțelegere, considerând că merge pe calea corectă, că abandonează întunericul în favoarea luminii, că este „pasărea isteață” care își alege cu înțelepciune copacul. Bineînțeles, nu a renunțat la alegerea și la dorința sa de a deveni funcționar și o persoană distinsă. Crede că în această lume largă, cu atât de mulți oameni, nu există un loc pentru ea și că doar casa lui Dumnezeu îi poate aduce speranță. Doar traiul în biserică îi poate da o șansă de a-și folosi talentele și de a-și împlini dorința de a deveni o persoană distinsă. Aceasta fiindcă în felul în care vede ea situația actuală, lumea exterioară devine tot mai ticăloasă și mai întunecată – doar biserica este un tărâm al purității în această lume; biserica este singurul loc din lume care poate furniza oamenilor hrană spirituală și doar biserica prosperă din ce în ce mai mult. Ajunge să creadă în Dumnezeu cu asemenea dorințe și scopuri. După ce începe să creadă, nu înțelege nimic despre credința în Dumnezeu, despre urmărirea adevărului sau despre chestiuni ce implică adevărul, firea lui Dumnezeu și lucrarea Lui. Nu urmărește și nu acordă atenție acestor chestiuni. În inima sa, nu a renunțat deloc la dorința de statut și de autoritate; dimpotrivă, continuă să se agațe de aceste noțiuni și puncte de vedere, pierzându-și vremea în biserică, între timp. Consideră biserica o organizație socială, o comunitate religioasă, și privește lucrarea lui Dumnezeu și cuvintele Lui ca pe niște iluzii create de credincioși din cauza credințelor lor superstițioase. Prin urmare, oricând vine vorba de urmărirea adevărului, oricând vine vorba de cuvintele și lucrarea lui Dumnezeu, se simte dezgustată și potrivnică. Dacă spune oricine că un lucru este fapta lui Dumnezeu, suveranitatea sau orchestrarea Lui, ea se simte dezgustată. Totuși, oricât de dezgustată se simte și indiferent dacă recunoaște sau acceptă adevărul, dorința de a obține o poziție cu statut în biserică pentru a-și satisface dorința de autoritate nu i-a scăzut niciodată și nici nu a renunțat la ea. Întrucât are o asemenea ambiție și dorință, dezvăluie în mod firesc diverse manifestări. De exemplu, îi instigă pe oameni spunând lucruri precum: „Nu baza totul pe cuvintele lui dumnezeu și nu lega totul de cuvintele lui dumnezeu și de el. De fapt, multe dintre ideile și zicalele oamenilor sunt corecte; oamenii ar trebui să aibă propriile puncte de vedere și poziții.” Ea răspândește aceste afirmații pentru a-i induce pe oameni în eroare. În același timp, își afișează energic talentele, înzestrările și diversele tactici și trucuri pe care le poate juca în lume, încercând să se facă remarcată de oameni și să obțină atenția și respectul acestora. Care este scopul afișării sale energice? Este de a-i face pe oameni să o respecte și să o admire; este de a avea statut între oameni și, astfel, de a-și satisface dorința de a urmări o carieră oficială și de a le aduce glorie strămoșilor. Asemenea oameni simt satisfacție atunci când sunt respectați, lăudați, urmați, susținuți, adorați și admirați de semeni, și chiar când sunt flatați. Mai mult, urmăresc și se bucură neobosit de aceste lucruri. Deși casa lui Dumnezeu îi expune constant pe antihriști, pe oamenii răi și diversele firi corupte ale oamenilor, în inima lor, ei desconsideră aceste lucruri ca fiind nevrednice de respectul lor și se simt deosebit de dezgustați de ele. Urmăresc foarte hotărâți statutul și să fie admirați și respectați de ceilalți, pentru a-și îndeplini dorințele pe care nu și le-au putut îndeplini în lume și în societate. Așadar, care este scopul credinței lor în Dumnezeu? Nu este să primească de o sută de ori mai mult în această viață și viața veșnică în lumea care urmează și, cu siguranță, nu este să accepte adevărul și să fie mântuiți. Scopul pentru care cred în Dumnezeu nu este să acționeze ca ființe create, ci să fie funcționari și nobili, să se bucure de beneficiile statutului. Cu siguranță există astfel de oameni în biserică; aceștia sunt răufăcătorii care se infiltrează în biserică. Biserica nu le permite absolut deloc acestor oameni să se amestece cu aleșii lui Dumnezeu, așa că aceștia sunt oameni care trebuie să fie îndepărtați. Este ușor de discernut scopul credinței lor în Dumnezeu? (Da.) Având în vedere intențiile și scopurile pentru care cred în Dumnezeu, combinate cu diversele lor manifestări din biserică, ce fel de oameni sunt aceștia? (Neîncrezători.) Da, sunt neîncrezători. Pe lângă că sunt neîncrezători, vor și să urmărească statutul și perspectivele în casa lui Dumnezeu, pentru a-și satisface pofta de autoritate. Ei cred în Dumnezeu pentru a deveni funcționari. Așadar, de ce ar trebui să fie înlăturați acești oameni? Cineva ar putea spune: „Dacă neîncrezătorii muncesc în casa lui Dumnezeu și pot ajuta puțin, în calitate de prieteni ai bisericii, nu este în regulă să îi ținem aproape?” Stă în picioare această afirmație? (Nu.) De ce nu stă în picioare? (Dorința lor de a deveni funcționari cu siguranță îi va conduce să facă lucruri care îi tulbură pe alții, care nu aduc niciun beneficiu lucrării casei lui Dumnezeu și care afectează urmărirea adevărului de către frați și surori.) Oricum ai privi lucrurile, neîncrezătorii se împotrivesc adevărului și Îl neagă pe Dumnezeu, prin urmare, casa Lui nu îi poate păstra. Ei nu vor juca un rol pozitiv. Indiferent dacă urmăresc sau nu să devină funcționari, simplele lor remarci, manifestări și acțiuni ca neîncrezători pot provoca tulburări și nu vor avea un efect pozitiv. Unii frați și unele surori, atunci când experimentează anumite medii, spun: „Aceasta este suveranitatea lui Dumnezeu și trebuie să ne supunem.” Se pot supune neîncrezătorii? Deja este destul de bine dacă nu se mobilizează pentru a tulbura și a se opune. În inimile lor, ei chiar zic: „Nu spune că totul este suveranitatea lui dumnezeu. Oamenii ar trebui să aibă unele opinii proprii și o oarecare independență; nu atribui totul suveranității lui dumnezeu!” Ei nu numai că îi trag în jos pe ceilalți, ci spun și unele aberații ambigue, amăgitoare, pentru a-i induce în eroare pe oameni. Nu este aceasta o nerușinare? E posibil să le reușească unele manevre și trucuri istețe printre non-credincioși, dar casa lui Dumnezeu nu este locul potrivit pentru a încerca să facă aceste manevre și trucuri! Unii oameni conduc clinici unde tuturor oamenilor le place să meargă, fiindcă spun că acolo injecțiile nu dor. De ce nu dor injecțiile? Vârful acului este înmuiat în anestezic, deci bineînțeles că nu dor. Este aceasta o manevră înțeleaptă? (Nu, este o manevră dăunătoare.) Totuși, ei o consideră o manevră înțeleaptă și se laudă cu ea, gândindu-se că le arată aptitudinea și abilitatea și spunând: „Nu faci decât să vorbești despre supunerea față de dumnezeu, despre orchestrarea lui și despre suveranitatea lui. Ai abilitățile pe care le am eu?” Nu este aceasta o nerușinare? (Ba da.) Chiar se laudă cu astfel de trucuri dăunătoare! Oamenii care nutresc motivele neîncrezătorilor infiltrați în biserică sunt cei care ar trebui îndepărtați de acolo. De ce? În inimile lor, acești oameni se împotrivesc adevărului și sunt scârbiți de el. Indiferent de scopul credinței lor în Dumnezeu, dacă este ceva ce pot recunoaște în mod deschis sau nu, pe baza esenței lor ca neîncrezători, biserica ar trebui să-i îndepărteze sau să-i excludă. Acești neîncrezători se infiltrează în biserică având un scop anume, dorind să-și afișeze talentele, să-și realizeze ambițiile și să-și satisfacă dorințele în cadrul bisericii. Vor să folosească acel loc prețios care este biserica drept mijloc de a-și realiza scopul de a deține putere, de a se lăuda și de a-i induce în eroare și a-i controla pe oameni. Având în vedere scopul pentru care cred în Dumnezeu, ei sunt capabili să-i tulbure și să-i perturbe pe aleșii lui Dumnezeu și lucrarea bisericii. Prin urmare, acești oameni trebuie îndepărtați sau excluși din casa lui Dumnezeu. Conducătorii și lucrătorii trebuie să le perceapă în profunzime esența de neîncrezători. Indiferent că te bazezi pe manifestările sau pe afirmațiile lor consecvente despre credința în Dumnezeu, odată ce ai priceput situația și ai discernut clar faptul că sunt neîncrezători, ar trebui să-i respingi ferm, fără ezitare. Indiferent ce metodă sau ce judecată folosești, găsește orice mod posibil de a te debarasa de ei – aceasta este lucrarea pe care ar trebui să o facă lucrătorii și conducătorii; este lucrarea pe care ar trebui să și-o asume. Acesta este un tip de persoană care ar trebui îndepărtată sau exclusă.

B. Ca să cauți persoane de sex opus

Așadar, care sunt manifestările celui de-al doilea tip de oameni care ar trebui îndepărtați sau excluși? Unii oameni nu au fost niciodată implicați în a crede în Dumnezeu; doar au o impresie favorabilă în legătură cu acest lucru. Nu sunt interesați să știe ce ar trebui să urmărească sau să câștige cineva crezând în Dumnezeu. Au auzit că oamenii care cred în Dumnezeu sunt foarte conștiincioși și candizi, așa că vor să-și găsească un partener romantic în biserică, apoi să se căsătorească și să trăiască o viață în stabilitate. Acestea sunt intenția și scopul lor, așa că vin la biserică pentru a-și găsi partenerul ideal. Pe acești neîncrezători nu îi interesează absolut deloc să creadă în Dumnezeu; nu le pasă deloc de Creator, de adevăr, de a fi mântuiți, de a-L cunoaște pe Dumnezeu, de a face o datorie sau de orice astfel de chestiuni. Chiar dacă pot înțelege după ce aud cuvintele lui Dumnezeu și ascultă predici, nu vor să pună la inimă. Vor doar să găsească un partener ideal și, bineînțeles, speră să cunoască mai mulți oameni și să-și lărgească rețeaua de relații. Ajung să creadă în Dumnezeu în scopul de a găsi un partener ideal. Unii oameni ar putea spune: „De unde știi Tu că au acest scop? Nu au zis nimic și nici nu Ți-au menționat acest lucru!” Demonstrează acest lucru prin comportamentul lor. Priviți cum caută mereu sexul opus atunci când își îndeplinesc îndatoririle sau când iau legătura cu cineva. Când le place cineva, au întruna părtășie cu persoana respectivă și se apropie de ea, cerând mereu informații despre ea și ajungând să o cunoască. Aceste acțiuni și manifestări neobișnuite ar trebui să atragă suficient de mult atenția conducătorilor și lucrătorilor, care ar trebui să urmărească intențiile lor și ce scop intenționează să-și îndeplinească; ar trebui să stabilească exact cine le-a predicat Evanghelia, de ce caută în special să ia legătura cu persoane de sex opus, de ce au mereu ceva de spus persoanelor de sex opus și de ce au o înclinație deosebită spre persoanele de sex opus, manifestând mai ales o curiozitate și o preocupare speciale față de oamenii pe care îi plac. Astfel de oameni au o impresie favorabilă despre cei care cred în Dumnezeu. Chiar dacă nu sunt foarte interesați să meargă la adunări, să asculte predici, să aibă părtășie despre cuvintele lui Dumnezeu, să cânte imnuri, să aibă părtășie despre experiențe personale și alte chestiuni de acest fel, în general nu spun nimic care să provoace tulburări și perturbări. Se concentrează doar să găsească un partener romantic cu care să trăiască o viață bună. Dacă își găsesc un partener, îl pot însoți în credința în Dumnezeu; chiar dacă ei înșiși nu urmăresc, își pot susține partenerul în credința în Dumnezeu. Unii oameni au o umanitate relativ acceptabilă, sunt săritori și își dau silința să fie prietenoși și buni. De exemplu, pot să-i tolereze pe alții, se gândesc la tot ce pot ca să-i ajute pe cei cu dificultăți să și le rezolve sau să le ofere unele sfaturi și așa mai departe. Sunt relativ buni cu ceilalți și nu nutresc pic de malițiozitate, dar scopul și țelul lor în credința în Dumnezeu nu sunt foarte onorabile. Nu urmăresc adevărul și nu îl acceptă, indiferent cine are părtășie cu ei despre acesta. După ce îl urmează o jumătate de an, un an sau doi, nu se produce nicio schimbare în ei. Deși nu spun nimic despre faptul că nu cred și deși nu provoacă nicio tulburare sau perturbare, nu li se dezvoltă niciun interes privind chestiuni legate de credința în Dumnezeu. Se cuvine ca acești oameni să rămână în biserică? (Nu.) Ar trebui să fie îndepărtați astfel de oameni? (Și ei ar trebui să fie îndepărtați.) Care este motivul? (E acela că nu sunt interesați de adevăr, iar mântuirea nu îi vizează. Dacă rămân în biserică, în timp ce își caută întruna un partener, acest lucru îi va tulbura pe ceilalți și-i va duce în ispită; nu vor juca un rol pozitiv.) Exact așa stau lucrurile. De exemplu, unor oameni le place în mod deosebit să consume carne. Atunci când consumă carne, uită de lucrarea lor. Dacă nu există carne, încă mai pot să se ocupe de unele sarcini potrivite, dar când este disponibilă carne, lucrarea lor este întârziată. Ce înseamnă carnea pentru ei? (Ispită.) Exact, este o ispită. Așadar, pot cei care își caută întruna un partener să fie considerați o sursă de ispite? (Da.) Într-adevăr, sunt o sursă de ispite. Unor astfel de oameni ar trebui să li se spună clar: „Nu ești sincer față de credința în Dumnezeu sau de îndeplinirea datoriei tale. Nu ai fost niciodată capabil să te integrezi în biserică și niciodată nu ai fost considerat un credincios adevărat. De-a lungul acestor doi ani de interacțiune, ți-am văzut scopul: vrei doar să-ți găsești un partener în biserică. Oare acest lucru nu face rău oamenilor buni? Oamenii din biserică nu sunt potriviți pentru tine. Există mulți oameni potriviți pentru tine printre non-credincioși. Mergi și găsește pe cineva în rândul non-credincioșilor.” Implicația este de a le spune: „Ți-am văzut adevărata față. Nu ești unul dintre aleșii lui Dumnezeu. Nu ești o persoană a casei lui Dumnezeu. Nu poți fi considerat fratele sau sora noastră.” Astfel de oameni ar trebui să fie îndepărtați din biserică, potrivit principiilor casei lui Dumnezeu. Astfel, acești oameni care caută în mod necugetat un partener și îi seduc pe ceilalți vor fi îndepărtați. Nu sunt ușor de discernut acești oameni? (Ba da.) Acești oameni sunt și neîncrezători. Au o oarecare înclinație spre biserică, spre credința religioasă și spre cei care cred în Dumnezeu. Vor doar să profite de ocazia de a crede în Dumnezeu pentru a găsi un partener printre credincioși, cu care să trăiască și pe care să-l slujească devotați. Spuneți-Mi, este posibil un astfel de lucru? Ar trebui să le îndeplinim dorințele? Ar trebui să rânduiască biserica astfel de chestiuni? (Nu.) Biserica nu are nicio obligație de a le satisface preferințele personale. Indiferent cât de convinși sunt de faptul că sunt oameni buni credincioșii, că ar putea să-și trăiască viața într-un mod cuviincios cu acești credincioși sau că aceștia din urmă pot merge pe calea corectă, e inutil – opinia lor nu contează. Astfel de neîncrezători se pot afla și în majoritatea bisericilor. Modul de a trata cu acești oameni este să folosiți metoda despre care tocmai am avut părtășie, sau puteți folosi metode mai bune, dacă le aveți, atât timp cât ei sunt tratați conform principiilor. Acești neîncrezători sunt clasificați în rândul diverselor tipuri de oameni răi – este exagerat? (Nu.) Exact așa îi tratăm pe neîncrezători.

C. Ca să eviți dezastre

Ce alte tipuri de oameni ar trebui îndepărtați sau excluși din biserică? (Un alt tip sunt cei care cred în Dumnezeu doar ca să evite dezastre.) A crede în Dumnezeu doar pentru a evita dezastre este, de asemenea, un scop pe care îl au oamenii în credința lor. Nu sunt contaminați în acest mod și cei mai mulți dintre credincioșii în Dumnezeu? (Ba da.) Așadar, cum ar trebui să distingem între oamenii care ar trebui înlăturați sau excluși din biserică din cauza acestui lucru și oamenii care doar afișează o dezvăluire normală a corupției și care nu ar trebui înlăturați sau excluși? Pentru majoritatea oamenilor, credința lor este amestecată cu motivul credinței în Dumnezeu pentru a evita dezastre – aceasta e o realitate. Dintre cei care cred în Dumnezeu pentru a evita dezastre trebuie să îi distingeți pe neîncrezătorii care întrunesc criteriile pentru a fi îndepărtați sau excluși. De exemplu, atunci când astfel de oameni văd că dezastrele încep să se agraveze, încep să participe mai frecvent la adunări și iau înapoi rapid cărțile cuvintelor lui Dumnezeu, pe care înainte le înapoiaseră bisericii, spunând că acum vor să creadă serios în Dumnezeu. Totuși, odată ce dezastrele trec sau se retrag, se întorc la a face afaceri și a câștiga bani, blocând toate metodele de contact, astfel încât frații și surorile nu îi pot găsi sau contacta pentru adunări. Când dezastrele lovesc, ei îi caută în mod activ pe frați și pe surori, dar atunci când dezastrele se sfârșesc, fraților și surorilor le vine foarte greu să-i găsească și foarte rar reușește cineva să ia legătura cu ei. Nu sunt foarte evidente aceste manifestări? (Ba da.) Atunci când nu este niciun dezastru, ei spun: „Oamenii au nevoie să aibă o viață normală. Trebuie să ne continuăm rutina zilnică. Eu trebuie să gătesc acasă în fiecare zi și să duc și să iau copiii de la școală, așa că uneori nu reușesc să ajung la adunări. În plus, viața necesită bani; trebuie plătite toate cheltuielile de trai. Nu putem supraviețui fără să câștigăm bani. În această lume, nimeni nu se poate descurca fără bani. Credința în dumnezeu trebuie să fie practică!” Vorbesc plauzibil și oferă motive cuprinzătoare, concentrându-se în totalitate pe a câștiga bani și a-și continua rutina zilnică, participând doar ocazional la câte o adunare și citind rareori cuvintele lui Dumnezeu. Atitudinea lor față de credința în Dumnezeu este călduță; nici caldă, nici rece. Când lovește dezastrul, spun: „O, nu pot să trăiesc fără dumnezeu; am nevoie de dumnezeu! Trebuie să mă rog lui dumnezeu și să apelez la el în fiecare zi! Nu încerc să evit dezastrele; principalul lucru este că nu pot trăi fără dumnezeu în inima mea. O viață bună fără dumnezeu în inima mea tot pare pustie!” Nu pot spune niciun cuvânt care să demonstreze că Îl cunosc pe Dumnezeu; tot ce spun sunt cuvinte prin care să-și justifice acțiunile și comportamentul. Ei nu știu cât de multe cărți distribuie casa lui Dumnezeu tuturor; nu știu la ce subiect au ajuns predicile; nu știu despre ce adevăruri se are părtășie în prezent în viața bisericească. Participă la o adunare o dată la șase luni sau o dată pe an. Când participă, spun: „Non-credincioșii sunt pur și simplu groaznici. Societatea e nedreaptă. Această lume este rea. E foarte greu să faci un efort ca să câștigi bani! Povara lui Dumnezeu pentru oameni este ușoară…” Vorbesc întruna despre aceste lucruri fără rost, care nu au nicio legătură cu subiectele și conținutul părtășiei din cadrul adunării. Spun câteva vorbe goale în rugăciunea lor și câteva cuvinte superficiale despre credința în Dumnezeu și apoi se consideră credincioși, simțindu-se relaxați în inima lor și liniștiți. Înseamnă asta să crezi în Dumnezeu? Ce fel de nemernici sunt astfel de oameni? Dacă-i întrebi: „De ce nu participi în mod regulat la adunări?”, spun: „Condițiile nu îmi permit. Acesta este mediul pe care l-a rânduit dumnezeu pentru mine și trebuie să mă supun.” Ce frumos sună aceste cuvinte! Ei spun, de asemenea: „Uite, dumnezeu a rânduit acest mediu pentru mine. Întreaga mea familie depinde de mine pentru hrană, așa că trebuie să câștig bani ca să mă descurc! Momentan, a câștiga bani este sarcina pe care mi-a dat-o dumnezeu.” Nu menționează deloc îndeplinirea datoriei lor, nici responsabilitățile și obligațiile lor ca ființe create și cu atât mai puțin menționează felul în care cuvintele lui Dumnezeu se pun în practică; participă doar ocazional la câte o adunare și oferă câțiva yuani, gândindu-se că au adus o contribuție casei lui Dumnezeu. Sunt alții care, atunci când li se îmbolnăvesc copiii, se roagă lui Dumnezeu și, câteva zile mai târziu, când copiii se simt mai bine, aduc rapid bisericii o ofrandă în bani, iar apoi dispar din nou. De fiecare dată când interacționează cu frații și surorile, nu au niciodată părtășie despre adevăr, nici nu citesc cuvintele lui Dumnezeu. Când nu au loc dezastre sau calamități, nu se roagă niciodată lui Dumnezeu. Conversațiile lor zilnice sunt mereu despre banalități casnice, dispute privind binele și răul, viața trupească, diverse fenomene sociale și diverse lucruri pe care le văd și le aud; au rareori părtășie despre cuvintele lui Dumnezeu și nu rostesc niciodată vreun cuvânt din inimă cu privire la credința în Dumnezeu. Doar își păstrează locul în biserică pentru a căuta îngrijirea și protecția din partea lui Dumnezeu. Pur și simplu acesta este modul lor de a crede în Dumnezeu; doar caută pace și binecuvântări fără a urmări deloc adevărul. Nu îi interesează absolut deloc adevărul. Vor doar să obțină beneficii, har și binecuvântări de pe urma credinței în Dumnezeu. Nu le pasă de următoarea viață, fiindcă nu o pot vedea și nu cred deloc în ea. Vor doar să se bucure de harul lui Dumnezeu în această viață și să evite toate dezastrele. Întrucât Dumnezeu și biserica sunt refugiul lor, ori de câte ori participă la adunări, bineînțeles că o fac după ce au întâmpinat dificultăți sau dezastre. Cred sincer în Dumnezeu astfel de oameni? (Nu.) Ce fel de oameni sunt ei? (Oportuniști și neîncrezători.) Aceștia sunt neîncrezători care vor să folosească biserica pentru a evita dezastrele. Ar trebui să li se permită unor astfel de oameni să rămână în biserică? (Nu.) Atunci când vin la adunări, îi tulbură pe ceilalți și le provoacă supărări în suflet. Majoritatea oamenilor sunt prea politicoși și s-ar simți jenați să încerce să-i oprească, așa că-i lasă să pălăvrăgească și să-i tulbure pe toți atunci când mănâncă și beau cuvintele lui Dumnezeu. În acest moment, ce ar trebui să facă lucrătorii și conducătorii? Nu ar trebui să-și asume responsabilitatea de a-i restricționa pe astfel de oameni, protejând interesele majorității și menținând viața bisericească normală? (Ba da.) Poți să le iei înapoi cărțile cuvintelor lui Dumnezeu și să-i sfătuiești să părăsească biserica. Există diverse moduri de a convinge pe cineva să părăsească biserica – le puteți născoci pe ale voastre. Doar asigurați-vă că nu-i mai poate contacta pe frați și pe surori. Să presupunem că cineva spune: „Această persoană este bună. În biserică vorbește doar despre banalități casnice, dar nu tulbură lucrarea bisericii și nici nu ne afectează îndeplinirea datoriei, așa că ar trebui să fim toleranți! În credința în Dumnezeu nu ar trebui să tolerăm și să suportăm tot felul de oameni? Dumnezeu vrea ca fiecare om să fie mântuit și ca nimeni să nu îndure pierzania!” Apoi trebuie să te gândești dacă persoana e vizată de mântuire. Dacă nu este, nu ar trebui s-o discernem și s-o îndepărtăm? (Ba da.) Unii oameni spun: „Sunt prea politicos; mi-ar fi jenă să încerc s-o conving să părăsească biserica.” Această problemă este ușor de rezolvat. Dacă pur și simplu n-o contactezi, nu vei fi tulburat sau constrâns de aceasta. Chiar dacă o întâlnești, nu e nevoie să interacționezi cu ea. Nu este nevoie să discuți cu ea despre chestiuni legate de credința în Dumnezeu; pur și simplu trateaz-o ca pe un non-credincios. Unii oameni spun: „Nu putem s-o ajutăm cu iubire și să avem părtășie cu ea despre adevărul pe care-l înțelegem?” Dacă simți cu adevărat iubire pentru astfel de neîncrezători, poți face o încercare. Dacă tu chiar îi poți schimba, atunci nu este nevoie să fie îndepărtați sau excluși. Unii oameni spun: „Nu-mi irosesc efortul. E inutil s-o ajut, e ca și cum aș face baie unui porc; oricât de bine îl cureți, tot va merge și se va tăvăli prin noroi. Exact asemenea tip de creatură este; nu se va schimba!” Dacă poți înțelege asta, atunci ai dreptate. Vei mai avea părtășie despre adevăr cu astfel de neîncrezători, pentru a-i ajuta? Veți mai face o astfel de lucrare fără rost? (Nu.) Acum vă dați seama că ați fost nesăbuiți și că nu ați văzut adevărata față a oamenilor. Neîncrezătorii nu pot să se schimbe. Acești oameni știu și că aceia care cred în Dumnezeu fac fapte bune și evită să facă fapte rele, că nu-i intimidează pe alții și nu-i înșală. Au o impresie bună despre cei care cred în Dumnezeu, așa că se deghizează sub pretextul că „a crede că există un Dumnezeu” și că „a crede în Dumnezeu e un lucru bun” și se infiltrează în biserică, făcându-i pe oameni să-i considere frați și surori. Unii oameni chiar sunt păcăliți de acest lucru, considerându-i sincer frate sau soră, adesea vizitându-i și ajutându-i. Abia după multă vreme își dau seama: „Această persoană vine la biserică doar atunci când se confruntă cu dezastre sau dificultăți, spunând lucruri inutile, aberante. Când lucrurile merg bine și totul este în regulă pentru ea, când viața ei este bună, ignoră pe toată lumea. Dacă am fi știut mai devreme că e un astfel de escroc, nu am mai fi ajutat-o și nu am mai fi investit atâta efort!” Are vreun sens să simți regrete acum? E prea târziu pentru regrete – deja ai vorbit foarte mult în zadar! Pe scurt, astfel de neîncrezători trebuie să fie discernuți, tratați și îndepărtați din biserică în cel mai scurt timp posibil. Nu-i privi ca pe niște frați și surori; nu sunt frați și surori. Doar oamenii care sunt aleși de Dumnezeu sunt frați și surori; numai cei care pot fi mântuiți și cei care urmăresc închinarea la Dumnezeu sunt frați și surori. Aceia care pierd timpul în casa lui Dumnezeu pentru a evita dezastre și pentru a se bucura cu lăcomie de harul lui Dumnezeu fără să accepte adevărul sunt neîncrezători. Nu sunt frați și surori și cu siguranță nu sunt aleșii lui Dumnezeu. Înțelegi? Asemenea neîncrezători trebuie tratați conform principiilor; ar trebui să te debarasezi de ei așa cum s-ar cuveni. Aceasta este responsabilitatea conducătorilor și lucrătorilor și este, de asemenea, un principiu care ar trebui să îi fie clar fiecăruia dintre aleșii lui Dumnezeu.

23 octombrie 2021