Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (18) Secțiunea a doua
C. Cum să tratați zvonurile nefondate lansate de guvernul PCC și lumea religioasă care Îl defăimează și Îl atacă pe Dumnezeu
Guvernul comunist chinez și lumea religioasă au născocit multe zvonuri nefondate despre casa lui Dumnezeu, susținând în mod fals că frații și surorile îi obligă pe oameni să accepte Evanghelia și așa mai departe. Cum vă simțiți după ce auziți aceste zvonuri? (Furioși, indignați.) Acestea sunt zvonuri despre voi și vă simțiți indignați. Cât sunteți de indignați? Vreți să-i găsiți pe cei care născocesc zvonurile și să vă certați cu ei, chiar să le dați o lecție? (Da.) Aparent, aceste zvonuri vizează biserica, dar, de fapt, se referă la fiecare membru al bisericii și la reputația și integritatea fiecăruia dintre aceștia. După ce le auziți, vă simțiți indignați, spunând: „N-am făcut asta! Predicăm Evanghelia conform adevărurilor-principii. Nu-i obligăm niciodată pe cei care nu vor să creadă în Dumnezeu. Credința este voluntară. Nu constrângem niciodată pe nimeni, cu atât mai puțin să le facem rău oamenilor sau să ne răzbunăm pe ei. Dimpotrivă, oamenii religioși i-au bătut cu sălbăticie pe aceia dintre noi care predică Evanghelia și i-au denunțat la poliție, predându-i marelui balaur roșu pentru a fi chinuiți; atât de mulți dintre noi au fost închiși și destul de mulți au fost chiar deținuți în închisori private înființate de oamenii religioși. Noi suntem cei nedreptățiți!” După ce auziți aceste zvonuri, vă simțiți indignați și vreți mereu să vă certați cu ei. Aveți această reacție deoarece aceste zvonuri atacă și denigrează în mod direct biserica și pe aleșii lui Dumnezeu. Cum vă simțiți când auziți zvonuri care Îl denigrează și Îl judecă pe Dumnezeu? Acestea nu vă implică interesele personale sau integritatea și demnitatea; sunt zvonuri despre Dumnezeu. De exemplu, înainte, când credeai în Isus, unii oameni spuneau că Isus S-a născut dintr-o fecioară și că nu a avut tată. Cum te-ai simțit când ai auzit asta? Ai vrut să te cerți cu ei? „Credem în Dumnezeu!” Apoi te-ai gândit mai bine: „Maria era fecioară, iar Isus S-a născut dintr-o fecioară, fiind zămislit de Duhul Sfânt. Acesta este un fapt, dar non-credincioșii vorbesc despre el în mod grosolan și nu-mi place să-l aud!” Poate ai avut cel mult astfel de sentimente, dar, în inima ta, tot simțeai că zămislirea prin Duhul Sfânt contrazice puternic noțiunile umane. Nu ai putut să crezi în această chestiune, deoarece crezi în știință; în inima ta, nu crezi în atotputernicia lui Dumnezeu, nici nu crezi că tot ceea ce spune și face Dumnezeu este adevărul, iar apoi nu vei merge să respingi cuvintele diavolești ale neîncrezătorilor. Întrucât nu deții adevărul și nu îl înțelegi, găsești cel mult că zvonurile despre care vorbesc oamenii sunt neplăcute auzului și crezi că oamenii nu ar trebui să vorbească așa, deoarece aceste zvonuri îți implică reputația. Te gândești: „Non-credincioșii sunt atât de dezgustători și abjecți! Au tupeul să folosească orice cuvinte murdare; sunt cu adevărat neîncrezători! Sunt cu adevărat diavoli!” Asta este tot și este maximul pe care îl poți obține. De ce te simți provocat și consideri că non-credincioșii sunt abjecți și dezgustători după ce-i auzi spunând astfel de zvonuri? Pentru că se referă la reputația ta; aceste zvonuri îți întărâtă inima, făcându-te să te simți rușinat, așa încât îți stârnesc furia și iei atitudine pentru a spune câteva cuvinte pozitive ca să le combați. Înseamnă o astfel de respingere doar că ești de partea lui Dumnezeu? Este menită să apere mărturia lui Dumnezeu? Nu, este menită doar să-ți apere reputația și demnitatea. De ce spun asta? Pentru că nu ți-ai dat seama de esența problemei; ba mai mult, nu înțelegi intențiile lui Dumnezeu sau ceea ce-ți cere El. Ceea ce înțelegi și simți nu se aliniază la intențiile lui Dumnezeu; reprezintă doar impetuozitatea umană și un bun comportament uman. Bunul comportament uman nu reprezintă mărturia pe care o aduci pentru Dumnezeu. Nu ai rămas ferm în mărturia ta; doar îți aperi reputația și demnitatea, respingând zvonurile de dragul de a-ți ușura puțin conștiința – nu ești de partea lui Dumnezeu pentru a vorbi în favoarea Lui, nici nu folosești adevărul sau faptele pentru a respinge zvonurile și a aduce mărturie pentru Dumnezeu. Nu vorbești pentru Dumnezeu și ceea ce spui cu siguranță nu se aliniază la adevăr; se aliniază doar la interesele tale trupești – este doar pentru a te simți mai puțin supărat în inima ta și ca să nu simți că este stânjenitor să crezi în Domnul Isus. Doar atât. Prin urmare, când auziți pe cineva atacându-L și condamnându-L pe Dumnezeu, denigrând și judecând biserica lui Dumnezeu sau chiar condamnându-vă pe voi, vă simțiți deosebit de indignați și vreți să vă certați și să dezbateți cu acea persoană, să vă restabiliți reputația și să clarificați aceste chestiuni. Dar înseamnă asta că ați rămas fermi în mărturia voastră? Nu se ridică la acest nivel; fără înțelegerea adevărului, nu există nicio mărturie!
Când auziți zvonuri răspândite în lumea exterioară care Îl defăimează și Îl atacă pe Dumnezeu, fie că Îl atacă pe Dumnezeul din ceruri sau pe Dumnezeul întrupat de pe pământ, cum vă simțiți? Sunteți indiferenți sau simțiți puțină durere? Sunteți incapabili să suportați și nu vă resemnați în fața lor sau sunteți neajutorați? După ce aud aceste zvonuri, unii oameni se gândesc: „Dumnezeu este nevinovat; Dumnezeu nu a făcut aceste lucruri. De ce este atacat și calomniat așa de lume și de lumea religioasă? Trebuie să ne consumăm și să ne îndeplinim îndatoririle cu stăruință și să-I apărăm numele. Atunci când măreața lucrare a lui Dumnezeu va fi dusă la bun sfârșit, adevărul despre toate va ieși la lumină și toate popoarele lumii vor vedea că Dumnezeul întrupat în care credem este singurul Dumnezeu adevărat, Dumnezeul din ceruri, iar acest lucru nu este deloc greșit!” Alții cred: „Dumnezeu a exprimat atât de multe adevăruri, iar acești oameni răi non-credincioși și diavoli știu foarte bine că ale Sale cuvinte sunt adevărul, dar tot Îl defăimează și Îl atacă. Cât timp trebuie să sufere El?” Alții zic: „Oamenii pot spune ce vor; nu le dăm nicio atenție. Dumnezeu nu a respins niciodată zvonurile care Îl defăimează; El nu le răspunde. Ce putem atunci să facem noi, niște ființe umane mărunte? Nu a fost Dumnezeu întotdeauna înțeles greșit, atacat, hulit și respins de omenire în acest fel? Dumnezeu nu Se plânge deloc și tot îi mântuiește pe oameni. Fie ca timpul să dezvăluie totul; Dumnezeu Își va aduce singur mărturie!” Care este punctul vostru de vedere? Tocmai am menționat neînduplecarea, indignarea, incapacitatea de a se resemna, neajutorarea – voi ce simțiți? Care este cel mai corect sentiment? Cum ar trebui tratate aceste chestiuni în conformitate cu adevărurile-principii? Cum vă simțiți când auziți aceste zvonuri? (Indignați.) Indignați, apoi vreți să scrieți o condamnare pentru a-i critica aspru pe acești indivizi care născocesc zvonuri, acești escroci religioși și oameni răi ai religiei. Aveți asemenea gânduri? Nu veți simți că este suficient doar să vă încleștați pumnii de furie, nu-i așa? Simțiți un impuls să faceți ceva în privința asta? Sau este doar o indignare goală? (Există și ură și respingere.) Indignare, ură, respingere – acestea sunt emoții care iau naștere din activități mentale, fără cuvinte, comportamente sau acțiuni specifice; sunt doar emoții și, desigur, reprezintă și anumite atitudini. (Pe lângă sentimentul de indignare, uneori scriem articole sau creăm programe pentru a clarifica faptele și a dezvălui că esența acțiunilor lor este una de ură față de adevăr și de Dumnezeu, astfel încât oamenii să poată vedea adevăratele fapte.) Vor accepta acei oameni după ce văd adevăratele fapte? Chiar dacă acceptă că spusele voastre sunt corecte și apoi fac un comentariu corect, zicând: „Credința voastră este corectă; credeți în continuare, vă susținem!”, iar escrocii religioși se simt rușinați și spun: „Ne pare rău, ne-am înșelat, ceea ce am spus nu corespundea faptelor; de acum înainte, credeți în felul vostru, iar noi vom crede în felul nostru”, v-ar face asta să vă simțiți în largul vostru? Este acesta singurul obiectiv pe care îl vizați? (Vrem, de asemenea, să mărturisim pentru Dumnezeu, astfel încât cei care cercetează adevărata cale și care sunt însetați după adevăr să poată discerne clar binele de rău și să accepte adevărata cale.) Aceasta este o cale; este un mod pozitiv de a practica. Este util doar să vă înfuriați și să urâți? Care este motivul furiei și al urii voastre? De ce să fiți furioși și plini de ură? (Dumnezeu a devenit trup pentru a-i mântui pe oameni, ceea ce este cel mai drept lucru, dar ei răspândesc zvonuri pentru a-L judeca și a-L denigra pe Dumnezeu. Ne simțim foarte indignați, gândind că, de fapt, inversează binele și răul și vorbesc prostii.) Credeți că respingerea lui Dumnezeu de către omenire și lume și atitudinea lor față de Dumnezeu sunt așa doar în această perioadă a întrupării Lui? Atitudinea omenirii și a lumii față de Dumnezeu a fost mereu aceeași de la început până la sfârșit, condamnând, defăimând, atacând și hulind mereu. De când Și-a început Dumnezeu lucrarea și până acum, atitudinea omenirii față de tot ce a făcut El și față de Dumnezeu întrupat nu s-a schimbat. Omenirea a început să-L atace și să-L hulească pe Dumnezeu și să inventeze diverse zvonuri despre Dumnezeu întrupat nu doar după prima Lui întrupare – toate acestea s-au întâmplat de când Dumnezeu Și-a început lucrarea și de când omenirea a intrat pentru prima dată în contact cu Dumnezeu și cu lucrarea Sa, continuând până în prezent. Iar cei care Îl urmează pe Dumnezeu au fost mereu nevoiți să îndure denigrarea, atacurile, judecățile, blasfemia, diversele zvonuri și multe altele din partea regimurilor Satanei și a forțelor religioase ale antihriștilor împotriva lui Dumnezeu și a bisericii. Oare oamenii care Îl urmează pe Dumnezeu trebuie să îndure aceste lucruri? Unii spun: „Suntem atât de dezgustați de aceste zvonuri, pentru că ele denaturează complet faptele și inversează binele și răul. Suntem furioși imediat ce le auzim și, în adâncul inimii noastre, îi urâm pe cei care născocesc și răspândesc zvonuri. Indiferent dacă aceste zvonuri provin din lumea religioasă sau de la guvernul diavolesc al PCC, avem o singură atitudine, și anume una de ură și furie; și apoi vrem să le respingem și să clarificăm totul.” Unii chiar spun: „Vrem să avem o dezbatere cu acești diavoli și antihriști ca să-l putem face de ocară pe Satana și să-l umilim!” Este acesta punctul de vedere al majorității oamenilor? Este corect acest punct de vedere? Dacă îl privim din perspectiva umanității normale, este rezonabil. Oamenii ar trebui să aibă o oarecare integritate și o gamă normală de emoții; ar trebui să iubească și să urască în mod clar, iubind ceea ce ar trebui iubit și urând ceea ce ar trebui urât. Oamenii cu umanitate normală ar trebui să aibă aceste calități. Dar este suficient să privim din perspectiva umanității normale pentru a fi în conformitate cu adevărurile-principii? Pentru a ne exprima mai clar, este această abordare în conformitate cu intențiile lui Dumnezeu? Sau, mai bine zis, reprezintă o atitudine și o abordare care Îl încântă pe Dumnezeu? Când spun acest lucru, cei mai mulți oameni ar putea pricepe ceva, gândindu-se: „Ai spus că asta înseamnă să privim lucrurile doar din perspectiva umanității normale. Judecând după implicațiile spuselor Tale, este evident că această abordare este una de impetuozitate, nefiind conformă cu adevărurile-principii sau cu intențiile lui Dumnezeu.” Ce înseamnă să nu fie conformă cu intențiile lui Dumnezeu? Înseamnă că Dumnezeu nu-Și dorește ca oamenii să acționeze astfel; dorințele Sale și standardele pe care le cere de la oameni nu sunt așa. Dacă acționezi în acest mod, deși Dumnezeu nu-l condamnă, din perspectiva Sa, nu înseamnă că-I respecți voia și El nu-l recunoaște. La suprafață, pare că acționezi cu rațiune când faci aceste lucruri, având atât ură, cât și dragoste, dorindu-ți să clarifici aceste fapte pentru Dumnezeu, astfel încât întreaga lume să știe că Dumnezeu este Dumnezeu, că El este Dumnezeul întregii omeniri și că toată lumea ar trebui să I se închine și să-I accepte mântuirea. La suprafață, pare că ceea ce faci este impecabil, rezonabil, în conformitate cu legea, cu umanitatea, cu moralitatea și, cu atât mai mult, în conformitate cu gusturile tuturor oamenilor. Dar L-ai întrebat pe Dumnezeu în această privință? L-ai căutat pe Dumnezeu? Ai găsit în cuvintele Sale principiile de acțiune pe care Dumnezeu le cere oamenilor? Care anume sunt intențiile lui Dumnezeu? Unii oameni spun: „Sunt atât de multe cuvinte ale lui Dumnezeu; nu este ușor să-I găsim cerințele specifice pentru oameni în fiecare chestiune.” Întrucât nu ai găsit cuvintele explicite ale lui Dumnezeu, poți căuta indicii din atitudinea Lui față de acest tip de zvonuri. Nu poți stabili atunci care ar trebui să fie atitudinea oamenilor față de această chestiune și care sunt principiile pe care ar trebui să le practice pe baza atitudinii lui Dumnezeu față de această chestiune? (Ba da.) Așadar, să vedem care anume este atitudinea lui Dumnezeu față de această chestiune.
De la începutul întâlnirii dintre omenire și lucrarea lui Dumnezeu, oamenii s-au plâns și au fost nemulțumiți de Dumnezeu, chiar rostind în secret multe cuvinte ostile de suspiciune, îndoială și respingere, printre altele, față de El. Există și diversele zvonuri din partea partidului aflat la conducere și a lumii religioase, care nu se aliniază deloc la fapte și nici nu se conformează adevărului. Care sunt aceste cuvinte către Dumnezeu? Fie că sunt suspiciuni, neînțelegeri sau plângeri, ele sunt pline de atacuri, calomnii și blasfemii împotriva lui Dumnezeu și nu reflectă câtuși de puțin o inimă cu frică de Dumnezeu; așa a fost încă de la început. În biserică există mereu unii care nu iubesc adevărul. Aceștia sunt neîncrezătorii, care se îndoiesc de cuvintele lui Dumnezeu și de adevăr, manifestând o astfel de atitudine față de El. Cu atât mai mult e valabil acest lucru în cazul acelor non-credincioși și partide atee aflate la guvernare, acei oameni scârbiți de adevăr – atitudinea lor față de Dumnezeu nu are nevoie de nicio explicație; ei atacă și judecă fără scrupule, spunând orice vor. În special, acei farisei din lumea religioasă profită cu atât mai mult de ocazie pentru a judeca și a condamna fără motiv. Toate aceste comentarii nu sunt pozitive și, cu siguranță, nu sunt obiective și exacte. Care este, atunci, esența acestor comentarii? Pentru Dumnezeu, aceste cuvinte nu sunt simple afirmații sau puncte de vedere, ci constituie mai degrabă denigrări, atacuri, calomnii și blasfemii împotriva Lui. De ce spun „pentru Dumnezeu”? Întrucât Dumnezeu evaluează toate acestea cu cea mai mare precizie, nu putem decât să adăugăm un prefix. De-a lungul istoriei, atitudinea omenirii față de Dumnezeu a fost așa; cuvintele oamenilor care Îl atacă și Îl insultă pe Dumnezeu au fost mult prea multe, fără ca unul singur să fie bine intenționat. Chiar și astăzi, urechile voastre aud și ochii voștri văd același lucru. De la început, atitudinea întregii omeniri față de Dumnezeu nu s-a schimbat. Cum tratează Dumnezeu aceste chestiuni? Are El condițiile sau capacitatea de a convoca un congres religios global pentru a Se apăra, pentru a clarifica faptele reale ale lucrării Sale, pentru a Se justifica în fața omenirii? A făcut Dumnezeu asta? Nu, Dumnezeu rămâne tăcut, nu clarifică întreaga situație, nici nu Se apără și nu Se justifică niciodată. Cu toate acestea, El a administrat o oarecare pedeapsă celor care Îl atacă într-un mod deosebit de abject, lăsând unele fapte să se abată asupra lor. Cât privește atacurile, calomniile și blasfemiile publicului, care este atitudinea lui Dumnezeu? Cum Se ocupă de ele? Le ignoră; face ceea ce trebuie făcut, procedează așa cum ar trebui procedat, selectând pe cine se cuvine să selecteze, călăuzind pe cine se cuvine să călăuzească. Întreaga lume este ordonată în mâinile lui Dumnezeu; El nu Și-a perturbat sau schimbat niciodată planurile din cauza atacurilor, calomniilor sau blasfemiilor oamenilor. Când forțele rele ale Satanei îi suprimă și arestează pe aleșii lui Dumnezeu, indiferent cu câtă frenezie, Dumnezeu nu Își schimbă planurile și nu Se răzgândește niciodată. Gândurile și ideile Sale rămân complet neschimbate; El continuă pur și simplu, ca întotdeauna, să realizeze lucrarea pe care intenționează să o facă, gestionându-Și omenirea. Pentru Dumnezeu, aceste atacuri, calomnii și blasfemii nu au reprezentat niciodată o interferență; nu le acordă nicio atenție. De ce nu Se justifică sau nu Se apără El? Pentru Dumnezeu, aceste lucruri sunt pe deplin normale. Umanitatea este umanitate, iar Satana este Satana. Este foarte normal ca oamenii, care nu înțeleg adevărul sau faptele reale, să facă astfel de lucruri. Afectează asta etapele lucrării lui Dumnezeu? Nu. Dumnezeu are multă putere; este suveran asupra tuturor. Toate lucrurile și totul funcționează metodic în cuvintele lui Dumnezeu, în gândurile Sale și sub suveranitatea Sa; indiferent ce spune sau face omenirea, lucrarea lui Dumnezeu nu poate fi afectată în niciun fel – asta este ceea ce este capabil să facă un Dumnezeu cu esență divină. El acționează când vine momentul, împlinindu-Și planurile fără nici cea mai mică discrepanță și nimeni nu poate schimba acest lucru. Remarcile oamenilor și orice atacuri sau calomnii umane împotriva lui Dumnezeu, indiferent dacă sunt încercări intenționate de a-I obstrucționa și distruge lucrarea sau tulburări neintenționate pentru a-I nărui lucrarea, nu și-au atins niciodată scopurile propuse. De ce? Aceasta este autoritatea lui Dumnezeu; aceasta confirmă că autoritatea Lui este unică, de neînlocuit de nicio forță și de neîntrecut de nicio forță. Acesta este un fapt. Dumnezeu are această autoritate și această putere, are adevărata Sa identitate și nicio forță nu poate schimba nimic; prin urmare, de ce S-ar deranja cu atacurile și calomniile minore ale oamenilor? Pentru Dumnezeu, indiferent cât de multe figuri importante sau cât de mare este o putere din rândul omenirii care încearcă să-L împiedice, să-L calomnieze, să-L atace sau să-L hulească, lucrarea Sa nu poate fi câtuși de puțin tulburată. În schimb, aceste acțiuni servesc doar pentru a-I evidenția firea dreaptă și atotputernicia. Tulburările provocate de forțele rele ale Satanei sunt doar un episod minor din cursul istoriei omenirii. Lucrarea lui Dumnezeu, planul lui Dumnezeu și marea putere și autoritate ale lui Dumnezeu sunt cele care pot să dețină suveranitatea asupra întregii omeniri, să influențeze și să transforme întreaga omenire. Așa stau lucrurile. În schimb, este nevoit Dumnezeu să Se deranjeze cu denigrările, atacurile, calomniile și blasfemiile oamenilor la adresa Lui? Nu. Întrucât Dumnezeu are autoritate, pentru El, afirmația Sa: „Cred ceea ce spun, ceea ce spun se va face și ceea ce fac va dura veșnic” se va împlini întotdeauna; devine realitate și se împlinește în fiecare zi. Aceasta este autoritatea lui Dumnezeu. Unii oameni întreabă: „Este aceasta încrederea lui Dumnezeu, credința Sa?” Te înșeli! Oamenii au încredere, oamenii au nevoie de credință, dar Dumnezeu nu are. De ce? Pentru că Dumnezeu are autoritate și putere și, indiferent cum Îl defăimează sau condamnă omenirea, indiferent cum tulbură și sabotează forțele ostile ale Satanei, nimic nu se va schimba. Prin urmare, Dumnezeu nu are nevoie să elimine forțele ostile din rândul omenirii corupte care Îl atacă, Îl defăimează și Îl hulesc, înainte de a-Și săvârși lucrarea. În ce circumstanțe lucrează Dumnezeu? În ce circumstanțe obține El victoria? În ce circumstanțe Își săvârșește El lucrarea? O săvârșește în mijlocul multitudinii de atacuri, calomnii și blasfemii ale întregii omeniri și ale tuturor forțelor ostile; într-un asemenea mediu și context Își săvârșește El lucrarea. Nu este aceasta o demonstrație a măreței puteri a lui Dumnezeu? Nu este aceasta autoritatea Lui? (Ba da.) Cine poate tăgădui acest fapt? Îndrăznești să nu recunoști că așa stau lucrurile?
Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2026!