3. Dispute verbale

În biserică, mai există un alt tip de persoană – acestui tip de persoană îi place în mod special să se justifice. De exemplu, dacă a făcut sau spus ceva greșit, se teme că alții ar putea avea o părere proastă despre ea și că acest lucru îi va afecta imaginea în ochii majorității, așa că se justifică și explică acest lucru în timpul adunărilor. Scopul explicației sale este de a-i împiedica pe oameni să-și formeze o părere proastă despre ea, așa că depune mult efort în acest sens și se gândește mult la asta, chibzuind toată ziua: „Cum pot să clarific acest lucru? Cum pot să i-l explic limpede acelei persoane? Cum pot să dezmint părerile proaste pe care și le-a făcut despre mine? Părtășia de azi este o oportunitate bună să discutăm despre asta.” La adunare, spune: „Nu am vrut să supăr sau să expun pe nimeni prin ceea ce am făcut data trecută; intenția mea a fost bună, să-i ajut pe oameni. Totuși, unii mă înțeleg mereu greșit, mă iau în vizor tot timpul și cred mereu că sunt lacom și ambițios și că umanitatea mea este rea. Dar, de fapt, nu sunt deloc așa, nu? Nu am făcut sau nu am spus astfel de lucruri. Când am vorbit despre cineva care nu era prezent, nu a fost de parcă i-am creat probleme intenționat. Când oamenii au făcut lucruri rele, cum pot să nu le permită altora să vorbească despre asta?” Spune multe, justificându-se și apărându-se deopotrivă, în vreme ce și expune destul de multe dintre problemele celeilalte persoane, cu scopul de a se disocia de situație, ca să-i facă pe toți să creadă că lucrul pe care l-a dezvăluit nu a fost o fire coruptă și că ea nu are umanitate rea sau o antipatie față de adevăr, cu atât mai puțin intenții răutăcioase, și să creadă, în schimb, că bunele sale intenții sunt deseori înțelese greșit și că ea este adesea condamnată din cauza înțelegerilor greșite ale celorlalți. În mod explicit și implicit deopotrivă, cuvintele sale îi fac pe cei care o ascultă să simtă că este inocentă și că oamenii care au crezut că greșește și că e rea sunt cei răi și cei care nu iubesc adevărul. După ce aude asta, cealaltă persoană înțelege: „Oare cuvintele tale nu vor să spună că tu nu ai o fire coruptă? Nu sunt doar ca să te facă să dai bine? Nu înseamnă asta pur și simplu că nu te cunoști, nu accepți adevărul, nu accepți faptele? Dacă nu accepți aceste lucruri, nicio problemă, dar de ce mă iei în vizor pe mine? Nu am avut intenția să te iau în vizor, nici nu am vrut să te lovesc. Poți să crezi orice vrei să crezi; ce legătură are asta cu mine?” Și, astfel, nu se poate abține și spune: „Când întâmpină o problemă minoră, suferind un pic de tratament sau de durere nedreaptă, unii oameni nu mai sunt dispuși să accepte și vor să se justifice și să dea explicații; încearcă mereu să se disocieze de problemă, vor tot timpul să ajungă să dea bine, să-și placheze cu aur imaginea. Ei nu sunt acel tip de persoane, așadar, de ce încearcă să ajungă să dea bine, să pretindă că sunt perfecți? În plus, eu am părtășie despre adevăr, nu iau pe nimeni în vizor, nici nu mă gândesc să lovesc sau să mă răzbun pe nimeni. Lasă-i pe oameni să creadă ce vor!” Au acești doi oameni părtășie despre adevăr? (Nu.) Așadar, ce fac ei? Unul spune: „Am făcut acele lucruri pentru lucrarea bisericii. Nu-mi pasă ce crezi tu.” Celălalt spune: „Când un om acționează, Cerurile privesc. Dumnezeu cunoaște gândurile oamenilor. Să nu crezi că nu faci lucruri rele, că Dumnezeu nu te scrutează, doar fiindcă ai o oarecare bunăvoință, abilitate și elocvență; să nu crezi că Dumnezeu nu-ți poate vedea gândurile dacă le ții adânc ascunse. Toți frații și surorile pot să le vadă – cu atât mai mult Dumnezeu! Nu știi că Dumnezeu scrutează adâncul inimilor oamenilor?” Din ce cauză se ceartă cei doi? Unul face mari eforturi ca să se justifice, să se exonereze, nevrând ca alții să aibă o impresie proastă despre el, în vreme ce celălalt insistă să nu renunțe, nepermițându-i persoanei respective să dea bine și, în același timp, țintește să o expună și să o condamne prin mustrări. La prima vedere, cei doi nu se insultă sau nu se expun reciproc, dar discursul lor are un scop: unul dintre ei încearcă să-l împiedice pe celălalt să-l înțeleagă greșit și îi cere să-i reabiliteze numele, în vreme ce celălalt refuză să facă acest lucru și, în schimb, insistă să îl eticheteze și să-l condamne, cerând confirmarea celorlalți. Este această conversație o părtășie normală despre adevăr? (Nu.) Este o conversație bazată pe conștiință și rațiune? (Nu.) Atunci, care este natura acestui tip de conversație? Este acest tip de conversație implicare în atacuri reciproce? (Da.) Are cel care se justifică părtășie despre modul în care poate să accepte lucrurile din partea lui Dumnezeu, să se cunoască pe sine și să găsească principiile care ar trebui practicate? Nu, el se justifică în fața celorlalți oameni. Vrea să-și clarifice gândurile, punctele de vedere, intențiile și scopurile în fața celorlalți, să-i dea explicații celeilalte persoane și să o facă să-i reabiliteze numele. În plus, vrea să nege expunerea și condamnarea sa de către cealaltă persoană și, indiferent dacă lucrurile spuse de aceasta se aliniază la fapte sau la adevăr, atât timp cât nu recunoaște sau nu este dispus să accepte, el consideră că este greșit ceea ce spune cealaltă persoană și vrea să rectifice acest lucru. Pe de altă parte, cealaltă persoană nu vrea să-i reabiliteze numele, ci, în schimb, îl expune, forțându-l să-i accepte condamnarea. Unul nu este dispus să accepte, iar celălalt insistă să-l determine să accepte, ceea ce duce la atacuri între ei. Natura acestui tip de dialog este implicare în atacuri reciproce. Așadar, care este natura acestui tip de atac? Este această conversație caracterizată de negare reciprocă, de plângeri reciproce și de condamnare reciprocă? (Da.) Are loc această formă de dialog și în viața bisericească? (Da.) Toate aceste tipuri de conversații sunt dispute verbale.

De ce sunt numite dispute verbale aceste tipuri de dialoguri? (Fiindcă oamenii implicați dezbat ce e bine și ce e greșit, nimeni nu încearcă să se cunoască pe sine și nimeni nu câștigă nimic; ei doar stăruie asupra chestiunii, iar dialogurile sunt nesemnificative.) Doar vorbesc mult și își răcesc gura degeaba, dezbătând cine are dreptate sau nu, cine este superior sau inferior. Se ceartă neîncetat, fără să existe niciodată niciun câștigător, și tot continuă să se certe. Ce câștigă din asta în cele din urmă? Să fie o înțelegere a adevărului, o înțelegere a intențiilor lui Dumnezeu? Să fie abilitatea de a se căi și de a accepta scrutarea lui Dumnezeu? Să fie abilitatea de a accepta lucrurile din partea lui Dumnezeu și de a se cunoaște pe sine mai bine? Nu câștigă niciunul dintre aceste lucruri. Aceste certuri nesemnificative și aceste dialoguri despre ce e bine și ce e greșit sunt dispute verbale. În termeni simpli, disputele verbale sunt conversații cu totul nesemnificative, în care tot ce se spune este absurd, nici măcar un singur cuvânt nu este edificator sau benefic celorlalți, ci mai degrabă toate cuvintele rostite sunt jignitoare și provin din voința, impulsivitatea umană, mințile oamenilor și, desigur, și mai mult din firile lor corupte. Fiecare cuvânt rostit este de dragul propriilor interese, a propriei imagini și reputații, nu este pentru edificarea sau sprijinirea altora, nici pentru propria înțelegere a vreunui aspect al adevărului sau pentru înțelegerea intențiilor lui Dumnezeu și, desigur, nu este pentru a discuta care dintre firile corupte ale unei persoane sunt expuse în cuvintele lui Dumnezeu, dacă firile sale corupte se potrivesc cu ale lui Dumnezeu cuvinte sau dacă înțelegerea sa este corectă. Indiferent cât de plăcute, sincere sau pline de devotament sună aceste autojustificări și explicații nesemnificative, toate sunt dispute verbale, atacuri reciproce și judecăți, care nu sunt de folos nici celorlalți, nici propriei persoane. Nu doar că le fac rău celorlalți și afectează relațiile interpersonale normale ale unei persoane, ci și împiedică propria creștere în viață. Pe scurt, indiferent de scuzele, intențiile, atitudinile, tonurile folosite sau de mijloacele și tehnicile utilizate, atât timp cât îi judecă și-i condamnă în mod arbitrar pe ceilalți, toate aceste cuvinte, metode și așa mai departe se încadrează în categoria atacului asupra altora, toate sunt dispute verbale. Este această sferă extinsă? (Este destul de extinsă.) Așadar, când vă confruntați cu atacurile, judecățile și condamnările din partea oamenilor, vă puteți abține să nu adoptați comportamente prin care să-i atacați și să-i condamnați pe alții? Cum ar trebui să practicați când vă confruntați cu aceste tipuri de situații? (Trebuie să ajungem să ne liniștim înaintea lui Dumnezeu prin rugăciune; apoi, nu va mai exista ură în inimile noastre.) Atât timp cât este înțelegătoare și rezonabilă, atât timp cât poate să se liniștească înaintea lui Dumnezeu, să I se roage și să accepte adevărul, o persoană poate să-și controleze intențiile și dorințele, iar apoi poate să ajungă în punctul în care nici nu-i judecă, nici nu-i atacă pe alții. Atât timp cât intenția și scopul cuiva nu sunt să-și verse răutatea sau să caute răzbunare și, cu siguranță, nu sunt să o atace pe cealaltă persoană, ci, în schimb, o rănește neintenționat, pentru că nu înțelege adevărul sau îl înțelege prea superficial și pentru că este oarecum nesăbuit și ignorant sau îndărătnic, atunci, prin ajutor, sprijin și părtășie din partea celorlalți, după ce înțelege adevărul, discursul său va deveni mai precis, la fel și evaluările și perspectivele sale asupra celorlalți și va fi capabil să trateze corect firile corupte pe care le dezvăluie alți oameni și acțiunile lor incorecte, reducându-și astfel treptat atacurile și judecățile față de ceilalți. Totuși, dacă cineva trăiește mereu conform firilor sale corupte, căutând oportunități de a se răzbuna pe oricine i se pare antipatic, ori care l-a jignit sau i-a făcut rău înainte, dacă nutrește mereu astfel de intenții și nu caută adevărul, nu se roagă sau nu se bazează pe Dumnezeu deloc, atunci este capabil să-i atace pe alții oricând și oriunde, iar acest lucru este dificil de rezolvat. Este ușor de rezolvat atacul neintenționat asupra altora, dar nu și atacul deliberat și intenționat. Dacă o persoană îi atacă și îi judecă pe alții ocazional și neintenționat, prin părtășia altor oameni despre adevăr pentru a o sprijini și ajuta, ea va fi capabilă să-și schimbe direcția odată ce va înțelege adevărul. Totuși, dacă cineva caută constant să se răzbune și să-și verse răutatea, dacă vrea mereu să-i chinuie sau să-i doboare pe alții și îi atacă având astfel de intenții, care pot fi simțite și văzute de toți oamenii, atunci un astfel de comportament devine o perturbare și o tulburare pentru viața bisericească; constituie în întregime o perturbare și o tulburare deliberată. Prin urmare, este greu de schimbat faptul de a avea această fire de a-i ataca pe alții.

Acum, înțelegeți cum ar trebui rezolvată problema atacării și condamnării altora? Există un singur mod: o persoană trebuie să se roage și să se bazeze pe Dumnezeu, iar apoi ura sa va dispărea treptat. În principal, există două tipuri de oameni care îi pot ataca pe alții. Unul este al celor care vorbesc fără să cugete, care sunt franci și direcți și care pot să spună câteva lucruri jignitoare oricând li se pare că oamenii sunt antipatici. De cele mai multe ori, însă, ei nu-i atacă pe oameni intenționat sau deliberat – doar că nu se pot înfrâna, aceasta este pur și simplu firea lor și lansează în mod necugetat atacuri asupra altor oameni. Dacă sunt emondați, pot să accepte și, astfel, aceștia nu sunt oameni răi și nu sunt vizați pentru a fi înlăturați. Dar oamenii răi nu acceptă să fie emondați și, deseori, provoacă perturbări și tulburări vieții bisericești, îi atacă, îi judecă, îi lovesc și se răzbună frecvent pe alții și nu acceptă câtuși de puțin adevărul. Sunt oameni răi și sunt cei pe care biserica trebuie să-i abordeze și să-i înlăture. De ce trebuie să fie abordați și înlăturați? Judecând după natura-esență pe care o au, comportamentul lor de a-i ataca pe alții nu este neintenționat, ci deliberat. Acest lucru este din cauza faptului că acești oameni au umanitate răutăcioasă – nimeni nu-i poate jigni sau critica și, dacă cineva spune ceva care întâmplător îi rănește puțin, se vor gândi să găsească oportunități de răzbunare – și, astfel, asemenea oameni sunt capabili să lanseze atacuri împotriva altora. Acesta este un tip de persoană pe care biserica trebuie să o abordeze și să o înlăture. Oricine se implică în atacuri reciproce și dispute verbale – indiferent de ce parte este, fie că atacă în mod activ, fie pasiv – atât timp cât ia parte la acest fel de atacuri, este o persoană rea cu intenții sinistre, care îi va chinui pe alții la cea mai mică neplăcere. Asemenea oameni provoacă perturbări și tulburări grave vieții bisericești. Sunt un tip de persoane rele din cadrul bisericii. Cazurile mai puțin grave pot fi gestionate prin izolarea pentru reflecție a persoanei în cauză; în cazurile mai grave, persoana în cauză trebuie îndepărtată sau exclusă. Acesta este principiul pe care conducătorii și lucrătorii e nevoie să-l înțeleagă când vine vorba de a se ocupa de această chestiune.

Prin această părtășie, înțelegeți acum ce înseamnă să-i atacați pe alții? Puteți să discerneți acest lucru? După ce definesc ce este un atac, unii oameni se gândesc: „Cu o definiție atât de amplă a atacului asupra altora, cine ar îndrăzni să vorbească în viitor? Niciunul dintre noi, oamenii, nu înțelege adevărul, așadar, doar vom deschide gura și vom ajunge să-i atacăm pe alții, ceea ce este groaznic! În viitor, ar trebui doar să mâncăm hrană și să bem apă și să tăcem, închizând gurile, fără să vorbim nechibzuit din clipa în care ne trezim dimineața, pentru a evita să-i atacăm pe alții. Ar fi un lucru minunat, iar zilele noastre ar fi mult mai liniștite.” Este corect acest mod de gândire? A-și închide gura nu rezolvă problema; esența chestiunii de a-i ataca pe alții este o problemă cu inima unei persoane, este provocată de firile corupte ale unei persoane, și nu este o problemă cu gura ei. Ceea ce oamenii spun cu gurile lor este determinat de firile lor corupte și de gândurile lor. Dacă firile corupte ale unei persoane sunt înlăturate, iar ea chiar înțelege adevărul și discursul său devine și el oarecum principial și cumpătat, atunci problema ei de a-i ataca pe alții va fi parțial rezolvată. Desigur, în cadrul vieții bisericești, pentru a avea relații interpersonale normale și a nu se implica în atacuri reciproce sau dispute verbale, este necesar ca oamenii să vină deseori înaintea lui Dumnezeu în rugăciune, cerându-I îndrumarea, și să fie liniștiți înaintea lui Dumnezeu, cu inimi pioase care sunt înfometate și însetate de dreptate. În acest mod, când cineva spune ceva în mod necugetat care te rănește, inima ta poate să fie liniștită înaintea lui Dumnezeu, nu îi vei purta pică și nu vei vrea să te cerți cu cealaltă persoană, cu atât mai puțin să te aperi și să te justifici. În schimb, vei accepta acest lucru din partea lui Dumnezeu, Îi vei mulțumi pentru că ți-a dat o oportunitate bună să te cunoști și pentru că ți-a permis să devii conștient, prin intermediul cuvintelor altora, că încă ai cutare și cutare problemă. Aceasta este o oportunitate bună de a te cunoaște, este harul lui Dumnezeu și ar trebui să-l accepți din partea Lui. Nu ar trebui să nutrești resentimente față de persoana care te-a rănit, nici să simți repulsie și ură față de persoana care a menționat în mod necugetat greșelile tale sau ți-a expus neajunsurile, evitând-o intenționat sau neintenționat sau folosind tot felul de moduri de a te răzbuna pe ea. Niciuna dintre aceste abordări nu sunt pe placul lui Dumnezeu. Vino înaintea lui Dumnezeu ca să te rogi deseori și, după ce inima ta s-a calmat, vei fi capabil să tratezi corect faptul că alți oameni îți fac rău neintenționat, vei fi capabil să dai dovadă de toleranță și răbdare față de ei. Dacă cineva îți face rău intenționat, cum ar trebui să procedezi? Cum ai aborda acest lucru? Te-ai certa cu el din impulsivitate sau te-ai liniști înaintea lui Dumnezeu și ai căuta adevărul? Desigur, fără să trebuiască să o spun Eu, știți cu toții clar care mod de pătrundere este alegerea cea corectă.

În viața bisericească, este foarte dificil să eviți atacurile reciproce și disputele verbale bazându-te pe puterea umană, pe auto-controlul uman și pe răbdarea umană. Oricât de bună este umanitatea ta, oricât de blând și amabil ești sau oricât de mărinimos, este inevitabil să nu întâlnești unii oameni sau unele lucruri care îți lezează demnitatea, integritatea și așa mai departe. Ar trebui să ai în minte un principiu despre modul în care să gestionezi și să tratezi aceste tipuri de probleme. Dacă le abordezi cu impulsivitate, este foarte simplu: ei te insultă, iar tu îi insulți pe ei, ei te atacă, iar tu îi ataci pe ei, dinte pentru dinte, ochi pentru ochi, întorcându-le tot ce îți fac, folosind aceleași metode, și îți protejezi demnitatea, integritatea și reputația. Este foarte ușor de obținut acest lucru. Totuși, ar trebui să chibzuiești în inima ta dacă această metodă este de dorit, dacă îți este de folos atât ție, cât și altora, și dacă este pe placul lui Dumnezeu. Deseori, când oamenii nu își dau seama de esența acestei probleme, gândurile lor iminente sunt acestea: „El nu-mi arată milă, așadar, eu de ce i-aș arăta? Nu-mi arată iubire, așadar, de ce ar trebui să-l tratez eu cu iubire? Nu are răbdare cu mine și nu mă ajută, așadar, de ce aș fi eu răbdător cu el sau l-aș ajuta? Este nepoliticos cu mine, așa că îi voi face rău. De ce nu pot să plătesc dinte pentru dinte, ochi pentru ochi?” Acestea sunt primele gânduri care le vin în minte oamenilor. Dar, atunci când chiar acționezi în acest mod, te simți împăcat în sinea ta ori neliniștit și îndurerat? Când într-adevăr alegi asta, ce câștigi? Ce obții? Mulți oameni au experimentat faptul că se simt neliniștiți în sinea lor atunci când chiar acționează în acest mod. Desigur, pentru cei mai mulți oameni, nu este o chestiune de conștiință încărcată, cu atât mai puțin nu este neliniște cauzată de sentimentul că Îi sunt îndatorați lui Dumnezeu; oamenii nu au acel tip de statură. Ce provoacă această neliniște în ei? Ea izvorăște din ura oamenilor, din contestarea demnității și a integrității lor când sunt insultați, precum și din durerea pe care o simt și din izbucnirile de furie, ură, sfidare și indignare care apar în inimile lor după ce sunt provocați verbal, toate acestea făcându-i să se simtă neliniștiți. Care sunt consecințele acestei neliniști? Imediat ce o simți, vei începe să contempli cum să folosești limbajul pentru a te ocupa de acea persoană, cum să folosești mijloace legale și raționale pentru a o doborî, pentru a-i arăta că ai demnitate și integritate și că nu ești ușor de intimidat. Când te simți neliniștit, când dai naștere urii, nu te gândești să-i dai dovadă acelei persoane de răbdare și toleranță, să o tratezi corect, sau la oricare alt lucru pozitiv, ci mai degrabă te gândești numai la lucruri negative, precum invidia, repulsia, disprețul, animozitatea, ura și condamnarea, într-o asemenea măsură încât o insulți de nenumărate ori în inima ta și, indiferent de moment – chiar și în timp ce mănânci sau dormi – te gândești cum să te răzbuni pe ea și îți imaginezi cum o vei trata și cum vei gestiona asemenea situații, dacă te atacă sau te condamnă și așa mai departe. Îți petreci toată ziua chibzuind cum să o dobori pe cealaltă persoană, cum să-ți verși resentimentele și ura și să o faci să cedeze în fața ta, să-i fie frică de tine și să nu mai îndrăznească să te provoace. De asemenea, te gândești deseori cum să îi dai o lecție, ca să îi arăți cât de puternic ești. Când apar astfel de gânduri și când îți trec prin minte în mod repetat scenarii închipuite, tulburarea și consecințele pe care ți le provoacă sunt incomensurabile. Odată ce cazi pradă stării de a te implica în dispute verbale și atacuri reciproce, care sunt consecințele? Este ușor să te liniștești atunci înaintea lui Dumnezeu? Nu îți întârzie intrarea în viață? (Ba da.) Acesta este impactul pe care îl are asupra unei persoane alegerea căii greșite de a gestiona problemele. Dacă alegi calea cea dreaptă, când cineva vorbește într-un mod care îți afectează imaginea sau mândria sau îți insultă integritatea și demnitatea, poți alege să fii tolerant. Nu te vei certa cu el și nu vei folosi niciun fel de limbaj, nu te vei justifica intenționat și nu vei contrazice și ataca cealaltă parte, provocând ură în tine. Care sunt esența și semnificația toleranței? Tu spui: „Unele dintre lucrurile pe care le-a spus nu sunt conform faptelor, dar așa sunt toți înainte să înțeleagă adevărul și să obțină mântuirea și așa am fost și eu cândva. Acum că înțeleg adevărul, nu merg pe calea non-credincioșilor, aceea de a mă certa în legătură cu ce este corect și ce este greșit, sau implicându-mă în filosofia certurilor – aleg toleranța și să-i tratez pe ceilalți cu iubire. Unele dintre lucrurile pe care le-a spus nu sunt conform faptelor, dar eu nu le dau atenție. Accept lucrurile pe care pot să le recunosc și să le pricep. Accept asta din partea lui Dumnezeu și o aduc înaintea lui Dumnezeu în rugăciune, cerându-I să creeze circumstanțe care să îmi dezvăluie firile corupte, permițându-mi să cunosc esența acestor firi corupte, să am ocazia să încep să abordez aceste probleme, depășindu-le treptat, și să pătrund în adevărul-realitate. Cât despre cel care mă rănește cu vorbele sale și indiferent dacă lucrurile pe care le spune sunt corecte sau nu sau indiferent de intențiile lui, pe de o parte, practic discernământul în această privință și, pe de altă parte, îl tolerez.” Dacă această persoană este cineva care acceptă adevărul, poți să stai jos și să ai părtășie cu ea liniștit. Dacă nu este, dacă e o persoană rea, atunci nu-i da atenție. Așteaptă până când și-a desfășurat activitatea într-o măsură suficientă și toți frații și surorile o discern temeinic și tu faci la fel, iar conducătorii și lucrătorii sunt pe cale să o îndepărteze și să se ocupe de ea – atunci vine timpul ca Dumnezeu să o abordeze și, desigur, și tu vei fi încântat. Cu toate acestea, calea pe care ar trebui să o alegi nu este deloc aceea de a te implica în dispute verbale cu oameni răi sau să te cerți cu ei și să încerci să te justifici. În schimb, este de a practica potrivit adevărurilor-principii, oricând se întâmplă ceva. Indiferent dacă este vorba de a interacționa cu oameni care te-au rănit sau cu aceia care nu au făcut-o și care îți sunt de folos, principiile de practică ar trebui să fie aceleași. Când alegi această cale, va fi vreo urmă de ură în inima ta? S-ar putea să fie puțin disconfort. Cine nu s-ar simți prost când îi este lezată demnitatea? Dacă cineva ar afirma că nu s-a simțit prost, ar fi o minciună, ar fi un lucru înșelător, dar poți să înduri și să suferi această greutate de dragul practicării adevărului. Când alegi această cale, vei avea o conștiință curată când vei veni din nou înaintea lui Dumnezeu. De ce va fi curată conștiința ta? Fiindcă vei ști clar că vorbele tale n-au izvorât din impulsivitate, că nu te implici în dispute cu alții până când te înroșești la față, de dragul propriilor dorințe egoiste, și că, pe baza unei temelii a înțelegerii adevărului, urmezi în schimb calea lui Dumnezeu și mergi pe drumul tău. Îți va fi limpede în inima ta că drumul pe care l-ai ales este cârmuit de Dumnezeu, cerut de Dumnezeu și, astfel, te vei simți deosebit de liniștit în sinea ta. Când simți o astfel de pace, te vor tulbura ura și dușmănia personală dintre tine și alții? (Nu.) Când renunți cu adevărat și alegi de bunăvoie calea pozitivă, inima ta va fi liniștită și împăcată. Nu vei mai fi tulburat de resentimente, ură și mentalitatea și uneltirile răzbunătoare generate de acea ură, printre alte lucruri care țin de impulsivitate. Calea pe care ai ales-o îți va aduce pace și o inimă liniștită, iar acele lucruri care țin de impulsivitate nu vor mai putea să te tulbure. Când nu te vor mai putea tulbura, te vei mai gândi la moduri de a-i ataca pe cei care te-au rănit cu vorbele lor sau de a te implica în dispute verbale cu ei? Nu te vei gândi. Desigur, ocazional, impulsivitatea, impetuozitatea și resentimentele tale vor fi evocate din cauza staturii tale mici sau a unor contexte speciale. Totuși, determinarea, hotărârea și voința ta de a practica adevărul vor împiedica aceste lucruri să-ți perturbe inima. Adică, aceste lucruri nu te pot tulbura. Este posibil să mai ai izbucniri de impulsivitate, cum ar fi să te gândești: „Îmi îngreunează mereu situația. Ar trebui să îi spun câteva într-o zi și să îl întreb de ce mă ia mereu în vizor și îmi dă tot timpul bătăi de cap. Ar trebui să-l întreb de ce mă disprețuiește și mă insultă mereu.” Uneori, poți să ai astfel de gânduri. Totuși, după ce te vei gândi mai mult, îți vei da seama că sunt greșite și că a acționa în acel mod I-ar displăcea lui Dumnezeu. Când apar asemenea gânduri, te vei întoarce repede înaintea lui Dumnezeu pentru a schimba această stare, astfel încât aceste gânduri eronate să nu te mai domine. În consecință, vor începe să apară în tine unele lucruri pozitive – precum cunoașterea de sine, cât și o oarecare luminare și iluminare pe care ți le dă Dumnezeu, care îți vor permite să-i discerni pe oameni și să deslușești lucrurile – și, fără să-ți dai seama, aceste lucruri pozitive te vor face să înțelegi și să pătrunzi în mai mult adevăr-realitate. În acest punct, împotrivirea ta, adică „anticorpii” care parează ura, dorințele egoiste și impulsivitatea, va deveni tot mai puternică și statura ta va fi tot mai mare. Acele lucruri care țin de impulsivitate nu vor mai putea să te controleze. Chiar dacă ocazional s-ar putea să ai unele gânduri, idei sau impulsuri incorecte, aceste lucruri vor dispărea rapid, vor fi eliminate și eradicate de împotrivirea și statura ta. În acest moment, lucrurile pozitive, realitatea adevărului și cuvintele lui Dumnezeu te vor domina. Când domină aceste lucruri pozitive, nu vei mai fi influențat de oameni, evenimente și lucruri din exterior. Statura ta va crește, starea ta va deveni tot mai normală, iar tu nu vei mai trăi după firile tale corupte și nu vei mai evolua în direcția unui ciclu vicios și, astfel, statura ta va crește încontinuu.

Când ești într-o biserică sau în mijlocul unui grup de oameni, este benefic dacă poți să alegi să fii tolerant și răbdător și să optezi pentru calea cea dreaptă de practică atunci când te confrunți cu atacuri personale care îți lezează demnitatea și integritatea. S-ar putea să nu vezi acest beneficiu, dar, când vei experimenta acest tip de eveniment, vei descoperi în mod inconștient că toate cerințele lui Dumnezeu pentru oameni și calea pe care le-o furnizează sunt un drum luminos și o cale adevărată și vie, că le permit oamenilor să dobândească adevărul, le sunt benefice și că sunt cea mai semnificativă cale. Când ești în mijlocul unui grup de oameni, mai ales când ești în viața bisericească, poți să învingi diverse ispite și tentații. Când cineva te atacă și te rănește cu răutate sau caută intenționat să se răzbune pe tine și să-și verse ura pe tine, este crucial să fii capabil să abordezi acest lucru și să practici conform adevărurilor-principii. Întrucât urăște firile corupte ale oamenilor, Dumnezeu le spune să nu abordeze lucrurile cu care se confruntă cu impulsivitate, ci să fie liniștiți înaintea Lui și să caute adevărul și intențiile lui Dumnezeu și, apoi, să ajungă să înțeleagă care sunt cu adevărat cerințele Lui pentru oameni. Răbdarea umană este limitată, dar, odată ce o persoană înțelege adevărul, vor exista principii în practica ei și aceasta se poate transforma într-un impuls și într-un ajutor ca acea persoană să practice adevărul. Totuși, dacă o persoană nu iubește adevărul, îi place să dezbată ce e bine și ce e greșit, îi atacă pe alții și tinde să trăiască mânată de impulsivitate, atunci, când este atacată, va fi predispusă să se implice în dispute verbale și atacuri reciproce. Acest lucru le face rău tuturor celor implicați, fără să ofere nimănui nicio edificare și niciun ajutor. Oricând se implică în atacuri reciproce și dispute verbale, o persoană este epuizată după aceea, extrem de obosită, și ambele părți sunt rănite; nu sunt capabile să obțină niciun adevăr și, în final, nu câștigă nimic. Nu rămân decât ura și intenția de a se răzbuna când au ocazia. Acesta este rezultatul negativ pe care atacurile reciproce și disputele verbale îl aduc în cele din urmă asupra oamenilor.