Punctul doisprezece: Identificați prompt și cu exactitate diversele tipuri de oameni, evenimente și lucruri care perturbă și tulbură lucrarea lui Dumnezeu și ordinea normală a bisericii; opriți-le, restricționați-le și îmbunătățiți lucrurile; în plus, aveți părtășie despre adevăr, pentru ca aleșii lui Dumnezeu să dobândească discernământ prin astfel de lucruri și să învețe din ele (Partea a treia)

Diversele tipuri de oameni, evenimente și lucruri care perturbă și tulbură viața bisericească

La ultima adunare, am avut părtășie despre cea de-a douăsprezecea responsabilitate a conducătorilor și lucrătorilor: „Identificați prompt și cu exactitate diversele tipuri de oameni, evenimente și lucruri care perturbă și tulbură lucrarea lui Dumnezeu și ordinea normală a bisericii; opriți-le, restricționați-le și îmbunătățiți lucrurile; în plus, aveți părtășie despre adevăr, pentru ca aleșii lui Dumnezeu să dobândească discernământ prin astfel de lucruri și să învețe din ele.” În privința acestei responsabilități, am avut părtășie în primul rând despre diversele probleme legate de viața bisericească, pe care le-am împărțit în unsprezece puncte. Vă rog să le citiți. (Prima: a vorbi deseori pe lângă subiect în timpul părtășiei despre adevăr; a doua: a rosti cuvinte și doctrine pentru a-i induce în eroare pe oameni și a le câștiga stima; a treia: a pălăvrăgi despre chestiuni de familie, a-și construi relații personale și a se ocupa de chestiuni personale; a patra: a forma clici; a cincea: a lupta pentru statut; a șasea: a se implica în relații nepotrivite; a șaptea: a se implica în atacuri reciproce și în dispute verbale; a opta: a răspândi noțiuni; a noua: a vărsa negativitate; a zecea: a răspândi zvonuri nefondate; și a unsprezecea: a manipula și a perturba alegerile.) Ultima dată, am avut părtășie despre cea de-a cincea chestiune, și anume lupta pentru statut și despre cea de-a șasea chestiune, și anume implicarea în relații nepotrivite. Aceste două tipuri de probleme, asemenea celor patru chestiuni anterioare, pot și ele să tulbure și să perturbe viața bisericească și ordinea normală a bisericii. Ținând cont de natura acestor două tipuri de probleme, de răul pe care îl provoacă vieții bisericești și de impactul lor asupra intrării în viață a oamenilor, ambele pot reprezenta oameni, evenimente și lucruri care perturbă și tulbură lucrarea lui Dumnezeu și ordinea normală a bisericii.

VII. A se implica în atacuri reciproce și în dispute verbale

Astăzi vom avea părtășie despre cea de-a șaptea chestiune:implicarea în atacuri reciproce și în dispute verbale. Asemenea probleme sunt obișnuite în viața bisericească și evidente pentru toată lumea. Când oamenii se adună ca să mănânce și să bea cuvântul lui Dumnezeu, să aibă părtășie despre experiențele personale sau să discute despre unele probleme concrete, puncte de vedere divergente sau dezbateri în legătură cu ce e bine sau ce e greșit, acest lucru duce deseori la dezbateri și dispute între oameni. Dacă oamenii nu sunt de acord și au perspective variate, dar acest lucru nu tulbură viața bisericească, se consideră asta implicare în atacuri reciproce și în dispute verbale? Nu se califică astfel; face parte din părtășia normală. Prin urmare, la suprafață, multe probleme par să aibă legătură cu cea de-a șaptea chestiune, dar, de fapt, doar cele care sunt mai grave în ceea ce privește împrejurările și natura lor, constituind astfel perturbări și tulburări, fac parte din această chestiune. Haideți să avem părtășie acum despre natura problemelor care le califică pentru a fi incluse în această chestiune.

Mai întâi, luând în considerare manifestările implicării în atacuri reciproce, cu siguranță, aceasta nu înseamnă părtășie normală despre adevăr, căutarea adevărului, a avea înțelegeri sau lumină diferită pe baza părtășiei despre adevăr, a căuta adevărul, a avea părtășie, a discuta despre adevărurile-principii și a căuta o cale de practică în privința unui anumit adevăr, însemnând, în schimb, a dezbate și a se certa în legătură cu ce e bine și ce e greșit. Așa se manifestă în principiu. Apare câteodată această chestiune în viața bisericească? (Da.) Doar pe baza aparențelor, este evident că un act precum implicarea în atacuri reciproce nu înseamnă cu siguranță căutarea adevărului, părtășie despre adevăr sub îndrumarea Duhului Sfânt sau cooperare armonioasă, izvorând, în schimb, din impetuozitate, iar limbajul folosit conține judecată și condamnare, ba chiar și blesteme – acest tip de manifestare este cu adevărat o dezvăluire a firii corupte a Satanei. Când oamenii se atacă reciproc, indiferent dacă limbajul lor este tăios sau diplomat, acest lucru implică impetuozitate, răutate și ură și este lipsit de iubire, toleranță și îngăduință și, firește, este și mai lipsit de cooperare armonioasă. Metodele pe care le folosesc oamenii pentru a se ataca reciproc sunt variate. De exemplu, când oamenii discută despre un lucru, persoana A îi spune persoanei B: „Unii oameni au umanitate rea și o fire arogantă; se dau în spectacol ori de câte ori fac ceva, câtuși de puțin, și nu ascultă de nimeni. Sunt exact cum spun cuvintele lui Dumnezeu despre cei care sunt la fel de barbari și de lipsiți de umanitate ca fiarele.” După ce aude asta, persoana B se gândește: „Nu cumva, cu spusele tale, te-ai referit direct la mine? Ai invocat chiar și cuvintele lui Dumnezeu ca să mă dai în vileag! De vreme ce ai vorbit despre mine, nu am să mă abțin nici eu. Ai fost nepoliticos cu mine, așa că îți voi face rău!” Și, astfel, persoana B spune: „Unii oameni s-ar putea să pară foarte devotați la prima vedere, dar, de fapt, în adâncul lor sunt mai siniștri decât oricine altcineva. Ba chiar se implică în relații nepotrivite cu sexul opus, exact ca desfrânatele și prostituatele despre care vorbesc cuvintele lui Dumnezeu – Dumnezeu este cu totul dezgustat de asemenea oameni, este scârbit de ei. Ce rost are să pară devotați? Totul e o prefăcătorie. Prefăcuții Îi displac cel mai mult lui Dumnezeu; toți prefăcuții sunt farisei!” După ce aude asta, persoana A se gândește: „Acesta este un contraatac împotriva mea! Bine, ai fost nepoliticos cu mine, așa că nu mă învinui că nu mă abțin!” Și tot așa, amândoi au început să se certe. Înseamnă asta a avea părtășie despre cuvintele lui Dumnezeu? (Nu.) Ce fac ei? (Se atacă reciproc și se ceartă.) Ba chiar folosesc mijloace de influență și găsesc o „bază” pentru atacurile lor, invocând cuvintele lui Dumnezeu pentru aceasta – asta înseamnă implicare în atacuri reciproce și, în același timp, înseamnă implicare în dispute verbale. Este această formă de părtășie un lucru văzut uneori în viața bisericească? Este o părtășie normală? Este o părtășie în cadrul umanității normale? (Nu.) Atunci, provoacă această formă de părtășie perturbări și tulburări vieții bisericești? Ce fel de perturbări și tulburări provoacă? (Viața bisericească normală este tulburată, oamenii se ceartă în legătură cu ce e bine și ce e greșit și, în consecință, nu sunt capabili să chibzuiască în liniște la cuvintele lui Dumnezeu și să aibă părtășie despre ele.) Când oamenii se implică în astfel de certuri și dezbateri în legătură cu ce e bine și ce e greșit și trec la atacuri personale în timpul vieții bisericești, oare Duhul Sfânt mai lucrează? Duhul Sfânt nu lucrează; acest fel de părtășie seamănă confuzie în inimile oamenilor. Există câteva cuvinte în Biblie, vă amintiți de ele? [„Din nou, (adevărat) vă spun că, dacă doi dintre voi se înțeleg pe pământ să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl Meu, Care este în ceruri. Căci unde sunt adunați doi sau trei în Numele Meu, acolo, în mijlocul lor, sunt și Eu!” (Matei 18:19-20).] Ce înseamnă aceste cuvinte? Când se adună înaintea lui Dumnezeu, oamenii trebuie să fie în asentiment și uniți înaintea Lui; Dumnezeu le va oferi binecuvântări, iar Duhul Sfânt va lucra doar atunci când oamenii sunt în asentiment. Însă erau în asentiment cei doi oameni pe care tocmai i-am menționat? (Nu.) În ce se implicau ei? În atacuri reciproce, certuri și chiar judecată și condamnare. Deși, în aparență, nu au folosit cuvinte urâte de blestem și nu s-au înjurat, motivația din spatele cuvintelor lor nu a fost să aibă părtășie despre adevăr sau să îl caute, iar ei nu vorbeau în limitele conștiinței și rațiunii umanității normale. Fiecare cuvânt pe care l-au rostit a fost iresponsabil și a cuprins agresivitate și răutate; niciun cuvânt nu s-a conformat faptelor, nici nu a avut nicio bază. Niciun cuvânt nu a fost despre judecarea unui lucru conform cuvintelor și cerințelor lui Dumnezeu, ci despre lansarea unor atacuri personale, a unor judecăți și condamnări bazate pe preferințele lor personale și pe voința lor, la adresa unei persoane pe care o urau și o disprețuiau. Niciuna dintre acestea nu este o manifestare a faptului de a fi în asentiment; mai degrabă, acestea sunt cuvinte și manifestări care provin din impetuozitate și din firea coruptă a Satanei și nu sunt pe placul lui Dumnezeu; prin urmare, nu există acolo nicio lucrare a Duhului Sfânt. Aceasta este o manifestare a implicării în atacuri reciproce.

În viața bisericească, disputele și conflictele izbucnesc deseori între oameni din cauza unor lucruri mărunte sau a unor puncte de vedere și interese contradictorii. Disputele apar deseori și din cauza personalităților, ambițiilor și preferințelor incompatibile. Apar printre oameni și diverse feluri de dezacorduri și discordii, din cauza diferențelor de statut social și ale nivelului de educație sau a diferențelor în ceea ce privește umanitatea și natura lor și chiar a diferențelor dintre modurile lor de a vorbi și de a gestiona lucrurile, printre alte motive. Dacă oamenii nu caută să rezolve aceste probleme folosind cuvântul lui Dumnezeu, dacă nu există înțelegere, toleranță, sprijin și ajutor reciproc și dacă, în schimb, oamenii nutresc prejudecăți și ură în inimile lor și se tratează unii pe alții cu impetuozitate, mânați de firi corupte, atunci este probabil ca acest lucru să ducă la atacuri și judecăți reciproce. Unii oameni au un pic de conștiință și rațiune și, atunci când apar dispute, ei pot să dea dovadă de răbdare, să acționeze cu rațiune și să-l ajute pe celălalt cu iubire. Totuși, alți oameni nu pot realiza asta, sunt lipsiți de orice urmă de toleranță, răbdare, umanitate și rațiune. Deseori încep să aibă diverse prejudecăți, suspiciuni și înțelegeri greșite în privința celorlalți din cauza unor lucruri banale sau a unui singur cuvânt sau expresie facială, ceea ce îi determină să nutrească în inimile lor tot felul de gânduri, îndoieli, judecăți și condamnări împotriva lor. Aceste fenomene au loc frecvent în cadrul bisericii și afectează deseori relațiile dintre persoane, interacțiunile armonioase ale fraților și surorilor și chiar părtășia lor despre cuvintele lui Dumnezeu. Să apară dispute atunci când oamenii interacționează unii cu alții e un lucru obișnuit, dar dacă astfel de probleme apar frecvent în viața bisericească, acestea pot afecta, tulbura și distruge viața bisericească normală. De exemplu, dacă cineva începe o ceartă la o adunare, atunci, acea adunare va fi tulburată, viața bisericească nu va da roade, iar cei care participă la adunare nu vor câștiga nimic și, în esență, se vor aduna degeaba și își vor irosi timpul. În consecință, aceste chestiuni vor fi afectat deja ordinea normală a vieții bisericești.

A. Mai multe tipuri de manifestări ale implicării în atacuri reciproce și dispute verbale

1. Expunerea reciprocă a neajunsurilor

În timpul adunărilor, unor oameni le place să pălăvrăgească mereu despre chestiuni de familie și subiecte neînsemnate; vorbesc despre chestiuni gospodărești banale și trăncănesc cu frații și surorile ori de câte ori se întâlnesc cu ei, ceea ce îi face pe acei frați și surori să se simtă neajutorați. Cineva s-ar putea ridica pentru a-i întrerupe, dar ce se întâmplă atunci? Dacă sunt întrerupți constant, aceștia devin nefericiți, iar faptul că sunt nefericiți aduce necazuri. Ei se gândesc: „Mă întrerupi mereu și nu mă lași să vorbesc. Bine atunci. Te voi întrerupe și eu când vorbești! Când vei avea părtășie despre cuvintele lui Dumnezeu, eu voi interveni cu un alt fragment din cuvintele Sale. Când vei avea părtășie despre cunoașterea de sine, eu voi avea părtășie despre cuvintele lui Dumnezeu care îi judecă pe oameni. Când vei avea părtășie despre înțelegerea firii tale arogante, eu voi avea părtășie despre cuvintele lui Dumnezeu care se referă la stabilirea finalurilor și destinațiilor oamenilor. Orice vei spune, eu voi zice ceva diferit!” Pe lângă asta, dacă li se alătură și alții ca să-i întrerupă, atunci acești indivizi se ridică și îi atacă. În același timp, fiindcă nutresc resentimente și ură în inima lor, ei expun deseori în timpul adunărilor neajunsurile persoanei care i-a întrerupt, vorbind despre modul în care aceasta obișnuia să-i înșele pe alții în afaceri, înainte să ajungă să creadă în Dumnezeu, despre cât de lipsită de scrupule era în interacțiunile ei cu ceilalți și așa mai departe – vorbesc despre aceste lucruri ori de câte ori acea persoană ia cuvântul. La început, acea persoană poate da dovadă de răbdare, dar, cu timpul, începe să se gândească: „Te ajut mereu, sunt întotdeauna tolerant și răbdător cu tine, dar tu nu dai dovadă de nicio toleranță față de mine. Dacă mă tratezi în felul acesta, nu mă învinui că nu mă abțin! Trăim în același sat de atât de mult timp – ne cunoaștem bine amândoi. M-ai atacat, așa că o să te atac și eu; mi-ai expus neajunsurile, dar și tu ai o mulțime.” Și, astfel, spune: „Ba chiar ai furat lucruri când ai fost tânăr; acele găinării ale tale sunt și mai rușinoase! Cel puțin eu am făcut afaceri, totul a fost pentru a-mi câștiga existența. Cine nu face câteva greșeli în lumea aceasta? Dar comportamentul tău? E comportamentul unui hoț, al unui jefuitor!” Nu e asta implicarea în atacuri reciproce? Care este metoda acestor atacuri? Este o expunere reciprocă a neajunsurilor, nu-i așa? (Ba da.) Ei chiar își spun în sinea lor: „Îmi tot expui neajunsurile, informându-i pe toți de ele și de trecutul meu rușinos, făcând-o cu scopul de a-i determina pe ceilalți să nu mă mai stimeze – ei bine, atunci nici eu nu mă voi mai abține. Știu totul despre câte partenere ai avut, cu câte persoane de sex opus ai fost; am toată această muniție pregătită. Dacă îmi mai expui neajunsurile și mă duci la exasperare, voi scoate la lumină toate faptele tale greșite!” Expunerea reciprocă a neajunsurilor este o chestiune obișnuită printre cei care sunt familiarizați unii cu alții și se cunosc bine. Poate din cauza unui dezacord sau pentru că între ei există conflicte sau dușmănie, doi oameni scot la iveală lucruri vechi și banale, pentru a le folosi drept arme cu care să se atace unul pe celălalt în timpul adunărilor. Acești doi oameni își expun reciproc neajunsurile, se atacă și se condamnă unul pe celălalt, irosind timpul tuturor pentru mâncatul și băutul cuvântului lui Dumnezeu și afectând viața bisericească normală. Pot să dea roade astfel de adunări? Mai au chef oamenii din jurul lor să vină la adunări? Unii frați și surori încep să se gândească: „Aceștia doi sunt foarte supărători. Ce rost are să aducă în discuție acele lucruri din trecut? Amândoi cred în Dumnezeu acum, ar trebui să renunțe la acele lucruri. Cine nu are probleme? Nu au venit acum amândoi înaintea lui Dumnezeu? Toate acele probleme pot fi rezolvate cu ajutorul cuvântului lui Dumnezeu. Expunerea neajunsurilor nu înseamnă practicarea adevărului, nici învățarea din punctele forte ale unei persoane pentru compensarea slăbiciunilor altcuiva; înseamnă atacuri reciproce, un comportament satanic.” Atacurile lor reciproce tulbură și distrug viața bisericească normală. Nimeni nu îi poate opri, iar ei nu vor asculta, indiferent cine are părtășie cu ei despre adevăr. Unii oameni îi sfătuiesc: „Nu vă mai expuneți reciproc neajunsurile. De fapt, toată treaba asta nu e mare lucru; nu este doar un dezacord verbal de scurtă durată? Nu există o ură profundă între voi. Dacă ați putea să vorbiți deschis amândoi, să vă destăinuiți, să renunțați la prejudecăți, resentimente și ură pentru a vă ruga și a căuta adevărul înaintea lui Dumnezeu, toate aceste probleme ar putea fi rezolvate.” Dar cei doi sunt tot într-un impas. Unul dintre ei spune: „Dacă mi-ar putea cere scuze primul și dacă ar vorbi deschis și s-ar destăinui primul, atunci aș face la fel. Dar dacă, exact ca înainte, nu va renunța la lucrul acesta, atunci nu mă voi abține să ripostez! Îmi ceri să practic adevărul – el de ce nu îl practică? Îmi ceri să o las baltă – de ce nu o face el primul?” Nu înseamnă asta a fi irațional? (Ba da.) Încep să se poarte irațional. Indiferent de la cine provine, niciun sfat nu are efect asupra lor, iar ei nu ascultă părtășia despre adevăr. De îndată ce se văd, se ceartă, își expun reciproc neajunsurile și se atacă unul pe celălalt. Cu excepția faptului că nu se ajunge la bătaie, există ură în tot ceea ce își fac unul altuia și fiecare cuvânt pe care îl spun cuprinde aluzii la atac și blesteme. Dacă, în viața bisericească, există doi oameni ca aceștia care se atacă și se implică în dispute verbale de îndată ce se văd, poate să dea roade această viață bisericească? Pot oamenii să câștige ceva pozitiv din asta? (Nu.) Când apar astfel de situații, cei mai mulți oameni devin îngrijorați, spunând: „De fiecare dată când ne adunăm, cei doi se ceartă mereu și nu ascultă sfatul nimănui. Ce ar trebui să facem?” Atât timp cât sunt acolo, adunările nu sunt liniștite și toți sunt tulburați de ei. În astfel de cazuri, conducătorii de biserică ar trebui să intervină ca să rezolve problema; nu trebuie să le permită unor asemenea indivizi să continue să tulbure viața bisericească. Dacă, după sfaturi, părtășie și îndrumare pozitivă repetată, nu se obține niciun rezultat, ambele părți continuă să țină strâns de prejudecățile lor, refuză să se ierte una pe cealaltă și continuă să se atace reciproc și să tulbure viața bisericească, atunci este necesar ca problema să fie tratată în conformitate cu principiile. Ar trebui să li se spună: „Amândoi sunteți în această stare de mult timp și asta a provocat tulburări grave vieții bisericești și tuturor fraților și surorilor. Cei mai mulți oameni sunt furioși pe acest comportament al vostru, dar le este frică să spună ceva despre asta. Având în vedere atitudinea și manifestările voastre curente, în conformitate cu principiile, biserica trebuie să vă suspende participarea la viața bisericească și să vă ceară să vă izolați pentru auto-reflecție. Când sunteți capabili să vă înțelegeți în mod armonios, să aveți părtășie normală și relații interpersonale normale, atunci vă puteți întoarce la viața bisericească.” Indiferent dacă sunt sau nu de acord cu asta, biserica ar trebui să ia această decizie; asta înseamnă a se ocupa de problemă pe baza principiilor. Aceste lucruri ar trebui să fie gestionate în acest fel. Pe de o parte, este benefic pentru ambii indivizi; îi poate îndemna să reflecteze și să se cunoască pe ei înșiși. Pe de altă parte, în primul rând îi protejează pe mai mulți frați și surori să nu fie tulburați de oameni răi. Unii spun: „Nu au făcut niciun rău; nici în ceea ce privește esența lor, nu sunt oameni răi. Doar au defecte minore în umanitatea lor, doar sunt îndărătnici, predispuși să fie iraționali și predispuși la gelozie și dispute. De ce să fie izolați doar din cauza asta?” Indiferent cum este umanitatea lor, atât timp cât constituie o tulburare pentru viața bisericească, liderii de biserică ar trebui să intervină pentru a aborda și rezolva această problemă. Dacă acești doi indivizi sunt răi, atunci, de îndată ce se discerne acest lucru, răspunsul nu ar trebui să fie la fel de simplu ca izolarea lor; trebuie luată imediat o decizie, pentru a fi îndepărtați direct. Dacă acțiunile lor se limitează la a se ataca reciproc și a dezbate ce e bine și ce e greșit, fără a le face rău celorlalți sau fără a comite alte fapte rele care ar provoca pierderi intereselor casei lui Dumnezeu, iar ei nu sunt răi, atunci nu trebuie să fie îndepărtați. În schimb, viața lor bisericească ar trebui să fie suspendată, iar ei ar trebui să fie izolați pentru auto-reflecție. Această abordare este cea mai potrivită. Scopul tratării problemei în acest fel este asigurarea ordinii normale a vieții bisericești și garantarea faptului că lucrarea bisericii poate înainta normal.

All Scripture quotations in this product are from Nouă Traducere În Limba Română (NTLR). Copyright © 2006 by Biblica, Inc.®. Used by permission. All rights reserved worldwide.