III. A pălăvrăgi despre chestiuni de familie, a-și construi relații personale și a se ocupa de chestiuni personale

Haideți să avem în continuare părtășie despre a treia chestiune: a pălăvrăgi despre chestiuni de familie, a-și construi relații personale și a se ocupa de chestiuni personale. În mod evident, aceste probleme cuprinse în a treia chestiune, pe care le vom aborda în părtășia noastră, nu ar trebui să aibă loc în viața bisericească. Când trăiesc viața bisericească, oamenii vin să mănânce și să bea cuvintele lui Dumnezeu, să le împărtășească, să aibă părtășie despre adevăr și despre mărturiile lor bazate pe experiență personală, căutând totodată intențiile lui Dumnezeu și înțelegerea adevărului. Așadar, ar trebui oprite și restricționate problemele precum a pălăvrăgi despre chestiuni de familie, a-și construi relații personale și a se ocupa de chestiuni personale? (Da.) Unii oameni spun: „Nu este bine să ne salutăm? Dacă doi oameni sunt relativ apropiați, se cunosc deja și se întâlnesc în timpul vieții bisericești și stau puțin la taclale, înseamnă asta că pălăvrăgesc despre chestiuni de familie? Și acest lucru ar trebui restricționat?” Se referă a treia chestiune la aceste tipuri de probleme? (Nu.) Categoric nu. Dacă ar fi să restricționăm și simple salutări politicoase, oamenii s-ar teme să mai vorbească atunci când se întâlnesc în viitor. A treia chestiune – a pălăvrăgi despre chestiuni de familie, a-și construi relații personale și a se ocupa de chestiuni personale – poate cuprinde doar acești trei termeni, dar problemele reprezentate de acești termeni nu sunt salutări sau flecăreli simple de curtoazie. Sunt fapte rele care pot să perturbe, să tulbure și să facă rău vieții bisericești. De vreme ce constituie perturbări și tulburări, merită să avem părtășie despre ele. Despre ce ar trebui să avem părtășie? Doar despre ce probleme, ce cuvinte rostesc oamenii, ce lucruri fac și ce discurs, comportamente și atitudini ale oamenilor pot atinge nivelul de perturbare și tulburare a lucrării bisericii. Să discutăm câteva exemple specifice pentru a vedea dacă aceste probleme sunt grave, dacă ele constituie perturbări și tulburări și dacă ar trebui să fie oprite și restricționate.

În viața bisericească, unii oameni vorbesc adesea despre probleme banale de familie și despre propriile lor noțiuni și idei, de parcă acestea ar fi subiecte principale de discuție. Ea spune: „Societatea este atât de întunecată acum; este foarte obositor să interacționezi cu non-credincioșii și să trăiești printre ei. Non-credincioșii sunt capabili de orice; este de-a dreptul insuportabil!” Apoi, unii frați și surori spun: „Noi credem în Dumnezeu; indiferent cu ce situație ne confruntăm, trebuie să fim capabili să dăm dovadă de discernământ și să căutăm adevărul și căi de practică. Dacă vei trăi așa, nu te vei simți epuizat.” Însă ea spune: „Cuvântul lui Dumnezeu este adevărul, dar nu este un panaceu. Eram îngrijorată că soțul meu mă înșela și s-a dovedit a fi adevărat – și-a găsit o iubită mai tânără și mai frumoasă decât mine. Cum să-mi mai trăiesc zilele?” Pălăvrăgind în felul acesta, ea începe să plângă amarnic. Vorbind în acest fel, îi întristează pe câțiva dintre ceilalți. Unii, care îi împărtășesc suferința, empatizează imediat cu ea și încep să pălăvrăgească pe loc. De-a lungul unei adunări de două ore, ea discută amănunțit despre cum s-a certat cu soțul ei după ce acesta a înșelat-o, cum a încercat ea să găsească moduri de a-și transfera proprietatea comună, cum a consultat un avocat ca să nu sufere pierderi după divorț și așa mai departe. Este acesta un tip de subiect care ar trebui discutat în viața bisericească? (Nu.) Dacă problemele tale de familie nu sunt rezolvate, iar tu ești distras când participi la adunări, e mai bine să nu vii. Locul de adunare al bisericii nu este unul în care să îți verși nemulțumirile personale, nici unul în care să pălăvrăgești despre chestiuni de familie. Dacă întâmpini greutăți acasă și nu vrei să fii încurcat, constrâns sau restricționat de aceste probleme și vrei să cauți adevărul pentru a înțelege intenția lui Dumnezeu și să scapi de toate astea, atunci poți să ai pe scurt părtășie despre problemele tale în timpul adunării, astfel încât frații și surorile să poată avea părtășie despre adevăr ca să te ajute. Asta te poate ajuta să înțelegi intenția lui Dumnezeu și să devii puternic, să nu fii constrâns de aceste probleme, să scapi de negativitate și slăbiciune și să alegi calea care este dreaptă și cea mai potrivită pentru tine. Despre asta ar trebui să ai părtășie. Totuși, dacă aduci de acasă în viața bisericească aceste trivialități agasante, pentru a te descărca și a le predica, și majoritatea oamenilor nu te opresc sau nu te întrerup, fiindu-le jenă, ci doar se înarmează cu răbdare și se forțează să te asculte în timp ce vorbești despre ele, este acesta un lucru potrivit? Înseamnă asta a da dovadă de iubire? Înseamnă a fi tolerant și răbdător? Acest comportament al tău a provocat deja tulburări vieții bisericești. Cine suferă din cauza asta? Aleșii lui Dumnezeu. Mai ales în mediul din China continentală, unde nu e ușor să ții adunări, iar credincioșii trebuie să se ascundă peste tot, ba chiar să programeze totul din timp – dacă cineva își descarcă la locul de adunare toate aceste probleme agasante de familie, ca toți să le audă și să le comenteze, este acesta un lucru potrivit? Cei mai mulți oameni vin la adunări ca să înțeleagă adevărul și intențiile lui Dumnezeu, nu ca să audă aceste trivialități agasante, nu ca să te asculte pălăvrăgind despre chestiuni de familie. Unii oameni spun: „Nu am pe nimeni apropiat, așadar, ce e rău dacă vorbesc despre ele cu frații și surorile?” Poți să vorbești despre ele, dar momentul în care o faci este important. În afara timpului alocat adunărilor, atâta vreme cât cealaltă parte este dispusă să asculte, poți să vorbești despre ele; este libertatea ta, iar casa lui Dumnezeu nu te va restricționa. Cu toate acestea, locul și momentul în care alegi acum să vorbești despre astfel de chestiuni nu sunt potrivite. Au loc în viața bisericească, în timpul adunărilor, iar flecăreala ta interminabilă despre chestiuni de familie îi perturbă în mod constant pe frați și surori și ar trebui restricționată. Nu este aceasta o regulă? Într-adevăr, este o regulă. E inacceptabil ca legile să nu fie înțelese, deoarece poate duce la purtări lipsite de rațiune și la tulburarea altora. Ar trebui restricționate comportamentele, discursul și atitudinile care provoacă tulburări; aceasta este responsabilitatea conducătorilor și a lucrătorilor, precum și cea a tuturor fraților și a surorilor. De obicei, unii oameni au puține lucruri despre care să aibă părtășie la adunări, dar oricând apar probleme în viața lor de familie, își descarcă aceste trivialități asupra celorlalți, ca aceștia să le asculte. Sunt ceilalți obligați să le asculte? Sunt obligați să judece ce e bine și ce e rău pentru tine? Ei nu au astfel de obligații. Acele lucruri sunt chestiunile tale personale și ar trebui să te ocupi singur de ele; nu ar trebui să vorbești despre chestiunile tale personale în timpul destinat adunării. Acest lucru contravine regulilor și este irațional, iar un asemenea comportament ar trebui restricționat.

Copiii unor oameni merg la facultate, iar ei încep să-și facă griji în privința perspectivelor acestora, căutând să-și facă relații pentru ei, cugetând în mod constant: „Nu avem în familie niciun funcționar guvernamental; ce fel de slujbă își poate găsi fiul meu după ce termină facultatea? Cum rămâne cu viitorul lui? Va fi capabil să mă sprijine când voi fi bătrân? Trebuie să găsesc o cale de a-i asigura o slujbă bună după absolvire.” Când participă la adunări, ei spun: „Fiul meu este foarte ascultător. Nu doar că-mi sprijină credința în Dumnezeu, ci vrea să creadă și el după ce termină facultatea. Totuși, un lucru e sigur, chiar dacă noi credem în Dumnezeu, tot trebuie să ne câștigăm traiul, nu-i așa? Nu știu ce fel de slujbă va fi capabil să găsească după absolvire. Ce slujbe sunt bine plătite acum? Soră Cutare, am auzit că soțul tău e director. Are vreo posibilitate să mă ajute? Fiul meu este educat, a văzut lumea, are un calibru mai bun decât mine și se pricepe la calculatoare; în viitor poate să îndeplinească îndatoriri în casa lui Dumnezeu. Dar acum trebuie rezolvată mai întâi problema găsirii unei slujbe; îi va fi greu dacă nu-și va putea găsi o slujbă.” De fiecare dată când vin la adunare, ei menționează aceste chestiuni și discuția continuă la nesfârșit. Ei caută să vadă cine ar putea simpatiza cu ei și apoi caută să-și construiască relații cu acei oameni. În timpul adunărilor încearcă să se apropie de ei, le fac pe plac și chiar le oferă cadouri, uneori aducându-le mâncare delicioasă sau cumpărându-le mici atenții. Nu înseamnă asta a-și construi relații personale și a-și pregăti terenul? Care este scopul pregătirii terenului? E acela de a-i folosi pe alții ca să se ocupe de propriile tale chestiuni personale, ca să-ți atingi propriile țeluri. În timpul adunărilor nu sunt dispuși să-i asculte pe frații și surorile care își împărtășesc mărturiile bazate pe experiențe, ignoră orice lucrare pe care le-o rânduiește casa lui Dumnezeu și nu sunt dispuși să-i asculte pe frații și surorile care încearcă să-i ajute și să-i sfătuiască în legătură cu starea lor. Sunt deosebit de entuziasmați doar de găsirea unei slujbe pentru fiul lor, vorbind la nesfârșit despre asta. Nu doar că vorbesc cu oricine le iese în cale, ci vorbesc și în timpul adunărilor. Pe scurt, sunt deosebit de atenți la această chestiune și îi dedică mult efort. La fiecare adunare, ei trebuie să irosească o parte din timpul fraților și al surorilor ca să vorbească despre această chestiune. Chiar și atunci când au părtășie despre propriile lor experiențe, nu uită să o menționeze, vorbind până când toți își pierd răbdarea și sunt dezgustați, majoritatea fiind prea stânjeniți ca să-i oprească. În acest punct, conducătorii și lucrătorii ar trebui să-și îndeplinească responsabilitatea și să-i restricționeze, spunând: „Toți îți cunosc situația. Dacă vreun frate sau vreo soră este dispusă să ajute, este relația voastră personală. Dacă ceilalți nu sunt dispuși să ajute, nu ar trebui să-i forțezi. A-ți ajuta fiul să-și găsească o slujbă nu este obligația sau responsabilitatea fraților și a surorilor; este problema ta personală și nu ar trebui să irosească timpul prețios în care frații și surorile mănâncă și beau cuvintele lui Dumnezeu și au părtășie despre adevăr. Nu te băga când ceilalți mănâncă și beau cuvintele lui Dumnezeu, având părtășie despre chestiunile tale personale. După adunare poți să vorbești cu oricine vrei, să ceri ajutorul oricui vrei, dar nu folosi timpul destinat adunării ca să vorbești despre asta. A utiliza timpul destinat adunării pentru a te ocupa de chestiuni personale este un lucru rușinos și lipsit de rațiune; este o manifestare a tulburării vieții bisericești. Această problemă ar trebui să se oprească aici.” Asta ar trebui să facă lucrătorii și conducătorii.

În timpul adunărilor, unele doamne în vârstă cred că surorile tinere din familiile gazde sunt frumoase, oneste și cred sincer în Dumnezeu și urmăresc adevărul, așa că le plac și vor ca aceste surori tinere să le devină nurori. Nu doar că aduc mereu în discuție acest lucru în timpul adunărilor, ci le și fac mici favoruri și au o grijă deosebită față de surorile tinere de fiecare dată când vin la adunări. Chiar și atunci când surorile tinere nu sunt de acord, ele le sâcâie și le bat la cap, nelăsându-le să plece. Ce fel de persoane sunt ele? Nu au un caracter josnic? Având în vedere că toate sunt surori în credință, cele mai multe pot doar să aibă părtășie despre intențiile lui Dumnezeu și despre cuvintele Sale pentru a rezolva aceste probleme. Totuși, unii oameni sunt lipsiți de conștiință, rațiune și autocunoaștere, au dorințe personale uriașe și vor să fructifice orice dorință egoistă ar avea, fără niciun strop de rușine. Prin urmare, unii oameni devin victime și nu se simt în largul lor la adunări. Nu le provoacă asta tulburări celorlalți? Ce ar trebui făcut în astfel de situații? Conducătorii de biserică trebuie să intervină ca să restricționeze și să elimine aceste tipuri de probleme din viața bisericească și din rândul fraților și al surorilor. Ba mai mult, unii oameni vin la adunări cu tot felul de stări sufletești – fiul lor nu le este devotat, nora lor duce mereu lucruri acasă la părinții ei, conflicte între soacră și noră… Vorbesc despre aceste trivialități agasante la fiecare adunare, prefațându-și plângerile cu: „Tot ce spune Dumnezeu este adevărat; omenirea este atât de coruptă acum! Doar uitați-vă la fiul și la nora mea, sunt lipsiți de conștiință, de rațiune – aceasta este lipsa de umanitate de care vorbește Dumnezeu, ei sunt chiar mai răi decât animalele. Până și mieii știu să îngenuncheze când sug, dar fiul meu a uitat de mama lui de când are soție!” Ei exprimă aceste plângeri de fiecare dată când participă la adunări. Aceștia sunt și oameni care, participând la adunări, discută despre chestiuni legate de companiile în care lucrează – cine are un randament ridicat și obține mai multe bonusuri; cine va fi promovat luna viitoare, în vreme ce ei nu au nicio speranță; cine se îmbracă cel mai bine și își cumpără bunuri de marcă; cine s-a căsătorit cu un bărbat bogat… Cei care cred în Dumnezeu de mult timp și au o oarecare bază nu vor să audă astfel de discuții și acestea îi dezgustă. Totuși, unii credincioși noi, care nu și-au format încă o bază sau nu și-au dezvoltat interesul pentru cuvintele lui Dumnezeu, consideră astfel de subiecte antrenante, crezând că și-au găsit un loc în care să stea la taclale și să-și construiască relații personale. În timpul adunărilor discută verzi și uscate și, treptat, cei doi oameni se consideră agreabili și formează o conexiune, dezvoltând astfel o relație privată. Locul de adunare a devenit un centru de tranzacții, un loc în care oamenii se angajează în discuții inutile, își construiesc relații personale, fac afaceri și se implică în operațiuni comerciale. Conducătorii și lucrătorii ar trebui să identifice și să oprească prompt aceste probleme.

Unele persoane participă la adunări cu scopul de a-și găsi o slujbă bună, altele ca să-și ajute soții să fie promovați, unele ca să găsească slujbe bune pentru copiii lor și unele ca să cumpere bunuri la reducere. Alți oameni vin ca să găsească un medic specialist pentru bolnavii din familia lor, fără a trebui să ofere atât de multe cadouri. Pe scurt, acești neîncrezători care nu urmăresc adevărul și au motive ascunse consideră că timpul destinat adunărilor bisericești este cel mai bun pentru a-și construi relații personale și a se ocupa de chestiuni personale. Deseori, sub pretextul că au părtășie despre cuvintele lui Dumnezeu sau cunosc această lume ticăloasă și esența acestei omeniri corupte, aduc în discuție propriile dificultăți și probleme despre care își doresc să vorbească, expunându-și în cele din urmă, puțin câte puțin, motivele egoiste ascunse și chestiunile personale pe care urmăresc să le rezolve. Își expun propriile intenții și îi fac pe ceilalți să creadă în mod greșit că se confruntă cu dificultăți, sugerând că toți ar trebui să dea dovadă de iubire și să-i ajute necondiționat și fără să aștepte nimic în schimb. Flutură stindardul credinței în Dumnezeu pentru a exploata diverse portițe, căutând să-și facă prieteni în locurile de adunare și să găsească oameni care pot face anumite lucruri pentru ei. Unii, vrând să cumpere o mașină la un preț redus, caută printre frați și surori pe cineva care lucrează la o reprezentanță auto sau care e în relații bune cu proprietarul unei reprezentanțe auto. Odată ce și-au identificat ținta, trec la acțiune, dându-se bine pe lângă el și construindu-și relații. Dacă acelui individ îi place să citească din cuvintele lui Dumnezeu, îl vizitează des acasă pentru a le citi împreună și, la adunări, stau lângă el și schimbă informații de contact. Apoi își încep ofensiva, hotărâți să nu se dea bătuți până când nu își ating obiectivul. Toate acestea sunt probleme care apar frecvent în biserică și printre oameni. Dacă acestea apar în locurile de adunare și în timpul destinat adunărilor, vor provoca, în consecință, perturbări și tulburări vieții bisericești, afectând-o. Dacă într-o biserică nu există viață bisericească o perioadă lungă de timp, atunci acea biserică devine un grup social, un centru în care se fac tranzacții, un loc în care se construiesc relații personale, se caută favoruri bătând la ușile din spate și în care oamenii se ocupă de chestiuni personale. Natura acestui loc se schimbă și care sunt consecințele acestui lucru? Cel puțin, asta duce la pierderea vieții bisericești, însemnând pierderea timpului prețios petrecut citind prin rugăciune cuvintele lui Dumnezeu cu frații și surorile și înțelegând adevărul. În plus, și cel mai important, duce la pierderea oportunității prețioase a Duhului Sfânt de a lucra pentru a-i lumina pe oameni să înțeleagă adevărul. Toate acestea dăunează intrării în viață a oamenilor. Prin urmare, spre folosul aleșilor lui Dumnezeu și pentru intrarea lor în viață și ca să fii responsabil pentru viața fiecăruia, este necesar să oprești și să restricționezi astfel de indivizi; aceasta este lucrarea pe care conducătorii și lucrătorii ar trebui să o facă. Desigur, dacă frații și surorile de rând pot să-i deslușească pe acești oameni și acțiunile lor, și ei ar trebui să se ridice ca să-i refuze și să le spună „nu”. Mai ales când trăiește viața bisericească, acesta fiind cel mai important moment pentru oameni, dacă cineva folosește timpul adunărilor vorbind și ocupându-se de aceste chestiuni, frații și surorile au dreptul să-l ignore, ba mai mult decât atât, au dreptul să refuze și să oprească astfel de lucruri. Este corect să facă asta? (Da.) Unii oameni cred că, atunci când face asta, casa lui Dumnezeu dă dovadă de lipsă de căldură umană. Este căldura umană umanitate normală? Se conformează căldura umană adevărului? Dacă ai căldură umană și folosești timpul destinat adunării pentru chestiunile tale personale, ba chiar îi faci pe oameni să ți se alăture și să te susțină, atingându-ți scopul de a te ocupa de chestiunile tale personale și tulburând ordinea normală a aleșilor lui Dumnezeu în timp ce aceștia citesc cuvintele lui Dumnezeu și au părtășie despre adevăr și făcându-i să irosească acest timp prețios, este corect față de ei? Înseamnă asta a avea căldură umană? Aceasta este cea mai inumană și cea mai imorală abordare, iar oamenii ar trebui să se ridice și să o denunțe. În cazul în care conducătorii și lucrătorii sunt paiațe ineficiente, inutile și incapabile să oprească și să restricționeze prompt astfel de comportamente, fără să întreprindă o lucrare reală, atunci frații și surorile care au simțul dreptății ar trebui să se unească pentru a preveni răspândirea în biserică a unui astfel de comportament și a acestei ambianțe. Dacă nu vrei să irosești timpul prețios destinat citirii cuvintelor lui Dumnezeu și părtășiei despre adevăr, dacă nu vrei ca intrarea ta în viață să fie tulburată și să sufere pierderi, distrugându-ți șansa la mântuire, atunci ar trebui să te ridici ca să refuzi, să oprești și să restricționezi aceste situații. A proceda astfel este potrivit și în conformitate cu intențiile lui Dumnezeu. Unora dintre voi le este jenă să facă asta; poate că ție îți este jenă, dar celor ticăloși nu le este. Ei au tupeul să folosească timpul tău prețios de adunare: timpul în care Duhul Sfânt lucrează și Dumnezeu te luminează. Dacă ți-e jenă să îi refuzi, atunci meriți pierderile suferite de viața ta! Dacă ești dispus să-i arăți iubire Satanei, diavolilor și neîncrezătorilor, oferindu-le ajutor, sacrificându-te pentru alții și nerespectând principiile, pe cine poți să dai vina pentru pierderile suferite de viața ta? Prin urmare, fiecare situație în care se construiesc relații personale și în care oamenii se ocupă de chestiuni personale trebuie să fie îndepărtată cu totul din viața bisericească. Dacă cineva persistă să-și urmeze propria metodă și insistă să pălăvrăgească despre chestiunile sale de familie, angajându-se în flecăreală, ocupându-se de chestiuni personale sau căutând slujbe și parteneri romantici pentru alții în timpul destinat părtășiei, găsind în acest fel diverse scuze de a petrece acest timp, cum ar trebui tratată o astfel de persoană? Mai întâi ar trebui oprită; dacă tot nu ascultă, atunci ar trebui implementate izolarea și restricțiile. Dacă aceasta continuă să provoace tulburări din culise, dându-se bine pe lângă oricine poate și hărțuind peste tot viețile normale ale fraților și surorilor, atunci ar trebui să fie îndepărtată și să nu fie considerată frate sau soră. Nu este calificată să trăiască viața bisericească și nu merită să participe la adunări. Astfel de oameni ar trebui să fie restricționați și respinși. Desigur, și această lucrare este o sarcină importantă pe care conducătorii și lucrătorii de la toate nivelurile ar trebui să o îndeplinească. Când apar astfel de probleme și situații, conducătorii și lucrătorii ar trebui să fie primii care să se ridice și să îi oprească. Cum ar trebui să îi opriți? Ar trebui să le spuneți: „Știi că acest comportament al tău a provocat deja perturbări și tulburări vieții bisericești? Este un lucru pe care toți frații și surorile îl consideră dezgustător și îl detestă și este condamnat și de Dumnezeu. Ar trebui să pui capăt acestui comportament. Dacă nu te lași convins și persiști în a-ți urma propria metodă, atunci viața ta bisericească va fi oprită, îți vor fi luate cărțile cuvintelor lui Dumnezeu și biserica nu te va mai recunoaște!” Desigur, există unii oameni care, din cauza staturii lor mici și a lipsei de înțelegere a adevărului, ar putea să pălăvrăgească ocazional despre chestiuni de familie, să închege o relație cu cineva sau să se ocupe de chestiuni minore, iar această situație nu este foarte gravă. Este în ordine? (Da.) În împrejurări care nu provoacă nicio tulburare nimănui, este acceptabil ca frații și surorile să se ajute unii pe alții și să arate un pic de iubire unii față de alții. Dar despre ce avem părtășie? Despre cazul în care asemenea comportamente și acțiuni au provocat deja perturbări și tulburări vieții bisericești normale; în astfel de cazuri, cei implicați ar trebui opriți și restricționați. Nu ar trebui să le permitem să continue să perturbe și să tulbure viața bisericească. A proceda astfel este benefic pentru intrarea în viață a fraților și a surorilor. Unii oameni afișează comportamente similare, dar situația nu este gravă și nu constituie o perturbare și o tulburare; sunt doar interacțiuni normale între frați și surori, care se ajută reciproc și se consultă pentru informații în mod normal sau pun întrebări despre cunoștințe generale pe care nu le înțeleg. Atât timp cât nu folosesc timpul destinat adunărilor și atât timp cât ambele părți consimt, sunt dispuse fără să se forțeze reciproc și este vorba de o interacțiune care se încadrează în sfera umanității normale, atunci este admisibil, iar biserica nu va restricționa acest lucru. Există totuși ceva: dacă discursul imprudent și acțiunile cuiva din viața bisericească provoacă hărțuirea și tulburarea fraților și a surorilor, iar unii oameni s-au simțit dezgustați de acest lucru și și-au exprimat obiecțiile, atunci conducătorii și lucrătorii ar trebui să intervină ca să rezolve această problemă. Sau dacă ceilalți au raportat deja pe cineva, afirmând că acea persoană nu are părtășie despre cuvintele lui Dumnezeu în timpul destinat adunărilor, ci, în schimb, pălăvrăgește despre chestiunile sale de familie și își construiește relații personale, tratând locul de adunare drept un centru în care să-și construiască relații personale și să se ocupe de chestiuni personale, cerând favoruri de la ceilalți și exploatând pe oricine poate; și afirmând că acea persoană are un caracter josnic, este egoistă, detestabilă și abjectă și nu urmărește adevărul, ci caută avantaje peste tot, umblând după diverse oportunități în beneficiul său, atunci o astfel de persoană ar trebui să fie izolată.

Anumiți indivizi îi exploatează pe unii frați și surori înstăriți și influenți ca să facă anumite lucruri pentru ei și, dacă cerințele lor nu sunt îndeplinite, deseori îi judecă pe la spate, pretinzând că acești oameni sunt lipsiți de iubire și nu sunt credincioși adevărați, voind chiar să îi raporteze. Ați întâlnit astfel de indivizi? Nu ar trebui să fie tratați astfel de oameni? Ce ar trebui făcut în fața unor astfel de situații? Conducătorii și lucrătorii ar trebui să intervină pentru a rezolva problema, acționând conform principiilor, ca să se asigure că nu îi tulbură pe frați și surori. Este greșit dacă cineva refuză să facă ceva pentru ei? Echivalează refuzul de a-i ajuta cu nepracticarea adevărului sau cu lipsa iubirii față de Dumnezeu? (Nu.) Este libertatea lui să îi ajute sau nu; are dreptul să aleagă. Casa lui Dumnezeu nu stipulează că frații și surorile trebuie să se ajute la rezolvarea dificultăților familiale în cadrul vieții bisericești. Viața bisericească nu este un loc pentru rezolvarea problemelor de familie, ci un loc de adunare pentru a mânca și a bea cuvintele lui Dumnezeu și a crește în viață. Unii oameni folosesc viața bisericească pentru a-și rezolva propriile probleme – ce consecințe poate să aibă acest lucru? Nu afectează mâncatul și băutul cuvântului lui Dumnezeu de către aleșii Săi și înzestrarea lor cu adevărul? Problemele personale ale cuiva pot fi rezolvate în privat, cu frații și surorile; nu e nevoie să fie aduse în viața bisericească pentru a fi rezolvate. Toată lumea ar trebui să știe ce consecințe apar când faptul de a se ocupa de chestiuni personale interferează cu trăirea vieții bisericești de către aleșii lui Dumnezeu. Odată ce descoperă asemenea probleme, conducătorii și lucrătorii ar trebui să intervină pentru a le rezolva. Ar trebui să-i protejeze pe cei care își pot îndeplini normal îndatoririle în biserică, să-i protejeze pe cei care urmăresc realmente adevărul, să-i restricționeze pe oamenii răi și să-i împiedice să-și atingă țelurile. Aceasta este responsabilitatea conducătorilor și a lucrătorilor. Ar trebui să se facă distincții clare în ceea ce privește modul în care sunt tratate cazurile normale din a treia chestiune, ce manifestări au o natură sau circumstanțe grave și ce tipuri și manifestări constituie perturbări și tulburări. Odată ce gravitatea circumstanțelor este clar distinsă, ar trebui să fie tratate conform naturii lor. Acesta este un lucru pe care conducătorii și lucrătorii trebuie să-l înțeleagă și este, de asemenea, un lucru pe care toată lumea ar trebui să-l priceapă.