II. A rosti cuvinte și doctrine pentru a-i induce în eroare pe oameni și a le câștiga stima

A doua manifestare a oamenilor, evenimentelor și lucrurilor care provoacă perturbări și tulburări în viața bisericii este atunci când oamenii rostesc cuvinte și doctrine pentru a-i induce în eroare pe oameni și a le câștiga stima. De obicei, este posibil ca majoritatea oamenilor să rostească unele cuvinte și doctrine. Majoritatea oamenilor au făcut acest lucru. Ar trebui să privim cazul tipic al unei persoane care rostește cuvinte și doctrine ca pe un rezultat al staturii reduse a acelei persoane și al lipsei de înțelegere a adevărului. Câtă vreme nu ocupă prea mult timp, nu o face intenționat, nu monopolizează conversația, nu cere indulgență de la toată lumea pentru a vorbi după bunul plac, nu le cere tuturor să o asculte, nu îi induce în eroare pe ceilalți și nu încearcă să le câștige stima, atunci nu reprezintă o perturbare sau o tulburare. Deoarece majorității oamenilor le lipsește adevărul-realitate, rostirea de cuvinte și doctrine este un lucru foarte obișnuit. A vorbi oarecum nepotrivit este scuzabil; poate fi iertat și nu tratat prea serios. Cu toate acestea, există o excepție, și anume atunci când persoana care rostește cuvinte și doctrine o face în mod voit. Ce anume face în mod voit? Nu este vorba despre rostirea de cuvinte și doctrine pe care o face în mod voit, deoarece îi lipsește și adevărul-realitate. Acțiunile sale, cum ar fi rostirea de cuvinte și doctrine, strigarea de sloganuri și vorbirea despre teorii sunt la fel ca ale tuturor celorlalți. Cu toate acestea, există o diferență: atunci când rostește cuvinte și doctrine, dorește întotdeauna să fie apreciată de ceilalți și să se compare cu lucrătorii și conducătorii și cu aceia care urmăresc adevărul. Chiar mai irezonabil, indiferent de ceea ce spune sau de modul în care o spune, obiectivul său este să atragă oamenii de partea sa, să le inducă în eroare inimile, totul de dragul de a fi apreciată. Care este scopul căutării aprecierii? Această persoană dorește să aibă statut și prestigiu în inimile oamenilor, să devină remarcabilă sau un conducător în mijlocul mulțimii, să devină extraordinară sau neobișnuită, să devină o figură specială, o persoană ale cărei cuvinte au autoritate. Această situație diferă de cazurile tipice în care oamenii rostesc cuvinte și doctrine și constituie o perturbare și o tulburare. Ce îi deosebește pe acești oameni de cei care rostesc cuvinte și doctrine într-un mod mai obișnuit? Este dorința lor constantă de a vorbi; dacă au șansa, vor vorbi. Atât timp cât există o adunare sau un grup de oameni reuniți – atât timp cât au o audiență – vor vorbi, având o dorință deosebit de puternică de a face acest lucru. Obiectivul lor pentru a vorbi nu este acela de a le împărtăși fraților și surorilor gândurile lor lăuntrice, învățămintele, experiențele, înțelegerea sau observațiile lor pentru a promova o înțelegere a adevărului ori o cale de a-l practica. În schimb, obiectivul lor este să folosească oportunitatea pentru a rosti doctrine ca să se pună în valoare, ca să le arate celorlalți cât de erudiți sunt, ca să le arate că au creier, cunoștințe și învățătură, situându-se mai presus decât o persoană obișnuită. Doresc să fie cunoscuți ca persoane capabile, nu doar ca persoane obișnuite. Vor ca, pentru orice problemă, toată lumea să apeleze la ei și să îi consulte. Pentru orice problemă din biserică sau orice dificultate cu care se confruntă frații și surorile, vor să fie prima persoană la care se gândesc ceilalți; vor ca aceștia să nu poată face nimic fără ei, astfel încât să nu îndrăznească să se ocupe de nicio problemă fără ei, toată lumea așteptându-le comanda. Acesta este efectul pe care îl doresc. Obiectivul pentru care rostesc cuvinte și doctrine este de a-i prinde în capcană și de a-i controla pe oameni. Pentru ei, a rosti cuvinte și doctrine este doar o metodă, o abordare; rostesc cuvinte și doctrine nu pentru că nu înțeleg adevărul, ci, mai degrabă, procedând astfel, urmăresc să-i facă pe oameni să-i admire din inimă, să-i stimeze și chiar să le fie frică de ei, devenind constrânși și controlați de ei. Acest tip de a rosti cuvinte și doctrine constituie, așadar, o perturbare și o tulburare. În viața bisericească, asemenea persoane ar trebui să fie restricționate, iar acest comportament de rostire a cuvintelor și doctrinelor ar trebui, de asemenea, oprit, nu lăsat să continue necontrolat. Unii ar putea spune: „Astfel de oameni ar trebui să fie restricționați; atunci, ar trebui să li se dea șansa să vorbească?” Din punctul de vedere al corectitudinii, li se poate da o șansă să vorbească, dar imediat ce se întorc la vechile lor obiceiuri de a se da în spectacol, cu ambiția lor gata să izbucnească din nou, ar trebui întrerupți fără întârziere, pentru a-i face să devină lucizi și calmi. Ce ar trebui făcut dacă se dau deseori așa în spectacol și ambiția lor încă este dezvăluită des, iar dorințele lor sunt greu de înfrânat? Ar trebui restricționați categoric și împiedicați să vorbească. Dacă nimeni nu vrea să îi asculte când vorbesc, iar tonul și expresia lor facială, privirea din ochii lor și gesturile lor sunt respingătoare pentru auzul și vederea tuturor celorlalți, atunci acesta este un tip de problemă gravă. Se ajunge în punctul în care toți sunt scârbiți. Atunci nu ar trebui să părăsească scena astfel de oameni care joacă rolul unui contrast în biserică? E timpul ca personajul lor să iasă de pe scenă. Nu înseamnă asta că și-au terminat de prestat serviciul? Ce ar trebui făcut când și-au prestat ultimul serviciu? Ar trebui înlăturați. De îndată ce încep să vorbească, este aceeași veche vorbărie a lor, care nu poate fi oprită prin restricție. Toată lumea s-a săturat să o asculte. Fața lor hidoasă, acea față a Satanei, a unui diavol, devine vizibilă. Ce fel de oameni sunt aceștia? Sunt antihriști. Dacă sunt îndepărtați prea devreme, cei mai mulți oameni vor avea noțiuni și nu vor fi convinși în inimile lor, spunând: „Casa lui Dumnezeu este lipsită de iubire când îndepărtează pe cineva fără ca nici măcar să nu îl supună unei perioade de observație, luându-i orice șansă de a se căi. Doar a spus câteva cuvinte profane, a dezvăluit puțină fire coruptă și a fost puțin arogant, dar intențiile sale nu au fost rele. E nedrept să fie tratat astfel.” Totuși, când majoritatea pot să discearnă și să-și dea seama de esența oamenilor răi, este potrivit să li se permită unor astfel de oameni răi să-și continue faptele rele nechibzuite, perturbările și tulburările în biserică? (Nu.) Este nedrept pentru toți frații și surorile. În astfel de cazuri, îndepărtarea lor rezolvă problema. Odată ce și-au prestat ultimul serviciu și majoritatea îi discern, cei mai mulți oameni nu vor avea obiecții când îi îndepărtezi – nu se vor plânge, nici nu-L vor înțelege greșit pe Dumnezeu. Dacă tot sunt oameni care îi apără, poți să spui: „Acea persoană a comis multe fapte rele în biserică. A fost caracterizată drept antihrist și a fost îndepărtată. Cu toate acestea, tu încă simpatizezi foarte mult cu ea; încă te gândești la bunătatea pe care ți-a arătat-o și îi iei apărarea. Ești prea sentimental și îți lipsesc cu desăvârșire principiile. Care sunt consecințele acestui lucru? Te-a ajutat puțin, iar tu nu poți să uiți asta; orice spune, tu asculți cu toată convingerea, dorindu-ți mereu să o răsplătești. Acum a fost îndepărtată. Vrei să o însoțești? Dacă dorești să fii și tu îndepărtat, atunci așa să fie.” Este acesta un mod potrivit de a gestiona situația? În acest punct, da, este. Dacă astfel de oameni rostesc în mod constant cuvinte și doctrine pentru a-i induce în eroare pe ceilalți, perturbându-i pe oameni într-un mod atât de insuportabil, încât nici nu mai vor să vină la adunări, nu este acest lucru din cauza faptului că liderii și lucrătorii sunt amorțiți și înguști la minte, lipsiți de discernământ și incapabili să se ocupe de acești oameni în timp util? Aceasta este o incapacitate de a-și face lucrarea, un eșec în a-și îndeplini responsabilitățile.

Cei mai mulți oameni au deja un oarecare grad de discernământ față de acei antihriști care rostesc cuvinte și doctrine. Cu excepția cazului în care își țin capul plecat, de îndată ce și-l ridică, faptul că procedează destul de specific în diverse moduri și diferitele lor manifestări sunt suficiente pentru ca oamenii să-i identifice drept antihriști, caz în care nu ar trebui să mai existe amânări sau ezitări. Ar trebui să fie restricționați și izolați prompt. Dacă serviciul lor nu mai are valoare, atunci ar trebui să fie îndepărtați imediat. Astfel de antihriști ipocriți care rostesc cuvinte și doctrine sunt ușor de discernut, deoarece astfel de oameni sunt în mod evident antihriști. Doar că acest tip de antihrist vrea întotdeauna să-i inducă în eroare pe oameni, folosind ocazia de a rosti cuvinte și doctrine pentru a-și atinge țelul de a deține putere. Acesta este un mod în care se manifestă antihriștii și este ușor de discernut. Acest subiect a fost suficient discutat înainte, așa că nu îl vom elabora și mai mult. În concluzie, conducătorii și lucrătorii ar trebui să acorde o atenție sporită unor astfel de oameni, înțelegând și sesizând prompt și corect mișcările, gândurile și punctele lor de vedere, precum și planurile și acțiunile lor și remarcile eronate pe care le răspândesc, ocupându-se apoi de ele cu promptitudine și în mod corespunzător. Aceasta este o responsabilitate a conducătorilor și a lucrătorilor. Așadar, conducătorii și lucrătorii trebuie cel puțin să fie pătrunzători din punct de vedere spiritual și meticuloși din punct de vedere mintal în privința acestei sarcini, nu amorțiți și obtuzi. Dacă un antihrist induce în eroare mulți oameni rostind cuvinte și doctrine în timpul adunărilor, iar conducătorii de biserică tot nu îl recunosc ca fiind antihrist și nu îl pot expune și trata prompt, acesta este un eșec în îndeplinirea responsabilităților lor. Dacă deja au fost induși în eroare mulți oameni de către antihriști și adunările li se par lipsite de sens când nu îi pot asculta pe antihriști rostind cuvinte și doctrine, nemaifiind astfel dispuși să participe la adunări sau nici măcar să mănânce și să bea cuvintele lui Dumnezeu și să asculte predici, preferând să-i asculte pe antihriști predicând – în cazul în care conducătorii de biserică își dau seama de gravitatea situației și încep să ia măsuri pentru a transforma lucrurile doar când oamenii au fost induși în eroare și controlați de către antihriști într-o asemenea măsură – acest lucru ar cauza întârzieri semnificative! Intrarea în viață a multora dintre aleșii lui Dumnezeu ar avea de suferit din cauza amorțelii și obscurității unor astfel de conducători falși. Când antihriștii sunt disecați, discernuți și îndepărtați, unii oameni pot să fie induși în eroare și să-i urmeze. Unii ar putea chiar să spună: „Dacă îi îndepărtezi, nu vom mai crede în Dumnezeu. Dacă îi obligi să plece, vom pleca toți!” În acest punct devine cu totul clar că acești conducători de biserică nu fac nicio lucrare reală, acesta fiind un eșec grav în îndeplinirea responsabilităților lor.

Primul lucru pe care conducătorii și lucrătorii trebuie să-l facă în viața bisericească este să priceapă stările diverșilor indivizi. Trebuie să observe cu atenție și să înțeleagă prin interacțiune pe ce cale a luat-o fiecare individ care e membru al bisericii și firea-esență pe care o are, să descopere și să identifice prompt și în mod corect cine merge pe calea unui antihrist și cine are esența unui antihrist. Apoi ar trebui să se concentreze asupra acestor indivizi, să le acorde o atenție specială și să înțeleagă și să priceapă prompt punctele de vedere și afirmațiile pe care le răspândesc și ce acțiuni se pregătesc să întreprindă în momentul de față. Când vor să-i inducă în eroare pe oameni, să-i prindă în capcană și să-i controleze, conducătorii și lucrătorii trebuie să se ridice repede ca să-i oprească, mai degrabă decât să aștepte pasiv. Dacă, înainte de a-i expune pe antihriști, aștepți până când îi dezvăluie Dumnezeu sau până când frații și surorile sunt induși în eroare sau au înțelegere și discernământ față de ei, asta ar întârzia deja lucrurile. Prin urmare, când vine vorba de a se păzi de antihriști, conducătorii și lucrătorii ar trebui să ia inițiativa de a lovi primii și de a se pregăti dinainte. Primul pas este promovarea și cultivarea celor care sunt relativ integri și pot să urmărească adevărul; și anume, să-i ude și să-i aprovizioneze cum trebuie pe cei care au un rol de conducere în diferite aspecte ale lucrării și să-i cultive pentru a fi stâlpi în biserică. Doar în acest fel, diversele aspecte ale lucrării bisericii pot înainta lin și fără obstacole, iar lucrarea de evanghelizare poate să se răspândească în continuare. Indiferent de lucrare, dacă vreunei lucrări îi lipsește un bun conducător, atunci devine foarte dificil să fie îndeplinită. Principala manifestare a sfidării antihriștilor față de Dumnezeu este să-i inducă în eroare pe aleșii Săi ca să îi urmeze, astfel încât să perturbe și să tulbure fiecare aspect al lucrării din casa lui Dumnezeu. Primul lucru vizat de antihriști într-o biserică este să le facă rău celor care au simțul dreptății și celor care au un rol de conducere în diferite aspecte ale lucrării. Îi atrag de partea lor pe cei pe care pot să-i inducă în eroare și să-i controleze și le înscenează lucruri, îi prind în capcană și îi doboară pe cei pe care nu îi pot induce în eroare sau nu îi pot controla și, în cele din urmă, îi îndepărtează. Așa își bătătoresc antihriștii calea spre controlul bisericii. Mai întâi îi doboară pe puținii indivizi-cheie care pot să urmărească adevărul; majoritatea celorlalți sunt cei care merg în orice direcție bate vântul. După aceea le este mai ușor să se ocupe în mod specific de conducători și lucrători. Fără cooperarea și ajutorul celor care urmăresc adevărul, conducătorii și lucrătorii se luptă în esență singuri, fără ajutor. Tu ești în lumină, în vreme ce antihriștii pândesc din întuneric, pregătiți să întreprindă atacuri șirete, să îți însceneze lucruri, să te prindă în capcană și să te defăimeze în orice clipă, doborându-te la pământ, astfel încât să nu mai poți să te ridici. Apoi, antihriștii găsesc oameni care să te lovească în timp ce ești la pământ, lăsându-te complet descurajat și disperat. Prin urmare, problema antihriștilor este foarte dificil de rezolvat pe deplin dacă aceia care urmăresc adevărul nu își unesc forțele împotriva lor. Primul lucru pe care conducătorii și lucrătorii trebuie să-l facă în viața bisericească este să păstreze ordinea normală a bisericii. Când sunt prezenți acești oameni răi care merg pe calea antihriștilor, viața bisericească nu va da rezultate bune, nu va lua ușor calea cea dreaptă și cei mai mulți oameni vor fi adesea tulburați și influențați. De aceea, descoperirea, înțelegerea, sesizarea și identificarea oamenilor răi, a antihriștilor și a celor care merg pe calea antihriștilor reprezintă prima și cea mai importantă sarcină pe care trebuie să și-o asume conducătorii și lucrătorii în ceea ce privește viața bisericească. Ordinea normală a vieții bisericești poate să fie păstrată doar dacă acești oameni sunt restricționați sau îndepărtați. Dacă nu sunt restricționați și li se permite să acționeze cu nechibzuință voită și să provoace tulburări, diversele aspecte ale lucrării bisericii vor stagna. De vreme ce majorității oamenilor le lipsește discernământul față de ei și nu-și dau seama de esența lor, ba chiar sunt tulburați și induși în eroare de diversele lor gânduri și puncte de vedere false, în viața bisericească, aleșilor lui Dumnezeu le este greu să ia calea cea dreaptă și să intre în adevărul-realitate. Dacă în această perioadă viața bisericească este foarte normală, dacă aleșii lui Dumnezeu câștigă și progresează în ceea ce privește mâncatul și băutul cuvintelor lui Dumnezeu și părtășia despre adevăr și dețin, în sfârșit, o oarecare intrare în viață și puțin din adevărul-realitate, dar apoi sunt induși în eroare și tulburați de antihriștii care rostesc cuvinte și doctrine, atunci nu doar că își pierd acea fărâmă de comprehensiune pură și înțelegere autentică pe care tocmai au dobândit-o, ci și asimilează multe erezii și sofisme amăgitoare – devin rapid din nou zăpăciți, ca niște vâslași trași înapoi de curent în clipa în care nu mai vâslesc, ceea ce este foarte problematic. Oamenilor nu le este ușor să-și dea seama de creșterea în viață; poate să dureze ani buni până să vadă un pic de progres, ceea ce trece foarte greu. Oamenilor le este dificil să dobândească puțina statură pe care o dețin – nu este dobândită ușor. Prin inducerea în eroare și tulburarea din partea antihriștilor, se pierde fărâma de înțelegere pură pe care o dețin oamenii. Și mai grav este că, după ce sunt tulburați de Satana și de antihriști, oamenii devin plini de filosofia Satanei, de uneltirile și vicleșugurile lui și de otrava pe care le-o injectează el. Aceste lucruri nu doar că nu reușesc să le permită oamenilor să-L cunoască pe Dumnezeu și să I se supună, ci, dimpotrivă, îi determină pe oameni să dobândească noțiuni și înțelegeri greșite despre Dumnezeu și să se îndepărteze de El, agravând și mai mult firile corupte ale oamenilor, facilitând și mai mult trădarea lor față de Dumnezeu. Consecințele acestui lucru sunt foarte grave. Spuneți-Mi, în fața unor consecințe atât de grave, este necesar să fie opriți și restricționați cei care-I induc în eroare pe oameni prin cuvinte și doctrine? Nu este aceasta o sarcină importantă pe care ar trebui să și-o asume conducătorii și lucrătorii? (Ba da.) Prin urmare, restricționarea oamenilor răi și a neîncrezătorilor este o sarcină importantă pentru biserică. Unii oameni spun: „Eu nu am discernământ. Nu știu cum să o fac.” De fapt, atât timp cât vrei, cât observi cu atenție și examinezi mereu intențiile și motivele oamenilor, treptat, vei dobândi discernământ. De îndată ce își fac apariția, acești neîncrezători și oameni răi au propriile intenții și motive, toate vizând să-i determine pe oameni să-i admire și să-i idolatrizeze și să-i facă să asculte ce spun ei. Dacă nu poți să-ți dai seama de intențiile și motivele lor, asta înseamnă deja că ai un oarecare discernământ. Dacă ești nesigur, poți să ai părtășie despre acest lucru cu unii oameni care înțeleg relativ adevărul. În timpul părtășiei poți mai întâi să ajungi la o concluzie prin intermediul adevărului înțeles de toți și al diverselor probe reale pe care ei le pricep. Apoi – prin luminarea și îndrumarea lui Dumnezeu și prin lumina dată de Dumnezeu în timpul părtășiei – poți să obții confirmarea acestui lucru, confirmând dacă persoana respectivă este într-adevăr un antihrist și dacă este într-adevăr cineva care ar trebui restricționat. Prin părtășie, dacă toți au obținut confirmarea și sunt de acord în unanimitate, spunând că această persoană este într-adevăr un antihrist care ar trebui restricționat – după ce se ajunge la un consens cu frații și surorile și toată lumea are o perspectivă comună – următorul pas pentru conducători și lucrători este să se ocupe de această persoană și să o îndepărteze repede conform adevărurilor-principii. Acesta este principiul. Odată ce înțeleg acest principiu, oamenii ar trebui să facă o lucrare reală, ceea ce înseamnă să-și îndeplinească responsabilitatea și să fie loiali. Înțelegerea principiilor nu este destinată predicilor sau pentru a-ți umple capul cu ele, ci pentru a fi aplicate lucrării reale din datoria ta. În lucrarea reală, înțelegerea principiilor îți permite să-ți îndeplinești mai bine și mai temeinic responsabilitățile și obligațiile. Astfel, acest lucru face parte și din lucrarea conducătorilor și a lucrătorilor. Pentru a păstra ordinea normală a vieții bisericești și a le permite fraților și surorilor să trăiască normal viața bisericească și să intre în toate adevărurile cerute de Dumnezeu, când apar antihriști care rostesc cuvinte și doctrine, conducătorii și lucrătorii ar trebui să fie primii care se ridică să îi oprească și să îi restricționeze. În cazul acelor antihriști care rostesc cuvinte și doctrine, nu e vorba să fie restricționați doar pentru că au spus câteva lucruri greșite. Dacă observația de lungă durată sau părerea majorității și manifestările lor specifice sunt suficiente pentru a determina că sunt într-adevăr de genul antihristului, atunci conducătorii și lucrătorii ar trebui să iasă în față ca să-i oprească și să-i restricționeze și nu ar trebui să le permită să nu mai fie verificați. A le face pe plac echivalează cu a le permite diavolilor, satanelor, demonilor spurcați și duhurilor rele să o ia razna în biserică, fapt care înseamnă că asemenea conducători și lucrători își neglijează responsabilitățile, lucrând în principal pentru Satana. Am încheiat acum părtășia despre al doilea tip de probleme privind perturbările și tulburările din viața bisericească.