La ultima noastră adunare am vorbit despre punctul zece din responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor: „Protejați cum se cuvine și alocați în mod rațional diversele bunuri materiale ale casei lui Dumnezeu (cărți, diverse echipamente, grâne și așa mai departe) și efectuați inspecții, întreținere și reparații cu regularitate pentru a minimiza daunele și risipa; de asemenea, împiedicați-i pe oamenii răi să intre în posesia lor.” Părtășia de la punctul zece era despre lucrarea pe care conducătorii și lucrătorii ar trebui să o facă și despre responsabilitățile pe care ar trebui să le îndeplinească privitor la diferitele bunuri materiale ale casei lui Dumnezeu și, în același timp, expunea, prin comparație, diferitele manifestări ale conducătorilor falși. Dacă lucrătorii și conducătorii își îndeplinesc responsabilitățile pe care ar trebui și pe care pot să le îndeplinească în fiecare element al lucrării casei lui Dumnezeu, atunci sunt conform standardului ca lucrători și conducători; dacă nu își îndeplinesc responsabilitățile și nu fac nicio lucrare reală, atunci este destul de clar că sunt conducători falși. În ceea ce privește punctul zece, conducătorii falși, bineînțeles, nu se descurcă prea bine când fac lucrarea de protejare și de alocare rațională a diferitelor bunuri materiale ale casei lui Dumnezeu – acele obiecte nu sunt protejate bine sau poate chiar nu sunt protejate deloc, iar conducătorii falși fac un dezastru în ceea ce privește alocarea lor. Este posibil ca ei să nici nu ia deloc în serios această lucrare. Deși este o lucrare ce privește treburile generale, este totuși o responsabilitate pe care conducătorii și lucrătorii ar trebui să o îndeplinească și o lucrare pe care ar trebui să o facă. Fie că fac ei înșiși lucrarea sau rânduiesc oameni potriviți să o facă și, de asemenea, efectuează supravegherea, inspecțiile, verificările ulterioare și așa mai departe, în orice caz, această lucrare nu poate fi separată de responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor – ele sunt direct legate. Prin urmare, când vine vorba de această lucrare, dacă lucrătorii și conducătorii nu protejează în mod corespunzător și nu alocă în mod rațional diferitele bunuri materiale ale casei lui Dumnezeu, înseamnă că nu își îndeplinesc responsabilitățile și nu își fac bine lucrarea. Aceasta este o manifestare a conducătorilor falși. La ultima noastră adunare am efectuat o simplă expunere și disecare a manifestărilor pe care conducătorii falși le afișează în timp ce se ocupă de acest element al lucrării ce privește treburile generale și am dat câteva exemple. Dacă cineva este un conducător fals, atunci cu siguranță nu și-a îndeplinit responsabilitățile în această lucrare, iar lucrarea pe care o face nu este conform standardului. Acest lucru se întâmplă pentru că liderii falși nu depun niciodată efort în lucrarea concretă – odată ce a fost rânduită, au terminat-o și nu fac niciodată verificări ulterioare sau nu participă la lucrare. Un alt motiv principal este acela că falșii conducători nu înțeleg principiile niciunei lucrări pe care o fac. Chiar dacă nu sunt leneși în lucrarea lor, ceea ce fac este incompatibil cu principiile și regulile cerute de casa lui Dumnezeu, ba chiar nu este deloc în conformitate cu principiile. Ce înseamnă să nu fie în conformitate cu principiile? Este vorba despre faptul că acționează nechibzuit, nebunește, pe baza închipuirilor, voinței și sentimentelor lor și așa mai departe. Așadar, indiferent de situație, există două manifestări principale ale conducătorilor falși atunci când vine vorba de acest element al responsabilităților conducătorilor și lucrătorilor: prima este că nu fac lucrare concretă, iar a doua este că nu pot pricepe principiile, deci nu pot face lucrare concretă. Acestea sunt manifestările de bază. La ultima noastră adunare am expus și am avut părtășie despre felul în care se manifestă umanitatea conducătorilor falși în gestionarea acestui tip de lucrare ce privește treburile generale. Nici măcar în privința acestei lucrări simple, unice, conducătorii falși nu își pot îndeplini responsabilitățile. Ei au capacitatea de a face această lucrare, dar nu o fac. Acest lucru este legat de caracterul și de umanitatea oamenilor de acest fel. Ce este în neregulă cu umanitatea lor? Nu sunt bine intenționați, iar caracterul lor este josnic. Practic, am terminat părtășia noastră despre responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, principiile generale și diferitele manifestări ale conducătorilor falși de la punctul zece. Astăzi vom trece la părtășia despre punctul unsprezece al responsabilităților conducătorilor și lucrătorilor.

Punctul unsprezece: Alegeți oameni de încredere, a căror umanitate e conform standardului, în special pentru sarcina de a înregistra, contabiliza și proteja ofrandele în mod consecvent; revizuiți și controlați cu regularitate intrările și ieșirile, astfel încât cazurile de risipă sau irosire, precum și cheltuielile iraționale, să poată fi identificate cu promptitudine – opriți aceste lucruri și solicitați o despăgubire rațională; în plus, împiedicați, prin orice mijloace, ca ofrandele să cadă în mâinile oamenilor răi și să intre în posesia lor

Ce sunt ofrandele?

Punctul unsprezece din responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor conține următorul îndemn: „Alegeți oameni de încredere, a căror umanitate e conform standardului, în special pentru sarcina de a înregistra, contabiliza și proteja ofrandele în mod consecvent; revizuiți și controlați cu regularitate intrările și ieșirile, astfel încât cazurile de irosire sau risipă, precum și cheltuielile iraționale, să poată fi identificate cu promptitudine – opriți aceste lucruri și solicitați o despăgubire rațională; în plus, împiedicați, prin orice mijloace, ca ofrandele să cadă în mâinile oamenilor răi și să intre în posesia lor.” Care sunt responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor în această lucrare? Care este lucrarea principală pe care trebuie să o facă? (Să păstreze corect ofrandele.) Punctul zece se referea la păstrarea și alocarea rațională a diferitelor bunuri materiale ale casei lui Dumnezeu; acesta se referă la păstrarea corectă a ofrandelor. Diversele bunuri materiale ale casei lui Dumnezeu și ofrandele sale sunt oarecum asemănătoare – dar sunt oare la fel? (Nu.) Care este diferența? (Ofrandele se referă, în principal, la bani.) Banii reprezintă un aspect. Prin natura lor, care este diferența între ofrande și diversele bunuri materiale ale casei lui Dumnezeu? Sunt cărțile cuvintelor lui Dumnezeu ofrande? Sunt diferitele aparate folosite pentru lucrare ofrande? Sunt diversele obiecte de necesitate zilnică pe care le cumpără casa lui Dumnezeu ofrande? (Nu.) Atunci ce sunt acestea? În casa lui Dumnezeu, toate cărțile care conțin cuvintele lui Dumnezeu și toate dispozitivele de tot felul necesare în lucrarea sa, pe care le cumpără cu banii oferiți de aleșii lui Dumnezeu, inclusiv o varietate de articole precum aparate foto, aparate de înregistrare audio, calculatoare și telefoane mobile – toate acestea sunt bunuri materiale ale casei lui Dumnezeu. Pe lângă acestea, mesele, scaunele, băncile, mâncarea și alte astfel de bunuri de necesitate zilnică sunt, de asemenea, bunuri materiale ale casei lui Dumnezeu. Unele dintre aceste articole sunt cumpărate de frați și surori, iar pe altele casa lui Dumnezeu le cumpără cu ofrande; toate sunt catalogate drept bunuri materiale ale casei lui Dumnezeu. Am avut părtășie despre acest subiect la ultima noastră întâlnire. Vom trece acum la ceva important despre care vom avea părtășie la punctul unsprezece: ofrandele. Ce sunt, mai exact, ofrandele? Cum este prevăzută sfera lor de aplicare? Înainte de a avea părtășie cu privire la responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, este necesar să clarificăm întrebarea: „Ce sunt ofrandele?” Deși majoritatea oamenilor au crezut în Isus în trecut și acceptă această etapă din lucrare de mai mulți ani, concepția lor despre ofrande rămâne vagă. Nu le este clar ce sunt cu adevărat ofrandele. Unii vor spune că ofrandele sunt bani și bunuri materiale care sunt oferite lui Dumnezeu, în timp ce alții vor spune că ofrandele se referă, în principal, la bani. Care dintre aceste afirmații este corectă? (Atât timp cât lui Dumnezeu I se oferă ceva, indiferent dacă este vorba de bani sau de orice obiect, mare sau mic, acel lucru este o ofrandă.) Aceasta este o sinteză cât de cât precisă. Acum că sfera și limitele ofrandelor sunt clare, haideți să definim cu precizie ce sunt ofrandele mai exact, astfel încât tuturor să le fie limpede conceptul.

În ceea ce privește subiectul ofrandelor, Biblia menționează că, inițial, Dumnezeu i-a cerut omului să-I ofere zeciuială – aceasta este o ofrandă. Indiferent dacă era oferit mult sau puțin și indiferent de cele oferite – bani sau bunuri materiale – atât timp cât era vorba de o zecime din venitul unei persoane, care trebuia oferită, aceasta era cu siguranță o ofrandă. Acest lucru era ceea ce Dumnezeu îi cerea omului, era ceea ce credincioșii în Dumnezeu trebuiau să Îi ofere lui Dumnezeu. Această zeciuială reprezintă un aspect al ofrandelor. Unii oameni întreabă: „Acea zecime se referă doar la bani?” Nu neapărat. De exemplu, dacă o persoană recoltează zece hectare de grâne, atunci, indiferent de cantitatea de grâne, recolta de grâne de pe un hectar ar trebui să fie oferită, în cele din urmă, lui Dumnezeu – această zecime este ceea ce ar trebui să ofere oamenii. Astfel, conceptul de „o zecime” nu se referă doar la bani – nu înseamnă doar că atunci când o persoană câștigă o mie de dolari, trebuie să îi ofere lui Dumnezeu o sută, ci se referă la tot ceea ce obțin oamenii, ceea ce acoperă mult mai mult, inclusiv lucruri materiale și bani. Despre acest lucru vorbește Biblia. Desigur, în zilele noastre, casa lui Dumnezeu nu se ghidează după Biblie și nu cere atât de strict ca oamenii să dea o zecime din tot ceea ce obțin. Aici doar răspândesc și am părtășie despre conceptul și definiția „unei zecimi”, astfel încât oamenii să știe că zeciuiala este un aspect al ofrandelor. Nu le cer oamenilor să ofere o zecime; cât de mult oferă oamenii depinde de înțelegerea personală și de dorința lor, iar casa lui Dumnezeu nu are nicio cerință suplimentară cu privire la această chestiune.

Un alt aspect al ofrandelor îl reprezintă lucrurile pe care oamenii I le oferă lui Dumnezeu. În sens larg, acestea includ desigur și zeciuiala; în mod specific, în afară de zeciuială, tot ceea ce oamenii Îi oferă lui Dumnezeu intră în categoria ofrandelor. O gamă largă include lucrurile care sunt oferite lui Dumnezeu, de exemplu, alimentele, aparatele, bunurile de necesitate zilnică, suplimentele pentru sănătate, precum și vacile, oile și așa mai departe, care erau oferite pe altar pe timpul Vechiului Testament. Toate acestea sunt ofrande. Depinde de intenția celui care oferă un lucru dacă acesta este o ofrandă sau nu; dacă cel care îl oferă spune că acest lucru este oferit lui Dumnezeu, atunci, indiferent dacă este dat direct lui Dumnezeu sau pus în casa lui Dumnezeu pentru a fi protejat, acesta intră în categoria ofrandelor și nu poate fi atins în mod arbitrar de oameni. Spre exemplu, când cineva cumpără un calculator de înaltă performanță și I-l oferă lui Dumnezeu, acesta devine o ofrandă; când cineva Îi cumpără lui Dumnezeu o mașină, aceasta devine o ofrandă; când cineva cumpără două sticle de suplimente pentru sănătate și I le oferă lui Dumnezeu, atunci acele sticle devin ofrande. Nu există o definiție specifică și precisă a ceea ce sunt bunurile materiale oferite lui Dumnezeu. În concluzie, este o gamă foarte largă – sunt lucrurile care Îi sunt oferite lui Dumnezeu de către cei care Îl urmează. Unii ar putea spune: „Dumnezeu este acum întrupat pe pământ, iar lucrurile oferite Lui Îi aparțin – dar dacă El nu ar fi pe pământ? Când Dumnezeu este în cer, atunci lucrurile oferite Lui nu cumva nu sunt ofrande?” Este corect? (Nu.) Nu se pune problema dacă Dumnezeu se află sau nu într-o perioadă de întrupare. În orice caz, atât timp cât ceva Îi este oferit lui Dumnezeu, acel lucru este o ofrandă. Alții ar putea spune: „Atât de multe lucruri Îi sunt oferite lui Dumnezeu! Poate El să se folosească de ele? Poate să le folosească pe toate?” (Asta nu are nimic de-a face cu omul.) Este un mod corect și pătrunzător de a o spune. Aceste lucruri Îi sunt oferite lui Dumnezeu de către oameni; modul în care le folosește și dacă le poate folosi pe toate, precum și modul în care le alocă și le gestionează, nu au nimic de-a face cu omul. Nu este nevoie să vă agitați sau să vă faceți griji în legătură cu asta. Pe scurt, de îndată ce cineva Îi oferă ceva lui Dumnezeu, acel lucru intră în sfera ofrandelor. Este al lui Dumnezeu și nu are nimic de-a face cu nicio persoană. Unii ar putea spune: „Felul în care o spui face să pară că Dumnezeu, cu forța, Își revendică dreptul de proprietate asupra acelui lucru.” Asta este ceea ce se întâmplă? (Nu.) Acel lucru este al lui Dumnezeu, așa că se numește ofrandă. Oamenii nu se pot atinge de el sau nu îl pot aloca după bunul plac. Unii s-ar putea întreba: „Nu este asta o risipă?” Chiar dacă este, nu este treaba ta. Alții ar putea spune: „Când este în cer și nu este întrupat, Dumnezeu nu se poate bucura sau folosi de lucrurile pe care oamenii I le oferă. Ce este de făcut atunci?” Acest lucru este ușor de rezolvat: casa lui Dumnezeu și biserica există pentru a se ocupa de aceste lucruri în conformitate cu principiile; nu este nevoie să te frămânți sau să te îngrijorezi pentru asta. În concluzie, indiferent de modul în care un lucru este gestionat, de îndată ce intră în categoria ofrandelor, din moment ce este clasificat ca ofrandă, nu are nimic de-a face cu omul. Și pentru că acel lucru Îi aparține lui Dumnezeu, oamenii nu pot face cu el ce vor – există consecințe dacă se întâmplă asta. În epoca Vechiului Testament, la vremea recoltei, toamna, oamenii ofereau tot felul de lucruri pe altare. Unii ofereau grâne, fructe și diverse alte culturi, în timp ce alții ofereau vaci și oi. S-a bucurat Dumnezeu de ele? Mănâncă El din acele lucruri? (Nu.) De unde știi că nu face asta? Ai văzut tu? Aceasta este noțiunea ta. Spui că Dumnezeu nu le mănâncă – ei bine, dacă ar lua o înghițitură, cum te-ai simți? Nu ar fi în conformitate cu noțiunile și închipuirile tale? Nu cumva cred unii oameni că, din moment ce Dumnezeu nu mănâncă sau nu se bucură de acele lucruri, nu este nevoie să le oferim? Cum puteți să fiți atât de siguri? Spuneți că „Dumnezeu nu le mănâncă” deoarece credeți că El este un trup spiritual și nu poate mânca sau pentru că voi credeți că Dumnezeu are identitatea Sa de Dumnezeu, nu este fizic și muritor și nu ar trebui să se bucure de aceste lucruri? Este rușinos din partea lui Dumnezeu să se bucure de ofrandele pe care I le fac oamenii? (Nu.) Atunci nu este în conformitate cu noțiunile oamenilor sau cu identitatea lui Dumnezeu? Cu care dintre ele, mai exact? (Oamenii nu ar trebui să vorbească despre acest lucru.) Așa este – nu este ceva de care oamenii ar trebui să se preocupe. Nu e nevoie să decizi tu că Dumnezeu ar trebui sau nu ar trebui să se bucure de ele. Fă ce ar trebui să faci, îndeplinește-ți datoria și responsabilitățile și îndeplinește-ți obligațiile – va fi de ajuns! Astfel, îți vei fi încheiat sarcina. Este treaba lui Dumnezeu cum va gestiona aceste lucruri. Faptul că Dumnezeu le împarte cu oamenii sau le lasă să se strice, că Se bucură puțin de ele sau le aruncă o privire, așa ceva nu se critică și este legitim. Dumnezeu are libertate când vine vorba de modul în care gestionează aceste chestiuni. Nu este ceva de care oamenii ar trebui să se preocupe și nici un lucru pe care ar trebui să-l judece. Oamenii nu ar trebui să-și închipuie după capul lor lucruri legate de aceste chestiuni, cu atât mai puțin să emită în mod arbitrar judecăți sau verdicte cu privire la ele. Înțelegeți acum? Cum ar trebui să gestioneze Dumnezeu ofrandele pe care I le fac oamenii? (Le va gestiona cum va dori.) Așa este. Oamenii care înțeleg acest lucru în acest fel au o rațiune normală. Dumnezeu va gestiona aceste lucruri cum va dori El. Poate să arunce o privire asupra lor sau pur și simplu să nu le privească sau să nu le ia în seamă deloc. Preocupă-te doar să aduci ofrande atunci când vine timpul pentru asta și să aduci ofrande atunci când dorești, conform cerințelor lui Dumnezeu și îndeplinind responsabilitatea omului! Nu te preocupa de modul în care Dumnezeu gestionează și tratează astfel de chestiuni! Pe scurt, este suficient dacă ceea ce faci se încadrează în sfera cerințelor lui Dumnezeu, este în conformitate cu standardul conștiinței și cu datoria, obligația și responsabilitatea omenirii. În ceea ce privește modul în care Dumnezeu gestionează și tratează aceste bunuri, aceasta este treaba Lui, iar oamenii nu trebuie în niciun caz să emită judecăți sau verdicte în această privință. În doar câteva secunde, ați făcut o mare greșeală. V-am întrebat dacă Dumnezeu se bucură de aceste lucruri sau dacă mănâncă din ele, iar voi ați spus că nu le mănâncă sau că nu se bucură de ele. Care a fost greșeala voastră? (Faptul că L-am judecat pe Dumnezeu.) Ați făcut delimitări pripite și v-ați grăbit să judecați, iar acest lucru dovedește că oamenii încă mai au cerințe către Dumnezeu în sinea lor. Pentru ei, este greșit ca Dumnezeu să se bucure de aceste lucruri și este greșit să nu o facă. Dacă o face, vor spune: „Ești un trup spiritual, nu unul fizic, muritor. De ce Te-ai bucura de aceste lucruri? Este complet de neconceput!” Iar dacă Dumnezeu nu ține cont de aceste lucruri, oamenii vor spune atunci: „Ne-am străduit din răsputeri să-Ți oferim inimile, iar Tu nu arunci nici măcar o privire asupra lucrurilor pe care le-am oferit. Oare ne respecți câtuși de puțin?” Oamenii au și aici ceva de spus. Acest lucru este lipsit de rațiune. Pe scurt, care este atitudinea cu care oamenii ar trebui să privească această chestiune? (Oamenii trebuie să ofere ceea ce trebuie lui Dumnezeu, iar în ceea ce privește modul în care Dumnezeu va trata aceste lucruri, oamenii nu ar trebui să aibă niciun fel de noțiuni sau închipuiri și nici nu ar trebui să-L judece.) Da, acesta este rațiunea pe care ar trebui să o aibă oamenii. Acest lucru are de-a face cu obiectele care Îi sunt oferite lui Dumnezeu, care reprezintă, de asemenea, un aspect al ofrandelor. Bunurile materiale oferite lui Dumnezeu includ o gamă largă de lucruri pentru că oamenii trăiesc într-o lume materială și, pe lângă bani, aur, argint și bijuterii, există multe alte lucruri pe care ei le consideră destul de bune și valoroase, iar atunci când unii oameni se gândesc la Dumnezeu sau se gândesc la iubirea lui Dumnezeu, sunt dispuși să-I ofere ceea ce consideră că e prețios și valoros pentru EL. Atunci când aceste lucruri Îi sunt oferite lui Dumnezeu, intră în sfera ofrandelor; devin ofrande. Și când ele devin ofrande, rămâne la latitudinea lui Dumnezeu să le gestioneze – atunci oamenii nu se pot atinge de ele, nu sunt sub controlul lor și nu le aparțin. Odată ce I-ai oferit ceva lui Dumnezeu, acest lucru Îi aparține Lui, nu ține de tine să-l gestionezi și nu mai poți interveni în această chestiune. Indiferent de modul în care Dumnezeu gestionează sau tratează acel lucru, acesta nu are nimic de-a face cu omul. Și bunurile materiale care Îi sunt oferite lui Dumnezeu reprezintă un aspect al ofrandelor. Unii oameni întreabă: „Oare doar banii și aurul, argintul și bijuteriile prețioase pot fi ofrande? Să spunem că cineva I-ar oferi lui Dumnezeu o pereche de pantofi, o pereche de șosete sau o pereche de branțuri – sunt oare acestea considerate ofrande?” Dacă ne luăm după definiția ofrandelor, nu contează cât de mare sau mic ori cât de prețios sau ieftin este ceva – chiar dacă este un stilou sau o bucată de hârtie – atât timp cât I-a fost oferit lui Dumnezeu, este o ofrandă.

Mai este un aspect al ofrandelor: bunurile materiale care sunt oferite casei lui Dumnezeu și bisericii. Aceste lucruri intră, de asemenea, în categoria ofrandelor. Ce includ astfel de bunuri materiale? Să spunem, de exemplu, că cineva a cumpărat o mașină și, după ce a condus-o o vreme, a simțit că s-a cam învechit, apoi a cumpărat una nouă și a oferit-o pe cea veche casei lui Dumnezeu, să o poată folosi în activitatea sa. Această mașină aparține, deci, casei lui Dumnezeu. Lucrurile care aparțin casei lui Dumnezeu ar trebui să fie clasificate drept ofrande – așa este corect. Desigur, dispozitivele și echipamentele nu sunt singurele lucruri care sunt oferite bisericii și casei lui Dumnezeu, mai sunt și alte lucruri; această sferă de aplicare este destul de largă. Unii oameni spun: „A zecea parte pe care oamenii o oferă din tot ceea ce obțin este o ofrandă, așa cum sunt banii și bunurile materiale oferite lui Dumnezeu; nu avem nicio obiecție ca acestea să fie clasificate drept ofrande, nu este nimic îndoielnic în privința asta. Însă de ce bunurile materiale oferite bisericii și casei lui Dumnezeu intră și ele în categoria ofrandelor? Asta nu prea are sens.” Spuneți-Mi, are sens ca acestea să fie clasificate drept ofrande? (Da.) Și de ce spuneți asta? (Biserica există doar pentru că Dumnezeu există și, prin urmare, tot ceea ce este oferit bisericii este, de asemenea, o ofrandă.) Bine spus. Biserica și casa lui Dumnezeu aparțin lui Dumnezeu și există doar pentru că Dumnezeu există; un loc în care frații și surorile să se adune și să trăiască există pentru că biserica există, iar toate problemele fraților și surorilor au un loc în care pot fi rezolvate și frații și surorile au o casă adevărată doar pentru că există casa lui Dumnezeu. Toate acestea există doar pe baza existenței lui Dumnezeu. Oamenii nu oferă lucruri bisericii și casei lui Dumnezeu pentru că oamenii din biserică cred în Dumnezeu și sunt membri ai casei lui Dumnezeu – nu acesta este motivul corect. Datorită lui Dumnezeu, oamenii oferă lucruri bisericii și casei lui Dumnezeu. Ce implică acest lucru? Cine ar oferi cu ușurință lucruri bisericii dacă nu ar face-o pentru Dumnezeu? Fără Dumnezeu, biserica nu ar exista. Atunci când oamenii au lucruri de care nu au nevoie sau care le prisosesc, ar putea să le arunce sau să le lase nefolosite; unele obiecte ar putea fi vândute chiar. Toate aceste metode ar putea fi folosite în gestionarea acestor lucruri, nu-i așa? Atunci de ce oamenii nu le gestionează în aceste moduri – de ce le oferă bisericii în schimb? Nu datorită lui Dumnezeu? (Ba da.) Tocmai pentru că există Dumnezeu, oamenii oferă lucruri bisericii. Prin urmare, tot ceea ce este oferit bisericii sau casei lui Dumnezeu ar trebui să fie clasificat drept o ofrandă. Unii oameni spun: „Eu ofer acest lucru al meu bisericii.” Faptul că oferă acel lucru bisericii este echivalent cu a-l oferi lui Dumnezeu, iar biserica și casa lui Dumnezeu au autoritate deplină asupra gestionării unor astfel de lucruri. Atunci când oferi ceva bisericii, acel lucru nu mai are nicio legătură cu tine. Casa lui Dumnezeu și biserica vor aloca, folosi și gestiona în mod rațional aceste bunuri materiale în conformitate cu principiile stipulate de casa lui Dumnezeu. Așadar, de unde vin aceste principii? De la Dumnezeu. Practic, principiul pentru utilizarea acestor lucruri este că ele ar trebui să fie folosite pentru planul de gestionare al lui Dumnezeu și pentru răspândirea lucrării Evangheliei lui Dumnezeu. Ele nu sunt pentru uzul exclusiv al vreunui individ, cu atât mai puțin al vreunui grup de oameni, ci trebuie folosite pentru lucrarea de răspândire a Evangheliei și pentru diferitele elemente ale lucrării casei lui Dumnezeu. Prin urmare, nimeni nu are privilegiul de a folosi aceste lucruri; principiul și temeiul pentru folosirea și alocarea lor sunt doar acelea de a face acest lucru în conformitate cu principiile cerute de casa lui Dumnezeu. Acest lucru este rațional și adecvat.

Acestea sunt cele trei părți ale definiției ofrandelor, fiecare dintre acestea fiind definiția unui aspect al ofrandelor și a unui aspect al sferei lor de aplicare. Nu-i așa că acum v-ați lămurit cu toții ce sunt ofrandele? (Da.) Anterior, unii spuneau: „Acest lucru nu este constituit din bani, iar persoana care l-a oferit nu a spus că este pentru Dumnezeu. A spus doar că îl oferă, deci nu poate fi pentru uzul casei lui Dumnezeu și cu atât mai puțin poate fi dat lui Dumnezeu.” Așadar, nu au ținut nicio evidență și au folosit acel lucru în secret, după bunul lor plac. Este rațional acest lucru? (Nu.) Ceea ce au spus ei este în sine irațional; de asemenea, au spus că „Ofrandele pentru biserică și pentru casa lui Dumnezeu sunt proprietate comună – oricine le poate folosi”, ceea ce este în mod clar irațional. Tocmai pentru că majoritatea oamenilor sunt confuzi și nelămuriți cu privire la definiția și conceptul de ofrande, unii nemernici josnici și unii oameni cu inimi lacome și aspirații nepotrivite profită de situație și se gândesc să pună mâna pe acele lucruri. Acum că sunteți lămuriți cu privire la definiția și conceptul exacte ale ofrandelor, veți avea discernământ atunci când veți întâlni astfel de evenimente și oameni în viitor.