Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (10) Secțiunea a patra
Atitudinea și manifestările conducătorilor falși cu privire la rânduielile de lucru
Tocmai am avut părtășie despre responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor atunci când vine vorba de rânduielile de lucru. În continuare, vom avea părtășie despre ce manifestări au conducătorii falși. În rândul conducătorilor falși pe care i-ați întâlnit, care este atitudinea lor față de rânduielile de lucru? Ce reacții și manifestări au ei? De obicei, conducătorii falși înțeleg din cuvintele rânduielilor de lucru ce trebuie făcut, care sunt cerințele specifice ale Celui de mai sus și care sunt proiectele de lucru specifice, dar le înțeleg doar în termeni de doctrină. Ei încă nu înțeleg sau nu percep în profunzime principiile specifice, standardele și căile de practică pentru implementarea rânduielilor de lucru. După ce au primit rânduielile de lucru, fac, de asemenea, lucrurile mecanic, având părtășie despre cum să facă lucrarea și cum să emită și să implementeze rânduielile de lucru. Cu toate acestea, indiferent de cât de mult au părtășie, nu au decât o înțelegere literală, doctrinară a rânduielilor de lucru. În ceea ce privește modul specific de implementare a rânduielilor de lucru și rezultatele care pot fi obținute, precum și cât de eficientă va fi implementarea dacă sunt selectate anumite persoane pentru a face lucrarea sau dacă se alege un anumit plan pentru a o implementa, ori dacă obiectivele și rezultatele cerute de rânduiala de lucru pot fi atinse, sunt ignoranți și confuzi în privința acestor aspecte. Când conducătorii falși implementează rânduielile de lucru, de obicei organizează doar o adunare pentru a predica unele cuvinte și doctrine, atribuie lucrarea, menționează câteva dintre cerințele lui Dumnezeu și apoi le cer tuturor să își exprime hotărârea. Ei consideră că astfel își fac treaba. Aceștia cred că, atât timp cât au atribuit lucrarea, au numit pe cineva responsabil și au menționat rezultatele pe care casa lui Dumnezeu le cere, și-au îndeplinit responsabilitatea. Apoi se simt complet relaxați, ca și cum lucrarea ar fi gata. Habar nu au când să inspecteze lucrarea, ce probleme și dificultăți s-ar putea ivi în lucrare și care probleme pot sau nu pot fi rezolvate de cei din subordine. În plus, aceștia nu știu nici ce sarcini importante trebuie urmărite și nici în privința căror sarcini trebuie să ofere îndrumare. De exemplu, conducătorii falși nu se gândesc niciodată la pași importanți precum supravegherea, îndemnarea și inspectarea. Conducătorii falși care sunt ceva mai buni și care, comparativ, au un dram de conștiință și nu vor să mănânce pe gratis, cred că trebuie să lucreze cât de cât. Ei vor vizita biserica și îi vor întreba pe frați și surori dacă au vreo problemă. O persoană le spune: „Noi, frații și surorile, avem adesea dispute atunci când suntem împreună. Atunci când opiniile noastre diferă, ne certăm la nesfârșit și ne dezvăluim impulsivitatea.” Conducătorii falși spun: „Acest lucru este ușor de rezolvat” și apoi organizează o adunare, unde au părtășie: „Oamenii ar trebui să învețe toleranța și răbdarea; aceștia ar trebui să învețe să fie smeriți, să nu fie aroganți și să învețe să se supună. Aceasta este intenția lui Dumnezeu. Oricine dezvăluie o fire coruptă ar trebui să reflecteze asupra sa și să accepte emondarea, nu să trăiască după propria fire coruptă.” După ce au avut părtășie despre toată această doctrină, ei spun: „Vă puteți ocupa singuri de problemele rămase. Nu mă pricep foarte bine la chestiuni tehnice. În orice caz, am organizat această adunare pentru voi; trebuie doar să lucrați așa cum credeți de cuviință. Cel mai important lucru este să fiți loiali în îndeplinirea îndatoririlor voastre și să nu insistați cu propriile idei.” După ce ascultă, oamenii chibzuiesc și spun: „Problema noastră nu este doar dezvăluirea corupției, a impulsivității și a dorințelor egoiste, ci și faptul că suntem nesiguri și nelămuriți în privința unor probleme tehnice și nu știm cum să acționăm în concordanță cu principiile. Această problemă nu a fost rezolvată!” Conducătorii falși răspund: „Citiți mai mult din cuvintele lui Dumnezeu. Odată ce firile corupte pe care le dezvăluiți vor fi înlăturate, se vor rezolva și aceste probleme.” Lucrarea la care conducătorii falși sunt cei mai pricepuți este aceea de a trâmbița doctrine și de a striga sloganuri. Ei nu anticipează problemele frecvente care pot apărea în cadrul lucrării. Atunci când o persoană abordează o problemă, ei au o singură soluție, și anume să explice prin câteva cuvinte și doctrine, apoi să ofere o povață sau un sfat și consideră că au terminat. Ei nu pot propune niciun plan specific și nu pot oferi corect îndrumare și ajutor. Nu este lucrarea conducătorilor falși simplă și ușoară? Indiferent unde merg, ei doar predică, concentrându-se în primul rând să rostească predici doctrinare și să strige sloganuri. Această situație este destul de comună printre conducători și lucrători, nu-i așa? Ei nu pot implementa lucrări specifice și nu știu cum să efectueze, să implementeze sau să urmărească rânduielile de lucru care se emit. Nu știu care sunt responsabilitățile lucrării lor sau ce sarcini ar trebui să realizeze. Atunci când li se cere să facă o anumită lucrare, ei doar strigă sloganuri. Când o persoană abordează o problemă, ei profită de ocazie pentru a începe să predice. Dacă se aduce în discuție o problemă crucială pe care nu o pot rezolva, recurg la emondarea și reprimarea oamenilor. Ei nu au alte soluții și nu pot rezolva deloc problemele și abaterile care apar în lucrare. Aceasta este o caracteristică principală a conducătorilor falși. Există, de asemenea, conducători falși cărora li se cere să implementeze o rânduială de lucru și să inspecteze ce dificultăți apar în timp ce lucrarea este realizată – dacă aceștia pot rezolva dificultățile, ar trebui s-o facă prompt; dacă nu reușesc, pot să adune câteva întrebări și să caute ajutor de sus, iar Cel de mai sus le va rezolva. Dar ceea ce se întâmplă este că, atunci când merg la fața locului pentru a participa la această lucrare, îi convoacă pe toți la adunări toată ziua și, pe lângă faptul că descoperă care dintre aceștia sunt în conflict, care dintre ei se ceartă mereu, a căror umanitate nu este prea bună, care are o înțelegere denaturată, care este arogant și nu renunță niciodată la propriile idei, care este lacom și leneș, care seamănă cu neîncrezătorii și care sunt oameni răi, ei nu pot identifica nicio problemă sau dificultate care apare în implementarea lucrării și nici nu pot să vadă aceste probleme. Credeți că asemenea conducători și lucrători își pot duce lucrarea la bun sfârșit? (Nu.) Unde se află problema? (Calibrul lor este prea slab, nu au capacitatea de a discerne și nu pot identifica problemele.) Câți astfel de conducători sunt în jurul vostru? Pot conducătorii voștri să identifice problemele? Dacă se emite o rânduială de lucru, iar conducătorii și lucrătorii doar strigă sloganuri și predică fără niciun plan sau pas specific pentru a o implementa, neștiind cum să o facă, atunci lucrarea nu poate fi implementată. Ea este efectiv considerată nulă și ineficientă. Cheia pentru ca o rânduială de lucru să fie implementată cât mai bine în biserică și eficiența acesteia constă în abilitatea conducătorilor și lucrătorilor de a face sau nu o lucrare reală. Dacă lucrătorii și conducătorii au un calibru bun, capacitate de lucru și loialitate, atunci rânduiala de lucru va fi implementată bine. În cazul în care conducătorii și lucrătorii au un calibru slab, sunt confuzi și nu au capacitate de lucru, atunci, indiferent dacă în biserică există cineva talentat în domeniul lucrării sau cât de dispuși sunt frații și surorile să-și îndeplinească obligațiile, rânduiala de lucru nu poate să fie implementată, darămite să obțină vreun rezultat.
Lucrarea conducătorilor falși se limitează la ceea ce oamenii pot vedea la suprafață. Chiar și atunci când implementează rânduieli de lucru, este doar ca o formalitate, fără niciun fel de urmărire sau inspectare ulterioară. Lucrarea lor se menține la nivelul în care doar fac lucrurile mecanic; nu are nicio forță reală în spatele ei și nu reușește să obțină niciun rezultat. De exemplu, în cazul lucrării de scriere a articolelor de mărturie bazate pe experiențe, după ce primește această rânduială de lucru, un conducător fals convoacă oamenii la adunări pentru a avea părtășie și adresează diverse întrebări pe care aceștia le au despre rânduiala de lucru pe care nu o înțeleg. După ce termină să predice doctrine, iar oamenii par că au înțeles, conducătorul fals se gândește: „Lucrarea a fost atribuită, așadar ce ar trebui să fac eu? Întrucât casa lui Dumnezeu cere să se scrie articole de mărturie bazate pe experiențe, trebuie să scriu și eu. Dacă nu scriu, oare oamenii nu vor avea o părere proastă despre mine, în calitate de conducător?” Acesta chibzuiește acasă la ce să scrie, iar o zi mai târziu, tot nu a scris nimic. Se gândește: „E destul de solicitant să scrii un articol. În general, simt că am experiențe, dar de ce acestea dispar atunci când încep să scriu? Unde au dispărut acele experiențe? Nu, chiar am experiențe, doar că procesul de scriere mă blochează. Am ieșit și am interacționat prea mult cu oamenii, ceea ce îmi distrage atenția, fiindu-mi greu să mă concentrez. Nu pot să am mereu părtășie și să discut despre lucrare cu oamenii; altfel, mintea mea va continua să hoinărească și nu voi putea să scriu articolul. Am nevoie de o perioadă de liniște pentru a mă gândi cu atenție cum să îl compun corect, înainte de a-l putea scrie.” Acesta a transformat scrierea articolelor în sarcina lui principală și tratează ca pe o sarcină secundară lucrarea pe care un conducător și un lucrător ar trebui să o facă. Își petrece toată ziua scriind articole acasă, fără să acorde atenție implementării lucrării și fără să învețe sau să priceapă câți oameni din diferite biserici pot scrie articole sau dacă există oameni potriviți care să îndrume și să analizeze lucrarea – nu are nicio idee despre aceste lucruri. Trece o lună și nu numai că nu a scris un articol, dar nici nu știe cum progresează această lucrare în biserică. Care este problema aici? După ce este emisă rânduiala de lucru, unii conducători de biserică, aceia cu un calibru slab, nu știu cum să facă o lucrare reală. La fel ca această persoană, ei doar predică unele cuvinte și doctrine și strigă sloganuri, și asta e tot. Dacă frații și surorile sunt sau nu dispuși să scrie nu contează pentru ei; conducătorii nu îi îndeamnă și nu îi îndrumă, cu atât mai puțin nu îi corectează. Iar conducătorul fals nu este preocupat de asemenea conducători și lucrători. Unii frați și unele surori scriu un tip de articol, iar alții scriu un alt tip, dar nu există nimeni care să analizeze dacă ceea ce scriu ei este practic și în concordanță cu principiile. Frații și surorile nu înțeleg principiile și nu știu pe cine să întrebe; ei scriu doar pentru că li se spune, aceștia ascultă de rânduielile casei lui Dumnezeu. De asemenea, sunt unii care au experiență, dar nu au educație; acești oameni nu au pe nimeni care să îi ajute să își redacteze articolele și nimeni nu face rânduieli în această privință. Apar tot felul de probleme, dar unde sunt conducătorii și lucrătorii? Ce fac ei? Sunt în „izolare” și scriu articole! Conducătorii falși nu știu cu ce ar trebui să fie ocupați sau ce sarcini ar trebui să realizeze. Rânduielile de lucru sunt implementate în biserică într-o varietate de moduri, cu abordări diferite, iar ei nu cercetează niciun aspect al acestora. Atunci când frații și surorile întâmpină diverse probleme în timp ce își îndeplinesc îndatoririle și le raportează aceste probleme, ei nu le rezolvă. În consecință, multe probleme și dificultăți se adună și, de asemenea, tot felul de articole de mărturie bazate pe experiențe se acumulează, fără să le redacteze cineva, să le revizuiască sau să le analizeze. Cu toate acestea, conducătorii falși nu urmăresc și nu inspectează aceste probleme, iar frații și surorile nu îi pot găsi atunci când au probleme. Conducătorii falși nu își dau seama că această lucrare este responsabilitatea lor și că ar trebui să o urmărească. Nu sunt ei gunoaie? (Ba da.)
Modul în care un conducător sau un lucrător implementează lucrarea, precum și eficiența și rezultatele lucrării sale, testează dacă aceștia corespund standardului. Acest lucru testează, de asemenea, umanitatea lor, calibrul și capacitatea lor de lucru și dacă au simțul poverii. Atunci când conducătorii falși primesc o rânduială de lucru, ei o consideră terminată după ce au părtășie despre ea. Ei nu participă, nu supraveghează, nu îndeamnă, nu inspectează implementarea și nici nu o urmăresc. Nu înțeleg că aceste sarcini sunt cele pe care ar trebui să le facă; nu înțeleg că aceste sarcini sunt responsabilitățile lor în calitate de conducători și lucrători. Ei cred că, pentru a fi conducători și lucrători, trebuie doar să poată predica. Nu sunt niște netoți? Pot niște netoți să corespundă standardului ca lucrători și conducători? (Nu.) Nu pot să corespundă standardului în calitate de conducători și lucrători, însă ei cred că sunt destul de buni și că pot face lucrarea. Nu le lipsește o doagă? Nu sunt în stare nici măcar să implementeze o sarcină atât de simplă precum scrierea articolelor de mărturie bazate pe experiențe. Aceasta este una dintre cele mai ușoare sarcini – trebuie doar să îi mobilizeze pe cei cu un calibru bun și experiență de viață pentru a scrie articole de mărturie, iar apoi să-i urmărească și să le ofere îndrumare. Unii conducători și lucrători au un calibru mediu și un nivel scăzut de educație și nu se pricep la lucrarea bazată pe texte, dar pot să desemneze persoane potrivite care să fie responsabile. În acest fel, ei pot face totuși o lucrare reală. Dacă nici măcar nu știu ce fel de persoane să desemneze pentru a fi responsabile și a efectua analizarea, ei nu pot face lucrarea și sunt conducători falși. Unii oameni spun: „S-ar putea ca un conducător fals să nu fie capabil să facă o lucrare bazată pe texte din cauza calibrului slab și a educației modeste, dar ar trebui să fie capabil să facă altă lucrare.” Este valabilă această afirmație? (Nu.) De ce nu este valabilă? (Lucrarea de scriere a articolelor de mărturie bazate pe experiențe este simplă. Dacă nu pot să explice lucrarea clar sau să o implementeze, atunci cu siguranță nu se pot ocupa de alte sarcini. Ei nu știu cum să facă sau să urmărească lucrarea.) Acest lucru arată că au un calibru prea slab. Sunt niște netoți. Ei cred că a fi conducător sau lucrător este ca și cum ai fi un oficial al marelui balaur roșu: atât timp cât învață să flateze, să vorbească mult, să strige sloganuri și să se implice în acțiuni frauduloase, înșelându-și superiorii și ascunzând lucruri de subalternii lor, ei se pot afirma și pot primi un salariu guvernamental. Nu înțeleg că, pentru a fi conducător sau lucrător, cel mai important aspect este să învețe să facă o lucrare reală. Aceștia își imaginează că slujba conducătorilor și lucrătorilor este foarte simplă. Ca urmare, nu fac nicio lucrare reală și devin conducători falși.
Ce alte manifestări specifice au conducătorii falși? Pot aceștia să discearnă și să înțeleagă principiile și standardele cerute de rânduielile de lucru? (Nu.) De ce nu pot? Ei nu pot discerne care sunt principiile acestei lucrări și nu o pot verifica. Când apar situații speciale în timpul implementării specifice a lucrării, nu știu cum să le rezolve. Când frații și surorile îi întreabă ce să facă într-una dintre aceste situații, devin confuzi: „Acest lucru nu este menționat în rânduielile de lucru, de unde să știu cum să îl rezolv?” Dacă nu știi, cum poți implementa această lucrare? Nici măcar nu știi, dar tot le ceri altora să o implementeze – este acest lucru realist? Este rezonabil? Atunci când conducătorii și lucrătorii falși implementează rânduielile de lucru, pe de o parte, habar nu au de pașii și planurile de implementare a rânduielilor de lucru. Pe de altă parte, atunci când se întâmpină probleme, nu pot efectua verificări în conformitate cu principiile cerute de rânduielile de lucru. Prin urmare, atunci când apar nenumărate probleme de tot felul în timpul implementării rânduielilor de lucru, sunt complet incapabili să le rezolve. Deoarece, în etapele inițiale, conducătorii falși nu pot identifica sau anticipa problemele și nu pot avea părtășie în avans, iar, în etapele ulterioare, atunci când apar probleme, nu le pot rezolva, ci doar predică doctrine goale și aplică reglementări rigide, problemele continuă să se repete și să persiste, unele lucrări suferind întârzieri de implementare, iar altele nefiind implementate într-o măsură suficientă. De exemplu, în ceea ce privește rânduielile de lucru ale casei lui Dumnezeu pentru îndepărtarea și excluderea oamenilor, atunci când conducătorii falși efectuează această lucrare, îndepărtează doar oamenii evident răi, antihriștii și spiritele rele care provoacă perturbări și tulburări, precum și neîncrezătorii pe care toți frații și surorile îi consideră respingători și dezgustători. Cu toate acestea, există încă unii care ar trebui îndepărtați, și anume acei oameni răi și antihriști ascunși, insidioși și vicleni. Frații și surorile nu îi pot discerne și nici conducătorii falși nu o pot face. De fapt, conform rânduielilor de lucru ale casei lui Dumnezeu, acești oameni au ajuns deja la nivelul de a fi îndepărtați. Cu toate acestea, deoarece conducătorii falși nu îi pot discerne, încă îi consideră pe acești oameni ca fiind buni și chiar îi promovează, îi cultivă și îi folosesc pentru lucrări importante, permițându-le să dețină puterea și să ocupe poziții de lucru importante în biserică. Poate fi implementată atunci rânduiala de lucru a casei lui Dumnezeu de a îndepărta și exclude oamenii? Pot fi rezolvate complet diverse probleme? Poate lucrarea de răspândire a Evangheliei să se desfășoare normal? În mod clar, rânduielile de lucru ale casei lui Dumnezeu nu pot fi pe deplin implementate și o mulțime de lucrări importante nu pot fi făcute bine. Deoarece oamenii folosiți de conducătorii falși nu dețin niciun fel de adevăr-realitate și pot chiar să comită fapte rele, acest lucru împiedică desfășurarea în bune condiții a diverselor elemente ale lucrării bisericii. Conducătorii falși îi folosesc pe acești oameni răi, permițându-le să îndeplinească sarcini importante și să întreprindă lucrări importante în biserică, permițându-le acestor oameni răi până și să gestioneze jertfele. Va perturba și va tulbura asta lucrarea bisericii? Va cauza pierderi jertfelor aduse lui Dumnezeu? (Da.) Aceasta este o consecință foarte gravă. Deoarece falșii conducători nu-i pot discerne pe acești oameni, nu sunt capabili să-i verifice și îi lasă pe acești oameni răi să preia sarcini importante, lucrarea este făcută complet de mântuială. În îndeplinirea îndatoririlor proprii, acești oameni răi acționează întotdeauna cu superficialitate, îi înșală pe superiorii lor, ascund lucruri de subalterni și nu fac nicio lucrare reală; acționează cu nepăsare intenționată, induc oamenii în eroare și comit tot felul de fapte rele. Cu toate acestea, conducătorii falși nu îi pot discerne și, până când observă problemele, un mare dezastru a avut deja loc. De exemplu, în zona pastorală Henan, unii oameni răi care au devenit conducători au folosit diverse mijloace josnice pentru a fura jertfele aduse lui Dumnezeu; au furat sume uriașe, iar aceste sume nu au fost recuperate niciodată. Are acest lucru vreo legătură cu faptul că lucrătorii și conducătorii aleg și folosesc oameni nepotriviți? (Da.) Conform rânduielilor de lucru, dacă nu se pot discerne oamenii selectați, aceștia pot fi mai întâi desemnați să facă o lucrare simplă, lucrarea lor poate fi ulterior urmărită, iar ei pot fi observați o perioadă de timp. Persoanelor care nu pot fi discernute deloc nu trebuie să li se atribuie nicio lucrare importantă, mai ales dacă aceasta presupune riscuri. Ar trebui să se ia decizii cu privire la modul de a-i trata și de a se ocupa de ei numai după observarea lor pe termen lung și după ce le este discernută esența. Conducătorii falși nu lucrează conform rânduielilor de lucru și nu pot pricepe principiile; cu atât mai mult, ei nu pot discerne oamenii și îi folosesc pe cei nepotriviți. Acest lucru duce la pierderi atât în lucrarea bisericii, cât și în jertfele aduse lui Dumnezeu. Aceasta este calamitatea provocată de conducătorii falși. Antihriștii se folosesc intenționat de oameni răi, în timp ce conducătorii falși sunt confuzi, nu îi pot vedea pe oameni așa cum sunt și nu pot vedea adevărata esență a problemelor pe care le identifică. Ei folosesc și repartizează oameni bazându-se doar pe sentimentele lor. Majoritatea persoanelor rânduite de conducătorii falși sunt nepotrivite; ele cauzează pierderi în lucrarea bisericii, consecințele faptelor acestora fiind identice cu cele ale antihriștilor care folosesc în mod deliberat oameni răi. Conducătorii falși, de calibru slab și incapabili să facă lucrarea provoacă și ei apariția unor consecințe destul de grave, nu-i așa? (Da.) Așadar, nu vă gândiți că doar antihriștii încalcă rânduielile de lucru; conducătorii falși pot încălca, de asemenea, rânduielile de lucru. Chiar dacă nu este intenționat, în cele din urmă, natura acestui fapt este tot o încălcare a rânduielilor de lucru. Din cauza faptului că nu înțeleg adevărurile-principii și nu sunt capabili să vadă oamenii sau chestiunile așa cum sunt în realitate, conducătorii falși ajung să încalce rânduielile de lucru și să nu poată realiza o lucrare reală. Acest lucru întârzie lucrarea bisericii și dăunează aleșilor lui Dumnezeu. Natura și consecințele acțiunilor lor sunt aceleași precum cele ale antihriștilor care fac lucrarea, provocând la rândul lor pierderi în lucrarea bisericii și aducând prejudicii pătrunderii în viață a fraților și surorilor.
Atunci când fac lucrarea și implementează rânduieli de lucru, conducătorii falși doar fac lucrurile mecanic și le transformă într-o adevărată harababură. Aceștia sunt foarte neprihăniți de sine și nu caută și nici nu au părtășie niciodată, crezând cu nesăbuință că au un calibru bun; îndrăznesc să ia măsuri și pot vorbi elocvent. Deoarece frații și surorile îi aleg sau casa lui Dumnezeu îi promovează și îi cultivă temporar, ei se consideră corespunzând standardului în calitate de conducători și capabili să-și îndeplinească responsabilitățile. Habar nu au că nu reprezintă nimic și că nu pot îndeplini niciuna dintre responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor. Nu își cunosc neajunsurile; pur și simplu îndrăznesc cu nerușinare să facă lucruri. Ca urmare, după ce sunt emise diverse rânduieli de lucru, aceștia nu pot implementa niciuna dintre ele conform cerințelor Celui de mai sus. Fiecare rânduială de lucru pe care o gestionează sfârșește prin a fi o adevărată harababură și complet haotică. Implementarea lucrării administrative de către aceștia este slabă; nu le este clar câți credincioși noi au fost câștigați prin predicarea Evangheliei, cum să întemeieze biserici, să selecteze conducători și diaconi și cum să conducă viața bisericească. În ceea ce privește cine are cele mai multe rezultate în a se ocupa de lucrarea de evanghelizare, cine aduce mărturie cel mai eficient, cine este cel mai potrivit pentru a uda biserica și care lideri de echipă ar trebui să fie realocați și demiși pentru că sunt iresponsabili și cum să soluționeze problemele care apar în anumite aspecte ale lucrării, conducătorii falși nu sunt lămuriți în legătură cu toate aceste sarcini specifice și fac o harababură totală din lucrarea lor. Conducătorii falși fac o harababură totală și în cazul diferitelor sarcini profesionale din cadrul bisericii, care necesită un nivel mai ridicat al cunoștințelor tehnice. Ei habar nu au cum să îndeplinească aceste sarcini în mod specific. Chiar dacă vor să se intereseze în legătură cu acestea, nu știu cum să facă acest lucru. Vor să Îl întrebe pe Cel de mai sus cum să abordeze aceste sarcini, dar nici măcar nu știu cum să își formuleze întrebările. Drept rezultat, lucrarea nu poate fi făcută. Chiar și simpla sarcină de gestionare a bunurilor impusă de rânduielile de lucru – de a desemna persoanele potrivite pentru protejarea și alocarea bunurilor și de a stabili diverse sisteme – este ceva ce falșii conducători nu pot să gestioneze. Ei fac o harababură totală din asta. Conducătorii falși sunt într-o confuzie totală în privința fiecărei sarcini de care se ocupă. Când sunt întrebați dacă au implementat rânduielile de lucru, se simt mândri și spun cu încredere: „Da, am făcut-o. Toată lumea are o copie a rânduielilor de lucru și toată lumea știe ce lucrare solicită casa lui Dumnezeu.” Dacă îi întrebi cum au făcut-o, dacă le ceri să explice etapele specifice ale lucrării, care sarcini au fost realizate relativ mai slab și care sarcini au fost realizate mai bine, dacă fiecare sarcină a fost realizată în mod corespunzător, care sarcini necesită urmărire și inspectare continuă și dacă s-au găsit probleme după inspectare, ei nu au nicio idee despre toate acestea. Unii conducători falși, de când ocupă această funcție, nici măcar nu știu ce sarcini trebuie să îndeplinească sau care este sfera responsabilității lor. Nu este acest lucru și mai problematic? Au majoritatea conducătorilor și lucrătorilor în prezent această problemă, într-un fel sau altul? (Da.)
Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2026!