Punctul nouă: Comunicați, emiteți și implementați cu precizie diversele rânduieli de lucru ale casei lui Dumnezeu conform cerințelor acesteia, oferind îndrumare, supraveghere și îndemnuri, inspectați și urmăriți starea implementării lor (Partea a doua)

Oferind îndrumare, supraveghere și îndemnuri pentru implementarea rânduielilor de lucru și inspectând și urmărind stadiul implementării acestora

Astăzi vom continua să avem părtășie despre cea de-a noua responsabilitate a conducătorilor și lucrătorilor: „Comunicați, emiteți și implementați cu precizie diversele rânduieli de lucru ale casei lui Dumnezeu conform cerințelor acesteia, oferind îndrumare, supraveghere și îndemnuri, inspectați și urmăriți starea implementării lor.” Data trecută, în general, am avut părtășie despre diferitele conținuturi și elemente specifice din rânduielile de lucru pe care oamenii trebuie să le înțeleagă, precum și despre responsabilitățile elementare ale conducătorilor și lucrătorilor, care sunt de a comunica, emite și implementa rânduielile de lucru. Astăzi, vom avea părtășie în special despre modul în care conducătorii și lucrătorii ar trebui să ofere îndrumare, supraveghere și îndemnuri, precum și despre modul în care ar trebui să inspecteze și să urmărească starea implementării rânduielilor de lucru după ce acestea au fost emise. Cum ar trebui conducătorii și lucrătorii să trateze rânduielile de lucru și cum să le implementeze și să le execute cu acuratețe în conformitate cu etapele și cerințele Celui de mai sus, odată ce înțeleg semnificația rânduielilor de lucru – acestea sunt adevăruri-principii pe care conducătorii și lucrătorii trebuie să ajungă să le înțeleagă prin intermediul părtășiei și trebuie să priceapă aceste principii pentru a realiza bine diferitele elemente ale lucrării bisericii. Conducătorii și lucrătorii ar trebui să știe că principala cerință a casei lui Dumnezeu pentru cei care slujesc în acest rol este, în primul rând, să-și realizeze lucrarea concentrată în jurul diferitelor rânduieli de lucru. Nu este cazul să se angajeze în demersul lor personal sau să facă lucrurile conform propriilor dorințe și, cu siguranță, nu este cazul să bâjbâie de unii singuri în orice lucrare pe care o fac. Desigur, de asemenea, nu este cazul să inventeze sau să creeze ceva. În schimb, aceștia trebuie să lucreze în mod specific și detaliat pe baza rânduielilor de lucru din casa lui Dumnezeu. Cum ar trebui să se facă lucrarea în mod specific? Despre ce detalii este vorba? Răspunsul la aceste întrebări se află în cerințele celei de-a noua responsabilități: pe lângă comunicarea, emiterea și implementarea diferitelor rânduieli de lucru ale casei lui Dumnezeu, conducătorii și lucrătorii trebuie, de asemenea, să ofere orientare, supraveghere și îndemn, să inspecteze și să urmărească starea implementării lor. Acestea sunt căile specifice de practică pentru conducători și lucrători să implementeze rânduielile de lucru. În cele ce urmează, le vom discuta una câte una.

După emiterea rânduielilor de lucru, conducătorii și lucrătorii trebuie mai întâi să reflecteze și să aibă părtășie despre diferitele cerințe și principii prezentate în acestea. Apoi, ei trebuie să găsească metode și planuri de practică pentru a implementa lucrarea în mod specific. În primul rând, ei trebuie să știe ce necesită rânduielile de lucru, ce lucrare specifică trebuie efectuată și care sunt principiile implicate, precum și ce persoane și ce aspect al lucrării abordează rânduielile de lucru. Asta trebuie să facă mai întâi conducătorii și lucrătorii după ce primesc rânduielile de lucru. Nu ar trebui să se uite în treacăt peste rânduielile de lucru și apoi să le citească tare tuturor sau să le transmită și să notifice pe toată lumea cu privire la lucrare, și cu asta, basta. Acest lucru nu înseamnă decât comunicarea și emiterea rânduielilor de lucru, nu și implementarea lor. Prima sarcină specifică în implementarea lor este ca acești conducători și lucrători să învețe despre conținutul specific al rânduielilor de lucru, despre cerințele și obiectivele lui Dumnezeu pentru aceste lucrări ale bisericii și despre semnificația realizării acestor lucrări, iar apoi să dezvolte planuri specifice de execuție și implementare. Acesta este primul pas. Este primul pas ușor de realizat? (Da.) Atât timp cât puteți înțelege cuvintele scrise și limbajul uman, primul pas ar trebui să fie ușor de realizat. Desigur, realizarea primului pas necesită, de asemenea, ca acești conducători și lucrători să aibă o atitudine serioasă, sinceră, responsabilă și meticuloasă față de lucrare, în loc să fie confuzi, superficiali sau să facă lucrurile mecanic. Indiferent dacă rânduiala de lucru a fost menționată înainte sau nu, dacă este ușor sau oarecum dificil de realizat pentru oameni, dacă oamenii sunt dispuși sau nu să o facă, în orice caz, conducătorii și lucrătorii nu ar trebui să aibă o atitudine superficială față de lucrarea bisericii, limitându-se la rostirea unor doctrine, strigând sloganuri sau făcând unele eforturi în aparență pentru a se ocupa de aceasta într-un mod superficial. Ce fel de atitudine ar trebui să aibă oamenii? În primul rând, ar trebui să aibă o atitudine serioasă, sinceră, responsabilă și meticuloasă. Faptul că o persoană are această atitudine înseamnă că poate să implementeze bine elementele specifice rânduielilor de lucru? Nu, aceasta este doar atitudinea pe care ar trebui să o ai atunci când faci orice lucrare; nu poate înlocui implementarea concretă a sarcinilor specifice. Odată ce au această atitudine și înțeleg conținutul, cerințele și principiile specifice ale rânduielilor de lucru, următorul pas pentru conducători și lucrători este modul în care implementează sarcinile specifice din rânduielile de lucru. Ce ar trebui făcut mai întâi? Ei trebuie să facă lucrarea pregătitoare în mod corespunzător; acest lucru este foarte important. În primul rând, trebuie să-i adune pe conducători, lucrători și supraveghetori ca să aibă părtășie despre principiile specifice de practică pentru aceste sarcini. Apoi, trebuie să dezvolte rânduieli și planuri specifice. În același timp, ar trebui să caute sugestiile sau ideile aleșilor lui Dumnezeu cu privire la aceste planuri. Toată lumea ar trebui apoi să caute și să aibă părtășie împreună până când toate cerințele și principiile prezentate în rânduielile de lucru sunt înțelese și clare și fiecare știe cum să implementeze aceste rânduieli de lucru și să le pună în aplicare; astfel, etapa inițială de implementare a rânduielilor de lucru este considerată finalizată. Așadar, odată ce toată lumea știe cum să implementeze rânduielile de lucru, înseamnă asta că sarcina de implementare a rânduielilor de lucru este completă? Nu, nu este așa. Unele probleme detaliate și situații speciale nu sunt menționate în rânduielile de lucru, dar acestea sunt probleme care trebuie rezolvate concret. În timp ce au părtășie despre rânduielile de lucru, conducătorii și lucrătorii ar trebui să dezgroape aceste situații speciale, aceste probleme care se cuvin a fi rezolvate și să caute adevărul pentru a le rezolva complet și, în același timp, ar trebui să dezvolte planuri specifice de implementare pentru acestea. În acest fel, atunci când conducătorii și lucrătorii de la toate nivelurile implementează rânduielile de lucru, ei vor ști ce principii să urmeze și ce probleme să rezolve. Acestea sunt înțelegerea minimă și atitudinea pe care conducătorii și lucrătorii ar trebui să le aibă față de rânduielile de lucru. Această sarcină poate fi considerată punctul de plecare pentru conducători și lucrători, pentru a învăța cum să facă lucrarea bisericii. Prin căutare, având părtășie, oferind îndrumare și făcând rânduieli, ei învață să trateze și să gestioneze unele dificultăți concrete și situații speciale în conformitate cu adevărurile-principii. Doar atunci pot implementa cu adevărat rânduielile de lucru.

I. Oferind îndrumare

Atunci când se oferă îndrumare inițială pentru o sarcină, pe lângă oferirea de planuri specifice de implementare pentru situații speciale, conducătorii și lucrătorii de calibru mediu și cu o capacitate de lucru relativ scăzută ar trebui să primească îndrumări mai specifice și mai detaliate. Deși este posibil ca aceste persoane să înțeleagă principiile și planurile specifice de implementare a unei sarcini din punct de vedere doctrinar, tot nu știu cum să le pună în practică atunci când vine vorba de implementarea concretă. Cum ar trebui să-i tratați pe puținii conducători și lucrători care au un calibru slab și nu au capacitate de lucru? Unii oameni spun: „Dacă o persoană cu un calibru slab nu poate face lucrarea, de ce să nu găsim pur și simplu pe cineva cu un calibru mai bun care să o înlocuiască?” Dificultatea constă în acest aspect: unele biserici nu pot găsi pe nimeni mai bun. În aceste biserici, toți cred în Dumnezeu de aproximativ același număr de ani și sunt aproximativ la fel în ceea ce privește statura lor; în special, calibrul și capacitatea de lucru ale fiecăruia sunt medii. Ca să găsești o persoană mai bună, ar trebui să transferi oameni de la alte biserici, dar nu este foarte convenabil să se facă acest lucru acolo și nu există candidați cu adevărat potriviți. Poți selecta doar candidați relativ potriviți din biserica locală. Dacă lucrarea lor nu corespunde standardelor cerute, ce trebuie făcut în asemenea situații? Este nevoie să le spui anume cum să facă lucrarea și cum să o implementeze. Ar trebui să le spui cine ar trebui să fie numit și să fie responsabil pentru această sarcină și ce persoane ar trebui selectate pentru a coopera la aceasta. Explică-le toate aceste detalii și lasă-i să realizeze acest lucru. De ce ar trebui procedat în acest fel? Deoarece membrii bisericii locale au, în general, doar o experiență foarte superficială și nu au capacitatea de lucru necesară, ceea ce face imposibilă selectarea conducătorilor și lucrătorilor potriviți. Numai procedând astfel se pot implementa aceste rânduieli de lucru. Dacă nu lucrezi în acest mod și îi tratezi pe acești oameni ca pe alți conducători și lucrători, spunându-le doar despre principiile și planurile specifice și nefăcând nicio deosebire, rânduielile de lucru nu vor fi implementate. Dacă nu acorzi nicio atenție acestui aspect, nu este aceasta o neglijare a responsabilității? (Ba da.) Aceasta este o responsabilitate a conducătorilor și lucrătorilor. Unii conducători și lucrători spun: „Alții știu cum să implementeze rânduielile de lucru și să le pună în practică; de ce această persoană nu știe? Dacă nu știe, nu îmi voi bate capul cu ea. Nu este responsabilitatea mea. În orice caz, eu mi-am făcut partea mea.” Este valabil acest raționament? (Nu.) De exemplu, să spunem că o mamă are trei copii, iar unul dintre ei este firav, se îmbolnăvește mereu și nu vrea să mănânce. Dacă mama îi permite acestui copil să nu mănânce, s-ar putea ca el să nu supraviețuiască mult timp. Ce ar trebui să facă? În calitate de mamă, trebuie să acorde o atenție specială acelui copil firav. Să presupunem că mama spune: „Este deja suficient că îmi tratez copiii în mod egal. I-am dat naștere acestui copil și i-am pregătit mâncare. Mi-am îndeplinit responsabilitatea. Nu-mi pasă dacă mănâncă sau nu. Dacă nu mănâncă, lasă-l să-i fie foame, iar când îi va fi într-adevăr foarte foame, va mânca.” Ce părere aveți despre acest tip de mamă? (Este iresponsabilă.) Există mame ca aceasta? Doar o femeie nătângă sau o mamă vitregă ar fi așa. Dacă ea este mama biologică și nu este nătângă, nu și-ar trata niciodată propriul copil în acest fel, nu-i așa? (Corect.) Dacă un copil este firav, se îmbolnăvește mereu și nu-i place să mănânce, mama lui trebuie să-i acorde mai multă atenție și să depună mai mult efort. Trebuie să găsească modalități de a-l face pe copil să mănânce și să gătească tot ce vrea acesta să mănânce, pregătind mese speciale pentru el, iar când copilul nu vrea să mănânce, trebuie să-l convingă. Când ajunge la optsprezece sau nouăsprezece ani și corpul său este sănătos ca al unui adult normal, mama se poate relaxa și se poate retrage și nu mai trebuie să ofere acestui copil o îngrijire specială. Dacă o mamă poate trata astfel un copil cu o situație specială și își poate îndeplini responsabilitatea, atunci cum rămâne cu un conducător sau lucrător? Dacă nu ai nici măcar dragostea unei mame pentru frați și surori, atunci ești pur și simplu iresponsabil. Trebuie să îți îndeplinești responsabilitățile care îți revin; trebuie să iei în considerare bisericile de care sunt responsabili cei relativ slabi și cu o capacitate de muncă mai redusă. Conducătorii și lucrătorii trebuie să acorde o atenție deosebită și să ofere îndrumare specială în aceste privințe. La ce se referă îndrumarea specială? În afară de a avea părtășie despre adevăr, trebuie, de asemenea, să oferi indicații și asistență mai specifice și mai detaliate, ceea ce necesită mai mult efort în ceea ce privește comunicarea. Dacă le explici lucrarea și ei tot nu o înțeleg și nu știu cum să o implementeze sau chiar dacă o înțeleg din punct de vedere doctrinar și par să știe cum să o implementeze, dar tu nu ești sigur și ești puțin îngrijorat de modul concret în care va decurge implementarea, ce ar trebui să faci atunci? Trebuie să te implici personal în biserica locală pentru a-i îndruma și pentru a implementa sarcina împreună cu ei. Spune-le principiile în timp ce faci rânduieli specifice cu privire la sarcinile care trebuie îndeplinite în conformitate cu cerințele rânduielilor de lucru, cum ar fi ce să facă mai întâi, ce să facă în continuare și cum să-i repartizeze corect pe oameni – organizează corect toate aceste lucruri. Asta înseamnă, practic, să-i ghidezi în lucrarea lor, în loc doar să strigi sloganuri sau să dai ordine la întâmplare, să le ții predici cu niște doctrine și apoi să consideri că ți-ai terminat lucrarea – aceasta nu este o manifestare a efectuării unei lucrări specifice, iar a striga sloganuri și a da ordine oamenilor nu sunt responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor. Odată ce conducătorii sau supraveghetorii bisericii locale își pot asuma lucrarea, iar lucrarea a intrat pe calea cea bună și practic nu există probleme majore, abia atunci conducătorul sau lucrătorul poate pleca. Aceasta este prima sarcină specifică menționată în cea de-a noua responsabilitate a conducătorilor și lucrătorilor pentru implementarea rânduielilor de lucru – să ofere îndrumare. Așadar, cum anume ar trebui oferită îndrumarea? Conducătorii și lucrătorii ar trebui mai întâi să practice chibzuința și să aibă părtășie despre rânduielile de lucru, să învețe și să priceapă diversele cerințe specifice rânduielilor de lucru, precum și să înțeleagă și să priceapă principiile din cadrul acestora. Apoi, ar trebui să aibă părtășie despre planuri specifice pentru implementarea rânduielilor de lucru împreună cu lucrătorii și conducătorii de la toate nivelurile. De asemenea, ar trebui să ofere planuri specifice de implementare pentru situații speciale și, în cele din urmă, ar trebui să ofere asistență și indicații mai detaliate și specifice conducătorilor și lucrătorilor care sunt relativ slabi și au un calibru mai scăzut. Dacă unii conducători și lucrători sunt complet incapabili să implementeze sarcina, ce ar trebui făcut în asemenea situații? Conducătorii și lucrătorii de la nivelurile superioare ar trebui să se implice mai mult în biserică și să participe personal la această sarcină, rezolvând problemele curente prin părtășie despre adevăr și ajutându-i să învețe cum să facă lucrarea și cum să o implementeze în conformitate cu principiile. Acești pași au fost clar exprimați în cuvinte, dar sunt ușor de implementat? Există anumite dificultăți în acest sens? Unii ar putea spune: „Faci să pară simplu, dar nu este atât de ușor de implementat. Uneori, rânduielile de lucru sunt foarte complicate și nimeni nu știe cum să le implementeze!” Unii conducători și lucrători consideră destul de obositoare până și prima sarcină, aceea de a avea părtășie despre cerințele specifice ale rânduielilor de lucru și de a oferi îndrumare într-o manieră practică. Ei spun: „Nu am făcut niciodată aceste sarcini specifice, așa că nu știu cum să am părtășie și să ofer îndrumare cu privire la ele. Ar trebui doar să urmeze cu precizie cuvintele rânduielilor de lucru – despre ce anume ar trebui să am părtășie? Nu este asta doar o formalitate?” Ei nu știu cum să aibă părtășie, ci știu doar să strige sloganuri: „Trebuie să implementăm bine această lucrare! Aceasta este cerința lui Dumnezeu pentru noi. Trebuie neapărat să ne menținem poziția, să îndeplinim cerințele lui Dumnezeu și să nu dezamăgim așteptările Sale de la noi. Cât despre cum trebuie făcut, ar trebui să vă dați seama singuri.” Care este problema cu oamenii care spun lucruri de acest fel? Pot ei să facă lucrarea? Au capacitate de lucru? Este calibrul lor slab? (Da, este.)

Indiferent ce se întâmplă, fie că este vorba de o problemă mare sau mică, ar trebui să te rogi și să cauți ajutorul lui Dumnezeu, precum și să te gândești și să cântărești lucrurile cu atenție și minuțios înainte de a lua o hotărâre. Dacă o persoană nu are o gândire normală, este și mai vital pentru aceasta să se roage lui Dumnezeu, cerându-I ajutorul, și să apeleze mai mult la cei care înțeleg adevărul. În plus, pentru problemele majore din lucrarea bisericii și problemele majore întâlnite în timpul îndeplinirii îndatoririlor, trebuie să ai părtășie și să le discuți cu personalul relevant pentru a ajunge la un consens și pentru a dezvolta în final un plan de practică specific și realizabil. Acest plan ar trebui să fie un consens obținut în urma unei analize și consultări atente și ar trebui să fie valabil în fața conducătorilor și lucrătorilor de orice nivel. Cei care pot dezvolta planuri de practică viabile și specifice sunt considerați a avea o gândire normală. Dacă, atunci când se confruntă cu probleme, fie ele mari sau mici, nu există nimic concret în gândurile unei persoane, iar aceasta nu se poate gândi la principii specifice de practică și folosește doar sloganuri teoretice simple pentru a înlocui principiile de gestionare a problemelor, își poate face aceasta lucrarea bine? Are o asemenea persoană capacitatea de a gândi și de a înțelege lucrurile? (Nu.) Ce fel de persoană nu are capacitatea de a gândi? (O persoană cu un calibru slab.) Asta înseamnă să fii o persoană cu un calibru slab. Să luăm un exemplu. Să presupunem că locuiești în străinătate și, într-o zi, primești brusc o citație la tribunal. Acest lucru este destul de neașteptat și brusc, nu? În primul rând, nu ai făcut nimic ilegal. În al doilea rând, nu ai intentat niciun proces și nici nu ai auzit pe cineva să te acuze de ceva. Primești citația fără să cunoști niciuna dintre circumstanțele care stau la baza acesteia. Care este primul sentiment pe care l-ar avea o persoană obișnuită confruntată cu o asemenea situație? Faptul de a fi implicată în probleme juridice i-ar provoca panică, îngrijorare și teamă; s-ar simți prinsă cu garda jos și nu prea ar avea chef să mănânce. Fie că o persoană este importantă sau nu, îndrăzneață sau timidă, adultă sau minoră, nimeni nu-și dorește să se confrunte cu o asemenea situație, deoarece nu este un lucru bun. În fața unei astfel de situații, oamenii reacționează în două moduri diferite. Primul tip de persoană se gândește: „Nu am făcut nimic ilegal și nici nu am încălcat vreo reglementare guvernamentală. De ce ar trebui să mă tem? Aceasta este o societate guvernată de lege, în care totul se bazează pe dovezi. Din moment ce nu am făcut nimic rău, nu vor avea nicio dovadă împotriva mea, chiar dacă mă vor acuza. Nu am de ce să mă tem. Ce poate face o citație? O persoană integră nu trebuie să se teamă de acuzații. Voi angaja un avocat care să mă apere; nu vor exista probleme.” După ce se gândește la acest lucru, nu simte nicio presiune în inima sa, iar viața sa de zi cu zi rămâne neafectată. Aceasta este reacția unui tip de persoană. Să ne uităm acum la reacția celui de-al doilea tip de persoană. După ce primește citația, se gândește: „Nu am încălcat nicio lege și nici nu am comis vreo infracțiune, deci despre ce ar putea fi vorba? Ar putea fi din cauză că eu cred în Dumnezeu? Să crezi în Dumnezeu nu este ilegal. Este posibil să-mi fi înscenat cineva asta în mod deliberat și să mă fi denunțat? Acest lucru pare mai plauzibil. Dar ar putea fi vorba de altceva? Trebuie să consult un avocat și să îi cer să meargă la tribunal pentru a afla de ce am primit citația și cine este reclamantul. Trebuie să aflu adevărul despre această situație înainte de a lua o decizie referitoare la o contramăsură. Dacă avocatul spune că are legătură cu credința mea în Dumnezeu, atunci trebuie să găsesc rapid oameni care să elaboreze o contramăsură și, de asemenea, să mă grăbesc să ascund orice cărți sau alte asemenea lucruri care au legătură cu credința mea, pentru a-mi împiedica inamicul să găsească ceva de folosit împotriva mea.” După aceste gânduri inițiale, deși nu a tras nicio concluzie definitivă sau nu a emis nicio judecată precisă cu privire la primirea citației, are deja o idee clară despre planul specific de practică: ce să facă pentru planul A, ce să facă pentru planul B și, dacă niciunul nu este realizabil, ce ar trebui să facă în continuare. Își analizează fiecare pas temeinic și cu atenție; mai întâi își liniștește mintea și se roagă repede în inima sa, iar apoi, după ce se liniștește, se apucă imediat de rezolvat această problemă. În doar o zi, și-a dat seama de toate aceste lucruri și știe cum să procedeze. Indiferent de rezultatul final al acestei situații, să ne uităm mai întâi la aceste două tipuri de oameni. Care dintre ei are capacitatea de a gândi când trece prin probleme? Care are calibru? (A doua persoană.) Evident, a doua persoană are calibru. Să ai doar curaj și hotărâre atunci când te confrunți cu o situație nu este egal cu a avea calibru. O persoană trebuie să fie capabilă să gândească, să aibă discernământ și capacitatea de a face față problemelor. În procesul de gândire, trebuie să fie capabilă să judece și să dezvolte planuri operaționale specifice. Doar acest tip de persoană are calibru. La suprafață, este posibil să pară foarte timidă, acționând prudent și atent chiar și cu privire la aspecte mărunte și tratând problemele mici ca fiind semnificative. Cu toate acestea, metoda și modul în care rezolvă problemele dovedesc că această persoană are capacitatea de a gândi și de a rezolva problemele. Prin comparație, primul tip de persoană este foarte îndrăzneață și nu se teme de nimic. Atunci când se confruntă cu o situație, gândește simplu: „Nu am făcut nimic rău. Nu contează ce nu merge bine, întotdeauna va exista o persoană mai capabilă care să rezolve problema. De ce ar trebui să-mi fie frică?” Este o persoană lipsită de griji și care trăiește o viață ușoară, dar nu e ea cam nesăbuit de curajoasă și lipsită de minte? Acest tip de persoană strigă sloganuri cu voce tare, iar ceea ce spune nu este greșit, dar ce îi lipsește? (Nu are o gândire normală și nu are capacitatea de a privi în ansamblu problemele.) Unde se manifestă lipsa de gândire normală a acesteia? Atunci când se confruntă cu o situație, fie că este vorba de ceva care a apărut brusc sau de ceva despre care știa deja, nu poate analiza în profunzime acest lucru sau nu poate emite o judecată, astfel încât, în mod firesc, nu va avea nici un plan pentru a gestiona problema, nici capacitatea de a o rezolva. Acest lucru este foarte evident. La prima vedere, acest tip de persoană pare să fie elocventă, poate rosti doctrine și poate, de asemenea, să ridice moralul; pare să aibă calibrul pentru a fi un conducător. Cu toate acestea, atunci când se confruntă cu probleme, nu poate vedea esența acestora și nu poate avea părtășie despre adevăr pentru a le rezolva. Poate doar să spună câteva cuvinte și doctrine și să strige sloganuri. La suprafață, pare abilă, dar, atunci când se confruntă cu probleme, nu poate să analizeze sau să judece cauzele acestora, și nici nu poate să evalueze consecințele grave care vor apărea dacă problemele continuă să se amplifice. Nu poate să-și lămurească aceste situații în mintea sa, darămite să rezolve problemele. O asemenea persoană pare elocventă, dar, de fapt, are un calibru slab și nu poate face o lucrare reală. În mod similar, în cazul în care conducătorii și lucrătorii, după ce primesc o rânduială de lucru, pot doar să o citească și să o explice literal și, deși este posibil să emită rânduiala de lucru și să aibă părtășie despre punctele sale cheie în cadrul adunărilor, ei nu știu cum să facă rânduieli specifice și să ofere îndrumare specifică pentru cerințele exacte ale rânduielilor de lucru, principii, aspecte care necesită atenție, situații speciale și așa mai departe și nu au planuri, idei și capacitatea de a rezolva probleme, atunci ei au un calibru slab. Atunci când se implementează rânduieli de lucru, prima sarcină pe care conducătorii și lucrătorii trebuie să o realizeze – să ofere îndrumare – nu este ușoară sau simplă. Această primă sarcină testează dacă un conducător și un lucrător au calibrul și capacitatea de lucru pe care s-ar cuveni să le stăpânească. În cazul în care conducătorii și lucrătorii nu au acest calibru și această capacitate de lucru, nu vor fi în măsură să ofere îndrumarea specifică pentru rânduielile de lucru sau să le implementeze.

II. Oferind supraveghere și îndemnuri

În continuare, haideți să avem părtășie despre sarcina de „supraveghere”. Judecând după sensul literal, supravegherea înseamnă inspecție: să verifici care biserici au implementat rânduielile de lucru și care nu, progresele înregistrate de implementare, care conducători și lucrători fac o lucrare reală și care nu, și dacă unii conducători sau lucrători doar distribuie rânduielile de lucru fără a participa la sarcinile specifice. Supravegherea este o sarcină specifică. Pe lângă supravegherea implementării rânduielilor de lucru – dacă acestea au fost implementate, viteza de implementare, calitatea implementării și rezultatele obținute – conducătorii și lucrătorii de nivel superior trebuie să verifice dacă lucrătorii și conducătorii respectă cu strictețe rânduielile de lucru. Unii conducători și lucrători spun spre exterior că sunt dispuși să respecte rânduielile de lucru, dar, după ce se confruntă cu un anumit mediu, se tem să nu fie arestați și se concentrează doar pe a se ascunde, după ce și-au scos de mult din minte rânduielile de lucru; problemele fraților și surorilor rămân nerezolvate, iar ei nu știu ce specifică rânduielile de lucru sau care sunt principiile de practică. Aceasta arată că rânduielile de lucru nu au fost implementate deloc. Alți conducători și lucrători au opinii, noțiuni și împotrivire față de unele dintre cerințele din rânduielile de lucru. Atunci când este timpul implementării acestora, se abat de la adevărata semnificație a rânduielilor de lucru, acționând conform propriilor idei, acționând mecanic și bagatelizând lucrurile doar pentru a termina cu ele sau urmând propria cale, acționând așa cum au ei chef. Toate situațiile de acest fel necesită supraveghere din partea conducătorilor și lucrătorilor de nivel superior. Scopul supravegherii este de a implementa mai bine sarcinile specifice cerute de rânduielile de lucru, fără abateri și conform principiilor. În timpul desfășurării supravegherii, conducătorii și lucrătorii de nivel superior trebuie să pună mare accent pe identificarea oricărei persoane care nu face o lucrare reală sau care este iresponsabilă și lentă în implementarea rânduielilor de lucru; dacă o persoană manifestă o stare de împotrivire în ceea ce privește rânduielile de lucru și nu este dispusă să le implementeze, le implementează selectiv sau pur și simplu nu respectă deloc rânduielile de lucru și, în schimb, își desfășoară propriul demers; dacă o persoană ascunde rânduielile de lucru și le comunică doar conform propriilor idei, nepermițându-le aleșilor lui Dumnezeu să cunoască adevărata semnificație și cerințele specifice ale rânduielilor de lucru – doar prin supravegherea și inspectarea acestor aspecte, conducătorii de nivel superior pot ști ce se întâmplă cu adevărat. În cazul în care conducătorii de nivel superior nu desfășoară supravegherea și inspecția, aceste probleme pot fi identificate? (Nu.) Nu pot fi identificate. Prin urmare, conducătorii și lucrătorii nu trebuie doar să comunice rânduielile de lucru și să ofere îndrumare nivel cu nivel, ci și să supravegheze lucrarea nivel cu nivel atunci când implementează rânduielile de lucru. Conducătorii regionali trebuie să supravegheze lucrarea conducătorilor de district, conducătorii de district trebuie să supravegheze activitatea conducătorilor de biserică, iar conducătorii de biserică trebuie să supravegheze lucrarea fiecărui grup. Supravegherea trebuie efectuată nivel cu nivel. Care este scopul supravegherii? Este de a facilita implementarea exactă a conținutului rânduielilor de lucru conform cerințelor lor specifice. Prin urmare, sarcina de supraveghere este foarte importantă. La desfășurarea supravegherii, dacă mediul permite, conducătorii și lucrătorii ar trebui să se implice profund în biserici pentru a interacționa cu aceia care fac lucrarea propriu-zisă. Ei ar trebui să pună întrebări, să observe, să întrebe, să învețe și să priceapă situația implementării lucrării. În același timp, ar trebui să afle ce dificultăți și gânduri au frații și surorile cu privire la această lucrare și dacă i-au priceput principiile. Toate acestea sunt sarcini specifice pe care conducătorii și lucrătorii e nevoie să le realizeze. În special în cazul celor cu un calibru și o umanitate relativ scăzute, care sunt oarecum iresponsabili, neloiali și destul de leneși în lucrarea lor, conducătorii și lucrătorii trebuie să le supravegheze și să le îndrume lucrarea și mai mult. Cum ar trebui să se facă supravegherea și îndrumarea? Să presupunem că spuneți: „Grăbiți-vă! Cel de mai sus așteaptă raportul nostru privind lucrarea. Această lucrare are un termen limită; nu o prelungiți!” Ar funcționa acest mod de a-i îndemna? Să-i îndemnăm înseamnă să-i încurajăm puțin și cu asta, basta? Care este cel mai bun mod de a-i îndemna? Când lucrați, includeți îndemnul ca parte a sarcinilor voastre? (Da. Dacă văd că unele sarcini nu sunt îndeplinite cu promptitudine, încerc să înțeleg de ce nu le îndeplinesc și le urmăresc lucrarea.) Dacă vezi o persoană care nu știe cum să facă lucrarea, trebuie să-i oferi îndrumare și ajutor specific și să-i indici direcția. Dacă vezi că o persoană este leneșă, trebuie să o emondezi. Dacă știe cum să facă lucrarea, dar este prea leneșă să o facă, este lentă, amână și se răsfață în confortul trupesc, atunci trebuie să fie emondată corespunzător. Dacă emondarea nu rezolvă problema și atitudinea acesteia nu se schimbă, ce ar trebui făcut? (Nu-i permite să facă această lucrare.) Mai întâi, dă-i un avertisment: „Această lucrare este foarte importantă. Dacă tu continui să o tratezi cu o asemenea atitudine, ți se va retrage datoria și va fi dată altcuiva. Dacă nu ești dispus să o faci, altcineva va fi. Nu ești loial datoriei tale; nu ești potrivit pentru această lucrare. Dacă nu ești în stare să îndeplinești această sarcină și nu poți îndura greutățile fizice, casa lui Dumnezeu te poate înlocui cu altcineva și, de asemenea, îți poți prezenta demisia. Dacă nu demisionezi și ești încă dispus să o faci, atunci fă-o bine și fă-o în conformitate cu cerințele și principiile casei lui Dumnezeu. Dacă nu poți realiza acest lucru și întârzii în mod repetat progresul, cauzând pierderi lucrării, atunci casa lui Dumnezeu se va ocupa de tine. Dacă nu poți îndeplini această datorie, atunci îmi pare rău, dar va trebui să pleci!” Dacă după avertisment este dispusă să se căiască, această persoană poate fi păstrată. Dar dacă după avertismente repetate atitudinea acesteia nu se schimbă și nu arată niciun semn de remușcare, ce trebuie făcut? Ar trebui concediată imediat – nu va rezolva asta problema? Nu este vorba despre faptul că le reproșăm oamenilor defecte mici sau probleme minore atunci când vedem că o persoană le are; mai degrabă, este vorba despre faptul că le oferim oamenilor oportunități. Dacă sunt dispuși să se căiască și se schimbă, devenind mult mai buni decât înainte, atunci păstrați-i, dacă este cumva posibil. Dacă a-i oferi în mod repetat oportunități, a avea părtășie despre adevăr, a o emonda și a o avertiza nu funcționează, iar ajutorul primit de la nicio persoană nu este eficient, atunci aceasta nu este o problemă obișnuită: umanitatea acestei persoane este prea slabă și ea nu acceptă deloc adevărul. În acest caz, nu este potrivită pentru această datorie și ar trebui îndepărtată. Nu este potrivită pentru a îndeplini o datorie. Acesta este modul în care ar trebui tratată problema.

Atunci când supraveghează lucrarea bisericii, conducătorii și lucrătorii nu trebuie doar să fie pricepuți în identificarea diverselor probleme, ci și să acorde o atenție specială unor conducători de biserică în privința cărora se simt neliniștiți sau pe care nu îi consideră de încredere. Acești oameni trebuie supravegheați și urmăriți pentru o perioadă îndelungată; nu poți doar să-i întrebi ocazional despre situație sau să treci peste problemă cu niște vorbe și s-o consideri rezolvată. Uneori, este necesar să rămâneți la fața locului pentru a le supraveghea lucrarea. Care este scopul rămânerii la fața locului? Scopul este de a descoperi și de a rezolva problemele mai rapid și de a face lucrarea bine. Uneori, nu puteți descoperi problemele imediat ce ajungeți la locul de desfășurare a lucrării. În schimb, prin înțelegerea detaliată, inspectarea lucrării și observarea atentă, unele probleme ies treptat la suprafață și pot fi descoperite. A rămâne la fața locului pentru a efectua supravegherea nu înseamnă a-i monitoriza sau supraveghea pe oameni. Ce înseamnă supravegherea? Supravegherea implică inspectarea și furnizarea de îndrumări. Înseamnă, printre altele, să întrebi despre lucrare în detaliu, să înveți și să pricepi progresul lucrării și punctele ei slabe, să înțelegi cine este responsabil pentru lucrarea sa și cine nu este, și care persoană, printre altele, este sau nu este capabilă să realizeze lucrarea. Supravegherea necesită uneori consultarea, înțelegerea și informarea cu privire la situație. Uneori necesită interogarea față în față sau inspectarea directă. Bineînțeles, de cele mai multe ori implică să aveți părtășie directă cu persoanele responsabile, să le întrebați despre implementarea lucrării, dificultățile și problemele întâmpinate și așa mai departe. În timpul supravegherii, puteți descoperi ce persoane se dedică doar în aparență lucrării lor și fac lucrurile doar superficial, care persoane nu știu cum să implementeze sarcini specifice și care știu cum să le implementeze, dar nu fac lucrare reală, și orice alte asemenea probleme. Dacă aceste probleme sunt descoperite și pot fi rezolvate în timp util, atunci este foarte bine. Care este scopul supravegherii? Este de a implementa mai bine rânduielile de lucru, de a vedea dacă lucrarea pe care ați rânduit-o este adecvată, dacă există neglijențe sau lucruri pe care nu le-ați luat în considerare, dacă există domenii care nu sunt în conformitate cu principiile, dacă există aspecte denaturate sau domenii în care s-au făcut greșeli și așa mai departe – toate aceste probleme pot fi descoperite în timpul procesului de efectuare a supravegherii. Dar dacă stai acasă și nu realizezi această lucrare specifică, poți descoperi aceste probleme? (Nu.) Despre multe probleme trebuie să se pună întrebări, multe trebuie observate și înțelese la fața locului pentru a fi cunoscute și pricepute. Atunci când efectuezi supravegherea, trebuie să îi îndemni pe cei care sunt iresponsabili și neglijenți în lucrarea lor, îi înșală pe cei de sus, le ascund lucruri celor de jos și sunt superficiali și lenți. Tocmai am discutat mai mulți pași cu privire la cum să îi îndemni: le poți oferi îndrumare, poți avea părtășie cu ei, îi poți emonda, avertiza și concedia. Sunt acești pași ușor de realizat? (Da.)

III. Inspectarea și urmărirea

După ce conducătorii și lucrătorii îndeamnă la continuarea lucrării, următorul pas este inspectarea ei. Care este scopul obișnuit al inspectării lucrării? Inspectarea lucrării are scopul de a defini progresul sarcinilor care au fost rânduite, de a identifica orice probleme care trebuie rezolvate urgent și, în cele din urmă, de a se asigura că lucrarea este pe deplin bine realizată. După ce lucrarea a fost rânduită, este necesar să se inspecteze mai multe aspecte: în ce stadiu a ajuns lucrarea ulterioară, dacă a fost finalizată, cât de eficientă este, care sunt rezultatele, dacă au fost identificate probleme specifice, dacă există dificultăți, dacă există domenii care nu sunt în conformitate cu principiile și așa mai departe. Inspectarea lucrării pe care ați rânduit-o este, de asemenea, o sarcină specifică și necesară. Unii conducători și lucrători fac adesea o greșeală: ei consideră că, odată ce au rânduit lucrarea, treaba lor s-a încheiat. Ei cred: „Sarcina mea este completă, responsabilitatea mea este îndeplinită. În orice caz, v-am spus cum să faceți. Voi știți ce aveți de făcut și ați acceptat acest lucru. Nu trebuie să-mi fac griji cu privire la modul în care decurg lucrurile; trebuie doar să-mi raportați după ce ați terminat.” După planificarea și rânduirea lucrării, ei cred că sarcina lor este finalizată și că totul este în regulă. Nu urmăresc și nu inspectează lucrarea. În ceea ce privește următoarele: dacă persoana pe care au rânduit-o să se ocupe de sarcină este potrivită, care este starea majorității persoanelor, dacă există probleme sau dificultăți, dacă au încredere în buna desfășurare a lucrării bisericii, dacă există aspecte denaturate sau greșite sau dacă există încălcări ale rânduielilor de lucru de la Cel de mai sus, ei nu se informează, nu inspectează și nu urmăresc situația. Aceștia consideră pur și simplu că treaba lor este terminată după rânduirea lucrării; acest lucru nu înseamnă efectuarea unei lucrări specifice. Ce ar trebui să fie inspectat în cadrul lucrării? Principalele lucruri care trebuie verificate sunt dacă planul de implementare se aliniază la rânduielile de lucru, dacă încalcă principiile și cerințele acestora și dacă există persoane care provoacă perturbări și tulburări, persoane care stârnesc din senin tulburări sau persoane care scot pe gură cuvinte pompoase în timpul lucrului. Desigur, în timp ce inspectezi lucrarea, verifică și dacă au existat greșeli în propria implementare a rânduielilor de lucru. Inspectarea lucrării altora înseamnă, de fapt, și inspectarea lucrării proprii.