Cât timp i-a luat lui Noe să construiască arca după ce Dumnezeu i-a poruncit să facă acest lucru? (O sută douăzeci de ani.) În acești 120 de ani, Noe a făcut un singur lucru: a construit arca și a adunat diverse feluri de viețuitoare. Și, deși era un singur lucru, nu mai multe sarcini diferite, acest singur lucru implica o muncă extraordinară. Prin urmare, care era scopul realizării acestui lucru? De ce a construit el această arcă? Care era scopul și semnificația acestui lucru? Scopul era ca fiecare tip de viețuitoare să poată supraviețui atunci când Dumnezeu avea să distrugă lumea prin potop. De aceea, înainte de distrugerea lumii de către Dumnezeu, Noe a făcut ceea ce a făcut pentru a se pregăti, pentru a asigura supraviețuirea fiecărui tip de viețuitoare. Iar pentru Dumnezeu, era aceasta o chestiune foarte urgentă? Din tonul discursului lui Dumnezeu și din esența a ceea ce Dumnezeu a poruncit, putea Noe să înțeleagă că Dumnezeu era nerăbdător și că intenția Sa era urgentă? (Da.) Să spunem, de exemplu, că vi se zice: „Vine ciuma. A început să se răspândească în lumea exterioară. Aveți un singur lucru de făcut și trebuie să vă mișcați repede: grăbiți-vă și cumpărați alimente și măști. Asta e tot!” Ce auziți în asta? Este ceva urgent? (Este urgent.) Atunci, când trebuie făcut acest lucru? Ar trebui să așteptați până anul viitor, anul următor sau peste câțiva ani? Nu – aceasta este o sarcină urgentă, un lucru important. Lăsați deoparte orice altceva și ocupați-vă mai întâi de asta. Asta auziți din aceste cuvinte? (Da.) Atunci, ce ar trebui să facă aceia care sunt supuși lui Dumnezeu? Ar trebui să lase deoparte de îndată sarcina pe care o fac acum. Nimic altceva nu mai contează. Dumnezeu este foarte nerăbdător în ceea ce privește lucrul pe care tocmai a poruncit să fie făcut; ei nu ar trebui să piardă timpul în a face și a duce la îndeplinire această sarcină, care este urgentă pentru Dumnezeu și care Îl preocupă; ar trebui să o termine înainte de a efectua alte slujbe. Asta înseamnă supunerea. Dar dacă o analizezi gândindu-te: „Vine o molimă? Se răspândește? Dacă se răspândește, lăsați-o să se răspândească – nu se răspândește la noi. Dacă o face, ne vom ocupa de ea atunci. Să cumpărăm măști și alimente? Măștile sunt întotdeauna disponibile. Și nu contează dacă le porți sau nu. Încă avem mâncare, de ce să ne facem griji pentru asta? De ce atâta grabă? Așteptați până ajunge molima aici. Avem alte treburi de făcut în acest moment”, este aceasta supunere? (Nu.) Ce este aceasta? La nivel colectiv, acest lucru este numit răzvrătire. Mai exact, este indiferență, opunere, analizare și examinare, precum și dispreț în propria inimă, crezând că acest lucru nu s-ar putea întâmpla niciodată și neconsiderându-l real. Există credință adevărată într-o asemenea atitudine? (Nu.) Starea generală a oamenilor este aceasta: în ceea ce privește cuvintele lui Dumnezeu și față de adevăr, ei au de obicei o atitudine de tărăgănare, de indiferență, de nepăsare; în inima lor, ei nu văd deloc acest lucru ca fiind important. Se gândesc: „Voi asculta lucrurile pe care Tu le spui și care au legătură cu adevărul și predicile Tale mărețe – nu voi ezita să le notez pentru a nu le uita. Dar lucrurile pe care le spui despre cumpărarea de alimente și măști nu au legătură cu adevărul, așa că le pot respinge, le pot batjocori în inima mea și Te pot trata cu o atitudine de indiferență și dispreț; este suficient să ascult cu urechile, dar ceea ce gândesc în inima mea nu este problema Ta, nu este treaba Ta.” Aceasta era atitudinea lui Noe față de cuvintele lui Dumnezeu? (Nu.) Ce arată că el nu era așa? Trebuie să vorbim despre acest lucru; vă va învăța că atitudinea lui Noe față de Dumnezeu era complet diferită. Și există fapte care dovedesc asta.

În acea eră pre-industrială, când totul trebuia să fie executat și finalizat cu mâna, fiecare activitate manuală era foarte obositoare și necesita foarte mult timp. Când a auzit însărcinarea dată de Dumnezeu, când a auzit toate lucrurile pe care Acesta le-a descris, Noe a simțit importanța chestiunii și gravitatea situației. El a știut că Dumnezeu va distruge lumea. Și de ce avea El de gând să facă asta? Pentru că oamenii erau foarte răi, nu credeau în cuvântul lui Dumnezeu și chiar îl negau, iar El a detestat acea omenire. Detestase Dumnezeu acea omenire doar timp de o zi sau două? A spus Dumnezeu, din senin: „Astăzi nu-Mi place această omenire. O voi distruge, așa că treci la treabă și fă-Mi o arcă?” Oare așa stau lucrurile? Nu. După ce a auzit cuvintele lui Dumnezeu, Noe a înțeles ce a vrut să spună El. Dumnezeu nu detestase acea omenire doar o zi sau două; El era nerăbdător să o distrugă, astfel încât omenirea să poată să o ia de la început. Dar de data aceasta, Dumnezeu nu dorea să creeze din nou altă omenire; în schimb, avea să-l lase pe Noe să fie suficient de norocos pentru a supraviețui ca stăpân al următoarei ere, ca strămoș al omenirii. Odată ce a înțeles acest aspect din ce a vrut să spună Dumnezeu, Noe a putut simți, din adâncul inimii, intenția urgentă a lui Dumnezeu, a putut simți că Se grăbește – și astfel, când Dumnezeu a vorbit, pe lângă faptul că a ascultat cu atenție, cu mare grijă și cu sârguință, Noe a simțit ceva în inima sa. Ce a simțit el? Graba, emoția pe care ar trebui să o simtă o ființă creată adevărată după înțelegerea intențiilor urgente ale Creatorului. Așadar, ce a gândit Noe în sinea lui, odată ce Dumnezeu îi poruncise să construiască o arcă? El s-a gândit: „De astăzi înainte, nimic nu contează la fel de mult precum construirea arcei, nimic nu este la fel de important și urgent. Am auzit cuvintele din inima Creatorului, I-am simțit intenția presantă, așa că nu trebuie să amân; trebuie să construiesc arca despre care a vorbit Dumnezeu și pe care a cerut-o El cu toată graba.” Care a fost atitudinea lui Noe? Aceea de a nu îndrăzni să fie neglijent. Și în ce fel a executat construirea arcei? Fără întârziere. El a îndeplinit și a executat degrabă și cu toată energia lui fiecare detaliu a ceea ce a fost rostit și instruit de Dumnezeu, fără să fie deloc superficial. În concluzie, atitudinea lui Noe față de porunca Creatorului a fost supunerea. Nu a fost nepăsător față de aceasta și nu a existat nicio împotrivire în inima lui, nici indiferență. În schimb, el a încercat cu sârguință să înțeleagă intenția Creatorului în timp ce memora fiecare detaliu. Când a înțeles intenția grabnică a lui Dumnezeu, a hotărât să accelereze ritmul, să ducă la bun sfârșit cu toată graba ceea ce i-a atribuit Dumnezeu. Ce însemna „cu toată graba”? Însemna a finaliza, în cât mai puțin timp posibil, o lucrare care înainte ar fi durat o lună, a o duce la bun sfârșit, poate cu trei sau cinci zile înainte de termen, fără a trage deloc de timp și fără cea mai mică amânare, ci a merge mai departe cu întregul proiect cât mai bine cu putință. Firește, în timpul îndeplinirii fiecărei sarcini, el avea să încerce din răsputeri să minimizeze pierderile și erorile și să nu facă nicio lucrare astfel încât să trebuiască să fie repetată; de asemenea, el avea să fi terminat fiecare sarcină și procedură la timp și să le fi făcut bine, garantând calitatea acestora. Aceasta a fost o adevărată manifestare a lipsei tergiversării. Prin urmare, care a fost condiția prealabilă pentru ca el să nu tergiverseze? (Auzise porunca lui Dumnezeu.) Da, acestea au fost condiția prealabilă și contextul pentru acest lucru. Acum, de ce a putut Noe să nu tragă de timp? Unii oameni spun că Noe avea supunere adevărată. Așadar, ce avea el care i-a permis să obțină o astfel de supunere adevărată? (Era atent la inima lui Dumnezeu.) Așa este! Asta înseamnă să ai inimă! Oamenii care au inimă sunt în stare să fie atenți la inima lui Dumnezeu; cei lipsiți de inimă sunt cochilii goale, nechibzuiți, nu știu să fie atenți la inima lui Dumnezeu. Mentalitatea lor este următoarea: „Nu mă interesează cât de urgent este acest lucru pentru Dumnezeu, voi face după bunul meu plac – în orice caz, nu sunt trândav sau leneș.” Acest gen de atitudine, acest tip de negativitate, lipsa completă a proactivității – aceasta nu este o persoană atentă la inima lui Dumnezeu și nici nu înțelege cum să fie atentă la inima Lui. În acest caz, are ea credință adevărată? Cu siguranță, nu. Noe a fost atent la inima lui Dumnezeu, a avut credință adevărată și a putut, astfel, să ducă la bun sfârșit însărcinarea dată de Dumnezeu. Așadar, nu este suficient să accepți, pur și simplu, însărcinarea dată de Dumnezeu și să fii dispus să faci un oarecare efort. Trebuie, totodată, să fii atent la intențiile lui Dumnezeu, să dai totul și să fii loial – ceea ce necesită ca voi să aveți conștiință și rațiune; este ceea ce oamenii ar trebui să aibă și ceea ce s-a regăsit în Noe. Pentru a construi o arcă atât de mare pe vremea aceea, de câți ani spuneți că ar fi fost nevoie, dacă Noe ar fi tergiversat și nu ar fi avut niciun simț al urgenței, nicio neliniște, nicio eficiență? Ar fi putut să o termine în 100 de ani? (Nu.) Ar fi fost nevoie ca mai multe generații să construiască în mod constant. Pe de o parte, construirea unui obiect solid ca o arcă ar dura ani de zile; mai mult, tot atât ar dura și adunarea și îngrijirea tuturor viețuitoarelor. A fost ușor să adune aceste creaturi? (Nu.) Nu a fost. Și astfel, după ce a auzit poruncile lui Dumnezeu și I-a înțeles intenția grabnică, Noe a simțit că acest lucru nu avea să fie nici ușor, nici direct. Și-a dat seama că trebuia să-l ducă la bun sfârșit conform dorințelor lui Dumnezeu și să isprăvească însărcinarea dată de Dumnezeu, astfel încât El să fie mulțumit și liniștit și ca următoarea etapă a lucrării lui Dumnezeu să se poată desfășura fără impedimente. O astfel de inimă avea Noe. Și ce fel de inimă era aceasta? Era o inimă atentă la intențiile lui Dumnezeu. Judecând-l pe Noe după comportamentul său în timpul construirii arcei, acesta a fost în mod categoric un om cu o credință deosebită și nu a avut nicio îndoială față de cuvântul lui Dumnezeu timp de 100 de ani. De ce a depins el? De credința și supunerea sa față de Dumnezeu. Noe a fost capabil să se supună în mod absolut. Care sunt detaliile supunerii sale absolute? Atenția sa. Voi aveți o asemenea inimă? (Nu.) Voi sunteți capabili să vorbiți despre doctrine și să strigați sloganuri, dar nu puteți practica, iar atunci când vă confruntați cu dificultăți, nu puteți pune în aplicare poruncile lui Dumnezeu. Când vorbiți, vorbiți foarte clar, dar când vine vorba de operațiuni reale și vă confruntați cu unele dificultăți, deveniți negativi, iar când suferiți puțin, începeți să vă plângeți, dorind să renunțați pur și simplu. Dacă nu ar ploua abundent timp de 8 sau 10 ani, ați deveni negativi și v-ați îndoi de Dumnezeu, iar dacă ar trece alți 20 de ani fără ploaie torențială, ați continua să fiți negativi? Noe a petrecut mai mult de 100 de ani construind arca și niciodată nu a devenit negativ sau nu s-a îndoit de Dumnezeu, ci pur și simplu a continuat să construiască arca. Cine altcineva în afară de Noe ar fi putut face acest lucru? În ce privințe aveți neajunsuri? (Nu avem umanitate sau conștiință normală.) Așa este. Voi nu aveți caracterul lui Noe. Câte adevăruri a înțeles Noe? Credeți că el a înțeles mai multe adevăruri decât voi? Ați auzit foarte multe predici. Tainele întrupării lui Dumnezeu, adevărul ascuns al celor trei etape ale lucrării lui Dumnezeu, planul Său de gestionare; acestea sunt cele mai înalte și mai profunde taine exprimate omenirii și toate acestea v-au fost clarificate, deci cum se face că încă nu aveți umanitatea lui Noe și nu sunteți capabili să faceți ceea ce Noe a fost capabil să facă? Credința și umanitatea voastră sunt inferioare față de cele ale lui Noe! Se poate spune că nu aveți credința adevărată sau conștiința sau rațiunea minimă pe care ar trebui să le aibă umanitatea. Deși ați ascultat multe predici și, la suprafață, păreți să înțelegeți adevărurile, calitatea umanității voastre și firea voastră coruptă nu pot fi schimbate imediat prin ascultarea mai multor predici, sau prin înțelegerea adevărurilor. Fără să discearnă aceste lucruri, oamenii simt că nu sunt inferiori sfinților din trecut, gândindu-se în sinea lor: „Acum acceptăm și noi însărcinarea dată de Dumnezeu și ascultăm cuvântul Lui din gura Sa. De asemenea, tratăm cu seriozitate fiecare lucru pe care Dumnezeu ne cere să îl facem. Toți au părtășie împreună despre aceste lucruri, iar apoi fac lucrarea de plănuire, desfășurare și înfăptuire a lucrurilor. Cu ce suntem noi diferiți față de sfinții de odinioară?” Diferența pe care o vedeți acum este mare sau nu? Este enormă, în primul rând în ceea ce privește caracterul. Oamenii din ziua de azi sunt foarte corupți, egoiști și detestabili! Nu mișcă un deget decât dacă au de câștigat din asta! A face lucruri bune și a pregăti fapte bune e atât de istovitor pentru ei! Ei sunt dispuși să facă o datorie, dar nu au voință, sunt dispuși să sufere, dar nu pot suporta, doresc să plătească un preț, dar nu o pot face, sunt dispuși să practice adevărul, dar nu îl pot duce la îndeplinire și doresc să Îl iubească pe Dumnezeu, dar nu pot pune acest lucru în practică. Spuneți-Mi, câte neajunsuri are acest tip de umanitate? Cât de mult adevăr trebuie să fie înțeles și însușit pentru a compensa acest lucru?

Tocmai am avut părtășie despre faptul că Noe a ținut cont de intențiile lui Dumnezeu, lucru care a fost o parte prețioasă a umanității sale. Mai este ceva – ce anume? După ce a auzit cuvintele lui Dumnezeu, Noe a știut un fapt; de asemenea, a știut și care era planul lui Dumnezeu. Planul nu era să construiască pur și simplu o arcă care să servească drept monument comemorativ, să creeze un parc de distracții sau să facă o clădire mare ca punct de reper – nu acesta era scopul. Din ceea ce a spus Dumnezeu, Noe știa un fapt: Dumnezeu ura această omenire, care era ticăloasă, și hotărâse ca aceasta să fie distrusă prin potop. În schimb, cei care vor supraviețui până în era următoare vor fi salvați de inundații de această arcă; ea le va permite să supraviețuiască. Și care a fost problema esențială în acest caz? Faptul că Dumnezeu va distruge lumea cu un potop și că a intenționat ca Noe să construiască o arcă și să supraviețuiască, la fel ca toate felurile de viețuitoare, însă omenirea să fie distrusă. A fost ceva important? Nu era vorba de o problemă neînsemnată de familie, nici de o mică problemă privind un individ sau un trib; în schimb, era vorba de o operațiune majoră. Ce fel de operațiune majoră? Una care se referea la planul de gestionare al lui Dumnezeu. Dumnezeu urma să facă ceva măreț, ceva care implica întreaga omenire și care avea legătură cu modul Său de gestionare, cu atitudinea Sa față de omenire și cu soarta acesteia. Aceasta a fost a treia informație pe care Noe a aflat-o când Dumnezeu i-a încredințat această misiune. Și care a fost atitudinea lui Noe când a auzit asta din cuvintele lui Dumnezeu? A fost una de credință, îndoială sau neîncredere totală? (Una de credință.) În ce măsură a crezut el? Și ce fapte dovedesc că el a crezut acest lucru? (După ce a auzit cuvintele lui Dumnezeu, el a început să le pună în practică și a construit arca așa cum spusese Dumnezeu, ceea ce înseamnă că atitudinea sa față de cuvintele lui Dumnezeu a fost una de credință.) Prin tot ceea ce a fost demonstrat la Noe – de la nivelul de execuție și punere în aplicare, după ce Noe a acceptat ceea ce Dumnezeu îi încredințase, până la ceea ce a fost realizat în cele din urmă – se poate vedea că Noe a avut credință absolută în fiecare cuvânt pe care Dumnezeu îl rostise. De ce a avut credință absolută? De ce nu avea nicio îndoială? Cum de nu a încercat să analizeze, să examineze acest lucru în inima sa? La ce anume se referă acest lucru? (La credința în Dumnezeu.) Așa este, aceasta era adevărata credință a lui Noe în Dumnezeu. Prin urmare, atunci când a fost vorba de tot ceea ce a vorbit Dumnezeu și de fiecare cuvânt al Său, Noe nu doar a ascultat și a acceptat; în schimb, el a avut cunoaștere și credință adevărată în adâncul inimii sale. Cu toate că Dumnezeu nu îi spusese diversele detalii, cum ar fi când vor veni inundațiile, câți ani vor trece până când vor veni, care va fi amploarea acestor inundații sau cum va fi după ce Dumnezeu va distruge lumea, Noe a crezut că tot ceea ce spusese El se adeverise deja. Noe nu a tratat cuvintele lui Dumnezeu ca pe o poveste, un mit, o zicală sau o scriere, ci, în adâncul inimii sale, a crezut și a fost sigur că Dumnezeu urma să facă acest lucru și că nimeni nu poate schimba ceea ce Dumnezeu decide să realizeze. Noe a simțit că oamenii pot avea o singură atitudine față de cuvintele lui Dumnezeu și față de ceea ce Dumnezeu dorește să realizeze, și anume să accepte acest fapt, să se supună celor poruncite de Dumnezeu și să coopereze în sarcinile la care Dumnezeu le cere să coopereze – aceasta a fost atitudinea lui. Și tocmai pentru că Noe a avut o asemenea atitudine – nu a analizat, nu a examinat, nu s-a îndoit, dar a crezut din adâncul inimii sale și apoi a decis să coopereze la ceea ce i-a cerut Dumnezeu și la ceea ce Dumnezeu dorea să fie realizat – tocmai datorită acestui fapt s-a realizat construcția arcei și adunarea și supraviețuirea fiecărui fel de viețuitoare. Dacă, atunci când Noe L-a auzit pe Dumnezeu spunând că va distruge lumea prin inundații, acesta era îndoielnic; dacă nu îndrăznea să creadă complet acest lucru, pentru că nu-l văzuse și nu știa când se va întâmpla, existând multe necunoscute, atunci i-ar fi fost afectată starea de spirit și convingerea cu privire la construirea arcei, acestea s-ar fi schimbat? (Da.) Cum s-ar fi schimbat? În timp ce construia arca, ar fi putut face economie, ar fi putut ignora specificațiile lui Dumnezeu sau nu ar fi adunat fiecare fel de viețuitoare în arcă, așa cum a cerut El; Dumnezeu a spus că trebuie să fie un mascul și o femelă, la care el ar fi putut spune: „Pentru o parte dintre ele este suficient să fie doar o femelă. Nu le pot găsi pe unele dintre ele, așa că lasă-le baltă. Cine știe când va avea loc potopul care va distruge lumea?” Marea misiune de construire a arcei și de adunare a fiecărui fel de viețuitoare a durat 120 de ani. Ar fi persistat Noe în acești 120 de ani dacă nu ar fi avut credință adevărată în cuvintele lui Dumnezeu? Categoric nu. Cu amestecul lumii exterioare și diverse plângeri din partea membrilor familiei, pentru cineva care nu crede că vorbele lui Dumnezeu sunt reale, construirea unei arce ar fi foarte greu de realizat, cu atât mai mult dacă ar dura 120 de ani. Data trecută, v-am întrebat dacă 120 de ani este o perioadă lungă de timp. Toți ați zis că da. V-am întrebat cât timp ați fi rezistat și când, în cele din urmă, am întrebat dacă ați fi rezistat 15 zile, niciunul dintre voi nu a zis că ar fi putut, iar inima Mea a fost dezamăgită. Îi sunteți cu mult inferiori lui Noe. Nu faceți nici măcar cât un fir de păr de pe capul lui, nu simțiți nici măcar o zecime din credința lui. Sunteți atât de demni de milă! Pe de-o parte, umanitatea și integritatea voastră sunt foarte scăzute. Pe de altă parte, se poate spune despre voi că practic nu urmăriți deloc adevărul. Așadar, nu sunteți capabili să aveți credință adevărată în Dumnezeu și nici nu aveți supunere adevărată. Cum de ați reușit să rezistați până acum – de ce, în timp ce Eu am părtășie cu voi, încă stați acolo și ascultați? Există două aspecte care se regăsesc în voi. Pe de o parte, majoritatea dintre voi încă doriți să fiți buni; nu vreți să fiți oameni răi. Doriți să mergeți pe calea cea bună. Aveți acest dram de hotărâre, aveți acest dram de aspirație bună. În același timp, majoritatea dintre voi vă temeți de moarte. În ce măsură vă temeți de moarte? La cel mai mic semn de necaz din lumea exterioară, sunt unii dintre voi care depun eforturi suplimentare pentru a-și face datoria; când lucrurile se calmează, ei se bucură de confort și depun mult mai puține eforturi pentru a-și face datoria; se îngrijesc mereu de propriul trup. În comparație cu credința adevărată a lui Noe, există vreo credință adevărată în lucrurile care se manifestă în voi? (Nu.) Așa cred și Eu. Și chiar dacă există puțină credință, aceasta este jalnic de mică și nu este capabilă să reziste testului încercărilor.

Nu am elaborat niciodată rânduieli de lucru, dar am auzit de multe ori că au fost prefațate cu astfel de cuvinte: „În acest moment, diverse țări sunt în mare haos, tendințele lumești devin din ce în ce mai ticăloase, iar Dumnezeu va pedepsi rasa umană; ar trebui să ne facem datoria la un standard acceptabil, făcând cutare și cutare lucru, și să Îi oferim lui Dumnezeu loialitatea noastră.” „În zilele noastre, molimele devin din ce în ce mai grave, mediul din ce în ce mai potrivnic, dezastrele din ce în ce mai serioase, oamenii se confruntă cu amenințarea bolilor și a morții și numai dacă vom crede în Dumnezeu și ne vom ruga mai mult înaintea Lui, vom evita molima, pentru că numai El este refugiul nostru. În prezent, confruntați cu asemenea circumstanțe și cu un astfel de mediu, ar trebui să pregătim fapte bune făcând diferite lucruri, și să ne înarmăm cu adevărul, făcând cutare și cutare lucru – este imperativ.” „Infestarea cu paraziți din acest an a fost deosebit de gravă, omenirea va înfrunta foametea și se va confrunta în curând cu jafuri și instabilitate socială, așa că toți cei care cred în Dumnezeu ar trebui să vină adesea înaintea Lui pentru a se ruga și a-I cere protecția, și trebuie să mențină o viață bisericească normală și o viață spirituală normală.” Și așa mai departe. Iar apoi, odată ce prefața a fost rostită, încep rânduielile specifice. De fiecare dată, aceste prefețe au jucat un rol oportun și decisiv în credința oamenilor. Așa că Mă întreb, oare aceste rânduieli de lucru nu s-ar realiza dacă aceste prefețe și declarații nu ar fi făcute? Fără aceste prefețe, rânduielile de lucru nu ar mai fi rânduieli de lucru? Nu ar exista un motiv pentru eliberarea lor? Răspunsul la aceste întrebări este, cu siguranță, nu. Ce vreau să știu acum este ce scop au oamenii să creadă în Dumnezeu? Care anume este semnificația credinței lor în Dumnezeu? Înțeleg sau nu faptele pe care Dumnezeu Își dorește să le îndeplinească? Cum ar trebui să trateze ei cuvintele lui Dumnezeu? Cum ar trebui să trateze tot ce Creatorul cere? Merită luate în considerare aceste întrebări? Dacă oamenii ar fi comparați cu standardul lui Noe, părerea Mea este că niciunul dintre ei nu ar merita titlul de „ființă creată”. Ei nu ar fi vrednici să vină înaintea lui Dumnezeu. În cazul în care credința și supunerea oamenilor din ziua de azi ar fi evaluate prin atitudinea lui Dumnezeu față de Noe și prin standardele după care Acesta l-a ales pe Noe, ar putea El să fie mulțumit de ei? (Nu.) Sunt total diferiți! Oamenii spun întotdeauna că ei cred în Dumnezeu și se închină Lui, dar cum se manifestă în ei această credință și venerație? De fapt, se manifestă prin dependența lor de Dumnezeu, prin cerințele lor față de El, precum și prin adevărata lor răzvrătire împotriva Lui, și chiar prin disprețul lor față de Dumnezeu întrupat. Ar putea fi toate acestea considerate ca dispreț al omenirii față de adevăr, și ca o încălcare evidentă a principiilor? De fapt, chiar așa stau lucrurile – aceasta este esența. De fiecare dată când rânduielile de lucru conțin aceste cuvinte, există o sporire a „credinței” oamenilor; de fiecare dată când sunt emise rânduieli de lucru, când oamenii își dau seama de cerințele și semnificația rânduielilor de lucru și sunt capabili să le îndeplinească, atunci ei cred că a existat o creștere a nivelului lor de supunere, că acum sunt capabili de supunere – dar, de fapt, chiar au credință și supunere adevărate? Și ce sunt această presupusă credință și această supunere atunci când sunt evaluate după standardul lui Noe? Un fel de tranzacție, de fapt. Cum ar putea acest lucru să fie considerat credință și supunere adevărate? Ce este această așa-zisă credință adevărată a oamenilor? „Zilele de pe urmă au sosit – sper că Dumnezeu va acționa curând! Este o mare binecuvântare că voi fi aici când Dumnezeu va distruge lumea, că voi fi suficient de norocos să rămân și nu voi suferi ravagiile distrugerii. Dumnezeu este atât de bun, iubește oamenii atât de mult, Dumnezeu este atât de măreț! El a înălțat omul atât de mult, Dumnezeu este cu adevărat Dumnezeu, numai El poate face asemenea lucruri.” Și așa-zisa lor supunere adevărată? „Tot ceea ce spune Dumnezeu este corect. Fă tot ce îți cere El; în caz contrar, vei fi aruncat în dezastru și totul se va sfârși pentru tine, nimeni nu va putea să te salveze.” Credința lor nu este credință adevărată, iar supunerea lor nu este nici ea supunere adevărată – acestea nu sunt altceva decât minciuni.

Astăzi, aproape orice persoană din lume știe despre construcția arcei de către Noe, nu-i așa? Dar câți oameni sunt conștienți de povestea ascunsă? Câți oameni înțeleg adevărata credință și supunere a lui Noe? Și cine știe – și cui îi pasă – care a fost evaluarea pe care Dumnezeu i-a făcut-o lui Noe? Nimeni nu acordă nicio atenție acestui aspect. Ce arată asta? Arată că oamenii nu urmăresc adevărul și nu iubesc lucrurile pozitive. Data trecută, după ce am avut părtășie despre poveștile acestor două personaje, s-a uitat cineva în Biblie pentru a citi detaliile acestor povești? Ați fost emoționați când ați auzit poveștile lui Noe, Avraam și Iov? (Da.) Îi invidiați pe acești trei oameni? (Da.) Vreți să fiți ca ei? (Da.) Așadar, ați avut părtășii detaliate despre poveștile lor și despre esența comportamentului lor, despre atitudinea lor față de Dumnezeu, credința și supunerea lor? De unde ar trebui să înceapă persoanele care doresc să fie astfel de oameni? Am citit pentru prima dată povestea lui Iov cu mult timp în urmă și am avut și o anumită înțelegere a poveștilor lui Noe și Avraam. De fiecare dată când citesc și Mă gândesc în inima Mea la ceea ce au arătat cei trei oameni, la ceea ce le-a spus și le-a făcut Dumnezeu și la diferitele lor atitudini, simt că Îmi dau lacrimile – sunt emoționat. Așadar, ce v-a emoționat când le-ați citit? (După ce am ascultat părtășia lui Dumnezeu, am aflat în cele din urmă că, atunci când Iov trecea prin încercări, credea că Dumnezeu suferea pentru el și, fiindcă nu voia ca Acesta să sufere, a blestemat chiar ziua în care s-a născut. De fiecare dată când am citit acest lucru, am simțit că Iov era cu adevărat atent la intențiile lui Dumnezeu și m-am simțit foarte emoționată.) Ce altceva? (Noe a trecut prin asemenea greutăți atunci când a construit arca, dar totuși a fost capabil să arate considerație față de intențiile lui Dumnezeu. Avraam a primit un copil la vârsta de 100 de ani și a fost foarte bucuros, iar când Dumnezeu i-a cerut să își ofere copilul, el a fost capabil să asculte și să se supună, însă noi nu putem face asta. Noi nu avem umanitatea, conștiința ori rațiunea lui Noe sau Avraam. Sunt plin de admirație când le citesc poveștile, iar ei sunt modele de urmat pentru noi.) (Ultima dată când ai avut părtășie, ai menționat că Noe a fost capabil să persevereze timp de 120 de ani să construiască arca și că a terminat la perfecție lucrurile pe care Dumnezeu i-a poruncit să le facă și nu I-a înșelat așteptările. Prin compararea acestui aspect cu atitudinea mea față de datoria mea, văd că nu am deloc perseverență. Acest lucru mă face să mă simt deopotrivă vinovat și emoționat.) Sunteți cu toții emoționați, nu-i așa? (Da.) Nu vom avea părtășie despre acest subiect deocamdată; vom discuta despre toate acestea după ce vom termina cu poveștile lui Noe și Avraam. Vă voi spune care părți M-au emoționat pe Mine și vom vedea dacă au fost aceleași care v-au emoționat și pe voi.

Tocmai am avut părtășie despre credința adevărată a lui Noe în Dumnezeu. Faptele stabilite privind construirea arcei sunt suficiente pentru a demonstra credința sa adevărată. Credința adevărată a lui Noe este demonstrată de fiecare lucru pe care l-a făcut, de fiecare gând al său și de modul în care a acționat față de ceea ce Dumnezeu îi poruncise. Acest lucru este suficient pentru a demonstra adevărata credință a lui Noe în Dumnezeu – credință care este fără îndoială și absolut pură. Indiferent dacă lucrurile pe care Dumnezeu i-a cerut să le facă erau în conformitate cu propriile sale noțiuni, indiferent dacă erau ceea ce plănuise să facă în viață și indiferent cât de mult intrau în conflict cu lucrurile din viața sa, cu atât mai puțin cât de dificilă era această sarcină, el a avut o singură atitudine: acceptare, supunere și implementare. În final, faptele arată că arca construită de Noe a salvat fiecare specie de viețuitoare, precum și pe familia lui Noe. Când Dumnezeu a dezlănțuit potopul și a început să distrugă rasa umană, arca a adăpostit familia lui Noe și diferite feluri de viețuitoare, plutind pe apă. Dumnezeu a distrus pământul prin trimiterea unui mare potop vreme de 40 de zile și doar familia lui Noe, formată din opt persoane, și diferitele viețuitoare care au intrat în arcă au supraviețuit, toți ceilalți oameni și toate celelalte viețuitoare au fost distruse. Ce se observă din aceste fapte? Întrucât Noe a avut credință adevărată și supunere adevărată față de Dumnezeu – prin sincera cooperare a lui Noe cu Dumnezeu – tot ceea ce a dorit Dumnezeu să facă a fost realizat; totul a devenit realitate. Asta a apreciat Dumnezeu la Noe, iar el nu L-a dezamăgit pe Dumnezeu; s-a ridicat la înălțimea importantei însărcinări date de Dumnezeu și a dus la bun sfârșit tot ceea ce El îi încredințase. Faptul că Noe a fost capabil să ducă la bun sfârșit însărcinarea dată de Dumnezeu s-a datorat, pe de o parte, poruncilor lui Dumnezeu și, în același timp, s-a datorat în mare parte și credinței adevărate a lui Noe și supunerii lui absolute față de Dumnezeu. Tocmai pentru că Noe a avut aceste două lucruri foarte prețuite, el a ajuns să fie iubit de Dumnezeu; și, tocmai pentru că Noe a avut credință adevărată și supunere absolută, Dumnezeu l-a văzut ca pe cineva care ar trebui să rămână și ca pe cineva care merită să supraviețuiască. Toți ceilalți, în afară de Noe, au fost obiectul detestării lui Dumnezeu, ceea ce înseamnă că toți erau nevrednici să trăiască în mijlocul creației Lui. Ce ar trebui să înțelegem din crearea arcei de către Noe? Pe de o parte, am văzut caracterul nobil al lui Noe; Noe avea conștiință și rațiune. Pe de altă parte, am văzut credința adevărată și supunerea adevărată a lui Noe față de Dumnezeu. Toate acestea sunt demne de urmat. Noe a fost iubit în ochii lui Dumnezeu tocmai datorită credinței și supunerii lui față de însărcinarea dată de Dumnezeu, o ființă creată care a fost iubită de Acesta – ceea ce a fost un lucru prielnic și binecuvântat. Numai astfel de oameni sunt potriviți să trăiască în lumina chipului lui Dumnezeu; în ochii Lui, numai ei sunt potriviți să trăiască. Oameni care sunt potriviți să trăiască: ce înseamnă acest lucru? Înseamnă că aceștia sunt vrednici să se bucure de tot ceea ce Dumnezeu a dăruit omenirii, vrednici să trăiască în lumina chipului lui Dumnezeu, vrednici să primească binecuvântările și promisiunile Sale; astfel de oameni sunt iubiți de Dumnezeu, sunt adevărate ființe umane create și sunt cei pe care Dumnezeu Își dorește să îi câștige.