II. Avraam l-a jertfit pe Isaac

Există o altă poveste care merită spusă: povestea lui Avraam. Într-o zi, doi mesageri au venit acasă la Avraam, care i-a primit cu entuziasm. Mesagerii primiseră însărcinarea de a-i spune lui Avraam că Dumnezeu îi va dărui un fiu. Imediat ce a auzit asta, Avraam s-a bucurat foarte mult: „Slavă Ție, Doamne!” Dar în spatele lor, soția lui Avraam, Sara, a chicotit în sinea ei. Chicotitul ei însemna: „Asta este imposibil, sunt bătrână – cum aș putea să fac un copil? Să mi se dea un fiu, ce glumă!” Sara nu a crezut asta. Au auzit mesagerii râsul Sarei? (Da, l-au auzit.) Bineînțeles că l-au auzit, iar Dumnezeu a văzut și el asta. Și ce-a făcut Dumnezeu? Nevăzut, Dumnezeu privea. Sara, acea femeie ignorantă, nu a crezut asta – dar pot oamenii tulbura ceea ce hotărăște Dumnezeu să facă? (Nu.) Acest lucru nu poate fi tulburat de nicio ființă omenească. Atunci când Dumnezeu hotărăște să facă un lucru, unii oameni ar putea spune: „Eu nu cred, sunt împotrivă, refuz, obiectez, am o problemă cu asta.” Sunt cuvintele lor întemeiate? (Nu.) Așadar, când Dumnezeu vede că există unii care nu sunt de acord, care au ceva de spus, care nu cred, ar trebui El să le ofere vreo explicație? Ar trebui El să le explice lor cum și de ce face ceea ce face? Face Dumnezeu asta? Nu. El nu este atent la ce fac și spun acești oameni ignoranți, nu îi pasă ce atitudine au. În inima Lui, ceea ce Dumnezeu a hotărât să facă a fost de mult bătut în cuie: asta este ce are El de făcut. Toate lucrurile și evenimentele sunt sub controlul și suveranitatea mâinilor lui Dumnezeu, inclusiv momentul când cineva are un copil și ce fel de copil este – este de la sine înțeles că acest lucru este, deopotrivă, în mâinile lui Dumnezeu. Când Dumnezeu a trimis mesagerii să-i spună lui Avraam că îi va da un fiu, de fapt, El planificase de mult timp numeroasele lucruri pe care le va face mai târziu. Ce responsabilități își va asuma fiul, ce fel de viață va avea, cum vor fi urmașii lui – Dumnezeu planificase de mult timp toate acestea și nu aveau să existe erori sau schimbări. Așadar, putea să schimbe ceva chicotitul unei femei nechibzuite? Nu putea schimba nimic. Iar la timpul potrivit, Dumnezeu a făcut cum plănuise și toate acestea s-au împlinit așa cum El spusese și hotărâse.

Când Avraam avea 100 de ani, Dumnezeu i-a dat un fiu. Trăind 100 de ani fără un fiu, zilele lui Avraam fuseseră monotone și solitare. Cum se simte un bărbat de 100 de ani fără copii, în special fără un fiu? „Ceva lipsește în viața mea. Dumnezeu nu mi-a dat un fiu, iar viața mea a fost puțin solitară, cu regrete.” Dar care a fost starea de spirit a lui Avraam când Dumnezeu i-a trimis pe mesageri să-i spună că-i va da un fiu? (Încântare.) Pe lângă faptul că era foarte bucuros, era și plin de speranță. I-a mulțumit lui Dumnezeu pentru harul Lui, pentru că i-a îngăduit să crească un copil în anii care i-au rămas. Ce lucru minunat a fost acesta și așa s-a întâmplat. Așadar, de ce lucruri s-a bucurat el? (Avea urmași, neamul său avea să continue.) Asta pe de o parte. Pe de altă parte, a mai fost un lucru extrem de îmbucurător – care a fost acesta? (Acest copil a fost dăruit personal de Dumnezeu.) Așa este. Atunci când o persoană obișnuită urmează să aibă un copil, vine Dumnezeu să îi spună? Spune El: „Îți dăruiesc personal acest copil pe care ți l-am promis”? Face Dumnezeu așa ceva? Nu. Așadar, de ce era special acest copil? Dumnezeu a trimis mesageri să-i spună personal lui Avraam: „La vârsta de 100 de ani, tu vei primi un copil, unul care este dăruit personal de Dumnezeu.” Acesta este motivul pentru care acest copil era special: a fost anunțat de Dumnezeu și oferit personal de El. Ce lucru îmbucurător a fost acesta! Nu este semnificația specială a acestui copil motiv să-i facă pe oameni să aibă tot felul de gânduri? Cum s-a simțit Avraam când a fost martor la nașterea acestui copil? „În sfârșit, am un copil. Cuvintele lui Dumnezeu au fost îndeplinite; El a zis că-mi va da un copil și chiar mi-a dat!” Când acest copil s-a născut și l-a ținut în brațe, primul lucru pe care l-a simțit a fost: „Pe acest copil nu l-am primit din mâinile unui om, l-am primit din mâinile lui Dumnezeu. Sosirea copilului este foarte oportună. A fost dăruit de Dumnezeu și trebuie să-l cresc bine, și să-l educ bine și să-l fac să I se închine și să asculte de cuvintele Lui, pentru că el vine de la Dumnezeu.” A prețuit acest copil foarte mult? (Da.) Acesta era un copil special. Adăugând la aceasta vârsta lui Avraam, nu este greu de imaginat cât de mult a prețuit acest băiat. Adorația, blândețea și afecțiunea unei persoane normale către copilul ei s-au regăsit toate și în Avraam. El a crezut cuvintele rostite de Dumnezeu și văzuse cu propriii ochi îndeplinirea cuvintelor Lui. De asemenea, fusese martorul acestor cuvinte din momentul în care au fost rostite și până când au fost îndeplinite. El a simțit cât de autoritare sunt cuvintele lui Dumnezeu, cât de miraculoase sunt faptele Lui și, cel mai important, cât de mult ține Dumnezeu la om. Deși, uitându-se la copil, Avraam a simțit o serie de emoții intense și complexe, în inima lui, el avea să-i spună lui Dumnezeu doar un singur lucru. Spuneți-Mi, ce credeți ca a zis? (Slavă Ție, Dumnezeule!) „Slavă Ție, Doamne!” Avraam a fost recunoscător și, de asemenea, I-a mulțumit și L-a lăudat din suflet pe Dumnezeu. Pentru Dumnezeu și Avraam, acest copil avea o semnificație extraordinară. Asta se datorează faptului că, din momentul în care Dumnezeu a spus că îi va da lui Avraam un copil, El plănuise și hotărâse că va realiza ceva: erau aspecte importante, aspecte majore pe care Își dorea să le realizeze prin acest copil. O asemenea semnificație avea copilul pentru Dumnezeu. Iar pentru Avraam, datorită harului special al lui Dumnezeu față de el, pentru că Dumnezeu îi dăruise un copil, pe parcursul istoriei întregii rase umane și în ceea ce privește omenirea, valoarea și semnificația existenței lui a fost extraordinară, a fost mai mult decât obișnuită. Și este acesta sfârșitul poveștii? Nu este. Partea crucială încă nu a început.

După ce Avraam l-a primit pe Isaac de la Dumnezeu, l-a crescut pe acesta cum I-a poruncit și I-a cerut Dumnezeu. Pe parcursul acelor ani nesemnificativi, în viața de zi cu zi, Avraam l-a îndreptat pe Isaac spre sacrificiu și i-a spus povești despre Dumnezeu din Ceruri. Puțin câte puțin, Isaac a ajuns să înțeleagă lucruri. A învățat cum să Îi mulțumească lui Dumnezeu, să-L slăvească, și a învățat cum să asculte de Dumnezeu și să-I aducă jertfe. El știa când se ofereau jertfe și unde era altarul. În continuare, ajungem la punctul cheie al poveștii. Într-o zi, în momentul în care Isaac a început să priceapă lucrurile, dar încă nu ajunsese la maturitate, Dumnezeu i-a spus lui Avraam: „Nu vreau un miel pentru acest sacrificiu. Oferă-l pe Isaac în schimb.” Pentru cineva ca Avraam, care îl prețuia foarte mult pe Isaac, au fost cuvintele lui Dumnezeu ca un fulger din senin? Să-l excludem pe Avraam, care era atât de în vârstă – câte persoane în floarea vârstei – persoane de 30 și 40 de ani – ar suporta să audă asemenea vești? Ar putea cineva? (Nu.) Care a fost reacția lui Avraam după ce a auzit cuvintele lui Dumnezeu? „Ah? S-a înșelat Dumnezeu în ceea ce a spus? Dumnezeu nu Se înșală niciodată, atunci se poate ca urechile mele bătrâne să nu fi auzit bine? Am să verific din nou.” A întrebat: „Dumnezeule, îmi ceri Tu să îl ofer pe Isaac? Este Isaac sacrificiul pe care Ți-l dorești?” Dumnezeu a spus: „Da, așa este!” După confirmare, Avraam a înțeles că vorbele lui Dumnezeu nu erau greșite și nici nu aveau să se schimbe. Era exact ceea ce Dumnezeu vrusese să spună. I-a fost greu lui Avraam să audă asta? (I-a fost.) Cât de greu? În mintea sa, Avraam s-a gândit: „După toți acești ani, copilul meu în sfârșit a început să crească. Dacă este oferit ca o jertfă vie, asta înseamnă că va fi măcelărit pe altar ca un miel la tăiere. Să fie măcelărit înseamnă că va fi omorât, iar omorârea lui înseamnă că de azi înainte, voi trăi fără acest copil…” A îndrăznit Avraam să se gândească mai departe, odată ce gândurile i-au ajuns până în acest punct? (Nu.) De ce nu? Să se gândească mai mult i-ar aduce și mai multă durere, la fel ca un cuțit în inimă. Să se gândească mai mult nu ar însemna să se gândească la lucruri fericite – ar însemna agonie. Copilul nu avea să fie luat de acolo, nevăzut pentru câteva zile sau câțiva ani, dar încă să existe; nu era ca și cum Avraam s-ar fi gândit la el mereu și apoi l-ar fi reîntâlnit la un moment oportun, după ce ar fi crescut. Nici vorbă de așa ceva. Odată ce copilul va fi oferit pe altar, nu va mai exista, nu va mai fi văzut niciodată, el va fi jertfit lui Dumnezeu și va fi înapoiat lui Dumnezeu. Lucrurile vor fi așa cum fuseseră înainte. Înainte de copil, viața era singuratică. Și ar fi fost dureros dacă lucrurile ar fi continuat așa, să nu aibă el niciodată un copil? (Nu ar fi fost prea dureros.) Să aibă un copil și apoi să-l piardă – asta este extrem de dureros. Este un lucru devastator! Înapoierea acestui copil lui Dumnezeu ar însemna că de atunci înainte, copilul nu va mai fi văzut niciodată, vocea lui nu va mai fi auzită niciodată, Avraam nu-l va mai vedea jucându-se niciodată, nu va mai putea să-l crească, nu va mai putea să-l facă să râdă, nu-l va mai vedea crescând mare, nu va mai putea să savureze toate bucuriile familiale care veneau odată cu prezența lui. Tot ce-ar fi rămas ar fi fost durere și dor. Cu cât Avraam se gândea mai mult la asta, cu atât devenea mai greu. Dar, oricât de greu era, un lucru era clar în inima lui: „Ceea ce a spus Dumnezeu și ceea ce va face El nu era o glumă, nu putea fi o greșeală, cu atât mai puțin se putea schimba. Mai mult de atât, copilul a venit de la Dumnezeu, așadar este absolut firesc și justificat ca el să fie oferit lui Dumnezeu și când El Își dorește, sunt obligat să-l înapoiez Lui, fără compromis. Bucuria familială din ultimii zece ani a fost un cadou special, unul de care m-am bucurat din plin; ar trebui să-I mulțumesc lui Dumnezeu și nu să-I cer lucruri iraționale. Acest copil Îi aparține lui Dumnezeu, ar trebui să nu mi-l însușesc, nu este proprietatea mea personală. Toți oamenii vin de la Dumnezeu. Chiar dacă mi se cere să-mi ofer propria viață, nu ar trebui să încerc să-L înduplec pe Dumnezeu sau să impun termeni, ca să nu mai vorbim de momentul când acest copil a fost anunțat și dat personal de Dumnezeu. Dacă Dumnezeu a zis să-l sacrific, atunci așa am să fac!”

Astfel, timpul a trecut, minut după minut, secundă după secundă, momentul jertfei apropiindu-se tot mai mult. Dar, în loc să devină tot mai nefericit, Avraam se simțea tot mai calm. Ce l-a calmat? Ce i-a permis lui Avraam să scape de durere și să aibă atitudinea corectă în privința a ceea ce avea să se întâmple? El credea că atitudinea unei persoane față de tot ceea ce făcuse Dumnezeu ar trebui să fie doar cea de supunere, și nu cea de a încerca să-L înduplece pe Dumnezeu. Când gândurile lui au ajuns în acest punct, nu a mai simțit durere deloc. Purtându-l pe micul Isaac, el avansa, pas cu pas, către marginea altarului. Pe altar nu era nimic – nu ca în alte dăți, când un miel ar fi deja acolo așteptând. „Tată, nu ai pregătit încă jertfa de astăzi?” a întrebat Isaac. „Dacă nu, atunci ce va fi sacrificat astăzi?” Ce a simțit Avraam atunci când Isaac l-a întrebat asta? E posibil să fi fost fericit? (Nu.) Atunci ce a făcut el? În inima lui, L-a urât pe Dumnezeu? S-a plâns el lui Dumnezeu? S-a împotrivit? (Nu.) Nimic din toate acestea. Cum vă dați seama? Din tot ceea ce s-a întâmplat în continuare, este clar că Avraam chiar nu s-a gândit la astfel de lucruri. El a pus lemnele pe care avea să le aprindă pe altar și l-a chemat pe Isaac la el. Și la vederea lui Avraam chemându-l pe Isaac la altar, în acel moment, ce gândesc oamenii? „Ce bătrân fără inimă ești. Nu ai umanitate. Nu ești uman! El este fiul tău, poți tu să înduri cu adevărat să faci asta? Chiar poți să o faci? Ești chiar atât de nemilos? Oare ai inimă?” Nu asta gândesc ei? Și Avraam s-a gândit la aceste lucruri? (Nu.) L-a chemat pe Isaac alături de el și, neputând să rostească niciun cuvânt, a scos sfoara pe care o pregătise și i-a legat mâinile și picioarele. Aceste acțiuni sugerează că această jertfă avea să fie reală sau falsă? Avea să fie reală, nealterată, nu de văzul lumii. L-a ridicat pe Isaac pe umeri, și oricât s-a zbătut și a plâns copilașul, Avraam nu s-a gândit nicio clipă să renunțe. Hotărât, și-a pus propriul copilaș pe lemnele de foc, să fie ars pe altar. Isaac a plâns, a țipat, s-a zbătut – dar Avraam îndeplinea acțiunile de jertfă pentru Dumnezeu, pregătind totul pentru sacrificiu. După ce l-a așezat pe Isaac pe altar, Avraam a scos un cuțit pe care de obicei îl folosea să sacrifice mieii, l-a ținut ferm cu ambele mâini în timp ce l-a ridicat deasupra capului și l-a îndreptat spre Isaac. A închis ochii, iar în momentul în care cuțitul avea să coboare, Dumnezeu i-a vorbit lui Avraam. Ce a spus Dumnezeu? „Avraam, oprește-ți mâna!” Avraam niciodată nu și-ar fi imaginat că Dumnezeu ar putea spune un astfel de lucru în timp ce avea să îl trimită pe Isaac la El. Nu îndrăznise să se gândească la așa ceva. Și totuși, unul câte unul, cuvintele lui Dumnezeu i-au lovit inima. Astfel, Isaac a fost salvat. În acea zi, jertfa care avea să-i fie dată de fapt lui Dumnezeu era în spatele lui Avraam; era un miel. Acesta fusese pregătit de Dumnezeu cu mult înainte, dar El nu îi dăduse niciun fel de indicație prealabilă lui Avraam, spunându-i în schimb să se oprească exact când avea cuțitul ridicat și era pregătit să îl coboare. Nimeni nu și-ar fi putut imagina asta, nici Avraam și nici Isaac. Analizând sacrificarea lui Isaac de către Avraam, chiar intenționa el cu adevărat să-și sacrifice fiul sau doar se prefăcea? (El intenționa cu adevărat să facă asta.) El intenționa cu adevărat să facă asta. Acțiunile lui au fost pure, nu a fost nicio urmă de înșelătorie.

Avraam și-a oferit propriul copil ca jertfă lui Dumnezeu – iar atunci când El l-a pus să aducă această jertfă, Avraam nu a încercat să-l înduplece pe Acesta spunând: „Nu putem folosi pe altcineva, pe mine sau oricare altă persoană?” Decât să spună astfel de lucruri, Avraam și-a dat fiul îndrăgit și prețios lui Dumnezeu. Și cum a fost făcută această jertfă? El auzise ce a spus Dumnezeu, iar apoi pur și simplu a făcut-o. Ar avea sens pentru oameni dacă Dumnezeu i-ar da lui Avraam un copil, iar după ce copilul a crescut, i-ar cere lui Avraam să îi dea copilul înapoi și ar vrea să i-l ia? (Nu ar avea.) Din punctul de vedere al omului, nu ar fi fost acest lucru complet nerezonabil? Nu ar fi părut ca și cum Dumnezeu s-ar fi jucat cu Avraam? Dumnezeu i-a dat lui Avraam acest copil într-o zi, iar câțiva ani mai târziu, El a vrut să îl ia. Dacă Dumnezeu ar fi vrut copilul, ar fi trebuit să îl ia; nu era nevoie să provoace acelei persoane atâta suferință cerându-i să sacrifice copilul pe altar. Ce a însemnat copilul oferit pe altar? Că Avraam trebuia să îl sacrifice și apoi să-l ardă cu propriile mâini. Este ceva ce o persoană ar putea suporta să facă? (Nu.) Care a fost semnificația când Dumnezeu a cerut acest sacrificiu? Că Avraam ar trebui să facă personal aceste lucruri: el să își lege fiul, el să-l pună pe altar, el să-l omoare cu un cuțit, iar apoi, el să-l ardă ca jertfă pentru Dumnezeu. Pentru oameni, nimic din toate astea nu ar părea să țină cont de sentimentele omului; niciunul dintre aceste lucruri nu ar avea sens potrivit noțiunilor, mentalității, filozofiei etice sau moralității și tradițiilor lor. Avraam nu trăia în neant, nici nu trăia într-o lume imaginară; el trăia în lumea omului. Avea gânduri și păreri omenești. Și ce a gândit el când toate acestea s-au abătut asupra lui? Pe lângă suferința sa și în afară de anumite lucruri care l-au lăsat nedumerit, a existat în el rebeliune sau respingere? L-a atacat și L-a abuzat verbal pe Dumnezeu? Nu, deloc. Exact opusul: din momentul în care Dumnezeu i-a poruncit să facă acest lucru, Avraam nu a îndrăznit să trateze acest aspect cu ușurință; mai degrabă a început să se pregătească imediat. Și care era starea lui de spirit când a început aceste pregătiri? Era el mulțumit, vesel și fericit? Sau era îndurerat, întristat și cu inima îngreunată? (El era îndurerat și întristat.) Era îndurerat! Fiecare pas al lui era greoi. După ce a devenit conștient de această situație și după ce a auzit cuvintele lui Dumnezeu, fiecare zi s-a simțit cât un an pentru Avraam; era nefericit, incapabil să simtă bucurie și avea inima îndurerată. De fapt, care era singura lui convingere? (Că trebuie să asculte de cuvintele lui Dumnezeu.) Așa este, că trebuie să asculte de cuvintele lui Dumnezeu. Și-a spus în sinea lui: „Binecuvântat să fie numele Domnului meu Iahve; sunt unul dintre oamenii lui Dumnezeu și trebuie să mă supun cuvintelor Lui. Indiferent dacă ceea ce spune Dumnezeu este corect sau greșit și indiferent cum a venit Isaac la mine, dacă El cere, atunci eu trebuie să dau; acestea sunt rațiunea și atitudinea pe care trebuie să le aibă omul.” Avraam nu a fost lipsit de durere și dificultate după ce a acceptat cuvintele lui Dumnezeu; el a simțit durere și a avut propriile dificultăți, iar acestea nu au fost ușor de depășit! Cu toate acestea, ce s-a întâmplat în final? Așa cum dorise Dumnezeu, Avraam și-a adus propriul fiu, un copilaș, la altar și tot ce a făcut a fost văzut de El. Exact cum Dumnezeu îl urmărise pe Noe, tot așa El urmărise fiecare mișcare a lui Avraam și a fost impresionat de fiecare lucru pe care l-a făcut acesta. Chiar dacă lucrurile nu s-au sfârșit așa cum au crezut toți că se vor sfârși, ceea ce a făcut Avraam a fost unic în rândul întregii omeniri. Ar trebui el să servească drept exemplu pentru toți cei care îl urmează pe Dumnezeu? (Da.) El este un model pentru toți cei din rândul omenirii care Îl urmează pe Dumnezeu. De ce spun că el este un model pentru omenire? Avraam nu a înțeles multe adevăruri, nici nu auzise vreun adevăr sau vreo predică rostită de Dumnezeu pentru el personal. El doar crezuse, recunoscuse și ascultase. Ce avea umanitatea lui de era atât de deosebită? (Rațiunea unei ființe create.) Ce cuvinte reflectă acest lucru? (El a zis: „Binecuvântat să fie numele Domnului meu Iahve; ar trebui să ascult de cuvintele lui Dumnezeu și, indiferent dacă acestea corespund noțiunilor omului sau nu, eu trebuie să mă supun.”) Conform acestora, Avraam avea rațiunea unei umanități normale. În plus, au arătat că mai are și conștiința unei umanități normale. Unde se reflecta această conștiință? Avraam știa că Isaac fusese dăruit de Dumnezeu, că era creat de El, îi aparținea Lui și că ar trebui să îl înapoieze lui Dumnezeu când El îi cerea, în loc să fie agățat mereu de el; o astfel de conștiință trebuie să aibă omul.

Au oamenii zilelor noastre conștiință și rațiune? (Nu.) În ce lucruri se reflectă asta? Indiferent cât har le dă Dumnezeu oamenilor și indiferent de câte binecuvântări și de cât de mult har se bucură, care este atitudinea lor atunci când li se cere să răsplătească dragostea lui Dumnezeu? (Împotrivire, iar uneori, teamă de greutăți și oboseală.) Teama de greutăți și oboseală este o manifestare concretă a unei lipse de conștiință și rațiune. Oamenii zilelor noastre caută scuze, încearcă să dicteze condiții și să negocieze – da sau nu? (Da.) De asemenea, se plâng, fac lucrurile într-un mod superficial și evaziv și râvnesc la plăcerile trupești – toate acestea sunt manifestări concrete. Oamenii zilelor noastre nu au conștiință deloc, cu toate acestea, deseori laudă harul lui Dumnezeu și numără toate aceste binecuvântări și sunt impresionați până la lacrimi când le numără. Dar după ce au terminat de numărat, aici se termină totul; ei continuă să fie superficiali, fac totul mecanic, continuă să fie înșelători și să fie vicleni și leneși, fără a-și manifesta în vreun fel căința. Atunci care a fost scopul numărării tale? Aceasta este o manifestare a lipsei de conștiință. Așadar, cum se manifestă lipsa de rațiune? Când Dumnezeu te emondează, te plângi, sentimentele tale sunt rănite și atunci nu mai dorești să-ți faci datoria și spui că Dumnezeu nu are iubire; când suferi puțin în timp ce-ți faci datoria, sau când mediul pe care Dumnezeu ți-l pregătește este puțin dificil, solicitant sau greu, nu îți mai dorești să o faci; și în niciunul dintre diferitele medii pregătite de Dumnezeu nu ești capabil să cauți să te supui, ești atent doar la trup și îți dorești doar să te eliberezi și să te dezlănțui. Asta înseamnă sau nu a fi lipsit de rațiune? Nu dorești să accepți suveranitatea și rânduielile lui Dumnezeu și vrei doar să obții beneficii de la El. În momentul în care realizezi puțină lucrare și suferi un pic, îți afirmi calificările, te consideri mai presus de ceilalți, vreme în care te bucuri de beneficiile statutului și începi să-ți dai aere de funcționar oficial. Nu ai nicio dorință să faci o lucrare adevărată, nici nu ești capabil să realizezi așa ceva – îți dorești doar să dai ordine și să fii un funcționar oficial. Vrei să acționezi după propria lege, să faci tot ce vrei și să săvârșești fapte nechibzuite. În afară de a te elibera și de a te dezlănțui, nimic altceva nu se manifestă în tine. Asta înseamnă să ai rațiune? (Nu.) Dacă Dumnezeu v-ar da un copil bun și mai târziu ți-ar spune direct că va lua copilul, care ar fi atitudinea ta? Ai putea avea aceeași atitudine ca Avraam? (Nu.) Unii oameni ar spune: „Cum aș putea să nu o fac? Fiul meu are douăzeci de ani și l-am oferit casei lui Dumnezeu, unde acum își face o datorie!” Este acesta un sacrificiu? În cel mai bun caz, pur și simplu ți-ai îndrumat copilul pe calea cea bună – dar ai și un motiv ascuns: ți-e teamă că, în caz contrar, copilul tău ar putea pieri în mijlocul dezastrului. Nu este așa? Ceea ce faci tu nu se numește sacrificiu; nu este deloc la fel cu sacrificarea lui Isaac de către Avraam. Pur și simplu nu se compară. Când Avraam a auzit ce i-a poruncit Dumnezeu, cât de dificil ar fi fost pentru el – sau pentru oricare alt membru al omenirii – să o realizeze? Ar fi fost cel mai dificil lucru din lume; nu este nimic mai dificil. Acest lucru nu a fost o jertfă, cum ar fi un miel sau niște bani, și nu a fost un bun lumesc sau un obiect material, nici nu a fost un animal care nu avea nicio legătură cu persoana care făcea jertfa. Acestea sunt lucruri pe care o persoană poate să le ofere cu un efort brusc și trecător – pe când sacrificiul pe care Dumnezeu i l-a cerut lui Avraam a fost viața altei persoane. A fost chiar copilul lui Avraam. Cât de dificil trebuie să fi fost! De asemenea, copilul avea un istoric special, în sensul că fusese dăruit de Dumnezeu. Care a fost scopul lui Dumnezeu când i-a dăruit un copil? Acesta a fost ca Avraam să aibă un fiu pe care să îl crească până la maturitate, care să se căsătorească și să aibă copii, ducând astfel mai departe numele familiei. În schimb, acum, acest copil trebuia să fie înapoiat lui Dumnezeu înainte de a ajunge la maturitate și aceste lucruri nu s-ar întâmpla niciodată. Așadar, care a fost rostul pentru care Dumnezeu i-a dat lui Avraam un copil? Ar putea un observator să înțeleagă ceva din asta? Din punctul de vedere al noțiunilor oamenilor, nu are niciun sens. Omenirea coruptă este egoistă; nimeni nu ar putea înțelege nimic din asta. Nici Avraam nu a putut să înțeleagă; el nu știa ce voia Dumnezeu să facă, în cele din urmă, în afară de faptul că El îi ceruse să-l sacrifice pe Isaac. Astfel, ce a ales Avraam să facă? Care a fost atitudinea lui? Deși a fost incapabil să înțeleagă toate acestea, totuși a fost capabil să facă așa cum i-a poruncit Dumnezeu; el a ascultat de cuvintele lui Dumnezeu și s-a supus fiecărui cuvânt al cerințelor Lui fără să se opună sau să ceară o altă opțiune, cu atât mai puțin să încerce să dicteze condiții sau să-L înduplece pe Dumnezeu. Avraam a fost în stare să asculte și să se supună înainte de a putea înțelege tot ceea ce se întâmpla – fapt care este foarte rar și lăudabil și peste abilitatea oricăruia dintre voi, cei care sunteți aici. Avraam nu știa ce se întâmplă, iar Dumnezeu nu îi spusese întreaga poveste; cu toate acestea, el a luat totul în serios, crezând că oamenii ar trebui să se supună oricărui lucru pe care Dumnezeu vrea să îl facă și că nu ar trebui să pună întrebări, pentru că dacă El nu spune nimic în plus, atunci nu este ceva ce oamenii trebuie să înțeleagă. Unii oameni spun: „Totuși, trebuie să afli adevărul, cu siguranță, nu-i așa? Trebuie să știi de ce, chiar dacă presupune să mori.” Este aceasta atitudinea pe care s-ar cuveni să o aibă o ființă creată? Când Dumnezeu nu ți-a îngăduit să înțelegi, tu ar trebui să înțelegi? Când ți se cere să faci ceva, faci. De ce să complici lucrurile atât de mult? Dacă Dumnezeu dorea ca tu să înțelegi, El ți-ar fi explicat deja; întrucât nu a făcut-o, nu este nevoie ca tu să înțelegi. Când nu ți se cere să înțelegi și când nu ești capabil să înțelegi, totul depinde de felul în care te comporți și de capacitatea ta de a te supune lui Dumnezeu. Asta este greu pentru voi, nu-i așa? În astfel de împrejurări, voi nu vă supuneți și nu vă rămâne altceva de făcut decât să vă plângeți, să interpretați greșit și să vă împotriviți. Avraam a fost exact opusul a ceea ce se manifestă în voi. La fel ca voi, el nu știa ce va face Dumnezeu, nici nu știa raționamentul din spatele acțiunilor Lui; el nu înțelegea. A vrut să întrebe? A vrut să știe ce se întâmplă? A vrut, dar dacă Dumnezeu nu i-ar fi spus, unde altundeva ar fi putut să se ducă să întrebe? Pe cine ar fi putut să întrebe? Aspectele legate de Dumnezeu sunt un mister; cine poate răspunde la întrebări despre aspectele legate de Dumnezeu? Cine le poate înțelege? Oamenii nu-L pot înlocui pe Dumnezeu. Pe oricine întrebați, nici acela nu va înțelege. Puteți să vă gândiți la acest lucru, dar nu veți înțelege, va fi de neînțeles pentru voi. Așadar, dacă nu înțelegi ceva, atunci asta înseamnă că nu trebuie să faci ceea ce spune Dumnezeu? Dacă nu înțelegi ceva, poți doar să observi, să amâni, să aștepți o oportunitate și să cauți o altă opțiune? Dacă nu înțelegi ceva – dacă este de neînțeles pentru tine – asta înseamnă că nu trebuie să te supui? Înseamnă asta că poți să te agăți de drepturile tale umane și să spui: „Am drepturi umane; sunt o persoană independentă, așadar ce drept ai Tu să îmi zici să fac asemenea lucruri prostești? Mă înalț între cer și pământ – pot să nu Te ascult?” Asta a făcut Avraam? (Nu.) Pentru că el credea că este doar o ființă creată obișnuită și nesemnificativă, o persoană aflată sub suveranitatea lui Dumnezeu, el a ales să asculte și să se supună, să nu trateze superficial niciunul dintre cuvintele lui Dumnezeu, ci să le practice în totalitate. Orice spune Dumnezeu și orice le zice El să facă, oamenii nu au altă opțiune; ei trebuie să asculte, iar după ce ascultă, ar trebui să meargă și să pună în practică. În plus, atunci când pun în practică, oamenii ar trebui să se supună temeinic și cu pace sufletească. Dacă accepți că Dumnezeu este Dumnezeul tău, atunci ar trebui să asculți de cuvintele Lui, să păstrezi un loc pentru El în inima ta și să pui cuvintele Lui în practică. Dacă Dumnezeu este Dumnezeul tău, atunci nu ar trebui să încerci să analizezi ceea ce El îți spune; orice spune El se aplică și nu contează că tu nu pricepi sau nu înțelegi. Principalul lucru este că tu ar trebui să accepți și să te supui celor spuse de El. Aceasta a fost atitudinea pe care a avut-o Avraam când a venit vorba de cuvintele lui Dumnezeu. Exact datorită acestei atitudini pe care Avraam a avut-o, el a fost capabil să asculte de cuvintele lui Dumnezeu, a fost capabil să se supună celor poruncite de El să facă și a putut deveni o persoană dreaptă și desăvârșită în ochii Lui. Acest lucru s-a întâmplat în pofida faptului că în ochii tuturor acelor oameni aroganți și îngâmfați, Avraam a părut nebun și confuz, ignorând viața propriului său fiu de dragul credinței sale și așezându-l degajat pe altar pentru a fi sacrificat. Ce act iresponsabil a fost acela, s-au gândit ei; ce tată incompetent și fără inimă a fost și cât de egoist a fost să facă asemenea lucru pentru credința lui! Cu așa ochi l-a privit toată lumea pe Avraam. Dar tot așa l-a văzut și Dumnezeu? Nu. Cum l-a văzut Dumnezeu? Avraam a fost capabil să asculte de cele spuse de Dumnezeu și să se supună acestora. În ce măsură a fost el capabil să se supună? El a făcut-o fără compromis. Când Dumnezeu i-a cerut ceea ce era cel mai de preț pentru el, Avraam a înapoiat copilul lui Dumnezeu, sacrificându-l pentru El. Avraam a ascultat de toate cerințele lui Dumnezeu și li s-a supus. Fie că este privit prin lentila noțiunilor omului, fie prin ochii celor corupți, cerința lui Dumnezeu a părut extrem de nerezonabilă, dar Avraam a fost totuși capabil să se supună; totul s-a rezumat la integritatea lui care a fost caracterizată de credința și supunerea adevărată față de Dumnezeu. Cum au fost reflectate această credință și această supunere adevărată? În doar două cuvinte: ascultarea lui. Nimic mai de preț sau mai valoros nu poate deține o adevărată ființă creată și nimic nu e mai rar și mai lăudabil. Exact acest lucru foarte prețios, rar și lăudabil lipsește cu desăvârșire în rândul discipolilor lui Dumnezeu din zilele noastre.

Oamenii zilelor noastre sunt educați și cunoscători. Ei înțeleg știința modernă și au fost infectați profund, condiționați și influențați de cultura tradițională și moravurile sociale depravate; mințile li se zbuciumă, au noțiuni complexe și, în sinea lor, sunt derutați total. După ce au ascultat predici timp de mulți ani, recunoscând și având, în același timp, încredere că Dumnezeu este Suveranul tuturor lucrurilor, ei tot au o atitudine disprețuitoare și nepăsătoare față de fiecare din cuvintele Lui. Atitudinea lor față de aceste cuvinte este să le ignore; este de a se face că nu le văd și nu le aud. Ce fel de persoană este aceasta? Ei întreabă: „De ce?” despre orice; simt nevoia să afle totul și să înțeleagă în amănunt totul. Ei par a fi foarte serioși în legătură cu adevărul; la suprafață, comportamentul lor, prețul pe care îl plătesc și lucrurile la care renunță sugerează o atitudine de neclintit față de convingerea și credința în Dumnezeu. Cu toate acestea, întreabă-te acest lucru: v-ați ținut de cuvântul lui Dumnezeu și de fiecare instrucțiune a Lui? Le-ați implementat pe toate? Sunteți voi persoane ascultătoare? Dacă în inima ta, răspunzi mereu la aceste întrebări cu „Nu” și „Nu am făcut-o”, atunci ce fel de credință ai tu? În ce scop crezi tu, de fapt, în Dumnezeu? Exact ce ai câștigat tu din credința ta în El? Merită aceste lucruri să fie explorate? Merită să le cercetați? (Da.) Voi toți purtați ochelari; sunteți oameni moderni și civilizați. Ce este cu adevărat modern la tine? Ce este civilizat la tine? Să fii „modern” și „civilizat” dovedește că tu ești cineva care ascultă de cuvintele lui Dumnezeu? Astfel de lucruri nu înseamnă nimic. Unii oameni spun: „Eu sunt foarte educat și am studiat teologia.” Unii spun: „Am citit Biblia clasică de câteva ori și vorbesc ebraică.” Unii spun: „Am fost în Israel de multe ori și am atins personal crucea care a fost purtată de Domnul Isus.” Unii spun: „Am fost pe Muntele Ararat și am văzut rămășițele arcei.” Unii spun: „L-am văzut pe Dumnezeu”, și „Am fost crescut în fața lui Dumnezeu”. Ce folos au toate acestea? Dumnezeu nu îți cere nimic solicitant, doar să asculți de cuvintele Lui cu sinceritate. Dacă acest lucru este prea mult pentru tine, atunci uită orice altceva; nimic din ce spui nu va fi de folos. Toți știți poveștile lui Noe și Avraam, dar simpla cunoaștere a poveștilor în sine este nefolositoare. V-ați gândit vreodată la ce a fost foarte rar și lăudabil la cei doi bărbați? Vă doriți să fiți ca ei? (Da.) Cât de mult vă doriți asta? Unii oameni spun: „Îmi doresc atât de mult să fiu ca ei; mă gândesc la asta când mănânc, visez, îmi fac datoria, citesc cuvintele lui Dumnezeu și învăț imnuri. M-am rugat pentru aceasta de multe ori și am scris chiar și un jurământ. Fie ca Dumnezeu să mă blesteme dacă nu ascult de cuvintele Lui. Doar că nu știu când Dumnezeu îmi vorbește; nu e ca și cum îmi arată cu tunete în cer.” Ce folos au toate acestea? Ce înseamnă când spui: „Îmi doresc atât de mult?” (Este doar o iluzie; este o simplă aspirație.) La ce folosește o aspirație? Este ca un jucător care se duce la cazinou în fiecare zi; chiar și atunci când a pierdut totul, încă își dorește să mai parieze. Câteodată el ar putea gândi: „Încă o singură încercare și după aceea promit că voi renunța și nu voi mai paria niciodată.” El se gândește la același lucru, fie că visează sau mănâncă, dar după ce se gândește la asta, tot se întoarce la cazinou. De fiecare dată când pariază, zice că va fi ultima dată și de fiecare dată când iese pe ușile cazinoului, spune că nu se va mai întoarce niciodată – rezultatul fiind că, după o viață întreagă de încercări, încă nu reușește niciodată să renunțe. Sunteți voi la fel ca acel jucător? Deseori vă hotărâți să faceți lucruri și apoi vă negați hotărârile, este o a doua natură pentru voi să-L înșelați pe Dumnezeu, iar acest lucru nu este ușor de schimbat.