Ce este, mai exact, „umilința”? Au nevoie credincioșii să îndure umilința? Există această „umilință”? (Nu, nu există.) Nu există, deci nu este rezolvată această problemă? Data viitoare când auzi pe cineva spunând: „Primul lucru pe care trebuie să-l înveți în calitate de credincios este să înduri. Indiferent ce s-ar întâmpla, trebuie să suporți și să reprimi acel lucru în sinea ta.” Ar trebui să-i spui ceva când îl auzi rostind aceste cuvinte? (Da.) Ce ar trebui să spui? Spui: „Pentru ce înduri? Dacă înduri cu adevărat înjosiri, atunci ești destul de jalnic și aceasta arată că nu înțelegi adevărul. Dacă ai înțelege adevărul, această înjosire n-ar exista, iar tu ai accepta de bunăvoie și cu bucurie toate circumstanțele pe care le orchestrează Dumnezeu pentru tine. Aceasta e o greutate pe care oamenii ar trebui să o sufere, nu o înjosire. Aceasta este înălțarea de către Dumnezeu. Faptul că putem suferi această greutate dovedește că Dumnezeu încă ne dă o șansă și ne permite să fim mântuiți. Dacă n-am avea nici măcar șansa de a suferi greutăți sau n-am fi vrednici de ea, atunci n-am avea nicio șansă de a fi mântuiți. Aceasta nu este o înjosire; trebuie să-ți fie clar acest lucru și să analizezi dacă spusele tale chiar sunt corecte. Această înjosire nu există – suntem oameni corupți și merităm să suferim această greutate. Când ești bolnav, trebuie să suferi puține greutăți luând medicamente și suportând o intervenție chirurgicală. Consideri că greutatea pe care o suferi ca să te vindeci de boală este o înjosire? Nu este o înjosire; rostul ei este să te vindece. Credința noastră în Dumnezeu și experimentarea judecății și mustrării au scopul de a ne elibera de firile noastre corupte și de a trăi o asemănare umană, de a trăi conform cerințelor Lui, de a ne supune lui Dumnezeu, de a ne închina Lui și de a trăi mai bine și cu mai multă demnitate. Merităm să suferim această greutate din cauza firilor noastre corupte. Suferim această greutate de dragul de a câștiga adevărul și viața. Nu o putem interpreta ca pe o înjosire. Ar trebui să o acceptăm ca pe responsabilitatea și obligația noastră de îndeplinit și ca pe drumul pe care ar trebui să mergem. Aceasta este înălțarea de către Dumnezeu și trebuie să-L lăudăm pentru că ne înalță și pentru șansa pe care ne-o dă. Pe baza tuturor acțiunilor noastre și a felului în care ne-am purtat, nu suntem demni să suferim această greutate și ar trebui să fim distruși ca oamenii din lume. Dacă tratăm greutatea pe care ar trebui să o suferim și tot acest har pe care ni l-a acordat Dumnezeu ca pe o înjosire, atunci suntem complet lipsiți de conștiință și rănim inima lui Dumnezeu! Nu suntem demni de mântuirea Lui.” Nu așa stau lucrurile? (Ba da.) Această parte din doctrină este foarte simplă. Nu ar trebui să fie înțeleasă fără să fie spusă? Fiind luminate în acest fel și înțelegând aceste lucruri, inimile oamenilor vor fi mai liniștite, iar ei nu vor acționa irezonabil atunci când li se întâmplă lucruri. Unii oameni știu clar în inima lor că acesta este adevărul și că trebuie să-l accepte, dar, când vorbesc, tot spun că este cu totul nedrept, vorbind întruna până când ies la iveală cuvinte de judecată împotriva lui Dumnezeu. Nu proceda așa. Ori de câte ori ți se întâmplă lucruri, caută adevărul. Acesta este primul lucru esențial; nu-l trece niciodată cu vederea. Dacă recunoști că Dumnezeu este adevărul, calea și viața, atunci n-ar trebui să tratezi nicio circumstanță pe care o provoacă Dumnezeu ca fiind lucrarea omului. În schimb, ar trebui să tratezi fiecare circumstanță pe care o provoacă Dumnezeu ca pe o șansă de a-ți transforma firea și o șansă de a accepta adevărul.

Am terminat părtășia despre semnificația „umilinței”. În continuare, voi avea părtășie despre partea următoare, și anume despre ce înseamnă „a purta o povară grea”. Tocmai am vorbit despre faptul că povara grea pe care o poartă oamenii este o dorință și o ambiție din adâncul inimii lor, un obiectiv pe care speră să-l atingă. Când vine vorba de mântuirea de către Dumnezeu și de acceptarea conducerii Sale de către credincioșii în Dumnezeu, au ei nevoie să îndure umilința și să poarte o povară grea? Tocmai am spus că expresia „a îndura umilința” nu are temei în casa lui Dumnezeu. Nu ai nevoie să înduri umilința; nu ai nevoie să simți că porți o greutate atât de mare; inima ta nu are nevoie să se simtă tratată pe nedrept; și tu nu ai nevoie să înduri toată această înjosire pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu, de parcă ai fi atât de nobil. Nu ai nevoie să faci aceste lucruri. Așadar, ce înseamnă să porți o povară grea? Dacă cineva ar spune că Dumnezeu îi pune pe oameni să sufere toate aceste greutăți astfel încât să fie capabili să-și asume responsabilități și misiuni mai mari și să primească binecuvântări mai mari și o destinație mai bună, ar fi această afirmație logică și rezonabilă? (Nu, nu este logică.) Nu este logică. Atunci cum ar trebui să o definim? Dumnezeu le îngăduie oamenilor să fie mântuiți, să reușească să se teamă de Dumnezeu și să se ferească de rău și îi face să trăiască mai bine. Face Dumnezeu aceasta de dragul oamenilor sau de dragul Său, mai exact? (De dragul oamenilor.) Bineînțeles că de dragul oamenilor. Oamenii sunt cel mai mare beneficiar. De aceea spun că nu are nicio legătură cu ceea ce obține Dumnezeu, cu atât mai puțin cu amploarea binecuvântărilor pe care le pot primi oamenii suferind această greutate. Nu ești nevoit să înduri, să ai astfel de „aspirații mărețe” și nici să renunți la lucruri în acest fel. De fapt, nu ai renunțat la nimic, nici nu ai aruncat nimic. Dimpotrivă, oamenii au câștigat cel mai mult până la urmă. În primul rând, au înțeles toate diversele criterii de comportament. În plus, sunt capabili să respecte toată această ordine și toate aceste legi pe care le-a instituit Dumnezeu și să trăiască într-un mod ordonat. Cum se compară acest mod de viață cu modul în care trăiesc oamenii acum? (Este mai bun.) Este mai bun decât modul în care trăiesc ei acum. Atunci, dintre aceste două moduri de viață, care este mai binecuvântat, care seamănă mai mult cu cel al unei adevărate ființe create și, chiar mai mult, care este viața pe care ar trebui să o aibă omenirea? (Primul.) Bineînțeles că primul. După ce suferi această greutate, înțelegi intențiile lui Dumnezeu și, totodată, înțelegi multe adevăruri și, având înțelegerea adevărului ca bază, înveți cum să te comporți și există adevăr care acționează ca viață în umanitatea ta. Îți conferă aceasta valoare? Inițial, oamenii nu au absolut niciun adevăr. Sunt doar niște mizerabili fără valoare, mai prejos decât furnicile și care nu merită să trăiască, dar acum ai înțeles adevărul și vorbești și acționezi conform adevărului. Indiferent ce te pune Dumnezeu să faci, ești capabil să asculți acel lucru și să-l execuți întocmai și, indiferent ce rânduieli face Dumnezeu pentru tine, ești capabil să te supui lor. Îl vei mai judeca așadar pe Dumnezeu? Te vei răzvrăti în mod proactiv împotriva Lui? Dacă cineva te instigă să te răzvrătești împotriva lui Dumnezeu, vei face acest lucru? (Nu.) Dacă cineva scornește minciuni despre Dumnezeu ca să te inducă în eroare, le vei crede? (Nu.) Nu, nu le vei crede. Prin urmare, nu te vei răzvrăti împotriva lui Dumnezeu, fie într-un sens subiectiv, fie obiectiv. Asemenea oameni trăiesc complet sub stăpânirea lui Dumnezeu. Așadar, mai este nevoie ca asemenea oameni să suporte durerea omenească acum? Mai există ură și durere în inimile lor? Există lucruri triste și dureroase în inimile lor? (Nu.) Această durere nu există acolo. În tot ceea ce fac, oamenii de acest fel au principii și nu sunt haotici. De asemenea, când se întâmplă lucruri, Dumnezeu are autoritate suverană, iar Satana nu-ți poate face rău; trăiești ca o persoană adevărată. Ar distruge Dumnezeu asemenea oameni? S-ar autodistruge asemenea oameni? (Nu.) Nu, nu ar face-o. Sunt un tip complet diferit de oameni față de oamenii corupți din zilele noastre. Inimile oamenilor din zilele noastre sunt pline de ură și durere. Ei sunt capabili să se sinucidă oricând și oriunde, să lupte și să-i ucidă pe alții oricând și oriunde și să facă lucruri rele oricând și oriunde, aducând dezastre asupra lumii umane. Pe de altă parte, oamenii care sunt mântuiți de Dumnezeu și care au dobândit adevărul ca viață pot coexista pașnic fără luptă sau ură. Ei sunt capabili să se supună rânduielilor lui Dumnezeu și să se supună cu inimi și eforturi unite fiecărui cuvânt rostit de Dumnezeu. Toți acești oameni trăiesc în cuvântul lui Dumnezeu și lucrează din greu în aceeași direcție. De dragul de a împlini voia lui Dumnezeu – când tu înțelegi adevărul, el înțelege adevărul, ea înțelege adevărul și ei înțeleg adevărul – mai pot avea opinii diferite când sunt împreună? (Nu.) În acest fel, pot ajunge în punctul în care toată lumea trăiește în prezența lui Dumnezeu, în cuvântul Său, în conformitate cu adevărul și în punctul în care inimile oamenilor sunt compatibile. Astfel, mai pot exista masacre și lupte între oameni? (Nu.) Nu. Mai este nevoie ca oamenii să îndure durere? Nu este nicio durere. Asemenea oameni trăiesc o viață binecuvântată, fără lupte sau masacre. Atunci cum ar trebui să gestioneze oamenii toate lucrurile încredințate de Dumnezeu? (Ar trebui să coexiste pașnic.) Pe de o parte, ar trebui să coexiste pașnic. Pe de altă parte, ar trebui să gestioneze totul în conformitate cu ordinea și legile pe care le-a instituit Dumnezeu, ceea ce înseamnă că toată această ordine și toate aceste legi și viețuitoare aparțin omenirii, sunt folosite de omenire și creează beneficii pentru omenire. Ce minunată este o astfel de omenire! În acel moment, mediul de viață al omenirii este dat oamenilor pentru a-l gestiona. De dragul oamenilor, Dumnezeu instituie ordine și legi pentru această lume, iar apoi nu Se va amesteca în ea. Dacă ai vedea într-o zi un lup mâncând un iepure, ce ai face? Trebuie să lași lupul să-l mănânce. Nu poți să împiedici un lup să mănânce iepuri și să-l faci să mănânce iarbă. Ce greșeală ai comite? (Împotrivire față de ordinea firească a lucrurilor.) Te-ai împotrivi față de ordinea firească a lucrurilor. Iepurii mănâncă iarbă, iar lupii mănâncă carne, așa că trebuie să le respecți natura inerentă și să-i lași să se dezvolte liber. Nu este nevoie să te amesteci în activitățile și stilul lor de viață într-un mod artificial, suplimentar. Nu este nevoie să gestionezi aceste lucruri; Dumnezeu a așezat deja aceste lucruri așa cum ar trebui să fie. Dacă există locuri în care plouă mult și clima nu este potrivită, atunci animalele trebuie să migreze. Spui: „Trebuie să reparăm acest loc. Cum de plouă mereu atât de mult? Trebuie să fie atât de obositor pentru animale să migreze mereu!” Nu este un alt lucru nesăbuit? (Ba da.) În ce mod este nesăbuit? Nu a creat Dumnezeu această climă? (Ba da.) Dumnezeu a creat această climă și a lăsat aceste animale să trăiască în zona respectivă. Nu a creat Dumnezeu migrația lor? (Ba da.) Atunci de ce vrei să te amesteci? De ce acționezi orbește pe baza unor bune intenții? Care este beneficiul migrării? Când un grup mare de animale stă într-o zonă o jumătate de an, toată iarba este consumată. Dacă nu plouă și animalele nu vor să plece, atunci ce se întâmplă? Va trebui să plouă tot timpul. Când solul este ud, ele nu pot să rămână acolo și iarba va fi acoperită de apa de ploaie, așa că trebuie să plece. Această migrație le menține corpul în formă și permite creșterea ierbii. După ce au consumat cea mai mare parte a ierbii din alt loc, va fi timpul să ningă acolo, iar ele vor fi din nou date afară, cum s-ar spune, și trebuie să migreze rapid. Se întorc iarăși de unde au plecat. Nu plouă, iarba a crescut și o pot mânca din nou. Astfel, acest ecosistem menține în permanență echilibrul într-un mod natural. Unii spun: „Antilopele gnu sunt mereu mâncate de lei – bietele de ele! Nu le putem face mai deștepte?” De ce acționezi orbește pe baza bunelor intenții? Încerci să arăți că ești bun? Bunătatea ta merge prea departe. Dacă antilopele gnu ar fi viclene, leii ar flămânzi. Ai suporta să te uiți cum flămânzesc leii? Există alții care spun: „Leii sunt răi. Mănâncă zebre și căprioare. Este atât de sângeros și crud!” Dacă ai distruge leii, ar fi prea multe zebre și căprioare. Care ar fi rezultatul final? Toată iarba ar fi mâncată, iar pajiștile s-ar transforma într-un deșert. Ai putea accepta așa ceva? Ai acționa în continuare pe baza acestor bune intenții? Deci ce ar trebui să faci? Lasă-le să se dezvolte liber. Așa sunt animalele. Dumnezeu a instituit toată această ordine cu mult timp în urmă și trebuie să o accepți, indiferent dacă vrei sau nu; totul trebuie să decurgă conform ordinii. Dacă te împotrivești ordinii naturale, viața nu poate fi menținută. Odată ce înțelegi toate aceste legi, le vei respecta și vei privi aceste lucruri conform legilor. Atunci vei vedea înțelepciunea suveranității lui Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor. În plus, toate aceste legi sunt inerente vieții. Cum s-a întâmplat asta? (A fost destinat de Dumnezeu.) A fost destinat de Dumnezeu. Așa a rânduit El. Oamenii cercetează știința, biologia, tot felul de domenii de studiu. Au efectuat cercetări atâția ani, dar înțeleg doar o doctrină și ordine simplă; nimeni nu vede suveranitatea sau înțelepciunea lui Dumnezeu în această doctrină și în aceste fenomene. De ce sunt întregul ecosistem și lanț trofic atât de complexe și de minunate? Oamenii doar clarifică un fenomen sau anunță un fapt celor din această lume, dar nimeni nu poate rezuma sau vedea clar că toate acestea au venit de la Dumnezeu – nu au apărut de la sine. Dacă acceptăm să spunem că au apărut de la sine, atunci cum de nimeni nu a văzut vreodată o maimuță transformându-se în om în toți acești ani? Toate aceste legi au fost instituite de Dumnezeu. Au vreo legătură cu transformarea maimuțelor în oameni? (Nu.) Nu există așa ceva. Dumnezeu a instituit toate aceste legi și toată această ordine. Dacă oamenii au norocul să rămână, atunci nu doar vor respecta, menține și gestiona toată această ordine și toate aceste legi la acel moment, ci, mai important, vor deveni și cel mai mare beneficiar al acestei întregi ordini și al tuturor acestor legi. Dumnezeu a pregătit toate acestea pentru omenire și le-a instituit pentru oameni – totul este deja pregătit pentru desfătarea lor. Dintre toate, ființele create care sunt oamenii sunt cele mai binecuvântate. Ei au limbaj, gândire, pot auzi glasul lui Dumnezeu, pot înțelege cuvintele Lui, au un limbaj cu care să comunice cu Dumnezeu și sunt cei mai în măsură să înțeleagă cuvintele Sale. Sunt cei mai binecuvântați în sensul că Dumnezeu le-a dat cel mai mare capital cu care să poată dobândi mântuirea și să vină înaintea Lui. În cele din urmă, tot ceea ce a făcut Dumnezeu, toată această ordine și toate legile pe care le-a instituit vor necesita gestionarea și întreținerea de către oameni. Acei oameni care doar cercetează, distrug, dăunează și distorsionează toată această ordine și toate aceste legi trebuie să fie șterși de pe fața pământului. Oamenii au suferit atât de multe greutăți. Oare destinația frumoasă în care cred ei în inimile lor, pe care o urmăresc și după care tânjesc există cu adevărat? Nu există cu adevărat. Este doar o dorință și o ambiție a oamenilor și este diferită de ceea ce vrea Dumnezeu să le dea. Sunt două lucruri separate și nu au nicio legătură unul cu celălalt. Prin urmare, partea „a purta o povară grea” din „a îndura umilința și a purta o povară grea” nu există în oameni. La ce Mă refer când spun că nu există? La faptul că destinația frumoasă în care crezi și lucrurile pe care vrei să le realizezi în ambițiile și dorințele din adâncul inimii tale nu există absolut deloc. Indiferent câte greutăți suferi sau cât de multă înjosire înduri, în cele din urmă, destinația după care tânjești, lucrurile pe care vrei să le realizezi, persoana care vrei să devii și gradul în care vrei să fii binecuvântat, toate acestea nu au niciun temei. Nu sunt lucrurile pe care Dumnezeu vrea să ți le dea. Ce altă problemă există aici? A îndura umilința și a purta o povară grea este atunci când oamenii își ascund capacitățile reale îndurând înjosirea, apoi suferă înjosiri pentru a-și atinge obiectivele. Care sunt aceste obiective? Sunt idealurile și chiar dorințele din adâncul inimii lor. Atunci, când credincioșii suferă greutăți, este obiectivul lor de a satisface o dorință? (Nu.) Atunci care este? Când credincioșii suferă greutăți, obiectivul pe care doresc să-l urmărească și să-l atingă este pozitiv sau negativ? (Pozitiv.) Este legat de dorință? (Nu.) Atunci care este acest scop pozitiv? (De a se elibera de firea lor coruptă, de a deveni persoane adevărate și de a putea să trăiască mai bine.) De a se elibera de firea lor coruptă, de a deveni persoane adevărate și de a putea să trăiască mai bine. Ce altceva? De a deveni persoane care sunt mântuite și de a nu se răzvrăti din nou împotriva lui Dumnezeu. Vreți să deveniți asemenea lui Iov și Petru? (Da.) Nu este acesta un obiectiv, atunci? (Ba da.) Este acest obiectiv legat de dorință? (Nu.) Acest obiectiv este o urmărire adecvată și este obiectivul și calea pe care Dumnezeu le-a dat oamenilor. Acest lucru este adecvat. De aceea spun că greutățile pe care le suferi din cauza acestui obiectiv adecvat al urmăririi nu înseamnă că înduri umilință. În schimb, este ceea ce oamenii ar trebui să urmărească și este calea pe care ar trebui să meargă. Pot să ajungă pe această cale acei oameni care cred în adâncul inimii lor că îndură o înjosire? Nu pot și nici nu pot să atingă acest obiectiv.

Privind-o acum, este adevărul expresia „a îndura umilința și a purta o povară grea”? (Nu.) Nu este adevărul și nu este un criteriu pentru modul în care oamenii ar trebui să acționeze, să se comporte sau să se închine lui Dumnezeu. Au oamenii nevoie să îndure umilința și să poarte o povară grea pentru a fi mântuiți de Dumnezeu? (Nu.) Este corect sau greșit să spui că o persoană a dobândit mântuirea îndurând umilința și purtând o povară grea? (Este greșit.) În ce mod este greșit? Dacă îndură umilința și poartă o povară grea nu înseamnă că practică adevărul, deci cum poate să obțină mântuirea? Este ca și cum ai spune că o persoană a omorât oameni, a incendiat lucruri și a făcut multe rele și, în cele din urmă, a devenit un „conducător iubit de oameni”. Nu este aproximativ același lucru cu a spune asta? (Ba da.) Asta înseamnă. Se află în mod evident pe calea ticăloșiei, dar a devenit o persoană pozitivă. Aceasta este o contradicție. Dacă cineva ar spune că o persoană a îndurat umilința și a purtat o povară grea și, în final, a devenit compatibilă cu Dumnezeu, că o persoană a îndurat umilința și a purtat o povară grea și, în final, a rămas fermă în timpul încercărilor sau că o persoană a îndurat umilința și a purtat o povară grea și, în final, a dus la bun sfârșit însărcinarea dată de Dumnezeu – care dintre aceste afirmații este corectă? (Niciuna dintre ele.) Niciuna dintre ele nu este corectă. Este corect să spunem că cineva a îndurat umilința și a purtat o povară grea în timp ce a răspândit Evanghelia într-un sat întreg? (Nu.) Văd că unii oameni nu sunt siguri și se gândesc: „Este corect? Cred că acea afirmație este corectă, nu-i așa? De multe ori oamenii trebuie să îndure umilința și să poarte o povară grea în timp ce răspândesc Evanghelia și mărturisesc pentru Dumnezeu.” Folosirea acestei expresii în acest context este corectă, nu-i așa? (Nu, nu este.) De ce nu? Spune-Mi. (Deoarece efectul obținut îndurând umilința și purtând o povară grea nu este pozitiv.) Este corectă această utilizare? Analizează modul în care este greșită această expresie. Disecă-l. „Îndurând umilința și purtând o povară grea în timp ce răspândesc Evanghelia, ei au convertit mulți oameni, au obținut multe rezultate și au răspândit numele lui Dumnezeu.” Nu știi dacă această afirmație este corectă? Dacă o aplicăm în conformitate cu fiecare afirmație despre care am avut părtășie astăzi, ar fi incorect să folosim expresia în această situație, dar dacă ne gândim cu un pas mai departe la felul în care, atunci când răspândesc Evanghelia, unii oameni sunt loviți sau certați de potențialii destinatari și dați afară pe ușă, echivalează acest lucru cu a îndura umilința? (Nu.) Atunci ce este? (Greutatea pe care credincioșii trebuie să o sufere în timp ce răspândesc Evanghelia.) Corect. Este greutatea pe care trebuie să o sufere oamenii. Aceasta este responsabilitatea lor, obligația lor și însărcinarea pe care le-a dat-o Dumnezeu. Este la fel ca durerile nașterii – nu este o greutate care trebuie suferită? (Ba da.) Dacă o femeie îi spune copilului ei: „Am îndurat umilința și am purtat o povară grea ca să te aduc pe lume”, ar fi un lucru corect de spus? (Nu.) A suferit greutăți, deci de ce este greșit să spună asta? Pentru că este greutatea pe care trebuie să o sufere. De exemplu, dacă un lup ar vâna multe ore înainte să prindă un iepure și ar spune: „Am îndurat umilința și am purtat o povară grea ca să mănânc un iepure”, ar fi corect? (Nu.) Ca să mănânce un iepure, lupul trebuie să sacrifice ceva la schimb. Iepurele nu va sta nemișcat și va aștepta să fie mâncat de lup. Ce sarcină este atât de ușoară? Indiferent de sarcină, mereu trebuie să facem un anumit sacrificiu. Aceasta nu înseamnă că îndurăm umilința și purtăm o povară grea. În momentul de față, cum am clasificat în detaliu expresia „a îndura umilința și a purta o povară grea”? (Drept negativă.) Am clasificat-o drept o expresie negativă și peiorativă, drept logica și filosofia Satanei pentru interacțiuni lumești. Nu are nicio legătură cu credința în Dumnezeu sau cu lucrurile pozitive. Dacă cineva spune: „Am răspândit Evanghelia timp de mulți ani. Am îndurat cu adevărat umilința și am purtat o povară grea!”, nu este ceva adecvat. Răspândirea Evangheliei este responsabilitatea ta și este greutatea pe care trebuie să o suferi. Chiar dacă nu răspândești Evanghelia, nu vei suferi greutăți doar trăind? Aceasta este greutatea pe care oamenii trebuie să o sufere; este adecvat. Expresia „a îndura umilința și a purta o povară grea” a fost practic eradicată din casa lui Dumnezeu. Dacă cineva menționează din nou această expresie, cum o vei interpreta? Dacă cineva spune: „Am îndurat umilința și am purtat o povară grea în închisoare, ca să nu fiu o iudă!”, este corectă această afirmație? (Nu.) De ce nu? „Ca să nu fiu o iudă” este un obiectiv foarte just și un lucru corect de spus, deci cum ar putea să nu însemne îndurarea umilinței și purtarea unei poveri grele? (Un credincios n-ar trebui să fie o iudă.) Așa este. Cum este rezonabil ca un credincios să fie o iudă? Nu este ridicol să spui că a nu fi o iudă înseamnă să înduri umilința și să porți o povară grea? Mărturisirea pentru Dumnezeu este misiunea ta. Aceasta este mărturia în care ființele create ar trebui să rămână ferme și atitudinea în care ar trebui să rămână ferme. Satana nu este vrednic de lauda omului. Dumnezeu este Cel la care ar trebui să se închine oamenii și este absolut firesc și justificat să se închine Lui. Când Satana încearcă să te supună voinței lui, ar trebui să rămâi ferm în mărturia ta pentru Dumnezeu, să renunți la viața ta și să nu fii o iudă. Acest lucru nu echivalează cu a îndura umilința și a purta o povară grea. Am explicat acum în mod clar această expresie. Dacă cineva spune din nou că a îndurat umilința și a purtat o povară grea, cum ar trebui să abordați problema? Va înțelege când va asculta predica pe care am ținut-o astăzi. Este cel mai simplu mod.

C. O voință de a lupta fără să te dai bătut niciodată

Cea de-a treia manifestare a practicii de a dormi pe vreascuri și a linge fiere este voința de a lupta fără să te dai bătut niciodată. Ce fel de fire este aceea de a nu te da bătut niciodată? O fire arogantă. Cum pot oamenii să nu dea greș niciodată? Cum pot oamenii să nu facă niciodată nimic greșit, să nu spună niciodată nimic greșit sau să nu facă niciodată greșeli? Trebuie să recunoști: „Sunt o persoană obișnuită și normală. Am defecte și neajunsuri. Am momente când fac lucruri greșite și momente când spun lucruri greșite. Sunt în stare să fac lucruri greșite și să urmez calea greșită. Sunt o persoană obișnuită.” Așadar, ce înseamnă să nu te dai bătut niciodată? Este atunci când cineva dă greș, întâmpină obstacole sau se rătăcește pe calea greșită, dar nu recunoaște acest lucru. Se încăpățânează pur și simplu să meargă înainte. Dă greș, dar nu se descurajează și nu-și recunoaște greșelile. Indiferent câți oameni îl mustră sau îl condamnă, el nu se întoarce din drum. Insistă să lupte, să lucreze și să urmărească în propria direcție și spre propriile țeluri, fără să se gândească deloc la costuri. Acesta este tipul de mentalitate la care se referă. Nu este această mentalitate destul de bună la mobilizarea oamenilor? În ce situații se folosește de obicei expresia „să nu te dai bătut niciodată”? În orice tip de situație. Oriunde există oameni corupți, acolo există această expresie; există această mentalitate. Așadar, de ce au inventat cei de teapa Satanei această zicală? Pentru ca oamenii să nu se înțeleagă niciodată pe ei înșiși, să nu-și recunoască propriile greșeli și să nu-și accepte propriile greșeli. Pentru ca oamenii să nu-și vadă doar latura fragilă, slabă și ineptă, ci să-și vadă în schimb latura capabilă, puternică și curajoasă, să nu se subestimeze, ci să creadă că sunt competenți. Atât timp cât crezi că ești capabil, ești capabil; atât timp cât crezi că poți avea succes, că nu vei eșua și că poți deveni cel mai bun, atunci așa va fi. Atât timp cât ai acea determinare și hotărâre, acea ambiție și dorință, poți realiza orice. Oamenii nu sunt insignifianți; ei sunt puternici. Non-credincioșii au o zicală: „Pe cât de mare e inima ta, pe atât de mare e scena ta.” Unii oameni adoră această zicală de îndată ce o aud: „Uau, vreau un diamant de zece carate, asta înseamnă că-l voi primi? Vreau un Mercedes Benz, asta înseamnă că-l voi avea?” Ceea ce obții va fi pe măsura dorinței din inima ta? (Nu.) Această zicală este o falsitate. Vorbind pe șleau, aroganța celor care cred și recunosc expresia „să nu te dai bătut niciodată” nu are limite. Care dintre cuvintele lui Dumnezeu sunt contrazise direct de modul de gândire al acestor oameni? Dumnezeu le cere oamenilor să se înțeleagă pe ei înșiși și să se comporte într-un mod realist. Oamenii au firi corupte; au neajunsuri și o fire care se împotrivește lui Dumnezeu. Nu există oameni perfecți în rândul omenirii; nimeni nu este perfect; sunt doar oameni obișnuiți. Cum i-a îndemnat Dumnezeu pe oameni să se comporte? (Într-o manieră politicoasă.) Să se comporte într-o manieră politicoasă și să-și păstreze în mod realist locul de ființe create. Le-a cerut vreodată Dumnezeu oamenilor să nu se dea bătuți niciodată? (Nu.) Nu. Atunci, ce spune Dumnezeu despre oamenii care urmează calea greșită sau dezvăluie o fire coruptă? (Spune să recunoască și să accepte acel lucru.) Să recunoască și să-l accepte, apoi să-l înțeleagă, să fie capabili să se schimbe și să reușească să practice adevărul. Dimpotrivă, a nu te da bătut niciodată este atunci când oamenii nu-și înțeleg propriile probleme, nu-și înțeleg greșelile, nu-și acceptă greșelile, nu se schimbă în niciun caz și nu se căiesc în niciun caz, cu atât mai puțin acceptă suveranitatea sau rânduielile lui Dumnezeu. Nu doar că nu caută care anume este soarta oamenilor sau care sunt orchestrările și rânduielile lui Dumnezeu – nu doar că nu caută aceste lucruri, ci, în schimb, își iau soarta în propriile mâini; vor să aibă ultimul cuvânt. De asemenea, Dumnezeu le cere oamenilor să se înțeleagă pe ei înșiși, să se evalueze și să-și aprecieze valoarea cu exactitate și să facă bine tot ce le stă în putință, într-o manieră realistă și politicoasă, din toată inima, cu toată mintea și sufletul lor, pe când Satana îi determină să-și folosească din plin firea arogantă și să-și dea frâu liber firii arogante. Îi determină să fie supraoameni, să fie grozavi și chiar să aibă superputeri – îi face pe oameni să fie ceea ce nu pot fi. Prin urmare, care este filosofia Satanei? Este că nu greșești nici atunci când greșești și, atât timp cât ai mentalitatea de a nu accepta înfrângerea și atât timp cât ai mentalitatea de a nu te da bătut niciodată, mai devreme sau mai târziu va veni o zi în care vei deveni cel mai bun și mai devreme sau mai târziu va veni ziua în care dorințele și țelurile tale se vor materializa. Așadar, există un sens în care expresia „să nu te dai bătut niciodată” înseamnă că vei folosi orice mijloace pentru a realiza ceva? Pentru a-ți atinge obiectivele, nu trebuie să recunoști că poți eșua, nu trebuie să crezi că ești o persoană obișnuită și nu trebuie să crezi că ești în stare să urmezi calea greșită. În plus, trebuie să folosești fără scrupule orice tip de metodă sau plan secret pentru a-ți materializa ambițiile și dorințele. Există ceva în expresia „a nu te da bătut niciodată” prin care oamenii să-și abordeze soarta cu o atitudine de așteptare și supunere? (Nu.) Nu. Oamenii insistă să-și ia soarta complet în propriile mâini; vor să-și controleze propria soartă. Indiferent dacă este vorba de direcția în care vor merge, dacă vor fi binecuvântați sau ce stil de viață vor avea, trebuie să aibă ultimul cuvânt în toate. Non-credincioșii au o zicală: „Oportunitatea vine la cei care sunt pregătiți.” Ce fel de zicală este aceasta? Sunt numeroși oameni care petrec mulți ani pregătindu-se, care își petrec toată viața pregătindu-se, dar mor fără să aibă vreodată o oportunitate. Cum apare oportunitatea? (De la Dumnezeu.) Dacă Dumnezeu nu pregătește o oportunitate pentru tine, este de vreun folos orice pregătire din partea ta? (Nu.) Dacă Dumnezeu nu plănuiește să-ți ofere o oportunitate și acel lucru nu este sortit, indiferent câți ani petreci pregătindu-te, ce rost are? Îi va fi milă lui Dumnezeu de tine și îți va oferi o oportunitate fiindcă ai petrecut atâția ani pregătindu-te? Va face Dumnezeu asta? (Nu.) O oportunitate va veni dacă Dumnezeu a pregătit-o pentru tine, iar dacă Dumnezeu nu ți-a pregătit-o, nu vei avea o oportunitate. Are vreun rost să nu te dai bătut niciodată? (Nu.) Unii oameni spun: „Nu mă dau bătut niciodată. Îmi iau soarta în propriile mâini!” Cuvintele lor sunt aprige, dar nu depinde de ei dacă pot reuși sau nu acest lucru. De exemplu, există o femeie care își dorește un fiu. Ea naște mai mulți copii, dar toate sunt fete. Alți oameni îi spun să nu mai aibă copii și că nu îi este sortit să aibă un fiu, dar ea nu cedează și spune: „Nu cred. Nu mă voi da bătută niciodată!” Când al zecelea copil al ei este tot fată, ea cedează în cele din urmă: „Se pare că nu-mi este sortit să am un fiu.” Tot nu se dă bătută? Mai are încredere? Mai îndrăznește să aibă alți copii? Nu, nu îndrăznește. Când o altă persoană face afaceri, plănuiește să câștige 500000 de dolari în doi ani. La început, când nu câștigă nimic în prima jumătate de an, el spune: „Nu contează. Nu are nicio importanță dacă nu câștig bani în prima jumătate de an. Cu siguranță voi câștiga în a doua jumătate.” După ce a trecut mai bine de un an și nu a câștigat niciun ban, tot nu renunță: „Nu mă dau bătut niciodată. Cred că totul este în mâinile omului – am o mulțime de oportunități!” Când au trecut 2 ani, nu a câștigat 50000, să nu mai vorbim de 500000. El crede că nu a avut suficient timp și nici suficientă experiență, așa că merge și studiază încă doi ani. După ce au trecut 4 ani, nu doar că nu a câștigat 500000 de dolari, dar și-a pierdut aproape tot capitalul, însă tot nu se dă bătut: „Îmi este sortit să am bani. Cum de nu sunt în stare să câștig 500000 de dolari?” Când vor trece aproape 10 ani, va mai avea el acest obiectiv de a câștiga 500000 de dolari? Dacă îl întrebi din nou cât plănuiește să câștige anul acesta, el spune: „O, este suficient dacă îmi pot câștiga existența.” Tot nu se dă bătut? A eșuat, nu-i așa? Cum anume a eșuat? A eșuat fiindcă obiectivele lui în materie de venituri erau prea mari? Acesta este motivul? Nu. Indiferent dacă este vorba despre bunurile oamenilor, despre copii, despre greutățile pe care le suferă în viața lor sau despre momentul și locul în care merg, ei nu pot decide nimic din toate acestea. Unii oameni vor să intre în administrația publică, dar nu au niciodată oportunitatea – este de vină lipsa capacității? Sunt capabili, sunt calculați și știu să-i măgulească pe oameni, așadar, de ce le este atât de greu să devină funcționari publici? Mulți oameni care nu sunt la fel de capabili ca ei au devenit funcționari și mulți oameni pe care îi privesc cu dispreț au devenit funcționari. Acești oameni se pricep să vorbească, au talent adevărat și dispun de o educație solidă, prin urmare, dacă vor să devină funcționari publici, de ce le este atât de greu? Când erau tineri, nu se dădeau bătuți niciodată, dar când au îmbătrânit și au rămas tot niște slujbași de rând, au cedat în cele din urmă și au spus: „Soarta omului este determinată de Ceruri. Dacă este sortit, se va întâmpla. Dacă nu este, atunci nu se poate obține prin străduință.” S-au resemnat cu soarta lor, nu-i așa? Ce s-a întâmplat cu mentalitatea lor de a nu se da bătuți niciodată? Oamenii sunt umiliți în fața realității.

Ce le aduce oamenilor mentalitatea de a nu se da bătuți niciodată? Le alimentează dorințele și ambițiile. Ceea ce le aduce oamenilor nu este o influență sau o îndrumare pozitivă; în schimb, le aduce un soi de influență negativă, ostilă. Oamenii înșiși nu știu nimic despre locul lor în univers, nu știu nimic despre soarta pe care au plănuit-o Cerurile pentru ei și nu știu nimic despre suveranitatea sau rânduielile lui Dumnezeu. Pe deasupra, au dobândit acest așa-zis sprijin mental. Ce se întâmplă în cele din urmă când oamenii se află într-o situație în care nu pot decât să fie induși în eroare? Ei lucrează mult degeaba și fac multă muncă inutilă. Pentru a-și atinge obiectivele, pe de o parte, trupurile și mințile lor suferă multe pierderi și traume și, pe de altă parte, cu siguranță au făcut mult rău pentru a-și îndeplini dorințele, ambițiile și obiectivele. Ce consecințe va aduce acest rău asupra oamenilor în următoarea lor viață? Nu va aduce decât pedeapsă. Ceea ce le aduce oamenilor o fire coruptă este ambiția și dorința. Dintre lucrurile pe care ambițiile și dorințele îi determină pe oameni să le facă, este vreunul legitim? Este vreunul dintre aceste lucruri în conformitate cu adevărul? (Nu.) Care sunt aceste lucruri? Sunt doar fapte rele. Ce cuprinde acest rău? Să fii calculat față de alții, să-i înșeli, să-i rănești și să-i păcălești pe alții. Oamenii ajung să le datoreze prea mult altora și s-ar putea să se reîncarneze într-un animal în următoarea lor viață. Cel căruia îi datorează cel mai mult, cel pe care îl păcălesc și înșală cel mai mult, acela va fi cel în casa căruia vor locui ca animal, fiind incapabili să vorbească și primind ordine de la oameni. Chiar dacă se reîncarnează ca persoană, vor suferi greutăți nesfârșite de-a lungul întregii vieți; trebuie să plătească pentru ceea ce au făcut. Aceasta este consecința negativă care va surveni. Dacă nu ar fi îndrumați de zicala „să nu te dai bătut niciodată”, ambițiile și dorințele lor nu ar fi alimentate, iar dacă ambițiile și dorințele lor nu s-ar materializa în doi sau trei ani, oamenii le-ar abandona probabil, dar de îndată ce Satana îi stârnește, dorințele lor devin tot mai mari. Problema nu este că devin tot mai mari, dar îi determină să pășească pe o cale ticăloasă. Când cineva se află pe o cale ticăloasă, poate să facă lucruri bune? Poate să facă lucruri umane? Nu, nu poate. Va folosi orice mijloace pentru a-și atinge obiectivele și scopurile, va jura că nu se va odihni până când nu-și va atinge scopurile și este capabil să facă tot soiul de lucruri rele. Privește doar, există cazuri în care copiii își ucid părinții pentru a-și însuși bunurile lor? (Da.) Există prea multe cazuri în care oamenii își ucid prietenii și pe cei dragi cu propriile mâini de dragul interesului propriu. Când doi oameni întâlnesc aceeași situație avantajoasă și trebuie să se lupte între ei pentru aceasta, folosesc orice mijloace pentru a profita de aceasta. Care sunt convingerile lor în cel mai important moment? „Nu mă dau bătut niciodată. Nu pot în niciun caz să dau greș de data asta. Dacă ratez această oportunitate, s-ar putea să nu mai întâlnesc o ocazie atât de bună tot restul vieții mele. Așadar, trebuie să câștig de data asta. Trebuie neapărat să profit de oportunitatea aceasta. Voi ucide pe oricine îmi stă în cale, fără excepție!” Ce se întâmplă până la urmă? O ucid pe cealaltă persoană. Poate că și-au atins și și-au satisfăcut scopul și dorința, dar au făcut și rău, producând un dezastru. Inima le poate fi neliniștită toată viața, se poate simți acuzată sau poate fi complet nepăsătoare. Cu toate acestea, faptul că ei nu percep deloc această chestiune nu înseamnă că Dumnezeu nu a definit-o. Dumnezeu are un mod de a Se ocupa de ea. Poate că persoana respectivă și-a îndeplinit scopul în această viață, poate că i-a reușit, dar în viața următoare va trebui să plătească un preț îngrozitor pentru ceea ce a făcut în această viață, care a fost probabil o faptă rea. Poate că va trebui să plătească pentru ea într-o viață, în două vieți, în trei vieți sau chiar pe vecie. Prețul acesta este îngrozitor! Cum a apărut așadar această consecință? A fost determinată de o singură expresie, de o singură convingere. Această persoană vrea să profite de oportunitatea respectivă. Nu acceptă înfrângerea, nu renunță și nu-și permite să dea greș. Vrea să profite din plin de oportunitate. Ca urmare, se produce un dezastru. După ce s-a produs dezastrul, unul sau doi ani nu vor fi de ajuns pentru a plăti și a compensa consecințele. Nu este acesta un preț prea mare? Viețile oamenilor durează optzeci până la nouăzeci de ani, iar cele mai scurte durează cincizeci până la șaizeci de ani. Indiferent dacă ai dobândit beneficii personale, statut, bani sau alte lucruri materiale, te vei bucura în mod conștient de ele timp de douăzeci sau treizeci de ani. Totuși, pentru acești douăzeci sau treizeci de ani de desfătare, ai putea fi nevoit să plătești un preț în fiecare dintre viețile tale, pentru tot restul eternității. Nu este acest preț prea mare? (Ba da.) Oamenii care nu cred în Dumnezeu nu înțeleg adevărul și nici nu știu că Dumnezeu este suveran asupra tuturor acestor lucruri. Prin urmare, sunt capabili să facă lucruri prostești de dragul dorinței lor egoiste, o dorință care îi orbește temporar în interesul propriu, sub dominația anumitor noțiuni sau a logicii satanice, lăsându-i cu regrete eterne. „Etern” nu înseamnă douăzeci sau treizeci de ani în această viață, ci faptul că trebuie să sufere în fiecare viață, inclusiv în aceasta. Cei care nu cred în Dumnezeu nu vor înțelege aceste lucruri, iar dacă oamenii care cred în Dumnezeu nu înțeleg adevărul sau nu-L cunosc pe Dumnezeu, nici ei nu vor înțelege aceste lucruri. Unii nu fac lucruri care sunt în mod evident rele. Când îi privești din exterior, nu ucid oameni, nu declanșează incendii și nu le întind capcane fățiș altor oameni, dar au multe tactici secrete. În ochii lui Dumnezeu, caracterul acestui rău este același cu al răului evident. La ce Mă refer când spun că au același caracter? Vreau să spun că, din perspectiva lui Dumnezeu, principiile pe care le folosește pentru a condamna astfel de lucruri sunt aceleași. El folosește aceeași metodă și același aspect al adevărului pentru a le condamna. Toate aceste lucruri pe care le-au făcut acei oameni sunt condamnate de Dumnezeu, indiferent care a fost motivația lor de a le face și dacă le-au făcut în casa lui Dumnezeu sau în lumea exterioară. Dacă ai credință în Dumnezeu, dar tot faci aceste lucruri, oare finalul pe care ți-l va da Dumnezeu în cele din urmă va fi diferit de cel al non-credincioșilor? Spune-Mi, va fi Dumnezeu îngăduitor cu tine și Își va schimba firea dreaptă pe baza faptului că ai crezut în El mulți ani și ai prestat un serviciu pentru biserică vreo câțiva ani? Credeți că este posibil așa ceva? Categoric nu este posibil. Ce vreau să spun prin asta? Dacă nu înțelegi adevărul, răul pe care îl faci este rău, iar dacă înțelegi adevărul, răul pe care îl faci este tot rău. Din perspectiva lui Dumnezeu, totul este rău. Aceste două tipuri de rău sunt echivalente între ele. Nu există nicio diferență între cele două. Atât timp cât ceva nu este în conformitate cu adevărul, este rău. Din perspectiva lui Dumnezeu, nu există nicio diferență de caracter între cele două. Întrucât amândouă sunt rele, oamenii trebuie să plătească pentru răul pe care l-au făcut în ambele cazuri – trebuie să plătească un preț. Aceasta este firea dreaptă a lui Dumnezeu. Indiferent dacă te îndoiești de acest lucru sau îl crezi, este ceea ce face Dumnezeu și așa definește El lucrurile. Ce vreau să spun prin asta? Vreau să vă spun tuturor ceva. N-ar trebui să presupui următoarele: „Dumnezeu m-a ales, așa că am găsit bunăvoință în ochii Lui. Înțeleg multe adevăruri. Dacă fac puțin rău, Dumnezeu nu-l va defini sau condamna. Pot să fac ce vreau. Pot săvârși răul cu propriile mâini sub pretextul că sufăr greutăți pentru practicarea adevărului. Atunci Dumnezeu nu va condamna asta, nu-i așa?” Te înșeli. Principiile lui Dumnezeu pentru condamnarea răului sunt aceleași. Nu contează în ce mediu sau în ce grup de oameni este săvârșit. Dumnezeu nu diferențiază între rase, nici între cei pe care i-a ales și cei pe care nu i-a ales. Fie că sunt non-credincioși, fie credincioși, Dumnezeu îi privește din aceeași perspectivă. Înțelegeți? (Da, înțelegem.)