Între greutate și umilință, care dintre acestea este pozitivă? Există vreo diferență între cele două? (Da, există.) Greutatea este pozitivă. Dacă accepți de bunăvoie judecata, mustrarea, emondarea și suferi de bunăvoie această greutate, atunci felul în care interpretezi această greutate va fi: „Ar trebui să sufăr această greutate. Indiferent ce face Dumnezeu, chiar dacă nu înțeleg și inima mea acceptă cu greu, iar eu sunt negativ și slab, tot ce face El este corect. Am o fire coruptă și n-ar trebui să argumentez față de Dumnezeu. Oricât de greu ar fi ca inima mea să accepte, acest lucru a fost cauzat de propriile greșeli. Dumnezeu nu greșește; tot ce face El este corect. Merit să sufăr greutăți. Cine m-a pus să am o fire coruptă? Cine m-a pus să mă împotrivesc lui Dumnezeu? Cine m-a pus să fac rău? Acele lucruri nu-mi sunt date de către Dumnezeu; sunt propulsate de propria mea natură. Ar trebui să sufăr această greutate.” Este atunci un lucru pozitiv ca oamenii să sufere această greutate? (Da.) Dacă o înțeleg într-un mod pozitiv și o înțeleg de la Dumnezeu, atunci această greutate este pozitivă. Totuși, să presupunem că ei spun: „Pot să mă supun, dar, chiar dacă mă supun, tot trebuie să-mi explic clar raționamentul și trebuie să împărtășesc clar ceea ce gândesc în sinea mea și ceea ce fac. Nu pot să mă supun pur și simplu într-un mod atât de laș și de confuz. Dacă nu, voi muri din cauză că țin lucrurile în mine.” Vor mereu să explice lucrurile clar și răspicat, să explice clar toate dedesubturile acestora, să vorbească despre raționamentul lor, despre ceea ce cred, despre modul în care plătesc un preț și despre cât de corecți sunt. Nu sunt dispuși să fie persoane care se supun lui Dumnezeu – să se abțină de la a se justifica, a se apăra sau a vorbi despre propriul raționament. Nu sunt dispuși să se poarte în felul acela. În acel caz, cum tratează ei supunerea? O tratează ca pe îndurarea unei înjosiri. Ce cred în sinea lor? „Trebuie să îndur toată această înjosire pentru a-L face pe Dumnezeu să mă aprobe și să spună că m-am supus.” Există cu adevărat această umilință? Dacă nu există deloc, de ce mai explică lucrurile clar și răspicat pentru a se elibera de această „umilință”? Aceasta nu este supunere adevărată. Chiar dacă intenția cu care faci lucrurile este corectă, Dumnezeu vrea să orchestreze lucrurile astfel. Nu ai nevoie să te aperi; nu ai nevoie să aduci argumente. A procedat Iov mai bine decât tine sau nu? (A procedat mai bine.) Când Iov a fost încercat, dacă ar fi argumentat și s-ar fi apărat, ar fi ascultat Dumnezeu? Nu, n-ar fi ascultat. Aceasta e realitatea. Știa Iov că Dumnezeu nu ascultă apărarea oamenilor? Iov nu știa, dar nu și-a luat apărarea. Aceasta era statura pe care o avea; se supunea cu adevărat. Ce lucru rău a făcut Iov pentru ca Dumnezeu să-l trateze în acel mod? Nu a făcut nimic rău. Dumnezeu a spus că Iov se temea de El și se ferea de rău și că era o persoană desăvârșită. Vorbind în contextul „umilinței”, Dumnezeu n-ar fi trebuit să-l facă pe Iov să sufere acele înjosiri și n-ar fi trebuit să-l lase pe mâna Satanei, permițându-i Satanei să-l ispitească și să-i ia toată averea. Privind din perspectiva logicii oamenilor care nu se supun, Iov a suferit greutăți și a suferit o mare înjosire, iar când a primit acele încercări, îndura umilința și purta o povară grea pentru a obține după aceasta binecuvântări și mai mari de la Dumnezeu. Chiar așa a fost? (Nu.) Așa a gândit și a practicat Iov? (Nu.) Cum a practicat el? Cum a abordat aceste încercări? Nu a fost nevoie să îndure și nici nu a crezut că îndură o înjosire. Ce a crezut? (Dumnezeu a dat și Dumnezeu a luat.) Așa este. Oamenii vin de la Dumnezeu. El ți-a dat viață și ți-a dat suflare. Vii întru totul de la Dumnezeu, deci toate lucrurile pe care le obții nu sunt lucruri pe care ți le-a dat Dumnezeu? Ce motiv de laudă ai? Toate sunt dăruite de Dumnezeu, prin urmare, dacă El vrea să le ia, ce motive de argumentat ai? Când îți dă ceva, ești fericit, iar când nu-ți dă ceva, ești nefericit, te plângi de Dumnezeu, Îi ceri acel lucru și te lupți cu El. Dacă Dumnezeu îți dă ceva depinde de El; oamenii nu au de ce să argumenteze. Așa a procedat Iov? (Da.) Așa a procedat el. A existat o senzație de nedreptate în inima lui? (Nu.) Nu, nu a existat. În aparență, Iov avea suficiente motive să spună că este o nedreptate, să facă raționamente, să se apere, să se opună lui Dumnezeu și să-I explice totul clar și răspicat. A fost cel mai în măsură să facă aceste lucruri, dar le-a făcut? Nu, nu le-a făcut. Nu a spus un cuvânt, doar a făcut câteva lucruri: și-a sfâșiat mantia, și-a ras capul, a căzut la pământ și s-a închinat. Ce fel de persoană l-au considerat ceilalți datorită acestei serii de acțiuni? O persoană care se temea de Dumnezeu și se ferea de rău și o persoană desăvârșită. Care este definiția unei persoane desăvârșite? Cineva care nu judecă acțiunile lui Dumnezeu, care, în schimb, le laudă și li se supune și, oricât de mare este greutatea pe care o suferă, nu spune: „Am suferit o nedreptate. Aceasta este o înjosire.” Oricât de mare este greutatea pe care o suferă, nu rostește niciodată un asemenea cuvânt și nu spune un asemenea cuvânt. Cum se numește acest lucru? Non-credincioșii îl numesc „renunțare la sine”. Unde este logica aici? Despre asta este vorba? (Nu.) „Renunțarea la sine” este o boală mintală și este o aberație. Oricât de mari sau de dureroase au fost problemele cu care s-a confruntat Iov, el nu a argumentat niciodată față de Dumnezeu și nu s-a luptat cu El; doar s-a supus. Care a fost motivul lui inițial de a se supune? Frica de Dumnezeu. Capacitatea lui de a se supune a venit din înțelegerea lui Dumnezeu. El credea că totul vine de la Dumnezeu și că tot ceea ce face Dumnezeu este corect.

Unii conducători de grup și supraveghetori care sunt înlocuiți plâng fără oprire, fac o criză și devin emotivi. Ei cred că au suferit o nedreptate, se plâng că Dumnezeu nu este drept și cred că fraților și surorilor ar trebui să le pară rău că i-au expus și i-au raportat, spunând: „Nu aveți deloc conștiință. Am fost atât de bun cu voi și așa mă răsplătiți! Dumnezeu nu este drept. Am suferit o nedreptate atât de mare, dar Dumnezeu nu m-a protejat; am fost pur și simplu demis cu asprime. Mă disprețuiți cu toții, iar Dumnezeu mă disprețuiește și El!” Ei cred că au fost tratați foarte nedrept și fac o criză. Spune-Mi, poate o asemenea persoană să ajungă să se supună? Din câte văd, nu este ușor. Nu s-a terminat așadar pentru ei? De ce fac crize? Dacă poți să accepți, atunci acceptă. Dacă nu poți să accepți adevărul și nici să te supui adevărului, atunci ieși din casa lui Dumnezeu! Nu crede în Dumnezeu – nu te obligă nimeni. La ce nedreptate ai fost supus? Din ce motiv faci crize? Aceasta este casa lui Dumnezeu. Dacă te simți în stare, mergi și fă o criză în societate și caută satane și regi ai diavolilor la care să faci o criză. Nu face o criză în casa lui Dumnezeu. Care este problema dacă ești demis din funcția de conducător de grup? Poți să trăiești și dacă nu ești conducător de grup, nu-i așa? Nu vei crede în Dumnezeu dacă nu ești conducător de grup? Iov a suferit greutăți atât de mari, dar ce a spus el? Nu s-a plâns nici măcar printr-un cuvânt și chiar L-a lăudat pe Dumnezeu, spunând: „Binecuvântat să fie numele lui Iahve Dumnezeu” (Iov 1:21). A lăudat el numele lui Iahve fiindcă a primit o mulțime de recompense și beneficii? Nu. Pur și simplu așa a înțeles și așa a practicat. Nu este acest lucru legat și de caracterul unei persoane? (Ba da.) Unii oameni au puțină integritate și, când sunt ușor nedreptățiți, cred că au fost tratați extrem de nedrept și că toate ființele de sub soare ar trebui să se simtă vinovate și să le ceară iertare. Acești oameni sunt atât de problematici! Cum ați explica termenul „înjosire”? A suferi o înjosire este un eveniment frecvent pentru non-credincioși, dar în casa lui Dumnezeu există un alt mod de a spune: a suferi greutăți și înjosiri pentru a dobândi adevărul este greutatea pe care ar trebui să o sufere oamenii. Indiferent dacă sunt emondați sau înlocuiți, oamenii care înțeleg adevărul nu consideră acest lucru o înjosire. Ei cred că merită să sufere greutăți și că oamenii nu se pot supune acestui lucru pentru că au firi corupte, dar aceasta nu este o înjosire. Cine suferă cu adevărat înjosiri? Dumnezeu este Cel care suferă înjosiri. Dumnezeu mântuiește omenirea, dar oamenii nu înțeleg. Uite, după ce Dumnezeu i-a scos pe israeliți din Egipt, ei s-au închinat la idoli. Când nu aveau ce mânca, s-au plâns de Dumnezeu, iar Dumnezeu a trebuit să le trimită mană și altă hrană. După câteva zile bune, nu I-au dat deloc atenție lui Dumnezeu, dar când au întâmpinat dificultăți, L-au căutat din nou. Nu ați spune că El a suferit o mare înjosire? Nu suferă Dumnezeu întrupat o mare înjosire când este respins de epoci? Oamenii nu sunt nimic și nu sunt capabili de nimic. Ei se bucură de atât de mult har dăruit de Dumnezeu și de atâtea adevăruri oferite de El, dar simt că este deosebit de nedrept când suferă puține greutăți meritate. Ce nedreptate suferă ei? Sunt unii care, de obicei, au destul de mult zel, dar când suferă puține greutăți, când frații și surorile îi emondează sau când cineva le spune ceva neplăcut sau când nimeni nu-i susține sau îi măgulește, se simt nedreptățiți, simt că au suferit o mare greutate, că li s-a făcut o nedreptate și se plâng: „Mă desconsiderați cu toții și nimeni nu-mi acordă atenție. Sunt sortit să fiu maltratat!” De ce faci o criză? Ce rost are să spui acele lucruri? Este vreunul dintre acele cuvinte în acord cu adevărul? (Nu.) Atunci ce înseamnă aceasta – este o umilință? Ești incapabil să vezi clar greutatea pe care meriți să o suferi și nu o accepți. Ai ascultat atât de multe predici, dar nu înțelegi cum ar trebui să practice oamenii adevărul și cum ar trebui să se supună. Nu știi nimic din toate acestea și tot crezi că ai suferit o mare înjosire de vreun fel. Nu ești irezonabil? Pentru oamenii care acceptă mântuirea lui Dumnezeu, există această înjosire? (Nu.) Chiar dacă, uneori, frații și surorile te tratează fără îndoială în mod nedrept, cum ar trebui să experimentezi acest lucru? De exemplu, sunt cincizeci de dolari undeva și dispar după ce treci pe lângă ei, iar toată lumea bănuiește că tu i-ai luat. Ce ai face? Te-ai simți nedreptățit și frustrat în sinea ta: „Chiar dacă sunt sărac, tot am moralitate. Tot îmi pasă de demnitatea mea. N-am luat niciodată un lucru care să aparțină altcuiva. Am mâinile perfect curate. Mă desconsiderați mereu și sunt prima persoană pe care o bănuiți când se întâmplă așa ceva. Dumnezeu nu a clarificat lucrurile în numele meu. Se pare că nici El nu mă place!” Faci o criză. Poate fi considerată aceasta o umilință? (Nu.) Așadar, ce ar trebui să faci în această situație? Dacă i-ai luat, recunoaște și promite să nu mai iei nimic niciodată. Dacă nu i-ai luat, spune: „Nu i-am luat. Dumnezeu scrutează adâncul inimii oamenilor. Cine a luat acei bani știe și Dumnezeu știe și El. Nu voi mai spune niciun alt cuvânt.” Nu este nevoie să spui: „Mă disprețuiți. Vreți cu toții să vă luați de mine.” La ce folosește să spui acele lucruri? E bine să spui multe lucruri de felul acela? (Nu.) De ce nu? Dacă spui multe lucruri de felul acela, demonstrezi ceva: Dumnezeu nu este în inima ta; nu crezi în Dumnezeu și nu ai credință adevărată în El. Când spui adevărul într-o chestiune, Dumnezeu știe. El scrutează adâncul inimii oamenilor și scrutează tot ce spun și fac oamenii. Cum vor să vadă alții depinde de ei. Tu crezi că Dumnezeu știe toate aceste lucruri și nu este nevoie să spui multe. Este nevoie să te simți nedreptățit? Nu, nu este. Ce consecință are această chestiune? Simți că ai suferit o nedreptate când ești defăimat și judecat din cauza credinței în Dumnezeu, dar poți vorbi clar despre aceasta? Apărându-te cu hotărâre împotriva lor, amâni chestiunea adecvată. Este inutil, nu-i așa? Ce rost are să argumentezi cu ei? Asta nu înseamnă că practici adevărul.

Oamenii suferă multe greutăți de-a lungul procesului de experimentare a mântuirii lui Dumnezeu. Constituie o înjosire greutățile pe care le suferă ei? (Nu.) Categoric nu. De ce spun asta? (Întrucât au firi corupte, oamenii ar trebui să sufere aceste greutăți.) Oamenii au firi corupte – este o parte din problemă. În plus, indiferent ce aspect al adevărului nu înțelegi și indiferent ce aspect dinlăuntrul tău este încă negativ, poți să-l aduci în discuție și să ai părtășie despre el. Nu este nevoie să-l reprimi. Care este scopul părtășiei? (De a rezolva probleme.) De a căuta adevărul, a ajunge să înțelegi adevărul și a rezolva problemele lăuntrice. Nu este nevoie să le ții în tine. Nu este nevoie să suferi o înjosire. Nu este nevoie să înduri, spunând: „Nu înțeleg, dar tot sunt obligat să mă supun. Trebuie să înțeleg înainte să mă supun.” Dacă nu înțelegi, poți să ai părtășie. Căutarea adevărului este calea corectă. Acest lucru nu este greșit. Când există părtășie despre unele lucruri și acestea sunt explicate clar, oamenii vor ști ce să facă. Ar trebui să ai o atitudine de căutare a adevărului și să rezolvi probleme căutând adevărul. Dacă nu înțelegi adevărul și practici doar supunerea, în cele din urmă tot nu vei fi capabil să-ți rezolvi problemele. Prin urmare, chiar dacă ți se cere să te supui, nu ți se cere să te supui într-un mod confuz sau lipsit de principii. Există însă un principiu de bază cuprins în supunere: când nu înțelegi, ar trebui să te supui mai întâi, să ai o inimă supusă și o atitudine supusă. Aceasta e raționalitatea pe care ar trebui să o aibă oamenii. După ce realizezi acest lucru, caută apoi încet. Astfel, poți evita să ofensezi firea lui Dumnezeu, te poți proteja și poți ajunge la capătul drumului. Sunt menite să-i umilească pe oameni toate cuvintele pe care le folosește Dumnezeu pentru a-i expune, a-i condamna și chiar a-i judeca și blestema? (Nu.) Au nevoie oamenii de o răbdare extremă pentru a îndura toate acestea? (Nu.) Nu, nu au. Dimpotrivă, oamenii au nevoie de o credință extremă pentru a accepta toate acestea. Numai acceptând acest lucru poți înțelege cu adevărat care este exact natura coruptă a Satanei, care este exact esența coruptă a oamenilor, care este exact sursa antagonismului lor față de Dumnezeu și de ce nu sunt compatibili oamenii cu Dumnezeu. Înainte de a putea să rezolvi aceste probleme, trebuie să cauți adevărul în cuvintele lui Dumnezeu. Dacă nu accepți adevărul și, oricât de clar vorbesc cuvintele lui Dumnezeu, nu îl accepți, atunci nu vei rezolva niciodată acele probleme. Chiar dacă înțelegi că „nu ne umilesc cuvintele lui Dumnezeu; doar ne expun și sunt pentru binele nostru”, recunoști acest lucru doar în sensul doctrinei; nu vei ajunge niciodată să înțelegi ce înseamnă cu adevărat tot ceea ce spune Dumnezeu sau care este efectul vizat. De asemenea, nu vei înțelege niciodată care anume este adevărul despre care vorbește Dumnezeu. După ce avem părtășie în acest fel, nu pot oare oamenii, într-o anumită măsură, să aibă o atitudine proactivă și pozitivă față de acceptarea emondării, a înlocuirii, față de acceptarea lucrării, rânduielilor și suveranității pe care le exercită Dumnezeu și care nu sunt în acord cu noțiunile oamenilor? (Ba da.) Cel puțin, ei vor crede că tot ceea ce face Dumnezeu este corect, că nu ar trebui să înțeleagă într-un mod negativ și că atitudinea pe care ar trebui să o aibă mai întâi este să accepte în mod activ, să se supună și apoi să coopereze cu aceste lucruri. Ceea ce le face Dumnezeu oamenilor nu necesită o mare răbdare din partea lor. Cu alte cuvinte, nu este nevoie să înduri toate acestea. Ce trebuie să faci? Trebuie să accepți, să cauți și să te supui. Termenul „a îndura umilința” pe care îl folosesc non-credincioșii este în mod clar abuziv față de oameni. Nimic din ce face Dumnezeu nu-ți cere să înduri umilință. Poți practica răbdarea, iubirea, smerenia, precum și supunerea, acceptarea, onestitatea, deschiderea și căutarea; aceste lucruri sunt relativ pozitive. Așadar, care este logica din spatele spuselor non-credincioșilor? Este filosofie satanică, precum și minciuni satanice. În concluzie, să înduri umilința nu este un principiu pe care ar trebui să-l respecte cei care cred în Dumnezeu. Nu este adevărul; este un lucru satanic. A îndura umilința nu este ceea ce le cere Dumnezeu oamenilor să facă, deoarece aici nu există nicio umilință. Toate acțiunile lui Dumnezeu față de oameni sunt de iubire, mântuire, îngrijire și protejare a lor. Toate lucrurile pe care le spune Dumnezeu și lucrarea pe care o face El asupra oamenilor sunt pozitive și sunt adevărul. Nicio fărâmă din ele nu este precum cele ale Satanei și nu este niciuna dintre metodele și mijloacele Satanei. Oamenii pot să fie purificați și mântuiți numai dacă acceptă cuvintele lui Dumnezeu.

În ce fel se manifestă la oameni faptul de a „îndura umilința”, despre care vorbește Satana? Se manifestă la oameni sub formă de vătămare, abuz, devastare și călcare în picioare. În concluzie, îți aduce o calamitate. Indiferent dacă ai suferit greutăți sau ai suferit înjosiri, pe scurt, ceea ce câștigă oamenii în cele din urmă din lucrurile la care îi supune Satana nu este nicidecum adevărul. Ce câștigă ei? Durere. Ceea ce le provoacă Satana oamenilor sunt nenumărate forme de umilință și ridiculizare, precum și abuz și corupție. Așadar, ce efect are asupra oamenilor și cum îi face să se simtă? Îi face să îndure nemulțumiri și să recurgă la compromisuri pentru a se proteja și chiar să devină deformați în interior. Oamenii învață să folosească tot soiul de tactici și metode pentru a gestiona și aborda toate acestea, învață să-i lingușească pe alții, să se prefacă și să spună neadevăruri. Când dezvăluie și manifestă toate aceste lucruri, sunt inimile lor dispuse, fericite și împăcate sau mânioase și îndurerate? (Mânioase și îndurerate.) Crește sau scade mânia din inimile lor cu cât oamenii îndură mai mult umilința în această lume? (Crește.) Atunci, văd ei omenirea într-un mod tot mai ostil sau într-un mod tot mai iubitor? (Ostil.) Oamenii văd omenirea într-un mod tot mai ostil și îi urăsc pe toți cei pe care îi văd. Când sunt tineri și tocmai au intrat în societate, oamenii consideră că totul este minunat și au încredere deosebit de ușor în alții. Când ajung la treizeci de ani, nu mai au atâta încredere în ceilalți. Când ajung la patruzeci de ani, nu au încredere în majoritatea oamenilor, iar când ajung la cincizeci de ani, inimile lor sunt pline de ură și sunt predispuși să se schimbe și să facă rău altora. Înainte să devină plini de ură, ce îndură oamenii? Doar înjosire și durere. Când nu ai capacitatea și puterea pe care le au alții, atunci când alții spun că ești ceva, trebuie să aprobi rapid din cap, iar când te blestemă, trebuie să asculți. Nu poți să faci nimic, dar ce crezi în sinea ta? „Într-o zi, când voi avea putere, te voi ucide cu mâinile mele și voi șterge de pe fața pământului trei generații ale urmașilor tăi!” Ura din inima ta devine tot mai puternică. Aceasta este consecința adusă omenirii corupte de practica de a îndura umilința și a purta o povară grea. Oamenii cred că a îndura umilința și a purta o povară grea, fapt lăudat și promovat de societate, este un lucru pozitiv și că este un fel de mentalitate și un mod de gândire care le permite să muncească din greu și să se străduiască să devină mai puternici. Așadar, de ce le aduce în cele din urmă oamenilor mânie și ură? (Pentru că nu este adevărul.) Corect. Produce această consecință negativă pentru că nu este adevărul. Care este cauza generațiilor pline de resentimente și a crimelor din răzbunare din societate și din bande? (După ce oamenii suferă înjosiri, ura din inimile lor crește, iar ei ucid ca să se răzbune.) Așa este, așa apar crimele din răzbunare. Generație după generație, oamenii se ucid unii pe alții, până când omenirea este distrusă de dezastru. Aceasta e consecința. Omenirea a trăit în conformitate cu filosofiile și logica Satanei și a evoluat treptat până în prezent sub puterea Satanei. Relația dintre oameni este tot mai denaturată, tot mai distantă, tot mai lipsită de încredere și tot mai rece. În ce punct s-a ajuns acum? S-a ajuns în punctul în care inimile a doi oameni care nu au nimic de-a face unul cu celălalt sunt pline de ură și de ostilitate reciprocă. În trecut, vecinii intrau frecvent în contact și interacționau adesea unul cu celălalt, dar acum, cineva ar putea să fie mort de cinci sau șase zile și vecinul lui n-ar ști; nimeni n-ar trece pe la el. Cum au ajuns lucrurile în acest punct? Au ajuns în acest punct din cauza acestei uri reciproce. Nu vrei ca alții să fie ostili față de tine, dar, în același timp, ești ostil față de alții – este un cerc vicios. E o consecință negativă și un dezastru adus asupra omenirii de legile Satanei. Opiniile și impresiile pe care le au oamenii în inima lor despre ceilalți sunt tot mai nefavorabile, așa că devin tot mai buni la a îndura umilința și a purta o povară grea, iar mânia și ura din inimile lor cresc, până când, în cele din urmă, aceștia spun: „Ar fi mai bine dacă ar fi toți morți și n-ar mai trăi nimeni!” Nu este inima tuturor plină de acest fel de ură? Își doresc ca această lume să fie distrusă cât mai curând posibil: „Toți oamenii sunt răi până în măduva oaselor. Merită să fie distruși!” Spui că alți oameni sunt răi până în măduva oaselor, dar cum rămâne cu tine? Oare tu te-ai schimbat cu adevărat? Ai dobândit mântuirea? În timp ce-i urăști pe alții pentru că sunt răi până în măduva oaselor, ar trebui să fii mai bun decât ei. Dacă ești la fel de rău ca oamenii din lume, atunci nu ai pic de rațiune. Când o persoană cu rațiune vede că omenirea este rea până în măduva oaselor, ar trebui să urmărească adevărul și să trăiască o asemănare umană pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu – așa este adecvat. Astfel, când Dumnezeu va distruge această rasă umană ticăloasă, ea va fi cruțată.

Urâți această rasă umană ticăloasă? (Da.) Majoritatea oamenilor care cred în Dumnezeu au întrucâtva umanitate și rațiune; inimile lor sunt mai blânde, tânjesc după lumină și tânjesc ca Dumnezeu și adevărul să dețină puterea. Nu le plac lucrurile ticăloase și nu le plac lucrurile nedrepte. Ar trebui să fie plini de speranță, iubire și toleranță față de omenire, deci cum pot ei să urască omenirea? Unii spun: „Gândindu-mă la trecut, când eram la școală, profesorul se lua de mine, dar nu am îndrăznit să vorbesc despre asta; a trebuit pur și simplu să îndur. Prin urmare, m-am hotărât să studiez din greu și să intru la facultate în viitor. Vă voi arăta tuturor de ce sunt în stare și apoi eu voi fi acela care se va lua de voi!” Alții spun: „Gândindu-mă la vremea când lucram, oamenii redutabili din companie se luau mereu de mine, iar eu îmi spuneam: «Stați să vină ziua în care vă voi depăși cu realizările mele. Atunci vă voi face viața un calvar!»” Sunt alții care spun: „Gândindu-mă la vremea când făceam afaceri, managerul furnizorului mă păcălea mereu, iar eu mă gândeam: «Când va veni ziua în care voi câștiga o avere colosală, mă voi răzbuna pe tine!»” Viața nimănui nu este ușoară și toți au momente în care cineva se ia de ei – au oameni pe care îi urăsc în sinea lor și cu care vor să-și regleze conturile. Așa a devenit lumea; este plină de ură și de ostilitate. Ostilitatea oamenilor unii față de alții este de-a dreptul extremă, iar ei nu se pot înțelege armonios și nu se află în termeni amiabili. Această lume se va sfârși curând; a ajuns la capătul drumului. Toți au povești sfâșietoare în sufletul lor, de pe vremea când cineva, undeva, se lua de ei sau de pe vremea când erau hărțuiți, tratați cu dispreț, păcăliți sau răniți de alții într-o companie, organizație sau grup de oameni. Aceste lucruri se întâmplă peste tot. Ce demonstrează asta? Demonstrează că, în rândul omenirii, nu mai există oameni ca Noe. Nu este așa? (Ba da.) Inima tuturor este plină de ticăloșie și de ostilitate față de adevăr, față de lucrurile pozitive și față de dreptate. Oamenii nu mai pot fi mântuiți. Nu există nicio persoană, nicio învățătură și nicio teorie care să poată mântui umanitatea – aceasta este starea lucrurilor. Unii mai speră: „Când va fi un război mondial? După război, toți cei care merită să moară vor fi morți, iar cei care vor rămâne vor putea să o ia de la capăt. Va începe o nouă eră și va fi întemeiată o nouă țară.” Este posibil acest lucru? Nu, nu este. Unii oameni își pun speranțele în tot felul de religii diferite, dar acum soarele apune peste fiecare religie, iar ele își dau ultima suflare. Toate religiile sunt complet putrede și au o reputație proastă. Ce vreau să spun prin aceste cuvinte? Sunt menite să-i facă pe oameni să înțeleagă ceva: dacă Dumnezeu n-ar folosi cuvintele și adevărul pentru a mântui omenirea, ura și firea infamă dinlăuntrul oamenilor s-ar înrăutăți tot mai mult și tot mai fulminant. În cele din urmă, singura posibilitate pentru omenire ar fi să se sfârșească prin autodistrugere, din cauza faptului că oamenii se ucid între ei. În prezent, mulți oameni vor să evite această rasă umană ticăloasă și merg să trăiască singuri în creierii munților și în adâncul pădurilor sau într-un loc fără urme de viață omenească. Care este rezultatul? Omenirea nu se va mai înmulți și nu va exista o generație viitoare. Omenirea va dispărea după generația actuală – nu vor mai exista urmași. Împotrivirea omenirii față de Dumnezeu este prea gravă, stârnind mânia Lui chiar de la început. Se va sfârși nu după mult timp. De ce sunt atât de mulți oameni care nu se căsătoresc? Pentru că se tem să nu fie păcăliți, nu cred că mai există oameni buni și sunt plini de ostilitate față de căsătorie. Pe cine ar trebui să dăm vina pentru această situație? Ar trebui să dăm vina pe corupția prea profundă a oamenilor, pe Satana și pe diavoli și pe faptul că oamenii acceptă de bunăvoie corupția. Îi urăști pe alții, dar ești cu adevărat mai bun decât ei? Nu deții adevărul și nu are niciun rost să-i urăști pe alții. Dacă oamenii nu dețin și nu înțeleg adevărul, în cele din urmă vor ajunge într-un impas, vor cădea în dezastru și vor fi distruși. Acesta este sfârșitul pe care îl vor primi. Dacă Dumnezeu nu mântuiește omenirea, nu va exista nimeni în rândul omenirii corupte care să poată înțelege adevărul.