B. Faptul că sunt scârbiți de adevăr

În continuare, ne vom referi la al doilea element al firii-esențe a antihriștilor, și anume la faptul că sunt scârbiți de adevăr. Înainte, am mai avut părtășie despre destul de multe detalii legate de acest element, de faptul că sunt scârbiți de adevăr, dar aici îi vom clasifica în primul rând pe antihriști prin disecarea firii-esențe a lor care este scârbită de adevăr. Principala caracteristică a firii prin care antihriștii abordează adevărul este mai degrabă aversiunea decât simplul dezinteres. Dezinteresul este doar o atitudine relativ blândă față de adevăr, care nu a escaladat până la nivel de ostilitate, condamnare sau opoziție. Este doar lipsa de interes față de adevăr, faptul de a nu dori să îi acorde atenție și de a spune: „Ce lucruri pozitive, ce adevăr? Chiar dacă obțin aceste lucruri, ce-i cu ele? Îmi vor îmbunătăți viața sau îmi vor perfecționa abilitățile?” Nu sunt interesați de aceste lucruri și, prin urmare, nu se deranjează în legătură cu ele, dar asta nu ajunge la aversiune. Aversiunea indică o anumită atitudine. Ce fel de atitudine? De îndată ce aud despre orice lucru pozitiv și despre orice lucru legat de adevăr, simt ură, repulsie, împotrivire și o lipsă de dorință de a asculta. Pot chiar să încerce să găsească dovezi pentru a condamna și denigra adevărul. Aceasta este firea-esență a celor scârbiți de adevăr.

La fel ca alți oameni, antihriștii pot citi cuvintele lui Dumnezeu, pot auzi ce spune Dumnezeu și pot experimenta lucrarea lui Dumnezeu. La suprafață, se pare că ei pot, de asemenea, să înțeleagă sensul literal al cuvintelor lui Dumnezeu, să știe ce a spus Dumnezeu și să știe că aceste cuvinte le permit oamenilor să urmeze calea corectă și să fie oameni buni. Totuși, pentru ei, aceste lucruri rămân doar teoretice. Ce înseamnă că rămân teoretice? Este similar cu modul în care unii oameni ar putea crede că o anumită teorie dintr-o carte este bună, dar când o compară cu viața reală și se gândesc la tendințele rele, la corupția umană și la diferitele nevoi ale întregii omeniri, descoperă că teoria este nepractică și deconectată de viața reală și își dau seama că nu îi poate ajuta pe oameni să se adapteze la aceste tendințe rele și această societate rea sau să le înlocuiască. Prin urmare, cred că această teorie este bună, însă că este doar ceva despre care să se vorbească, pentru a satisface dorințele și fanteziile omenirii pentru lucruri frumoase. De exemplu, în cazul în care cuiva îi place statutul și-și dorește să fie un oficial, să fie preamărit și venerat printre oameni, trebuie să se bazeze pe metode anormale, cum ar fi să mintă, să se evidențieze, să-i calce pe alții în picioare și așa mai departe, pentru a-și atinge acest scop. Totuși, aceste lucruri sunt exact ceea ce adevărul condamnă. El condamnă și neagă aceste dorințe și ambiții ale oamenilor. În viața reală, oamenii cred că a se distinge este un lucru legitim, dar astfel de pretenții sunt condamnate de Dumnezeu și de adevăr. Prin urmare, aceste pretenții nu sunt acceptate în casa lui Dumnezeu, nu se poate recurge la ele și nu pot fi realizate. Dar vor renunța antihriștii la ele? (Nu vor renunța la ele.) Corect, nu vor renunța la ele. De îndată ce antihriștii văd acest lucru, se gândesc: „Acum înțeleg. Deci, adevărul le cere oamenilor să fie altruiști, să se sacrifice, să fie toleranți și generoși, să-și piardă egoul și să trăiască pentru alții. Acesta este adevărul.” Odată ce definesc adevărul în acest fel, devin interesați sau simt repulsie față de adevăr? Încep să simtă repulsie față de acesta și față de Dumnezeu, spunând: „Dumnezeu spune întotdeauna adevărul, expune tot timpul lucrurile impure, precum dorințele și ambițiile umane, și expune mereu ceea ce se află în adâncul sufletelor umane. Se pare că dumnezeu are părtășie despre adevăr cu scopul de a-i priva pe oameni de goana lor după statut, dorințe și ambiții. Inițial, am crezut că dumnezeu poate satisface dorințele oamenilor, le poate îndeplini năzuințele și visele și le poate da oamenilor ceea ce își doresc. Nu m-am așteptat ca dumnezeu să fie un astfel de dumnezeu. Nu pare atât de măreț. Eu sunt plin de ambiții și dorințe: îi poate plăcea lui dumnezeu o persoană ca mine? Judecând după ceea ce a spus întotdeauna dumnezeu și citind printre rânduri din cuvintele sale, se pare că lui dumnezeu nu-i plac oamenii ca mine și nici nu se poate înțelege cu cineva ca mine. Se pare că nu mă pot înțelege cu acest tip de dumnezeu practic. Cuvintele pe care le spune, lucrarea pe care o face, principiile pentru acțiunile sale și firea sa – de ce mi se par atât de dezagreabile? Dumnezeu le cere oamenilor să fie cinstiți, să aibă o conștiință, să îl caute, să se supună și să se teamă de el atunci când li se întâmplă ceva și să renunțe la ambițiile și la dorințele lor – acestea sunt lucruri pe care eu nu le pot face! Ceea ce solicită dumnezeu nu este doar incompatibil cu noțiunile umane, ci este și insensibil la sentimentele umane. Cum pot să cred în el?” După ce își frământă mintea, dezvoltă ei un sentiment bun față de Dumnezeu sau se îndepărtează de El? (Se îndepărtează.) După o perioadă de experiență, antihriștii simt din ce în ce mai mult că oamenii ca ei, care au ambiții și dorințe și sunt plini de aspirații, nu vor fi bineveniți în casa lui Dumnezeu, că aici nu este loc pentru ca ei să-și folosească abilitățile și că aici nu-și pot da frâu liber aspirațiilor. Ei se gândesc: „În casa lui dumnezeu, nu-mi pot dezvălui talentul excepțional, nu voi avea niciodată șansa de a excela. Ei spun că nu am înțelegere spirituală, că nu înțeleg adevărul și că am o fire de antihrist. Nu numai că nu am fost promovat sau numit într-o poziție importantă, dar am fost și condamnat. Ce este în neregulă cu întemeierea propriei mele împărății independente? Ce e în neregulă cu pedepsirea altora? Din moment ce am putere, așa ar trebui să acționez! Cine nu ar acționa așa dacă ar avea putere? Așadar, ce este în neregulă cu mine dacă mă implic în unele jocuri murdare și trișez în timpul alegerilor? Nu fac toți non-credincioșii la fel? De ce nu este permis în casa lui dumnezeu? Ei chiar spun că acest lucru este nerușinat. Cum poate fi considerat nerușinat? Omul se luptă în sus; apa curge în jos. Asta e potrivit! Casa lui dumnezeu nu este distractivă. Dar oamenii din această lume sunt destul de feroce și nu este ușor să te înțelegi cu ei. Prin comparație, oamenii din casa lui dumnezeu sunt ceva mai cuminți. Dacă nu ar exista dumnezeu, ar fi minunat să-ți petreci timpul aici; dacă nu ar exista dumnezeu și nici adevărul care îi guvernează pe oameni, eu aș fi șeful în casa lui dumnezeu, stăpânul și regele.” Pe măsură ce își fac îndatoririle în casa lui Dumnezeu, ei experimentează în mod constant diverse lucruri, sunt continuu emondați și îndeplinesc îndatoriri variate, iar în cele din urmă realizează ceva, spunând: „În casa lui dumnezeu, orice se întâmplă este evaluat și rezolvat folosind adevărul. Se pune întotdeauna accent pe adevăr, iar dumnezeu vorbește mereu despre el. Nu pot să dau frâu liber aspirațiilor mele aici!” Ajunși în acest punct al experiențelor lor, devin din ce în ce mai scârbiți față de adevăr, față de faptul că adevărul domnește, față de adevăr ca fiind tot ceea ce face Dumnezeu și față de căutarea adevărului. În ce măsură sunt scârbiți de aceste lucruri? Nici măcar nu vor să recunoască sau să accepte doctrinele adevărurilor pe care le-au recunoscut la început și simt o repulsie extremă în inimile lor. Prin urmare, de îndată ce este timpul pentru o adunare, devin somnoroși și neliniștiți. De ce sunt neliniștiți? Ei se gândesc: „Aceste adunări durează trei sau patru ore la rând – când se va termina asta? Nu mai vreau să ascult!” Există o expresie care poate descrie starea lor de spirit, și anume „stau ca pe ace”. Își dau seama că, atât timp cât adevărul domnește în casa lui Dumnezeu, nu vor avea niciodată șansa de a excela, ci vor fi întotdeauna limitați, condamnați și respinși de toată lumea și că, indiferent cât de capabili sunt, nu li se vor da roluri importante. În consecință, dezgustul lor față de adevăr și față de Dumnezeu se intensifică. Cineva ar putea întreba: „De ce nu au simțit dezgust de la început?” Într-adevăr, au simțit dezgust de la început, dar, în acel moment, nimic din ceea ce se afla în casa lui Dumnezeu nu le era familiar. Nu aveau nicio idee despre asta, dar nu înseamnă că nu au simțit dezgust sau aversiune. În realitate, s-au simțit scârbiți de adevăr în natura-esență a lor, doar că nu și-au dat seama. Natura-esență a acestor oameni este, fără îndoială, scârbită de adevăr. De ce spun asta? Ei iubesc în mod inerent nedreptatea, ticăloșia, puterea, tendințele rele, să conducă, să-i controleze pe oameni și toate lucrurile negative de acest fel. Judecând după aceste lucruri pe care le iubesc, antihriștii, fără nicio îndoială, se simt scârbiți de adevăr. În plus, cu privire la lucrurile pentru care depun eforturi, ei se străduiesc să aibă statut, să se distingă, să își pună o aureolă, să fie conducători în rândul oamenilor, să fie impunători și puternici, să aibă prestigiu și putere oriunde vorbesc și acționează, împreună cu abilitatea de a-i controla pe oameni – ei depun eforturi pentru aceste lucruri. Aceasta este, de asemenea, o manifestare a sentimentului de aversiune față de adevăr. Mai departe, judecând după atitudinea lor față de adevăr, indiferent cât de mult vor auzi acești indivizi din el, nu va fi de niciun folos. Unii s-ar putea întreba: „Este din cauză că au o memorie proastă?” Nu, nu este. Unii antihriști au o memorie excelentă, sunt deosebit de elocvenți și pot aplica și arăta imediat ceea ce învață. Cei lipsiți de discernământ cred, în consecință, că acești indivizi au un calibru bun și că Duhul Sfânt lucrează în ei. Cu toate acestea, oamenii cu discernământ pot recunoaște imediat că spusele lor sunt numai doctrine și cuvinte deșarte, că sunt lipsite de orice adevăruri-realități și că sunt menite să-i inducă pe oameni în eroare. Antihriștii sunt oameni de acest fel: le place în mod deosebit să țină predici mărețe, să discute teorii spirituale într-o manieră fără fond și să debiteze un fluviu de cuvinte care, odată pornit, este în afara subiectului și incoerent. Mulți oameni nu le pot înțelege, iar antihriștii spun: „Acesta este limbajul celui de-al treilea Cer; cum ați putea să îl înțelegeți?” Principala manifestare a faptului că antihriștii sunt scârbiți de adevăr se vede în atitudinea lor față de acesta și, desigur, se manifestă și în viața și activitățile lor zilnice obișnuite, în special în modul în care își îndeplinesc îndatoririle. Ei afișează mai multe manifestări. În primul rând, nu caută niciodată adevărul, nici chiar atunci când știu clar că ar trebui să o facă. În al doilea rând, nu practică niciodată adevărul. Din moment ce nu caută adevărul, cum l-ar putea practica? Numai prin căutare poate exista înțelegere și numai înțelegerea poate duce la practică; ei nu caută și nici nu iau deloc în serios adevărurile-principii. Ba chiar le disprețuiesc, sunt scârbiți de ele și le privesc cu ostilitate. În consecință, nici măcar nu se ating de practicarea adevărului, și chiar dacă uneori înțeleg adevărul, nu îl practică. De exemplu, când li se întâmplă ceva și alții le sugerează o cale bună de acțiune, ei ar putea replica: „Ce este bine în asta? Dacă fac asta, nu mi se vor irosi propriile idei?” Unii ar putea spune: „Casa lui Dumnezeu va suferi pierderi dacă facem lucrurile în felul tău; trebuie să acționăm conform principiilor.” Ei răspund: „Ce principii! Felul meu este principiul; orice gândesc eu este principiul!” Nu cumva asta înseamnă să nu practici adevărul? (Ba da.) O altă manifestare de bază a lor este că nu citesc niciodată cuvintele lui Dumnezeu și nu se dedică devoțiunilor spirituale. Când unii oameni sunt ocupați cu munca și nu găsesc timp să citească din cuvintele lui Dumnezeu, ei meditează în tăcere sau cântă unele imnuri, iar dacă trec multe zile fără să citească din cuvintele lui Dumnezeu, au un sentiment de gol. În toiul agitației lor, fură un moment pentru a citi un fragment și pentru a se reface, meditând până când pot simți prezența lui Dumnezeu, iar inimile lor se liniștesc. Astfel de oameni nu sunt departe de Dumnezeu. Pe de altă parte, antihriștii nu se simt mâhniți dacă trece o zi fără să citească din cuvintele lui Dumnezeu. Chiar dacă nu citesc cuvintele lui Dumnezeu timp de 10 zile, nu simt nimic. Pot să trăiască destul de bine și un an fără să citească din cuvintele lui Dumnezeu și pot să stea chiar trei ani fără să citească din cuvintele lui Dumnezeu și să nu simtă nimic – nu simt frică sau gol în inimile lor și continuă să trăiască confortabil. Sigur simt o aversiune intensă față de cuvintele lui Dumnezeu! O persoană poate sta o zi fără să citească din cuvintele lui Dumnezeu din cauză că e ocupată sau poate să stea 10 zile, din același motiv. Totuși, dacă cineva poate să stea o lună întreagă fără să citească din cuvintele lui Dumnezeu și tot nu simte nimic, atunci există o problemă. Dacă trece un an fără ca o persoană să citească din cuvintele lui Dumnezeu, aceasta nu doar că nu tânjește după cuvintele lui Dumnezeu, dar are și o aversiune față de adevăr.

O altă manifestare a faptului că antihriștii simt aversiune față de adevăr este disprețul lor față de Hristos. Am mai avut părtășie despre disprețul lor față de Hristos înainte. Deci, ce a făcut Hristos pentru ca ei să-L disprețuiască? I-a rănit, le-a făcut rău sau a făcut ceva contrar dorințelor lor? Le-a lezat vreunul dintre interese? Nu, Hristos nu le poartă pică personal, iar ei nici măcar nu L-au întâlnit. Cum L-ar putea disprețui atunci? Cauza principală se află în esența antihriștilor de a simți aversiune față de adevăr. O altă manifestare a sentimentului de aversiune a antihriștilor față de adevăr este disprețul față de realitatea tuturor lucrurilor pozitive. Realitatea tuturor lucrurilor pozitive cuprinde o gamă largă de lucruri, cum ar fi toate lucrurile pe care Dumnezeu le-a creat și legile lor, diferite ființe și legile care le guvernează viața și, în primul rând, diferitele legi care guvernează viața acestor ființe numite oameni. De exemplu, problemele legate de naștere, vârstă, boală și moarte, care sunt cele mai apropiate de viața umană – picioarele oamenilor normali devin firave pe măsură ce îmbătrânesc, sănătatea lor se șubrezește, ochii li se întunecă, au probleme cu auzul, dinții li se slăbesc, iar ei cred că trebuie să se împace cu bătrânețea. Dumnezeu este suveran peste toate acestea și nimeni nu se poate împotrivi acestei legi naturale – oamenii normali pot recunoaște și accepta toate aceste lucruri. Totuși, indiferent de cât de mult trăiește o persoană sau de starea sănătății sale fizice, anumite lucruri nu se schimbă, cum ar fi modul în care ar trebui să își facă datoria, poziția pe care ar trebui să o ia și atitudinea cu care ar trebui să își facă datoria. Antihriștii, pe de altă parte, refuză să cedeze. Ei spun: „Cine sunt eu? Nu pot îmbătrâni. Trebuie să fiu mereu diferit de oamenii obișnuiți. Ți se pare că sunt bătrân? Există anumite lucruri pe care voi nu le puteți face la această vârstă, dar eu pot. Poate că picioarele voastre devin firave la cincizeci de ani, dar ale mele rămân agile. Mă antrenez chiar să sar de pe un acoperiș pe altul!” Ei vor mereu să sfideze aceste legi normale pe care Dumnezeu le-a rânduit, încearcă permanent să le încalce și să le arate celorlalți că sunt diferiți, extraordinari și superiori oamenilor obișnuiți. De ce fac asta? Vor să conteste cuvintele lui Dumnezeu și să nege că ele sunt adevărul. Nu este aceasta o manifestare a esenței antihriștilor de a simți aversiune față de adevăr? (Ba da.) Există și un alt aspect, și anume faptul că antihriștii venerează tendințele rele și influențele întunecate; acest lucru confirmă și mai mult că sunt dușmani ai adevărului. Antihriștii admiră și venerează profund regimul Satanei și diferitele abilități, priceperi și fapte ale duhurilor rele despre care se vorbește în legende, precum și tendințele rele și influențele întunecate. Credința lor în aceste lucruri este de neclintit și nu se îndoiesc niciodată de ele. Inimile lor nu numai că nu simt aversiune, dar sunt pline de respect, venerație și invidie față de ele. Urmăresc îndeaproape aceste lucruri, chiar și în adâncul inimii lor. Antihriștii au acest tip de atitudine în adâncul inimii lor cu privire la aceste lucruri rele și întunecate – nu înseamnă asta că sunt scârbiți de adevăr? Categoric! Cum ar putea cineva care iubește aceste lucruri rele și întunecate să iubească adevărul? Aceștia sunt oameni care aparțin forțelor rele și găștii Satanei. Desigur, ei cred neclintit în lucrurile Satanei, în timp ce inimile lor sunt pline de repulsie și dispreț față de adevăr și de lucrurile pozitive. Aici vom încheia mai mult sau mai puțin rezumatul nostru cu privire la elementul aversiunii față de adevăr.

C. Ferocitatea

O altă parte a firii-esențe a antihriștilor este ferocitatea. Antihriștii pot fi rezumați într-o singură propoziție: antihriștii sunt oameni răi. Când au statut, este evident că sunt antihriști. Când nu au statut, cum poți judeca dacă sunt antihriști? Trebuie să te uiți la umanitatea lor. Dacă umanitatea lor este răuvoitoare, perfidă și veninoasă, atunci sunt sută la sută antihriști. Dacă cineva nu a avut niciodată statut și nu a fost niciodată conducător, iar umanitatea sa nu este bună, cum poți stabili dacă este un antihrist? Trebuie să vezi dacă umanitatea sa este veninoasă și dacă este o persoană rea. Dacă este o persoană rea, atunci, chiar dacă nu are statut, este sută la sută un antihrist. Prin urmare, un alt aspect tipic al firii-esențe a antihriștilor este ferocitatea. Este oare firea feroce a antihriștilor aceeași cu ferocitatea leilor sau a tigrilor care-și vânează prada? (Nu.) Carnivorele vânează din cauza foamei; este o nevoie fizică și un instinct. Dar când nu le este foame, nu vânează. Cu ce se deosebește acest lucru de ferocitatea antihriștilor? Este oare adevărat că antihriștii nu devin feroce dacă nu îi provoci, ci devin feroce doar atunci când sunt provocați? Sau este adevărat că nu te controlează dacă nu îi asculți, dar te controlează dacă o faci? Sau că nu te vor pedepsi atât timp cât îi asculți, dar te vor pedepsi dacă nu o faci? (Nu.) Ferocitatea antihriștilor este o fire, o esență – este o esență satanică autentică. Nu este un instinct, nici o nevoie a trupului, ci mai degrabă o manifestare și o caracteristică a firii antihriștilor. Deci, care sunt manifestările, dezvăluirile și abordările firii feroce a antihriștilor? Care dintre acțiunile lor reprezintă faptul că firea lor este feroce, că au esența oamenilor răi? Împărtășiți-vă gândurile. (Îi pedepsesc pe alții.) (Îi suprimă și îi exclud pe cei care sunt diferiți de ei.) (Dau vina pe alții și le întind capcane.) (Îi controlează și-i manipulează pe oameni.) (Formează clici și seamănă discordie.) Formarea clicilor și semănarea discordiei sunt puțin perfide; acestea sunt manifestări ale unei firi ticăloase, dar nu ajung la ferocitate. Răspândirea noțiunilor, întemeierea împărățiilor independente – sunt acestea feroce? (Da.) Opoziția față de rânduielile de lucru, perturbarea lucrării casei lui Dumnezeu, însușirea ofrandelor lui Dumnezeu și opoziția directă față de Dumnezeu – sunt acestea feroce? (Da.) Însușirea ofrandelor nu este doar dovadă de lăcomie; este, de asemenea, o manifestare a unei firi feroce. Faptul că antihriștii pot pune mâna pe ofrande indică o fire extrem de feroce, egală cu cea a bandiților. Amintiți din nou elementele pe care tocmai le-am rezumat. (Îi pedepsesc pe alții, îi suprimă și îi exclud pe cei care sunt diferiți de ei, dau vina pe alții și le întind capcane, îi controlează și îi manipulează pe oameni, răspândesc noțiuni, întemeiază împărății independente, se opun rânduielilor de lucru, Îl atacă pe Dumnezeu și își însușesc ofrande.) Nouă elemente în total. Acestea sunt mai mult sau mai puțin manifestările firii feroce a antihriștilor. De fapt, mai există unele manifestări specifice, dar ele sunt aproape identice cu acestea, așa că nu le voi enumera în detaliu. Pe scurt, cei care folosesc aceste abordări și strategii sunt oameni răi. Pe de-o parte, abordările lor sunt perfide, de exemplu, faptul că dau vina pe alții, că întind capcane și că răspândesc noțiuni sunt toate relativ perfide. Pe de altă parte, strategiile lor sunt destul de veninoase și feroce, ceea ce îi califică drept indivizi cu o fire feroce.

Judecând după aceste trei aspecte ale firii-esențe a antihriștilor, pot ei fi mântuiți? (Nu, nu pot.) Sunt dispuși să muncească în casa lui Dumnezeu? (Nu, nu sunt.) Ei nu urmăresc adevărul, nu iubesc adevărul, iar inimile lor sunt pline de ostilitate față de Dumnezeu și față de lucrurile pozitive. Nu sunt dispuși să facă nici măcar lucrurile de bază – să muncească și să-și îndeplinească datoria în casa lui Dumnezeu – adică nu pot nici măcar să facă ceea ce o persoană ar trebui să facă în mod normal. Nu numai că nu pot face, ci, dimpotrivă, tulbură, perturbă și distrug ordinea normală a fraților și surorilor care își fac îndatoririle, precum și viața normală din biserică. În același timp, tulbură lucrarea casei lui Dumnezeu, intrarea normală în viață a oamenilor și lucrarea normală a lui Dumnezeu în oameni. Și asta nu e tot, ei vor, de asemenea, să conducă și să-și exercite puterea în casa lui Dumnezeu; își doresc să-i inducă în eroare, să-i atragă și să-i controleze pe oameni, să își întemeieze propriile împărății și facțiuni independente în casa lui Dumnezeu și să îi convertească întru totul pe cei care Îl urmează pe Dumnezeu în propriii adepți, astfel încât să își poată atinge ambiția și dorința de a exercita putere și influență, de a-i controla pe aleșii lui Dumnezeu și de-a intra într-o confruntare cu Dumnezeu. Așadar, are vreun rost folosirea antihriștilor în casa lui Dumnezeu? Pot ei să aibă vreun rol bun în casa lui Dumnezeu? (Nu.) Judecând de la umanitatea lor până la căutările lor, de la ambițiile și dorințele lor până la căile pe care le urmează și la atitudinea lor față de adevăr și față de Dumnezeu, în casa lui Dumnezeu, astfel de oameni nu pot să aibă decât rolul de a tulbura, perturba și distruge lucrarea Lui. Ei nu pot avea nici cel mai neînsemnat rol pozitiv, deoarece nu urmăresc niciodată adevărul, iar în natura-esență personală sunt scârbiți de adevăr și plini de ostilitate față de adevăr și Dumnezeu. Aceasta este esența antihriștilor.

Din acest moment, am terminat părtășia despre diferitele manifestări ale antihriștilor. Prin prisma celor despre care am avut părtășie astăzi, sunteți acum capabili să-i discerneți pe antihriști? Pentru a rezuma cu cea mai simplă frază: oamenii răi sunt antihriști, iar antihriștii sunt toți oameni răi. Punând problema astfel, nu-i așa că lucrurile v-au devenit mult mai clare? Nu sunt mai ușor de înțeles acum? În ultimii doi ani, am disecat continuu natura-esență a antihriștilor, iar voi ați trecut printr-o mulțime de rafinări, îngrijorându-vă dacă ați putea fi un antihrist. Acum, rezultatul a apărut în sfârșit. Procesul a fost destul de dificil, dar rezultatul final este bun: aveți firea unui antihrist, dar nu sunteți un antihrist. Cum ați ajuns să înțelegeți asta? Ce parte din părtășiile Mele v-a făcut să realizați acest lucru? (Data trecută, prin părtășia lui Dumnezeu despre diferența dintre caracterul și firea-esență a antihriștilor și cea a altor oameni, am început să înțelegem un pic. Oamenii cu conștiință și rațiune se pot căi și schimba după ce au făcut rău, pe când cei care au firea-esență a antihriștilor sunt neclintiți în a nu se căi și nu simt nimic, indiferent cât de mult rău comit.) Oamenii dezvăluie unele lucruri din firea antihriștilor, dar acestea sunt involuntare și nu provin din voința lor proactivă; când aceste dezvăluiri sunt aduse la lumină, oamenii simt disconfort, durere, remușcări și un sentiment de îndatorare, iar apoi își pot schimba treptat cursul. Când oamenii înțeleg acest punct, se simt mult mai liniștiți și descoperă că mai au o șansă să fie mântuiți și că nu sunt antihriști. Deși au o oarecare legătură cu firea antihriștilor, din fericire, nu au nicio legătură cu firea-esență a antihriștilor. Atât timp cât nu ești o persoană rea, nu ești un antihrist. Dar înseamnă asta că nu ai firea antihriștilor? (Nu, nu înseamnă asta.) Când spun acum că toată lumea are firea antihriștilor, simțiți împotrivire în inimile voastre? (Eu nu.) Nu simțiți împotrivire; puteți accepta acest fapt acum. Rezumați manifestările firii-esențe a antihriștilor. (Antihriștii sunt scârbiți de adevăr, urăsc adevărul și nu vor accepta niciodată adevărul.) Acest lucru duce la esență; antihriștii nu vor accepta niciodată adevărul; ei se simt scârbiți și ostili față de adevăr. Unii oameni nu urmăresc adevărul, dar nu sunt ostili față de el și, de asemenea, cred că tot ceea ce spune Dumnezeu este drept și bun, admiră adevărul și-și doresc să îl urmărească, dar au un calibru slab și nu au o cale. Alții nu sunt interesați de adevăr, dar nici nu sunt ostili față de el; ei sunt cei indiferenți. Totuși, antihriștii sunt diferiți; ei se simt scârbiți și ostili față de adevăr. În momentul în care vine vorba de adevăr sau de Dumnezeu, ei simt ură, iar încercarea de a-i convinge să accepte adevărul îi face să devină anormali, simt repulsie în inimile lor și nu-l acceptă niciodată – aceasta este esența antihriștilor. Ce altceva? (Antihriștii sunt neclintiți în a nu se căi, cu orice ar greși, și nu vor practica niciodată adevărul.) Nu își vor recunoaște greșelile, nu se vor căi niciodată și nu se vor schimba pe parcursul multor ani. Nu recunosc că Dumnezeu este adevărul, că vorbele lui Dumnezeu sunt adevărul, deci cum ar putea practica adevărul? Le lipsește umanitatea, nu sunt oameni, sunt diavoli, satane și dușmani ai lui Dumnezeu, așa că nu vor practica adevărul sub nicio formă.

26 decembrie 2020