f. Emiterea de pretenții

Următorul element este că antihriștii au pretenții de la Dumnezeu și există manifestări mai specifice ale acestui lucru. Antihriștii pot fi descriși cu ajutorul unui îndemn de-ale non-credincioșilor, și anume: „Să nu ridici un deget fără o recompensă.” Ce altceva? (Ei „nu dau vrabia din mână pe cioara de pe gard”.) Nu dau vrabia din mână pe cioara de pe gard – dacă există profit, ei vor acționa, dar dacă nu există profit, nu o vor face. Indiferent de situație, trebuie să cântărească în mintea lor, gândindu-se: „Cât de mare este avantajul pe care îl pot obține dacă fac acest lucru? Cât profit pot face? Merită să plătesc un preț atât de mare pentru asta? Dacă plătesc un preț mare, dar alții ajung să beneficieze de acest avantaj, iar eu nu ajung să mă pun în valoare, atunci cu siguranță nu o voi face!” Nu este aceasta atitudinea antihriștilor față de însărcinarea și de cerințele lui Dumnezeu? Dacă depun un pic de efort în îndeplinirea îndatoririlor lor, dar nu obțin niciun beneficiu și îndură unele suferințe fără să primească har, ei reacționează imediat în sinea lor, spunând: „Am depus atât de mult efort – de ce nu am obținut niciun beneficiu? Oare afacerea mea de familie este sau nu profitabilă?” Dacă socotesc și constată că venitul lor este mai mare decât cel din luna precedentă, continuă să iasă și să răspândească Evanghelia, fără teamă, în ciuda riscurilor implicate. Dar odată ce există o problemă cu afacerea familiei, iar profiturile lor sunt considerabil mai mici decât în luna precedentă, se plâng imediat și se îndoiesc de Dumnezeu în inimile lor, gândindu-se: „Dumnezeule, mi-am făcut datoria fără să fiu leneș sau viclean și nici nu mi-am făcut-o într-un mod superficial. Luna aceasta am călătorit și am muncit mai mult decât luna precedentă. De ce nu-mi binecuvântezi familia? De ce nu ne merge bine afacerea de familie?” Atitudinea lor față de Dumnezeu și față de însărcinarea dată de Dumnezeu se schimbă imediat și se gândesc: „Dacă nu-mi binecuvântezi familia, atunci nu mă învinui că îmi fac datoria în mod superficial! Nu voi depune atât de mult efort luna viitoare. Dacă ar trebui să mă trezesc la cinci, mă voi trezi la șase. Dacă ar trebui să plec la opt, voi pleca la zece. În trecut, puteam converti cinci destinatari ai evangheliei într-o lună; de data aceasta, voi converti doar doi. Ar trebui să fie de ajuns!” Ce anume socotesc ei? Dacă ceea ce investesc și contribuția adusă echivalează cu ceea ce le dă Dumnezeu. Mai mult, consideră că este rentabil și că merită să sufere și să plătească un preț doar dacă ceea ce le dă Dumnezeu este de câteva ori mai mult decât ceea ce solicită și ce-și doresc ei. Altfel, indiferent de sarcina sau datoria care le este încredințată de casa lui Dumnezeu, ei le tratează pe toate la fel – acționând într-o manieră superficială, descurcându-se atunci când pot, făcând totul de formă atunci când se poate și fără să ofere absolut niciodată vreun pic de sinceritate. Această manifestare constă atât în emiterea de pretenții, cât și în încheierea unei înțelegeri; oamenii emit pretenții numai atunci când trebuie încheiată o înțelegere, iar în lipsa unei înțelegeri, nu au pretenții.

Antihriștii nu au nutrit niciodată nici cea mai vagă urmă de sinceritate sau loialitate în inimile lor față de însărcinarea dată de Dumnezeu, față de lucrarea casei lui Dumnezeu sau față de propriile îndatoriri. Ei își folosesc doar intelectul, propria energie, propriul timp, precum și suferința fizică și prețul pe care îl plătesc în schimbul satisfacerii dorințelor lor de a obține binecuvântări, al recompenselor pe care vor să le primească și, bineînțeles, pentru pace, bucurie, stabilitate lăuntrică, fericire familială în această viață și chiar armonie în jurul lor, împreună cu stima, admirația și aprecierea din partea altor oameni. Pe scurt, antihriștii nu își fac niciodată îndatoririle cu sinceritate în casa lui Dumnezeu și în niciun caz nu vor oferi nici măcar un pic de loialitate. Fie că îndură greutăți și plătesc un preț, fie că se descurcă cu superficialitate, scopul lor final este să ceară de la Dumnezeu ceea ce vor pentru a-și satisface dorințele. Prin urmare, ori de câte ori întâlnesc condiții potrivnice, emondare sau oameni, evenimente și lucruri pe care le consideră dezagreabile, se gândesc imediat: „Oare apariția acestor lucruri îmi afectează cumva interesele? Vor avea impact asupra reputației mele? Îmi vor influența perspectivele și dezvoltarea viitoare?” Indiferent dacă manifestările lor sunt pozitive sau negative în cursul îndeplinirii propriilor sarcini, ei nu acționează niciodată, în niciun caz, în conformitate cu adevărurile-principii. Mințile lor sunt pline de tranzacții, evaluând valoarea a ceea ce plătesc și oferă precum un om de afaceri, estimând cât de mare este profitul pe care costurile lor îl pot produce. Unii ar putea spune: „Noi credem în Dumnezeu pentru a obține adevărul și viața, pentru a obține mântuirea.” Antihriștii, însă, gândesc: „Cât de mult valorează mântuirea? Dar înțelegerea adevărului? Aceste lucruri nu valorează nimic. Ceea ce este cu adevărat valoros este să câștigi de o sută de ori în această viață și viață veșnică în lumea ce va veni. Este un profit cu adevărat substanțial ca, în această viață, să fii susținut și stimat de alții, să fii onorat ca fiind măreț în casa lui dumnezeu, iar în lumea ce va veni, să ai autoritate peste toate națiunile.” Aceasta este ambiția antihriștilor, un calcul pe care îl fac în adâncul inimilor lor, care se ascunde în spatele îndeplinirii datoriei. Acest calcul este plin de tranzacții și pretenții. „Sinceritatea” lor precară cu privire la datoria lor și la Dumnezeu este doar pentru a se asigura că Dumnezeu le acordă viață veșnică, îi ferește de dezastru, le dă binecuvântări și har și le satisface toate dorințele. Prin urmare, inimile antihriștilor sunt pline de diverse cereri față de Dumnezeu, denumite în mod colectiv „emitere de pretenții”. În afară de faptul că nu-și doresc adevărul, antihriștii își doresc orice altceva – atât lucruri materiale, cât și nemateriale.

Există unii antihriști care au avut cândva o contribuție măruntă pentru frați și surori sau pentru biserică. De exemplu, este posibil să fi preluat anumite sarcini riscante în biserică sau să fi găzduit frați și surori care nu s-au putut întoarce acasă. Având în vedere durata relativ lungă a credinței lor în Dumnezeu, majoritatea oamenilor îi consideră persoane meritorii și calificate. În același timp, ei înșiși au un sentiment de superioritate și avantaj. Se bazează pe poziția lor ierarhică și se laudă cu ea, spunând: „Cred în dumnezeu de atâția ani și am avut unele contribuții în casa lui dumnezeu. Nu ar trebui oare ca dumnezeu să îmi acorde un tratament special? De exemplu, plecarea în străinătate este o binecuvântare de care se bucură oamenii. Având în vedere poziția ierarhică a oamenilor, nu ar trebui să am eu prioritate? Pentru că am avut o contribuție în casa lui dumnezeu, ar trebui să am parte de prioritate și de o grijă specială și nu ar trebui să fiu evaluat pe baza principiilor.” Unii oameni au fost chiar închiși și, trezindu-se fără adăpost după eliberare, consideră casa lui Dumnezeu ca fiind cea care ar trebui să le ofere o îngrijire specială. De exemplu, ar trebui să aloce niște bani pentru a-i ajuta să își cumpere o casă, să își asume responsabilitatea pentru mijloacele lor de subzistență în a doua jumătate a vieții lor sau ar trebui să le îndeplinească toate nevoile materiale pe care i le prezintă. Dacă au nevoie, casa lui Dumnezeu ar trebui să le ofere o mașină. Dacă au unele probleme de sănătate, casa lui Dumnezeu ar trebui să le cumpere suplimente. Nu fac ei uz de poziția lor ierarhică și nu își etalează calificările? Acești indivizi cred că au adus contribuții, așa că emit pretenții către Dumnezeu cu nerușinare și în mod deschis. Ei cer mașini, case și un stil de viață luxos. Le cer chiar fraților și surorilor să se ocupe de lucruri și să efectueze comisioane pentru ei gratuit, devenind servitorii sau sclavii lor. Nu s-au transformat oare în cineva care trăiește de pe urma bisericii? Credința ta în Dumnezeu este de fapt pentru binele tău și te duci la închisoare pentru binele tău. Orice datorie pe care o faci este responsabilitatea ta. Când îți faci datoria și obții adevărul, este pentru binele tău. Credința ta în Dumnezeu este voluntară, nimeni nu te forțează. Obținerea vieții este pentru binele tău, nu pentru al altora. Chiar dacă ți-ai asumat unele sarcini riscante pentru casa lui Dumnezeu sau pentru biserică, se consideră asta un merit? Nu este un merit; este ceea ce ar trebui să faci. Dumnezeu este Cel care te ridică și îți oferă o astfel de oportunitate; este o binecuvântare de la Dumnezeu. Nu este ceva ce să folosești drept capital pentru a trăi de pe urma bisericii. Deci, sunt acești oameni antihriști? În special, acești oameni nu pot avea părtășie despre niciun adevăr-realitate, iar atunci când sunt cu frați și surori care cred de mai puțin timp și sunt mai tineri, ei au părtășie doar despre vechile lor experiențe și își etalează calificările; ei sunt lipsiți de orice părtășie sau cunoaștere despre experiențe valoroase de viață. Ei nu îi edifică pe alții, în schimb își dau aere și se dau mari și tari. Nu sunt în stare să se ocupe de nicio lucrare substanțială din casa lui Dumnezeu și nici nu-și pot îndeplini în mod corespunzător nicio datorie reală. Cu toate acestea, încă trăiesc de pe urma bisericii și își întind mâinile pentru a emite pretenții față de Dumnezeu. Nu este aceasta o nerușinare? Dacă vorbim despre calificări, nu sunt Eu mai calificat decât voi? M-am dat Eu mare în fața voastră? Am cerut ceva de la voi? (Nu.) Atunci, de ce pot antihriștii să facă astfel de lucruri? Pentru că sunt nerușinați. Atunci când își acceptă îndatoririle, mințile lor sunt pline de tranzacții. Atunci când își îndeplinesc îndatoririle, le lipsește punctul corect de vedere și nu consideră că este datoria sau obligația lor, ceva ce o ființă creată ar trebui să facă. Deși ar putea să-și îndeplinească unele îndatoriri, să îndure unele suferințe și să plătească un preț, ce gândesc în inimile lor? „Această sarcină este ceva ce nimeni altcineva nu poate face. Dacă o fac, voi deveni faimos în casa lui dumnezeu, stimat oriunde aș merge și îndreptățit să mă bucur de ce este mai bun peste tot. Voi fi un mare șmecher în casa lui dumnezeu, capabil să am tot ce vreau, și nimeni nu va îndrăzni să spună nimic, pentru că am calificări!” Pe baza caracterului lor, antihriștii nu au cum să-L trateze pe Dumnezeu, însărcinarea dată de El sau lucrarea casei lui Dumnezeu cu cea mai vagă sinceritate sau bunăvoință. Chiar dacă în exterior par dispuși și capabili să îndure suferința și să plătească un preț, imediat după asta, sunt gata să întindă mâinile ca să emită pretenții și să ceară recompense de la Dumnezeu, încercând să trăiască de pe urma bisericii și să profite peste tot. Prin urmare, judecând după abordările lor, este cel mai potrivit să definim firea-esență a antihriștilor ca fiind ticăloasă. Gândurile și punctele de vedere pe care le nutresc cu privire la îndatoririle lor și la însărcinarea dată de Dumnezeu sunt ticăloase, nu sunt în conformitate cu adevărul și, cu siguranță, nu sunt în conformitate cu standardul conștiinței.

În orice sarcină îndeplinesc, antihriștii își urmează dorințele, căutând faima și statutul personal. Nu caută niciodată adevărul și nu reflectează asupra lor. În fața oricăror abateri sau probleme apărute în lucrarea lor, atitudinea lor nu este nici de a căuta, nici de a accepta adevărul. În schimb, se străduiesc întotdeauna să ascundă faptele, să-și păstreze imaginea și gloria deșartă și să se pună în valoare sub toate aspectele, câștigând stima oamenilor. Pe scurt, inimile lor sunt pline de ticăloșie, de filosofia Satanei și de noțiuni și închipuiri omenești, fără nimic care să fie în conformitate cu adevărul. Antihriștii nu caută niciodată adevărul în nicio datorie pe care o fac și nu intenționează niciodată să se supună rânduielilor de lucru ale casei lui Dumnezeu. Se țin întotdeauna de propriul mod de a face lucrurile și acționează conform preferințelor lor. Indiferent de sarcina pe care o au la îndemână, calculează în inimile lor modul în care pot ei înșiși beneficia. Evaluează doar ce îndatoriri să facă astfel încât să obțină faimă, câștig și statut, stima altor oameni și un pic de onoare. Odată ce își îndeplinesc îndatoririle, speră ca realizările lor să fie consemnate în registrul lui Dumnezeu, ținând o evidență mentală a acestora și asigurându-se că fiecare contribuție este bine consemnată și nimic nu este trecut cu vederea. Cred că dacă muncesc mai mult și contribuțiile lor sunt mai mari, au mai multe speranțe de a intra în Împărăție și de a primi recompense și cununi. Exact așa sunt atitudinile și punctele de vedere pe care antihriștii le au față de îndatoririle lor. Mințile le sunt pline de tranzacții și pretenții – oare asta nu expune în mod clar natura-esență pe care o au? De ce sunt mințile lor pline de tranzacții și pretenții față de Dumnezeu? Motivul este că firea-esență le este ticăloasă – acest lucru este absolut adevărat. Se poate vedea din ideile și punctele de vedere pe care antihriștii le nutresc cu privire la îndatoririle lor – asta confirmă pe deplin că firea-esență le este ticăloasă. Indiferent despre cât de mult adevăr se are părtășie sau de modul în care firile corupte ale oamenilor sunt expuse și disecate, antihriștii nu arată nicio cunoaștere a firii-esențe personale. Nu numai că refuză să accepte adevărul, dar dezvoltă și resentimente în inimile lor. Când simt că speranțele lor de a primi binecuvântări și recompense sunt spulberate, ei cred că Dumnezeu trișează, gândindu-se că a fi expuși și disecați de către Dumnezeu reprezintă o încercare deliberată de a reține recompensele, determinându-i pe oameni să se sacrifice în zadar pentru Dumnezeu, fără să câștige nimic în final. Nu numai că inimile lor nu au o înțelegere pozitivă a lucrării lui Dumnezeu și a adevărului, dar dezvoltă chiar noțiuni și neînțelegeri, intensificându-și răzvrătirea împotriva lui Dumnezeu. Prin urmare, cu cât firea satanică și esența omenirii corupte sunt disecate mai mult și cu cât intrigile, motivațiile și scopurile Satanei sunt expuse mai mult, cu atât sunt antihriștii mai scârbiți de adevăr și nutresc ură față de acesta. De ce se întâmplă acest lucru? Ei consideră că, pe măsură ce se are mai multă părtășie despre adevăr, pe atât speranța lor de a primi binecuvântări devine mai mică. Cu cât se are mai multă părtășie despre adevăr, cu atât mai mult simt că această cale de a da la schimb suferință și de a plăti un preț pentru recompense și cununi nu este viabilă, ceea ce îi determină să creadă că nu au nicio speranță de a primi binecuvântări. Cu cât se are mai multă părtășie despre adevăr în acest mod și cu cât acest tip de expunere are loc mai des, cu atât antihriștii devin mai puțin interesați de credința lor în Dumnezeu. Văzând că nimic din ceea ce spune Dumnezeu nu pomenește de cât de multă suferință și plată le poate aduce o recompensă echivalentă și că El nu a spus nimic despre intrarea în Împărăția Cerurilor bazată doar pe muncă grea, simt că drumul lor în ceea ce privește tranzacțiile cu Dumnezeu a ajuns la capăt. În adâncul sufletului, simt că sunt exact obiectele pe care Dumnezeu este hotărât să le pedepsească, trăind o teamă neliniștitoare și simțind că zilele lor sunt numărate, ca și cum ar veni sfârșitul vremurilor peste ei. Cum vă simțiți după ce ați ascultat predică după predică în care sunt demascați antihriștii? Văd că toți vă plecați capetele; aveți un sentiment oarecum de deznădejde? V-ați dat seama că mergeți pe calea antihriștilor? Gândurile voastre sunt și ele pline de aceste idei ticăloase de negociere cu Dumnezeu? Aveți acum vreo percepție? Puteți să schimbați rapid situația? (Și eu mă gândesc că trebuie să schimb repede situația; nu pot continua să trăiesc cu aceste firi de antihrist.) Deși toți aveți firi de antihriști și intenția de a negocia cu Dumnezeu și de a primi binecuvântări, nu sunteți încă antihriști. Prin urmare, ar trebui să căutați cu promptitudine adevărul pentru rezolvare, să vă îndepărtați de marginea prăpastiei și să porniți pe calea urmăririi adevărului. Nu este atunci problema rezolvată? Să ai firea antihriștilor și să mergi pe calea lor este o problemă care poate fi rezolvată cu ușurință. Atât timp cât poți accepta adevărul, reflectezi asupra ta, îți cunoști firea coruptă lăuntrică, înțelegi esența problemei urmăririi faimei, câștigului și statutului și apoi abandonezi această metodă eronată de urmărire, renunți la punctul de vedere greșit al credinței în Dumnezeu, la intenția de a primi binecuvântări și crezi în Dumnezeu doar de dragul urmăririi adevărului și cu scopul de a deveni o persoană nouă și urmărești doar să devii o persoană care se supune lui Dumnezeu și doar să te închini lui Dumnezeu, fără să-i idolatrizezi sau să-i urmezi pe oameni, atunci starea ta se va normaliza treptat. Vei păși pe calea urmăririi adevărului – nu există nicio îndoială în această privință. Ceea ce ar trebui să te sperie este dacă nu accepți adevărul, dacă ești scârbit de adevăr și dacă, știind că este greșit să negociezi cu Dumnezeu și că la fel este și să urmărești faima, câștigul și statutul, ești încăpățânat și nu te căiești niciodată. Într-un astfel de caz, ai natura-esență a unui antihrist și trebuie să fii eliminat. Dacă faci multe lucruri rele, vei fi pedepsit.

Diferența dintre antihriști și oamenii corupți obișnuiți constă în faptul că urmărirea faimei, a câștigului, a statutului și a binecuvântărilor și efectuarea de tranzacții cu Dumnezeu nu este doar o manifestare temporară sau ocazională pentru antihriști – ei trăiesc pentru aceste lucruri. Aleg o singură cale, cea a antihriștilor, trăind în concordanță cu natura antihriștilor și cu filosofiile satanice. Oamenii corupți obișnuiți pot ajunge la o a doua alegere și să meargă pe calea urmăririi adevărului, dar antihriștilor nu le place adevărul și nu au această nevoie. Natura lor este plină de filosofii satanice, și ei nu vor face alegerea corectă. Antihriștii nu vor accepta niciodată adevărul; vor stărui în greșelile lor până la capăt, fără să se întoarcă din drum sau să se căiască. Ei știu că au de făcut multe înțelegeri cu Dumnezeu, testându-L și provocându-L la fiecare pas. Cu toate acestea, au motivele lor și se gândesc: „Ce este rău în asta? Să emiți pretenții față de dumnezeu pentru unele binecuvântări materiale și să te bucuri de unele dintre beneficiile statutului nu sunt acte rușinoase. Nu am comis crime și incendii și nici nu m-am împotrivit în mod public lui dumnezeu. Sigur, am lucrat pentru a înființa o împărăție independentă și am acționat oarecum arbitrar, dar nu am rănit și nu am vătămat pe nimeni, nici nu am afectat sau cauzat pierderi pentru lucrarea casei lui dumnezeu.” Nu este acest lucru iremediabil? Indiferent cum are casa lui Dumnezeu părtășie despre adevăr sau îi expune și îi emondează, ei refuză să își recunoască greșelile – este iremediabil. Asta este esența antihriștilor. Dacă le spui că sunt răi sau ticăloși, nu le pasă și vor persista în răul și ticăloșia lor. Acest lucru arată că antihriștii sunt indivizi care nu se căiesc deloc. Ai mai avea părtășie despre adevăr cu astfel de oameni? Ei nici măcar nu știu care lucruri sunt pozitive și care sunt negative; ce le poți spune? Nu este nimic de spus. Antihriștii sunt plini de o fire-esență ticăloasă și trăiesc cu această fire. A-L testa pe Dumnezeu și a face tranzacții cu El este natura lor inerentă, și nimeni nu îi poate schimba – ei rămân neschimbați în orice situație. De ce nu se schimbă? Pentru că, indiferent despre câte adevăruri se are părtășie cu ei, indiferent cât de ușor de înțeles și de profund revelatoare sunt cuvintele, ei nu sunt conștienți de adevărata problemă. Ei nu pot înțelege adevărul și nu știu ce este adevărul și ce sunt lucrurile negative; acesta este motivul.

Antihriștii fac tranzacții cu Dumnezeu și Îi cer diverse lucruri. Desigur, ei cer o multitudine de lucruri – tangibile și intangibile, materiale și nemateriale, prezente și viitoare. Atât timp cât își pot imagina, cât cred că merită și cât este ceva ce își doresc, ei emit pretenții față de Dumnezeu fără rușine, sperând că El le va acorda aceste lucruri. De exemplu, atunci când îndeplinesc o anumită datorie, pentru a ieși în evidență și a deveni o figură excepțională, pentru a avea șansa de a fi în lumina reflectoarelor și de a obține statutul dorit, precum și stima mai multor oameni, ei speră că Dumnezeu le va da unele abilități speciale. Ei se roagă Lui, spunând: „Dumnezeule, sunt dispus să-mi îndeplinesc cu loialitate datoria. După ce am acceptat această datorie de la tine, mă gândesc în fiecare zi cum să o îndeplinesc. Sunt dispus să-mi dedic timp de o viață întreagă energia pentru asta, să-ți ofer tinerețea mea și tot ce am; sunt dispus să îndur greutăți pentru asta. Te rog să-mi dai cuvinte să vorbesc, să-mi dai inteligență și înțelepciune și să-mi permiți să-mi îmbunătățesc competențele profesionale și abilitățile în timpul îndeplinirii acestei datorii.” După ce și-au exprimat loialitatea și și-au expus punctul de vedere, antihriștii se îndreaptă direct către Dumnezeu pentru a cere aceste lucruri. Deși sunt intangibile, iar oamenii cred că este rațional să I le ceară lui Dumnezeu, nu constituie aceasta o formă de a face tranzacții și a emite pretenții? (Ba da.) Care este obiectivul acestei tranzacții? Care este esența pe care o disecăm? Antihriștii nu au niciun fel de sinceritate față de îndatoririle care le sunt încredințate de Dumnezeu și nici nu intenționează să fie loiali în această privință. Înainte de a o face, gândurile lor se învârt în jurul modului în care pot să profite de această ocazie pentru a-și etala talentele și a câștiga faimă în rândul oamenilor, în loc să folosească această șansă pentru a-și îndeplini bine datoria și pentru a căuta adevărurile pe care ar trebui să le înțeleagă și principiile pe care ar trebui să le caute în îndeplinirea ei. Astfel, atunci când antihriștii vin înaintea lui Dumnezeu pentru a se ruga, ei întind mai întâi mâna și cer lucruri care le vor avantaja reputația și statutul, cum ar fi inteligența, înțelepciunea, cunoștințele unice, abilitățile remarcabile, deschiderea ochilor spirituali și așa mai departe. Își doresc aceste lucruri nu pentru a înțelege adevărul sau pentru a-și oferi sinceritatea și a-și îndeplini bine îndatoririle. În mod clar, aceste cereri sunt pline de negocieri și pretenții, și totuși ei încă se simt îndreptățiți. Când vine vorba de acest tip de rugăciune și de acest tip de tranzacții pe care le fac oamenii, chiar dacă aceștia suferă și plătesc un preț în îndeplinirea datoriei lor și chiar dacă își cheltuiesc o anumită cantitate de timp și energie, le va accepta Dumnezeu? Din perspectiva lui Dumnezeu, El nu va accepta absolut deloc o astfel de îndeplinire a datoriei din partea cuiva, deoarece în acești oameni nu există sinceritate, loialitate și, cu siguranță, nici supunere autentică. Pe baza acestui aspect, ceea ce își doresc ei în mod subiectiv să urmărească este statutul și faima, precum și stima și admirația din partea celorlalți; cu toate acestea, pe parcursul îndeplinirii îndatoririlor lor, nu a existat nicio îmbunătățire în ceea ce privește intrarea lor în viață sau schimbarea firii lor.

Când li se întâmplă ceva, antihriștii încep imediat să comploteze, să calculeze și să planifice în inimile lor. Sunt ca niște contabili, făcând tranzacții cu Dumnezeu în toate, dorindu-și multe lucruri și emițând multe pretenții față de Dumnezeu. Pe scurt, în ochii lui Dumnezeu, toate aceste cerințe sunt iraționale; nu sunt ceea ce Dumnezeu intenționează să le dea oamenilor și nici ceea ce oamenii ar trebui să primească, deoarece aceste lucruri nu aduc nici cea mai mică fărâmă de beneficiu pentru urmărirea schimbării firii sau a obținerii mântuirii de către oameni. Chiar dacă, în timpul îndeplinirii îndatoririlor tale, Dumnezeu îți oferă o oarecare lumină sau niște idei noi cu privire la profesia ta, nu este pentru a-ți satisface dorința de a emite pretenții față de Dumnezeu, cu atât mai puțin pentru a-ți spori popularitatea sau prestigiul pe care îl ai în rândul oamenilor. După ce a primit o astfel de lumină și luminare de la Dumnezeu, o persoană normală le aplică la îndatoririle sale, îndeplinindu-și mai bine îndatoririle, determinându-se să înțeleagă principiile cu mai multă acuratețe și experimentând treptat, pe propria piele, modul în care primește multă luminare, iluminare și har de la Dumnezeu în timpul îndeplinirii îndatoririlor sale – toate acestea sunt făcute de Dumnezeu. Cu cât experimentează mai mult, cu atât simte mai mult că ceea ce face Dumnezeu este măreț și cu atât realizează mai mult că nu are de ce să se laude, că totul este harul și îndrumarea din partea lui Dumnezeu. Acesta este un lucru pe care o persoană normală îl poate simți și de care poate fi conștientă. Cu toate acestea, antihriștii sunt diferiți și, indiferent cât de multă luminare și iluminare le dă Dumnezeu, ei își atribuie totul lor. Într-o zi, când vor face un bilanț al contribuțiilor lor și se vor apropia de Dumnezeu pentru a cere recompense, când își vor încheia socotelile cu Dumnezeu, El Își va retrage iluminarea și luminarea, iar antihriștii vor fi descoperiți. Înainte, tot ceea ce au fost capabili să facă s-a datorat lucrării Duhului Sfânt și călăuzirii din partea lui Dumnezeu. Ei nu sunt diferiți de ceilalți oameni. Fără luminarea și iluminarea din partea lui Dumnezeu, își pierd darurile, inteligența, înțelepciunea, ideile și gândurile bune – devin buni de nimic și nesăbuiți. Când antihriștii întâlnesc astfel de lucruri și ajung până aici, nu sunt conștienți încă de faptul că drumul lor este greșit și nu sunt conștienți că au făcut tranzacții cu Dumnezeu și că I-au emis pretenții în mod irațional. Ei încă mai cred că sunt competenți și capabili de orice, că merită să se bucure de mare considerație, să fie admirați, respectați, sprijiniți și preamăriți de ceilalți. Dacă nu primesc aceste lucruri, consideră că situația este fără speranță și acționează și mai nechibzuit, devenind plini de resentimente atât față de Dumnezeu, cât și față de frați și de surori. Îl înjură și se plâng de Dumnezeu în inimile lor, spunând că Dumnezeu este nedrept, blestemându-i pe frați și pe surori pentru că nu au conștiință și pentru că nu lasă loc de-ntors și chiar acuză casa lui Dumnezeu că încearcă să scape de ei după ce și-a terminat treaba cu ei. Ce este asta? O persoană fără rușine! Nu sunt toți antihriștii așa? Nu spun ei adesea astfel de lucruri? Ei spun: „Când am fost util și numit într-o poziție importantă, toată lumea orbita în jurul meu. Acum, că nu mai sunt într-o poziție importantă, nimeni nu-mi acordă atenție, toată lumea mă privește de sus și toți faceți figuri când vorbiți cu mine.” De unde vin aceste cuvinte? Nu sunt ele înrădăcinate în firea ticăloasă a antihriștilor? Firea lor ticăloasă este plină de negocieri cu oamenii și cu Dumnezeu, de cerințe față de Dumnezeu și față de oameni, ca și cum ar spune: „Eu am grijă de lucruri pentru voi, eu mă sacrific, plătesc un preț și mă îngrijorez pentru voi, așa că trebuie să mă abordați cu respect și să-mi vorbiți politicos. Indiferent dacă am un statut sau nu, trebuie să vă amintiți întotdeauna tot ceea ce am făcut, să mă păstrați în mintea voastră pentru totdeauna și să nu mă uitați niciodată – a mă uita înseamnă că nu aveți conștiință. De fiecare dată când mâncați sau folosiți lucruri bune, trebuie să vă gândiți la mine, și eu trebuie să am întotdeauna prioritate.” Nu au antihriștii adesea astfel de cerințe? (Ba da, au.) Este posibil să fi întâlnit astfel de oameni, care spun: „Cine a tipărit cărțile despre cuvintele lui dumnezeu pe care le-ați citit? Cine vi le-a trimis? Dacă nu mi-aș fi asumat riscuri și nu aș fi înfruntat pericolele de a fi arestat, întemnițat sau condamnat la moarte, ați fi putut să citiți aceste cărți? Dacă nu aș fi îndurat greutăți și nu aș fi plătit un preț pentru a vă uda, ați fi putut să aveți o viață bisericească? Dacă nu aș fi îndurat suferințe și nu aș fi plătit un preț pentru a răspândi evanghelia, ar fi putut biserica să câștige atât de mulți oameni? Dacă nu aș fi avut toată ziua părtășie cu voi despre cuvintele lui dumnezeu, ați fi avut o credință atât de mare? Dacă nu aș fi alergat de colo-colo pentru a vă oferi sprijin logistic, v-ați fi putut face îndatoririle în liniște acum? Dacă nu eram eu în frunte, ar fi putut lucrarea bisericii să se dezvolte în măsura în care a făcut-o acum?” Ascultând acest lucru, pare că fără ei lucrarea casei lui Dumnezeu nu ar putea progresa, iar pământul nu s-ar mai roti. Nu este aceasta mentalitatea antihriștilor? Care este scopul lor când strigă aceste cuvinte? Își asumă meritele pentru anumite lucruri sau se plâng și se tânguiesc? Ei cred că acum casa lui Dumnezeu nu mai are nevoie de ei, că frații și surorile i-au neglijat, că e nedreaptă casa lui Dumnezeu cu oamenii, că nu îi aprovizionează, că nu îi respectă și că nu îi lasă să îmbătrânească acolo. Nu există și un element de blestem în strigătele lor? Îi înjură pe alții, spunând că nu au conștiință. Ce serviciu prestează, de fapt, antihriștii? Tot ceea ce fac este tulburător și perturbator, iar tot ceea ce spun induce în eroare. Le lipsește umanitatea; sunt diavoli. De ce ar trebui cineva să-și exercite conștiința față de ei? Este folositor să faci asta? (Nu.) De ce nu este folositor? Poate cineva să înțeleagă adevărul urmându-i? (Nu.) Ce câștigă toți cei care se închină antihriștilor și îi urmează? Toți Îl trădează pe Dumnezeu împreună cu acești antihriști și sunt conduși de ei în iad. Cum se văd antihriștii? (Se văd ca fiind Dumnezeu.) Acesta este un gând nerușinat. Oamenii ar trebui să aibă o conștiință față de Dumnezeu, dar Dumnezeu nu le cere niciodată oamenilor să facă acest lucru; El le cere oamenilor doar să înțeleagă adevărul, să fie capabili să practice adevărul și să obțină mântuirea și să fie ființe create calificate. Când v-am cerut vreodată să vă gândiți la Mine și să păstrați ceva pentru Mine când mâncați mâncare bună sau să vă gândiți la Mine când stați într-un loc frumos? Când mâncați bine, trăiți bine și sunteți fericiți, când M-am simțit Eu vreodată invidios? Când am spus Eu vreodată că nu aveți conștiință? Cu toate acestea, antihriștii sunt capabili să spună astfel de lucruri și să-i blesteme pe oameni pentru că nu au conștiință – nu este asta nerușinare? Când casa lui Dumnezeu îi concediază, când frații și surorile nu mai sunt la fel de entuziaști față de ei ca înainte, ei sunt capabili să spună astfel de lucruri, să plângă în legătură cu nemulțumirile lor și să-i blesteme pe oameni și pe Dumnezeu. Tot felul de lucruri pot ieși din gura lor, iar natura lor demonică este complet expusă. Acestea sunt diferitele manifestări dezvăluite de firea ticăloasă a antihriștilor. Deoarece inimile lor sunt pline de negocieri de făcut cu Dumnezeu, acest lucru duce la a emite diferite cerințe și pretenții față de El. Când antihriștii sunt promovați sau concediați, când casa lui Dumnezeu îi pune sau nu într-o poziție importantă, toate diferitele manifestări care izvorăsc din ei țin de esența lor ticăloasă – acest lucru este complet adevărat.