III. Firea-esență a antihriștilor

Accentul părtășiei de astăzi este încă, în principal, acela de a sintetiza care este exact firea-esență a antihriștilor. Dintre cele șase firi corupte ale oamenilor, pe care tocmai le-am discutat, care sunt cele trei folosite cu mai multă acuratețe pentru a-i cataloga pe oamenii cu firea-esență a antihriștilor? (A fi scârbit de adevăr, ferocitatea și ticăloșia.) Din moment ce am redus domeniul de aplicare la acestea trei, primele trei nu vor fi prezente în această părtășie. Prin urmare, persoanele cu firea-esență a antihriștilor nu au firile corupte de intransigență, aroganță și înșelăciune? (Nu.) Atunci, de ce să nu le folosim pe primele trei pentru a clasifica firea-esență a antihriștilor? (Pentru că și oamenii corupți obișnuiți le au pe primele trei, iar acestea nu reprezintă esența unei persoane.) Aceasta este o sinteză precisă. În ceea ce privește subiectul firii-esență, primele trei firi corupte sunt relativ mai ușoare ca nivel, în timp ce acelea care pot sintetiza cu adevărat firea-esență a antihriștilor sunt ultimele trei: a fi scârbit de adevăr, ferocitatea și ticăloșia. Aceste trei firi corupte pot cataloga cu o precizie mai mare firea-esență a antihriștilor. Deși primele trei nu sunt folosite pentru a cataloga esența antihriștilor, fiecare dintre aceste trei firi corupte este prezentă la un antihrist, iar acestea sunt mai grave decât la oamenii obișnuiți. A fi scârbit de adevăr, ferocitatea și ticăloșia pot fi toate folosite pentru a rezuma și caracteriza intransigența acestora și pentru a le descrie gradul de intransigență. De asemenea, ultimele trei firi pot fi folosite în mod similar pentru a rezuma și caracteriza aroganța și înșelăciunea lor. Este evident că principalele caracteristici ale firii-esență a antihriștilor sunt a fi scârbit de adevăr, ferocitatea și ticăloșia.

A. Ticăloșia

Dintre aceste trei firi corupte – a fi scârbit de adevăr, ferocitatea și ticăloșia – ticăloșia este cel mai cuprinzător rezumat al unei firi din firea-esență a unui antihrist și este cea mai comună în firea-esență a unui antihrist. De ce se folosește ticăloșia pentru a descrie firea-esență a unui antihrist? Dacă se spune că antihriștii sunt destul de ticăloși, atunci, judecând după gândurile lor, ce anume din ceea ce cred, spun și fac ei în fiecare zi arată că sunt oameni cu o esență ticăloasă? Nu este aceasta o întrebare asupra căreia ar trebui să reflectăm? (Ba da.) Atunci ar trebui să ne începem analiza și observația de la ceea ce gândesc, de la discursul lor și purtarea lor, de la felul în care se comportă și interacționează cu lumea, pentru a judeca dacă există cu adevărat o esență ticăloasă în acești oameni. Să aruncăm mai întâi o privire la ceea ce gândesc antihriștii în fiecare zi. Unii oameni gândesc în inimile lor: „Nu sunt considerat cel mai capabil și nici nu am cele mai înalte înzestrări în cadrul acestui grup de oameni, deci cum pot să câștig mai multă popularitate, să câștig stima tuturor, să aduc glorie strămoșilor mei și să am o aureolă deasupra capului? Cum pot să-i conving pe ceilalți și să-i fac să mă asculte și să mă admire? Se pare că a avea un statut este un lucru bun. Unii oameni chiar vorbesc cu prestigiu, iar când alții au probleme, se duc la ei; la mine de ce nu vine nimeni? De ce nu mă observă nimeni? Am minte, idei, o abordare metodică în acțiunile mele și sunt capabil să-mi folosesc judecata în chestiuni; de ce nu mă bagă nimeni în seamă sau nu are nimeni o părere bună despre mine? Când voi fi mai presus de ceilalți? Când va veni toată lumea la mine pentru ajutor și mă va susține?” La ce se gândesc acești oameni? Se gândesc la lucruri pozitive sau negative? (La lucruri negative.) Când unii oameni văd că alții au o relație bună între ei, se gândesc: „Cum se face că relația lor este atât de bună? Trebuie să găsesc o modalitate de a semăna discordie și de a face ca relația lor să se înrăutățească; în felul acesta nu voi fi izolat și voi avea un tovarăș.” Ce fac acești oameni? Indiferent de metoda pe care o folosesc, totul se rezumă la a semăna discordie. Atunci când văd că cineva își face datoria cu entuziasm și însuflețire și că obține lumină indiferent de ceea ce face în timp ce își îndeplinește datoria, devin geloși și se gândesc cum să submineze acea persoană, cum să o descurajeze și să o facă să simtă că e negativă. Aceste gânduri, fie că sunt puse în practică sau nu, sunt gânduri negative. Există, de asemenea, cei care se gândesc: „Cum mă vede conducătorul nou ales? Trebuie să mă apropii de acest conducător. Relația noastră nu este grozavă și nu suntem prea apropiați, deci cum pot să îi intru în grații? Am niște bani la dispoziție, așa că voi afla de ce are nevoie și apoi îi voi cumpăra acel lucru. Dar, dacă are nevoie de un calculator, nu sunt dispus să cheltuiesc atâția bani; dacă în viitor ar înceta să mai fie conducător, oare acei bani nu ar fi cumva irosiți? Dacă are nevoie de ceva, cum ar fi o pereche de mănuși sau haine, îmi pot permite și merită cheltuiala. Banii ar trebui cheltuiți pe lucrurile potrivite, nu inutil. De asemenea, trebuie să-l măgulesc și să îi fac pe plac conducătorului, nu doar cu vorbe goale, ci și cu acțiuni reale; trebuie să fiu atent la ceea ce îi place acestui conducător. În plus, voi ajuta la punerea mâncării conducătorului în farfurii atunci când este timpul să mănânce, în fiecare zi, și îi voi spăla vasele atunci când termină de mâncat. În cazul în care conducătorul va critica pe cineva, îl voi urmări și voi face la fel; atunci când conducătorul va lăuda pe cineva, voi recomanda rapid acea persoană și îi voi lăuda virtuțile.” La ce se gândesc acești oameni? (Se gândesc să-i facă pe plac conducătorului și să-l lingușească.) Există, de asemenea, cei care, în timp ce lucrează în casa lui Dumnezeu, se gândesc: „Alții muncesc din greu și cu sârguință; eu trebuie să fiu isteț, nu pot fi prost și nu pot munci prea mult. În cazul în care casa lui dumnezeu nu are nevoie de mine în viitor, nu înseamnă că acest efort va fi în zadar? Nu voi munci din greu pentru nimic? Dar, dacă nu muncesc deloc, voi fi alungat de casa lui dumnezeu. Ce ar trebui să fac? Când conducătorul va fi prezent, voi munci din greu, voi asuda și îl voi lăsa pe conducător să vadă; când nu va fi prezent, mă voi duce la toaletă, voi bea apă, voi ieși la plimbare sau voi găsi un colț în care să mă relaxez. Dacă alții vor săpa trei lopeți de pământ, eu voi săpa o jumătate de lopată; dacă alții vor umbla de colo-colo, cărând lucruri de trei sau de cinci ori, eu o voi face o singură dată, mă voi odihni și voi trândăvi ori de câte ori voi putea. Nu ar trebui să fiu atât de sârguincios; dacă mă voi îmbolnăvi sau voi fi epuizat din cauza muncii prea grele, cui îi va părea rău de mine? Cine se va ocupa de boala mea? Se va ocupa conducătorul? Se va ocupa dumnezeu de ea? Va fi dumnezeu responsabil pentru aceste lucruri? Prin urmare, în timp ce lucrez, trebuie să îmi dau seama unde pot lucra în modul cel mai vizibil. Când vreau să trândăvesc, trebuie să aflu unde este cel mai puțin probabil să fiu descoperit, unde este cel mai puțin probabil să atrag atenția.” La ce se gândesc acești oameni? (Să trândăvească și să se comporte șiret.)

1. Ce fac antihriștii față de oameni

Care este caracterul oamenilor care au gânduri ticăloase pe tot parcursul zilei? Este unul de o integritate slabă și perfid. Judecând după firea lor, ce este aceasta? (Ticăloșie.) Există ceva integru în natura acestor lucruri la care se gândesc? Există ceva care să pară nobil, deschis și cinstit? Există ceva bun? (Nu, nimic.) Așadar, pe scurt, primul lucru manifestat în firea ticăloasă a oamenilor cu esența unui antihrist este că tot ce gândesc toată ziua este rău. Indiferent dacă se confruntă cu o problemă majoră sau cu una minoră, gândurile lor sunt pline de rău. În mod specific, ei fac anumite lucruri față de oameni și au, de asemenea, manifestări și practici diferite față de Dumnezeu. Așadar, ce lucruri fac ei față de oameni? Ce fel de practici dezvoltă în gândurile lor? În cele câteva exemple menționate adineauri, puteți vedea cum acest tip de persoană complotează în mod constant împotriva altora? Aceste persoane complotează neîncetat, iar orice om cu care au de-a face sau cu care intră în contact devine obiectul uneltirilor lor. În al doilea rând, deși uneori nu vorbesc atunci când fac lucruri, căile, metodele și sursele acțiunilor lor nu sunt autentice și nu practică adevărul; este doar o aparență iluzorie. Care este natura acestui lucru și ce este această practică? Este vorba de șiretlicuri și de prefăcătorie, iar acești oameni, de asemenea, îi ispitesc pe alții. Din moment ce pot să se prefacă și să-i înșele pe oameni, pot, de asemenea, să-i ademenească și să-i inducă în eroare? (Da, pot.) În plus, acest tip de persoană este angajată într-o luptă constantă cu ceilalți pentru statut, reputație, imagine și propriile interese. Aceste persoane se luptă pentru faimă, pentru cine are ultimul cuvânt, pentru cine are mai multe idei, pentru cei ale căror opinii sunt mai înțelepte și mai raționale, pentru cine este aprobat mai mult de toată lumea și pentru cine poate obține mai multe beneficii. Iată pentru ce se luptă! Chiar și fără statut, tot complotează astfel împotriva oamenilor, deci ce se întâmplă când au statut? Atunci, oamenii aflați sub dominația lor sunt în mod constant chinuiți; aceștia îi atrag și îi câștigă pe cei care nu iubesc adevărul, iar pe cei care pot accepta adevărul îi atacă și îi exclud, cu scopul de a-i face pe toți să-i asculte și să li se supună; ei formează mereu clici și seamănă discordie în grupuri, iar în cele din urmă îi fac pe toți să le aparțină. Toate aceste lucruri intră în sfera chinurilor din partea lor. Antihriștii se gândesc la rău toată ziua, iar fiecare fire pe care o dezvăluie este rea. Așadar, este corect să spunem că firea unor astfel de oameni este ticăloasă? (Da, este corect.) Într-un grup în care fiecare își cunoaște locul, se ține de treaba lui și face ceea ce trebuie să facă, de îndată ce apare un antihrist, acesta seamănă discordie din interior, vorbind de rău persoana X în fața persoanei Y și viceversa, punându-i pe cei doi în conflict. Nu este acesta rezultatul semănării discordiei? Așadar, care sunt unele manifestări ale uneltirilor unui antihrist? De exemplu, atunci când au loc alegeri în biserică, oamenii obișnuiți, fără ambiție, s-ar putea gândi: „Mă voi supune oricui va fi ales; voi susține pe oricine va permite Dumnezeu să fie conducător și nu voi fi o pacoste sau nu voi cauza probleme.” Dar cei cu intenții răuvoitoare nu gândesc astfel. Dacă văd că nu au nicio speranță de a câștiga aceste alegeri, încep să calculeze în inima lor: „Trebuie să cumpăr tuturor lucruri bune. Ce lipsește în biserică în aceste zile? Voi cumpăra un purificator de aer și îl voi pune în spațiul de adunare, astfel încât, atunci când toată lumea va respira aer curat, se va gândi la mine. În acest fel, când va veni vremea alegerilor, nu voi fi eu primul candidat la care se vor gândi? Prin urmare, nu voi acționa și nu voi cheltui bani în zadar.” Gândindu-se la acest lucru, ei cumpără rapid cel mai ieftin și mai aspectuos purificator de aer. În plus, ei se gândesc: „În această perioadă, trebuie să fiu atent să nu spun lucruri greșite și lucruri negative care nu le oferă învățături oamenilor; trebuie să spun cuvinte măgulitoare ori de câte ori întâlnesc oameni și să-i laud frecvent pe alții cu lucruri de genul: «Arăți foarte bine! Tu urmărești realmente adevărul! Deși nu ai crezut în Dumnezeu de atât timp cât am crezut eu, ai urmărit adevărul mai mult decât mine. Umanitatea ta este bună, iar oamenii cu o umanitate bună ca a ta pot fi mântuiți, spre deosebire de mine.» Ar trebui să par umil și să-i laud pe alții ca fiind mai buni decât mine în toate privințele, făcându-i pe ceilalți să simtă că au primit suficient respect.” Nu înseamnă asta să complotezi? Antihriștii fac astfel de lucruri fără efort; oamenii obișnuiți nu-i pot întrece în complot. Ce se spune printre non-credincioși? (Ai fost vândut de cineva și totuși îl ajuți să numere banii.) Antihriștii săvârșesc astfel de lucruri, iar majoritatea oamenilor sunt obiectele trădării și ale uneltirii lor.

Spuneți-Mi, acceptă antihriștii să fie emondați? Recunosc ei că au o fire coruptă? (Nu, nu recunosc.) Ei nu recunosc faptul că au o fire coruptă, dar, după ce sunt emondați, încă pretind că se cunosc pe ei înșiși. Spun că sunt un diavol și o satană, lipsiți de umanitate și cu un calibru slab, și că nu sunt capabili să analizeze lucrurile în profunzime, că nu sunt potriviți pentru sarcinile rânduite de biserică și că nu și-au făcut corect îndatoririle. Atunci, în fața unei majorități de oameni, ei își recunosc firea coruptă, recunosc că sunt un diavol și, în cele din urmă, mai spun că acest lucru înseamnă că Dumnezeu îi rafinează și îi mântuiește, arătând oamenilor cât de capabili sunt să accepte emondarea și cât de supuși sunt adevărului. Nu menționează de ce sunt emondați sau răul și pierderile pe care acțiunile lor le-au cauzat lucrării bisericii. Evită aceste probleme și rostesc vorbe goale, doctrine, sofisme și remarci explicative pentru a-i face pe oameni să interpreteze greșit emondarea pe care o primesc din partea casei lui Dumnezeu, ca fiind nemeritată și inechitabilă, ca și cum ar fi suferit o mare nedreptate. După ce au fost emondați, rămân neclintiți în inimile lor, nerecunoscând câtuși de puțin niciuna dintre diferitele lor fapte rele. Așadar, ce sunt toate aceste vorbe pe care le-au rostit în părtășie despre recunoașterea firii lor corupte, despre faptul că sunt dispuși să accepte adevărul și că sunt capabili să se supună emondării? Sunt acestea adevăratele lor sentimente? Categoric nu. Toate acestea sunt minciuni, prefăcătorii și cuvinte diavolești menite să-i inducă pe oameni în eroare și să-i ademenească. Care este scopul inducerii în eroare a oamenilor? (E acela de a-i face pe oameni să îi venereze și să-i urmeze.) Exact, este de a-i induce în eroare și de a-i ademeni pe oameni să îi urmeze și să îi asculte, făcându-i pe toți să creadă că ei sunt corecți și buni. În acest fel, nimeni nu îi vede așa cum sunt sau nu li se opune. Dimpotrivă, oamenii cred că ei sunt persoane care acceptă adevărul, acceptă emondarea și se căiesc. Deci, de ce nu își recunosc faptele rele sau pierderile pe care le-au adus lucrării casei lui Dumnezeu? De ce nu scot aceste chestiuni la iveală pentru a avea părtășie despre ele? (Dacă ar spune aceste lucruri, oamenii i-ar discerne.) Dacă oamenii i-ar discerne, ar vedea cum sunt de fapt și le-ar vedea umanitatea și firea-esență așa cum e, s-ar lepăda de ei. Ar mai cădea în continuare în capcana șiretlicurilor lor și s-ar lăsa induși în eroare de ei? I-ar mai prețui atât de mult? I-ar mai ridica în slăvi? I-ar mai venera? N-ar face nimic din toate acestea. Antihriștii pretind că se cunosc pe ei înșiși, dar în realitate este vorba numai de sofisme și de explicații despre persoana lor, totul pentru a-i induce în eroare pe oameni și a-i face pe aceștia să le ia apărarea, acesta fiind motivul lor ascuns. Ei evită chestiunile importante și vorbesc cu ușurință despre cunoașterea de sine și acceptarea emondării pentru a-i induce în eroare pe oameni și a-i ademeni, pentru a-i face să-i prețuiască și să-i venereze. Nu-i așa că această metodă este destul de ticăloasă? Unii oameni se lasă cu adevărat păcăliți de asta și, după ce sunt induși în eroare de antihriști, spun: „Acea persoană vorbește atât de bine, m-a inspirat foarte mult. Am plâns de câteva ori!” În acel moment, acești oameni îi venerează și îi apreciază foarte mult, dar în cele din urmă se dovedesc a fi antihriști; aceasta este consecința faptului că antihriștii îi induc în eroare pe alții și îi ademenesc. Antihriștii îi pot induce în eroare pe oameni în acest fel și cu siguranță nu puțini sunt cei care cad în capcană și sunt înșelați. Dacă cineva îi poate discerne pe antihriști în această privință, atunci este o persoană care înțelege adevărul și are discernământ.

Antihriștii îi chinuie adesea pe oameni. Ei au o zicală celebră, și anume: „Drăguții mei, dacă nu cedați în fața mea, vă voi face să cădeți pe brânci și în genunchi și să mă venerați în doar câteva mișcări; dacă nu-mi cedați, vă voi condamna la moarte!” Ce vor să facă antihriștii? Vor să-i chinuie pe oameni. Ce fel de persoane vor să chinuie? Dacă asculți de ei, îi lingușești și îi venerezi, te vor chinui? Dacă ești docil și ascultător față de ei, dacă te văd ca nefiind amenințător, că ești doar o pradă ușoară sau un sclav, nu se vor deranja să te chinuie. Dacă fac ceva rău sau comit fapte rele, dacă găsesc pe cineva care să îi discearnă, care îi va expune și îi va demasca, care îi va trage în jos din poziția lor, care le va distruge reputația și le va submina acțiunile, se vor gândi cum să chinuie acea persoană. Antihriștii nu îi chinuie pe oameni dintr-un capriciu; mai degrabă, îi observă și îi testează în mod constant pe oameni, văzând cine îi vorbește de rău pe la spate, cine nu le cedează, cine le discerne acțiunile, cine nu le acordă atenție și cine refuză să se dea pe lângă ei. După ce observă pentru o vreme și găsesc două sau trei astfel de persoane, încep să aibă părtășie despre problemele acestor oameni în timpul adunărilor. Deși ceea ce spun pare corect la suprafață, în realitate este țintit, cu un motiv și cu un scop. Care este motivul? Ei au făcut deja o anchetă amănunțită; aceste persoane nu cedează în fața lor și îi discern, încercând mereu să îi expună și să îi demaște, pentru a-i da afară din funcție. Ei spun aceste lucruri pentru a le trage un semnal de alarmă acelor indivizi, pentru a-i atenționa. Dacă acești oameni dau înapoi și nu îndrăznesc să continue, iar totul decurge conform dorințelor antihriștilor, atunci antihriștii îi ignoră. Dar, dacă acești indivizi continuă la fel ca până atunci, refuzând să se dea pe lângă ei și intenționând în continuare să îi demaște, să îi denunțe la Cel de mai sus și să îi scoată din funcție, atunci ei devin următoarele ținte ale antihriștilor pentru a-i chinui. Ei se gândesc la alte abordări și adoptă metode mai energice și mai severe, încercând să se gândească la modalități de a obține o pârghie asupra lor și să găsească ocazii de a-i chinui, fără să se oprească până când nu îi vor exclude din biserică. Antihriștii îi tratează pe dizidenți cu acest tip de chinuri și nu se vor lăsa până când nu-și vor atinge scopul. Metodele pe care le folosesc antihriștii pentru a-i chinui pe oameni sunt nemiloase. Încep prin a găsi un pretext și a-i eticheta pe oameni, iar apoi încep să îi chinuie, oprindu-se doar atunci când oamenii ascultă de ei și cedează complet în fața lor; altfel, nu se termină. În biserică, antihriștii seamănă constant discordie și formează clici, cu scopul de a crea o facțiune și de a prelua controlul asupra bisericii. Nu este un lucru obișnuit? Antihriștii formează clici, seamănă discordie, atrag forțe, conspiră cu cei care le sunt de folos, care pot vorbi în numele lor, le pot mușamaliza faptele rele și îi pot apăra în momente-cheie. Îi determină pe acești oameni să facă lucruri pentru ei, chiar să-i raporteze pe alții și să acționeze ca mesageri ai lor. Dacă au statut, acest grup devine împărăția lor independentă. Dacă nu au statut, ei și grupul lor formează o forță în cadrul bisericii, tulburând și interferând cu ordinea normală a bisericii și deranjând viața și activitatea normală a bisericii.

Cea mai obișnuită manifestare a esenței ticăloase a antihriștilor este faptul că se pricep în mod deosebit la prefăcătorie și la ipocrizie. În ciuda firii lor deosebit de feroce, perfidă, nemiloasă și arogantă, ei se prezintă în afară ca fiind deosebit de umili și plăcuți. Nu este aceasta o prefăcătorie? Acești oameni contemplă zilnic în inimile lor, gândindu-se: „Ce fel de îmbrăcăminte ar trebui să port ca să par mai creștin, mai integru, mai spiritual, mai împovărat și mai mult ca un conducător? Cum ar trebui să mănânc pentru a-i face pe oameni să simtă că sunt suficient de rafinat, grațios, demn și nobil? Ce postură de mers ar trebui să adopt pentru a avea un aer de lider și carismă, pentru a părea o persoană deosebită și nu una obișnuită? În conversațiile mele cu ceilalți, ce ton, ce vocabular, ce priviri și expresii faciale îi pot face pe oameni să simtă că sunt din înalta societate, ca o elită socială sau un intelectual de rang înalt? Cum pot îmbrăcămintea, stilul, discursul și comportamentul meu să îi facă pe oameni să mă prețuiască, să le las o impresie de neuitat și să se asigure că rămân de-a pururea în inimile lor? Ce ar trebui să spun pentru a cuceri și încălzi inimile oamenilor și pentru a lăsa o impresie de durată? Trebuie să fac mai mult pentru a-i ajuta pe ceilalți și să vorbesc de bine despre ei, să vorbesc frecvent despre cuvintele lui dumnezeu și să folosesc o anumită terminologie spirituală în fața oamenilor, să le citesc celorlalți mai multe cuvinte ale lui dumnezeu, să mă rog mai mult pentru ei, să vorbesc cu voce joasă pentru a-i face pe oameni să ciulească urechile și să mă asculte și să-i fac să simtă că sunt blând, grijuliu, iubitor, mărinimos și iertător.” Nu este aceasta o prefăcătorie? Acestea sunt gândurile care ocupă inimile antihriștilor. Ceea ce le umple gândurile nu reprezintă nimic altceva decât tendințele non-credincioșilor, indicând în întregime că gândurile și punctele lor de vedere aparțin lumii și Satanei. Unii oameni se pot îmbrăca în secret ca o prostituată sau chiar ca o femeie ușoară; îmbrăcămintea lor se adresează în mod special tendințelor rele și este deosebit de modernă. Cu toate acestea, atunci când vin la biserică, printre frați și surori, ei au o înfățișare și un comportament complet diferite. Nu sunt ei extrem de pricepuți la prefăcătorie? (Ba da.) Ceea ce contemplă antihriștii în inimile lor, ceea ce fac, diferitele lor manifestări și firile pe care le dezvăluie, toate ilustrează faptul că firea-esență pe care o au este ticăloasă. Antihriștii nu contemplă adevărul, lucrurile pozitive, calea cea dreaptă sau cerințele lui Dumnezeu. Gândurile lor, precum și abordările, metodele și obiectivele pe care le aleg sunt toate ticăloase, toate se abat de la calea cea dreaptă și sunt incompatibile cu adevărul. Sunt chiar împotriva adevărului și, în general, pot fi rezumate ca fiind rele; doar că natura acestui rău este ticăloasă; prin urmare, este denumită colectiv ca ticăloșie. Nu se gândesc să fie persoane oneste, să fie puri și deschiși sau să fie sinceri și loiali; în schimb, se gândesc la metode ticăloase. Luați, de exemplu, o persoană care poate să se deschidă în legătură cu sine într-o manieră pură, ceea ce este un lucru pozitiv și înseamnă că practică adevărul. Oare antihriștii fac acest lucru? (Nu.) Ce fac ei? Se prefac în mod constant, iar odată ce fac ceva rău și încep să se dea de gol, ascund din răsputeri acel lucru, se justifică și se apără și își tăinuiesc faptele; apoi, în cele din urmă, își prezintă motivele. Se ridică vreuna dintre aceste practici la nivelul practicării adevărului? (Nu.) Este vreuna dintre ele în conformitate cu adevărurile-principii? Cu atât mai puțin.

Chiar acum, am avut părtășie despre primul aspect al firii-esență a antihriștilor, ticăloșia, și l-am disecat. Am început cu o disecare a ceea ce gândesc antihriștii pe parcursul zilei, folosind gândurile, punctele de vedere și modurile și metodele cu care răspund la diferite chestiuni pentru a diseca firea ticăloasă a antihriștilor. Am disecat, de asemenea, natura diferitelor lucruri pe care le fac antihriștii, pe baza a ceea ce există în gândurile lor. Am oferit și câteva exemple pentru a le diseca firea-esență dezvăluită prin aceste cazuri. În ceea ce privește aceste exemple, ați văzut pe cineva cu o umanitate relativ bună printre cei care manifestă aceste comportamente și dezvăluie aceste firi? Când vine vorba de o persoană care se dezvăluie astfel și dă dovadă de asemenea manifestări, are oare caracterul ei onestitate, bunătate, simplitate, sinceritate, verticalitate și așa mai departe? (Nu are.) Aceste calități le lipsesc în mod clar. Dimpotrivă, caracterul lor este perfid, nemilos, predispus în mod obișnuit la minciună, egoist, abject și lipsit de simțul onoarei. Aceste trăsături ale caracterului lor sunt destul de evidente. Se poate afirma cu exactitate că toți cei care au gânduri ticăloase toată ziua și care pot face diverse lucruri ticăloase au un caracter foarte slab. În ce măsură este slab? Îi lipsesc conștiința, integritatea și, mai ales, raționalitatea normală. Pot oamenii lipsiți de aceste lucruri să fie considerați oameni? Se poate afirma cu certitudine că persoanele cărora le lipsesc aceste lucruri nu sunt oameni; ele au doar învelișul exterior al unui om. Unii ar putea întreba: „Nu este ca un lup în haine de oaie?” Aceasta este doar o metaforă. Ce sunt lupii în haine de oaie? Ei sunt, în esență, lupi. Există cumva o distincție esențială între lupi și diavoli sau antihriști? Lupii vânează și mănâncă vite și oi, nu din lăcomie, ci ca parte a naturii lor rânduite de Dumnezeu. Cu toate acestea, există un lucru pe care lupii îl au și pe care antihriștii nu îl au. Dacă cineva adoptă și crește un lup sau i-a salvat viața, lupul nu va face niciodată rău acelei persoane și își va arăta recunoștința. În schimb, antihriștii se bucură de harul lui Dumnezeu, de călăuzire și de aprovizionarea din cuvintele lui Dumnezeu, dar complotează împotriva lui Dumnezeu în toate, fiind mereu în opoziție și dușmănie cu El. Nu se pot supune la nimic din ceea ce face Dumnezeu; ei nu pot spune „amin”, vor să se opună. Este potrivit să spunem că antihriștii sunt lupi în haine de oaie? Este această metaforă exactă? (Nu, nu este.) În trecut, în religie, oricine era etichetat drept antihrist sau persoană rea era considerat un lup în haine de oaie. Aceasta era doar o metaforă folosită de oameni atunci când nu înțelegeau adevărul și umanitatea-esență și firea diferitelor persoane. Totuși, atunci când se are părtășie despre adevăr la acest nivel, folosirea acestei metafore devine mai puțin potrivită. Diavolii sunt diavoli, iar antihriștii sunt echivalenți cu diavolii și nu sunt demni de a fi comparați cu toate ființele vii create de Dumnezeu. I s-a împotrivit sau s-a răzvrătit vreodată împotriva lui Dumnezeu vreunul dintre lucrurile create de El, cum ar fi lupii sau alte animale carnivore? Ar vocifera împotriva lui Dumnezeu sau I s-ar opune? Ar judeca, ar condamna sau ar ataca ceva ce spune Dumnezeu? Ele nu fac astfel de lucruri; ele trăiesc doar în conformitate cu instinctele și mediul de viață pe care Dumnezeu le-a desemnat pentru ele. Orice le-a creat Dumnezeu să fie, asta sunt, fără nicio prefăcătorie. Dar antihriștii sunt diferiți: ei au natura Satanei și sunt specializați în a acționa împotriva lucrurilor pozitive și a adevărului. Ei sunt exact ca marele balaur roșu: sunt specializați în a comite acte de împotrivire față de Dumnezeu.