Mulți oameni au spus anterior acest lucru: „Înțeleg tot adevărul, doar că nu pot să-l pun în practică”. Această propoziție dezvăluie problema inițială, care este o problemă și în naturile oamenilor. Dacă natura unei persoane detestă adevărul, aceasta nu-l va pune niciodată în practică. Cei care detestă adevărul vor nutri în mod sigur dorințe extravagante în credința lor în Dumnezeu; orice ar face, propriile lor intenții sunt mereu prezente. De exemplu, unii care au suferit persecuții și nu se pot întoarce acasă tânjesc astfel: „Nu pot merge acasă acum. Dar, într-o zi, Dumnezeu îmi va da o casă mai bună. El nu mă va face să sufăr în zadar.” Sau se gândesc: „Dumnezeu îmi va da mâncare să mănânc, indiferent unde locuiesc. Dumnezeu nu mă va conduce într-un impas. Dacă ar face-o, ar proceda greșit.” Oare oamenii nu au aceste gânduri înăuntrul lor? Sunt alții care gândesc: „Mă sacrific atât de mult pentru Dumnezeu, așa că n-ar trebui să mă dea pe mâna autorităților de la conducere. Am abandonat multe și caut cu stăruință adevărul, astfel încât este corect ca Dumnezeu să mă binecuvânteze; așteptăm cu mare nerăbdare ca ziua lui Dumnezeu să sosească, prin urmare ziua Lui ar trebui să vină în curând și El ar trebui să ne îndeplinească dorințele.” Oamenii au mereu cereri extravagante de la Dumnezeu în sinea lor, gândind: am făcut ceva, deci e corect ca Dumnezeu să facă un lucru sau altul; am obținut unele realizări, deci Dumnezeu ar trebui să ne acorde o recompensă și să ne dea o binecuvântare sau alta. Mai sunt și unii oameni care, când îi văd pe alții părăsindu-și familiile și sacrificându-se pentru Dumnezeu într-un mod relaxat, se simt demoralizați și gândesc: „Alții și-au părăsit casele de foarte mult timp. Cum pot ei depăși situația? De ce eu nu o pot depăși? De ce nu pot să renunț la familie și copii? De ce este Dumnezeu bun cu ei, dar nu cu mine? De ce nu-mi dăruiește har Duhul Sfânt? De ce nu este Dumnezeu cu mine?” Ce stare este aceasta? Oamenii sunt atât de nerezonabili. Ei nu pun adevărul în practică; în schimb, se plâng despre Dumnezeu. Ei nu au niciun efort subiectiv și nici vreun lucru pe care ar trebui să-l atingă în mod subiectiv. Au renunțat la alegerile pe care ar trebui să le facă subiectiv și la calea pe care ar trebui să meargă. Ei cer mereu ca Dumnezeu să facă un lucru sau altul și vor ca El să fie bun cu ei orbește, să-i miluiască, să-i îndrume și să le dea bucurie orbește. Ei gândesc: „Mi-am părăsit casa, am abandonat așa multe, îmi fac datoria și am suferit atât de mult. Prin urmare, Dumnezeu ar trebui să mă miluiască, să mă facă să nu-mi fie dor de casă, să-mi dea hotărârea de a-mi abandona familia și să mă facă mai puternic. De ce sunt așa slab? De ce sunt alții așa puternici? Dumnezeu ar trebui să mă facă puternic.” „Alți oameni pot merge acasă; eu de ce sunt persecutat și nu pot să merg acasă? Dumnezeu nu este deloc milostiv cu mine.” Ce spun acești oameni este complet nerezonabil și cu atât mai puțin are adevăr. Cum apar plângerile oamenilor? Acestea sunt lucruri care ies la iveală din sinea omului și sunt întru totul reprezentative pentru natura omului. Dacă omul nu se leapădă de aceste lucruri din sinea lui, atunci oricât de mare ar fi statura ta, oricât de mult adevăr înțelegi, nu vei avea niciodată asigurarea că vei putea să rămâi în picioare. Va fi posibil să-L hulești pe Dumnezeu, să-L trădezi și să abandonezi adevărata cale oricând și oriunde. Aceasta se poate întâmpla foarte ușor. Vedeți clar acum? Oamenii trebuie să înțeleagă și să stăpânească lucrurile dezvăluite de naturile lor în orice moment; ei trebuie să abordeze cu conștiinciozitate această problemă. Cei cu o înțelegere comparativ bună a adevărului sunt, uneori, conștienți în legătură cu puțin din aceasta. Când descoperă o problemă, ei se pot afunda într-o reflecție și introspecție profundă. Cu toate acestea, uneori nu sunt conștienți de problemă, prin urmare nu pot face nimic. Pot atunci doar să aștepte ca Dumnezeu să le divulge sau să le dezvăluie faptele. Oamenii fără chibzuință sunt uneori conștienți de aceste lucruri, dar sunt blânzi cu ei înșiși, spunând: „Toți oamenii sunt așa, deci nu înseamnă nimic. Dumnezeu o să mă ierte; nu-Și va aminti. E ceva normal.” Oamenii nici nu fac și nu obțin ce ar trebui să aleagă și ce ar trebui să facă. Sunt cu toții buimaci, extrem de inerți și foarte dependenți, permițându-și chiar și gânduri nebunești. „Dacă Dumnezeu ne schimbă complet într-o zi, nu vom mai fi inerți. Atunci putem merge înainte cum se cuvine. Dumnezeu nu va trebui să Se deranjeze așa mult în privința noastră.” Trebuie să vezi clar acum. Ar trebui să-ți faci propriile alegeri în legătură cu calea pe care urmează să mergi; alegerile pe care le face fiecare persoană sunt cruciale. Poți observa asta, deci cât de puternic ești când vine vorba să dai dovadă de stăpânire de sine? Cât de puternic ești când trebuie să te lepezi de tine însuți? Aceasta este premisa pentru practicarea adevărului și elementul cheie. Oricând întâlnești o problemă, dacă e o situație pe care știi cum să o abordezi în conformitate cu adevărul, vei ști cum să procedezi doar când îți este clar ce alegere ar trebui să faci și ce ar trebui să pui în practică. Dacă poți detecta ce e bine și ce e rău în propria ta stare, dar nu-ți este încă în totalitate clar și doar continui în modul tău buimac, atunci nu vei face niciodată vreun progres și nu vei experimenta nicio revelație. Dacă nu abordezi cu seriozitate intrarea în viață, atunci doar îți pui singur piedici și acest lucru nu poate dovedi decât că nu iubești adevărul.

– Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar cu frică față de Dumnezeu putem să pășim pe calea mântuirii”