La început, îndrumarea omului în timpul Epocii Legii din Vechiul Testament a fost precum îndrumarea vieții unui copil. Omenirea de la început a fost nou-născută de Iahve; ei erau israeliții. Nu înțelegeau cum să I se închine lui Dumnezeu sau cum să trăiască pe pământ. Ceea ce înseamnă că Iahve a creat omenirea, adică El i-a creat pe Adam și pe Eva, dar El nu le-a dat abilitățile de a înțelege cum să I se închine lui Iahve sau cum să urmeze legile lui Iahve pe pământ. Fără îndrumarea directă a lui Iahve, nimeni nu putea ști asta direct, căci la început omul nu avea astfel de abilități. Omul știa doar că Iahve era Dumnezeu, dar despre cum să I se închine, ce tip de comportament ar putea fi considerat închinare față de El, cu ce fel de minte trebuia cineva să I se închine sau ce să ofere ca închinare față de El: omul chiar nu avea nicio idee. Omul știa doar cum să se bucure de ceea ce se poate bucura între toate lucrurile create de Iahve, dar în privința a ce tip de viață pe pământ era demnă de o făptură a lui Dumnezeu, el habar nu avea. Fără cineva care să o instruiască, fără cineva care să o îndrume personal, această omenire nu ar fi dus niciodată o viață corespunzătoare omenirii, ci ar fi fost ținută prizonieră pe furiș de către Satana. Iahve a creat omenirea, adică, El a creat strămoșii omenirii, pe Eva și pe Adam, dar El nu le-a acordat mai departe intelect sau înțelepciune. Deși ei deja trăiau pe pământ, nu înțelegeau aproape nimic. Și astfel, lucrarea lui Iahve în crearea omenirii a fost doar pe jumătate terminată și era departe de a fi finalizată. El formase doar un model al omului din lut și îi dăduse suflarea Sa, dar fără a acorda omului suficientă înclinație pentru a se închina Lui. La început, omul nu avea de gând să I se închine sau să se teamă de El. Omul știa doar cum să asculte de cuvintele Sale, dar era ignorant față de cunoașterea de bază referitoare la viața pe pământ sau regulile corespunzătoare vieții umane. Și astfel, deși Iahve a creat bărbatul și femeia și a încheiat proiectul de șapte zile, El nu a finalizat în niciun caz crearea omului, căci omul nu era decât o carcasă și îi lipsea realitatea de a fi uman. Omul știa doar că Iahve era Cel care a creat omenirea, dar el nu avea nici cea mai mică idee despre cum să respecte cuvintele sau legile lui Iahve. Și astfel, după ce omenirea a luat ființă, lucrarea lui Iahve era departe de a se fi terminat. El încă trebuia să îndrume pe deplin omenirea pentru a veni înaintea Lui, pentru ca ei să poată trăi pe pământ împreună și să I se închine și pentru ca ei să poată, cu îndrumarea Sa, să pășească pe calea dreaptă a unei vieți normale omenești pe pământ. Doar astfel a fost complet terminată lucrarea care fusese în principal condusă sub numele de Iahve; adică, doar astfel a fost complet încheiată lucrarea lui Iahve de creare a lumii. Și astfel, după ce a creat omenirea, El a trebuit să ghideze viața omenirii pe pământ pentru câteva mii de ani, pentru ca omenirea să poată să respecte decretele și legile Sale și să participe la toate activitățile unei vieți normale omenești pe pământ. Doar atunci a fost lucrarea lui Iahve complet terminată. El a preluat această lucrare după crearea omenirii și a continuat-o până în epoca lui Iacob, când a transformat pe cei doisprezece fii ai lui Iacob în cele douăsprezece seminții ale lui Israel. Începând cu acel moment, tot poporul lui Israel a devenit rasa umană care era oficial condusă de El pe pământ, iar Israel a devenit locația specifică pe pământ unde El Își făcea lucrarea. Iahve a făcut acești oameni primul grup de oameni asupra căruia El Și-a îndeplinit oficial lucrarea pe pământ și El a făcut întreg ținutul lui Israel drept punctul de origine al lucrării Sale, folosindu-i ca început al unei lucrări și mai mari, astfel încât toți oamenii născuți din El pe pământ să știe cum să I se închine și cum să trăiască pe pământ. Și astfel, faptele israeliților au devenit un exemplu de urmat de către oamenii Neamurilor, și ceea ce a fost spus printre oamenii lui Israel au devenit cuvintele ascultate de oamenii Neamurilor. Căci ei au fost primii care au primit legile și poruncile lui Iahve și astfel, de asemenea, ei au fost primii care au cunoscut cum să respecte căile lui Iahve. Ei au fost strămoșii rasei umane care au știut căile lui Iahve, precum și reprezentanții rasei umane aleși de Iahve. Când a sosit Epoca Harului, Iahve nu a mai îndrumat omul în acest mod. Omul păcătuise și se predase păcatului și, astfel, El a început să salveze omul de la păcat. În acest mod, El i-a reproșat omului până ce omul a fost scăpat complet de păcat. În zilele de pe urmă, omul s-a afundat până la un asemenea nivel de neînfrânare încât lucrarea acestei etape poate fi îndeplinită doar prin judecată și mustrare. Doar în acest mod poate fi îndeplinită lucrarea. Aceasta a fost lucrarea mai multor epoci. Cu alte cuvinte, Dumnezeu Își folosește numele, lucrarea și diferitele imagini ale lui Dumnezeu ca să despartă epoca de epocă și să facă tranziția între ele, numele lui Dumnezeu și lucrarea Sa reprezintă epoca Sa și lucrarea Sa în fiecare epocă. Presupunând că lucrarea lui Dumnezeu în fiecare epocă este întotdeauna aceeași și că El este numit întotdeauna cu același nume, cum L-ar cunoaște omul? Dumnezeu trebuie să fie numit Iahve și, în afară de un Dumnezeu numit Iahve, oricine numit cu alt nume nu este Dumnezeu. Sau Dumnezeu poate fi doar Isus și, în afară de numele de Isus, El nu poate fi numit cu niciun alt nume; în afară de Isus, Iahve nu este Dumnezeu, și nici Dumnezeu Atotputernic nu este Dumnezeu. Omul crede că este adevărat că Dumnezeu este atotputernic, dar Dumnezeu este un Dumnezeu care este cu omul și El trebuie numit Isus, căci Dumnezeu este cu omul. A face aceasta înseamnă a te conforma dogmei și a-L restrânge pe Dumnezeu la un anumit domeniu. Astfel, în fiecare epocă, lucrarea pe care o face Dumnezeu, numele cu care este El numit și imaginea pe care Și-o asumă – ce lucrare face El în cadrul fiecărei etape până astăzi – acestea nu urmează un singur regulament și nu sunt supuse niciunei limitări. El este Iahve, dar El este și Isus, precum și Mesia și Dumnezeu Atotputernic. Lucrarea sa poate suferi o transformare treptată, cu schimbări corespunzătoare în numele Său. Nu doar un singur nume Îl poate reprezenta complet, ci toate numele cu care este numit El pot să-L reprezinte, iar lucrarea pe care El o face în fiecare epocă reprezintă firea Sa. Să presupunem că, atunci când sosesc zilele de pe urmă, Dumnezeul pe care Îl privești tu este tot Isus și El, în plus, stă pe un nor alb și încă are înfățișarea lui Isus, iar cuvintele pe care le rostește El sunt în continuare cuvintele lui Isus: „Ar trebui să vă iubiți vecinul ca pe voi înșivă, ar trebui să postiți și să vă rugați, să vă iubiți dușmanii precum vă prețuiți propria viață, să fiți indulgenți cu alții și să fiți răbdători și umili. Trebuie să faceți toate aceste lucruri înainte să puteți deveni ucenicii Mei. Și, făcând toate aceste lucruri, puteți intra în împărăția Mea.” Nu ar aparține aceasta lucrării din Epoca Harului? Ceea ce spune El nu ar fi calea Epocii Harului? Cum v-ați simți dacă ați auzi aceste cuvinte? Nu ați simți că aceasta este tot lucrarea lui Isus? Nu ar însemna aceasta copierea sa? Ar putea omul să se bucure de aceasta? Ați simți că lucrarea lui Dumnezeu poate rămâne doar cum este acum și că nu poate progresa mai mult. El are doar atât de multă putere și nu mai există o nouă lucrare de făcut, iar El Și-a dus puterile până la limită. Acum două mii de ani a fost Epoca Harului și, două mii de ani mai târziu, El încă propovăduiește calea Epocii Harului și încă le spune oamenilor să se căiască. Oamenii ar spune: „Dumnezeule, Tu ai doar atât de multă putere. Am crezut că Tu ești așa de înțelept și, totuși, Tu cunoști doar indulgență și ești preocupat doar de răbdare, Tu știi doar cum să-Ți iubești dușmanul și nimic mai mult.” În mintea omului, Dumnezeu ar fi pentru totdeauna așa cum era în Epoca Harului, iar omul ar crede întotdeauna că Dumnezeu este iubitor și milos. Crezi că lucrarea lui Dumnezeu va călca întotdeauna pe același pământ vechi? Și astfel, în această etapă a lucrării Sale, El nu va fi răstignit și, tot ceea ce vedeți și atingeți va fi diferit de orice v-ați imaginat și de orice ați auzit voi. Astăzi, Dumnezeu nu interacționează cu fariseii, nici nu îi permite lumii să cunoască, iar aceia care Îl cunosc sunteți doar voi care Îl urmați, căci El nu va fi răstignit din nou. În timpul Epocii Harului, Isus a predicat în mod deschis în întreg ținutul pentru lucrarea Sa de evanghelizare. El a interacționat cu fariseii de dragul lucrării Sale de răstignire; dacă El nu ar fi interacționat cu fariseii și cei de la putere nu L-ar fi cunoscut niciodată, cum ar fi putut El să fie condamnat și apoi trădat și răstignit pe cruce? Și astfel, El a interacționat cu fariseii de dragul răstignirii. Astăzi, El Își face lucrarea în secret pentru a evita ispita. În cele două întrupări ale lui Dumnezeu, lucrarea și semnificația sunt diferite și împrejurările sunt, de asemenea, diferite, deci, cum ar putea lucrarea pe care o face El să fie cu totul la fel?

Poate numele lui Isus – „Dumnezeu cu noi” – să reprezinte firea lui Dumnezeu în ansamblul Său? Poate să Îl definească complet pe Dumnezeu? Dacă omul spune că Dumnezeu poate fi numit doar Isus și nu poate avea alt nume pentru că Dumnezeu nu Își poate schimba firea Sa, aceste cuvinte sunt într-adevăr o blasfemie! Crezi că numele Isus, Dumnezeu cu noi, de unul singur Îl poate reprezenta pe Dumnezeu în ansamblul Său? Dumnezeu poate fi cunoscut sub multe nume, dar printre aceste multe nume, nu există unul care să poată cuprinde tot ceea ce este Dumnezeu, niciunul care să-L poată reprezenta complet pe Dumnezeu. Și, astfel, Dumnezeu are multe nume, dar aceste multe nume nu pot defini complet firea lui Dumnezeu, pentru că firea lui Dumnezeu este atât de bogată încât pur și simplu depășește capacitatea omului de a-L cunoaște. Omul nu are cum, folosind limbajul omenesc, să-L cuprindă complet pe Dumnezeu. Omenirea are un vocabular limitat cu care să cuprindă tot ceea ce știe despre firea lui Dumnezeu: măreț, onorat, minunat, de nepătruns, suprem, sfânt, drept, înțelept, și așa mai departe. Prea multe cuvinte! Acest vocabular limitat este incapabil de a descrie puținul din firea lui Dumnezeu la care omul a fost martor. De-a lungul timpului, mulți alții au adăugat cuvinte pe care ei le-au considerat mai capabile de a descrie râvna din inimile lor: Dumnezeu este prea măreț! Dumnezeu este prea sfânt! Dumnezeu este prea minunat! Astăzi, oamenii care spun astfel și-au atins apogeul, totuși, omul încă este incapabil de a se exprima clar. Și astfel, pentru om, Dumnezeu are multe nume, totuși, El nu are un singur nume, și aceasta pentru că ființa lui Dumnezeu este prea îmbelșugată, iar limbajul omului prea secătuit. Un anume cuvânt sau nume nu are capacitatea de a-L reprezenta pe Dumnezeu în întregimea Sa, deci crezi că numele Său poate fi neschimbat? Dumnezeu este atât de mare și de sfânt, totuși tu nu Îi permiți să Își schimbe numele în fiecare nouă epocă? De aceea, în fiecare epocă în care Dumnezeu personal Își face propria lucrare, El folosește un nume care se potrivește epocii pentru a îngloba lucrarea pe care El intenționează să o facă. El utilizează acest nume special, unul care posedă semnificație temporală, pentru a reprezenta firea Sa în acea epocă. Acesta este Dumnezeu care folosește limbajul omenirii pentru a-Și exprima propria fire. Chiar și așa, mulți oameni care au avut experiențe spirituale și L-au văzut personal pe Dumnezeu, totuși, simt că acest nume specific este incapabil de a-L reprezenta pe Dumnezeu în totalitatea Sa – vai, acest lucru nu poate fi schimbat – deci, omul nu I se mai adresează lui Dumnezeu cu niciun nume, ci, pur și simplu, Îl numește „Dumnezeu.” Este ca și cum inima omului este plină de iubire și, totuși, de asemenea, împresurată de contradicții, căci omul nu știe cum să Îl explice pe Dumnezeu. Nu există modalitate de a descrie cât de îmbelșugat este Dumnezeu. Nu există niciun singur nume care să poată rezuma firea lui Dumnezeu și nu există niciun nume care să poată descrie tot ceea ce Dumnezeu are și este. Dacă cineva Mă întreabă: „Ce nume mai exact folosești?” le voi spune: „Dumnezeu este Dumnezeu!” Nu este acela cel mai bun nume pentru Dumnezeu? Nu este cea mai bună înglobare a firii lui Dumnezeu? Acestea fiind spuse, de ce depuneți atât de multe eforturi căutând numele lui Dumnezeu? De ce trebuie să vă bateți capul, fără mâncare și somn, toate de dragul unui nume? Va veni ziua când Dumnezeu nu va fi numit Iahve, Isus sau Mesia – El va fi pur și simplu Creatorul. La acea vreme, toate numele pe care El le-a avut pe pământ se vor sfârși, căci lucrarea Sa pe pământ va ajunge la final, după care numele Sale nu vor mai exista. Când toate numele intră sub stăpânirea Creatorului, ce nevoie are El de un nume foarte corespunzător, totuși incomplet? Cauți încă numele lui Dumnezeu acum? Îndrăznești încă să spui că Dumnezeu se numește doar Iahve? Îndrăznești încă să spui că Dumnezeu se numește doar Isus? Poți suporta păcatul blasfemiei împotriva lui Dumnezeu? Ar trebui să știi că, inițial, Dumnezeu nu avea nume. El Și-a luat doar unul sau două sau multe nume deoarece a avut o lucrare de făcut și a trebuit să gestioneze omenirea. Indiferent de numele sub care este cunoscut – nu l-a ales El Însuși de bună voie? Ar avea El nevoie de tine – una dintre făpturile Sale – să decizi? Numele sub care este cunoscut Dumnezeu este un nume care este în concordanță cu ceea ce omul este capabil să înțeleagă, cu limbajul omenirii, dar acest nume nu este ceva ce omul poate cuprinde. Poți spune doar că există un Dumnezeu în cer, că El este numit Dumnezeu, că El este Dumnezeu Însuși cu mare putere, care este prea înțelept, prea preamărit, prea minunat, prea tainic, prea atotputernic și, atunci, nu mai poți spune nimic mai mult; acest puțin este tot ceea ce poți să știi. Acestea fiind spuse, poate simplul nume al lui Isus să Îl reprezinte pe Dumnezeu Însuși? Când vin zilele de pe urmă, chiar dacă tot Dumnezeu este Cel ce face lucrarea Sa, numele Lui trebuie să se schimbe, căci este o epocă diferită.

Dumnezeu, fiind Cel mai măreț din tot universul și în tărâmul de deasupra, ar putea El să Se explice complet folosind imaginea unui trup? Dumnezeu Se îmbracă în trup pentru a face o etapă a lucrării Sale. Nu există nicio semnificație anume la această imagine a trupului, nu are legătură cu trecerea epocilor, nici nu are nimic de-a face cu firea lui Dumnezeu. De ce nu a permis Isus ca imaginea Lui să rămână? De ce nu l-a lăsat pe om să-I picteze imaginea pentru a putea fi transmisă mai departe generațiilor următoare? De ce nu le-a permis oamenilor să recunoască faptul că imaginea Sa era imaginea lui Dumnezeu? Deși imaginea omului a fost creată după asemănarea lui Dumnezeu, ar fi fost posibil ca înfățișarea omului să reprezinte imaginea înălțătoare a lui Dumnezeu? Când Dumnezeu devine trup, El doar coboară din ceruri într-un anumit trup. Este Duhul Său care coboară în trup, prin care El face lucrarea Duhului. Duhul este Cel care este exprimat în trup și Duhul este Cel care face lucrarea Sa în trup. Lucrarea făcută în trup reprezintă complet Duhul, iar trupul este de dragul lucrării, dar aceea nu înseamnă că imaginea trupului înlocuiește adevărata imagine a lui Dumnezeu Însuși; acesta nu este scopul sau semnificația lui Dumnezeu devenit trup. El devine trup doar pentru ca Duhul să găsească un loc corespunzător în care să stea în timp ce Își face lucrarea, să Își realizeze mai bine lucrarea în trup – astfel încât oamenii să Îi poată vedea lucrarea, să intre în contact cu firea Lui, să Îi audă cuvintele și să cunoască minunea lucrării Sale. Numele său reprezintă firea Sa, lucrarea Sa reprezintă identitatea Sa, dar El nu a spus niciodată că înfățișarea trupului său reprezintă imaginea Lui; aceea este doar o noțiune a omului. Și astfel, aspectele esențiale ale întrupării lui Dumnezeu sunt numele Său, lucrarea Sa, firea Sa și genul Său. Acestea sunt utilizate pentru a reprezenta gestionarea Sa în această epocă. Înfățișarea Sa în trup nu are legătură cu gestionarea Sa, fiind doar de dragul lucrării Sale la acea vreme. Totuși, este imposibil ca Dumnezeu întrupat să nu aibă nicio înfățișare anume și, astfel, El alege familia corespunzătoare pentru a determina înfățișarea Lui. Dacă înfățișarea lui Dumnezeu ar avea o semnificație reprezentativă, atunci toți aceia care posedă trăsături faciale asemănătoare cu ale Lui L-ar reprezenta, de asemenea, pe Dumnezeu. Nu ar fi aceea o greșeală extraordinară? Portretul lui Isus a fost pictat de către om pentru ca omul să I se poată închina. La acea vreme, Duhul Sfânt nu a dat instrucțiuni speciale și, astfel, omul a transmis portretul până astăzi. De fapt, conform intenției inițiale a lui Dumnezeu, omul nu ar fi trebuit să facă aceasta. Doar zelul omului a făcut ca portretul lui Isus să rămână până în ziua de azi. Dumnezeu este Duh și omul nu va fi niciodată capabil să cuprindă tot ceea ce este imaginea Sa în analiza finală. Imaginea Sa poate fi reprezentată doar de firea Sa. Cât despre înfățișarea nasului Său, a ochilor Săi și a părului Său, acestea sunt dincolo de capacitatea ta de a înțelege. Când Ioan a avut revelația, el a privit imaginea Fiului Omului: din gura Lui ieșea o sabie cu două tăișuri, ochii Lui erau ca flăcările focului, capul și părul Său erau albe precum lâna, picioarele Sale erau precum bronzul șlefuit și exista un brâu de aur în jurul pieptului Său. Deși cuvintele sale erau extrem de însuflețite, imaginea lui Dumnezeu pe care el a descris-o nu era imaginea unei fiin‏țe create. Ceea ce a văzut el era doar o viziune și nu era imaginea unei persoane din lumea materială. Ioan văzuse o viziune, dar el nu fusese martor al adevăratei înfățișări a lui Dumnezeu. Imaginea trupului întrupat al lui Dumnezeu, fiind imaginea unei ființe create, este incapabilă de a reprezenta firea lui Dumnezeu în ansamblul Său. Când Iahve a creat omenirea, El a spus că a făcut-o după propriul Său chip, și a creat bărbatul și femeia. La acea vreme, El a spus că i-a făcut pe bărbat și pe femeie după imaginea lui Dumnezeu. Deși imaginea omului se aseamănă cu imaginea lui Dumnezeu, aceasta nu poate fi interpretată ca însemnând că înfățișarea omului este imaginea lui Dumnezeu. Nici nu poți folosi limbajul omenirii pentru a rezuma complet imaginea lui Dumnezeu, căci Dumnezeu este prea înalt, prea măreț, prea minunat și de nepătruns!

Când Isus a venit să Își facă lucrarea, a fost sub îndrumarea Duhului Sfânt; El a făcut ceea ce a dorit Duhul Sfânt și nu a fost conform Epocii Legii din Vechiul Testament sau conform lucrării lui Iahve. Deși lucrarea pe care a venit să o facă Isus nu a fost de a respecta legile lui Iahve sau poruncile lui Iahve, sursa Lor era una și aceeași. Lucrarea pe care Isus a făcut-o a reprezentat numele lui Isus și a reprezentat Epoca Harului; cât despre lucrarea făcută de Iahve, aceasta L-a reprezentat pe Iahve și a reprezentat Epoca Legii. Lucrarea Lor a fost lucrarea unui singur Spirit în două epoci diferite. Lucrarea pe care a făcut-o Isus a putut să reprezinte doar Epoca Harului, iar lucrarea pe care a făcut-o Iahve a putut să reprezinte doar Epoca Legii din Vechiul Testament. Iahve doar i-a îndrumat pe oamenii din Israel și Egipt și toate națiunile de dincolo de Israel. Lucrarea lui Isus în Epoca Harului din Noul Testament a fost lucrarea lui Dumnezeu sub numele de Isus, în timp ce El îndruma epoca. Dacă spui că lucrarea lui Isus se baza pe cea a lui Iahve, că El nu a inițiat nicio lucrare nouă și că tot ceea ce a făcut El era conform cuvintelor lui Iahve, conform lucrării lui Iahve și profețiilor lui Isaia, atunci Isus nu ar fi Dumnezeu devenit trup. Dacă El Și-ar fi desfășurat lucrarea în acest mod, El ar fi fost un apostol sau un lucrător al Epocii Legii. Dacă este așa cum spui tu, atunci Isus nu ar fi putut să deschidă o nouă epocă, nici nu ar fi putut să facă o altă lucrare. În același mod, Duhul Sfânt trebuie să-Și facă lucrarea în principal prin Iahve, și, în afară de Iahve, Duhul Sfânt nu ar fi putut să facă nicio lucrare nouă. Este greșit ca omul să înțeleagă lucrarea lui Isus în acest mod. Dacă omul consideră că lucrarea făcută de Isus a fost conform cuvintelor lui Iahve și profețiilor lui Isaia, atunci Isus a fost Dumnezeu întrupat sau a fost unul dintre profeți? Conform acestei perspective, nu ar exista o Epocă a Harului, iar Isus nu ar fi întruparea lui Dumnezeu, căci lucrarea pe care a făcut-o El nu ar putea reprezenta Epoca Harului și ar putea reprezenta doar Epoca Legii din Vechiul Testament. Ar putea fi doar o nouă epocă în care Isus a venit pentru a face o lucrare nouă, pentru a lansa o nouă epocă, pentru a depăși lucrarea făcută anterior în Israel și pentru a-Și efectua lucrarea nu în conformitate cu lucrarea făcută de Iahve în Israel sau cu vechile Sale reguli, ori în conformitate cu vreun regulament, ci, mai degrabă, să facă noua lucrare pe care El ar trebui să o facă. Dumnezeu Însuși vine să deschidă o nouă epocă, iar Dumnezeu Însuși vine să aducă sfârșitul epocii. Omul este incapabil de a face lucrarea începerii unei epoci și finalizării acesteia. Dacă Isus nu ar fi finalizat lucrarea lui Iahve după ce a venit, atunci aceea ar fi fost dovada că El a fost doar un om și că era incapabil de a-L reprezenta pe Dumnezeu. Tocmai pentru că Isus a venit și a încheiat lucrarea lui Iahve, a continuat lucrarea lui Iahve și, în plus, Și-a îndeplinit propria lucrare, o nouă lucrare, dovedește că aceasta era o nouă epocă și că Isus era Dumnezeu Însuși. Ei au săvârșit două etape total diferite ale lucrării. O etapă a fost îndeplinită în templu, iar cealaltă în afara templului. O etapă a fost de a conduce viața omului conform legii, iar cealaltă a fost de a oferi o jertfă de păcat. Aceste două etape ale lucrării au fost diferite în mod considerabil; aceasta desparte noua epocă de cea veche și este absolut corect a spune că sunt două epoci diferite. Locația lucrării Lor a fost diferită, conținutul lucrării Lor a fost diferit, iar obiectivul lucrării Lor a fost diferit. Astfel, ele pot fi împărțite în două epoci: Noul și Vechiul Testament, adică epocile vechi și cele noi. Când a venit Isus, El nu S-a dus la Templu, ceea ce dovedește că epoca lui Iahve se încheiase. El nu a intrat în templu deoarece lucrarea lui Iahve în templu se terminase și nu trebuia să fie făcută din nou, iar să o facă din nou ar fi însemnat să o repete. Doar prin părăsirea templului, prin începerea unei noi lucrări și prin deschiderea unei noi căi în afara templului a putut El să aducă la apogeu lucrarea lui Dumnezeu. Dacă El nu ar fi ieșit din templu pentru a-Și face lucrarea, lucrarea lui Dumnezeu ar fi stagnat pe fundația templului și nu ar fi existat niciodată schimbări noi. Și astfel, când Isus a venit, nu a intrat în templu și nu Și-a făcut lucrarea în templu. El Și-a făcut lucrarea în afara templului și, conducându-i pe discipoli, Și-a desfășurat liber lucrarea. Plecarea lui Dumnezeu de la templu pentru a-Și face lucrarea a însemnat că Dumnezeu avea un nou plan. Lucrarea Sa urma să se desfășoare în afara templului și să fie o nouă lucrare, neîngrădită în punerea sa în aplicare. De îndată ce Isus a ajuns, El a finalizat lucrarea lui Iahve din timpul epocii Vechiului Testament. Deși Ei erau cunoscuți sub două nume diferite, același Duh a fost acela care a îndeplinit ambele etape ale lucrării, iar lucrarea făcută a fost continuată. Întrucât numele era diferit, iar conținutul lucrării era diferit, epoca era diferită. Când a venit Iahve, aceea a fost epoca lui Iahve, iar când a venit Isus, aceea a fost epoca lui Isus. Și astfel, cu fiecare venire, Dumnezeu este cunoscut sub un nume, El reprezintă o epocă și El deschide o nouă cale; și cu fiecare nouă cale, El Își asumă un nou nume care arată că Dumnezeu este întotdeauna nou și niciodată vechi și că lucrarea Sa nu se oprește niciodată din a progresa. Istoria merge întotdeauna înainte, iar lucrarea lui Dumnezeu merge întotdeauna înainte. Pentru ca planul Său de gestionare (planul mântuirii) de șase mii de ani să ajungă la sfârșit, trebuie să continue să înainteze. În fiecare zi, El trebuie să facă o nouă lucrare, în fiecare an, El trebuie să facă o nouă lucrare; El trebuie să deschidă noi căi, trebuie să lanseze noi epoci, să înceapă o lucrare nouă și mai măreață și, împreună cu acestea, să aducă noi nume și noi lucrări. Din clipă în clipă, Duhul lui Dumnezeu face o nouă lucrare, neagățându-Se niciodată de vechile căi și regulamente. Și nici lucrarea Sa nu s-a oprit niciodată, ci se întâmplă cu fiecare moment care trece. Dacă spui că lucrarea Duhului Sfânt este imuabilă, atunci de ce le-a cerut Iahve preoților să-L slujească în templu; totuși, Isus nu a intrat în templu – chiar dacă, atunci când a venit, oamenii au spus, de asemenea, că El era marele preot și că era din casa lui David și, în plus, marele preot și marele Împărat? Și de ce nu a oferit El jertfe? Să intre în templu sau să nu intre în templu – nu este aceasta lucrarea lui Dumnezeu Însuși? Dacă, așa cum își imaginează omul, Isus va veni din nou și, în zilele de pe urmă, va fi numit tot Isus, și tot va veni pe un nor alb, pogorându-Se printre oameni în chipul lui Isus, nu ar fi aceea o repetare a lucrării Sale? Este Duhul Sfânt în stare să Se agațe de ceea ce este vechi? Tot ceea ce crede omul sunt concepții și tot ceea ce înțelege omul este conform înțelesului literal și, de asemenea, conform imaginației sale; ele se abat de la principiile lucrării Duhului Sfânt și nu sunt conforme cu intențiile lui Dumnezeu. Dumnezeu nu ar lucra în acel mod; Dumnezeu nu este atât de nesăbuit și stupid, iar lucrarea Sa nu este atât de simplă precum îți imaginezi. Pe baza a tot ceea ce face și crede omul, Isus va veni stând pe un nor alb și va coborî în mijlocul vostru. Voi Îl veți privi pe El, care, stând pe un nor, vă va spune că este Isus. Voi veți vedea, de asemenea, urmele cuielor din palmele Sale și Îl veți cunoaște ca fiind Isus. Iar El vă va mântui din nou și va fi Dumnezeul vostru măreț. El vă va mântui, vă va oferi un nou nume și vă va da fiecăruia o piatră albă, după care vi se va permite să intrați în împărăția cerurilor și să fiți primiți în paradis. Nu sunt astfel de credințe concepțiile omului? Dumnezeu lucrează conform concepțiilor omului sau contrar acestora? Nu toate concepțiile omului provin de la Satana? Nu toți oamenii au fost corupți de Satana? Dacă Dumnezeu Și-ar face lucrarea conform concepțiilor omului, nu ar deveni El atunci Satana? Nu ar fi El la fel ca propriile Sale făpturi? Din moment ce făpturile Sale au fost atât de corupte de Satana încât omul a devenit întruparea Satanei, dacă Dumnezeu ar lucra conform lucrurilor Satanei, nu ar fi El atunci în cârdășie cu Satana? Cum poate omul să înțeleagă lucrarea lui Dumnezeu? Prin urmare, Dumnezeu nu ar lucra niciodată conform concepțiilor omului, nu ar lucra niciodată în modurile pe care ți le imaginezi tu. Există aceia care zic că Dumnezeu Însuși a spus că va sosi pe un nor. Este adevărat că Dumnezeu Însuși a spus astfel, dar nu știi că niciun om nu poate înțelege tainele lui Dumnezeu? Nu știi că niciun om nu poate explica cuvintele lui Dumnezeu? Ești sigur, dincolo de orice îndoială, că ai fost luminat și iluminat de către Duhul Sfânt? Cu siguranță, nu era Duhul Sfânt care ți-a arătat într-un mod așa direct? A fost Duhul Sfânt Cel care te-a instruit, sau propriile tale concepții te-au condus spre a crede astfel? Ai zis: „Aceasta a fost spusă de Dumnezeu Însuși.” Dar nu putem utiliza propriile noastre concepții și propriile noastre minți pentru a măsura cuvintele lui Dumnezeu. Cât despre cuvintele spuse de Isaia, poți explica cu absolută siguranță cuvintele sale? Îndrăznești să explici cuvintele sale? Din moment ce nu îndrăznești să explici cuvintele lui Isaia, de ce îndrăznești să explici cuvintele lui Isus? Cine este mai înălțat: Isus sau Isaia? Din moment ce răspunsul este Isus, de ce explici cuvintele rostite de Isus? Ți-ar spune Dumnezeu dinainte despre lucrarea Sa? Nicio singură făptură nu poate ști, nici măcar mesagerii din ceruri, nici Fiul Omului, deci cum ai putea să știi tu? Omul are prea multe lipsuri. Ceea ce este esențial pentru voi este să cunoașteți cele trei etape ale lucrării. De la lucrarea lui Iahve până la cea a lui Isus, și de la lucrarea lui Isus până la cea a etapei actuale, aceste trei etape acoperă într-un fir continuu întregul sortiment al gestionării lui Dumnezeu și sunt toate lucrarea unui singur Duh. De la crearea lumii, Dumnezeu a fost întotdeauna ocupat cu gestionarea omenirii. El este Începutul și Sfârșitul, El este Primul și Ultimul și El este Cel care începe o epocă și Cel care încheie epoca. Cele trei etape ale lucrării, în diferite epoci și în diferite locații, sunt fără îndoială lucrarea unui singur Duh. Toți aceia care separă aceste trei etape se află în opoziție față de Dumnezeu. Acum, se cuvine să înțelegi că toată lucrarea din prima etapă și până astăzi este lucrarea unui singur Dumnezeu, lucrarea unui singur Duh. În privința aceasta nu poate exista nicio îndoială.