Într-o lucire de fulger, fiecare animal este dezvăluit în adevărata sa formă. Tot astfel, iluminate de lumina Mea, ființele umane și-au recăpătat sfințenia pe care o aveau odinioară. O, de s-ar răsturna în sfârșit lumea coruptă a trecutului în apa murdară și, scufundându-se sub suprafața apei, s-ar dizolva în noroi! O, de întreaga umanitate pe care Eu am creat-o, s-ar întoarce, în sfârșit înapoi la viața în lumină, de-ar găsi temelia pentru existență și de-ar înceta să se zbată în noroi! O, nenumăratele lucruri ale creației pe care le țin în mâinile Mele! Cum pot ele să nu fie reînnoite prin cuvintele Mele? Cum pot ele, în lumină, să nu-și exercite funcțiile? Pământul nu mai este calm și tăcut, Cerul nu mai este pustiu și trist. Cerul și pământul, care nu mai sunt separate de un gol, sunt unite ca unul și nu vor fi niciodată despărțite din nou. Cu această ocazie fericită, în acest moment de sărbătoare, dreptatea și sfințenia Mea s-au dus peste tot în univers și întreaga omenire le-a preamărit fără încetare. Orașele Cerului râd de bucurie, iar Împărățiile pământului dansează de bucurie. Cine nu se veselește în acest moment? Și cine nu plânge în acest moment? Pământul, în starea sa primordială, aparține Cerului, iar Cerul este unit cu pământul. Omul este legătura care unește Cerul cu pământul și, datorită sfințeniei sale, datorită reînnoirii sale, Cerul nu mai este ascuns de pământ, iar pământul nu mai este tăcut față de Cer. Fețele umanității sunt luminate de zâmbete de mulțumire și, în inimile oamenilor, este ascunsă o dulceață care nu cunoaște limite. Oamenii nu se ceartă între ei și nici nu ajung să se lovească unul pe celălalt. Există oare cineva care, în lumina Mea, nu trăiește în pace cu ceilalți? Există cineva care, în ziua Mea, să-Mi facă numele de rușine? Toate ființele umane își îndreaptă privirile respectuoase spre Mine și, în inima lor, strigă către Mine în taină. Am cercetat fiecare acțiune a umanității: printre ființele umane care au fost curățite, nu există niciuna care să fie neascultătoare față de Mine, niciuna care să Mă judece. Întreaga umanitate este îmbibată de firea Mea. Toată lumea ajunge să Mă cunoască, se apropie de Mine și Mă adoră. Eu rămân de neclintit în duhul omului, sunt înălțat la culme în ochii lui și curg prin sângele din venele lui. Exaltarea veselă din inimile oamenilor umple fiecare loc de pe fața pământului, aerul este înviorător și proaspăt, ceața deasă nu mai acoperă pământul, iar soarele strălucește splendid.

Acum, priviți Împărăția Mea, unde Eu sunt Împărat peste toate și unde domnesc peste toate. De la începutul creației până în ziua de astăzi, fiii Mei, îndrumați de Mine, au trecut prin atâtea greutăți ale vieții, atâtea nedreptăți de la lume, atâtea urcușuri și coborâșuri ale lumii, dar acum ei locuiesc în lumina Mea. Cine nu plânge la nedreptățile de ieri? Cine nu varsă lacrimi la greutatea de a ajunge până astăzi? Și, din nou, există vreunul care să nu prindă această ocazie să Mi se dedice? Există cineva care nu folosește această oportunitate pentru a da frâu liber pasiunii care crește în inima sa? Există cineva care, în acest moment, nu dă glas la ceea ce a experimentat? În acest moment, toate ființele umane Îmi consacră Mie cea mai bună parte a lor. Câți sunt chinuiți de regret pentru nebuniile ignorante ale zilei de ieri, câți se detestă pe ei înșiși pentru căutările de ieri! Toate ființele omenești au ajuns să se cunoască pe ele însele, au văzut toate faptele Satanei și minunăția Mea, iar în inimile lor a fost stabilit un loc pentru Mine. Nu Mă voi mai întâlni cu dezgustul sau renunțarea printre oameni, căci lucrarea Mea cea mare a fost deja îndeplinită și nu mai este zădărnicită. Astăzi, printre fiii Împărăției Mele, există vreunul care nu a reflectat în numele său? Există vreunul care nu are motive suplimentare de îngrijorare datorită modului în care este făcută lucrarea Mea? Există cineva care s-a oferit pe sine însuși, în mod sincer, de dragul Meu? S-au împuținat necurățiile din inimile voastre? Ori s-au înmulțit? Cu siguranță, dacă elementele necurate din inimile voastre nu au devenit nici mai puține și nici mai multe, Eu voi arunca astfel de oameni. Ceea ce vreau Eu sunt sfinți care sunt după inima Mea, nu duhuri necurate care se răzvrătesc împotriva Mea. Chiar dacă Eu nu cer mult de la umanitate, lumea interioară a inimilor oamenilor este atât de complicată încât umanitatea nu poate să se conformeze cu ușurință cu voia Mea sau să-Mi satisfacă imediat dorințele. Marea majoritate a ființelor umane depun efort, în secret, în speranța de a putea să apuce, în cele din urmă, laurii de încoronare. Marea majoritate a ființelor umane se străduiesc cu toată puterea lor, neîndrăznind să încetinească, nici măcar o clipă, temându-se să nu cadă în captivitatea Satanei pentru a doua oară. Ei nu îndrăznesc să-și mai permită să poarte nemulțumiri împotriva Mea, ci sunt constanți în a-și arăta loialitatea în fața Mea. Am auzit cuvintele rostite din inimă și povestirile spuse de atât de mulți oameni despre experiențele dureroase în mijlocul suferinței. Am văzut atât de mulți, în cele mai disperate situații, care și-au oferit, fără greș, loialitatea față de Mine și am privit atât de mulți, în timp ce mergeau pe cărarea stâncoasă, luptându-se să găsească o cale de ieșire. În aceste condiții, ei nu s-au plâns niciodată; chiar atunci când, incapabili de a găsi lumina, au devenit puțin demoralizați, nu s-au plâns niciodată. Însă am auzit, de asemenea, atât de mulți oameni dând frâu liber, din adâncul inimii, la blesteme, ocărând Cerul și acuzând pământul și am văzut, de asemenea, atât de mulți oameni abandonându-se disperării în mijlocul necazului lor, aruncându-se pe ei înșiși ca pe un gunoi într-o coș pentru deșeuri, pentru a fi acoperiți cu noroi și murdărie. Am auzit atât de mulți oameni care se certau unii cu ceilalți, din cauza unei schimbări a poziției, cu modificări însoțitoare ale „feței”, lucru care a dus la o schimbare a relațiilor lor cu ceilalți oameni, astfel încât prietenii încetează să mai fie prieteni și devin dușmani, atacându-se reciproc cu vorbe. Marea majoritate a oamenilor folosesc cuvintele Mele ca gloanțele dintr-o mitralieră, deschizând, fără să știe, focul asupra celorlalți, până când lumea oamenilor este pretutindeni plină de o vociferare zgomotoasă care spulberă calmul liniștit. Din fericire, acum este astăzi; altfel, cine știe câți ar fi putut pieri sub barajul necontenit al acestui foc de mitralieră.

Urmând cuvintele care ies de la Mine și ținând pasul cu condițiile întregii umanități, Împărăția Mea coboară, pas cu pas, pe pământ. Omul nu mai ascunde gânduri preocupante sau „nu mai ia în considerare” alți oameni sau „nu mai gândește” în numele lor. Și, astfel, nu mai sunt dispute controversate și, urmând cuvintele care ies de la Mine, feluritele „arme” ale epocii moderne sunt, de asemenea, retrase. Omul găsește din nou pacea cu ceilalți, inima omenească emite, încă o dată, un duh de armonie, nimeni nu mai este în defensivă împotriva atacului sub acoperire. Întreaga omenire a revenit la normal și a început o viață nouă. Existând în noul mediu, un număr considerabil de oameni se uită în jurul lor, simțindu-se ca și cum ar fi intrat într-o lume nou-nouță și, din acest motiv, ei nu se pot adapta imediat la mediul lor actual sau nu se pot îndrepta direct spre calea cea dreaptă. Și, astfel, în ceea ce privește umanitatea, acesta este un exemplu de „duhul este dornic, dar trupul este slab”. Deși, Eu Însumi nu am simțit, la fel ca omul, amărăciunea necazului, știu tot ce este de știut despre imperfecțiunile sale. Eu sunt familiarizat, în mod intim, cu nevoile omului, iar înțelegerea Mea despre slăbiciunile sale este completă. Din acest motiv, Eu nu râd de om pentru neajunsurile sale; Eu doar administrez, în funcție de faptele sale nedrepte, o măsură adecvată de „educație”, pentru a permite mai bine tuturor să ajungă pe calea cea dreaptă, astfel încât oamenii să înceteze să fie orfani rătăcitori și să devină prunci prețuiți care au un cămin. Cu toate acestea, acțiunile Mele sunt guvernate de principii. Dacă ființele umane nu sunt dornice să se bucure de fericirea supremă care este în Mine, tot ce pot Eu face este să aprob dorințele lor și să-i trimit în fântâna Adâncului. În momentul de față, nimeni nu ar trebui să mai poarte nemulțumiri în inima sa, dar toți ar trebui să poată vedea dreptatea Mea în aranjamentele pe care le-am făcut. Eu nu constrâng umanitatea să Mă iubească și nici nu lovesc nicio ființă umană pentru a face aceasta. În Mine există libertate totală, eliberare totală. Deși soarta omului se odihnește în mâinile Mele, i-am dat omului un liber arbitru, care nu este supus controlului Meu. În acest fel, ființele umane nu vor inventa moduri de a da de necaz datorită decretelor Mele administrative, ci, mai degrabă, bazându-se pe mărinimia Mea, vor câștiga eliberarea. Și, atât de mulți oameni, departe de a fi constrânși de Mine, merg, căutându-și propria cale de ieșire în procesul eliberării lor.

Am tratat întotdeauna umanitatea cu o mână generoasă, fără a pune niciodată probleme de nerezolvat, fără a pune niciodată nicio singură persoană în dificultate. Nu este așa? Deși foarte mulți oameni nu Mă iubesc, departe de a fi ofensat de acest fel de atitudine, le-am dat libertate ființelor umane, permițându-le toleranța până la punctul de a le permite să înoate în marea amară. Căci omul este un vas care nu trebuie prețuit: deși vede binecuvântarea pe care o țin în mâna Mea, el nu are niciun interes să se bucure de ea, ci, mai degrabă, ar smulge o nenorocire din mâna Satanei, condamnându-se, prin aceasta, să fie supt de Satana ca „hrană”. Desigur, există unii care au văzut lumina Mea cu ochii lor și, astfel, chiar dacă trăiesc în ceața timpului prezent, ei nu și-au pierdut credința în lumină din cauza acestei ceți care ascunde, ci continuă să bâjbâie și să caute prin ceață – deși de-a lungul unei cărări presărate cu obstacole. Când omul se răzvrătește împotriva Mea, Îmi arunc mânia furibundă asupra lui și, astfel, omul poate pieri prin neascultarea lui. Când Mă ascultă, Eu rămân ascuns de el, în felul acesta stimulând o dragoste în adâncul inimii sale, o dragoste care nu caută să amăgească, ci să-Mi ofere bucurie. De câte ori, când omul M-a căutat, Mi-am închis ochii și am rămas tăcut, pentru a obține adevărata lui credință? Dar, atunci când nu vorbesc, credința omului se schimbă într-o clipă și tot ceea ce văd sunt „mărfurile” sale contrafăcute, deoarece omul nu M-a iubit niciodată cu sinceritate. Doar atunci când Mă manifest pe Mine Însumi, toate ființele omenești fac un spectacol extraordinar de „credință”; dar, când sunt ascuns în locul Meu secret, ele își pierd puterea și devin slabe de înger, de parcă le-ar fi frică să nu Mă ofenseze sau chiar pentru că unii oameni nu-Mi pot vedea fața, Mă supun unui examen amănunțit și, de aici, ei concluzionează că Eu, de fapt, nu exist. Atât de mulți oameni rămân în această stare, atât de mulți au această mentalitate, doar că toate ființele umane sunt bune la a acoperi ceea ce este rușinos în ele însele. Din această cauză, ei sunt reticenți la a atrage atenția asupra propriilor lor imperfecțiuni și admit doar adevărul cuvintelor Mele, în timp ce caută, cu nerușinare, să dea un camuflaj protector propriului respect de sine.

17 martie 1992