Pe ce subiect am avut părtășie la ultima noastră adunare? (De ce trebuie omul să urmărească adevărul.) După ce am terminat părtășia, v-am dat un subiect ca temă pentru acasă – care a fost? (Cum să urmărești adevărul.) Ați meditat la acest subiect? (Dumnezeule, am meditat puțin la asta. Când vine vorba despre cum să urmărim adevărul, ne referim la a cerceta exteriorizările noastre de corupție și firile corupte din toți oamenii, evenimentele și lucrurile pe care le întâlnim în fiecare zi și apoi la a căuta adevărul ca să rezolvăm aceste chestiuni. În același timp, realizarea unei datorii presupune anumite principii, așa că trebuie să căutăm adevăruri relevante pentru a înțelege cum să acționăm conform acestor principii când abordăm diferite îndatoriri – acesta este un alt mod prin care se practică urmărirea adevărului.) Deci, pe de o parte, căutarea adevărului în viața de zi cu zi, iar pe de alta, căutarea adevărurilor-principii în timpul îndeplinirii propriei datorii. Există și alte aspecte ale acestei urmăriri? Nu ar trebui să fie un subiect dificil, nu-i așa? Ați meditat la subiectul „Cum să urmărești adevărul”? Cum ați meditat la el? A medita la acest subiect ar trebui să implice faptul ca voi să vă petreceți o anumită vreme gândindu-vă la el și apoi să luați notițe despre cunoștințele dobândite prin această contemplare. Dacă doar îi aruncați o privire rapidă și vă gândiți puțin la el, dar nu cheltuiți timp sau energie pentru el și nu vă gândiți la el cu atenție, aceasta nu este contemplare. A contempla înseamnă că vă gândiți serios la chestiune, depuneți un efort real în a chibzui asupra ei, dobândiți unele cunoștințe concrete, primiți luminare și iluminare și culegeți unele recompense – acestea sunt rezultate care se obțin prin contemplare. Așadar, ați meditat cu adevărat la acest subiect? Niciunul dintre voi nu a meditat cu adevărat la asta, nu-i așa? Data trecută, v-am dat temă pentru acasă un subiect, astfel încât să vă puteți pregăti, dar niciunul dintre voi nu a meditat asupra lui și nu l-a luat în serios. Sperați că vă voi servi pe tavă? Sau v-ați gândit: „Acest subiect e foarte simplu, nu are nicio profunzime. Deja l-am priceput, așa că nu trebuie să medităm – îl înțelegem deja”? Sau nu sunteți interesați de întrebări și chestiuni legate de urmărirea adevărului? Care este problema? Nu poate fi că sunteți prea ocupați cu munca, nu-i așa? Serios, care este motivul? (După ce am ascultat întrebările lui Dumnezeu și am reflectat asupra mea, cred că motivul principal este că nu iubesc adevărul. Nu am luat în serios cuvintele lui Dumnezeu și nu am meditat sincer la adevăr. De asemenea, speram ca răspunsul să mi se ofere pe tavă. Speram că, odată ce Dumnezeu va termina părtășia pe această temă, voi fi capabil să o înțeleg. Aceasta a fost atitudinea pe care am avut-o.) Așa sunt cei mai mulți oameni? Se pare că sunteți obișnuiți să fiți serviți pe tavă. Când vine vorba despre adevăr, nu sunteți foarte meticuloși și nu faceți prea mult efort. Vă place în mod deosebit să faceți lucruri și să alergați de colo colo orbește. Tot ce faceți e să vă irosiți timpul; sunteți nedumeriți când aveți de-a face cu adevărul și nu-l luați în serios. Aceasta este adevărata voastră stare.

Cum să urmărești adevărul este unul dintre subiectele despre care se are cel mai des părtășie în casa lui Dumnezeu. Cei mai mulți oameni înțeleg ceva doctrină despre cum să urmărească adevărul și cunosc unele abordări și modalități de a-l practica. Există unii oameni care cred în Dumnezeu de mult timp și care, mai mult sau mai puțin, au unele experiențe reale și, de asemenea, au experimentat eșecuri și căderi și au fost negativi și slabi. În procesul de urmărire a adevărului, ei au experimentat, de asemenea, multe suișuri și coborâșuri, iar în urmărirea adevărului, au învățat din experiențele lor și au câteva recompense. Desigur, s-au și confruntat cu multe dificultăți și obstacole, precum și cu diverse probleme reale în viețile sau în mediile lor. Pe scurt, cei mai mulți oameni au un anumit nivel de înțelegere cu privire la urmărirea adevărului, fie doar ca formă sau prin intermediul unor probleme practice și au și unele cunoștințe doctrinare despre aceasta. Odată ce oamenii au început să creadă în Dumnezeu sau să meargă pe calea urmăririi adevărului, indiferent dacă au plătit cu adevărat un preț pe acea cale sau dacă au făcut doar un efort mic în abordarea urmăririi adevărului, mai mult sau mai puțin toți vor avea o oarecare înțelegere a acestui lucru. Pentru cei care iubesc adevărul, această înțelegere reprezintă recompense autentice și prețioase, dar cei care nu urmăresc adevărul nu au nicio experiență, nicio învățătură din experiența lor și nicio recompensă. În concluzie, majoritatea oamenilor înaintează ezitând și adoptând o atitudine de tipul „așteaptă și vezi” în timp ce urmăresc adevărul, vreme în care experimentează și un pic din ceea ce se simte în a-l urmări. În gândurile, opiniile sau conștiința majorității oamenilor, urmărirea adevărului este un lucru pozitiv și de cea mai mare însemnătate. Ei îl consideră un obiectiv de viață pe care oamenii ar trebui să-l urmărească și, mai mult decât atât, drumul corect pe care ar trebui să-l urmeze în viață. Fie la nivel teoretic, fie pe baza experiențelor și cunoștințelor lor reale, toți oamenii consideră urmărirea adevărului un lucru bun și cel mai pozitiv lucru. Nu există nicio urmărire sau cale pe care se angajează omenirea care să se poată compara cu urmărirea adevărului sau calea urmăririi acestuia. Urmărirea adevărului este singurul drum corect pe care oamenii ar trebui să-l urmeze. Ca membru al rasei umane, urmărirea adevărului ar trebui să fie scopul vieții fiecărei persoane și fiecare persoană ar trebui să o privească drept calea corectă pe care oamenii să o urmeze. Așadar, cum ar trebui să urmărească cineva adevărul? Chiar acum, ați adus în discuție câteva idei simple, teoretice, cu care majoritatea oamenilor ar fi probabil de acord. Toți cred că aceste tipuri de urmăriri și practici sunt legate de urmărirea adevărului. Ei cred că lucrurile care se referă în mod specific la urmărirea adevărului sunt doar dobândirea cunoașterii de sine, spovedania și căința, iar apoi găsirea adevărurilor-principii din cuvintele lui Dumnezeu pe care să le practice și, în cele din urmă, trăirea cuvintelor Sale în viața de zi cu zi și intrarea în adevărul-realitate. Acestea sunt înțelegerea și comprehensiunea comună pe care cei mai mulți oameni le au privind modul de a urmări adevărul. Pe lângă metodele pe care le puteți recunoaște și înțelege, am rezumat câteva căi și metode de practică mai specifice pentru urmărirea adevărului. Astăzi, vom avea părtășie în mod mai detaliat despre cum să urmărești adevărul.

În afară de cele câteva metode pe care le-ați enumerat, am intrat în mai multe detalii și am rezumat două metode pentru modul în care să urmărești adevărul. O metodă este „renunțarea”. Este simplu? (E simplu.) Acest lucru nu este nici abstract, nici complicat. De asemenea, este ușor de reținut și de înțeles. Desigur, a-l practica poate implica un anumit nivel de dificultate. Vezi tu, această metodă este mult mai simplă decât cele pe care le-ați menționat. Ceea ce ați spus a fost doar o serie de teorii. Par mărețe și profunde și, desigur, au o latură concretă, dar sunt mult mai complicate decât ceea ce tocmai v-am spus. Prima metodă este „renunțarea”, iar a doua este „dedicarea”. Doar aceste două metode, două cuvinte în total. Oamenii le pot înțelege doar uitându-se la ele și știu cum să le practice fără să aibă părtășie despre ele – de asemenea, sunt ușor de ținut minte. Care este prima metodă? (Renunțarea.) A doua? (Dedicarea.) Vezi? Nu sunt simple? (Sunt simple.) Sunt mult mai succinte decât ceea ce ați spus voi. Cum se numește asta? Se numește a fi concis. A folosi mai puține cuvinte înseamnă neapărat că ceva este concis? (Nu.) Indiferent dacă un lucru este sau nu concis, nu are importanță. Ceea ce e crucial este dacă punctul cheie este atins și dacă este funcțional când oamenii îl pun în practică. În plus, este important să ne uităm la ce rezultate se obțin prin practicarea acestuia; dacă poate rezolva dificultățile practice ale oamenilor; dacă îi ajută să meargă pe calea urmăririi adevărului; dacă le permite să-și înlăture firile corupte de la rădăcină și dacă practicarea acestuia îi ajută pe oameni să vină înaintea lui Dumnezeu și să accepte cuvintele Sale și adevărul, atingând astfel rezultatele și scopurile pe care se presupune că trebuie să le atingă urmărirea adevărului. Este corect? (Da.) Acum ați auzit aceste două metode, „renunțarea” și „dedicarea” și le cunoașteți. Care este relația dintre aceste două metode și urmărirea adevărului? Au legătură cu acele metode pe care le-ați menționat sau sunt în conflict cu acestea? Acest lucru nu este încă foarte clar, nu-i așa? (Încă nu este foarte clar.) În general, metodele specifice de practicare a urmăririi adevărului sunt cele două pe care tocmai le-am discutat. Din aceste două metode, care este conținutul specific al primei, renunțarea? Care este cel mai simplu și mai direct lucru la care te poți gândi când auzi cuvântul „renunțare”? Cum se pune în practică această metodă? Care sunt părțile și conținutul său specifice? (A renunța la propria fire coruptă.) La ce altceva, în afară de firea coruptă? (La noțiuni și închipuiri.) Noțiuni și închipuiri, sentimente, propria voință și propriile preferințe. Ce altceva? (Filosofii satanice pentru interacțiuni lumești, valori și perspective greșite asupra vieții.) (Propriile intenții și dorințe.) Pe scurt, când oamenii încearcă să se gândească la lucruri la care ar trebui să renunțe, în afară de diferitele comportamente legate de firile corupte, ei se gândesc și la lucruri care alcătuiesc gândurile și opiniile oamenilor. Deci, există două părți majore: una implică firile corupte, iar cealaltă implică gândurile și opiniile oamenilor. În afară de acestea două, la ce vă mai puteți gândi? Sunteți perplecși, nu-i așa? Care este motivul? Motivul este acela că lucrurile care vă vin imediat în minte sunt subiectele pe care, în viața voastră de zi cu zi de când ați început să credeți în Dumnezeu, le întâlniți frecvent și despre care oamenii vorbesc adesea. Dar, în ceea ce privește problemele pe care nu le menționează nimeni și care, totuși, există în oameni – voi nu le cunoașteți, nu sunteți conștienți de ele, nu ați putut aduce vorba despre ele și, de asemenea, nu le-ați văzut niciodată ca probleme asupra cărora să meditați. Acesta este motivul pentru care sunteți perplecși. Discut acest lucru cu voi pentru că vreau să vă gândiți și să luați în considerare cu atenție chestiunea despre care vom avea părtășie în continuare și pentru ca aceasta să vă impresioneze profund.

Acum vom avea părtășie despre cele două lucruri majore legate de modul în care cineva trebuie să urmărească adevărul: numărul unu, renunțarea și numărul doi, dedicarea. Să începem prin a avea părtășie despre primul lucru – renunțarea. Acesta nu înseamnă pur și simplu renunțarea la sentimente, filosofii pentru interacțiuni lumești, înverșunare, dorința de binecuvântări și alte asemenea interpretări generale. Practica „renunțării” despre care voi avea părtășie astăzi are o denumire mai specifică și le impune oamenilor să o examineze și să o practice în viața lor de zi cu zi. Ce trebuie menționat primul rând cu privire la renunțare? Primul lucru la care oamenii trebuie să renunțe în urmărirea adevărului sunt diferitele emoții umane. La ce vă gândiți când menționez aceste diferite emoții? Ce includ aceste emoții? (Irascibilitatea, încăpățânarea și pasivitatea.) Este irascibilitatea o emoție? (Eu înțeleg că emoțiile înseamnă că oamenii, în timp ce își îndeplinesc îndatoririle, fac lucrurile în funcție de felul cum simt. Ei adoptă atitudini diferite față de lucruri în funcție de starea lor de spirit, bună sau rea.) Sunt acestea emoțiile despre care am vorbit? Este acesta modul în care trebuie explicate emoțiile? (Dumnezeule, înțelegerea mea despre emoții este că acestea includ, în cea mai mare parte, iritabilitate, enervare, alături de plăcere, mânie, tristețe și bucurie.) Aceasta este o generalizare adecvată. Așadar, ceea ce tocmai s-a menționat despre faptul că oamenii fac lucrurile în funcție de ceea ce simt este o emoție? (Aceasta e doar o manifestare.) Este un fel de manifestare a emoției. A te simți rău, iritabil și abătut – toate acestea sunt manifestări ale emoției, dar nu reprezintă deloc definiția emoției. Deci, cum ar trebui să înțeleagă oamenii primul lucru la care trebuie să renunțe în urmărirea adevărului – diferitele emoții? La ce renunță oamenii atunci când renunță la diferitele emoții? Renunță la dispozițiile, gândurile și emoțiile care apar în diverse situații și contexte, precum și cu diverși oameni, evenimente și lucruri. Unele dintre aceste emoții devin înverșunarea unei persoane. Și, cu toate că unele nu devin înverșunarea unei persoane, ele încă pot afecta adesea atitudinea acelei persoane în acțiunile sale. Așadar, ce includ aceste emoții? Ele includ, de exemplu, descurajare, ură, mânie, iritabilitate, neliniște, precum și sentimentul de a fi ținut în frâu, inferioritate și lacrimi de plâns de bucurie – toate acestea pot fi considerate emoții. Sunt acestea manifestări concrete ale emoției? (Da.) Acestea fiind spuse, știți ce este o emoție? Are ceva de-a face cu pasivitatea și irascibilitatea pe care le-ați menționat? (Nu.) Nu are nicio legătură. Deci, ce sunt acele lucruri pe care le-ați menționat? (Firi corupte.) Sunt un fel de manifestare a firilor corupte. Emoțiile pe care tocmai le-am enumerat, sentimentul de a fi ținut în frâu, descurajarea, inferioritatea și așa mai departe, au vreo legătură cu firile corupte? (Emoțiile despre care tocmai a vorbit Dumnezeu nu au legătură cu firile corupte, nu constituie firi corupte sau, dacă nu, încă nu au atins nivelul unei firi corupte.) Așadar, ce sunt ele? Ele sunt plăcerea, mânia, tristețea și bucuria umanității normale și sunt emoțiile care apar și manifestările care se dezvăluie atunci când oamenii se confruntă cu anumite situații. Unele poate că sunt provocate de o fire coruptă, în timp ce altele nu au atins acel nivel și nu sunt atât de legate de firile corupte, totuși aceste lucruri există într-adevăr în gândurile oamenilor. În astfel de circumstanțe, indiferent ce situație întâmpină oamenii sau care este contextul, aceste emoții vor influența adesea în mod firesc, într-o oarecare măsură, judecata și opiniile lor și vor influența poziția pe care oamenii se cuvine să o adopte și calea pe care se cuvine să meargă. Diferitele emoții despre care tocmai am vorbit sunt în mare parte mai degrabă negative. Există vreunele care sunt mai degrabă neutre, care nu sunt atât de negative sau sunt pozitive? Nu, nu există niciuna care să fie relativ pozitivă. Depresia, descurajarea, ura, mânia, inferioritatea, iritabilitatea, neliniștea și sentimentul de a fi ținut în frâu – toate acestea sunt emoții total negative. Poate vreuna dintre aceste emoții să le permită oamenilor să înfrunte în mod pozitiv viața, existența umană și situațiile pe care le întâmpină în viață? Există vreuna care să fie pozitivă? (Nu.) Toate sunt emoții relativ negative. Deci care emoții sunt oarecum mai bune? Ce spuneți despre a tânji și a-i fi dor? (Sunt mai degrabă neutre.) Da, pot fi neutre. Ce altceva? Nostalgie, jinduire și prețuire. La ce se referă aceste emoții despre care vorbim? Sunt lucruri care se ascund adesea în adâncurile inimii și sufletului omenesc; ele pot ocupa adesea inimile și gândurile oamenilor și pot afecta adesea dispozițiile, punctele de vedere și atitudinile oamenilor față de îndeplinirea lucrurilor. Prin urmare, indiferent dacă aceste emoții se găsesc în viețile reale ale oamenilor sau în credința lor în Dumnezeu și în urmărirea adevărului, ele vor interfera cu viața de zi cu zi a acestora sau o vor influența, într-o măsură mai mare sau mai mică și le vor afecta atitudinile față de îndatoririle lor. Desigur, vor afecta și judecata oamenilor și poziția pe care o adoptă atunci când urmăresc adevărul și, în special, aceste sentimente mai degrabă pasive și negative vor avea un impact extraordinar asupra oamenilor. Când ei încep să aibă amintiri și să-și simtă diferitele emoții sau încep să-și formeze o pricepere de a recunoaște evenimente și lucruri, mediul și alți oameni, diversele lor emoții încep treptat să apară și să prindă contur. Odată ce acestea se conturează, atunci, pe măsură ce oamenii îmbătrânesc și experimentează chestiuni mai lumești, aceste emoții ajung, treptat, să fie tot mai înrădăcinate în interiorul lor, în profunzimile inimii lor, devenind trăsătura dominantă a umanității lor individuale. Ele direcționează treptat personalitatea individuală a acestora, plăcerea, mânia, tristețea și bucuria lor, predilecțiile lor, precum și urmărirea obiectivelor și direcției în viață și așa mai departe. Iată de ce aceste emoții sunt indispensabile pentru fiecare persoană în parte. De ce spun Eu asta? Deoarece, odată ce oamenii încep să aibă o conștientizare subiectivă a mediului înconjurător, aceste emoții le influențează treptat plăcerea, mânia, tristețea și bucuria, ele influențează judecata și cunoașterea lor cu privire la oameni, evenimente și lucruri și le influențează personalitatea. Desigur, vor influența și atitudinile și punctele de vedere ale oamenilor legate de modul în care aceștia se confruntă cu oamenii, evenimentele și lucrurile din jurul lor și le gestionează. Și mai important, aceste emoții negative influențează căile și principiile ce guvernează felul în care se comportă oamenii, precum și obiectivele pe care le urmăresc și standardele lor pentru comportamentul omenesc. S-ar putea să simțiți că ceea ce am spus nu este atât de ușor de înțeles, că poate fi mai degrabă abstract. Vă voi da un exemplu și apoi puteți să înțelegeți lucrurile puțin mai bine. De exemplu, există unii oameni care, în copilărie, aveau un aspect obișnuit, nu vorbeau clar și nu erau foarte isteți, făcându-i pe ceilalți din familiile și mediile lor sociale să-i evalueze destul de nefavorabil, spunând lucruri precum: „Acest copil e nătâng, lent și greoi la vorbă. Uită-te la copiii altora, care sunt atât de iscusiți la vorbă, încât pot juca oamenii pe degete. În timp ce puștiul ăsta pur și simplu stă toată ziua îmbufnat. Nu știe ce să spună când se întâlnește cu oameni, nu știe cum să explice sau să se justifice după ce a făcut ceva greșit și nu poate să-i amuze pe oameni. Copilul acesta e un idiot.” Părinții spun asta, rudele și prietenii spun asta, iar profesorii lor spun și ei asta. Acest mediu exercită o anumită presiune invizibilă asupra unor astfel de indivizi. Prin experimentarea acestor medii, ei își formează inconștient un anumit tip de mentalitate. Ce fel de mentalitate? Ei cred că nu arată bine, că nu sunt foarte simpatici și că ceilalți nu sunt niciodată bucuroși să-i vadă. Cred că nu sunt buni la studiu, că sunt lenți și se simt mereu jenați să deschidă gura și să vorbească în fața altora. Sunt prea stânjeniți să spună mulțumesc când oamenii le dau ceva, gândindu-se în sinea lor: „De ce sunt mereu ca un mut? De ce alții vorbesc atât de bine? Sunt pur și simplu prost!” În subconștient, ei cred că sunt lipsiți de valoare, dar tot nu sunt dispuși să recunoască faptul că sunt atât de lipsiți de valoare, că sunt atât de proști. În inimile lor, se întreabă mereu: „Chiar sunt atât de prost? Chiar sunt atât de neplăcut?” Părinților lor nu le place de ei și nici fraților și surorilor lor, profesorilor sau colegilor lor. Iar ocazional, membrii familiei lor, rudele și prietenii lor spun despre ei: „E scund, ochii și nasul lui sunt mici, iar cu un așa aspect, nu va avea succes când va crește.” Deci, când se uită în oglindă, ei văd că ochii lor sunt într-adevăr mici. În această situație, împotrivirea, nemulțumirea, ezitarea și neacceptarea din adâncul inimii lor se transformă treptat în acceptarea și recunoașterea propriilor neajunsuri, deficiențe și probleme. Cu toate că pot accepta această realitate, în adâncul inimii lor se naște o emoție persistentă. Cum se numește această emoție? Inferioritate. Oamenii care se simt inferiori nu știu care sunt punctele lor forte. Ei doar cred că sunt neplăcuți, se simt mereu prost și nu știu cum să gestioneze lucrurile. Pe scurt, simt că nu sunt în stare să facă nimic, că nu sunt atractivi, nu sunt inteligenți și au reacții lente. Nu au nimic remarcabil în comparație cu ceilalți și nu obțin note bune la învățătură. După ce au crescut într-un astfel de mediu, această mentalitate de inferioritate preia treptat controlul. Se transformă într-un fel de emoție de durată care ți se înnoadă în inimă și-ți umple mintea. Indiferent dacă ai crescut deja, ai ieșit în lume, ești căsătorit și stabil în cariera ta și indiferent de statutul tău social, acest sentiment de inferioritate care a fost plantat în mediul tău în timp ce creșteai este imposibil de înlăturat. Chiar și după ce începi să crezi în Dumnezeu și te alături bisericii, consideri că ai un aspect mediu, că ai un calibru intelectual slab, că ești neelocvent și nu poți să faci nimic. Te gândești: „O să fac doar ceea ce pot. Nu e nevoie să aspir să fiu un conducător, nu e nevoie să urmăresc adevăruri profunde, mă voi mulțumi doar să fiu cel mai neînsemnat și îi voi lăsa pe ceilalți să mă trateze oricum le place.” Când apar antihriști și conducători falși, simți că ești incapabil să-i discerni sau să-i expui, că nu ești bun la asta. Simți că, atât timp cât nu ești tu însuți un conducător fals sau un antihrist, atunci e suficient, că atât timp cât nu provoci tu tulburări și perturbări, atunci e în regulă și că, atât timp cât poți sta pe propria poziție, e îndeajuns. În adâncul inimii tale, simți că nu ești suficient de bun și că nu ești la fel de bun ca ceilalți oameni, că alții poate sunt obiecte pentru mântuire și că tu, în cel mai bun caz, ești un făcător de servicii și, astfel, simți că nu ești la înălțimea sarcinii de a urmări adevărul. Indiferent cât de mult adevăr poți înțelege, tot simți că, întrucât Dumnezeu te-a predestinat să ai genul de calibru pe care-l ai și să arăți așa cum arăți, atunci poate că El te-a predestinat să fii doar un făcător de servicii și că nu ai nimic de-a face cu urmărirea adevărului, cu a deveni conducător, a deveni cineva într-o poziție de responsabilitate sau a fi mântuit; în schimb, ești dispus să fii cea mai neînsemnată persoană. Acest sentiment de inferioritate poate că nu este înnăscut în tine, dar, la un alt nivel, din cauza mediului tău familial și a mediului în care ai crescut, ai fost supus unor lovituri moderate sau unor judecăți necorespunzătoare, iar acest lucru a făcut să se ivească în tine sentimentul de inferioritate. Această emoție afectează direcția corectă a urmăririlor tale, influențează aspirația corectă pentru urmăririle tale și, de asemenea, îți inhibă urmăririle adecvate. Odată ce urmărirea adecvată și hotărârea adecvată pe care ar trebui să le ai în umanitatea ta sunt inhibate, atunci motivația ta de a urmări lucruri pozitive și de a urmări adevărul este înăbușită. Această înăbușire nu este provocată de mediul înconjurător sau de vreo persoană și, desigur, Dumnezeu nu a hotărât să o înduri, ci, mai degrabă, este cauzată de o emoție puternic negativă din adâncul inimii tale. Nu așa stau lucrurile? (Ba da.)

La suprafață, inferioritatea este o emoție care se manifestă în oameni; dar, de fapt, cauza ei principală este această societate, omenirea și mediul în care trăiesc oamenii. De asemenea, este provocată de motivele obiective ale oamenilor. E de la sine înțeles că societatea și omenirea provin de la Satana, deoarece toată omenirea se află sub puterea celui rău, profund coruptă de Satana și nimeni nu poate instrui generația următoare în conformitate cu adevărul sau cu învățăturile lui Dumnezeu, ci, mai degrabă, face asta în conformitate cu lucrurile care vin de la Satana. Așadar, consecința faptului de a instrui generația viitoare și omenirea cu lucrurile Satanei, pe lângă a corupe firile și esența oamenilor, este că face să apară emoții negative în oameni. Dacă emoțiile negative care apar sunt temporare, atunci nu vor avea un efect extraordinar asupra vieții unei persoane. Cu toate acestea, dacă o emoție negativă devine profund înrădăcinată în adâncul inimii și sufletului unei persoane și ajunge să fie blocată acolo în mod permanent, dacă acea persoană este complet incapabilă să o uite sau să scape de ea, atunci îi va afecta negreșit fiecare decizie, modul în care abordează tot felul de oameni, evenimente și lucruri, ceea ce alege atunci când se confruntă cu chestiuni majore de principiu și calea pe care va merge în viața sa – acesta este efectul pe care adevărata societate umană îl are asupra fiecărei persoane. Celălalt aspect îl reprezintă motivele obiective ale oamenilor. Adică, educația și învățăturile pe care ei le primesc pe măsură ce cresc, toate gândurile și ideile, alături de modalitățile de a se comporta pe care le acceptă, precum și diferitele zicale umane, toate vin de la Satana, până în punctul în care oamenii nu au nicio capacitate de a gestiona și înlătura din perspectiva și poziția corecte aceste probleme pe care le întâmpină. Prin urmare, sub influența neștiută a acestui mediu aspru și fiind persecutat și controlat de el, omul nu poate face altceva decât să înceapă să aibă diverse emoții negative și să le folosească pentru a încerca să se împotrivească unor probleme pe care nu are capacitatea de a le rezolva, schimba sau înlătura. Să luăm ca exemplu sentimentul de inferioritate. Părinții tăi, profesorii, persoanele mai în vârstă și ceilalți din jurul tău au cu toții o evaluare nerealistă a calibrului, umanității și personalității tale și, în cele din urmă, ceea ce îți face acest lucru este să te atace, să te prigonească, să te sufoce, să te înfrâneze și să te constrângă. În cele din urmă, când nu mai ai puterea de a rezista, nu ai altă opțiune decât să alegi o viață de acceptare în tăcere a insultelor și a umilinței, acceptând în tăcere, împotriva judecății tale mai bune, acest tip de realitate incorectă și nedreaptă. Când accepți această realitate, emoțiile care apar în cele din urmă în tine nu sunt acelea fericite, mulțumite, pozitive sau progresive; nu trăiești cu mai multă motivație și direcție, cu atât mai puțin urmărești obiectivele exacte și corecte pentru viața umană, ci, mai degrabă, apare în tine un sentiment profund de inferioritate. Când această emoție se ivește în tine, simți că nu ai încotro să te întorci. Când întâmpini o chestiune care-ți cere să exprimi o părere, cine știe de câte ori vei lua în considerare, în adâncul inimii tale, ceea ce dorești să spui și punctul de vedere pe care dorești să-l exprimi, totuși încă nu te poți convinge să le spui cu voce tare. Când cineva exprimă același punct de vedere pe care-l ai tu, îți permiți să simți o afirmare în inima ta, confirmarea că nu ești mai rău decât alți oameni. Însă, când aceeași situație are loc din nou, tot îți spui: „Nu pot să vorbesc la întâmplare, să fac ceva pripit sau să mă fac de râs. Nu sunt bun, sunt prost, sunt nesăbuit, sunt un idiot. Trebuie să învăț cum să mă ascund și doar să ascult, nu să vorbesc.” Din asta, oare nu putem vedea că, din momentul în care apare sentimentul de inferioritate până când devine adânc înrădăcinat în adâncul inimii unei persoane, ea este privată atunci de liberul arbitru și de drepturile legitime care i-au fost acordate de Dumnezeu? (Ba da.) A fost privată de aceste lucruri. Cine anume a privat-o de aceste lucruri? Nu poți spune sigur, nu? Niciunul dintre voi nu poate spune sigur. Acest lucru se întâmplă din cauză că, de-a lungul întregului proces, nu ești doar victima, ci și făptuitorul – ești victima altor oameni și ești și propria ta victimă. De ce oare? Tocmai am spus că un motiv pentru inferioritatea care apare în tine vine din propriile-ți motive obiective. De când ai început să ai conștiință de sine, baza ta pentru a judeca evenimentele și lucrurile și-a avut sursa în corupția Satanei, iar aceste puncte de vedere sunt insuflate în tine de către societate și omenire, și nu le-ai învățat de la Dumnezeu. Prin urmare, indiferent când sau în ce context au apărut sentimentele tale de inferioritate și indiferent de măsura în care s-au dezvoltat, tu ești constrâns și controlat de aceste sentimente fără a avea scăpare și folosești aceste moduri insuflate în tine de Satana în abordarea ta față de oamenii, evenimentele și lucrurile din jurul tău. Când sentimentele de inferioritate sunt sădite adânc în inima ta, nu numai că au un efect profund asupra ta, ci îți și domină punctele de vedere asupra oamenilor și lucrurilor, comportamentul și acțiunile. Deci, cum percep oamenii și lucrurile cei care sunt dominați de sentimente de inferioritate? Ei îi consideră pe ceilalți oameni mai buni decât ei înșiși și îi consideră și pe antihriști mai buni decât ei înșiși. Chiar dacă antihriștii au firi rele și o umanitate săracă, ei tot îi tratează ca pe oameni de imitat și ca pe modele de urmat de la care să învețe. Ei chiar își spun: „Uite, deși au o fire rea și o umanitate rea, aceștia sunt înzestrați și sunt mai capabili la muncă decât mine. Își pot afișa confortabil abilitățile în fața celorlalți și pot vorbi în fața atâtor oameni fără să se înroșească sau să aibă palpitații. Chiar au tupeu. Eu nu pot să fiu la fel de bun ca ei. Pur și simplu nu sunt suficient de curajos.” Ce a provocat asta? Trebuie spus că o parte din motiv este că sentimentele tale de inferioritate ți-au afectat judecata asupra esențelor oamenilor, precum și perspectiva și poziția când vine vorba de a privi alți oameni. Nu așa stau lucrurile? (Ba da.) Deci, cum afectează sentimentele de inferioritate felul în care te comporți? Tu îți spui: „M-am născut prost, fără daruri sau puncte forte și sunt lent în a învăța totul. Uită-te la acea persoană: deși uneori provoacă tulburări și neliniști și acționează în mod arbitrar și imprudent, cel puțin e talentată și are puncte forte. Oriunde ai merge, acesta e genul de persoană pe care oamenii vor să o folosească, iar eu nu sunt.” Ori de câte ori se întâmplă ceva, primul lucru pe care-l faci este să-ți dai singur un verdict și să te închizi în tine. Oricare ar fi problema, te retragi și eviți să iei inițiativa și ți-e frică să-ți asumi responsabilitatea. Îți spui: „M-am născut prost. Indiferent unde merg, nimeni nu mă place. Nu pot să mă încumet, nu trebuie să-mi arăt abilitățile minuscule. Dacă cineva mă recomandă, asta dovedește că sunt în regulă. Dar dacă nimeni nu mă recomandă, atunci nu mi-ar fi de folos să iau inițiativa de a spune că pot să preiau munca respectivă și să o fac bine. Dacă nu sunt încrezător în privința asta, nu pot să spun că sunt – și dacă dau greș, ce aș face atunci? Dacă am să fiu emondat? Mi-ar fi atât de rușine! Nu ar fi umilitor? Nu pot lăsa să mi se întâmple asta.” Aruncă o privire – nu ți-a fost afectat comportamentul? Într-o anumită măsură, atitudinea ta față de felul în care te comporți este influențată și controlată de sentimentele tale de inferioritate. Într-o anumită măsură, poate fi numită o consecință a sentimentelor tale de inferioritate.

Sub influența acestui sentiment de inferioritate, cum îți este afectat modul în care privești diferitele tipuri de persoane, fie că sunt oameni cu umanitate, cu umanitate așa și așa, fără umanitate ori cu umanitate rea? Niciunul dintre punctele tale de vedere despre oameni nu e în acord cu adevărul sau cuvintele lui Dumnezeu, cu atât mai puțin îndeplinește cerințele Sale. În același timp, sub influența acestui sentiment de inferioritate, alegi să te comporți cu atenție, precauție și timiditate, iar de cele mai multe ori, ești pasiv și abătut. Nu ai nicio hotărâre sau motivație plină de avânt, iar atunci când chiar ai o înclinație pozitivă și activă și dorești să preiei puțin de lucru, te gândești: „Nu sunt oare arogant? Nu mă împing înainte? Nu mă laud? Nu mă dau mare? Nu e asta dorința mea de statut?” Nu poți să-ți dai seama care anume este natura acțiunilor tale. Nevoile, aspirațiile, hotărârea și dorințele legitime ale umanității, precum și ceea ce te poți strădui să împlinești, ceea ce este potrivit și ce ar trebui să faci, tu vei răsuci aceste lucruri de multe ori și vei chibzui la ele de multe ori în inima ta. Când nu poți dormi noaptea, te vei gândi iar și iar: „Ar trebui să-mi asum această lucrare? Oh, dar nu sunt suficient de bun, nu îndrăznesc să o fac. Sunt prost și nătâng. Nu am darurile pe care le are persoana respectivă, nici calibrul!” Când mănânci, te gândești: „Ei mănâncă trei mese pe zi și își realizează bine datoria, iar viața lor are valoare. Eu mănânc trei mese pe zi, dar nu-mi realizez bine datoria, iar viața mea nu are niciun fel de valoare. Sunt îndatorat lui Dumnezeu și fraților și surorilor mele! Nu merit și nu ar trebui să mănânc nici măcar o farfurie cu mâncare.” Când cineva este prea laș, nu e bun de nimic și nu e în stare să îndeplinească nimic. Indiferent ce li se întâmplă, când oamenii lași se confruntă cu o oarecare dificultate, ei se eschivează. De ce fac asta? Un motiv al acestui lucru este sentimentul lor de inferioritate. Pentru că se simt inferiori, nu îndrăznesc să meargă în fața oamenilor, nu pot nici măcar să-și asume obligațiile și responsabilitățile pe care se cuvine să și le asume, nici nu pot să-și asume ceea ce sunt efectiv capabili să realizeze în limitele propriilor abilități și calibru și în sfera experienței propriei umanități. Acest sentiment de inferioritate afectează fiecare aspect al umanității lor, le afectează personalitatea și, desigur, le afectează și caracterul. Când sunt în preajma altor oameni, rareori își exprimă propriile puncte de vedere și aproape că nu-i auzi niciodată clarificându-și poziția sau opinia. Când întâmpină o problemă, nu îndrăznesc să vorbească, ci, în schimb, se eschivează și se retrag permanent. Când sunt prezenți puțini oameni, se simt suficient de curajoși să se așeze printre ei, dar, când sunt mulți, caută un colț și se îndreaptă unde lumina este slabă, neîndrăznind să vină printre ceilalți oameni. Ori de câte ori simt că ar dori să spună ceva în mod pozitiv și activ și să-și exprime propriile puncte de vedere și opinii pentru a arăta că ceea ce cred ei este corect, nici măcar nu au curajul să facă asta. Ori de câte ori au astfel de idei, sentimentul lor de inferioritate se revarsă dintr-o dată și îi controlează, îi înăbușă, spunându-le: „Nu zice nimic, nu ești bun. Nu-ți exprima punctele de vedere, păstrează-ți ideile pentru tine. Dacă există în inima ta un lucru pe care vrei cu adevărat să-l spui, doar notează-l pe computer și chibzuiește singur la el. Nu trebuie să lași pe nimeni altcineva să afle despre asta. Dacă ai spune ceva greșit? Ar fi atât de jenant!” Această voce îți tot zice să nu faci asta, să nu faci cealaltă, să nu spui asta, să nu spui cealaltă, determinându-te să-ți înghiți fiecare cuvânt pe care dorești să-l spui. Când vrei să spui un lucru pe care l-ai cântărit mult timp în inima ta, bați în retragere și nu îndrăznești să-l spui căci, altminteri, te simți jenat să-l spui, crezând că nu se cuvine să o faci și, dacă o faci, atunci simți că ai încălcat vreo regulă sau legea. Iar când, într-o zi, chiar îți exprimi în mod activ propria părere, te simți peste măsură de perturbat și neliniștit în adâncul tău. Chiar dacă acest sentiment de mare neliniște se estompează treptat, sentimentul tău de inferioritate înăbușă încet ideile, intențiile și planurile pe care le ai de a-ți dori să vorbești, să-ți exprimi propriile opinii, să fii o persoană normală și să fii pur și simplu la fel ca toți ceilalți. Cei care nu te înțeleg cred că ești o persoană tăcută, liniștită, timidă din caracter, cineva căruia nu-i place să iasă în evidență. Când vorbești în fața multor alți oameni, te simți jenat și roșești la față; ești oarecum introvertit și numai tu, de fapt, știi că te simți inferior. Inima ta e plină de acest sentiment de inferioritate, iar acest sentiment există de mult timp, nu e un sentiment temporar. Mai degrabă, îți controlează strâns gândurile din adâncul sufletului, îți sigilează strâns buzele și, prin urmare, indiferent cât de corect înțelegi lucrurile sau ce puncte de vedere și opinii privitor la oameni, evenimente și lucruri, tu îndrăznești să gândești și să răsucești lucrurile doar în inima ta, fără a îndrăzni vreodată să vorbești cu voce tare. Dacă alți oameni ar putea să aprobe ceea ce spui sau să te corecteze și să te critice, tu nu vei îndrăzni să înfrunți sau să vezi un astfel de rezultat. De ce? Deoarece sentimentul tău de inferioritate este în interiorul tău, spunându-ți: „Să nu faci asta, pur și simplu nu ești la înălțime. Nu ai acest tip de calibru, nu ai acest tip de realitate, nu ar trebui să faci asta, pur și simplu nu e de tine. Să nu faci nimic și să nu gândești nimic acum. Vei fi tu însuți cu adevărat doar trăind în inferioritate. Nu ești calificat să urmărești adevărul sau să-ți deschizi inima, să spui ceea ce dorești și să te conectezi cu ceilalți așa cum fac alți oameni. Și asta pentru că nu ești bun, nu ești la fel de bun ca ei.” Acest sentiment de inferioritate ghidează gândirea oamenilor în mintea lor; îi împiedică să-și îndeplinească obligațiile pe care ar trebui să le realizeze o persoană normală și să trăiască viața umanității normale pe care ar trebui să o trăiască, timp în care, de asemenea, dirijează căile și mijloacele, direcția și scopurile relative la modul în care privesc oamenii și lucrurile, în care se comportă și acționează. Deși cred că ar trebui să fie persoane cinstite și le place să fie persoane cinstite, totuși nu îndrăznesc să-și exprime niciodată în cuvinte sau fapte dorința de a fi o astfel de persoană, în așa fel încât să intre în viața în care este o persoană cinstită. Din cauza sentimentului lor de inferioritate, ei nici măcar nu îndrăznesc să fie persoane cinstite – sunt total lipsiți de curaj. Când într-adevăr spun ceva cinstit, se uită grăbit la oamenii din jurul lor și se gândesc: „Își face cineva vreo părere despre mine? Oare o să se gândească: «Încerci să fii o persoană cinstită? Nu cumva vrei să fii o persoană cinstită doar ca să poți fi mântuit? Nu-i asta doar dorința de a fi binecuvântat?» Oh, nu, nu îndrăznesc să spun nimic. Toți pot vorbi cinstit, doar eu nu pot. Nu sunt calificat cum sunt ei, sunt pe treapta cea mai de jos.” Putem vedea din aceste manifestări și dezvăluiri specifice că, odată ce această emoție negativă – sentimentul de inferioritate – începe să-și facă efectul și a pus rădăcini în profunzimile inimilor oamenilor, atunci, dacă nu urmăresc adevărul, le va fi foarte greu să o dezrădăcineze și să se rupă de sub constrângerea ei și vor fi constrânși de ea în tot ceea ce fac. Chiar dacă nu se poate spune că acest sentiment este o fire coruptă, el a provocat deja un efect negativ grav; dăunează grav umanității lor și are un impact negativ imens asupra diferitelor emoții și a discursului și acțiunilor umanității lor normale, cu consecințe foarte grave. Influența sa minoră este de a le afecta caracterul, predilecțiile și aspirațiile; influența sa majoră este de a le afecta obiectivele și direcția în viață. Din perspectiva cauzelor acestui sentiment de inferioritate, a procesului său și a consecințelor pe care le aduce asupra unei persoane, din orice aspect ai privi, nu e acesta un lucru la care oamenii ar trebui să renunțe? (Ba da.) Unii spun: „Nu cred că sunt inferior și nu sunt constrâns în niciun fel. Nimeni nu m-a provocat, nu m-a înjosit, nici nu m-a înăbușit vreodată. Trăiesc foarte liber, deci nu înseamnă asta că nu am acest sentiment de inferioritate?” E corect? (Nu, uneori tot mai avem acel sentiment de inferioritate.) Tot s-ar putea să-l ai, într-o măsură mai mare sau mai mică. S-ar putea să nu-ți domine profunzimile inimii, dar, în anumite scenarii, poate să se ivească într-o clipă. De exemplu, te întâlnești din întâmplare cu cineva pe care îl idolatrizezi, cineva mult mai talentat decât tine, cu abilități și daruri mai speciale decât tine, cineva mai dominant decât tine, mai autoritar decât tine, mai rău decât tine, cineva mai înalt și mai atractiv decât tine, cu statut în societate, cineva bogat, cu mai multă educație și cu un statut mai înalt decât tine, cineva care e mai în vârstă și care crede în Dumnezeu de mai mult timp, cu mai multă experiență și realitate în credința sa în Dumnezeu și, atunci, nu poți împiedica sentimentul tău de inferioritate să apară. Când apare acest sentiment, traiul tău „foarte liber” dispare, devii timid și-ți pierzi curajul, pui în cumpănă cum să-ți formulezi cuvintele, expresia feței tale devine nefirească, te simți reprimat în cuvinte și în mișcări și începi să te deghizezi. Acestea și alte manifestări se întâmplă din cauza apariției sentimentului tău de inferioritate. Desigur, acest sentiment de inferioritate este momentan și, atunci când apare, trebuie doar să te examinezi, să ai discernământ și să nu fii constrâns de el.