Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu: Dezvăluirea noțiunilor religioase | Fragmentul 281

Despre Dumnezeu şi despre om nu se poate spune că sunt egali. Esenţa şi lucrarea Lui sunt lucrurile cel mai de nepătruns şi de neînţeles pentru om. Dacă Dumnezeu nu Îşi face personal lucrarea şi nu Îşi rosteşte cuvintele în lumea omului, atunci omul nu va putea niciodată să înţeleagă voia lui Dumnezeu şi, astfel, nici măcar cei care şi-au devotat toată viaţa lui Dumnezeu nu vor reuşi să Îi câştige aprobarea. Fără lucrarea lui Dumnezeu, indiferent de cât de mult bine ar face omul, nu va conta la nimic, deoarece gândurile lui Dumnezeu vor fi întotdeauna mai înalte decât gândurile omului, iar înţelepciunea lui Dumnezeu este de nepătruns pentru om. Şi, astfel, celor care Îl „văd clar” pe Dumnezeu şi lucrarea Lui, le spun că sunt ineficienţi, că sunt toţi aroganţi şi ignoranţi. Omul nu ar trebui să definească lucrarea lui Dumnezeu; mai mult, omul nu poate să definească lucrarea lui Dumnezeu. În ochii lui Dumnezeu, omul este mai neînsemnat decât o furnică, deci cum poate omul să înţeleagă lucrarea lui Dumnezeu? Cei care spun tot timpul: „Dumnezeu nu lucrează în felul acesta sau în celălalt” sau „Dumnezeu este aşa sau aşa” – nu sunt toţi aroganţi? Toţi ar trebui să ştim că oamenii, care sunt din carne şi oase, au fost stricaţi de Satana. Este în natura lor să se opună lui Dumnezeu şi ei nu sunt la egalitate cu Dumnezeu, şi cu atât mai puţin pot să dea sfaturi pentru lucrarea lui Dumnezeu. Modul în care Dumnezeu călăuzește omul este lucrarea lui Dumnezeu Însuși. Omul ar trebui să se supună şi să nu aibă tot felul de perspective, pentru că omul este doar ţărână. De vreme ce încercăm să-L căutăm pe Dumnezeu, nu ar trebui să ne suprapunem concepţiile noastre peste lucrarea lui Dumnezeu din consideraţie faţă de Dumnezeu, şi cu atât mai puţin nu ar trebui să ne folosim firea stricată pentru a încerca în mod voit să ne opunem lucrării lui Dumnezeu. Nu ne-ar face aceasta antihrişti? Cum ar putea astfel de oameni să spună că ei cred în Dumnezeu? De vreme ce noi credem că există un Dumnezeu şi deoarece ne dorim să-L mulţumim şi să-L vedem, ar trebui să căutăm calea adevărului şi o cale de a fi compatibili cu Dumnezeu. Nu ar trebui să ne opunem cu trufie lui Dumnezeu; ce bine ar putea să rezulte din astfel de acţiuni?

Astăzi, Dumnezeu are o nouă lucrare. Poate că nu accepţi aceste cuvinte, poate că ţi se par ciudate, dar te sfătuiesc să nu îţi dezvălui naturaleţea, căci doar cei care într-adevăr flămânzesc şi însetează după neprihănire în faţa lui Dumnezeu pot să dobândească adevărul şi doar cei care sunt cu adevărat evlavioși pot fi luminaţi şi călăuziți de Dumnezeu. Nimic nu va rezulta din căutarea adevărului prin certuri. Doar căutând cu calm putem să obţinem rezultate. Când spun că: „Astăzi, Dumnezeu are o lucrare nouă” mă refer la reîntruparea lui Dumnezeu. Poate că nu luaţi în seamă aceste cuvinte, poate le dispreţuiţi sau poate sunt de mare interes pentru voi. Indiferent de situaţie, sper că toți aceia care îşi doresc într-adevăr apariţia lui Dumnezeu pot să recunoască acest fapt şi să îi acorde atenţie. Este mai bine să nu te pripeşti să tragi concluzii. Aşa ar trebui să acţioneze oamenii înţelepţi.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Prefață”

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Conținut similar