I. Antihriștii controlează inimile oamenilor

Astăzi, haideți să avem părtășie despre al treisprezecelea punct cu privire la diversele manifestări ale antihriștilor – ei controlează finanțele bisericii, precum și inimile oamenilor. Judecând după numeroasele manifestări diferite ale antihriștilor, absolut fiecare dintre aceste puncte abordează firea și esența lor, care sunt aversiunea față de adevăr, ferocitatea și ticăloșia. Punctul treisprezece nu face excepție. „Ei controlează finanțele bisericii, precum și inimile oamenilor” – pe baza acestei manifestări, puteți vedea că antihriștii nu sunt numai ambițioși, ci și lacomi; nutresc multe nevoi în inimile lor. Sunt aceste nevoi justificate? (Nu, nu sunt.) Este un lucru pozitiv să controlăm inimile oamenilor? Evident, se poate vedea din cuvântul „control” că nu este ceva pozitiv. În ce privință nu este pozitiv? Ce e în neregulă cu a deține controlul? Voi vă doriți să controlați inimile oamenilor? (Nu.) Chiar dacă nu vă doriți să faceți asta, vor exista momente când nu vă veți putea abține să nu acționați astfel. Asta se numește „fire”; asta se numește „esență”. Faptul că antihriștii controlează inimile oamenilor nu este o nevoie justificată, nici nu este un lucru corect sau rațional; este ceva negativ. Ce înseamnă „a controla inimile oamenilor”? Controlul inimii oamenilor nu este abstract; mai degrabă, este ceva destul de concret și specific, cu metode, conduită și limbaj specific, precum și cu gânduri, perspective, intenții și motive specifice. Aceasta fiind situația, care sunt manifestările concrete ale controlului antihriștilor asupra inimilor oamenilor și cum anume este definit acest control? (Folosirea unor etalări precum cea a suferinței sau a plătirii unui preț cu scopul de a câștiga aprobarea și stima celorlalți și de a atinge țelul de a-i induce în eroare pe ceilalți.) Antihriștii folosesc tipuri specifice de conduită și manifestări pentru a câștiga favorurile celorlalți, dobândind astfel un loc în inimile oamenilor și făcându-i să-i stimeze. Când antihriștii câștigă stima celorlalți, acest rezultat este, prin natura lui, acela de a-i induce în eroare pe oameni. Însă, în inimile lor, dorința subiectivă a antihriștilor nu este aceea de a folosi aceste mijloace pentru a-i induce în eroare pe ceilalți; ceea ce vor ei este să fie stimați – acesta este obiectivul lor. Mai este ceva? (Antihriștii folosesc mici favoruri pentru a-i induce în eroare și a-i atrage pe oameni și se dau în spectacol cu propriile capacități și daruri, cu scopul de a-i face pe ceilalți să-i stimeze, să-i admire și să le asculte ordinele și de a-și atinge țelul de a-i cuceri pe oameni și de a dobândi controlul asupra lor.) Acesta este un aspect. (Antihriștii pretind că sunt spirituali. Când sunt emondați, nu reușesc să înțeleagă, însă pretind că au înțeles și că sunt capabili să asculte, astfel încât ceilalți să creadă că ei urmăresc cu nesaț adevărul și că au destul de multă înțelegere spirituală. Se deghizează în oameni care urmăresc și înțeleg adevărul, cu scopul obținerii rezultatului de a-i face pe ceilalți să-i stimeze și să-i aprecieze.) Acesta este alt aspect. Antihriștii vor întotdeauna să-i facă pe ceilalți să vadă cât de spirituali sunt și că sunt capabili să urmărească adevărul și să i se supună. În realitate, nu dețin nici cea mai vagă înțelegere, dar tot afișează aparența unei persoane spirituale, ca să-i facă pe ceilalți să-i stimeze și să-i aprecieze. Ei folosesc astfel de mijloace pentru a controla inimile oamenilor. Mai este ceva? (Antihriștii vorbesc despre cuvinte și doctrine pentru a se da în spectacol și a se face cunoscuți, astfel încât ceilalți să creadă că ei înțeleg adevărul și că au statură și ca aceștia să-i stimeze, să li se închine și să-i asculte. Prin aceste mijloace, ei ajung să-i controleze pe oameni.) Aceasta este o manifestare concretă, dar nu e întru totul potrivit să spunem că „vorbesc despre cuvinte și doctrine”. Antihriștii nu sunt conștienți că vorbesc despre cuvinte și doctrine; ei cred că lucrurile despre care vorbesc sunt realitatea, ei cred că sunt teorii și predici elevate și folosesc aceste lucruri pentru a-i induce în eroare pe oameni. Dacă antihriștii ar ști că sunt cuvinte și doctrine, nu ar mai vorbi despre ele. Mai este altceva? (Antihriștii se împotrivesc cu neobrăzare principiilor, se folosesc de puterea pe care o au la dispoziție și de teorii spirituale amăgitoare pentru a câștiga în mod fraudulos încrederea tuturor, atingându-și prin asta țelul de a prelua controlul asupra oamenilor.) (Antihriștii rup legătura dintre aleșii lui Dumnezeu și Cel de mai sus. Ei nu îndeplinesc rânduielile de lucru, dețin puterea absolută în domeniul lor și încearcă să-și înființeze propriile împărății și să-i controleze pe oameni.) Și aceasta este o manifestare concretă. Mai exact, îl înșală pe Cel de mai sus, ascund lucruri față de cei din subordinea lor și încearcă să câștige favorurile oamenilor, nu-i lasă pe ceilalți să vadă situația adevărată și le câștigă în mod fraudulos încrederea, cu scopul de a-și atinge țelul de a controla inimile oamenilor. Obiectivul lor când îl înșală pe Cel de mai sus și ascund lucruri față de cei din subordinea lor este de a-l împiedica pe Cel de mai sus și pe frații și surorile lor să vadă adevărul în legătură cu ei, astfel încât Cel de mai sus și frații și surorile să își pună încrederea în ei și, în cele din urmă, frații și surorile vor ajunge să li se închine numai lor – atunci își vor fi atins țelul de a controla inimile oamenilor. Mai e ceva? (Antihriștii întocmesc o serie de reglementări aparent corecte pe care să le respecte oamenii și le folosesc pentru a înlocui adevărul, astfel încât oamenii ajung să creadă că respectarea acestor reglementări este același lucru cu punerea adevărului în practică. Prin aceste mijloace, antihriștii preiau controlul asupra inimilor oamenilor și îi aduc pe aceștia înaintea lor.) Acest lucru ar trebui descris ca antihriști care întocmesc reguli și reglementări care să ia locul adevărurilor-principii, dându-se drept persoane spirituale, persoane care înțeleg adevărul, astfel încât oamenii să îi asculte și, în acest fel, își ating țelul de a controla inimile oamenilor. Dacă regulile pe care le-au întocmit au fost benefice vieții bisericești și oamenilor care își fac îndatoririle și dacă nu s-au împotrivit adevărurilor-principii și nu au adus prejudicii intereselor casei lui Dumnezeu, atunci nu va fi nimic în neregulă cu ele. Când tratăm diversele tipuri de oameni din biserică, pe lângă părtășia despre adevăr, este necesar să emitem câteva reguli administrative pentru a-i ține pe oameni în frâu. Dacă aceste reguli administrative nu se împotrivesc adevărurilor-principii, ci mai degrabă le sunt benefice oamenilor, atunci acestea sunt lucruri pozitive și nu înseamnă a controla inimile oamenilor. Dacă aceste reguli sunt reprezentate drept adevărurile-principii, atunci este o problemă. Și atunci, sunt antihriștii capabili să formuleze reguli care să fie benefice oamenilor și care să se conformeze adevărurilor-principii? (Nu, nu sunt capabili.) Încercați să rezumați cum ar trebui să spunem asta. (Antihriștii formulează câteva reguli care nu sunt în conformitate cu adevărurile-principii și simulează spiritualitatea și înțelegerea adevărului pentru a-i face pe oameni să-i asculte și își ating țelul de a controla inimile oamenilor.) Este relativ potrivit să spunem asta. Mai e ceva? (Antihriștilor le place să trâmbițeze idei răsunătoare, ca să-și arate istețimea și perspicacitatea și ca să-i facă pe oameni să-i stimeze. De exemplu, după ce toți au discutat deja despre o chestiune și au decis ce să facă în privința ei, antihriștii vor declama o serie de teorii pentru a combate sugestiile tuturor celorlalți și a-i face să-i asculte, când de fapt opinia lor nu e cu nimic mai inteligentă. Apoi, cu trecerea timpului, indiferent de chestiunea în cauză, nimeni nu va îndrăzni să aibă părtășie despre adevăr sau să caute adevărurile-principii și toți vor simți că trebuie să-i lase pe antihriști să dea verdictul final și, în cele din urmă, antihriștii își vor atinge țelul de a-i controla pe oameni.) Antihriștii trâmbițează idei răsunătoare la tot pasul, combătând sugestiile celorlalți, dându-se în spectacol și făcându-i pe ceilalți să creadă că sunt foarte isteți, atingându-și astfel țelul de a-i induce în eroare și de a-i controla pe ceilalți oameni. În trecut, am avut mult părtășie despre manifestările antihriștilor care îi controlează și îi induc în eroare pe oameni. Când antihriștii fac asta, sunt implicate o mare varietate de tactici, manifestări și metode. Uneori folosesc acțiuni, uneori folosesc limbajul, iar alteori folosesc un anumit tip de perspectivă pentru a-i induce în eroare pe oameni. Pe scurt, există obiective în spatele tuturor acestor lucruri pe care le fac antihriștii; niciuna dintre aceste acțiuni nu este pură sau deschisă și niciuna nu se conformează adevărului. Tot ceea ce fac e de dragul inducerii în eroare a oamenilor și de a-i face să-i stimeze și să li se închine. Orice lucruri spun și fac antihriștii la exterior sunt doar fațade – toate sunt comportamente bune și lucruri pe care oamenii le consideră bune – dar, de fapt, dacă ar fi să cercetăm esența acestor lucruri, motivele și obiectivele din spatele abordărilor antihriștilor sunt fără excepție indescriptibile, contrare adevărului și detestate de Dumnezeu.

Judecând după modul în care abordează controlul inimilor oamenilor, umanitatea antihriștilor este detestabilă și egoistă, iar firea lor este scârbită de adevăr, ticăloasă și feroce. Antihriștii folosesc tot felul de șiretlicuri detestabile și viclene pentru a-și atinge țelurile, fără niciun pic de rușine – aceasta este o caracteristică a naturii lor ticăloase. În plus, fără să țină deloc cont de disponibilitatea oamenilor, fără să-i informeze sau să le obțină consimțământul, ei vor întotdeauna să-i controleze, să-i manipuleze și să-i domine. Vor ca tot ceea ce oamenii gândesc și își doresc în inimile lor să fie supus manipulărilor lor, vor ca oamenii să le păstreze un loc în inimile lor, să li se închine și să-i aprecieze în toate lucrurile. Vor să-i delimiteze și să-i influențeze pe oameni cu punctele de vedere și cuvintele lor, să-i manipuleze și să-i controleze pe baza dorințelor lor. Ce fel de fire este aceasta? Nu este ferocitate? E exact ca un tigru care te strânge de gât cu fălcile lui – oricât ai încerca să respiri și oricât te-ai zbate să te miști, nu poți face cum dorești, fiind în schimb prins în strânsoarea fermă și mortală a gurii lui feroce. Oricât ai încerca să te eliberezi, nu poți și, deși îl implori pe tigru să-și descleșteze fălcile, este imposibil și indiscutabil. Antihriștii au tocmai această fire. Să presupunem că intri în discuție cu ei, spunând: „Poți, te rog, să nu mai încerci să găsești moduri de a-i controla pe oameni? Nu poți să te comporți bine și să fii un simplu adept? Nu poți să te comporți bine, să-ți îndeplinești îndatoririle și să rămâi la locul tău?” Ar fi capabili să fie de acord cu asta? Ai putea tu, folosind un comportament bun sau ceea ce înțelegi din adevăr, să-i convingi să nu-și continue drumul? Există cineva care ar putea să le schimbe punctul de vedere? Judecând după firea feroce a antihriștilor, nimeni nu ar fi capabil să le schimbe gândurile și perspectivele, nici nu ar fi nimeni capabil să le schimbe dorința de a controla inimile oamenilor. Nimeni nu îi poate schimba și nu poți negocia cu ei – aceasta se numește „ferocitate”. Ambiția și dorința antihriștilor de a-i controla pe oameni sunt o manifestare a esenței lor. Ar funcționa dacă ai folosi un comportament bun pentru a-i schimba? Dacă, pentru a-i ajuta și a-i susține, ți-ai folosi experiența practică de a fi emondat, judecat și mustrat, ar putea ei să se transforme? Ar înceta să facă tot ceea ce fac? (Nu, nu ar înceta.) Ați mai întâlnit acest tip de persoană? (Da. În cazul acestui tip de persoană, indiferent unde își îndeplinește îndatoririle și chiar dacă eșuează și se poticnește de câteva ori, sau chiar dacă trece prin disciplinarea bolii, dorința ei de a urmări statutul nu poate fi schimbată. Oriunde merge, vrea să obțină statut și putere.) Dacă schimbarea locului sau a grupului nu i-ar transforma, poate ar trebui să așteptăm să îmbătrânească – s-ar schimba atunci puțin? Ar renunța ei puțin la urmărirea puterii și a autorității, ar deveni aceasta puțin mai intensă? (Nu. Acest lucru nu are legătură cu vârsta; această fire a lor nu poate fi schimbată.) O fire feroce îi guvernează și îi controlează pe antihriști, astfel încât ei nu se pot schimba. Se pare că un anumit număr de oameni au gustat și au văzut ei înșiși firea feroce a antihriștilor. Faptul că antihriștii controlează inimile oamenilor este o realitate și este susținută de dovezi reale – este o problemă destul de gravă. Oamenii de acest gen sunt incapabili să uite sau să respingă problema de a controla inimile oamenilor. Așa este natura-esență a antihriștilor. Dintr-o perspectivă subiectivă, ei sunt incapabili să o respingă; dintr-o perspectivă obiectivă, nimeni nu îi poate transforma – ei sunt antihriști până în măduva oaselor. Spuneți-Mi, după ce a fost exclus și nu se mai află în compania fraților și a surorilor, există vreun antihrist care să-și fi pierdut dorința de a controla inimile celorlalți? S-ar schimba antihriștii pe baza schimbărilor din mediul sau poziția lor geografică? (Nu, nu s-ar schimba.) Ei nu s-ar schimba odată cu schimbările de timp și de loc – acest lucru este determinat de natura-esență pe care o au. Prin controlul inimilor oamenilor, antihriștii încearcă, de fapt, să dețină puterea printre oameni – puterea de a conduce, de a lua decizii, de a-i controla pe oameni și de a le manipula inimile – ceea ce își doresc să câștige este această putere. Pentru a controla inimile oamenilor, antihriștii vor folosi tot felul de căi și mijloace pentru a-i face pe aceștia să-i stimeze, pentru a-i păcăli și a-i induce în eroare, pentru a le prezenta aparențe false și chiar vor folosi anumite căi și mijloace pentru a-și ascunde firile corupte și caracterul și pentru a-i împiedica pe oameni să-i discearnă sau să vadă dincolo de esența lor care este scârbită de adevăr și cea a antihriștilor. La exterior, se dau drept oameni spirituali și perfecți, care nu au neajunsuri sau defecte sau nicio urmă de fire coruptă și, în acest fel, își ating obiectivele de a-i face pe ceilalți să-i stimeze, să-i aprecieze, să-i admire, să li se închine și chiar să se bazeze pe ei. Atingerea acestor obiective este, în esență, o consecință a faptului că ei controlează inimile oamenilor. În cadrul părtășiei noastre despre toate firile și manifestările antihriștilor, controlul acestora asupra inimilor oamenilor și lupta lor pentru putere și profit au deținut majoritatea absolută a discuției. De vreme ce am avut deja multă părtășie despre acest subiect, haideți să ne oprim aici azi.

II. Antihriștii controlează finanțele bisericii

Principalul punct despre care vom avea părtășie astăzi este acela că, pe lângă faptul că încearcă să controleze inimile oamenilor și pe lângă ambiția și dorința lor de putere, antihriștii au o altă manifestare fatală. Adică, mai afișează și o mare dorință pentru finanțele bisericii, o dorință care poate fi numită și lăcomie. Pe lângă iubirea lor pentru statut, antihriștii au și o iubire specială pentru finanțe. Interesul și plăcerea pe care finanțele le trezesc în ei sunt ample și necruțătoare; definim acest lucru drept antihriști care controlează finanțele bisericii. Antihriștii care încearcă să controleze finanțele bisericii și cei care încearcă să controleze inimile oamenilor sunt identici – ambele sunt demersuri la fel de nelegitime și iraționale. În mod clar, este un lucru dezonorant. A avea ambiția și dorința de a controla inimile oamenilor este deja destul de revoltător, extrem de dezonorant și, totuși, antihriștii vor să controleze și finanțele bisericii – acesta este un lucru și mai detestabil care li se întâmplă. Așadar, când antihriștii caută să controleze finanțele bisericii, care sunt manifestările concrete ale acestui lucru? Să fie acesta mai ușor de discernut decât atunci când caută să controleze inimile oamenilor? Când antihriștii caută să controleze inimile oamenilor, unele abordări și firi la care apelează pot să fie discernute de oameni. Dar dacă sunt foarte secretoși și prefăcuți și dacă în spatele acestora se ascund unele afirmații, tactici sau șiretlicuri satanice pe care antihriștii nu le dezvăluie la suprafață, ci doar le nutresc în gândurile lor intime, atunci aceste lucruri nu vor fi ușor de discernut. Totuși, încercarea de a controla finanțele bisericii ar trebui să aibă unele manifestări și abordări concrete. Credeți că sunt ușor de discernut aceste abordări? Când ați văzut aceste lucruri cu ochii voștri și le-ați auzit cu urechile voastre, puteți discerne că acestea sunt acțiunile antihriștilor? (Dacă sunt comportamente evidente, atunci putem. De exemplu, antihriștii vor investiga cine răspunde de păstrarea în siguranță a jertfelor și a altor lucruri asemănătoare.) Acest lucru va fi ușor de discernut deoarece finanțele sunt o chestiune sensibilă și majoritatea oamenilor nu s-ar interesa de ele, decât dacă sunt persoane avare care își doresc bani, caz în care ar fi interesate de acest tip de informații și ar face investigații. Așadar, haideți să avem părtășie despre manifestările concrete ale antihriștilor care încearcă să controleze finanțele bisericii.

Când vine vorba de subiectul antihriștilor care controlează finanțele bisericii, majoritatea oamenilor vor asocia în mintea lor acest lucru cu exemple de fraudă sau utilizare abuzivă a proprietății bisericii pe care le-au văzut în trecut, nu-i așa? Sau poate că există unii oameni care, fiind tineri sau crezând în Dumnezeu doar de puțin timp, nu sunt foarte preocupați de aceste lucruri și nu se gândesc deloc la ele. Așadar, haideți să avem părtășie detaliată despre acest lucru, ca să puteți ajunge să înțelegeți unele probleme, reguli, precum și unele tabuuri legate de finanțele bisericii. Există unii care spun: „Chestiunile legate de finanțele bisericii nu m-au interesat niciodată și nici nu le-am investigat. Nu nutresc acest tip de lăcomie. Asta nu are nicio legătură cu mine și este un subiect destul de sensibil în biserică, așa că îmi este egal dacă eu cunosc sau nu acest lucru.” Este corect acest punct de vedere? (Nu, nu este.) Cum așa? Indiferent ce ai putea gândi, subiectul despre care avem părtășie azi abordează firea antihriștilor și, din perspectiva analizei și disecării firii antihriștilor, ar fi util pentru fiecare dintre voi să înțelegeți acest lucru și să-l înțelegeți bine. Vom folosi această chestiune pentru a diseca firea antihriștilor, așa că haideți să avem mai întâi părtășie despre modul în care antihriștii tratează proprietatea bisericii, ce anume înseamnă proprietatea bisericii și cui îi aparține în mintea lor, precum și despre modul în care antihriștii privesc această proprietate și o alocă în gândurile lor intime. În primul rând, cum definesc antihriștii banii și diversele bunuri oferite de frații și surorile din biserică? Judecând după caracterul lor, antihriștii sunt lacomi, iar lăcomia lor este imensă, așa că nu vor rămâne indiferenți față de această proprietate. Mai degrabă vor fi foarte interesați de ea, acordând multă atenție pentru a examina și a afla cât de mare e proprietatea bisericii, cine răspunde de păstrarea ei în siguranță, unde este păstrată și câți oameni știu de ea. Când vine vorba de informații fundamentale despre finanțele bisericii, antihriștii vor manifesta primii cel mai mare interes pentru acestea, acordându-le o atenție specială, făcând investigații și punând întrebări, încercând din răsputeri să obțină aceste informații. Dacă nu ar fi lacomi și dacă nu ar nutri proiecte, ar mai fi interesați de aceste lucruri? (Categoric nu.) Antihriștii sunt diferiți de oamenii cu umanitate normală prin faptul că preocuparea lor ascunde un motiv. Preocuparea lor nu are legătură cu păstrarea în siguranță a acestei proprietăți, în schimb, vor să intre în posesia ei sau să o poată folosi după bunul plac. Prin urmare, prima manifestare a antihriștilor care controlează finanțele bisericii este prioritizarea posesiei și a folosirii proprietății bisericii de către ei.

A. Prioritizarea posesiei și a folosirii proprietății bisericii de către ei

Odată ce antihriștii dobândesc statut, în adâncul lor se naște o idee greșită și nerușinată: prin faptul că devin conducători, nu numai că ar trebui să câștige dreptul de a avea cunoștințe despre finanțele bisericii, ci și putere absolută pentru a le controla. Care este scopul lor în deținerea controlului asupra finanțelor bisericii? Să aibă puterea de a prioritiza posesia și folosirea proprietății bisericii de către ei. Ce înseamnă prioritizarea posesiei și a folosirii proprietății bisericii de către ei? Înseamnă că, atât timp cât conduc o biserică, banii și obiectele oferite de frații și surorile de sub supravegherea lor ajung în gestionarea, folosința și proprietatea lor. Este această idee corectă sau incorectă? Evident, este incorectă, însă așa gândesc antihriștii. Primul lucru pe care îl fac după ce devin conducători este să depună eforturi și să ticluiască planuri în legătură cu finanțele. Mai întâi, află cine gestionează finanțele, câți oameni le gestionează, câți bani sunt în registre și dacă aceia care gestionează aceste finanțe sunt mâna lor dreaptă sau reprezentanți de încredere. Dacă nu sunt, se grăbesc să îi demită cu un pretext sau altul și apoi îi înlocuiesc cu propriii lor reprezentanți. Se opresc la schimbarea oamenilor care răspund de gestionarea finanțelor? Nu, nu e atât de simplu. Ambițiile lor merg mult mai departe; trebuie cu orice preț să dobândească o înțelegere clară a cifrelor legate de proprietatea bisericii. Pe lângă faptul că-i îndeamnă pe oameni să facă jertfe, cum gestionează antihriștii această proprietate? Ei iau bani din biserică atunci când au nevoie să își cumpere îmbrăcăminte și din nou când merg la doctor și, dacă nu au haine, aleg câteva dintre cele mai bune articole donate de frați și surori. Și tot nu au terminat după ce au ales; trebuie să încerce fiecare articol de îmbrăcăminte, păstrându-le pe cele mai bune pentru ei și lăsându-le bisericii doar pe cele inferioare, pe care nu le vor. Pe scurt, vor folosi banii bisericii pentru a-și acoperi mesele și cheltuielile, până la cheltuieli mărunte de călătorie de 0,2 yuani, iar unii dintre ei vor merge până la a folosi banii bisericii pentru a cumpăra articole de lux, suplimente pentru sănătate, cosmetice și tot felul de articole pentru uzul lor personal. Imediat ce antihriștii ajung în funcții de conducere și înainte să facă vreo lucrare, sunt foarte proactivi când vine vorba de a se bucura de proprietatea bisericii și fac din asta o prioritate. După ce antihriștii se bucură de această proprietate, întreaga lor perspectivă spirituală și calitatea vieții lor trec printr-o transformare totală și devin complet diferite de cum erau înainte. Cu orice ocazie, se vor coafa și vor merge la masaje, se vor răsfăța, vor face lucruri pentru a avea grijă de sănătatea lor și își vor face supe tonice – până și diversele dispozitive electrice pe care le folosesc vor fi modernizate. De îndată ce devin conducători, antihriștii iau cunoștință de oamenii bogați din biserică și de cei care sunt capabili să facă jertfe. Apoi, acești oameni bogați vor vărsa mulți bani, iar cei care fac deseori jertfe devin membri prețioși ai bisericii și favoriți răsfățați în ochii antihriștilor. Când antihriștii intră în biserică este la fel ca atunci când o vulpe ajunge într-o podgorie – podgoria e condamnată la distrugere. Nu numai că vulpea va mânca toți strugurii buni, dar va și distruge tot locul.

În mințile antihriștilor, banii și bunurile oferite de frați și surori, care sunt colectiv numite „jertfe”, sunt toate proprietatea „publică” a bisericii. Asta nu înseamnă că această proprietate publică este pentru uz comun; mai degrabă se referă la faptul că este o jertfă comună care provine de la toți, dar ale cărei drepturi de folosință au revenit, de fapt, conducătorilor. Din punctul de vedere al antihriștilor, ei se simt obligați să prioritizeze posesia și folosirea proprietății bisericii de către ei pentru că sunt conducători, sunt în frunte și tot ce există în biserică, mai ales lucrurile bune, trebuie să le aparțină și să rămână sub controlul lor. Antihriștii cred: „A spune că banii și articolele pe care frații și surorile le oferă îi sunt date lui dumnezeu este o sintagmă superficială. Cât de multe dintre aceste lucruri poate dumnezeu să folosească? Poate dumnezeu să coboare din cer și să împartă aceste jertfe cu oamenii? Prin urmare, nu oamenii ar trebui să decidă cum sunt cheltuite, alocate și utilizate aceste jertfe?” Aceasta este ideea nerușinată pe care o nutresc antihriștii în privința proprietății bisericii. Ce este și mai nerușinat? Ei spun: „Dumnezeu din cer e incapabil să Se bucure de banii și articolele pe care oamenii le-au oferit pe pământ, așadar, cum ar trebui să fie alocate și folosite aceste lucruri? N-ar trebui să ajute conducătorii bisericii să le consume, să le folosească și să se bucure de ele? Ar echivala cu folosirea lor de către dumnezeu în cer.” Astfel, antihriștii, în mod firesc, fac din jertfele fraților și ale surorilor proprietatea lor personală. Știu foarte clar cine oferă, ce, și când – aceste lucruri trebuie să le fie raportate și să fie știute de ei. Ei nu se deranjează cu alte chestiuni. Mai există un lucru de importanță supremă pentru ei, pe lângă faptul că țin strâns de puterea lor, și anume controlul finanțelor bisericii. Pentru ei, asta face să merite să fie conducători. În felul în care antihriștii privesc și tratează proprietatea bisericii, există vreun singur aspect care este în conformitate cu adevărul sau cu cerințele lui Dumnezeu? (Nu, nu există.) De la bun început și până în ziua de azi, a spus Dumnezeu vreodată care persoană ar trebui să posede sau să folosească jertfele date Lui de către frați și surori? A afirmat Dumnezeu vreodată că lucrătorii și conducătorii de biserică, apostolii și profeții ar trebui să aibă autoritatea de a prioritiza posesia și folosirea proprietății bisericii de către ei? A spus Dumnezeu că folosirea și deținerea proprietății bisericii îi revin oricui devine conducător? (Nu, nu a spus.) Atunci, de ce au antihriștii acest tip de concepție greșită? De vreme ce cuvintele lui Dumnezeu nu conțin nicio stipulare expresă în acest sens despre proprietatea bisericii, de ce nutresc antihriștii această opinie despre ea? (Nu au inimi cu frică de Dumnezeu.) Este chiar atât de simplu? Să spunem în acest context că nu au inimi cu frică de Dumnezeu sunt doar vorbe goale. Aceste cuvinte nu reușesc să abordeze firea antihriștilor. Râvnesc antihriștii la proprietatea bisericii când nu sunt în funcții de conducere? (Da.) Atunci ați putea spune că și-au pierdut inimile cu frică de Dumnezeu după ce au devenit conducători? Sigur nu aveau inimi cu frică de Dumnezeu înainte de a deveni conducători? (Nu aveau.) Prin urmare, această explicație nu este valabilă. Antihriștii râvnesc la proprietatea bisericii. De ce fac asta? (Au o fire ticăloasă.) (Sunt lacomi prin natura lor.) (Caută profitul mai presus de orice prin natura lor.) Este firea-esență a antihriștilor aceea de a căuta profitul mai presus de orice? (Nu.) Aceasta este doar o manifestare a caracterului lor. Așadar, să disecăm care este firea lăuntrică a antihriștilor. (Este ticăloasă și feroce.) Este, în primul rând, feroce și apoi ticăloasă. Ce înseamnă feroce? Înseamnă că vor căuta să ia cu forța lucruri care nu le revin sau nu le aparțin, indiferent dacă ceilalți oameni sunt de acord cu asta și indiferent de părerea lor: aceasta este o fire feroce. Natura-esență înnăscută a antihriștilor, a acestor diavoli și satane, este să rivalizeze cu Dumnezeu pentru toate lucrurile. În cadrul bisericii, pe lângă faptul că luptă cu Dumnezeu pentru aleșii Săi, antihriștii încearcă, de asemenea, să smulgă jertfele pe care oamenii I le-au făcut. La suprafață, se pare că antihriștii sunt râvnitori, dar în realitate, este din cauza faptului că au firea și esența antihriștilor. Faptul că vor să pună stăpânire și să mistuie banii și articolele pe care oamenii le oferă lui Dumnezeu – în esența ei, aceasta este ferocitate. Este la fel ca atunci când, de exemplu, îți cumperi o jachetă matlasată nouă, care este modernă și de bună calitate, iar apoi cineva o vede și spune: „Această jachetă matlasată a ta este mai bună decât a mea. Cea jerpelită pe care o port eu e găurită și demodată. Cum de a ta e atât de frumoasă?”, iar când a terminat de vorbit, îți scoate cu forța jacheta matlasată și apoi ți-o dă pe a lui, care e jerpelită. Nu poți refuza să faci schimbul cu el – te-ar face să suferi, te-ar pune într-o situație dificilă, ți-ar da de furcă, te-ar bate și ar putea chiar să te ucidă. Ai îndrăzni să i te împotrivești? Nu ai îndrăzni să i te împotrivești și ți-ar lua bunurile împotriva dorinței tale. Așadar, care este firea acestei persoane? Este o fire feroce. Există vreo diferență între aceasta și firea antihriștilor de a intra în posesia proprietății bisericii și de a o folosi? (Nu, nu există.) Conform perspectivei antihriștilor asupra proprietății, de îndată ce devin conducători sau „oficialități” și au în buzunar proprietatea bisericii, aceasta le aparține. Indiferent cine a făcut jertfa sau ce anume a oferit ca jertfă, antihriștii și-o vor însuși. Ce înseamnă să-ți însușești ceva? Înseamnă că, după ce proprietatea bisericii – care ar trebui folosită și alocată în mod adecvat, în concordanță cu regulamentele bisericii – ajunge sub controlul antihriștilor, doar ei au puterea exclusivă de-a o folosi. Chiar și când este nevoie de această proprietate pentru lucrarea bisericii sau când au nevoie de ea lucrători din biserică, antihriștii nu permit să fie folosită. Ei singuri au voie să o folosească. În ceea ce privește modul în care proprietatea bisericii este folosită și alocată, antihriștii au ultimul cuvânt; dacă doresc să te lase să o folosești, o poți folosi, iar dacă nu, atunci nu poți. Dacă fondurile provenite din jertfele bisericii nu sunt consistente și sunt folosite în totalitate pentru cheltuielile personale ale antihriștilor după ce intră în posesia lor, acestora nu le pasă că nu mai sunt bani pentru lucrarea bisericii. Ei nu țin cont nici de lucrarea bisericii, nici de cheltuielile bisericii. Tot ce vor este să ia aceste fonduri și să le cheltuie ei înșiși, tratându-le ca pe veniturile proprii. Nu este rușinos acest mod de a proceda? (Ba da, este.) În unele biserici aflate în zone relativ prospere, antihriștii se gândesc: „Acest loc este destul de drăguț. Când vine vorba de cheltuieli, pot să mă răsfăț și să fac cum îmi place și nu trebuie să urmez reglementările și principiile bisericii. Pot să cheltui bani după bunul plac. De când am devenit conducător, pot în sfârșit să mă bucur de o viață în care cheltui bani fără a fi nevoit să fac calcule. Nu trebuie decât să spun dacă vreau să cheltui bani pe ceva, nu sunt nevoit să îmi fac griji și cu siguranță nu trebuie să mă consult cu nimeni în legătură cu asta.” Când vine vorba de cheltuirea averii bisericii, antihriștii dețin singuri toată puterea, acționează nechibzuit și le fug banii printre degete. Pe lângă faptul că nu fac nicio lucrare în concordanță cu principiile bisericii sau cu rânduielile de lucru, antihriștii tratează la fel și proprietatea bisericii, fără niciun principiu. Oare nu înțeleg principiile? Nu, ei cunosc foarte bine principiile care guvernează alocarea și cheltuirea proprietății bisericii, dar nu își pot ține sub control lăcomia și dorințele. Când sunt oameni obișnuiți, fără niciun statut, ei sunt smeriți și duc vieți simple de zi cu zi, dar imediat ce devin conducători, se cred importanți. Devin preocupați de cum se îmbracă și mănâncă – nu mai mănâncă mese obișnuite și învață cum să caute mărci de calitate și celebre când se îmbracă. Totul trebuie să fie elitist; numai atunci simt că este compatibil cu identitatea și statutul lor. De îndată ce antihriștii devin conducători, frații și surorile parcă le datorează ceva și trebuie să le ofere daruri. Dacă apare ceva bun, trebuie să li se dea prioritate, iar ei se așteaptă ca frații și surorile să-și cheltuie banii pe ei. Antihriștii cred că a deveni conducători înseamnă că ar trebui să aibă puterea de a prioritiza posesia și folosirea proprietății bisericii de către ei. Nu numai că gândesc astfel, dar se și poartă așa. Ba mai mult, merg foarte departe, până la a-i dezgusta pe ceilalți oameni. Privit din această perspectivă, cum este caracterul antihriștilor? După ce devin conducători și fără să facă niciun pic de lucrare, ei vor să intre în posesia jertfelor și să prioritizeze folosirea lor de către ei. Ce fel de persoană este capabilă să facă astfel de lucruri? Doar un tâlhar, un tiran sau un bătăuș local ar face aceste lucruri.