Cântare creștină 2020 „Cele trei etape ale lucrării spun totul despre gestionarea omenirii de către Dumnezeu”

septembrie 15, 2020

Lucrarea de gestionare a omenirii este împărțită în trei etape,

ceea ce înseamnă că lucrarea de mântuire a omenirii

este împărțită în trei etape.

Aceste trei etape nu includ lucrarea de creare a lumii,

dar sunt mai degrabă cele trei etape ale lucrării din Epoca Legii,

Epoca Harului și Epoca Împărăției.

Lucrarea de creare a lumii a fost lucrarea de producere a întregii omeniri.

Nu a fost lucrarea de mântuire a omenirii

și nu are nicio legătură cu lucrarea de mântuire a omenirii,

nu are nicio legătură cu lucrarea de mântuire a omenirii,

pentru că atunci când lumea a fost creată,

omenirea nu fusese coruptă de către Satana

și, ca urmare, nu era nevoie să se realizeze lucrarea de mântuire a omenirii.

Gestionarea omului de către Dumnezeu a început

ca rezultat al lucrării de mântuire a omenirii

și nu a izvorât din lucrarea creării lumii.

Numai după ce omenirea a căpătat o fire coruptă

a luat naștere lucrarea de gestionare

și, astfel, lucrarea de gestionare a omenirii cuprinde trei părți,

iar nu patru părți sau patru epoci.

Numai aceasta este formula corectă

de a face referire la gestionarea omenirii de către Dumnezeu.

Când se încheie epoca finală,

lucrarea de gestionare a omenirii va fi ajuns la un sfârșit complet.

Încheierea lucrării de gestionare înseamnă

că lucrarea de mântuire a întregii omeniri a fost complet finalizată

și că omenirea a ajuns la finalul călătoriei sale.

Ca făpturi ale lui Dumnezeu,

ar trebui să recunoașteți că omul a fost creat de către Dumnezeu

și ar trebui să recunoașteți sursa corupției omenirii

și, mai mult, ar trebui să recunoașteți procesul mântuirii omului.

Cele trei etape ale lucrării sunt adevărul

care se află în interiorul gestionării omului de către Dumnezeu,

sosirea Evangheliei întregului univers,

cel mai mare mister din întreaga omenire

și sunt, de asemenea, fundamentul răspândirii Evangheliei.

Dacă te concentrezi numai asupra înțelegerii

adevărurilor simple care au legătură cu viața ta

și nu știi nimic despre acest lucru,

cel mai mare dintre toate misterele și viziunile,

atunci nu este viața ta asemănătoare cu un produs defect,

bun de nimic în afară de a fi privit?

din „Urmați Mielul și cântați cântări noi”

Vedeți mai multe

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Distribuie

Anulare