Muzică creștină 2020 „Doar cei liniştiţi înaintea lui Dumnezeu se concentrează asupra vieţii”

mai 6, 2020

Cei ce pot fi liniştiţi înaintea lui Dumnezeu

sunt capabili să se desprindă de legăturile lumeşti

și să se lase locuiți de Dumnezeu.

Cine nu se linişteşte înaintea lui Dumnezeu

e o persoană desfrânată, dezmăţată

și complet îngăduitoare.

Toţi cei liniştiţi înaintea lui Dumnezeu

sunt cei devotaţi care tânjesc după El.

Cei liniștiți înaintea lui Dumnezeu

sunt cei care prețuiesc viața

și părtășia în duh.

Cei liniștiți înaintea lui Dumnezeu

sunt cei însetați după cuvintele Lui şi-adevăr.

Cei ce nu se pot linişti înaintea lui Dumnezeu,

care nu practică asta, sunt superficiali,

complet ataşaţi de lume.

Ei sunt lipsiţi de viaţă, nu au viaţă.

Chiar de-şi susţin credinţa în Dumnezeu, nu e adevărat,

doar câteva cuvinte goale spuse uşor.

Pe cei liniştiţi înaintea Lui îi desăvîrşeşte, îi împlineşte.

Sunt dăruiţi cu multe binecuvântări.

Cei liniștiți înaintea lui Dumnezeu

sunt cei care prețuiesc viața

și părtășia în duh.

Cei liniștiți înaintea lui Dumnezeu

sunt cei însetați după cuvintele Lui şi-adevăr.

Cei ce rareori mănâncă şi beau cuvintele lui Dumnezeu,

nu se-ngrijesc de intrarea în viaţă,

preocupaţi de lucrurile din afară, sunt făţarnici fără viitor.

Oamenii lui Dumnezeu sunt cei care au părtășie cu El

şi se pot linişti-naintea Lui.

Cei liniștiți înaintea lui Dumnezeu

sunt cei care prețuiesc viața

și părtășia în duh.

Cei liniștiți înaintea lui Dumnezeu

sunt cei însetați după cuvintele Lui şi-adevăr.

din „Urmați Mielul și cântați cântări noi”

Vedeți mai multe

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Lasă un răspuns

Distribuie

Anulare