Muzică Creștină 2020 „Practică liniștea înaintea lui Dumnezeu”
aprilie 23, 2020
Atunci când vorbești cu alții sau umbli,
spui: „Inima mea e aproape de Dumnezeu.
Nu mă concentrez la lucruri exterioare.”
Atunci stai liniștit înaintea lui Dumnezeu.
Nu intra în contact cu lucruri
care îți atrag inima înspre exterior.
Nu intra în contact cu oameni
care-ți îndepărtează inima de Dumnezeu.
Dacă urmărești ce nu ține de Dumnezeu,
nu vei putea fi desăvârșit.
Aceia ce azi Îi pot auzi cuvintele,
dar nu se pot liniști în prezența Sa,
sunt oameni care nu iubesc adevărul,
sunt oameni care nu-L iubesc pe Dumnezeu.
Dacă nu te oferi chiar acum
când vei da totul din tine?
Lasă orice îți distrage atenția
de la a fi aproape de Dumnezeu
sau stai departe de acel lucru.
E mai bine pentru viața ta.
Duhul Sfânt face o lucrare măreață acum,
Dumnezeu desăvârșește oamenii.
Dumnezeu desăvârșește oamenii.
Dacă nu te poți liniști înaintea lui Dumnezeu,
nu te-ai întors la tronul Lui,
nu te-ai întors la tronul Lui.
A-ți liniști inima 'naintea lui Dumnezeu
e o jertfă autentică.
Cei ce-și oferă cu adevărat inimile
pot fi întregiți de Dumnezeu.
Netulburată, chiar de tratată sau emondată,
trecută prin frustrări sau eșec,
ar trebui să rămână mereu inima ta,
stai liniștit înaintea lui Dumnezeu.
Lasă orice îți distrage atenția
de la a fi aproape de Dumnezeu
sau stai departe de acel lucru.
E mai bine pentru viața ta.
Duhul Sfânt face o lucrare măreață acum,
Dumnezeu desăvârșește oamenii.
Dumnezeu desăvârșește oamenii.
Dacă nu te poți liniști înaintea lui Dumnezeu,
nu te-ai întors la tronul Lui,
nu te-ai întors la tronul Lui.
Indiferent cum te tratează oamenii,
liniștește-ți inima 'naintea lui Dumnezeu.
În toate împrejurările prin care treci,
persecuție sau suferință,
indiferent prin ce încercări treci,
liniștește-ți inima 'naintea lui Dumnezeu.
Aceasta este calea către desăvârșire.
Lasă orice îți distrage atenția
de la a fi aproape de Dumnezeu
sau stai departe de acel lucru.
E mai bine pentru viața ta.
Duhul Sfânt face o lucrare măreață acum,
Dumnezeu desăvârșește oamenii.
Dumnezeu desăvârșește oamenii.
Dacă nu te poți liniști înaintea lui Dumnezeu,
nu te-ai întors la tronul Lui,
nu te-ai întors la tronul Lui.
din „Urmați Mielul și cântați cântări noi”
Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!
Alte tipuri de videoclipuri