Cântec creștin 2020 „Oamenii care trăiesc într-un ținut atât de murdar”

aprilie 20, 2020

Omul e mai distant și mai opus lui Dumnezeu

pentru că este născut pe un pământ murdar,

a fost infectat de societate,

a fost influențat de etici feudale

și educat în „școli de învățământ superior”,

inima omului a fost invadată,

conștiința atacată

de gândiri învechite, moralitate coruptă,

filosofii josnice, existență inutilă,

obiceiuri depravate

și perspective rele asupra vieții.

Acei care trăiesc în întuneric

nu practică adevărul chiar dacă-l aud,

nu-L caută pe Dumnezeu, deși Îi văd arătarea.

Cum poate omenirea așa depravată și decăzută

să aibă salvare și să trăiască-n lumină,

să trăiască-n lumină?

Firea omului este tot mai vicioasă zilnic.

Nicio singură persoană, voit

nu dorește să renunțe la tot pentru Dumnezeu

nu I se supune și nu-I caută arătarea.

În schimb, oamenii aleg să urmeze plăcerea

sub domeniul Satanei,

se dăruiesc cu totul stricăciunii

firii în pământul murdar.

Acei care trăiesc în întuneric

nu practică adevărul chiar dacă-l aud,

nu-L caută pe Dumnezeu, deși Îi văd arătarea.

Cum poate omenirea așa depravată și decăzută

să aibă salvare și să trăiască-n lumină,

să trăiască-n lumină?

din „Urmați Mielul și cântați cântări noi”

Vedeți mai multe

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Distribuie

Anulare