Video de mărturie creștină 2020 „Dumnezeu este atât de drept”

Video de mărturie creștină 2020 „Dumnezeu este atât de drept”

177 |octombrie 29, 2020

Pe parcursul îndeplinirii datoriei sale, personajul principal descoperă că lidera bisericii, Yan Zhuo, este nesăbuită și dictatorială și că suprimă în mod arbitrar pe oricine are o opinie diferită. E o adevărată antihristă care urăște adevărul! El scrie o scrisoare în care o denunță, dar, spre surprinderea sa, scrisoarea lui ajunge în mâinile acestei antihriste. Suprimat și izolat, el se scufundă în nenorocire și suferință. Rugându-se, căutând și citind cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic, el ajunge să înțeleagă că, indiferent dacă faptele lui Dumnezeu sunt sau nu în concordanță cu noțiunile oamenilor, esența Sa dreaptă este veșnic neschimbătoare, iar forțele răului își vor pierde mereu puterea în casa lui Dumnezeu, mai devreme sau mai târziu. De asemenea, ajunge să își dea seama că Dumnezeu permite existența antihriștilor și a falșilor conducători pentru ca aleșii Lui să poată să înțeleagă adevărul și să capete discernământ. Odată ce înțelege voia lui Dumnezeu, protagonistul decide să scrie o altă scrisoare prin care să denunțe acesată antihristă. Reușește de data aceasta? Este antihrista excomunicată din biserică? Urmăriți Dumnezeu este atât de drept pentru a afla.

Afișează mai mult
Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.
Contactați-ne
Contactează-ne pe whatsapp

Lasă un răspuns

Distribuie

Anulare